Soacra cu trei nurori, de Ion Creangă (comentariu literar, rezumat literar)

Soacra cu trei nurori este cel dintâi basm publicat de Ion Creangă în „Convorbiri literare” din 1 octombrie 1875 şi este, în acelaşi timp, cel mai realist, căci în el nu intervine nicio urmă de fantastic, ci doar de hiperbolizare. Scenariul este unul des întâlnit în lumea rurală: o mamă autoritară şi rea, expresia egoismului absolut, are trei feciori buni de însurătoare. Baba, care se dovedeşte a fi soacra tipică, chiar soacra absolută, hotărăşte să le caute ea însăşi nişte neveste, de preferinţă urâte, dar docile şi muncitoare, cărora să nu le împartă moştenirea decât înainte de moartea sa şi …

Read More »

Mircea cel Mare şi solii, de Dimitrie Bolintineanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea cel Mare şi solii, de Dimitrie Bolintineanu, este o legendă istorică, în care elemente de ficţiune artistică dau strălucire personajului central, un moment din lupta marelui domnitor pentru ţară. Pentru Bolintineanu, zugrăvirea faptelor de arme şi a eroilor din trecutul istoric de luptă al poporului nostru este un mijloc de educare a conştiinţelor în spiritul dragostei de ţară. Cu mijloace sobre, dar convingătoare, poetul cântă virtuţile patriotice, curajul în luptă, setea de libertate naţională. Portretul plin de maiestate al lui Mircea este conturat cu ajutorul unor metafore şi epitete deosebit de sugestive: încărcat de ani, un stejar, bătrânul munte, …

Read More »

Bacalaureat, de I.L. Caragiale (comentariu literar, rezumat literar)

Schiţa Bacalaureat face parte din volumul Momente şi schiţe al lui I.L. Caragiale şi are ca temă familia românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ideea este că o societate fără de principii şi fără de morală se constituie prin mecanismul formării membrilor săi. Ne prezintă un moment al drumului arivistului la putere, atunci când el primeşte şansa socială, deschiderea spre un rol social important. Este semnificativă absenţa eroului Ovidiu Georgescu. El nu face nimic, fiindcă este parazitul, este doar o marionetă într-un mecanism denumit semnificativ: lumea eroilor lui Caragiale. Tânărul Ovidiu Georgescu este lipsit de principii morale, de aceea …

Read More »

Opera lui I.L. Caragiale

Opera lui I.L. Caragiale cuprinde teatru, nuvele şi povestiri, momente şi schiţe, publicistică, parodii şi poezii. Ca dramaturg a scris comedii: O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului, Conu Leonida faţă cu reacţiunea, C.F.R., şi o dramă, Năpasta. Ca prozator a scris nuvele, momente, schiţe, povestiri: nuvele şi povestiri: în vreme de război, O făclie de Paşti, Două loturi, La hanul lui Mânjoală, La conac, Păcat; Kir Ianulea, Calul dracului, Abu-Hassan etc; momente şi schiţe: Telegrame, Proces verbal, Căldură mare, Bubico, Dl Goe, Lanţul slăbiciunilor, Vizită, Urgent, Highlife, Bacalaureat, Diplomaţie; reportajul: O vizită la castelul Mia Haşdeu; pamfletul: 1907 …

Read More »

Schiţele lui I.L. Caragiale

O temă frecventă a schiţelor lui I.L. Caragiale este educaţia copiilor în familie şi în şcoală. Caracteristica acestor schiţe este contrastul dintre aparenţă şi esenţă, adică dintre ceea ce vor să pară personajele şi ce sunt ele în realitate. Ar fi greşit să credem că satira lui Caragiale este specifică numai epocii sale, pentru că în comedii şi în schiţe, el surprinde situaţii şi caractere general umane. Bacalaureat, Dascăl prost şi Un pedagog de şcoală nouă sunt cele mai cunoscute schiţe ale lui I.L. Caragiale inspirate din viaţa şcolii.

Read More »

Receptarea critică a romanului „Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă (comentariu literar, rezumat literar)

Opera lui Ion Creangă a stat în atenţia folcloriştilor, criticilor si istoricilor literari, lingviştilor, moraliştilor, simbolologilor şi specialiştilor în ştiinţele oculte. Opera Amintiri din copilărie nu trădează nicio intenţie justificativă, cum că ea nu pare a demonstra vreo teză extrinsecă purei reprezentări a faptelor. Toate retrospectivele se străduiesc să introducă în desfăşurarea vieţii ordinea unui destin. Însuşirea cea mai caracteristică a memorialisticii lui Ion Creangă este atmosfera de voie bună, de jovialitate, care îl întâmpină pe cititor încă de la prima pagină şi care se menţine până la ultima. Vladimir Streinu este cel care a atras atenţia asupra discrepanţei, cu …

Read More »

Receptarea critică a operei lui Ion Creangă

Opera lui Creangă este unică în felul ei: plăcută şi atrăgătoare în anii copilăriei, preţuită şi savantă în tinereţe, nostalgică şi plină de sensuri la bătrâneţe. Ea cuprinde poveşti, povestiri, anecdote şi roman, alcătuind împreună imaginea vieţii satului moldovean de munte de pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Poveştile şi povestirile sunt primele publicaţii ale marelui scriitor. Debutând în 1875 la „Convorbiri literare” cu Soacra cu trei nurori, Ion Creangă continuă să publice poveşti: Capra cu trei iezi (1875), Punguţa cu doi bani (1875), Povestea porcului, Dănilă Prepeleac (1876), Fata babei şi fata moşneagului (1877), Povestea lui Harap-Alb, Făt frumos, …

Read More »

Basmele lui Ioan Slavici

Partizan al criteriului valoric, conform căruia crezul său artistic se subsumează celui moral, fidel ideii moralei în artă, văzută ca singura modalitate de manifestare justă a geniului creator, Ioan Slavici şi-a subsumat permanent acestor principii moral-artistice parcursul devenirii scriitoriceşti. Această problemă a raportului dintre artă şi morală a constituit una din temele intens dezbătute de exegeţii operei slaviciene. Pornind de la afirmaţiile lui Titu Maiorescu, din articolul Comediile d-lui Caragiale, în care criticul dezbate influenţa morală a artei şi cele două condiţii ale unei opere (înălţarea morală şi ideală a artistului şi puterea creatoare – geniul), Ion Dodu Bălan remarcă …

Read More »

Roman

Romanul există ca specie epică, nu întotdeauna distinctă însă, încă din antichitate, când a fost ilustrat de scriitori precum Petronius (Satyriconul), Apuleius (Măgarul de aur), Longos şi Heliodor. În evul mediu, prin roman se înţelegea o operă narativă în proză sau în versuri, scrisă într-o limbă clasică (precum Roman de la Rose, Roman de Renart etc.). După conţinutul lor, romanele din evul mediu pot fi clasificate în: cavalereşti, eroice, galante, pastorale, scrise în spirit aristocratic. În perioada Renaşterii, romanul cunoaşte primele sale concretizări moderne, ca viziune şi ca modalitate, precum şi o sferă de cuprindere tematică şi tipologică mai largă, …

Read More »

Schiţă

Termenul de schiţă (< it. schizzare = „a schiţa”, a desena ceva schematic, a face o schiţă, a proiecta în linii mari) provine din limbajul artelor plastice, unde desemnează conturarea schematică, în linii generale şi caracteristice a unui subiect; termenul literar preia noţiunea şi o localizează în planul construcţiei epice. În teoria literară, schiţa nu are circulaţie universală, nici ca termen, nici ca un concept bine determinat (însemnând îndeobşte o povestire scurtă). Ca specie literară, schiţa a apărut relativ recent, în secolul al XIX-lea, odată cu dezvoltarea jurnalismului. Schiţa răspundea necesităţilor de concizie şi concentrare impuse de ziare şi reviste, …

Read More »