Mordvini

Mordvinii sunt o populaţie din Rusia, autohtonă în Mordvinia, unde se află o treime dintre ei, ceilalţi fiind răspândiţi în alte părţi ale bazinului Volgăi, în Ural, Siberia şi Extremul Orient. Există comunităţi mordvine şi în Ucraina, Uzbekistan şi Kazahstan (circa 1,1 milioane de persoane).

Mordvinii se împart în două grupuri principale, erzia şi mokşa. Cuprind şi câteva grupuri mici, ca mordvinii din Tenguşev (sau Hokha) şi karataii (în Tatarstan).

În mod tradiţional se ocupă de agricultură, dar au început de timpuriu să-şi comercializeze produsele (sunt menţionate schimburi comerciale cu lumea arabă înainte de anul 1000).

Activitatea industrială a început să se dezvolte de-abia la începutul secolului al XX-lea (industria lemnului), începând din anii 1950 a avut loc o industrializare rapidă, îndeosebi datorită numeroaselor lagăre de muncă.

Vechea organizare socială a mordvinilor, patriarhală, avea trei niveluri (familie, clan, trib). Ea s-a destrămat progresiv în ultimul mileniu, o dată cu apariţia structurilor statale, accelerarea procesului de diferenţiere socială şi rusificarea.

Creştinarea mordvinilor s-a definitivat în secolul al XVIII-lea, dar unele credinţe vechi au supravieţuit până în zilele noastre. Mordvina (cu cinci dialecte erzia şi trei dialecte mokşa), limbă fino-ugrică, este într-un regres pronunţat.

Arta

Este dezvoltată sculptura în lemn (decoraţia caselor), costumele populare brodate, realizarea de obiecte de podoabă.

Obiceiuri

Printre produsele culinare specifice se numără „sânii de nevastă tânără”, prăjitură umplută cu brânză de vacă care se serveşte la nuntă, în timp ce la casa miresei se face o rugăciune specială, ca să aibă lapte din belşug şi să nască şapte feciori şi tot atâtea fete.

Istoric

Cele două grupuri, mokşa şi erzia, urmaşe ale triburilor fino-ugrice stabilite în regiune încă din secolul al V-lea î.Hr. s-au diferenţiat în prima jumătate a mileniului I d.Hr.

Constrânşi să plătească tribut hanatului khazar, apoi Rusiei kieviene, mordvinii şi-au intensificat legăturile cu ruşii încă din secolul al X-lea şi împreună cu ei l-au înfruntat în 1444 pe principele tătar Mustafa.

După căderea hanatului de la Kazan (1552) au devenit parte integrantă a statului rus. De atunci au suferit un profund proces de rusificare. Totuşi şi-au menţinut o conştiinţă culturală care a justificat acordarea unui statut de autonomie în epoca sovietică.

Republica Mordvinia (Mordovia) (1991) în care o treime dintre locuitori sunt mordvini, a obţinut în 1995 statutul de stat de drept în cadrul Federaţiei Ruse.  

Denumire: erzia, mokşa, mordva.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …