Nicolae Densuşianu

Nicolae Densuşianu (18 aprilie 1846, Densuş, judeţul Hunedoara - 24 martie 1911, Bucureşti) - istoric, filolog, literat, etnograf, folclorist şi jurist. Este fiul Sofiei (născută Popovici) şi al preotului Bizanţiu (Vizantie) Pop şi frate mai tânăr al lui Aron Densuşianu. Viitorul istoric şi-a început studiile la Haţeg, continuându-le la gimnaziul din Blaj, condus de Timotei Cipariu. Din 1865 până în 1869 a fost student al Academiei de Drept din Sibiu. După absolvire, lucrează un timp în cancelaria de avocat a fratelui său, iar din 1872 practică el însuşi avocatura mai întâi în Făgăraş, apoi, până în 1877, în Braşov.

Încă din al doilea an de studenţie începuse să colaboreze cu versuri la „Familia”, tot acolo publicând o nuvelă istorică, cu subiect exotic şi senzaţional (Simonida). Renunţă însă repede la beletristică în favoarea cercetărilor etnografice, istorice şi filologice, valorificate în articole apărute în „Familia”, „Telegraful român”, „Federaţiunea” şi „Orientul latin”.

Din 1877 se stabileşte la Bucureşti şi se dedică aproape exclusiv studiilor de istorie şi adunării de documente din ţară şi din străinătate (Ungaria, Italia, Serbia), privitoare la istoria Transilvaniei şi a celorlalte provincii româneşti (documente tipărite parţial în Monumente pentru istoria Ţerei Făgăraşului, 1885, şi în primele şase volume ale colecţiei Eudoxiu Hurmuzachi, Documente privitoare la istoria românilor). În colaborare cu Frederic Dame, publică studiul Les Roumains du Sud (1877).

În 1880 este ales membru al Academiei Române. Din acelaşi an îl suplineşte pe Ion Bianu în postul de bibliotecar-arhivar al Bibliotecii Academiei Române, iar din 1884 până la sfârşitul vieţii a lucrat ca translator şi bibliotecar pe lângă Marele Stat-Major.

Densuşianu s-a afirmat, mai ales în studiile de istorie, prin erudiţia sa (cunoştea elina, latina, germana, franceza, italiana, maghiara), lucrările lui impunând prin documentare riguroasă şi soliditate a argumentării. Îndeosebi Revoluţiunea lui Floria în Transilvania şi Ungaria (1884), premiată de Academia Română şi rămasă multă vreme cea mai valoroasă şi mai aprofundată reconstituire a evenimentelor, vădeşte un istoric cu un orizont larg, făcându-şi un crez din „căutarea şi expunerea adevărului”.

Mai puternică decât vocaţia de istoric, dar cu rezultate inegale, a fost pasiunea, manifestată de timpuriu, pentru cercetarea folclorului şi a tradiţiilor populare din perspectivă istorică, pentru descifrarea, cu ajutorul mitologiei populare, a „tainelor” unor timpuri străvechi. Folclorul devine astfel - în linia unei mai vechi tendinţe istorist-mitologizante, inaugurate la noi de B.P. Hasdeu - doar suport pentru îndrăzneţe ipoteze sau sinteze istorice (Scrutări mitologice la români, Elementul istoric în poezia poporală etc.).

Pornind de la premise juste privitoare la valoarea documentară a folclorului, Densuşianu a aplicat însă metoda deseori abuziv şi fără precauţia impusă de natura „documentului”, care a evoluat de-a lungul timpului şi nu mai putea constitui un temei absolut pentru o concluzie de ordin istoric. În vederea realizării unor astfel de sinteze, dar şi cu intenţia salvării de uitare a multor creaţii populare, lansează în 1893 un Cestionariu despre tradiţiunile istorice şi anticităţile terilor locuite de români. „Tradiţiunile istorice” pe care le vizează îndeosebi sunt cele legate de daci şi romani, legende, denumiri de locuri, obiceiuri păgâne, religioase sau laice, ritualuri magice.

Chestionarul, completat cu o nouă broşură în 1895, este întocmit cu toată rigoarea, cuprinzând întrebări foarte amănunţite, ce dovedesc o cunoaştere profundă a folclorului românesc. Interesante sunt şi indicaţiile precise, date pentru culegerea materialului: alegerea informatorului (de preferinţă cât mai vârstnic), notarea exactă, nestilizată, a naraţiunilor etc.

Răspunsurile primite (din 939 de localităţi), în urma răspândirii chestionarului, constituie o vastă colecţie de folclor, de o deosebită valoare, atât datorită calităţii artistice şi autenticităţii textelor, dintre care multe neîntâlnite în alte colecţii, cât şi prin informaţiile etnografice care însoţesc şi completează faptele de natură folclorică. Caracterul restrictiv al chestionarului, legat de obiectivele istoricului, a făcut ca în materialul adunat să predomine baladele, legendele, colindele şi basmele (cu preponderenţa textelor culese din Dobrogea, sudul Munteniei şi Oltenia), faţă de care producţiile genului liric au o prezenţă restrânsă.

Dacia preistorică (apărută postum, în 1913, cu o introducere de Constantin I. Istrati) trebuia să încununeze activitatea de o viaţă în domeniul cercetării mitologiei populare şi al reconstituirii pe această cale a unor perioade arhaice din istoria locuitorilor Daciei. Lucrarea, aproape unanim contestată de specialişti, reprezintă o încercare - impresionantă prin dimensiuni şi erudiţie, ca şi prin ipotezele temerare - de a reface, cu ajutorul tradiţiilor populare sau al urmelor arheologice (reale sau „descoperite” de imaginaţia istoricului), vechea civilizaţie a imperiului pelasg, al cărui centru s-ar fi aflat pe teritoriul Daciei.

Aici s-ar fi găsit „leagănul civilizaţiei ante-elene” şi al întregii zone mediteraneene: monumentele „megalitice” ale imperiului sunt identificate în munţii Bucegi (Sfinxul, Omul, Babele), în Ceahlău, iar tradiţiile populare, interpretate adesea eronat, devin pentru autor mărturii indubitabile asupra religiei pelasge, zeităţilor şi tradiţiilor acesteia. Construcţia ieşită din fantezia lui Densuşianu nu rezistă unei riguroase analize a faptelor; ea rămâne doar mărturia unei pasiuni extraordinare pentru cercetarea mitologiei româneşti şi a unei viziuni aproape poetice asupra trecutului îndepărtat al locuitorilor Daciei.

Opera literară

  • Poezii, 1866, 1867, 1868, 1869;
  • Simonida, 1867;
  • Scrutări mitologice la romani, 1868;
  • Lord Byron şi Nibelungile, 1871;
  • Elementul istoric în poezia poporală, 1871;
  • Elementul latin în Orient, 1874;
  • Proverbiele române ca material pentru Instituţiunile dreptului roman în Dacia, 1874;
  • „Traianida”, poemă epică naţiunale de Dimitrie Bolintineanu, 1874;
  • „Încercări critice asupra unor credinţe, datine şi moravuri ale poporului român” de G. Dem. Teodorescu, 1874;
  • Băile de la Carlsbad, 1875;
  • Les Roumains du Sud. Macedoine, Thessalie, Eptre, Thrace, Albanie (în colaborare cu Frederic Dame), Bucureşti, 1877;
  • Craiul codrilor Grigore Pintea, 1883;
  • Revoluţiunea lui Horia în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti, 1884;
  • Note critice asupra scrierii d-lui A.D. Xenopol, „Teoria lui Rosier”, Bucureşti, 1885;
  • Monumente pentru istoria Ţerei Făgăraşului, Bucureşti, 1885;
  • Cestionariu despre tradiţiunile istorice şi anticităţile terilor locuite de români, partea I, Bucureşti, 1893; partea II, Iaşi, 1895;
  • Aniversarea de patru secule de la moartea lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1904;
  • Domnii glorioşi şi căpitanii celebri ai Ţărilor Române, vol. I: Regatul României, Bucureşti, 1912;
  • Dacia preistorică, introducere de Constantin I. Istrati, Bucureşti, 1913; ediţie îngrijită de Victorela Neagoe, introducere de Manole Neagoe, Bucureşti, 1986;
  • Istoria militară a poporului roman, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ionel Oprişan, Bucureşti, 2002.

Culegeri

  • Vechi cântece şi tradiţii populare româneşti. Texte poetice din răspunsurile la „chestionarul istoric” (1893-1897), ediţie îngrijită şi introducere de Ionel Oprişan, Bucureşti, 1975;
  • Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Răspunsurile la chestionarul lui Nicolae Densuşianu, ediţie îngrijită şi introducere de Adrian Fochi, Bucureşti, 1976.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …