„Naţiunea” perândând acuzările…, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

„Naţiunea” perândând acuzările..., de Mihai Eminescu, este un articol publicistic a cărui primă ediţie a apărut în „Timpul”, nr. 142 din 3 iulie 1882.

A fost publicat, prima dată, în volum în Opere în 1939.

Cotidianul bucureştean „Naţiunea” apare între 17 iunie 1882 şi 26 septembrie 1891 ca organ de orientare liberală.

Eminescu se situa în afara partidelor politice şi ţinea să declare şi, cu acest prilej, că relele de care suferea ţara nu puteau fi înlăturate prin „conservatorism” ori „liberalism”, ci numai prin organizarea strictă a muncii prin care se înlăturau elementele profitoare din societatea românească.

Mihai Eminescu

Fragment

„Naţiunea”, perândând acuzările ce se fa administraţiei liberale de cătră foile de orice nuanţă, deşi nu contestă adevărul acestor acuzaţiuni, crede însă a putea afirma că faptele şi apreciaţiunile sunt, şi într-o parte şi într-alta, pline de exageraţie.

N-am voi în adevăr să facem o cercetare lexicală asupra vorbei exageraţie, care însemnează a face din ţânţar armăsar, a da lucrurilor proporţiuni ce nu le au. Cu toate acestea nu o convingere preconcepută, ci experienţa de toate zilele ne dovedeşte că foile române, departe de-a exagera, sunt, din contra, mărginite prin numărul cuvintelor din dicţionar de-a putea zugrăvi cum se cuvine tot ce se petrece în România ca viaţă politică şi ca viaţă de stat. Ne-ar părea bine dacă s-ar mai putea exagera; din nenorocire însă o descriere cât de pesimistă a stării de lucruri e departe de-a ajunge umbra măcar a mizeriei morale care bântuie ţara, o mizerie mai adâncă, dacă se poate, decât cea materială.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …