Neculai Dimachi

Neculai Dimachi (circa 1777 – 16 octombrie 1836, Iaşi) – autor de versuri şi autor dramatic. Coborâtor dintr-o familie de boieri de origine grecească, Dimachi este fiul marelui vornic, iar mai târziu mare logofăt, Manolache. În 1803, tânăr căminar, e primit în Divan. În opoziţie sub domnitorul Ioan Sandu Sturdza, ajunge chiar să candideze la domnie, împotriva lui Mihail Sturdza, în 1834. Vel vornic, preşedinte al Tribunalului Apelativ în vremea Regulamentului Organic, se ocupă, când are prilejul, de negoţuri. Dintre cele trei fiice, cea mai mare, Catinca, potrivit unei legende îndoielnice, ar fi avut un amestec în aventura galantă ce …

Read More »

Valentina Dima

Valentina Dima (28 august 1932, Geoagiu, judeţul Hunedoara) – prozatoare şi traducătoare. Este fiica Emiliei (născută Comloşan) şi a lui Ioan Cocişiu, funcţionari. Dima a urmat cursurile elementare şi gimnaziale la şcoala „Principele Carol” din Sânnicolaul Mare (1938-1946) şi a absolvit Liceul Sanitar din Timişoara (1951). În intervalul 1951-1955 a fost studentă la Facultatea de Filosofie, secţia ziaristică a Universităţii din Bucureşti. Angajată redactor la ziarul timişorean „Drapelul roşu” (1955-1957 şi 1962-1972), la Studioul Teritorial de Radio Timişoara (1957-1962), funcţionează din 1972 la revista „Orizont”, până la pensionare (1980). A debutat publicistic în 1952 în „Luptătorul bănăţean”, cu o cronică …

Read More »

Ştefan Dima

Ştefan Dima (23 noiembrie 1906, Zărneşti, judeţul Buzău) – poet. Născut într-o familie de ţărani, îşi face studiile la Buzău şi Bucureşti, unde în 1934 a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie, obţinând diplome de licenţă la ambele profiluri. S-a specializat în estetică la Viena. În perioada 1935-1970 a fost profesor secundar în provincie, încheindu-şi activitatea în Bucureşti. A debutat cu versuri în „Vlăstarul” (Buzău) în 1927, apoi a colaborat cu poezii şi articole literare la „Litere” şi sporadic la „Cuvântul liber”, „Viaţa literară”, „Azi”, „Revista Fundaţiilor Regale” şi „Universul literar”. Versurile din primul volum, Lumini în interior (1934), par …

Read More »

Simona Grazia Dima

Simona Grazia Dima (7 octombrie 1958, Timişoara) – poetă şi traducătoare. Părinţii, Valentina şi Simion Dima, sunt scriitori. Dima a urmat la Timişoara Liceul „Constantin Diaconovici-Loga” (1974-1978) şi Facultatea de Filologie, specialitatea engleză-română (1978-1982). Traseul profesional include un an de profesorat la Variaş, apoi un an ca traducătoare la „Electromotor”, după care, din 1984, a funcţionat ca bibliotecară la Biblioteca Judeţeană Timiş. Din 1990 se angajează ca traducătoare la sucursala Timişoara a Institutului de Studii şi Proiectări Energetice din Bucureşti. În anul 2000 pleacă la Bucureşti, în centrala aceluiaşi institut, dar peste un an intră în redacţia revistei „Contemporanul. Ideea …

Read More »

Alexandru Dima

Alexandru Dima (17 octombrie 1905, Turnu Severin – 19 martie 1979, Bucureşti) – comparatist, traducător, teoretician, critic şi istoric literar. Este fiul Terezei şi al lui Alexandru Dima, mecanic la CFR. A urmat liceul în oraşul natal, absolvind apoi Facultatea de Litere şi Filosofie la Universitatea din Bucureşti (1925-1929); îşi ia licenţa având ca specialitate principală filosofia şi, complementar, limba şi literatura italiană. După câţiva ani de activitate didactică la Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, se specializează în estetică, istoria artelor şi etnografie la Berlin (1936-1937) şi Munchen (1938-1939). În 1938, obţine titlul de doctor în filosofie la Universitatea din Bucureşti …

Read More »

Romulus Dianu

Romulus Dianu (pseudonim literar al lui Romulus Dima) (22 martie 1905, Bucureşti – 25 august 1975, Bucureşti) – prozator, publicist şi critic muzical. Salariat al Căilor Ferate Române, poate şef de gară, Gheorghe Dima, tatăl viitorului scriitor, peregrinează cu soţia sa, Virginia (născută Maiorescu), şi cei şapte copii prin numeroase localităţi din ţară. Astfel, unicul lor fiu urmează şcoala primară şi gimnaziul la Murfatlar, Buhuşi, Dărmăneşti şi Bârlad, unde familia se refugiase în 1917. Aici, în casa unchiului său, poetul George Tutoveanu, adolescentul îi cunoaşte pe Alexandru Vlahuţă, Vasile Voiculescu, I.M. Raşcu etc. După război, Gheorghe Dima îşi părăseşte familia, …

Read More »

George Diamandy

George Diamandy (27 februarie 1867, Idrici, judeţul Vaslui – 27 octombrie 1917) – dramaturg şi prozator. Părinţii lui, Cleopatra Diamandy (născută Catargiu) şi Iancu Diamandy, membru al Junimii, primar de Iaşi, senator, au ţinut să-i dea o creştere aleasă. Încheind cursul primar la Bârlad, Diamandy este înscris la Institutele Unite din Iaşi, unde recalcitranţele îi conturează foarte devreme firea independentă, de frondeur. În ultima clasă de liceu scoate o „revistă” litografiată, „Culbecul”. După ce îşi ia bacalaureatul, intră voluntar la artilerie, dar şi aici are repetate ciocniri cu superiorii. Crezându-se mare arheolog, dă un timp semne că s-ar pasiona de …

Read More »

Sterie Diamandi

Sterie Diamandi (22 august 1897, Aminciu-Meţova, Grecia – 11 iunie 1981, Bucureşti) – eseist. Este fiul militantului aromân Vasile Diamandi-Aminceanul. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi Liceul român din Salonic; continuă studiile liceale la Ianina, Bitolia şi Bucureşti. Tot la Bucureşti este student al Facultăţii de Litere şi Filosofie (1919-1922), iar după absolvire funcţionează ca profesor la Turnu Severin (1923-1924), Roman (1924) şi Iaşi, oraş în care predă pedagogia la Şcoala Normală „Vasile Lupu” (1925-1936) şi este, mai mulţi ani, membru în Consiliul municipal. Din 1936 se transferă la Liceul „Aurel Vlaicu” din Bucureşti. A debutat în 1921 …

Read More »

Virgil Diaconu

Virgil Diaconu (28 octombrie 1948, Râmnicu Sărat, judeţul Buzău) – poet, eseist şi gazetar. Este fiul Elisabetei (născută Gheorghiu) şi al lui Gheorghe Diaconu, muncitor electromecanic la CFR. A absolvit, în 1974, o şcoală de proiectanţi auto la Colibaşi. A lucrat ca proiectant la Arpechim Piteşti (1974-1989), şi după patru ani de şomaj, ca director de personal la Societatea Ritz-Guard din acelaşi oraş (1995-1997). A iniţiat şi a fost redactor responsabil la „Săgetătorul”, suplimentul cultural al ziarului „Argeş” (1997-2002), din 1999 fiind referent pentru presă şi publicaţii la Centrul Cultural din Piteşti, calitate în care a determinat realizarea, la Editura …

Read More »

Nicolae Diaconu

Nicolae Diaconu (12 noiembrie 1947, Ţicleni, judeţul Gorj) – poet, traducător şi publicist. Este fiul Mariei (născută Digă) şi al lui Ioan Diaconu, ţărani. A urmat şcoala primară în localitatea natală, gimnaziul la Târgu Cărbuneşti, iar din 1962 a fost elev al Liceului „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. După bacalaureat (1966), a devenit student la Facultatea de Filologie, secţia română-italiană, a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. Coleg de serie cu Ion Mircea, Adrian Popescu şi Marcel Constantin Runcanu, a făcut parte din Cenaclul Echinox şi din redacţia revistei cu acelaşi nume (1970-1971). După licenţă, timp de un an, a fost profesor …

Read More »