Noţiunea de stil şi stilurile funcţionale ale limbii

Pe scurt

  • Stilul sau limbajul reprezintă modul particular de exprimare pentru un individ sau pentru un grup social.
  • Limba naţională cuprinde un mod oral de comunicare (limba vorbită) şi aspectul cult, exprimarea scrisă (limba literară).
  • În cadrul limbii literare se manifestă mai multe stiluri specializate: stilul ştiinţific, stilul juridico-administrativ, stilul jurnalistic şi stilul beletristic.

Pe larg

Modul de exprimare specific unui individ sau unui grup se modelează şi se cristalizează în timp, în funcţie de cultura, de mentalităţile etnice, de condiţiile sociale; limba se află în directă legătură cu spaţiul de vieţuire, iar în procesul comunicării orale apar continuu modificări, de multe ori spectaculoase. În ceea ce priveşte limba scrisă, există norme şi reguli care asigură un mod de comunicare armonios, numit limbă literară - adică aspectul cel mai îngrijit al limbii.

Parte integrantă a limbii naţionale, alături de limbajul oral, limba literară suportă şi ea modificări, sub influenţa evoluţiei limbii vii, acceptate convenţional şi periodic. În cadrul limbii literare se manifestă mai multe stiluri specializate: stilul ştiinţific, stilul juridico-administrativ, stilul jurnalistic, stilul beletristic.

Limbajul manualelor, al tratatelor sau articolelor academice se numeşte stil ştiinţific: este vorba despre o comunicare clară, al cărei principal scop este de a transmite informaţii fără echivoc; de aceea, stilul ştiinţific respectă norma literară şi evită orice complicaţie stilistică. Cu precădere descriptiv, textul ştiinţific plasează mesajul la timpul prezent, evitând absolutizările şi păstrând un ton neutru; la nivelul vocabularului, operează cu noţiuni şi concepte (substantive abstracte), multe de circulaţie internaţională, de aceea elementele regionale, populare sau arhaice apar doar accidental, predominând neologismele şi cuvintele specializate.

Stilul juridic şi administrativ caracterizează exprimarea actelor oficiale, a documentelor normative, cum ar fi Constituţia, procesele-verbale, actele întocmite în tribunale, cererea oficială, chitanţele etc. Ca şi cel ştiinţific, limbajul juridico-administrativ are un caracter închis şi obiectiv; uzează de un vocabular special, caracterizat prin termeni neologici (mulţi de circulaţie internaţională) sau prin cuvinte preluate din limba comună şi care au căpătat un sens special prin mutaţiile lingvistice suportate. De asemenea, acest limbaj foloseşte clişee, formule stereotipe, sintagme care codifică mesaje a căror receptare necesită o iniţiere prealabilă în domeniul juridic sau administrativ.

Limbajul ziarelor, al revistelor, al textelor citite la radio sau televiziune este numit stil publicistic. El are ca principal obiectiv accesibilizarea informaţiei şi, de aceea, este imixtat de elemente specifice exprimării orale, de stiluri individuale (argotic, de jargon, familial) sau de neologisme care definesc structuri şi forme de civilizaţie acceptate de majoritatea populaţiei. Limbajul juridic încalcă norma literară, uneori propune mai multe trepte de receptare a textului şi apelează la ornamente stilistice care ambiguizează informaţia. În funcţie de publicul căruia i se adresează, textul publicistic este fie concis şi informativ, fie didactic (în articolele de popularizare), fie discursiv (în editoriale), sau expresiv estetic (în eseuri sau reportaje subiective).

Stilul beletristic este specific operelor literare; acest limbaj este mobil, deschis la numeroase interpretări, căci funcţia sa principală este expresivitatea artistică. Mesajul, fiind mediat de ornamentele stilistice, îşi pierde caracterul informativ şi capătă dimensiune estetică, determină stări şi predispoziţii spirituale. La nivelul limbajului artistic apar elemente preluate din toate celelalte stiluri.

„Expresie a întrebuinţării limbii în domeniul cunoaşterii ştiinţifice a lumii, stilul ştiinţific se constituie într-un termen-extremă al registrului stilistic al limbajului scris, opus stilului beletristic, celălalt termen-extremă (între ele îşi dezvoltă identitatea specifică stilurile publicistic şi juridico-administrativ), expresie a întrebuinţării limbii în domeniul cunoaşterii artistice a lumii” (Dumitru Irimia - Structura stilistică a limbii române contemporane, 1986).