Nicolae Drăganu

Nicolae Drăganu (18 februarie 1884, Zagra, judeţul Bistriţa-Năsăud - 17 decembrie 1939, Cluj) - editor şi istoric literar. După liceul absolvit la Năsăud, studiază filologia clasică şi limba română la Universitatea din Budapesta (1902-1906). În 1906 îşi ia doctoratul cu o teză despre compunerea cuvintelor româneşti, publicată în acelaşi an la Bistriţa, primul studiu monografic asupra acestui procedeu de îmbogăţire a limbii române.

Reîntors în ţară, funcţionează mai întâi în învăţământul secundar ca profesor de limba greacă, latină şi română la Năsăud. Docent (1916), conferenţiar (1916-1919), profesor de limba şi literatura română veche la Facultatea de Litere a Universităţii din Cluj (1919-1939), ocupă o vreme şi funcţiile de rector girant al Universităţii din Cluj şi decan al Facultăţii. A fost membru corespondent al Academiei Române, preşedinte al secţiei literare a Astrei şi al Societăţii Române de Lingvistică (1939). A debutat în vremea studenţiei cu studii asupra literaturii clasice în periodice maghiare, apoi a continuat să colaboreze în ţară la reviste ca „Transilvania”, „Luceafărul”, „Pagini literare” din Arad, „Orientul român” din Cluj etc.

În cadrul Muzeului Limbii Române, participă la redactarea Dicţionarului limbii române. Se impune cu lucrări originale asupra literaturii vechi, editări de texte vechi, studii de toponimie, lexicografic gramatică, istorie a limbii, remarcându-se ca filolog de formaţie eclectică, cu preocupări multiple. Majoritatea contribuţiilor le publică în revistele „Dacoromania”, „Anuarul Institutului de Istorie Naţională”, „Revista filologică” şi altele.

Încă din 1914 începe să editeze texte vechi româneşti: Două manuscripte vechi. Codicele Todorescu şi Codicele Marţian (studiu şi transcriere). La început foloseşte transliteraţia, deoarece: „Transcrierea cu litere latine trebuie întocmită astfel încât să redea întocmai grafia chirilică: din transcriere să se poată reconstitui scrierea originală. Chestiunea valorii fonetice trebuie despărţită de transcrierea grafică, care priveşte numai redarea fidelă a slovelor” (Critica ştiinţifică în filologia noastră actuală).

Mai târziu, Drăganu se orientează către o transcriere fonetică interpretativă, procedeu pe care îl va susţine la primul Congres al filologilor români (Bucureşti, 1925): „Trebuie să pregătim pe încetul trecerea de la translaţiune la transcrierea fonetică interpretativă, care este cea a viitorului, deşi această metodă nu este lipsită de obiecţiuni...” (Raportul Comisiei însărcinată cu elaborarea celei mai bune metode de editare a textelor vechi).

Sinteză a cercetărilor sale asupra vechilor texte privind cultura Transilvaniei, lucrarea Histoire de la litterature roumaine de Transylvanie des origines a la fin du XVIII-e siecle (1938), subliniază contribuţia Transilvaniei la îmbogăţirea patrimoniului culturii române.

Opera literară

  • Istoria şcoalelor năsăudene (în colaborare cu Virgil Şotropa), Năsăud, 1913;
  • Două manuscripte vechi. Codicele Todorescu şi Codicele Marţian, Bucureşti, 1914;
  • Un manuscris calvino-românesc din veacul al XVII-lea, Bucureşti, 1936;
  • Histoire de la litterature roumaine de Transylvanie des origines a la fin du XVIII-e siecle, Bucureşti, 1938.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …