Organizarea judecătorească în Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Dreptul, în societatea feudală, exprimă şi consfinţeşte raporturile de dominaţie a stăpânilor feudali şi de subordonare a maselor producătoare.

În epoca de care ne ocupăm, au loc unele prefaceri şi în domeniul dreptului şi al justiţiei. Majoritatea normelor de drept în această vreme erau nescrise: se judeca, în genere, ca şi în epoca precedentă, după dreptul consuetudinar, numit în actele interne „legea ţării”. Străinii care au trecut prin cele două ţări au lăsat preţioase mărturii şi asupra felului cum se aplica justiţia în Ţara Românească şi Moldova.

În vremea lui Despot vodă, I. Sommer afirmă că în Moldova „nu există drept scris, ci totul se face după placul domnului, judecându-se după obiceiul pământului”. Informaţii similare cuprind şi alte două relaţii din deceniul al nouălea, una tot pentru Moldova - a lui Francois de Pavie - cealaltă pentru Ţara Românească, a lui Sivori. Judecăţile se ţineau în faţa domnului ţării şi a sfatului său, de obicei în fiecare zi, cu excepţia sărbătorilor.

Mărturiile călătorilor, precum şi frecventa invocare în actele interne de judecată a „legii ţării”, duc la concluzia că domnul şi dregătorii săi judecau mai ales după dreptul consuetudinar. În această vreme se semnalează totuşi şi folosirea unor norme juridice scrise, îndeosebi de drept bisericesc, dar şi de drept penal şi civil.

În afara domnului şi a divanului, în faţa cărora se judecă principalele pricini, mai au drept de judecată şi alţi dregători trimişi de la centru, ca şi unele organe locale, reprezentând puterea domnească. Astfel, sunt amintiţi, ca organe de judecată mai ales: marii vornici, pârcălabii, marii vătafi şi vornicii de târg, în Moldova, şi marele ban, marele vornic, pârcălabii, banii de judeţ şi vornicii, în Ţara Românească.

Toţi aceştia împreună, formând organele de constrângere ale statului, impuneau şi apărau normele juridice, menite să ţină în frâu clasele exploatate şi să menţină relaţiile sociale existente. „Dreptul nu reprezintă nimic - scria V.I. Lenin - fără un aparat în stare să impună prin constrângere respectarea normelor de drept”.

Întărirea acestui aparat, după cum s-a văzut, a fost unul din principalele obiective ale clasei dominante în ultimele decenii ale veacului al XVI-lea. În aplicarea pedepselor, exista în această epocă tendinţa vădită ca majoritatea lor să poată fi răscumpărate în bani, justiţia devenind astfel o tot mai importantă sursă de venituri pentru clasa stăpânitoare.

Check Also

Prefacerile politice din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Apariţia unei noi boierimi A doua jumătate a veacului al XVI-lea este frământată de un …

Consolidarea poziţiei internaţionale a Moldovei (1365-1400)

Statul feudal moldovean s-a consolidat şi şi-a desăvârşit organizarea în a doua jumătate a secolului …

Cauzele interne şi externe ale înfrângerii Revoluţiei din 1848 în Ţara Românească

Înfrângerea revoluţiei a fost determinată de faptul că în ţară capitalismul era slab dezvoltat şi …

Criza fărâmiţării feudale în Moldova (1432-1457)

Perioada cuprinsă între moartea lui Alexandru cel Bun şi urcarea pe tron a lui Ştefan …

Instaurarea şi organizarea regimului burghezo-moşieresc în România (1866)

Aplicarea reformei agrare din 1864 prin menţinerea unor însemnate rămăşiţe feudale, dintre care principala a …