Mihail Drumeş

Mihail Drumeş (pseudonimul literar al lui Mihail Dumitrescu) (26 noiembrie 1901, Ohrida, Macedonia - 27 februarie 1982, Bucureşti) - romancier şi dramaturg. Este fiul sârboaicei Despina (născută Gero) şi al meseriaşului macedonean Vasile Dimitrie (devenit Dumitrescu după ce s-a stabilit în România). Era elev la liceul din Balş când scotea o revistă şcolară, „Licăriri” (1915-1916), în care publica versuri şi proză semnate Mihai V. Demetrescu.

După război, îşi continuă studiile la Craiova (liceul) şi Bucureşti (Facultatea de Filosofie şi Litere, absolvită în 1928), colaborând cu articole despre teatru şi cu proză la „Ştirea”, „Flamura” (revistă care i-a editat volumul de debut în 1927, pe când Drumeş era secretar de redacţie), „Rampa”. Ca funcţionar în Ministerul învăţământului (între anii 1928 şi 1937), a continuat să publice proză în „Dimineaţa”, „Convorbiri literare”, „Universul literar” şi în volume.

Succesul obţinut cu romanul Invitaţia la vals (1936) îi permite să-şi asume conducerea Editurii Bucur Ciobanul, unde, în special în perioada 1942-1947, va iniţia un amplu program de tipărire a cărţilor pentru copii şi tineret. Principalul furnizor de texte era Drumeş însuşi, care a rezumat biografii de oameni celebri (Dante Alighieri , Johannes Gutenberg, Fernando Magellan, Wolfgang Amadeus Mozart, Alfred Nobel etc.), a întocmit relatări despre mari invenţii şi realizări (locomotiva, telegraful, automobilul, avionul, Canalul Suez etc.), a făcut prelucrări din folclorul românesc, indian, arab, grec, german, danez, francez sau a repovestit capodopere literare aparţinând lui Homer, Daniel Defoe, Jonathan Swift, Friedrich Schiller, J.W. Goethe, Nikolai Gogol, Mark Twain şi Henryk Sienkiewicz. Zeci de astfel de broşuri au fost publicate sub pseudonimul Moş Ene, iar altele au fost semnate Barbu Apelevianu, Dinu Gherghel, Darie Magheru, Romulus Burghelea, Unchiul Victor etc. Multe dintre aceste prelucrări au fost difuzate şi la Radio.

După o lungă pauză, revine cu noi romane şi cu versiuni modificate ale celor vechi, iar în câteva periodice (în special în „Oltul”) îi apar mărturisiri autobiografice şi proză istorică. Deşi cu un deosebit succes la public - romanele sale, cu precădere Invitaţia la vals, au cunoscut zeci de reeditări -, scriitorul a fost ignorat de criticii importanţi. Prăpastia dintre receptarea de către cititori şi cea critică este greu de explicat, Drumeş ilustrând mai degrabă cazul unui condamnat fără proces.

Volumul de debut - Capcana (1927) - conţine proză scurtă şi a stârnit interesul comentatorilor prin relativa noutate epică, prin calitatea descrierii unor procese psihice. Romanul Sfântul Părere (1930), retipărit mai târziu (1942) cu titlul Cazul Magheru, are o versiune mult modificată şi amplificată în 1971. Este o abordare sui-generis a devenirii personalităţii umane de excepţie, prin relatarea unor momente biografice aparent disparate. Intenţia principală e de a demonstra cum, paralel cu raţiunea, un rol la fel de important în desfăşurarea unei vieţi îl are subconştientul. Accentul epic cade pe relatarea unei experienţe senzaţionale, care determină o activare extremă şi o purificare a psihicului eroului (un medic), având ca efect revelarea şi cristalizarea unei neobişnuite puteri terapeutice.

Un roman al orgoliilor excesive şi al pasiunilor contrariate este Invitaţia la vals. Conduse de false reprezentări despre sine, cu o teamă exacerbată de a nu fi subordonate şi umilite, personajele ajung, în pofida profundului sentiment de dragoste care le leagă, să se distrugă reciproc. În prim-plan se află reconstituirea unui proces de autocunoaştere, de revelare a unor disfuncţii şi antagonisme interioare, de ale căror efecte protagoniştii devin conştienţi abia în final, când din pragul morţii privesc înapoi.

Drumeş ştie să capteze atenţia cititorului prin intensificări ale actelor şi trăirilor generatoare de dramatism şi tensiuni, creând cu abilitate un fel de miraj al nefericirii implacabile. Dar calitatea demersului analitic, a discursului literar este de un nivel mediu. Intenţia demonstrativă subordonează forţat, mecanicist cauzelor efectele. O anume lipsă de orizont, formula compoziţională insuficient motivată şi susţinută, rostirea cam simplificatoare, comună dau, într-o măsură, senzaţia de artificiu literar.

Şi ediţia definitivă, din 1982, a romanului Scrisoarea de dragoste, apărut în 1938, este mult amplificată prin introducerea unei noi părţi, constituită din scrisorile eroinei. Caracterul şi eşecul tragic al arivistului (modelul Julien Sorel este menţionat în text), care sacrifică iubirea pentru a parveni, sunt potenţate prin contrapunerea confesiunilor personajului feminin. Epistolarul protagonistei, diferit net ca atitudine şi stil de relatările eroului, dezvăluie o fermecătoare personalitate feminină. Spre final, naraţiunea deviază către un romanesc ieftin şi precipitat, cu exagerări ale ficţiunii ancorate în senzaţional.

Două părţi inegale are şi Elevul Dima dintr-a şaptea (I-II, 1945; ediţie definitivă în 1968). În prima parte, personajul-narator notează reacţii şi trăiri fireşti, provocate de un nou mediu şcolar - mici şi suave naivităţi şi mirări, înfiriparea relaţiilor cu colegii - sau de tulburări erotice şi de aspiraţiile exaltate spre frumosul şi misterele vieţii. Partea a doua este o înşiruire de mici aventuri şi se depărtează de ţinuta şi sensul celei dintâi. Totuşi, în general, se ţese o poezie a adolescenţei, bine controlată de narator. Dialogurile, adesea colorate de argoul şcolăresc, sunt simpatice reuşite stilistice şi tipologice.

Volumul Se revarsă apele (1961), o proză ratată compoziţional, aduce relatări interesante despre satul oltenesc de la începutul secolului al XX-lea, despre modul de a vieţui al ţăranilor. Documentarul Arde Prahova (1974) e o concesie evidentă făcută „realismului socialist”.

De la 16 ani, Drumeş a prezentat diferite piese de teatru unor persoane şi instituţii abilitate, dar abia în 1934 i se va juca pe o scenă bucureşteană comedia O crimă pasională (publicată în 1941), o şarjă prea dezlănţuită, ce viza moravuri sociale capabile să întoarcă lumea pe dos. Lăudată pentru inventivitate şi curaj de unii cronicari, piesa (montată şi la Cluj) i-a scandalizat pe alţii. O altă satiră - Codrul Vlăsiei, refuzată cam în acelaşi timp de Teatrul Naţional din Bucureşti - a fost pusă în scenă la Galaţi abia în 1966. Ioana d’Arc (1937) şi Năluca (1940, o dramatizare a subiectului din Scrisoarea de dragoste) au fost numai publicate, iar piesele din volumul Trei comedii (1940) au fost difuzate la Radio.

La hotarul dintre beletristică şi literatura de popularizare stă, ca şi multe alte prelucrări ale lui Drumeş, Povestea neamului românesc (I-II, 1978-1979). Informaţia istorică este completată şi animată cu ajutorul ficţiunii, în texte atractive, fără excese ţinând de didacticism. Principalele romane ale lui Drumeş au fost traduse în franceză, germană, spaniolă, slovacă, bulgară, turcă, fiind publicate în câteva ţări din Europa şi din America Latină.

Opera literară

  • Capcana, Craiova, 1927;
  • Sfântul Părere, Bucureşti, 1930; ediţia (Cazul Magheru), Bucureşti, 1942; ediţia, Bucureşti, 1971;
  • Invitaţia la vals, Bucureşti, 1936; ediţie prefaţată de Florea Firan, Craiova, 1986;
  • Ioana d’Arc, Vălenii de Munte, 1937;
  • Scrisoarea de dragoste, Bucureşti, 1938; ediţie prefaţată de Florea Firan, Craiova, 1982;
  • Năluca, Bucureşti, 1940;
  • Trei comedii, Bucureşti, 1940;
  • O crimă pasională, prefaţă de Teodor Scarlat, Bucureşti, 1941;
  • Teatru, Bucureşti, 1942;
  • Vrăjitorul, Bucureşti, 1942; ediţia (Edison), Bucureşti, 1972;
  • Elevul Dima dintr-a şaptea, I-II, Bucureşti, 1945; ediţie prefaţată de Ion Dodu Bălan, Bucureşti, 1968;
  • Se revarsă apele, Bucureşti, 1961;
  • Codrul Vlăsiei, Bucureşti, 1966;
  • Arde Prahova, Bucureşti, 1974;
  • Mari invenţii, Bucureşti, 1977;
  • Povestiri despre cutezători, Bucureşti, 1977;
  • Povestea neamului românesc, I-II, Bucureşti, 1978-1979;
  • 10 cărţi celebre, repovestite de..., Cluj Napoca, 1978.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …