O întâlnire, de Panait Istrati (comentariu literar, rezumat literar)

Manuscrisul acestei povestiri a fost descoperit în arhiva Romain Rolland.

Tradus în limba română, a fost publicat mai întâi de Alexandru Talex în „Manuscriptum”, nr. 4 din 1971.

Versiunea originală, inedită, în limba franceză, a apărut ulterior, în Cahiers Panait Istrati, nr. 14 din mai 1979 şi reluată în volumul Le Pelerin du coeur, Paris, 1984.

Este un manuscris neterminat.

Panait Istrati

Fragment

Din galeria cunoştinţelor mele, voi scoate şi voi prezenta acum un om.

Primăvara, 1917. Coboram de la Leysin la Lausanne, în căutare de lucru. Aveam atât de puţini bani încât, după două zile de alergătură zadarnică, mă văzui silit să renunţ la hotel pentru a-mi lungi economiile destinate hranei. Mă adresai unui sergent, cerându-i să-mi spună cum aş putea dormi fără plată, îmi indică, destul de băţos, un azil de noapte, situat sub un pod înalt. Seara, mă dusei acolo, să cer adăpost. Într-o sală lungă, prost luminată, se şi aflau douăzeci de oameni, aşezaţi în jurul unei mese dreptunghiulare. Vorbeau puţin şi pe şoptite. Majoritatea nu se cunoşteau. Cei mai mulţi discutau numai despre muncă. Erau şomeri. Unii dintre ei păreau nişte brute. Cred că erau obişnuiţii azilului. Nu se priveau în ochi.

O clipă după intrarea mea, un bărbat cu şorţ alb şi în capul gol, intendentul azilului, se opri din mers, întrebându-mă oarecum pe neaşteptate:

- Vrei să dormi aici?

Mi-a fost teamă şi un fel de ruşine. Cât pe-aci să-i răspund: „Nu!” Dar venisem acolo ca să mă culc. Murmurai:

- Da!

Mă părăsi îndată. Dar, puţin mai încolo, întoarse capul şi mă privi iarăşi din mers. Se părea că observase tulburarea mea. Şi, într-adevăr, nu mă înşelasem.

Om cumsecade! Nu te voi uita. Şi dacă oamenii îmi vor îngădui un locşor sub soare, voi cutreiera într-o zi lumea în lung şi-n lat, ca să te caut şi ca să-ţi strâng mâna.

Domnul M. reveni, puţin mai apoi, şi-mi ceru hârtiile. Îi dădui paşaportul. Plecă să-l încuie în biroul său, după ce îşi aruncă privirea asupra lui. Se înapoie şi-mi spuse zâmbind, dând uşor din umeri:

- Te vei duce mâine-dimineaţă să-l iei de la comisariat, care-i foarte aproape de aici. Apoi mă descusu şi vorbirăm îndelung. Văzui în asta, iarăşi, micul deget al Fiinţei invizibile, ingrată şi generoasă în acelaşi timp. Dar asta e o altă poveste.

Ni se aduse fiecăruia câte un castron de pământ, plin cu o zeamă, şi o lingură. Dar în timp ce ceilalţi îl goleau cu repeziciune, nu putui înghiţi mai mult de o lingură, în ciuda foamei. Era mălai fiert în apă, fără grăsime, fără zahăr şi fără sare. Mă simţeam stingherit. Gestul meu putea foarte bine jigni administraţia. Aş fi vrut din toată inima să sorb zeama aceea, cu riscul de a mă îmbolnăvi. Dar nu puteam înghiţi. Vecinul meu din dreapta îşi sugea mustăţile pline de mălai. Părea intrigat. Se uita la mine ca un viţel!

Check Also

Legenda lui Jolde, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Ideea acestei drame istorice, nedusă până la capăt, încolţeşte în mintea lui Alecsandri la Mirceşti, …

Becri-Mustafa, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Schiţa unei drame istorice în trei acte cu acest titlu se află pe fila 14r …

La Bucureşti, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

În scrierile sale dramatice de după 1862, Vasile Alecsandri critica multele păcate ale administraţiei şi …

Sânziana şi Pepelea, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

După apariţia în volum a lui Despot-Vodă, Vasile Alecsandri părăseşte Bucureştii, pe la jumătatea lui …

Les bonnets de la comtesse, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

În iarna 1863-1864, când Vasile Alecsandri atinsese vârsta de 43 de ani, faima lui de …