Oraşul şi lumea sa în timpul Evului Mediu

Din ce în ce mai numeroase şi mai dezvoltate pe măsura trecerii timpului, oraşele şi târgurile au fost la început centre meşteşugăreşti şi comerciale. Unele din aceste centre au devenit importante sedii politico-administrative şi ecleziastice. În strânsă legătură cu activităţile economice promovate în spaţiul urban, au apărut şi s-au afirmat cu tot mai multă forţă pături sociale noi, cu interese diferite. Cultura acestora a avut puternice accente laice şi pragmatice, ceea ce le-a făcut să fie mult mai permeabile progresului în toate domeniile.

Târguri şi oraşe

Oraşele şi târgurile din teritoriile româneşti - unele anterioare formării statelor, altele apărute începând cu secolele XIII-XIV - s-au ridicat de obicei în jurul unor centre întărite, funcţionând deopotrivă ca loc de schimb, puncte de pază sau puncte în comerţul de tranzit. Mai dezvoltată în Transilvania, viaţa urbană a cunoscut un impuls deosebit o dată cu stabilirea saşilor, mari întemeietori de cetăţi. Astfel, oraşe ca Sibiu (Hermannstadt), Braşov (Kronstadt), Alba Iulia (Gyulafehervar), Oradea (Nagyvarad), Cluj (Klausenburg) sau Rodna devin cu timpul deosebit de înfloritoare. Unele au fost importante centre miniere, meşteşugăreşti sau comerciale, altele au avut o deosebită importanţă politico-administrativă şi s-au bucurat de larga autonomie acordată de regatul maghiar.

În prima jumătate a secolului al XV-lea, în Ţara Românească deosebit de înfloritoare sunt oraşele Târgovişte, Câmpulung, Buzău, Brăila, iar în Moldova apar în aceeaşi epocă noi târguri, între care cele mai importante sunt Iaşi, Suceava, Neamţ. În afara arcului carpatic însă, întemeierea de aşezări urbane era un drept exclusiv al domniei: oraşele şi târgurile erau socotite proprietăţi domneşti, iar comunităţile urbane depindeau direct de domn, care îşi exercita controlul prin vornici şi pârcălabi. Conducerea târgurilor şi oraşelor era exercitată de un sfat orăşenesc. În Transilvania acesta era ales din rândul locuitorilor aşezării, fiind compus din 12 juraţi, în frunte cu un jude. În Ţara Românească şi Moldova era alcătuit din 12 pârgari, conduşi de un judeţ şi, respectiv, un şoltuz.

Economie şi structuri sociale

Centre meşteşugăreşti şi comerciale, oraşele din spaţiul românesc nu ş-au despărţit niciodată de agricultură de-a lungul Evului Mediu; ele aveau aşadar un caracter semirural. Hotarul oraşului cuprindea şi teritoriul rural din jur, mulţi orăşeni practicând şi agricultura. De altfel, primele meşteşuguri practicate în oraşe au fost cele legate de producţia agricolă: documentele atestă în secolele XIV-XV prelucrarea lemnului, a pietrei şi a pieilor, morăritul sau olăritul.

În timp, acestor meşteşuguri li s-au adăugat mineritul şi metalurgia, fabricarea sticlei şi a săpunului sau postăvăritul. Diferenţierea meşteşugurilor şi specializarea au dus la apariţia breslelor, mai întâi în oraşele săseşti (în secolul al XIV-lea), apoi şi în celelalte centre urbane. Importante centre meşteşugăreşti erau Braşovul, Sibiul, Baia, Suceava, Curtea de Argeş.

Din secolul al XVI-lea, în Transilvania şi-au făcut apariţia primele manufacturi producătoare de hârtie şi postav, iar în secolul următor apar primele manufacturi de sticlărie şi hârtie în Ţara Românească. Numeroasele prăvălii şi pieţe, depozite şi pivniţe aflate în oraşe atestă existenţa unei intense activităţi comerciale şi transformarea multor oraşe şi târguri în importante centre de schimb. Au contribuit la aceasta şi privilegiile comerciale acordate de domnitori negustorilor români şi străini.

Structura populaţiei orăşeneşti era complexă. În Transilvania, patriciatul deţinea puterea economică şi politico-administrativă, participând la viaţa politică a ţării. Cea mai mare parte a locuitorilor oraşelor o alcătuiau meşterii şi negustorii, cărora li se adăugau sărăcimea sau plebea. Dar, pe lângă patriciat şi plebe, oraşul medieval mai adăpostea profesori, scribi sau dieci, medici şi jurişti. Aceştia erau purtătorii unei noi culturi - cultura urbană -, definită printr-un caracter laic din ce în ce mai accentuat.

Civilizaţie şi cultură urbană

Conservând multă vreme legătura nemijlocită cu mediul rural, oraşele şi-au modificat aspectul sub influenţe occidentale şi orientale. Ultimele, manifestate mai ales în afara arcului carpatic, s-au concretizat în înfăţişarea generală a oraşelor, în materiale de construcţie specifice ca şindrila şi olanele, în elemente de arhitectură ca fântâni, pieţe, hanuri. În Transilvania oraşele apar ca aşezări urbane de tip apusean, cu străzi înguste, pieţe centrale, case de piatră cu portaluri şi bolţi, ziduri de apărare puternice prevăzute pe alocuri cu turnuri.

În ansamblu însă, înfăţişarea tuturor oraşelor s-a modificat pe măsura aglomerării de prăvălii, de case şi palate nobiliare, de curţi boiereşti, elementele arhitecturale şi decorative urmând cursul european. Oraşele au fost totodată înfloritoare centre culturale ce au adăpostit şcoli, bisericeşti la început, apoi cu un caracter tot mai accentuat laic. În marile oraşe din ţările române au funcţionat începând încă din secolul al XVI-lea tipografii importante. La Sibiu, Braşov, Alba Iulia sau Orăştie, la Târgovişte, Snagov, Râmnic sau Bucureşti s-au realizat multe cărţi care au circulat în întreg spaţiul locuit de români. Începând din secolele XVI-XVII şi-au făcut apariţia în spaţiul urban transilvan şi bibliotecile.

Braşov

Într-o menţiune din anul 1233, Braşovul apare sub numele de Corona (Kronstadt). După invazia tătară din 1241, oraşul a dobândit un rol tot mai însemnat în Ţara Bârsei. Din 1364 primeşte drept de târg anual, iar în 1368 domnitorul Ţării Româneşti încheie un acord comercial cu braşovenii. Braşovul avea drept de a bate monedă şi de a încheia alianţe. Aici existau 30 de bresle, şi se producea o gamă variată de produse: obiecte de orfevrărie, postav, cositor, sfoară, arme, piei tăbăcite, încălţăminte. Dezvoltarea comerţului a contribuit la transformarea oraşului într-o adevărată „piaţă comună” a ţărilor române. Braşovul a fost şi un important centru cultural românesc.

Check Also

Oraşele greceşti din Dobrogea în timpul stăpânirii romane (secolele I-III d.Hr.)

Cât priveşte oraşele greceşti pontice, romanii le-au protejat încă de la început, nu numai fiindcă …

Societatea haţegană la începuturile Evului Mediu. Obşti săteşti, cnezi şi nobili

Majoritatea ştirilor scrise privind societatea haţegană de la începuturile evului mediu se află în documentele …

Viaţa orăşenească a românilor la începuturi

Românii n-aveau la început târguri şi oraşe: acestea poartă ici şi colo mai mult nume …

Dezvoltarea oraşelor din Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVIII-lea

Din punct de vedere numeric, situaţia oraşelor şi târgurilor din Moldova şi Ţara Românească cunoaşte …

Oraşele din Transilvania în secolul al XVIII-lea

În secolul al XVIII-lea, pe teritoriul principatului Transilvaniei se găseau nouă localităţi cu statute orăşeneşti: …