Opoziţia contra lui Mihail Sturdza

Mihail Sturdza a fost combătut tot timpul cârmuirii sale de trei grupuri de opoziţie. Primul grup era al marilor boieri, care toţi se considerau egali cu domnul şi toţi urmăreau să ajungă domni. Al doilea grup era format din boieri de rangul al doilea şi al treilea, dintre care unii îşi cumpăraseră caftanul în timpul lui Ioniţă Sandu Sturdza, iar alţii au ajuns boieri prin asimilarea funcţiilor cu rangurile boiereşti. Mihail Sturdza a fost acuzat că a făcut comişi „din feciorii de casapi şi de cizmari”.

Printre noii boieri erau mulţi negustori care, fără să renunţe la practica meseriei lor, şi-au cumpărat rangul pentru a beneficia de scutirea de impozite şi de celelalte privilegii boiereşti. Ei aveau să întărească opoziţia boierilor mici nu numai împotriva lui Sturdza, ci şi împotriva marii boierimi. Ei constituiau, în rândurile boierimii mijlocii şi mici, un grup burghez care avea să împingă boierimea mică şi mijlocie spre revendicări mai înaintate decât tendinţa retrogradă de a dobândi egalitatea de drepturi cu marea boierime. Dar opoziţia cea mai radicală şi cea mai sistematică a venit din partea tineretului intelectual, ieşit din rândul boierimii şi negustorimii şi format la universităţile din Apus, de unde s-a întors impregnat de idei şi aspiraţii progresiste.

Primul grup a făcut opoziţie lui Sturdza prin intrigi în Adunarea Obştească şi în saloane şi prin denunţuri la Poartă şi la Curtea de la Petersburg. Opoziţia aceasta a fost uşor stăpânită de Sturdza prin contramemorii şi prin corupţie. Opoziţia boierimii mici şi mijlocii şi-a găsit expresia în „complotul” confederativ al comisului Leonte Radu. Născut în Turcia, emigrat în Rusia, trecut apoi în Moldova, unde a arendat moşii şi a ajuns preşedinte al judecătoriei de Neamţ, Leonte Radu a organizat, sub influenţa emigraţiei polone, o conjuraţie pe care a numit-o „confederativă”, fiindcă îşi propunea să formeze din Moldova, Ţara Românească şi Serbia o confederaţie după modelul celei germane.

Conjuraţia, din care făceau parte vreo 75 de persoane şi de care nu erau străini boieri mari ca Iorgu Sturdza din Păstrăveni, fiul fostului domn Ioniţă Sandu Sturdza, C. Sturdza din Ruginoasa şi alţii, urmărea răsturnarea regimului corupt al lui Mihail Sturdza şi instituirea unui stat aristocratic, în frunte cu un domn ereditar supus Porţii şi condus tot de boieri, singurii înzestraţi cu drepturi politice.

Proiectul de reforme era opera boierimii de treapta a doua şi a treia, cum rezultă din revendicarea deplinei egalităţi între toate treptele boiereşti, de la marele logofăt până la marele şetrar, şi din propunerea ca boierimea să se transforme într-o nobilime înzestrată cu un statut juridic ereditar. Se prevedeau şi titlurile de principe, conte, baron, cavaler, ca în Austria.

Puterea legislativă avea să fie atribuită unui senat, compus din 12 membri, prezidat de domn, şi unui seim (adunare) compus din 32 de deputaţi, dispunând de un venit liber de 3.000 de galbeni. Proiectul proclama libertatea gândirii şi a tiparului, dezrobirea ţiganilor, acces liber la toate funcţiile, revizuirea raporturilor dintre clăcaşi şi proprietari de către seimul nobiliar, crearea unei industrii naţionale apărate de un tarif vamal protecţionist, deschiderea de mine, construcţia de şosele, înfiinţarea unei bănci de stat, deschiderea unei universităţi şi a două şcoli după modelul austriac, secularizarea averilor mănăstirilor închinate, cu plata unei rente anuale pentru Sf. Mormânt.

Proiectul menţinea deci stăpânirea boierilor în stat, cu singura deosebire că de privilegiile marii boierimi aveau să se împărtăşească toate treptele boiereşti. Caracterul reacţionar al proiectului rezulta şi din faptul că el nu prevedea nici o măsură pentru emanciparea şi împroprietărirea clăcaşilor şi pentru lichidarea relaţiilor feudale. Dimpotrivă, prin transformarea boierimii într-o nobilime ereditară, proiectul urmărea să consolideze dominaţia boierilor. „Conjuraţia” n-a fost, în fond, decât o manifestaţie a opoziţiei boiereşti împotriva lui Mihail Sturdza. Ea s-a dizolvat odată cu expulzarea lui Leonte Radu în sudul Dunării.

Opoziţia tineretului intelectual i-a dat de lucru lui Sturdza în tot timpul domniei. Ea a fost condusă de cele mai mari nume ale culturii moldoveneşti din vremea aceea: Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, la care s-au alăturat Anastase Panu, V. Mălinescu, Costache Negri etc., reprezentanţi de seamă ai luptei pentru democraţie şi unire. Ei au dus lupta împotriva regimului autoritar şi corupt al lui Mihail Sturdza prin toate mijloacele: presă, întruniri, propagandă la ţară, societăţi secrete. Mihail Sturdza i-a combătut înăsprind cenzura şi întărind aparatul de represiune.

În 1838, Costache Negruzzi a fost surghiunit la moşia sa ca „propagandist al libertăţii”, pentru articolul Despre ruinele şi ruinările Moldovei, publicat în „Albina românească”. În acelaşi an, suplimentul literar al „Albinei”, „Alăuta românească”, a fost suprimat fiindcă a publicat articolul lui Mihail Kogălniceanu despre whist (joc de cărţi).

În 1840 a fost suprimată „Dacia literară”, iar fostul ei director, Mihail Kogălniceanu, a fost surghiunit în octombrie 1844 la mănăstirea Râşca, fiindcă a apărat în faţa Divanului domnesc drepturile oraşului Botoşani împotriva călugărilor de la mănăstirea Popăuţi, care revendicau ocolul oraşului. În acelaşi an, Costache Negruzzi a fost deportat pentru nuvela Tudorică. Mihail Kogălniceanu are marele merit de a fi ridicat cel dintâi chestiunea emancipării ţiganilor şi de a fi susţinut, încă din 1840, egalitatea oamenilor „fără deosebire de rang şi de naştere” şi împroprietărirea ţăranilor.

Cu toate acestea, carbonarismul, care ignora chestiunea ţărănească şi adoptase ca mijloc de acţiune complotul, mai ales complotul militar, are încă partizani în Moldova, chiar şi după lichidarea încercării lui Leonte Radu. În 1839, unterofiţerul Vasile Popovici a organizat un complot, care, după Vaillant, ar fi urmărit să omoare pe toţi boierii din Moldova. Descoperit, el a fost condamnat la ocnă pe viaţă.