Mircea Daneliuc

Mircea Daneliuc (7 aprilie 1943, Hotin, Basarabia) - prozator. Este fiul Adelinei (născută Malinovschi) şi al lui Zaharia Daneliuc. Absolvent al Facultăţii de Filologie, secţia limba franceză, a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1966), va urma şi cursurile Facultăţii de Regie Film a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, încheiate în 1972, după care începe o carieră care îl proiectează între cei mai buni regizori de film din România.

Cursa (1975), Ediţie specială (1977), Proba de microfon (1980), Vânătoarea de vulpi (1980), Croaziera (1981), Glissando (1984), Iacob (1988), A 11-a poruncă (1991), Tuşea şi junghiul (1992), Patul conjugal (1993), Această lehamite (1994) şi Senatorul melcilor (1995) constituie „blazonul” unei cărţi de vizită impresionante.

Senatorul melcilor a fost, de altfel, ales în secţiunea oficială a Festivalului de la Cannes, lacob a obţinut Premiul european „Felix”, Glissando a participat la Festivalul filmului de la Veneţia, iar regizorul a primit de zece ori premiile UCIN şi ACIN. În teatru a lucrat sporadic: Emigranţii lui Slavomir Mrozeck, (1977), Regele desculţ de Paul Anghel (1978) şi O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale (1998).

Pisica ruptă, carte de debut literar, apărută în 1997, nu este un roman în sensul tradiţional al termenului. Este o suită de amintiri colerice din trecutul ceauşist al cenzurii şi presiunilor de tot felul. Coborât din Iaşi să cucerească Bucureştii („aşa cum ai jurat, Rastignac, să posezi Bucureştii, când ai ieşit lunecând prin scuipaţii Gării de Nord”), personajul dă „cinci examene de admitere în şcoala aceea unde se împart diplome şi doctorate de artişti”, se străduieşte („şaisprezece scenarii ca să fiu înghiţit”) ca să i „se îndese în gură batista aia stacojie cât steagul Partidului, căluşul meu plin de muci, iar eu să urlu de fericire că mai pot respira pe-o singură nară”.

Toată cartea este un strigăt de suferinţă după „anii furaţi”, după jocul interminabil de-a compromisurile cu cenzura, cu Dulea, Suzana Gâdea şi armata de gudurai, cu „vizionări” şi „comisii ideologice”. „A venit ceasul să rup pisica”, exclamă personajul când i se cenzurează filmul Croaziera. „Marele Timp al ruperii Marii Pisici”, exclamă el când este lăsat să concureze peste hotare: „Abia în momentele astea simţi că eşti de-aici şi cari în spate, ca un melc blestemat, toţi turcii, ruşii, ceauşeştii, ţiganii, toţi minerii şi hoţii”.

Odată cu Marilena şi câteva voluptăţi (1999), resentimentele se vindecă şi iese la iveală în forţă capacitatea de plasticizare a destinelor pe care scenariul de serial cu femei, de aici, o etalează. Marilena... împlineşte lungul şir al personajelor feminine din romanul românesc. După personaje precum Elena, Saşa Comăneşteanu, Chiajna şi Vitoria Lipan, după Matilda lui Victor Petrini şi Vica Delcă, seria Marilenelor lui Daneliuc conţine, practic, toate vârstele şi mediile noastre de viaţă: satul iremediabil alterat şi ruinat, mahalaua colectivismului sordid şi coagulat exclusiv de viciul deriziunii, snobimea nudistă de la Vama Veche, mimând occidentalismul nonşalant, putreziciunea funcţionărească, debusolarea acneic-alcoolică a adolescenţilor de bani gata post ’89.

Crunt lexical (scriitorul este un formidabil burete absorbant al limbajelor argotice, adevărată „probă de microfon” pentru dezaxarea prin limbaj a României), legănând galeş promiscuităţi şi portretizând acid, mizantropic şi misogin, cu o viziune de o virilitate debordantă, cinică şi copleşitoare, romanul dovedeşte, în fond, fascinaţia autorului faţă de ideea de feminitate. Ipostaze umilitoare ori aţâţătoare, femei ultragiate şi agresive, hipersensibile sau animalizate, bărbaţi veştejiţi prematur alături de feminităţi devorante la modul frenetic. Un an mai târziu, acelaşi macho necruţător şi scrutător de psihologii ale prăbuşirii lente publică un roman al geloziei. O gelozie mai mult sau mai puţin aberantă şi îndreptăţită, pigmentată cu decizii absurde şi finalitate masochistă.

Apa din cizme (2000) îl are în centru pe Iustin Raeţchi, individ de patruzeci de ani, rocker de succes, însurat cu o „ Angelă iubitoare” şi „geloasă la sânge”, tatăl unui adolescent musculos şi cascador. După câţiva ani de adulter cu o altă Angelă „mirosind a cozonac cu stafide”, Iustin clachează când aceasta rămâne în Occident, se îneacă în alcool şi plonjează devastator în relaţia cu Pusa, divă la 20 de ani, pozând pentru „Playboy”. De-acum, gelozia voyeur-ului ad-hoc (din proprie voinţă) trece de partea fostului înşelător şi totul devine proza delirantă a unei fantezii conspirative, cu Bucureştii împânziţi de mafia chinezească, o a doua Revoluţie (la eclipsa din 1999), noua incendiere a Bibliotecii Centrale Universitare şi execuţia finală de la Târgovişte. Asociată cu motivul „lumii pe dos”, tema geloziei pustiitoare sare din individual şi bate către parabola istoriei.

O istorie care, la rândul ei, sare din parabolă şi îşi intră de-a binelea în drepturi odată cu povestea destinelor din Strigoi fără ţară (2001), romanul familiei de basarabeni în bejenie, romanul dezrădăcinării forţate. Demobilizat din armata română în 1940, eroul „fără ţară” de aici este acuzat de ruşi pentru propagandă românească, este deportat la Odessa, scapă de moarte dovedind că nu este evreu, trece Dunărea, stă refugiat la Galaţi, va fi din nou arestat de ruşi, face 9 ani de lagăr din cei 25 de condamnare, după care îşi găseşte soţia recăsătorită, fiica în Komsomol, renegându-şi tatăl, şi devine în final din nou prizonier, dar la români, unde taie 8 ani stuf la Periprava, pentru „sabotarea relaţiilor internaţionale româneşti”.

Afiliată de critica literară la tehnicile romanului picaresc, la celiniana „călătorie la capătul nopţii” ori la un film zguduitor precum Siberiada, odiseea acestui Ilie fără ţară este cea mai coerentă şi mai convingătoare pledoarie românească pentru tragismul destinului basarabeano-bucovinean, depăşind literatura lui Paul Goma.

Opera literară

  • Pisica ruptă, Bucureşti, 1997;
  • Marilena şi câteva voluptăţi, Bucureşti, 1999;
  • Şchiopul binemirositor, postfaţă de Miruna Runcan, Bucureşti, 1999;
  • Apa din cizme, Bucureşti, 2000;
  • Doi pinguri, Bucureşti, 2000;
  • Strigoi fără ţară, Bucureşti, 2001;
  • Carlo Carlini, iluzionism, Bucureşti, 2003;
  • Petru şi Pavel, Piteşti, 2003.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …