Mihai Eminescu – tabel cronologic

 

1735 - Anul probabil de naştere a lui Petrea (Petru) Iminovici, tatăl lui Vasile Eminovici şi bunicul căminarului Gheorghe Eminovici. După unele surse, anul naşterii este presupus a fi 1736, iar locul naşterii Blaj.

1736 - Se naşte Agafia Şerban, soţia lui Petrea, străbunica lui Mihai Eminescu (decedat 1818).

1750 - Anul prezumtiv de naştere a lui Ion (Iov) Juraşcu, tatăl stolnicului Vasile Iuraşcu, bunicul lui Mihai.

1755 - În catalogul Şcolii din Blaj sunt înmatriculaţi 4 elevi cu numele de Iminovici. Acest fapt îndreptăţeşte ideea originii ardelene a ramurii Iminovici.

1780 - Se naşte, în satul Călineşti, Vasile Eminovici, fiul lui Petrea şi Agafia, tatăl lui Gheorghe Eminovici şi bunicul lui Eminescu (decedat 1844). Este primul dintre strămoşii poetului atestat pe meleagurile Moldovei. După I. Roşu, data naşterii ar fi 1778, iar locul Blaj.

Se naşte, în localitatea Dolhasca, Vasile Iuraşcu, bunicul lui Eminescu (decedat 1856).

1785 - Este anul de naştere al Paraschivei Donţu, care va deveni soţia lui Vasile Iuraşcu, mama Ralucăi Eminovici şi bunica poetului.

1803 - Vasile Iuraşcu se căsătoreşte cu Paraschiva Donţu.

20 august 1804 - Se naşte Marghioliţa, primul copil al soţilor Iuraşcu.

14 noiembrie 1804 - Prima atestare în condicile de stare civilă a satului Călineşti a numelui lui Vasile Eminovici, „dascăl” în Călineşti. Menţiunea duce la concluzia că numai de la această dată se poate vorbi de existenţa familiei Eminovici pe aceste meleaguri, venind de la Blaj.

Cronologia lui Mihai Eminescu

1805 - Vasile Eminovici se căsătoreşte cu Ioana Sărghei.

1807 - Se naşte, în Călineşti, Maria, primul copil al soţilor Vasile şi Ioana Eminovici.

1808 - În acest an ia fiinţă la Cernăuţi liceul la care vor învăţa băieţii familiei Eminovici, între care şi viitorul poet. Între cei 400-600 de elevi, câţi frecventau şcoala anual, circa 150-170 erau români. La început, obiectele de studiu se predau în latină şi germană, pe urmă numai în limba germană.

1811 - Moare Petrea Iminovici, tatăl lui Vasile Eminovici.

10 februarie 1812 - Se naşte în satul Călineşti, Gheorghe Eminovici, tatăl viitorului poet Mihai Eminescu.

1816 - Se naşte, în satul Joldeşti, Rareşa (Ralu, Raluca sau Raliţa) Iuraşcu, fiica stolnicului Vasile Iuraşcu şi a Paraschivei Donţului, mama lui Mihai Eminescu.

1820 - Se naşte Ştefan Micle, cel ce va deveni rectorul Universităţii din Iaşi şi soţul poetei Veronica Micle.

27 decembrie 1836 - Moare, într-un accident cu sania, Paraschiva Iuraşcu, soţia stolnicului Vasile Iuraşcu, bunica dinspre mamă a lui Eminescu. (După I. Roşu: 27 noiembrie 1834).

2 martie 1837 - Dată prezumtivă a naşterii lui Ion Creangă, prieten apropiat al lui Eminescu.

4 mai 1837 - Se naşte Theodor Rosetti, membru fondator al Societăţii „Junimea”, presupusul autor al numelui dat societăţii ieşene (decedat 1925).

10 ianuarie 1839 - Este data de naştere a lui Ion Creangă, consemnată în mitrica de naşteri a Protoeriei ţinutului Neamţ, dată acceptată de istoria literară. Locul de naştere: satul Humuleşti, admirabil evocat în Amintiri din copilărie.

29 ianuarie 1840 - Gheorghe Eminovici se căsătoreşte cu Raluca, fiica stolnicului Vasile Iuraşcu din Joldeşti, punând temelie familiei din care se va naşte copilul ce va da poeziei româneşti strălucirea Luceafărului, iar limbii române expresia ei cea mai deplină.

15 februarie 1840 - Se naşte, la Craiova, Titu Maiorescu, cel care va deveni conducătorul societăţii ieşene „Junimea” şi al „Convorbirilor literare”, care va urmări îndeaproape evoluţia creaţiei eminesciene şi îl va sprijini pe Eminescu în momentele grele ale vieţii.

1841 - Se naşte Şerban, primul copil al soţilor Gheorghe şi Raluca Eminovici.

7 aprilie 1841 - Gheorghe Eminovici, sluger, solicită domnului Moldovei, Mihail Sturza, o recompensă pentru serviciile făcute patriei.

12 mai 1841 - Prin înalt decret domnesc, slugerul Gheorghe Eminovici primeşte rangul de căminar.”

2 ianuarie 1842 - Prin soţia sa, Raluca, Gheorghe Eminovici cumpără la mezat nişte case cu loc împrejur şi acareturi, lângă biserica Uspenia din Botoşani.

5 ianuarie 1842 - Căminarul Gheorghe Eminovici cere Judecătoriei din Botoşani să-i facă măsurarea locului cu case cumpărat în oraşul Botoşani.

Mihai Eminescu

31 decembrie 1842 - Se naşte, la Iaşi, Iacob Negruzzi, fiul lui Costache Negruzzi, cel ce va deveni secretarul perpetuu al „Convorbirilor literare” şi un apropiat al lui Eminescu.

2 februarie 1843 - Se naşte Nicolae, al doilea copil al soţilor Raluca şi Gheorghe Eminovici.

14 septembrie 1843 - Gheorghe Eminovici încheie un contract cu Eforia Botoşani prin care ia în arendă pe trei ani venitul Eforiei constând în taxe pe vin, rachiu şi păcură ce intrau în oraş pentru consumul locuitorilor.

20 februarie 1844 - Moare Vasile Eminovici, bunicul după tată al lui Eminescu.

16 aprilie 1844 - Se naşte Gheorghe (George, Iorgu) Eminovici, al treilea urmaş al familiei căminarului.

21 decembrie 1844 - Raluca Eminovici îşi întregeşte avuţia prin cumpărarea, pe numele său, a unei părţi din moşia Orăşeni la preţul de 2.400 de galbeni.

5 mai 1845 - Se naşte un nou urmaş al Eminovicilor, Ruxandra, decedată în plină tinereţe.

13 decembrie 1845 - Sărdarul Iordache Urechi, proprietar al moşiei Orăşeni, ţinutul Botoşani, lasă prin act de donaţie, căminăresei Raluca Eminovici, 10 stânjeni din moşie pentru facerile de bine.

1 iulie 1846 - Se naşte Ilie, fratele cel mai apropiat ca vârstă de Mihai Eminescu şi cu care poetul va hoinări prin codri şi potecile Ipoteştilor: „Copii eram noi amândoi, / Frate-meu şi cu mine. / Din coji de nucă car cu boi / Făceam şi înhămam la el / Culbeci bătrâni cu coarne. /.../ Adesea la scăldat mergeam / În ochiul de pădure, / La balta mare ajungeam / Şi l-al ei mijloc înotam / La insula cea verde”.

17 noiembrie 1846 - Epitropia generală a Casei spitalelor face demersuri pentru a răscumpăra de la Raluca Eminovici părţile din moşia Orăşeni vândută acesteia de sărdarul Iordache Urechi.

13 mai 1847 - Se naşte Al. Chibici-Râvneanu, care va deveni coleg cu Eminescu la Cernăuţi şi Viena, prieten statornic până la sacrificiu al poetului, omul căruia „Junimea” i-a încredinţat sarcina de a-l conduce pe Eminescu la Viena şi prin Italia la prima îmbolnăvire a poetului.

16 noiembrie 1847 - Foaia sătească a Principatului Moldovei din Iaşi publică o înştiinţare relativă la vânzarea părţii ce aparţine Eufrosinei Petrino din moşia Ipoteşti către căminarul Gheorghe Eminovici, la preţul de 4.000 de galbeni.

1848 - Se naşte Maria (Marghioala), al şaselea copil al soţilor Eminovici. A murit de copil.

11 martie 1848 - Gheorghe Eminovici cumpără două părţi din moşia Ipoteşti de la Eufrosina Petrino.

aprilie 1848 - Familia Eminovici se mută în casele de pe moşia Ipoteşti, de curând cumpărată.

8 noiembrie 1848 - Dată prezumtivă a naşterii lui Mihai Eminescu; locul naşterii: Dumbrăveni. Data este comunicată de ziarul „Eminescu”, apărut cu ocazia dezvelirii bustului poetului la Botoşani, în care se scrie: „a văzut lumina zilei în satul Dumbrăveni, judeţul Botoşani, la 8 noiembrie 1848, în ziua de Sfinţii Arhangheli, pentru care i s-a dat numele Mihai din Botez”.

1849 - Se înfiinţează catedra de limba română în cadrul gimnaziului din Cernăuţi, catedră ce va fi ocupată de Aron Pumnul, care va desfăşura o bogată activitate pe linia cultivării limbii şi literaturii române.

4 mai 1849 - Stolnicul Vasile Iuraşcu, împuternicit de fiica sa, Raluca Eminovici, vinde Eforiei spitalelor parte din moşia Orăşeni şi Sarafineşti.

2 iulie 1849 - Gheorghe Eminovici depune o jalbă la Departamentul dreptăţii din Iaşi pentru nelegiuirile ce i se făcuseră de către autorităţile din Botoşani în legătură cu afacerile sale financiare.

5 septembrie 1849 - Gheorghe Eminovici se adresează domnului Moldovei, Grigore Al. Ghica, cu plângere pentru nedreptăţile ce i s-au făcut de către Divanul de apel privind sechestrarea unor sume de bani proveniţi din vânzarea unor părţi din moşia Orăşeni şi Sarafineşti.

14 decembrie 1849 - O altă dată prezumtivă a naşterii lui Mihai Eminescu. Este menţionată în matricola gimnaziului din Cernăuţi la înscrierea poetului în clasa I. Este singura menţiune considerată o greşeală decât certitudine.

20 decembrie 1849 - Altă dată prezumtivă a naşterii lui Mihai Eminescu. Este susţinută de faptul că a fost declarată în mai multe rânduri chiar de poet, trecută şi în Dicţionarul Junimii. Matei, fratele lui Mihai, susţinea că această dată a fost menţionată de tatăl lor pe fila unei Psaltiri, unde erau trecuţi şi ceilalţi fraţi în ordinea naşterii lor: „Într-o Psaltire veche /.../ care se păstra din străbuni în casa părinţilor săi şi în care sunt înscrise consecutiv, autograf, de tatăl poetului naşterea (sic!) tuturor copiilor săi, jos pe pagina 5-a stă scris: Astăzi 20 decembrie 1849 la patru ceasuri şi cinsprăzece minute evropeneşti s-a născut fiul nostru Mihai” (conferă Ion Creţu). Această dată a fost mult discutată, acceptată sau respinsă în acelaşi timp, dat fiind faptul că nimeni nu a văzut „Psaltirea” pomenită. Argumentele aduse de I.D. Marin în Eminescu la Ipoteşti, deşi par verosimile, sunt, totuşi, lipsite de acoperire documentară.

24 decembrie 1849 - Altă dată prezumtivă a naşterii lui Eminescu. A fost comunicată de Aglaia, sora poetului: „Mama mi-a spus odată când era veselă, căci de obicei era mereu mohorâtă, că pe Mihai l-a născut într-o iarnă grea din 1849 cu o zi mai devreme de Crăciun, botezându-l în legea străbună în luna ghenarie la Botoşani, căci sătucul nostru nu avea preot şi că tata a vrut aşa” (apud I. Nica, Mihai Eminescu. Structura somato-psihică).

Data a fost menţionată şi de Octav Minar, care susţinea că a fost luată de pe o Psaltire pe care bătrânul Eminovici avea notate datele de naştere ale tuturor urmaşilor şi că Psaltirea a fost dăruită de Aglaia lui Teodor Ştefanelli. Data nu a fost acceptată.

10 ianuarie 1850 - Iorgu Eminovici, fratele poetului, este menţionat ca elev în clasa I a pensionului din Botoşani.

15 ianuarie 1850 - Se naşte, la Botoşani, Mihai Eminescu, al şaptelea copil al soţilor Raluca şi Gheorghe Eminovici, cel ce va deveni Luceafărul poeziei româneşti. Data şi locul naşterii, respectiv Botoşani, 15 ianuarie 1850, au fost acceptate pe baza înregistrării făcute în Registrul de naşteri şi botezuri pe anul 1850 al oraşului Botoşani unde este menţionată şi naşterea lui Mihai Eminovici. Este singura dată dovedită prin acte certe, celelalte rămân până la această dată simple prezumţii.

30 ianuarie 1850 - Dintr-o plângere a lui Constantin Hurmuzachi împotriva căminarului Gheorghe Eminovici, privind unele datorii faţă de acesta, rezultă că familia Eminovici locuia în Botoşani la acea dată. Această menţiune este un argument în plus că Mihai s-a născut în Botoşani.

22 aprilie 1850 - Se naşte, în Năsăud, Veronica Câmpeanu, devenită prin căsătorie Veronica Micle, fiica lui Ilie şi Ana Câmpeanu, poetă ce va inspira multe din poeziile lui Eminescu şi care va avea un rol important în viaţa poetului.

2 iunie 1850 - Raluca Eminovici depune o jalbă către judecătoria din Botoşani, pentru a i se asigura zestrea sa din averea soţului ei, atacată de creditorii acestuia.

6 decembrie 1850 - Data de naştere înscrisă pe foaia matricolă a elevului Mihai Eminovici, clasa a III-a şi a IV-a de la Gimnaziul din Cernăuţi. Nici această dată nu a fost acceptată ca reală de către istoria literară.

28 decembrie 1850 - Soţii Eminovici, constrânşi de o serie de datorii, încheie un contract de arendare a moşiei Ipoteşti, pe 6 ani, cu Maria Mavrodini, sora Ralucăi. Mobilul acestui contract era acela de a opri pe creditorii lui Eminovici să ceară vânzarea moşiei Ipoteşti.

23 aprilie 1851 - Obligată fiind de numeroase datorii, familia Eminovici închiriază casele din Botoşani şi se mută cu întreaga familie la Ipoteşti.

3 iunie 1851 - Divanul Domnesc publică în „Foaia sătească” din Iaşi hotărârea de a se face licitaţie publică, peste 6 luni, pentru vânzarea moşiei Ipoteşti, cu scopul de a plăti Eufrosinei Petrino, fosta proprietară a moşiei, suma de 2.500 de galbeni, sumă pe care o mai avea de plătit căminarul.

26 octombrie 1851 - Familia Eminovici se mută din nou la Botoşani, cu tot calabalâcul, dar nu în casele de lângă mănăstirea Uspenia, unde Smaranda Varlaam se considera chiriaşă, ci în două odăi insalubre, plătind chirie 8 galbeni pe lună.

1852 - Apare la Iaşi, în Tipografia Buciumului român, două volume din culegerea Poezii populare. Balade, adunate şi îndreptate de Vasile Alecsandri. Este cea dintâi culegere valoroasă din creaţia populară românească, în care a fost inclusă şi balada Mioriţa, despre care Alecu Russo spunea că însăşi Virgil şi Ovidiu s-ar fi mândrit dacă ar fi compus această „minune poetică”.

30 ianuarie 1852 - Se naşte, în satul Haimanale, I.L. Caragiale, cel ce va deveni coleg cu Eminescu la redacţia ziarului „Timpul” şi care va da literaturii române O noapte furtunoasăO scrisoare pierdutăNăpastaMomente şi schiţe etc.

2 februarie 1852 - O parte a moşiei Ipoteşti, amanetată de Gheorghe Eminovici pentru suma de 2.500 de galbeni cu care era dator lui Constantin Hurmuzachi, este pusă în vânzare prin licitaţie.

martie 1852 - Între elevii pensionului lui Ladislau Ferderber din Botoşani se aflau înscrişi şi trei dintre copiii lui Gheorghe Eminovici: Gheorghe (Iorgu), în clasa a II-a, Şerban şi Nicolae, în clasa a III-a. La aceştia, nu peste mulţi ani, se va alătura şi Mihai.

7 mai 1852 - Se naşte Aglaia, sora poetului.

8 mai 1852 - Divanul de întărituri din Iaşi publică data vânzării prin licitaţie a moşiei Ipoteşti a căminarului Gheorghe Eminovici, dacă până la acea dată proprietarul ei nu-şi va achita datoriile faţă de Constantin Hurmuzachi.

august 1852 - Gheorghe Eminovici face demersuri pe lângă Postelnicul din Iaşi în vederea obţinerii de paşaport pentru a duce la studii pe Şerban şi Nicolae.

7 septembrie 1852 - Gheorghe Eminovici a trecut graniţa austriacă ducându-i pe Şerban şi pe Nicolae la Ober Gymnasium din Cernăuţi. În catalogul gimnaziului pe lunile septembrie-decembrie ale aceluiaşi an se întâlneşte şi numele altor copii ai lui Eminovici: Ilie 7 ani şi Gheorghe de 9 ani.

31 decembrie 1852 - Se deschide la Bucureşti Teatrul cel Mare, viitorul Teatru Naţional, important lăcaş de cultură naţională; asupra repertoriului acestuia Eminescu, gazetar la „Timpul”, va face frecvente referiri în cronicile sale dramatice.

16 august 1852 - Dintr-un raport al poliţiei din Botoşani rezultă că Gheorghe Eminovici îşi avea domiciliul, la această dată, în comuna Ipoteşti.

31 august 1853 - Gheorghe Eminovici solicită paşaport pentru Şerban şi Nicolae pe „zăbavă de unsprăzece luni pentru mergerea la Cernăuţi în Bucovina, spre urmarea studiilor”.

1854 - Se naşte Harieta, sora poetului, despre care Eminescu ne va mărturisi: „Mai am o soră, un geniu în felul ei, cu o memorie ca a lui Napoleon I şi c-o înţelepciune naturală cum rar se află. Dar ea-i pe jumătate moartă căci (e) lovită de apoplexie”.

1855 - Gheorghe Eminovici, scăpat în bună parte de datorii, începe construirea casei noi de la Ipoteşti.

2 ianuarie 1855 - Raluca Eminovici şi soţul ei vând casele de lângă biserica Uspenia din Botoşani, cu tot ce mai deţineau aici, contra sumei de 1.050 de galbeni, din care îşi vor plăti restul datoriilor către Eufrosina Petrino, punând capăt acestei probleme ce îi frământa de peste şapte ani.

16 martie 1855 - Din hotărnicia întocmită la această dată asupra locului caselor din oraşul Botoşani, în care a locuit familia căminarului Gheorghe Eminovici între anii 1849-1850, rezultă că acestea se aflau lângă biserica Uspenia şi avea ca megieş pe iconomul Ionică, acela care iscăleşte şi mitrica de naştere şi botez a lui Mihai, ceea ce întăreşte faptul că poetul s-a născut şi a fost botezat în casa pe care o aveau părinţii în Botoşani.

3 mai 1855 - Acum este întocmit actul prin care Raluca Eminovici a vândut casa cu locul ei din Botoşani, de lângă biserica Uspenia, negustorului Iosip Munteanu.

4 iulie 1856 - Căminarul Gheorghe Eminovici îşi înscrie numele printre semnatarii Actului de adeziune al fruntaşilor din judeţul Botoşani prin care cer unirea Principatelor ca „o singură temelie statornică pentru a da românilor o patrie puternică şi fericită”.

4 septembrie 1856 - Înainte de începerea noului an şcolar, Eminovici cerea paşaport pentru patru fii ai săi, care urmau să frecventeze şcoala la Cernăuţi.

16 noiembrie 1856 - Se naşte Matei, al zecelea copil al familiei. A fost urmaşul cu cea mai mare longevitate (decedat 1929) şi de la care vor rămâne singurii descendenţi cu acest nume. (Din prima sa căsătorie a rămas un băiat, din a doua, doi băieţi şi două fete).

1857 - În toamna acestui an Gheorghe Eminovici, fiind proprietar de moşii, era unul din cei şase alegători primari ai ocolului Târgului pentru alegerile în Divanul Ad-hoc.

16 august 1857 - În cererea de paşaport întocmită de Gheorghe Eminovici pentru fiii săi, alături de Şerban, Iorgu şi Ilie este trecut şi Mihai de 7 ani, „părul negru, ochi negri, nasul potrivit, faţa smolită”.

septembrie 1857 - Gheorghe Eminovici îşi scoate paşaport pentru 48 de ore pentru a-şi conduce copiii la şcoală la Cernăuţi.

5 septembrie 1858 - Se naşte Alexandru Vlahuţă, apropiat şi admirator al lui Eminescu care, în timpul cât poetul era bolnav, a întreprins o serie de acţiuni în sprijinul acestuia.

1858-1859 - Mihai urmează la Cernăuţi clasa a III-a la „Naţional Hauptschule”. La sfirşitul anului este clasat al 15-lea dintre 72 de elevi.

septembrie 1859 - Şerban Eminovici, care în anul şcolar 1858-1859, frecventase clasa a VI-a, nu se mai află înscris între elevii gimnaziului din Cernăuţi, dovadă că, datorită mediei obţinute, nu se mai prezintă la şcoală.

22 mai 1860 - Gheorghe Eminovici obţine un bilet de trecere peste graniţă, pe timp de 48 de ore, pentru a-l duce din nou pe Mihai la Cernăuţi de unde fugise, parcurgând, după cum mărturisea Matei, fratele poetului, peste 100 km pe jos: „Câtă treabă am, Ralucă, şi acum trebuie să mă duc la Cernăuţi să duc tâlhariu ista la şcoală”, se plângea tatăl poetului soţiei sale.

iulie 1860 - Mihai Eminovici termină clasa a IV-a a şcolii primare din Cernăuţi, clasându-se al 5-lea între 82 de elevi.

3 august 1860 - Gheorghe Eminovici înaintează Secretariatului de Stat din Iaşi cererea în scopul obţinerii paşaportului pentru toate provinciile Austriei, spre înaintarea la învăţătură a copiilor săi.

10 august 1860 - Pe baza paşaportului eliberat, valabil pentru toate provinciile Austriei, trei dintre fiii lui Eminovici, Şerban, Nicolae şi Ilie, pleacă peste munţi în Transilvania, în speranţa completării studiilor.

1860-1861 - Eminescu este înscris în clasa I la K.K. Ober Gymnazium, liceu pe băncile căruia învăţase şi Şerban, Nicolae, Gheorghe şi Ilie, fraţii mai mari ai poetului. Dintre aceştia, numai Iorgu se mai afla la Cernăuţi, unde repeta clasa a V-a. Ilie Eminovici este înscris la Liceul german din Sibiu unde îşi trece corigenţa pentru clasa a III-a şi termină, ca elev ordinar, clasa a IV-a.

1861 - Apare la Berlin cartea germanului Richard Kunisch, Bukarest und Stambul, în anexa căreia era inclus şi basmul Fata din grădina de aur, preluat de acesta după culegerea fraţilor folclorişti Schott şi pe care Eminescu îl va traduce în româneşte în perioada 1873-1874. Acest basm va constitui suportul din care se va naşte Luceafărul.

4 ianuarie 1861 - După Şerban, Nicolae şi Ilie va părăsi şcoala din Cernăuţi şi Gheorghe (Iorgu) Eminovici. Se pare că i-a urmat pe ceilalţi fraţi la Sibiu.

9 februarie 1861 - Într-un certificat şcolar, semnat de St. Wolf, se menţiona că „Mihail Eminovicz din Botoşani în Moldova, elev al clasei întâia a liceului imp. reg. din Cernăuţi, obţine prin aceasta relativ la semestrul întâi al anului şcolar 1861 certificat cu media generală bună, locuţiunea nr. 11 între 68 elevi”. Acest certificat dovedeşte că viitorul poet intenţiona să se mute la alt liceu unde să-şi continue studiile. Va rămâne, totuşi, pe mai departe la acest liceu.

21 octombrie 1861 - Se înfiinţează la Sibiu Asociaţia transilvană pentru literatura şi cultura poporului român - Astra, născută ca un ecou al ideilor revoluţionar-democratice din 1848, asociaţiune care va juca un rol important în promovarea unei culturi naţionale în Transilvania.

1861-1862 - În acest an şcolar, Ilie Eminovici se înscrie la Şcoala naţională de medicină şi farmacie din Bucureşti. Mihai Eminovici urmează clasa a II-a la liceul german din Cernăuţi, fără să o promoveze. Pe trimestrul I obţinuse următoarele calificative: Religia = lăudabil; Limba latină = eminent; Geografie şi istorie = foarte bine; Matematici = insuficient; Ştiinţele naturii = suficient. În semestrul al II-lea situaţia se prezintă astfel: Religie = eminent; Limba latină = insuficient; Limba germană = mulţumitor; Limba română = foarte lăudabil; Geografie şi Istorie = bun; Matematici = insuficient; Ştiinţele naturii = lăudabil.

mai 1862 - Eminescu este ţinut zălog de gazda la care locuia la Cernăuţi pentru că nu-şi plătise chiria pe care i-o datora acesteia.

11 iulie 1862 - Gheorghe (Iorgu) Eminovici se înrolează în armată şi este repartizat în legionul de jandarmi din Botoşani cu gradul de soldat.

1862-1863 - Eminescu este înscris tot în clasa a II-a. Este găzduit în casa unui profesor de franceză, Victor Blanchin, la care va locui până în vacanţa Paştilor. Deşi avea o situaţie şcolară bună, după vacanţa de primăvară (15 aprilie 1863) nu se mai întoarce la Cernăuţi, rupând cu şcoala pentru un timp.

1863 - În primăvara acestui an, poetul a rămas la Ipoteşti. Acum pare să se fi înfiripat prima lui iubire pentru tânăra cu ochi albaştri. Această dragoste va fi imortalizată în poezia Mortua est.

1 ianuarie 1863 - Gheorghe (Iorgu) Eminovici este avansat la gradul de caporal.

16 aprilie 1863 - La această dată, când începea şcoala după vacanţa de Paşti, Eminescu nu va mai apare în catalog printre elevii gimnaziului din Cernăuţi.

mai. Ilie Eminovici termină cursurile Şcolii naţionale de medicină şi este numit extern la Spitalul Maternitatea şi intern la Spitalul Colentina din Bucureşti.

3 iulie 1863 - Veronica Câmpeanu absolvă Şcoala centrală din Iaşi prin examen public în faţa comisiei examinatoare, între ai cărei membri se numărau Titu Maiorescu şi rectorul Universităţii ieşene, prof. Ştefan Micle care, nu peste mult timp, îi va deveni soţ.

10 august 1863 - Iorgu Eminovici este avansat la gradul de sergent. La cererea sa este mutat la garnizoana Bucureşti.

28 decembrie 1863 - Moare, în Spitalul oştirii din Bucureşti, în urma unei gastroenterite, Ilie, absolvent al Şcolii naţionale de medicină din Bucureşti. A fost înmormântat la 31 decembrie 1863, fără a fi prezent vreun membru al familiei.

1864 - Ia fiinţă Societatea „Junimea” din Iaşi, a cărei personalitate reprezentativă este Maiorescu. Între fondatori, alături de Maiorescu, s-au aflat P.P. Carp, Vasile Pogor, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, iar între colaboratorii de mai târziu Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Alecsandri şi mulţi alţii.

20 ianuarie 1864 - Moare, la Ipoteşti, Casandra, o tânără de 19 ani, prima presupusă iubită a lui Eminescu care a inspirat, după opinia lui I.D. Marin, cele mai multe din poeziile de dragoste ale lui Eminescu: „Ea a murit - Am îngropat-o-n zare / Sufeltul ei de lume este plâns. / Am sfărâmat arfa - şi a mea cântare / S-a înnăsprit, s-a adâncit, s-a stins”. (...) Şi era atâta de frumoasă / Cum numa-n vis odată în viaţa ta / Un înger blând cu faţa radioasă/”.

8 februarie 1864 - Fani Tardini solicită agenţiei austriece din Iaşi aprobarea de-a susţine la Cernăuţi 20 de spectacole în limba română. Reprezentaţiile încep pe data de 13 februarie cu vodevilul Radu Calomfirescu şi continuă cu Baba Hârca şi Tuzu Calicu de Matei Millo, comedia Un tânăr cât zece, Chiriţa şi însurăţeii, Iaşii în carnaval etc.

21 februarie 1864 - Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii trimite direcţiunii gimnaziului din Botoşani Ordinul nr. 4.307, cu următorul cuprins: „Subsemnatul, dorind a fi informat asupra purtării şi învăţăturii elevului Mihai Eminovici, din acel gimnaziu, are onoarea a vă invita să-i trimiteţi, cât se va putea mai curând, o asemenea ştiinţă”. Această corespondenţă denotă că elevul Eminovici, sau poate tatăl său, făcuse o cerere acestui minister privind şcolarizarea sa. Liceul răspunde că printre elevii acestei şcoli nu se află nici unul cu numele specificat.

13 martie 1864 - Trupa Fani Tardini, în turneu prin Cernăuţi, îşi începe activitatea la ale cărei spectacole va asista şi Eminescu.

21 martie 1864 - Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii răspunde cererii formulate de Mihai Eminovici că, deocamdată, nu are nici o bursă vacantă, că nu i se poate asigura subvenţia solicitată.

mai 1864 - Eminescu se afla la Cernăuţi cu gândul să-şi continue studiile în particular. Primăvara, când în oraş poposeşte pentru prima oară trupa teatrală a Ştefaniei Tardini, Eminescu părăseşte din nou şcoala. Se pare că s-a alăturat trupei, însoţind-o până la Braşov.

27 mai 1864 - Trupa Fani Tardini îşi încheie turneul la Cernăuţi, plecând spre Braşov. Pe listele de paşapoarte şi ale celor apărute în ziarele braşovene nu figurează numele lui Eminescu. Nu se exclude, totuşi, faptul că Eminescu a însoţit trupa fără să aibă actele legale.

7 august 1864 - Profesorul universitar şi rector al Universităţii din Iaşi, Ştefan Micle, se căsătoreşte cu tânăra şi frumoasa absolventă a liceului normal din Iaşi, Veronica Câmpeanu. Căsătoria se celebrează la Cluj.

5 octombrie 1864 - Eminescu este încadrat ca practicant la Tribunalul din Botoşani, apoi copist la Comitetul permanent al judeţului Botoşani, cu leafa de 250 lei lunar.

14 noiembrie 1864 - Trupa teatrală Tardini-Vlădicescu se afla din nou la Cernăuţi, unde se bucura de acelaşi succes ca şi în primăvara precedentă. Eminescu, copist la Comitetul permanent din Botoşani, ardea de nerăbdare să se reîntoarcă la Cernăuţi. În repetate rânduri trebuie să fi cerut aprobare severului Gheorghe Eminovici, dar nu o va primi până ce nu va interveni fratele mai mare Şerban. Aşa se explică demisia depusă pe data de 5 martie 1865, pe care o motivează astfel: „Domnule Preşedinte, Având dorinţa de a urma studiile colegiale la gymnasiul plenariu din Bucovina, mă văd constrâns de a abdica îndatoririlor querute de la personalul postului de scriitoriu quel’am ocupat până acum la cancelaria dirigeată de Dmv”.

1864-1865 - La judecătoria din Iaşi are loc un proces în care este implicat Titu Maiorescu, preşedinte al Comitetului de inspecţiune şcolară şi profesor de gramatică şi pedagogie, învinuit de „fapte scandaloase”. Între martorii acuzării figura Ana Câmpeanu şi fiica ei, Veronica, proaspătă soţie a profesorului ieşean Ştefan Micle.

1865 - Apare, la Pesta, sub conducerea lui Iosif Vulcan, revista „Familia”. „Foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni”. Serial: Pesta (1865 - aprilie 1880) şi Oradea (27 aprilie 1880 - 31 decembrie 1906). Va apărea în cinci serii, ultima continuă şi în prezent (septembrie 1965). În această revistă va publica Eminescu poeziile sale de început.

ianuarie 1865 - Iorgu Eminovici este mutat cu serviciul din garnizoana Bucureşti în garnizoana Galaţi. Este posibil ca această împrejurare să-l fi dus pe Eminescu la Galaţi, în speranţa întâlnirii cu fratele său.

6 februarie 1865 - Veronica Micle, născută Câmpeanu, martoră în procesul intentat lui Titu Maiorescu, trimite o petiţie prin care protestează asupra modului cum a fost interogată şi solicită să fie audiată din nou.

9 martie 1865 - Eminescu depune cerere de paşaport pentru continuarea studiilor. Cât a stat de data aceasta la Cernăuţi, nu se ştie. Se presupune că abia ajuns aici a plecat cu trupa Tardini.

21 martie 1865 - Trupa Tardini-Vlădicescu părăseşte oraşul Cernăuţi. Odată cu trupa se pare că a plecat şi Eminescu. Unde a plecat nu se ştie. Pentru un timp, urmele i se pierd. Se presupune că a plecat cu trupa la Braşov sau la Sibiu, la fratele său, să-şi dea examenele de clasa III-a.

22 mart 1865 - Gheorghe Eminovici făcea parte, în calitate de membru, din Comisia de împroprietărire pentru comuna Dumbrăveni, cu care ocazie 671 de localnici dobândeau parcele de vatră din holdă şi grădinărit.

23 aprilie 1865 - Dintr-o însemnare pe o fotografie oferită lui Eminescu rezultă că la această dată poetul se afla la Cernăuţi şi se recomanda „elev privatist”. Nici un document şcolar nu confirmă însă aceasta. E mai probabil că la această dată poetul nu mai era în Cernăuţi.

septembrie 1865 - Această dată este scrisă pe manuscrisul poeziei De-aş avea cu care a debutat Eminescu în „Familia”.

octombrie-noiembrie 1865 - Revenit la Cernăuţi pentru continuarea studiilor, Eminescu trage în gazdă la profesorul Aron Pumnul, grav bolnav, în casa căruia se va ocupa de bibliotecă, unde se aflau multe cărţi, printre ele şi Letopiseţele editate de Mihail Kogălniceanu. În biblioteca din casa lui Pumnul va petrece tânărul de 15-16 ani multe ore de desfătare intelectuală, citind tot ce se putea citi dintre cărţile existente.

30 noiembrie 1865 - Şerban Eminovici era student la Universitatea Regală Bavareză „Frederich Alexander” din Erlangen unde audia conferinţele de medicină.

1865-1866 - În acest an şcolar, Eminescu apare din nou la Cernăuţi, hotărât să se supună unui examen pentru a deveni elev public. Se pare că în voiajul de peste vară îşi rezolvase şi promovarea clasei a II-a, poate şi a III-a, aşa se explică împăcarea tânărului hoinar cu familia, care era hotărâtă să-i trimită bani de existenţă.

1866 - Din acest an datează manuscrisul lui Eminecu Os magna sonaturum, un omagiu pentru Heliade.

24 ianuarie 1866 - Moare la Cernăuţi Aron Pumnul (născut 1818), reprezentant al generaţiei paşoptiste transilvănene, filolog şi profesor, autor de studii şi manuale şcolare şi al unei antologii de texte, Lepturariu românesc (vol. I-IV). Ca un semn de înalt omagiu şi preţuire, elevii săi îi dedică broşura Lăcrimioarele învăţăceilor gimnezişti la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul (1866). În această broşură vom întâlni prima poezie tipărită a lui Eminescu: La mormântul lui Arune Pumnul, semnată „M. Eminovici, privatist: „Îmbrăcate în doliu, frumoasă Bucovină, / Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta / C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină / Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină, / Se stinse-o dalbă stea!”.

27 ianuarie 1866 - „Familia” lui Iosif Vulcan publică următorul necrolog: „Sub impresiunea celei mai profunde dureri scriem aceste rânduri, cari vor anunţa cititorilor noştri o ştire tristă. Un stâlp al culturii naţionale s-a ruinat; o făclie a luminării noastre s-a stins; o stea ivită pe orizontul întunecos al românilor s-a stins! Aron Pumnul profesor la gimnaziul din Cernăuţi, bărbatul binemeritat al naţiunii noastre, unul dintre cei mai renumiţi limbişti români al cărui nume va străluci totdeauna în istoria limbei şi literaturii române, a răposat! Fie-i ţarina uşoară şi memoria binecuvântată!”

1 februarie 1866 - Foaia Societăţii pentru literatura şi cultura română din Bucovina apare într-un număr îndoliat. Pe prima pagină se publică următorul ferpar: „Către cititorii noştri. Ne-am îmbrăcat în doliu, căci avem să dăm ştire de o lovitură cruntă a soartei! Pumnul nu mai este între cei vii!”. După moartea lui Aron Pumnul, aşa cum afirma Aglaia Eminovici, sora lui Mihai, într-o comunicare făcută lui Maiorescu, Eminescu şi-a depus cărţile sub un scaun din grădina publică şi a plecat acasă. Întrebat de ce a fugit de la şcoală, a răspuns: „Mai mult n-am ce face la Cernăuţi. Pumnul nu mai este - a murit”.

10 februarie 1866 - Alexandru Ioan Cuza, domnul României unite, este obligat să abdice. Între conjuraţi se afla şi un ofiţer-poet, Candiano Popescu, viitor participant la seratele „Junimii”. De câte ori îl va vedea intrând în casa lui Maiorescu, Eminescu va prefera să plece.

25 februarie - 9 martie 1866 - Revista „Familia” din Pesta publică poezia De-aş avea a tânărului poet Mihai Eminovici. Poezia este însoţită de următoarea menţiune: „Cu bucurie deschidem coloanele foaiei noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trimise nouă ne-a surprins plăcut”. Redactorul, fără autorizaţia autorului, schimbă numele în Eminescu. În legătură cu debutul lui Eminescu, Iosif Vulcan îşi va aminti mai târziu: „înainte cu douăzeci de ani, în o dimineaţă de februarie a anului 1866, redacţia noastră primi o epistolă din Bucovina. Epistola conţinea poezii, primele încercări ale unui tânăr, care se subsemna Mihai Eminovici. Comitiva poeziilor ne mai spunea că autorul lor este numai de 16 ani. Farmecul gingaş al poeziilor, considerând şi etatea tânără a autorului, ne indica un talent adevărat, care avea un viitor frumos în literatura română.” (...) „Numele Eminovici nu-i suna bine, căci avea o terminaţie slavă; romaniza dară numele, modificând terminaţiunea şi astfel poeziile acelea apărură în foaia noastră sub numele Eminescu. Autorul n-a protestat, ba a adoptat însuşi acest nume şi a semnat apoi aşa toate poeziile şi scrierile sale în viitor. Astfel fu introdus numele Eminescu în literatura noastră; scriitorul acestor şire i-a fost naşul.”

27 martie 1866 - Dorind să folosească ospitalitatea revistei ce-i deschise paginile cu bucurie, Eminescu s-a adresat din nou Familiei. Aceasta rezultă din Poşta redacţiei care publica următorul anunţ: „Cernăuţi, M.E. Vom primi cu bucurie, numai te rugăm ca, în cât se poate, să scrii după ortografia ce o urmăm şi noi”.

1 aprilie 1866 - Se înfiinţează Societatea Academică Română, al cărei membru Eminescu nu va avea onoarea să fie decât post-mortem (1948).

10 mai 1866 - Adunarea deputaţilor, aleasă la 21 aprilie, proclamă ca domn al României pe Carol de Hohenzoller.

17 mai 1866 - Revista „Familia” publică la poşta redacţiei următorul anunţ: „Cernăuţi. M.E. Ţi-am trimis epistolă privată”, ceea ce dovedeşte că între poet şi revistă se statorniciseră deja legături strânse.

27 mai 1866 - „Familia” publică poemul O călărire în zori, a doua colaborare a lui Eminescu la revista lui Iosif Vulcan.

mai-iunie 1866 - Eminescu, după ce străbătuse, mai pe jos, mai cu căruţa, drumul din Bucovina spre Ardeal, a ajuns la Blaj, cu gândul să-şi completeze studiile. În drumul său prin Ardeal, Eminescu este întâlnit la Mureş-Odorhei de preotul Ioan Cotta din Bicaz care mergea cu căruţa spre Blaj. Poetul îi mărturiseşte că este mistuit de dorul fierbinte de a vedea oraşul „de unde a răsărit românismul”. Când grupul la care s-a alăturat s-a apropiat de oraş, spunea acelaşi Cotta, „Eminescu şi-a luat pălăria şi a salutat strigând: Te salut din inimă, Romă-mică”. Călătoria lui Eminescu spre Blaj pare să fie evocată în romanul Geniu pustiu: „Într-o zi frumoasă de vară îmi făcui legăturică, o pusei în vârful băţului şi o luai la picior pe drumul cel mare împărătesc. Mergeam astfel printre câmpii cu holde... Holdele miroseau şi se coceau de arşiţa soarelui... eu îmi pusesem pălăria în vârful capului, astfel încât fruntea îmi rămânea liberă şi goală şi fluieram alene un cântec monoton şi numai lucii şi mari picături de sudoare îmi curgeau pe frunte de-a lungul obrazului”. La Blaj, Eminescu este găzduit la I. Cotta, apoi la studentul Ştefan Cacoveanu. Vestea sosirii poetului se răspândeşte cu iuţeală în rândul studenţilor de aici. „... a doua zi după sosirea la Blaj, îşi amintea Cacoveanu, în studenţime ferbea vestea şi pe buzele tuturor sunau cuvintele: e aici Eminescu, e aici Eminescu”.

1 iunie 1866 - Nicolae Petra-Petrescu, elev la Blaj, îşi amintea: „L-am văzut (pe Eminescu) cu manualul de fizică şi matematică. Studiile acestea zicea că-i sunt grele şi nu se împăca cu ele”.

24 iunie 1866 - Eminescu scrie poezia Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie pe care o va trimite „Familiei” lui Vulcan.

27 iunie 1866 - Apare în „Familia”, la Poşta redacţiei, fără a mai menţiona numele şi localitatea, următoarea notă: «„Lanţul de aur” aşişderea va ieşi. N-ai primit epistola noastră? De ce nu ne mai trimiţi nescari poezii?». Este vorba de nuvela lui Onkel Adam pe care poetul se angajase să o traducă pentru „Familia”, angajament neonorat până la acea dată.

iunie - 15 iulie 1866 - Eminescu se afla la Blaj şi locuia în casa lui Ştefan Cacoveanu: „Eminescu a stat la mine din 1866, de la sfârşitul lunii mai, până către 15 iulie al aceluiaşi an”.

29 iulie 1866 - Apare în „Familia” poezia: Din străinătate.

26 august 1866 - Se publică în „Familia” poezia La Bucovina. Iosif Vulcan, ştiind că Eminescu se afla în acest timp la Blaj, îi comunică prin Poşta redacţiei: „Blaj. Trimite-mi numai nuvela aceea. Dacă e prea lungă se va putea scurta.”

26-27 august 1866 - Are loc la Alba Iulia adunarea generală a „Asociaţiunii”, la care este văzut şi Eminescu. De acum pare să dateze poezia Horea.

29 august 1866 - După adunarea generală a Asociaţiunii, Eminescu fu găsit de părintele Orga şi un alt teolog lângă Mihalţ: „Aştepta acolo să treacă cu podul umblător şi, neavând ce face, se juca cu nişte copii de ţăran. L-am luat cu noi, am trecut Mureşul şi ne-am dus toţi trei la noi acasă, în Bucerdea Grânoasă”. A doua zi,” după prânz el a dispărut fără să zică ceva... Am auzit mai târziu că a umblat cu copiii prin sat, dar apoi s-a dus. Unde s-a dus, nu ştiu...”.

30 august 1866 - Eminescu se reîntoarce la Blaj, unde a mai fost văzut încă vreo trei săptămâni.

septembrie 1866 - Se pare că Eminescu, în timp ce se afla la Blaj, „ar fi fost supus la un examen scripturistic din greacă, dar n-a putut reuşi. Profesorul Alămpiu Blăşan, care îl izolase într-o sală, l-a găsit plângând de necaz şi de ruşine că nu putuse lucra tema ce-i fusese dată la examenul de limba greacă”.

15 septembrie 1866 - Încep cursurile la gimnaziul din Blaj. Între cei înscrişi nu figurează numele lui Eminescu, dovadă că poetul îşi încheiase socotelile de aici.

23 septembrie 1866 - Apare în „Familia” poezia Speranţa. Publicarea poeziei pe prima pagină a revistei denotă prestigiul de care se bucura poetul la revista orădeană deşi aceasta nu era decât a cincia poezie a lui Eminescu.

octombrie 1866 - Sleit de foame şi fără speranţa de a putea susţine examenele sau de a primi bani de acasă, Eminescu părăseşte Blajul pornind spre Sibiu. Drumul până la Sibiu l-a făcut, cu siguranţă, mai mult pe jos. Oraşul nu-i era necunoscut, mai poposise el prin 1864 sau 1865 unde se pare că trecuse clasa a III-a. Îşi găseşte cunoştinţe şi este prezentat lui N. Densusianu, care îl ştia din versurile publicate în „Familia”. Poetul face o impresie penibilă, dată fiind starea deplorabilă în care se afla; de pe el curgeau zdrenţele. Densusianu îl ia acasă, îl îmbracă din cap până în picioare şi-l găzduieşte. Va pleca de aici cu o scrisoare de recomandare către Popa Bratu, om de vază în Răşinari, bunicul unui alt mare poet, Octavian Goga. Tot din octombrie, acelaşi an, datează manuscrisele poeziilor: Mortua est (meditaţiune); La o artistă. Ondina (fantezie); Lida. Aceasta dovedeşte că în timp ce a colindat prin Blaj, Sibiu şi pe unde o mai fi umblat, Eminescu purta cu el o recoltă bogată de poezii.

Urmele existenţei lui Eminescu sunt pierdute. Plecat de la Blaj prin Sibiu, Răşinari şi nu se mai ştie pe unde, va fi regăsit în vara anului 1867, după unele afirmaţii destul de neconcludente, la Giurgiu, hamal în port sau grăjdar la hotel sau poate amândouă. Se pare că a fost descoperit de trupa lui Iorgu Caragiale şi angajat ca sufleur, de unde a fost preluat de trupa lui Pascali. Referindu-se la această perioadă, George Călinescu scria în Viaţa lui Mihai Eminescu: „O scurtă eclipsă de un an ascunde privirilor noastre o parte din traiectoria vieţii tinereşti a lui Eminescu, dar spiritul acestei vieţi, unic scop al unei biografii, ne este de pe acum prezentat, în ciuda datelor

enigmatice, care se pot spulbera sau întări la orice nouă descoperire...”.

28 octombrie 1866 - Apare în „Familia” poezia Misterele nopţii. Iosif Vulcan îi scrie lui Eminescu prin Poşta redacţiei din „Familia”: „Nu e gata novela despre care mi-ai scris ? Dacă e gata, trimite-mi-o pe loc, căci acum s-ar putea publica”. Este vorba de nuvela Lanţul de aur de Onkel Adam. Va apare în revistă începând cu luna octombrie.

noiembrie 1866 - Cu nostalgia Blajului de curând părăsit, Eminescu scrie poezia Amicului F.I. (Filimon Ilia, pe care îl cunoscuse şi cu care se împrieteni în perioada şederii sale la Blaj).

decembrie 1866 - Apare la Iaşi broşura lui Titu Maiorescu Despre scrierea limbii române.

15 decembrie 1866 - Iorgu Caragiale deschide un Teatru de Vodevil Român în sala Cornescu. În turneele sale anterioare prin ţară: Ploieşti, Brăila, Galaţi, Giurgiu, se presupune că l-ar fi întâlnit pe Eminescu pe care l-a angajat ca sufleur şi copist.

1867 - Eminescu concepe o scrisoare către un „Mult stimate domn C”, probabil căpitanul suprem al Timişoarei, în care roagă să i se dea informaţii în legătură cu fratele său Nicolae: „Iată pe scurt ce vă rog. În Timişoara trebuie să fi trăind un om sub numele de Nicolae Eminovici, scriitor la advocatul Emmerich Christian. Acest om este fratele meu. Nu ştiu de ani nimic de el; el n-a răspuns la multe scrisori trimise de acasă, de aceea familia e-n eternă nesiguranţă; dacă e mort sau mai trăieşte încă, şi dacă trăieşte, cum? În anul 1867 am avut onoarea a vorbi cu dvs., prin urmare, faţă cu îndoielile penibile ale familiei, mi-am adus aminte de numele dvs., ş-am gândit că prin posiţiunea distinsă ce o ocupaţi, veţi fi în stare să-mi daţi o asemenea relaţiune...”. După cum rezultă din scrisoarea citată, în cursul anului 1867 Eminescu a trecut prin Timişoara. E posibil ca aceasta să fi avut loc în răstimpul de la plecarea lui din Blaj şi până la întâlnirea cu trupa lui Iorgu Caragiale.

15 ianuarie 1867 - Acasă la Pogor, „Junimea” discută despre înfiinţarea unui jurnal literar în care să se tipărească scrierile citite şi aprobate de societate. În legătură cu titlul, s-au purtat vii dispute. Iacob Negruzzi se pare că a fost autorul propunerii ca jurnalul să se numească „Convorbiri literare”. Tot atunci s-a hotărât ca redactorul revistei să fie cel ce i-a propus numele: „Tu ai găsit numele, tu eşti dator să conduci treaba, fii tu redactorul „Convorbirilor literare”. Mihai Eminescu împlineşte 17 ani.

10 februarie 1867 - Are loc premiera piesei lui Hasdeu, Răzvan şi Vidra, piesă în care va juca şi Eminescu, interpretând rolul ciobanului şi despre care va scrie mai târziu în articolul apărut în „Familia” sub titlul Teatrul românesc şi repertoriul lui, că este o „dramă în cele mai multe privinţe bună”.

1 martie 1867 - Apar la Iaşi „Convorbiri literare”, revistă a Societăţii „Junimea”, sub conducerea unui comitet de redacţie, redactor şef fiind Iacob Negruzzi. Epocă de mare efervescenţă şi de glorie între anii 1867-1885; epocă de glorie a „Junimii”. Prestigiul de care se bucura revista se datorează redactorului său şef, Iacob Negruzzi, lui Titu Maiorescu şi, desigur, colaboratorilor: I.L. Caragiale, Ion Creangă, Ioan Slavici, Mihai Eminescu etc.

Titu Maiorescu începe publicarea în „Convorbiri literare” (nr. 1, 2, 5, 7, şi 8) a studiului său „Despre poezia română”, reluat în volum sub titlul O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, prima sa lucrare de critică literară.

5 martie 1867 - Iacob Negruzzi solicită colaborarea lui Vasile Alecsandri la „Convorbiri...”

14 aprilie 1867 - Eminescu publică în „Familia” poemul Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie.

22 aprilie 1867 - Ministrul de război înaintează un Raport către Carol I, în care propune ca Gheorghe (Iorgu) Eminovici să fie trecut în rândul ofiţerilor. Raportul este aprobat şi, prin înalt decret (nr. 651/1867), este avansat la gradul de sublocotenent şi mutat în garnizoana Bucureşti.

2 iunie 1867 - Prin decret domnesc sunt numiţi membri ai Societăţii Literare Române: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, V.A. Urechia, Ion Heliade-Rădulescu, A.T. Laurian, C.A. Rosetti, I.C. Massim.

30 iunie 1867 - Eminescu publică în „Familia” poezia La Heliade.

iulie 1867 - În această perioadă se pare că a fost întâlnit Eminescu în portul din Giurgiu, fiind angajat ca sufleur în trupa lui Iorgu Caragiale.

20 iulie 1867 - Titu Maiorescu este numit membru al Societăţii Literare Române.

1 august 1867 - Are loc în sala Ateneului adunarea generală a membrilor Societăţii Literare Române. La această dată se adoptă denumirea de Societatea Academică Română.

19 august 1867 - Iorgu Caragiale solicită Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii aprobarea pentru a da spectacole pe scena Teatrului cel Mare. Cererea era scrisă de sufleurul trupei, Mihai Eminescu. Din trupă făceau parte: Elena Caragiale, Iorgu Caragiale, D. Drăgulici, Ecaterina Dumitrescu, Mihai Eminescu etc.

22 august 1867 - Are loc reuniunea formaţiilor teatrale ale lui Mihail Pascali şi Matei Millo. Ei se obligă să prezinte pe scena Teatrului cel Mare o stagiune de 40 de spectacole, stagiune ce urma să înceapă la 20 septembrie.

19 octombrie 1867 - A fost înregistrată sub nr. 6.077, la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii, cererea lui Iorgu Caragiale, scrisă de mâna lui Eminescu, prin care solicită aprobarea legală pentru o stagiune în paralel a concesiei Millo-Pascali, trupă pe care poetul o va însoţi o bună parte ca sufleur şi copist de texte.

7 noiembrie 1867 - Se pare că Eminescu se afla la Bucureşti unde Iorgu Caragiale avea, peste iarnă, „teatru de vodevil”, dată la care ar fi „suflat” piesa grecească Răsboiul de la Sfakia.

16 noiembrie 1867 - Ca sufleur şi copist în trupa lui Iorgu Caragiale, Eminescu transcrie textele a numeroase piese din repertoriul formaţiei, între care: Somnul nopţii (Un sărut dulce), comedie într-un act de Hippolite, traducere de G.I. Georgescu; Margo Contessa, vodevil, traducere din franceză de T. Profiriu; O palmă (Voinicos, dar fricos)Meşterul Manole (Fundarea Mănăstirii Argeş) de Ioan Peunescu, Rigoletto de Victor Hugo.

12 decembrie 1867 - Iorgu Caragiale trimite o nouă cerere Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii, scrisă tot de Eminescu, solicitând o subvenţie corespunzătoare componenţei trupei şi reprezentaţii egale cu ale trupei Millo-Pascali.

1867-1868 - Şerban Eminovici îşi continuă studiile sale medicale la Munchen şi apoi la Viena.

1868 - Anul în care Eminescu scrie romanul Geniu pustiu, fapt mărturisit de poet: „Romanul meu am început a-l scrie parte după impresii nemijlocite din anul 1868, pe când eram în Bucureşti, parte după un episod ce mi l-a povestit un student din Transilvania”.

15 ianuarie 1868 - Mihai Eminescu împlineşte 18 ani. Apare la Budapesta primul număr al ziarului Federaţiunea sub conducerea lui Alexandru Roman, ziar la care a colaborat şi Eminescu în timp ce era student la Viena.

Titu Maiorescu publică în „Convorbiri literare” articolul Asupra poeziei noastre populare, în care elogiază culegerea de Poezii populare române adunate de Vasile Alecsandri.

16 mai 1868 - Trupa Pascali din care (alături de Matilda Pascali, I. Gestianu, S. Bălănescu, P. Velescu, Catinca Dumitrescu etc.) făcea parte şi Eminescu, soseşte la Braşov, unde este primită cu entuziasm, iar spectacolele, cu un repertoriu bogat, s-au bucurat de mare succes. Cel mai mult gustat a fost spectacolul cu piesa lui Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul după bătălia de la Călugăreni, datorită şi faptului că actorii erau îmbrăcaţi în costume naţionale. Turneul a durat până prin septembrie şi a străbătut prin mai multe oraşe transilvănene: Sibiu, Lugoj, Timişoara, Arad, Orşova etc.

22 martie 1868 - Se naşte Mihail Dragomirescu, critic şi istoric literar, autor a numeroase studii asupra operei lui Eminescu.

31 martie 1868 - Apare primul număr al gazetei săptămânale „Curierul de Iaşi”, gazetă la care a lucrat şi Eminescu, după ce a fost înlăturat abuziv din postul de revizor şcolar (1876).

5 aprilie 1868 - Autorităţile habsburgice aprobă statutele Societăţii literare-sociale „România” a studenţilor români de la Universitatea din Viena, societate din care va face parte şi poetul Mihai Eminescu, alături de Ioan Slavici şi alţii.

12 mai 1868 - „Curierul de Iaşi” publică o faimoasă relatare despre Tragerea la ţintă şi vânatul de păsări din mijlocul oraşului.

Cel vizat este Ion Creangă, surprins în postură cinegetică în curtea Goliei. Mitropolitul ordonă ancheta, care duce în final la excluderea lui Ion Creangă din rândul clericilor.

15 mai 1868 - Trupa Pascali adresează o cerere autorităţilor municipale braşovene, solicitând aprobare pentru susţinerea a 15 până la 25 de reprezentaţii. Între componenţii trupei era şi Eminescu.

17 mai 1868 - Are loc primul spectacol al trupei Pascali la Braşov, cu drama în cinci acte Orbul şi nebuna. În cuşca sufleurului se afla Eminescu.

1 iunie 1868 - Titu Maiorescu începe să publice în „Convorbiri literare” studiul Limba noastră în jurnalele din Austria.

15 iunie 1868 - Trupa Pascali dă la Braşov spectacolul de adio, în beneficiul şcolarilor români din oraş.

17 iunie 1868 - Trupa Pascali şi, odată cu ea, Eminescu, părăseşte Braşovul, îndreptându-se spre Sibiu.

18 iunie 1868 - Trupa Pascali, din care - cum spuneam - făcea parte şi Eminescu, este semnalată la Sibiu, fiind cazată la Hotelul Bukarest.

Ziarul „Hermanstadter Zeitung” publică o ştire privitoare la turneul trupei lui Pascali şi dă lista ansamblului, listă în care e inclus şi Eminescu, alături de Ioan Săpeanu, Mihail Pascali, Ion Gestean, Victor Freiwald, Petre Velescu, Simion Bălănescu, Catinca Dumitrescu, Maria Vasilescu.

20 iunie 1868 - Primul spectacol sibian al trupei Pascali cu piesele Eşti nebună şi Nevasta trebuie să-şi urmeze bărbatul.

21 iunie 1868 - Are loc al doilea spectacol al trupei Pascali cu piesele Ştrengarul din Paris şi Femeile care plâng.

29 iunie 1868 - Societatea românească din Sibiu, sub preşedinţia lui Iacob Bologa, oferă un banchet în cinstea lui Mihail Pascali la care participă mai mulţi tineri studenţi români de la Facultatea de Drept din Sibiu. Între ei era şi N. Densusianu, care se cunoştea cu Eminescu încă din anul 1866. Ieronim Bariţiu, care-l vede pentru prima oară pe poet, notează că era „un tânăr(...) cu părul lung şi de culoare neagra, foarte frumoasă, cu nişte ochi expresivi, vorbitori şi totodată misterioşi...”. Tinerii studenţi care l-au văzut pe Eminescu la banchetul dat la hotelul împăratul Romanilor întreabă pe un actor cine este şi ce rol joacă domnul Eminescu. Acesta a răspuns că Eminescu nu era actor, ci sufleur şi poet de talent, dar foarte nefericit.

4 iulie 1868 - Mihail Pascali soseşte cu trupa sa în Lugoj unde e primit cu mare bucurie şi unde a repurtat succese, la fel ca şi în popasurile anterioare.

15 iulie 1868 - O corespondenţă din Lugoj, publicată în ziarul Albina din Pesta, confirmă prezenţa lui Eminescu în trupa teatrală a lui Mihail Pascali.

28 iulie 1868 - Începe seria de trei spectacole pe care le va prezenta la Timişoara trupa lui Pascali.

31 iulie 1868 - Are loc la Timişoara al treilea spectacol al trupei Pascali, cu piesele Mihai Viteazul şi Doi profesori procopsiţi. Apariţia lui Pascali în rolul lui Mihai Viteazul a provocat lungi şi furtunoase ovaţii şi aplauze, încât minute întregi actorul n-a putut să-şi spună rolul.

1 august 1868 - Trupa Pascali soseşte la Arad. Sălile de spectacole erau neîncăpătoare. Între spectatori se afla şi Iosif Vulcan, cu care ocazie îl cunoaşte personal pe Eminescu, tânărul său fin literar. Cu această ocazie, Eminescu îi înmânează lui Iosif Vulcan poeziile La o artistă şi Amorul unei marmure. Ambele vor fi publicate în „Familia” la scurt timp. La spectacolul din 18 august, la care participă Vulcan, Pascali recită din poemele acestuia Copila română.

2 august - Revista „Familia” consemnează în legătură cu spectacolul prezentat de trupa Pascali: „O zi mare a fost, căci ieri întâia oră răsună pe scena Aradului limba noastră dulce şi sonoră”.

14 august 1868 - „Familia” scrie în legătură cu spectacolele trupei lui Pascali la Arad: „În 8 august se ţinu a treia reprezentare, jucându-se Sterian Păţitul, comedia naţională. Teatrul era atât de plin de ascultători încât unii nu mai căpătară loc de şezut, că şi din alte locuri prea îndepărtate veniră mulţi, ca să poată asista măcar la o reprezentare. Aşa văzurăm pe mai mulţi din comitatul Zarandului, care făcură cale de două zile, numai ca să poată auzi cel puţin o dată limba română pe scenă”.

Ziarul „Albina” din Pesta publica, sub titlul Talia română, privitor la turneul trupei lui Pascali la Arad, următoarele: „Ştiam noi că este suavă limba română, ştiam că este încântătoare şi dulce tocmai aşa cât de sfânt este amorul român pentru naţionalitatea sa, dar că ce poate să facă această limbă pe scena teatrală, despre aceasta nimeni nu-şi poate face închipuiri mai înainte de o auzi”...

24 august 1868 - Moare Costache Negruzzi, cel ce a dat literaturii române nuvela Alexandru Lăpuşneanul.

27 august 1868 - Trupa lui Pascali îşi ia rămas bun de la publicul arădean, continuându-şi turneul prin alte localităţi din Ardeal.

30 august 1868 - Apare în „Familia” poezia lui Eminescu La o artistă.

31 august 1868 - Trupa lui Pascali ajunge la Oraviţa unde susţine primul spectacol. Între componenţii trupei este şi Mihai Eminescu.

septembrie 1868 - Încărcată de glorie şi acoperită de flori, trupa lui Pascali părăseşte Banatul, îndreptându-se spre Bucureşti, împreună cu ea şi Eminescu. Ultimul turneu ia sfârşit. Întors din turneul întreprins prin Ardeal şi Banat cu trupa Mihail Pascali, Eminescu se stabileşte la Bucureşti. Aici îl întâlneşte pe Ştefan Cacoveanu, cel care îl găzduise la Blaj şi pe Iosif Vulcan, aflat şi el la Bucureşti. De acum datează şi cunoştinţa cu I.L. Caragiale, căruia îi înşiră tot ce ştia despre literatura germană, declamându-i desigur din versurile proprii.

16 septembrie 1868 - La recomandarea lui Mihai Pascali, Eminescu este încadrat ca sufleur la Teatrul Naţional, cu un salariu de 450 lei. În recomandarea lui Pascali se spune despre Eminescu că este „un străin, român din Moldova... foarte cult, foarte studios, cu cunoştinţe minunate de literatură germană şi română... sărac şi pe drumuri”. Viaţa din cuşca sufleurului nu-l istovea, îi rămâne suficient timp pentru lectură, pentru meditaţie. Copiază roluri, traduce la cererea lui Pascali şi o carte din limba germană: Arta reprezentaţiunii dramatice. Odată a interpretat şi rolul ciobanului din piesa Răzvan şi Vidra a lui Hasdeu.

18 septembrie 1868 - Eminescu, sufleur al Teatrului Naţional, adresează directorului acestuia, Grigore Bengescu, o cerere prin care solicită un acont de zece galbeni pentru „a putea subsista până când va fi timpul de a primi lefurile, fiind cu totul străin şi cu totul întrebuinţat”.

30 septembrie 1868 - Are loc deschiderea stagiunii Teatrului Naţional din trupa căruia făcea parte şi Eminescu în calitate de sufleur şi copist. Repertoriul era foarte bogat şi variat din care cităm: Testamentul lui Cezar GirodotŞtrengarul din ParisDoi sfioşiPoetul şi regeleCoana Chiriţa în IaşiRuy-BlasBarbu LăutaruSupliciul unei femei etc.

1 octombrie 1868 - Apare în „Familia” poemul lui Eminescu Amorul unei marmure.

1 decembrie 1868 - Titu Maiorescu publică studiul în contra direcţiunii de astăzi a culturii române („Convorbiri literare” nr. 194).

1868-1869 - Se presupune că Iorgu Eminovici ar fi făcut parte dintr-o misiune militară care a vizitat Germania, că ar fi fost ataşat la o companie de infanterie prusacă. După unele mărturisiri, el ar fi urmat Academia militară în Germania. Aceste afirmaţii nu sunt susţinute de documente, fiind simple supoziţii.

1869 - Din acest an datează poemul dramatic Andrei Mureşanu, cum rezultă dintr-o scrisoare a lui Mihai Eminescu către Iacob Negruzzi din 16 mai 1871: „Afară de asta, însă, am să vă fac o confesiune - confesiunea unei crime pe care am comis-o acum doi ani. Fără nici cea mai mică teamă de procuror şi de judecătorii de instrucţiune, în ciuda organelor sigurităţii publice, am compus un tablou dramatic, a cărui figură principală e Andrei Mureşanu. Vi l-aş trimite, însă mă tem că atunci justiţia va pune mâna pe mine şi...”. După opinia lui Perpessicius, din această perioadă datează prima prelucrare a basmului Călin Nebunul, despre care se crede, după afirmaţiile lui Matei, că ar fi fost auzit de poet la Agafton, la o şezătoare de tors lână.

7 februarie 1869 - Apare în „Familia” poezia Junii corupţi.

martie 1869 - Până în această lună este consemnată în registrele Teatrului Naţional prezenţa lui Mihai Eminescu ca sufleur servind atât spectacolele lui Pascali, cât şi cele ale trupei Matei Millo.

16 martie 1869 - Mihai Eminescu, împreună cu un grup de colegi, asistă la spectacolul Dama cu camelii, jucată de soţii Mihail şi Matilda Pascali.

1 aprilie 1869 - Se constituie, la Bucureşti, societatea „Orientul”, la care se alătură şi Eminescu. Societatea avea drept scop promovarea culturii prin discuţii, lecturi, conferinţe şi mai ales studiul folclorului. Din grupare mai făceau parte Gr. H. Grandea, V. Dumitrescu, I. Bădescu, C. Cârlova, Al. Negroni etc.

Apare la Bucureşti, în îngrijirea lui Mihai Eminescu, Ioniţă Bădescu şi V.D. Păun, o foaie volantă, prilejuită de moartea lui Barbu D. Ştirbey. În această foaie Eminescu publică poezia La moartea principelui Ştirbey.

6 aprilie 1869 - Se inaugurează la Bucureşti Societatea „Românismul” din care face parte şi Eminescu. Preşedinte al societăţii este B.P. Hasdeu, iar din comitet mai fac parte: G. Dem. Teodorescu, Grigore Tocilescu etc.

11 aprilie 1869 - „Familia” publică poezia Amicul F.I.

mai 1869 - Referindu-se la poeziile de început, Eminescu îi declară prietenului său Ştefan Cacoveanu: „A ieşi în public nu-i glumă. Mai de multe ori îmi pare rău că am publicat ceea ce am publicat. Trebuie să cumpenezi de o sută de ori o scriere, până ce-o dai publicităţii”.

mai-iunie 1869 - În această perioadă Eminescu se află la Bucureşti, sufleur la Teatrul Naţional. Ştefan Cacoveanu îşi aminteşte: „Odată, în vara anului 1869, era muzică şi lume multă în Cişmigiu. Eu mă plimbam cu Eminescu prin public în sus şi în jos. Un domn, mie necunoscut, îl ia de lângă mine şi-l trage alături. Ce vor fi vorbind nu ştiu, pentru că eu n-am stat în vorbele lor, ci am păşit încet, înainte. Peste câteva minute m-ajunge Eminescu înfuriat şi-mi spune că ai lui nu-i dau pace, că de ce se lasă el mai jos ca alţii atâţia ce fac cariere strălucite. «Ce au cu mine ? Pâinea nu le-o mănânc, pragul nu li-l calc. Lase-mă să-mi aleg calea mea şi să trăiesc din puţinul meu»”.

Cine a fost cel ce l-a oprit nu se ştie, poate unul din fraţii lui mai mari. Nici data nu e destul de convingătoare, deoarece în această vreme trupa lui Pascali îşi începuse deja turneul prin Moldova.

iunie 1869 - Eminescu porneşte, împreună cu trupa lui Pascali, într-un turneu prin Moldova. Din trupă făcea parte şi Eufrosina Popescu, care, se pare, a inspirat unele din poeziile sale de dragoste. În acest turneu, trupa a trecut şi prin Botoşani, unde îl pândea mânia părintească a lui Gheorghe Eminovici şi care va încerca să-l readucă pe drumul cel bun, spre mâhnirea poetului.

22 iunie 1869 - Trupa lui Pascali, din care făcea parte şi tânărul poet Mihai Eminescu, se afla la Iaşi, unde juca Supliciul unei femei.

29 iunie 1869 - Societatea „Orientul” numeşte şapte comisii cu scopul de a face excursii pentru adunarea de materiale folclorice din diferite zone ale ţării. Eminescu este repartizat în comisia a V-a împreună cu V. Dumitrescu şi Basarab, care urmau să plece în Moldova. Poetul se afla în turneu cu trupa Pascali în această parte a ţării.

17 iulie - 1 august 1869 - Trupa Pascali se afla în turneu la Cernăuţi unde a susţinut 9 reprezentaţii. Din informaţiile rămase de la Ştefanelli, Eminescu n-a fost văzut cu trupa în acest oraş. E posibil ca poetul să se fi ferit din calea cunoştinţelor, ori să se fi oprit la Ipoteşti.

septembrie 1869 - Eminescu porneşte spre Viena pentru completarea studiilor. Se pare că era însoţit de fratele mai mare, Iorgu, care pleca la Berlin. La Viena studiau mulţi tineri români, între care şi Ioan Slavici, autorul de mai târziu al romanului Mara, al nuvelei Moara cu noroc şi al mai multor altor opere valoroase, cu care va lega o strânsă şi durabilă prietenie.

30 septembrie 1869 - Eminescu se înscrie la Facultatea de filozofie din Viena: „Prima persoană cu care mă întâlnesc urcând treptele - scria Ieronim Bariţiu - e Mihai Eminescu, care le scobora. Fusese şi el să se înscrie tot la facultatea filozofică. Străini fiind amândoi în acea capitală vastă, revederea ne-a fost cât se poate de călduroasă şi prietenească”.

2 octombrie 1869 - Mihai Eminescu este înmatriculat ca student extraordinar la Universitatea din Viena, Facultatea de filozofie. Din foaia matricolă vizată de decanul facultăţii rezultă că Eminescu s-a înscris pentru examenul de iarnă 1869/1870 şi a audiat următoarele cursuri: Filozofia practică; Istoria filozofiei; Antichitatea (curs); Tratarea principiilor filozofice şi introducerea istorico-critică în filozofie; Introducerea în filozofie pe baza primei cărţi a metafizicei aristotelice. În foaia matricolă a studentului Eminescu la rubrica „Denumirea şcolii la care studentul a urmat ultimul semestru” e trecută o „Şcoală particulară din Bucureşti”.

Mihai Eminescu, aflat la Viena, locuieşte în Alsergrund IX, Porzellangasse, nr. 9.

20 octombrie 1869 - Eminescu este proclamat membru ordinar al Societăţii „România”, după ce a plătit lui Ieronim Bariţiu 1 florin taxă de intrare. De fapt Eminescu face parte, alături de alţi şase membri, din Comisia însărcinată să studieze schimbarea şi completarea statutelor.

noiembrie-decembrie 1869 - Din această perioadă datează prietenia lui Eminescu cu Slavici. În amintirile sale, Slavici scria: „Eminescu şi eu ne-am împrietenit în iarna anului 1869 la Viena, unde ne urmam studiile universitare (...). Eminescu era înscris la filozofie dar îl vedeam regulat (...). Nu era zi fără să ne întâlnim şi toate orele libere ni le petreceam împreună. În urma sfaturilor lui am început să citesc româneşte, m-am deprins încetul cu încetul cu rostirea literară a vorbelor şi am scris, cum zicea el, în şirieneasca mea, mai întâi comedioara Fata de birău, apoi povestea Zâna zorilor şi în cele din urmă Noi, maghiarii. De vreme ce eu nu eram în stare să scriu corect, el îmi copia manuscrisele făcând în ele corecturi cu multă discreţiune şi le trimitea la „Convorbiri literare.” (apud Ion Creţu)

4 decembrie 1869 - Are loc şedinţa Societăţii literar-sociale „România”, la care C. Aronovici ţine o disertaţie Despre geniul lui Ştefan cel Mare, prezentând propunerea de a se organiza o adunare festivă la Putna.

9 decembrie 1869 - Membru al celor două societăţi ale tinerilor români din Viena („România” şi Societatea literară şi ştiinţifică), Eminescu este adeptul unificării acestora în una singură. Dintr-un proces verbal al şedinţei societăţii „România” din această dată reiese că Eminescu opinia: „Propun unirea necondiţionată; minuţiozităţile numelui şi statutului să se dezbată de societăţile întrunite”.

12 decembrie 1869 - Are loc la Viena adunarea comună a membrilor celor două societăţi studenţeşti. Se hotărăşte constituirea unui comitet provizoriu pentru Serbările de la Putna, programate să aibă loc la 27 august 1870. Se redactează un Apel către fraţii cominitoni din universităţile de la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Blaj, Sibiu, Viena, Budapesta, Paris, Berlin etc. Eminescu propune ca la Putna să aibă loc, odată cu serbările, şi un Congres al studenţilor de pretutindeni, propunere inclusă în Proiectul de program.

1869-1870 - Eminescu este înscris la Universitatea din Viena, ca auditor extraordinar. Audiază cursuri de filozofie, de drept, de medicină, limbi romanice, istorie antică etc.

1870 - În perioada vieneză Eminescu proiectează un ciclu de conferinţe populare pe care voia să le ţină în Maramureş şi care urmăreau problema deşteptării naţionale. Temele propuse sunt: Geniul naţional; În favoarea teatrului; Studiu asupra pronunţiei; Poezia populară.

Perioada vieneză este evocată de mulţi dintre foştii colegi ai lui Eminescu. Între aceştia, T.V. Ştefanelli: „Cât timp am petrecut în societatea lui Eminescu în Viena el adesea lua parte la petrecerile sociale ce le aranja societatea academică „România jună”, al cărei membru era, cum lua parte şi la petrecerile particulare ce se întâmplau ici-colea între cunoscuţii săi. Se înţelege că aceste petreceri se făceau numai în birturi şi restaurante, iar vinul austriac dezlega limba tinerilor. Eminescu nu bea mult, dar era în stare să rămână cu cunoscuţii săi până dimineaţa, mai cu seamă dacă avea o cafea neagră, bună. Când erau mulţi tineri la masă, Eminescu era puţin comunicativ. Râdea de glumele ce se făceau, asculta discursurile ce se ţineau, dar altfel era cu totul pasiv. Abia dacă se strecurau cât mai mulţi din societate şi rămâneau numai doi, trei, i se dezlega şi lui Eminescu limba şi atunci ne cânta. El nu avea glas tare, dar dulce şi melodios şi cânta corect căci avea auz bun. (...) Cântecele populare îl încântau şi pe acelea le cânta el cu mare plăcere. Patru cântece îi plăceau însă cu deosebire; acestea erau cântecele sale de predilecţie: Eu sunt Barbu Lăutarul, / Starostele şi cobzarul / Ce-am cântat pe la Domnii / Şi la mândre cununii... A doua: Dragi boieri din lumea nouă, / Ziua bună vă zic vouă. / Eu mă duc mă prăpădesc, / Ca un cântec bătrânesc... Al treilea cântec începea cu: Frunză verde de piper / Câte stele sunt pe cer. / Toate până-n ziuă pier. / Numai luna şi o stea / Ştie de patima mea. Cântecul al patrulea îl impresiona deosebit de mult; parcă-l văd când l-a cântat întâiaşi dată în prezenţa mea: cu capul ridicat, cu ochii scânteietori în atitudine dramatică şi cuprins de un adânc sentiment îl intona cântecul: Mai turnaţi-mi în pahare. / Voi să beau, căci sunt setos. / Dară nu-mi împleti paharul / Decât de la miez în jos...”. Ioan Slavici mărturisea: „Om de veselie copilărească, el râdea din toată inima, încât ochii tuturora se-ndreptau asupra lui. În clipa următoare se-ncrunta, însă, se înstrâmba ori îşi întorcea capul cu dispreţ. Cea mai mică contrazicere-l irita; muzica de cele mai multe ori îl supăra; şuierătura-l făcea să se cutremure; orişice scârţâitură-l scotea din sărite (...)”; „Eminescu nu bea mult. La un sfert de litru de vin sau la o halbă de bere era în stare să petreacă o noapte, dar în schimb lua multe cafele negre şi fuma mult. Cafeneaua ce o frecventa Eminescu mai adesea era cafeneaua Troidl de pe Wollzeile. Aici se adunau după amiază foarte mulţi studenţi români şi discutau, se sfătuiau şi-şi împărtăşeau noutăţile din patrie. Aici lua Eminescu după amiaza cafeaua cu lapte sau o cafea neagră, citea gazetele şi asculta cu multă atenţie discuţiile tinerilor şi ştirile din ţară”.

În timp ce se afla la Viena, în una din seri, întorcându-se de la teatru, însoţit fiind de colegul său T. Ştefanelli, Eminescu o cunoaşte pe Eliza, o tânără blondă, cu ochi albaştri şi păr de aur, întruchipare a Ilenei Cosânzeana din poveste, care se pare că a constituit, după mărturisirile colegului, model în poeziile sale.

Se înfiinţează la iniţiativa lui Iosif Vulcan şi în urma unei intense campanii de presă, Societatea pentru fond de teatru românesc din Transilvania. Între sprijinitorii înfiinţării teatrului naţional se număra şi Eminescu care, student fiind la Viena, trimite articolul Repertoriul nostru teatral.

1 ianuarie 1870 - De Anul Nou, Eminescu, împreună cu un grup de studenţi români, fac o vizită fostului domnitor al României, Al. I. Cuza, aflat în exil la Dobling.

3 ianuarie 1870 - La serbarea Societăţilor studenţeşti din Viena, organizată cu ocazia Anului Nou, între cei ce au ţinut discursuri a fost şi Eminescu, discursul lui fiind apreciat ca „bine argumentat şi ales”.

10 ianuarie 1870 - Ziarul „Traian” al lui Hasdeu publică Apelul studenţilor români de la Viena în vederea serbărilor de la Putna. Apelul a fost preluat de multe alte publicaţii.

15 ianuarie 1870 - Eminescu este ales în comisia de comasare a statutelor celor două asociaţii ale tinerilor români din Viena, alături de Aurel Mureşanu, Ieronim Bariţiu, Vasile Burla etc. Pe invitaţia trimisă poetului este scris: „Prezidiul societăţii se află constrâns pe asta cale a te invita la şedinţa ordinară, care se va ţine sâmbătă 15 ianuarie a.c.”.

Are loc şedinţa Societăţii studenţeşti „România”. Participă şi Eminescu. Pe verso-ul convocatorului poetul compune poezia Maio.

19 ianuarie 1870 - Eminescu publică în Albina (Viena-Pesta, 1866-1876) o recenzie cu titlul „O scrisoare critică”, pe marginea lucrării lui Dimitrie Petrino: Puţine cuvinte despre coruperea limbii române în Bucovina (Cernăuţi, 1869), recenzie ce va constitui mobilul unor răzbunări meschine din partea celui ce-i va urma la postul de director al Bibliotecii centrale din Iaşi.

30 ianuarie 1870 - Eminescu publică în „Familia” cronica teatrală cu titlul Repertoriul nostru teatral. În unele izvoare titlul articolului este Teatrul românesc şi repertoriul lui. Pentru a se putea alcătui un repertoriu naţional, Eminescu recomandă să se renunţe la proastele traduceri ale unor piese franţuzeşti şi nemţeşti, frivole şi lipsite de profunzime, teatrele să se îndrepte spre piesele inspirate din realităţile poporului nostru.

martie 1870 - Eminescu, în calitate de secretar, alături de Nicolae Teclu, preşedinte, şi Petru Pitei, casier, a trimis din Viena o scrisoare în ţară cu privire la iniţierea serbărilor de la Putna: „Onorab. Domnule, Pentru prima oră junii români de la toate academiile şi universităţile române şi străine au decis a se întruni la o comună serbare rămânească pe pământul cel clasic al Bucovinei”.

4 martie 1870 - Eminescu redactează, în numele Comitetului de organizare a serbării de la Putna, Apelul Comitetului către studenţii din Blaj.

24 martie 1870 - Titu Maiorescu, viitorul protector al lui Eminescu, este destituit din învăţământ „ca nedemn şi înşelător al bunei credinţe”, în urma înscenării adversarilor săi politici.

30 martie 1870 - Se constituie „Comitetul central pentru serbarea la mormântul lui Ştefan cel Mare” la Putna, din care făceau parte : Nicolae Teclu, preşedinte, Petru Pitei, casier şi Mihai Eminescu, secretar. Comitetul central pentru organizarea serbărilor de la Putna lansează un nou apel şi o listă de subscripţie. Documentele sunt semnate de N. Teclu, preşedinte şi Mihai Eminescu, secretar. Mihai Eminescu este solicitat să scrie un imn pentru serbările de la Putna. Refuzând, rugămintea a fost adresată lui Vasile Alecsandri, „iar acesta nu numai că ne-a trimis două imnuri, ci ne-a mai scris, îmbărbătându-ne în lucrarea noastră” (Ioan Slavici, Amintiri...).

1 aprilie 1870 - Apare „Foaia Societăţii Românismului”, cu un pronunţat caracter antijunimist. Revista „Convorbiri literare”, la rubrica obişnuită, numită „Corespondenţă”, publică, sub Y.Z., (iniţialele sub care publica Eminescu şi la care cerea să i se răspundă): „D-lui Y.Z. Pre bine. Se va publica cât mai curând”. Este răspunsul la manuscrisul poeziei Venere şi Madonă trimis de Eminescu din Viena şi care va apărea în numărul din 15 aprilie.

3 aprilie 1870 - Societatea literar-ştiinţifică adoptă hotărârea de a forma o nouă societate, sub denumirea de „România jună”: („Se înfiinţase după multe frământări societatea academică „România jună”, şi noi, fericiţii ei întemeietori, aşteptam cu vie nerăbdare sâmbetele, când ne întruneam, ca să petrecem ceasuri împreună, lucrare pentru toţi plăcută şi pentru cei mai mulţi totodată şi folositoare, căci ne adunasem din toate ţările în care soarta i-a risipit pe români şi numai puţini dintre noi ştiam bine, ba unii abia aici aveau să înveţe româneşte. Eminescu era unul din cei mai zeloşi membri ai societăţii şi secretarul ei...”).

5 aprilie 1870 - Apare în gazeta Federaţiunea din Pesta articolul Să facem un congres. Va fi urmat de: În unire e tăria şi Echilibru, semnate cu pseudonimul Verro în care Eminescu lansează o serie de idei îndrăzneţe, combătând cu tărie dualismul. Recomandă un congres general al naţiunii române, care să comunice tronului voinţa ei şi solidaritatea cu celelalte popoare asuprite din Austria. Această îndrăzneală îi atrage citarea sa în faţa procurorului public din Pesta şi ameninţarea cu un proces de presă.

15 aprilie 1870 - Eminescu începe colaborarea la „Convorbiri literare” cu poezia Venere şi Madonă. Cercetând scrisorile sosite pe adresa „Convorbirilor”, Iacob Negruzzi găseşte manuscrisul acestui poem, intuieşte marele talent al autorului şi comunică lui Maiorescu vestea descoperirii unui mare poet. În legătură cu acest fapt, Iacob Negruzzi va mărturisi: „Pe la sfârşitul lunii februarie sau începutul lunii martie mă întorceam într-o seară acasă de la o adunare (...). Acasă mă pusei la gura sobei şi lăsai să-mi treacă pe dinaintea ochilor deosebite imagini din idila mea (Miron şi Florica) - petrecere ce era un farmec nespus pentru oricare autor. Aruncând ochii din întâmplare asupra mesei mele de lucru, văzui o scrisoare nedeschisă pe care nu o băgasem în seamă. Era adresată redactorului „Convorbirilor literare” şi scria cu litere mici şi fine ca o mână de femeie (...) Deschizând plicul găsii o scrisoare, împreună cu o poezie intitulată Venere şi Madonă, amândouă iscălite Mihai Eminescu (...). Deprins cu pacheturi întregi de versuri şi proză ce-mi veneau zilnic, mă pusei să citesc cu indiferenţă poezia Venere şi Madonă, dar de la a treia strofă, care începea cu versurile: Rafael pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelatăSuflet îmbătat de raze şi d-eterne primăveri... Interesul mi se deşteptă şi merse crescând până la sfârşit. Foarte impresionat, am citit poezia de mai multe ori în şir, iar a doua zi dis-de-dimineaţă m-am dus la Maiorescu cu manuscrisul în mână...: „În sfârşit, am dat de un poet”, i-am strigat intrând în odaie şi arătându-i hârtia: „Ai primit ceva bun ?, răspunse Maiorescu. Să vedem!” El luă poezia şi o citi, apoi o citi a doua oară şi zise: „Ai dreptate, aici pare să fie un talent adevărat. Cine este acest Eminescu?” (apud George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu). Peste câteva zile, poezia va fi citită în şedinţa „Junimii”, toţi auditorii fiind încântaţi de „acest poet necunoscut”, iar în numărul din 15 aprilie poemul fu publicat în „Convorbiri literare”, marcând odată cu ea şi reputaţia de poet a lui Eminescu.

22 aprilie 1870 - Apare pentru prima dată în însemnările lui Maiorescu numele lui Eminescu.

21 mai 1870 - Iacob Negruzzi răspunde primei scrisori trimise de Eminescu „Convorbirilor literare”, scrisoare ce însoţea textul poeziei Venere şi Madonă şi pe care redactorul a pierdut-o. Aceasta rezultă din mărturisirea sa: „Eu i-am răspuns, felicitându-l de succesul ce avusese versurile sale în „Junimea”, i-am expus părerile societăţii, observaţiile critice ce se făcuse, l-am îndemnat să cultive talentul său şi am sfârşit cerându-i amănunte despre viaţa şi ocupaţiile sale din Viena. La toate acestea Eminescu nici nu a răspuns dar peste câtva timp îmi trimite o a doua poezie intitulată Epigonii, care iarăşi a făcut mare efect în societatea noastră din cauza frumuseţii versurilor şi originalitatea cugetării”.

2 iunie 1870 - Iacob Negruzzi îi scrie lui A.D. Xenopol, întrebându-l dacă i-a plăcut poezia Venere şi Madonă, spunând că „în «Junimea» a fost peste măsură de înălţată. Nimeni din noi nu cunoaşte pe dl. Eminescu”.

17 iunie 1870 - Mihai Eminescu trimite din Viena lui Iacob Negruzzi manuscrisul poeziei Epigonii, însoţit de o lungă scrisoare în care se explică: „Ideea fundamentală e comparaţiunea dintre lucrarea încrezută şi naivă a predecesorilor noştri şi lucrarea noastră trezită, dar rece. Prin operele liricilor români tineri se manifestă acel aer bolnav, deşi dulce, pe care germanii îl numeau Weltschmerz (...). Predecesorii noştri credeau în ceea ce scriau, cum Shakespeare credea în fantomele sale; îndată ce scriau, conştiinţa vede că imaginile nu sunt decât un joc, atunci, după părerea mea, se naşte neîncrederea sceptică în propriile sale creaţiuni. Comparaţiunea din poezia mea cade în defavoarea generaţiei noi, şi cred eu - drept” (E.I. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. l). Intuind părerea „Junimii” referitoare la Epigonii, Eminescu anticipa în scrisoarea amintită: „Dacă în Epigonii veţi vedea laude pentru poeţi ca Bolliac, Mureşan, Eliade, acelea nu sunt pentru meritul intern al lucrărilor lor, ci numai pentru că într-adevăr te mişcă acea naivitate sinceră, necunoscută cu care lucrau ei. Noi, ceşti mai noi, cunoaştem starea noastră, suntem trezi de suflarea secolului, şi de aceea avem atâta cauză de-a ne descuragia. Nimic - decât culmile strălucite, nimic - decât conştiinţa sigură că nu le vom ajunge niciodată. Şi să nu fim sceptici...?”

29 iunie 1870 - Raluca Eminovici solicită paşaport pentru a călători, împreună cu fiica sa, Aglaia, în străinătate. Gheorghe Eminovici garanta această călătorie cu averea sa: „Pentru Dna Raliu Eminovici în etate de 53 de ani şi fiica sa Aglaia de 18 ani ce voiesc a merge în Europa pentru voiaj, garantez cu averea mea”.

iunie-iulie 1870 - Iacob Negruzzi pleacă la băi în Austria, prilej de a se opri la Viena pentru a-l cunoaşte pe Eminescu. Îl întâlneşte la cafeneaua „Troidl” unde ştia că e locul de întâlnire al studenţilor români. Iacob Negruzzi a stat la Viena mai multe săptămâni în care a avut dese întâlniri cu poetul. Cu această ocazie, redactorul „Convorbirilor” îl invită ca, la sfârşitul studiilor, să se stabilească la Iaşi.

15 august 1870 - Apare pe prima pagină a „Convorbirilor literare” poezia Epigonii, a doua poezie trimisă revistei ieşene. Tot în acest număr al revistei, la rubrica Corespondenţe, se dă următorul răspuns: „Y.Z. Meritul poetic e incontestabil, chiar când nu ne-am uni cu totul în idei. Mulţumiri sincere”. Este răspunsul redacţiei dat lui Eminescu referitor la Epigonii. În Amintirile din „Junimea”, Iacob Negruzzi scria: „Epigonii iarăşi a făcut mare efect în societatea noastră din cauza frumuseţii versurilor şi originalităţii cugetării. Negreşit că, în fond, nu era cu putinţă să ne unim cu părerile lui Eminescu. O societate în care critica juca un rol aşa de însemnat nu putea considera ca autori de valoare pe Cichindeal, Mumuleanu, Prale, Bolliac, etc., din care unii sunt mult mai pe jos chiar de cea mai simplă mediocritate, dar ţinând seamă de talentul poetului, i-am publicat poezia chiar în fruntea „Convorbirilor”, unde apăreau versuri foarte rareori, numai în cazul când credeam că ele au o valoare deosebită”, (conferă Eminescu, vol. I). În legătură cu Epigonii, în Direcţia nouă... Maiorescu scria: „Epigonii cuprinde o antiteză exagerată. Pentru a arăta micimea epigonilor, se înalţă peste măsură poeţi mai vechi şi lauda ditirambică a lui Ţichindeal d.e. şi a lui Heliade cu greu va putea încălzi cititorii mai critici de astăzi”.

20 august 1870 - În drum spre casă, Iacob Negruzzi se opreşte la Viena spre a se reîntâlni cu Eminescu. Cu această ocazie dorea să-l cunoască şi pe Ioan Slavici, despre care Eminescu îi vorbise la plecare: „Îmi pare rău că Slavici a plecat din Viena în vacanţă, aş fi dorit foarte mult să-l cunoşti. Eu cred că Slavici este un scriitor cu viitor, el cugetă drept, are idei originale şi va scrie foarte bine când va mânui mai uşor limba română de care s-a cam dezvăţat în şcolile ungureşti”.

27 august 1870 - Se împlinesc patru veacuri de la ctitoria mănăstirii Putna, ocazie cu care studenţii români din Viena, constituiţi în cele două societăţi, preconizau ţinerea unui congres al studenţimii române de pretutindeni. Războiul franco-german, intervenit între timp, precum şi pierderea fondurilor adunate prin falimentul băncii unde erau depuse au făcut ca data congresului să se amâne pentru 27 august 1871.

5 septembrie 1870 - Gh. Melidon, poet unionist, autor al unor poeme patriotice, publică în ziarul „Secolul” poezia Eminentului poet Eminescu în care îşi exprimă admiraţia pentru frumuseţea versurilor eminesciene, dar şi rezerva pentru scepticismul ce se desprinde din ele: „Pentru ce sombru de gânduri scoţi din lira ta duioasă / Cântul trist al disperării, minţind geniul tău, / Când accentul tău sonor, şi-a ta limb-armonioasă / Pune omul în uimire, ca la cântul unui zeu”.

15 septembrie 1870 - Mihai Eminescu publică, în „Convorbiri literare”, Notiţă asupra proiectatei întruniri la mormântul lui Ştefan cel Mare la Putna, în care scria „S-a născut conştiinţa că o întrunire a studenţilor români din toate părţile ar putea să constituie şi altceva decât numai o serbare pentru glorificarea trecutului nostru şi că, cu o ocaziune atât de favorabilă în

folosul său am putea să ne gândim mai serios asupra problemelor ce viitorul ni le impune cu atâta necesitate”.

16 septembrie 1870 - Eminescu îi scrie lui Iacob Negruzzi, trimiţându-i şi basmul Făt-Frumos. Din această scrisoare rezultă starea de spirit a poetului: „Dacă e vreo fericire pentru care vă invidiez într-adevăr, apoi e aceea că puteţi găsi în ocupaţiuni literare mulţumirea aceea pe care realitatea nu e în stare de a v-o da. La mine e cu totul dimpotrivă: într-un pustiu să fiu, şi nu mi-aş putea regăsi liniştea. Veţi vedea din stângacele schimbări şi din neputinţa de a correge esenţial pe Făt-Frumos că v-am spus adevărul, de aceea vă rog mai citiţi-l dvs. şi ştergeţi ce veţi crede că nu se potriveşte, căci eu nu mai ştiu ce se potriveşte şi ce nu”.

23 octombrie 1870 - Moare, la Agafton, Vasile Iuraşcu, tatăl Ralucăi şi bunicul lui Eminescu.

1-15 noiembrie 1870 - Apare în „Convorbiri literare” basmul Făt-Frumos din lacrimă, prima lucrare în proză a lui Eminescu.

13 noiembrie 1870 - Are loc la Pesta procesul de presă al ziarului „Federaţiunea” în care este inclus şi articolul Echilibrul „autor fiind junele poet şi colaborator al nostru, dl. Mihaiu Eminescu”.

16 noiembrie 1870 - Gheorghe Eminovici este înaintat la gradul de locotenent.

18 decembrie 1870 - „Familia”, la poşta redacţiei, scrie: „Viena, D-lui Mihai Eminescu. Primitu-ai scrisoarea noastră? Aşteptăm cu nerăbdare răspunsul cerut”.

22-23 decembrie 1870 - Are loc, la teatrul curţii imperiale, reprezentaţia cu piesa Regele Lear de William Shakespeare. La spectacol participă şi Eminescu.

27 decembrie 1870 - Are loc, la Ipoteşti, căsătoria Aglaiei, sora lui Eminescu, cu Ion Drogli.

1871 - Sub pretextul absentării de la cursuri din cauza exercitării mandatului parlamentar, Titu Maiorescu este expulzat abuziv de la catedra universitară ce o deţinea la Iaşi.

1 ianuarie 1871 - Studenţii români de la Viena serbează Anul Nou în saloanele hotelului Victoria. Între cei ce au ţinut discursuri se aflau Eminescu şi Slavici.

5 ianuarie 1871 - Gheorghe Eminovici a făcut cu ginerele său, Ion Drogli, o tranzacţie dotală prin care se obligă să acorde fiicei sale, Aglaia, 2.000 galbeni zestre, sumă ce depăşea puterile sale. Acest act necugetat îl va indigna pe poet şi îi va aduce multe necazuri căminarului, culminând cu vinderea Ipoteştilor.

19 ianuarie 1871 - După mai bine de un an de zile de discuţii, purtate în sânul conducerii celor două societăţi, „România” şi Societatea literară şi ştiinţifică, acestea fuzionează într-una nouă, sub denumirea de Societatea academică social-literară „România jună”.

25 ianuarie 1871 - Iacob Negruzzi îi scrie lui A.D. Xenopol: „Ce-mi pare rău este că chiar Eminescu a amuţit. De patru luni nu mi-a răspuns la o scrisoare a mea(...), te rog să-i scrii tu şi să vezi ce este cu dânsul?”

5 februarie 1871 - În urma îndemnului lui Iacob Negruzzi de a-i scrie lui Eminescu, A.D. Xenopol îi răspunde acestuia: „Lui Eminescu nu ştiu cum să-i scriu, de vreme ce nu-l cunosc deloc şi nici nu ştiu dacă persoana mea îi este destul de cunoscută pentru ca să provoc cu el o corespondenţă”.

6 februarie 1871 - Dintr-o scrisoare adresată de Eminescu din Viena lui Iacob Negruzzi aflăm despre planul poetului de a scrie un roman: „îmi scrieţi că vă urmăreşte un roman; - şi pe mine mă urmăreşte unul şi sub influenţa acestei urmăriri am şi scris multe coaie dintr-un studiu de cultură, în care cerc a veni cu mine însumi în clar asupra fenomenelor epocelor de tranziţiune în genere şi asupra mizeriilor generaţiunii preferite în parte. Scrierea e completă ca roman, ce s-atinge de scenele de sentimente, de descrierile locurilor etc.; necompletă ca studiu, astfel încât cartea mea de notiţe e plină de cugetările cu care cerc a mă clarifica cu mine însumi şi cărora le-am destinat de pe acuma locul în scheletul romanului. E intitulat Naturi catilinare”. Romanul va apărea sub titlul Geniu pustiu. Din aceeaşi scrisoare aflăm despre tabloul dramatic Andrei Mureşan: „Dar drama mea n-are să fie nimic, pentru că nu ştiu ce formă să-i dau, pentru că nu e dramă. S-ar potrivi poate mai mult pentru un epos, dar atuncea aş prinde voiciunea scenelor şi a caracterelor ce-mi trece prin minte (...)” (apud I.E. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. I).

11 februarie 1871 - Eminescu îi scrie lui Iacob Negruzzi, scuzându-se pentru întârzierea răspunsului, spunând: „Apoi am avut şi supărări care de care mai minubare, pro primo: un proces de presă, al cărui capăt nu sunt încă în stare de a-l vedea. (Se referea la procesul de presă cu care era ameninţat în urma suitei de articole publicate în Federaţiunea.) Când eraţi la Viena mă întrebaţi dacă nu port ceva în minte. Port şi eu acum ceva: o dramă epică, din care însă n-am scris până acum nici un şir. Nu sunt încă în clar nici cu forma, nici cu fondul; nici cu părţile singulare, nici cu raportul în care acestea să steie. Sunt mai mult umbre, ce le aruncă în închipuirea mea nişte forme, care au să vină de-acum înainte”. Desigur, după aceste elemente vagi nu se poate preciza la care dramă se referea poetul. Odată cu această scrisoare, trimite şi manuscrisul poeziei Mortua est!, referitor la care scria: „Apoi vă trimit nişte versuri de-ale mele. Bune-simt că nu sunt; poate să nu fie cu desăvârşire rele. Ştergeţi ce se va părea bun de şters”.

26 februarie 1871 - Ioan Slavici îi scrie unui oarecare Gheorghe Sârbu din Arad despre dispariţia fondurilor constituite pentru serbările de la Putna. Referitor la Eminescu nota: „Nu ştiu, cunoşti pe Eminescu, ori ba? El e unul din cei mai talentaţi juni pe care îi cunosc eu. Numai o slăbiciune are: e pesimist literar. Pentru el nu produce nimeni bine, chiar cu Alecsandri nu e îndestulat...”.

martie 1871 - În urma neînţelegerilor intervenite în cadrul comitetului de organizare a serbărilor de la Putna, Ioan Slavici, în calitate de preşedinte, şi Mihai Eminescu, secretar, preiau conducerea comitetului şi încep acţiunile de redresare a întregului plan. Se apelează la sprijin prin presă şi la personalităţile influente ale vremii. În ajutorul lor vin multe oraşe (Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Brăila) care votează fonduri destinate acestui scop.

Are loc adunarea generală a Comitetului central al tuturor studenţilor din Viena,constituit sub preşedinţia lui Teclu, care avea drept scop pregătirea Congresului de la Putna în vederea sărbătoririi a 400 de ani de la ctitoria mănăstirii. Acum se află faptul că bancherul Mureşan, la care se aflau fondurile comitetului, pierduse toţi banii la cărţi şi fugise în America.

1 martie 1871 - Apare, în „Convorbiri literare”, poezia Mortua est!, pe care Xenopol, într-o scrisoare trimisă din Berlin lui Negruzzi, o comenta astfel: „Poezia lui Eminescu e cam nebună; strofele de la început sunt însă de o nespusă frumuseţe”.

15 martie 1871 - „Convorbiri literare” publică piesa lui Ioan Slavici, Fata de birău, al cărei text fusese caligrafiat şi trimis revistei de Mihai Eminescu: „Eu am copiat-o, pentru că era scrisă cu ortografia din Ungaria”.

19 martie 1871 - Izbucneşte revoluţia comunarzilor din Paris, pe baricadele căreia au luptat şi numeroşi tineri români aflaţi la studii în Franţa. Ecoul Comunei din Paris va răzbate în poezia lui Eminescu: Împărat şi proletar.

25 martie 1871 - Societatea academică social-literară „România jună” este recunoscută de către guvernul austriac.

8 aprilie 1871 - Are loc prima adunare generală a Societăţii rezultate din fuziunea celor două societăţi ale studenţilor români din Viena: Societatea studenţească ştiinţifică-socială „România” din care puteau face parte numai studenţii români şi Societatea literară şi ştiinţifică a românilor din Viena (din care făcea parte şi Eminescu) în una singură: „România jună”. Ioan Slavici a fost ales preşedintele societăţii, iar Mihai Eminescu bibliotecar. Societatea urmărea formarea tineretului studios român din Viena în spiritul idealului naţional.

Eminescu locuieşte în Landstrasse III, Kollergrasse 3,1. Stock 1.19.

20 aprilie 1871 - Eminescu îl cunoaşte pe P.P. Carp, pe atunci agentul diplomatic al României la Viena. În legătură cu acesta, Eminescu îi scria lui Iacob Negruzzi: „Impresiunea ce dumnealui a făcut-o asupra mea a fost foarte plăcută, deşi după prima vedere n-am putut să-mi formez o opinie definitivă asupra d-sale”.

27 aprilie 1871 - Ioan Slavici îi scria lui Iacob Negruzzi din Viena: „am promis amicului meu Eminescu cum că voi scrie ceva despre maghiari. Mea culpa! - oare cunosc cum că promisiunea a fost asardată! (...). Dacă totuşi se va publica studiul despre maghiari, vă rog, nu ştergeţi, nu corigeaţi - ci chiar şi adăugaţi. Nu pentru mine, ci pentru „Convorbiri”. Una mă linişteşte: studiul a trecut prin mâinile destilatoare a lui Eminescu”.

15 mai 1871 - Titu Maiorescu începe să publice în „Convorbiri literare” studiul Direcţia nouă în poezia şi în proza română, în care intuieşte talentul lui Eminescu, fiind socotit drept cel mai mare poet după Vasile Alecsandri: „Cu totul osebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, până acum aşa de puţin format, încât ne vine greu să-l cităm îndată după Alecsandri, dar în fine poet, poet în toată puterea cuvântului, este d. Mihail Eminescu”.

16 mai 1871 - „Am copiat introducerea şi primul articol din studiul asupra maghiarilor şi vi le trimit - îi scrie Eminescu lui Iacob Negruzzi - v-aş ruga însă în numele lui Slavici, că orice vi s-ar părea de prisos ori rău exprimat să corigeţi în deplină libertate. Studiile asupra maghiarilor sunt sfârşite în brouillon, trebuiesc însă purisate (...). Studiile le voi copia încet-încet şi vi le voi trimite succesiv”. Este o nouă dovadă a sprijinului dat de Eminescu lui Slavici la începuturile carierei sale scriitoriceşti.

Eminescu trimite lui Iacob Negruzzi pentru „Convorbiri” „câteva nimicuri”, respectiv poeziile Înger de pază şi Noaptea, în nota însoţitoare poetul scria: „Eu nu vă trimit acum decât nişte nimicuri neînsemnate, căci pentru a corige şi a da o formă mai omenească unor opere mai întinse îmi trebuie timp şi dispoziţiune”.

Eminescu îi scrie lui Iacob Negruzzi, dând noi amănunte despre plănuitul său roman Naturi catilinare, subliniind că opera sa nu va fi o imitaţie după a unui autor german pe care nu-l cunoaşte. De fapt, cum precizează el, şi-a scris romanul înaintea acestuia: „Apoi romanul meu am început a-l scrie după impresiuni nemijlocite din anul 1868, pe când eram în Bucureşti, parte după un episod, ce mi l-a povestit un student din Transilvania”. Din scrisoare mai aflăm despre tabloul dramatic intitulat: Andrei Mureşanu pe care l-a scris, după cum mărturisea poetul, cu doi ani în urmă: „Am compus un tablou dramatic, a cărui figură principală e Andrei Mureşanu (...). Am scris-o într-un timp când sufletul meu era pătruns de curăţenia idealurilor, când nu eram rănit de îndoială. Lumea mi se prezenta armonioasă cum i se prezintă oricărui ochi visător, netrezit încă, oricărei subiectivităţi fericite în grădina înflorită a închipuirilor sale”.

23 mai 1871 - Se naşte, în Târgu Frumos, Garabet Ibrăileanu, primul mare eminescolog român.

3 iunie 1871 - Şocat de opiniile formulate de Titu Maiorescu în Direcţia nouă..., Hasdeu pune la cale prima sa farsă împotriva criticului şi a „Convorbirilor”, improvizând cunoscuta „frivoletă literară” Eu şi Ea, pe care o semnează M.I. Eliaş şi pe care o trimite revistei junimiste, dovedind prin aceasta orientarea „Convorbirilor” şi a „Junimii” spre literatura străină.

9 iunie 1871 - „Columna lui Traian” începe să publice, la rubrica Varietăţi, serialul polemic intitulat Poesia Maiorescu. În nota explicativă se spunea: „Convorbirile literare” din Iaşi se laudă printr-un articol al d-lui Maiorescu de a fi creat o nouă direcţie, pe lângă care un Bolintineanu, un Sion, un Mureşanu şi alţii sunt nişte pigmei. În realitate, nici chiar aceasta nouă direcţie nu este de tot nouă, adevăraţii săi fondatori nu sunt reformatorii de la „Convorbiri literare”, ci Prodănescu şi Cristian. Cu toate astea, cei în drept nu revendică ei înşişi laurii proprietăţii, noi unii nu credem de cuviinţă a contesta şcoalei d-lui Maiorescu mult dorita paternitate în sfera gallimaţiei şi pentru ca toată lumea să vadă cu ce fel de poezie anume este noua direcţie a „Convorbirilor literare”, vom reproduce din ele în fiecare număr al „Columnei lui Traian”, sub modesta rubrică a varietăţilor, câte o mostră din muza d-lor alde Bodnărescu, Eminescu, Pogor, Iacob Negruzzi, Matilda Kugler etc.”.

12 iunie 1871 - Noul comitet de organizare a serbărilor de la Putna lansează trei apeluri: Către junimea românăCătre junele române şi Către onoratul public român. Se hotărăşte organizarea unui concurs pentru întocmirea discursului festiv ce se va rosti la mormântul lui Ştefan cel Mare. Vasile Alecsandri este rugat să conducă juriul constituit în acest scop, din care mai făceau parte Mihail Kogălniceanu şi Titu Maiorescu.

15 iunie 1871 - Apar în „Convorbiri literare” poeziile Înger de pază şi Noaptea.

28 iunie 1871 - Apare la rubrica Varietăţi din „Columna lui Traian”, în serialul Poezia Maiorescu primul atac polemic contra poeziei lui Eminescu, Noaptea, subliniind, fără nici un comentariu, unele epitete, expresii şi metafore sau unele greşeli de tipar strecurate în text.

Eminescu se află la Ipoteşti de unde urmăreşte pregătirile pentru serbările de la Putna.

5 iulie 1871 - Hasdeu lansează în „Columna” un nou atac la adresa lui Maiorescu, subliniind că Panteonul se compune din dl. Eminescu, Bodnărescu, Pogor, Iacob Negruzzi, Kugler şi d. Titu-Liviu Maiorescu!”.

15 iulie 1871 - Societatea „România jună” desemnează, la propunerea lui Onesim Ţurcan, o delegaţie care să plece la Putna pentru a organiza festivităţile. Din delegaţie face parte şi Eminescu.

august 1871 - Cu ocazia serbărilor de la Putna s-au bătut două medalii de argint şi aur, una de către studenţi, cu inscripţia: „În memoria lui Ştefan cel Mare - Junimea Română - Junimea Română Academică, Putna, 15 august”, având pe verso: „Uniţi suntem în cuget, uniţi în Dumnezeu” şi a doua, adusă de la Iaşi de Kogălniceanu: „Monastirea Putna - 15 august 1871”, purtând pe verso inscripţia: „Memoriile lui Ştefan cel Mare. Râvnitorii gloriilor străbune”.

Eminescu scrie pentru serbările de la Putna marşul La arme. Este preferat însă un text al lui Vasile Alecsandri.

1 august 1871 - Se ţine, la Cernăuţi, şedinţa pentru pregătirea serbării de la Putna şi se fixează data de 15 august. La şedinţă, Ioan Slavici este ales preşedinte al Comitetului de organizare iar Eminescu secretar.

5 august 1871 - Consiliul municipiului Bucureşti votează un ajutor pentru serbarea de la Putna. Ca răspuns, studenţimea aduce mulţumiri printr-o scrisoare ce s-a publicat în ziarul „Românul” din 10 august, scrisoare redactată de Eminescu.

6 august 1871 - De la Ipoteşti, Eminescu se adresează lui Titu Maiorescu scriindu-i despre pregătirile privind sărbătoarea de la Putna.

11 august 1871 - Hasdeu scria în „Columna lui Traian”, referitor la geneza farsei ce-o trimisese la „Convorbiri”: „Am câştigat rămăşagul. Era destul o fantasmagonie evreo-nemţească, un Gablitz în cap, un Elias în coadă, şi un înşiră-te mărgărite la mijloc, da nici o idee, nici o simţire, nici o inspiraţiune românească, pentru ca Eu şi Ea să placă d-lui Titu-Liviu”.

Eminescu se află la Cernăuţi în scopul pregătirii serbărilor de la Putna.

15 august 1871 - Eminescu publică, împreună cu Pamfil Dan, un articol în ziarul „Românul” în care explică semnificaţia întâlnirii tineretului român în jurul mormântului lui Ştefan cel Mare.

27 august 1871 - Au loc serbările de la Putna. Între participanţi se află şi Mihail Kogălniceanu. Cuvântul de început este rostit de Ioan Slavici, preşedintele Comitetului de organizare. După procesiunea din mănăstire şi masa la care au participat peste 1.600 de persoane, seara studenţii se întrunesc în faţa mănăstirii pentru a ţine „congresul”. Se poartă multe discuţii, dar nu se ajunge la o hotărâre. La hora din după amiaza acelei memorabile zile cântă la vioară şi tânărul Ciprian Porumbescu.

Referitor la procesiunea solemnă la mormântul lui Ştefan cel Mare, T.V. Ştefanelli scrie: „ De-o parte şi de alta a mormântului era comitetul, iar lui Eminescu şi mie ne succese să stăm în faţa mormântului la o depărtare cam de doi paşi. Se ţinură cuvântările, se depuseră darurile pe mormânt, apoi urmă solemna închinare a delegaţiunilor şi a altor credincioşi înaintea mormântului. Moment înălţător care ne transporta şi ne umplea de tainice fioruri, nesimţite până atuncea! Această însufleţire a ajuns însă la culme când colonelul Boteanu, în mare ţinută, păşi în faţa mormântului şi ţinu o scurtă cuvântare în memoria celui ce se odihneşte aici de peste trei secole, dar al cărui geniu veghează şi azi asupra scumpului său popor. Iar când apoi îşi plecă Boteanu genunchii înaintea mormântului, când îşi descinse centironul de aur de la brâu şi-l depusese pe mormânt, rostind cu adâncă emoţiune cuvintele: că în numele oştirii române îl depune în semn de admirare şi pioasă veneraţiune pe mormântul marelui căpitan şi cârmuitor de lupte, atuncea parcă trecu un fior prin cei de faţă şi toţi erau aşa de emoţionaţi încât vedeai că fără voie li se furişară lacrimi în ochi. Acuma îmi făcură Eminescu semn să ieşim şi-mi zise afară că acesta a fost cel mai sublim şi mişcător moment al întregii serbări. Adânc impresionaţi am ieşit din curtea mănăstirii şi am îndreptat paşii noştri spre un grup de poporeni” (apud P. Vintilă).

29 august 1871 - Eminescu apreciază favorabil desfăşurarea serbării de la Putna: „Cel mai important lucru pentru Eminescu - mărturisea Ştefanelli în Amintirile sale - era însă rezultatul moral al serbării. Se va ridica - aşa argumenta el - simţul naţional, aproape adormit până acum şi va lua alt cuvânt, iar studenţii ce au sosit din toate părţile şi au făcut cunoştinţe şi legătură de prietenie între dânşii vor lua cu sine impresii neşterse şi vor fi pe vremuri propagatorii cei mai zeloşi ai ideii că lucrând uniţi şi conduşi de acelaşi ideal, vor contribui la deşteptarea si mărirea neamului lor în provinciile de unde se trag”.

Familia lui Iosif Vulcan publică o amplă dare de seamă asupra serbărilor de la Putna şi a discursurilor ţinute acolo.

30 august 1871 - De la Putna, Eminescu merge la Iaşi. Tot acum Slavici pleacă la Viena.

octombrie 1871 - Locuinţa lui Mihai Eminescu în Viena este Wieden, Schaumburgergasse nr. 15.

31 octombrie 1871 - Are loc o întrunire a studenţilor români din Viena. Între Eminescu şi Bumbac se iscă o discuţie contradictorie cu privire la Direcţia nouă, discuţie ce se va prelungi şi după aceea.

4 noiembrie 1871 - Reîntorşi la studii, studenţii români din Viena aleg un nou Comitet al „României june” în frunte cu Bumbac, din care fac parte şi Slavici şi Eminescu. Date fiind disensiunile intervenite încă din timpul serbării de la Putna în rândul tinerilor, preşedintele refuză să conducă un comitet din care fac parte şi cei doi, cu orientare junimistă. Aceste neînţelegeri duc la retragerea lui Eminescu din comitet.

18 noiembrie 1871 - Eminescu înaintează noului preşedinte al „României june” demisia sa din comitetul în care a fost ales alături de Ioan Slavici, Bumbac, Ştefanelli, Chibici etc. la 4 noiembrie Evocând atmosfera şedinţei plenare a Societăţi „România jună”, în articolul Naţionalii şi cosmopoliţii, Eminescu scrie: „Pentru sara şedinţei a doua Comitetul latent şi-a procurat din România jurnalele umoristice şi serioase, unde Maiorescu era stigmatizat ca persoană publică si privată; pentru sala alegerii au fost inventate mici calomnii ad-hoc, aşa de exemplu că Maiorescu ar fi delapidat averea «Junimii», că a abuzat de încrederea ei şi că în urmă ar fi fugit cu familie cu tot; toate aceste mijloace foarte oneste, cum se vede, de a influenţa părţile interesate ale «Junimii», pe care le-am caracterizat mai sus”.

decembrie 1871 - Şerban Eminovici, care practica medicina în Germania, soseşte la Ipoteşti, înştiinţat de tatăl său despre boala lui Iorgu.

16 decembrie 1871 - Din Viena, Eminescu îi scrie fratelui său Şerban, aflat la Ipoteşti, despre lipsa de bani, rugându-l să intervină pe lângă tatăl său spre a-i trimite banii la timp. Neînţelegerile intervenite între membrii „României june” îl determină să nutrească gândul de a părăsi Viena, gând mărturisit fratelui său.

1872 - Din această perioadă datează geneza poemului Memento mori pentru care Eminescu încearcă mai multe titluri: Panorama deşertăciunilorTempora mutantur şi Vanitas vanitatum vanitas.

1 ianuarie 1872 - Apare în „Convorbiri literare” nuvela Sărmanul Dionis.

15 ianuarie 1872 - Iacob Negruzzi publică în „Convorbiri literare” un editorial intitulat Către cititori în care trece în revistă activitatea din ultimii cinci ani ai publicaţiei. Între cei ce au colaborat cu poezie la revistă este amintit şi Mihai Eminescu.

21 ianuarie 1872 - Are loc, în casa Vasile Pogor, obişnuita şedinţă a „Junimii”, în care se stabileşte programul prelegerilor populare şi tematica lor.

24 ianuarie 1872 - Slavici şi Eminescu trimit egumenului de la Putna o scrisoare prin care îl roagă să primească „darurile aduse de evlavioşii români” la monumentul lui Ştefan cel Mare spre a împodobi biserica din Mănăstire şi îndeosebi mormântul marelui erou.

ianuarie-februarie 1872 - Condiţiile de viaţă fiind tot mai grele, bani de acasă nu sosesc, probabil şi datorită bolii lui Iorgu, Eminescu se îmbolnăveşte de gălbenare şi „aprindere de mâţă”, care-l ţin mai multe săptămâni la pat.

10 februarie 1872 - Poetul scrie de la Viena părinţilor în ţară despre boala suferită: „Astăzi este prima zi când ies din casă după douăzeci de zile de zăcere la pat din cauza gălbinării...”.

11 februarie 1872 - Şedinţa „Junimii” are loc în casa lui Maiorescu. Este o şedinţă polemică pe tema ortografiei propusă de Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii.

25 februarie 1872 - La şedinţa „Junimii” ţinută la Leon Negruzzi, Vasile Alecsandri citeşte poemul Dumbrava roşie.

martie 1872 - Veronica Micle călătoreşte la Viena cu scopul urmării unui tratament medical, fiind suferindă de o eczemă cronică şi care până atunci nu cedase nici unui tratament. La Viena îl cunoaşte pe Eminescu, în cercul studenţilor români. Mai târziu, când Veronica evoca momentul cunoaşterii cu Eminescu, scrie: „Cunoscându-te la Viena, modestia ta, şi mai ales darul de a povesti unele întâmplări din viaţa marilor gânditori, m-a făcut să-ţi port respect... Şase luni cât am stat în capitala Austriei mi s-au părut şase zile...”.

18 martie 1872 - Scrie din nou părinţilor despre necazurile şi neajunsurile îndurate: „Anul acesta e într-adevăr un an nefast”.

30 martie 1872 - Scriindu-i lui Negruzzi, Slavici făcea, referitor la Eminescu, următoarea remarcă: „Eminescu nu lucrează nimic, e leneş... Cel puţin el zice aşa... Eu însă nu cred; el e şiret”.

8 aprilie 1872 - Aflat la Viena, Eminescu îi scrie tatălui său la Ipoteşti, cerându-i 8 galbeni pentru taxa de înscriere în semestrul al II-lea. Din scrisoare rezultă şi alte lipsuri şi nevoi. „Mi-ar trebui şi un pardesiu, pentru că pe o vreme aşa caldă nu pot umbla cu palton... Vă spun drept că trăiesc cu mare greutate, în momentul în care vă scriu aceste şiruri, mă aflu în lipsă deplină de bani, aşa încât va trebui ca mâine să împrumut de la cineva, deşi împrumutarea e grea, căci cunoscuţii mei, studenţi ca şi mine, n-au nici ei de unde”.

Eminescu se stabileşte într-o nouă locuinţă, pe Garthergasse, la nr. 5, unde va rămâne până la sfârşitul anului şcolar.

20 aprilie 1872 - Gheorghe (Iorgu) Eminovici primeşte pe baza aprobării Ministrului de Război, un concediu de 6 luni „pentru cauză de boală”. Acest certificat confirmă că boala locotenentului Gheorghe Eminovici era cunoscută şi de forurile militare superioare.

21 aprilie 1872 - Are loc şedinţa „Junimii” la care, după spusele lui George Panu, participă pentru prima dată Mihai Eminescu. George Panu, a cărui prezenţă este şi ea prima, scrie în Amintirile sale: „În acea seară, «Junimea» era la dl. Pogor, care stătea în nişte case mari părinteşti, cu imensă curte şi grădină (...). Ne suim sus. Erau doi tineri: unul bine făcut, frumos, cu mustaţă mică, subţire şi cu plete mari; altul mai înalt, slăbănog, cu ochi lipsiţi de voiciune şi cam gârbovit. Cel dintâi era Eminescu, cel al doilea Bodnărescu”. Din procesul verbal al şedinţei nu rezultă prezenţa lui Eminescu; de fapt poetul se afla încă la Viena.

25 aprilie 1872 - Slavici îi scrie lui Negruzzi referitor la Eminescu: „Eminescu se află la Viena, întreg şi sănătos... El este din capul locului personificaţiunea trândăviei”.

27 aprilie 1872 - Moare Ion Heliade-Rădulescu. Eminescu scrie un patetic poem La moartea lui Eliade în care îl înfăţişează pe marele înaintaş al culturii române ca pe un profet al Daciei.

8 mai 1872 - Eminescu este ales membru în secţia literară a Societăţii „România jună”, împreună cu Ioan Slavici.

mai-iunie 1872 - Eminescu, neprimind banii mult aşteptaţi de acasă şi nici răspunsul prietenului din Iaşi în legătură cu găsirea unui post oarecare, se întoarce la Ipoteşti unde rămâne până spre sfârşitul lunii octombrie, petrecând una din cele mai lungi vacanţe în satul natal. Din această perioadă se pare că datează Sara pe deal.

2 iunie 1872 - Şedinţa „Junimii” are loc în casa lui Maiorescu. Între altele, Maiorescu citeşte partea a doua a studiului său Direcţiunea nouă.

28 iunie 1872 - Eminescu se întâlneşte la Botoşani cu Titu Maiorescu. Se pare că este prima întâlnire a lui Eminescu cu Titu Maiorescu.

1 iulie 1872 - Ion Creangă este destituit şi din învăţământ „pentru faptele sale incorijibile şi incompatibile cu caracterul său de cleric”. Fiind scos din rândul preoţilor, „nu poate să mai fie nici institutor în corpul didactic”.

4 august 1872 - Slavici îi scrie, din Siria, lui Iacob Negruzzi, întrebându-l dacă Eminescu nu i-a trimis Înger şi demon. „Poezia îmi pare în general bunişoară”.

19 august 1872 - Din Botoşani Eminescu îi trimite o scrisoare lui Titu Maiorescu, prin care îi cere să-l sprijine pe Toma Micheru să susţină un concert la Iaşi.

Moare, la ospiciul Pantelimon, Dimitrie Bolintineanu. Evocând înmormântarea poetului, C. Bacalbaşa avea să scrie: „Nimeni, absolut nimeni n-a urmat trupul neînsufleţit al poetului, nici o coroană, nici chiar ministrul cultelor şi instrucţiunei n-a trimis măcar un delegat”!

1 septembrie 1872 - Aflat în ţară, Eminescu, plin de speranţe, se duce la Junimea din Iaşi. Participă la şedinţele societăţii, citind mai multe poezii. Acasă la Maiorescu, Eminescu citeşte Sărmanul Dionis. Este prima participare a lui Eminescu la şedinţele „Junimii”. Erau de faţă Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Nicolae Gane, Leon Negruzzi, Miron Pompiliu, A.D. Xenopol. În legătură cu Sărmanul Dionis, Maiorescu şi Pogor obiectează că „sfârşitul şi modul dezlegării nu corespund cu caracterul întregii scrieri”. Tot atunci poetul citeşte un fragment din Diorama, anume Egipetul.

7 septembrie - La şedinţa „Junimii” ţinută în casele Pogor, Eminescu citeşte poeziile Înger şi demon şi Floare albastră care au întrunit aprobarea unanimă a participanţilor.

14 septembrie 1872 - Şerban se întoarce la Ipoteşti, grav bolnav de tuberculoză, pentru a fi îngrijit de familie cu medici din Botoşani.

15 septembrie 1872 - După menţiunea făcută de A.D. Xenopol în procesul verbal al şedinţei anterioare a „Junimii”, la această dată urma să se discute subvenţiunea ce urma să i se acorde lui Eminescu şi Slavici; lui Eminescu pentru continuarea studiilor la Berlin, lui Slavici pentru a şi le încheia la Viena.

16 septembrie 1872 - De la Arad, unde era secretar la un birou avocaţial, Slavici îi scrie lui Iacob Negruzzi: „Eminescu se află la Iaşi. Foarte bine. Are el însă să şi rămână la Iaşi? - Ar fi foarte bine, fiindcă el are lipsă de o societate respectată de către el.”

22 septembrie 1872 - În procesul verbal încheiat la şedinţa „Junimii” din această dată se menţionează hotărârea de a se da lui Eminescu subvenţia acordată până atunci lui Slavici, respectiv 10 galbeni pe lună, pentru a-şi continua studiile la Berlin. Eminescu nu se mai afla în Iaşi. În legătură cu această hotărâre, Slavici va scrie în Lumea prin care am trecut: „În vremea aceea, Eminescu umbla pe la Iaşi, şi-n urma străduinţelor lui «Junimea» a luat hotărârea de a-mi da un ajutor de 10-12 galbeni pe lună pentru ca să nu fiu nevoit a-mi pierde timpul dând lecţii. Atât a mai lipsit pentru ca să nu mai rămâie nici o îndoială că Eminescu şi eu suntem unelte plătite ale cosmopoliţilor din Junimea...”.

1 octombrie 1872 - Apare, în „Convorbiri literare”, Egipetul. Poezia este rău primită de către cronicarii zeloşi ai „Revistei contemporane”, „Ghimpele” etc., între care A.T. Laurian, Petre Grădişteanu, V.A. Urechia, Pantazi Ghica etc.

6 octombrie 1872 - Deşi poetul nu mai era prezent, şedinţa „Junimii” îşi începe lucrările cu „citirea poeziilor lui Eminescu publicate până acum”, ceea se înseamnă simpatie deosebită din partea junimiştilor pentru el.

20 octombrie 1872 - Matei Eminovici se înrolează ca soldat în armată şi e repartizat în garnizoana Mizil.

30 noiembrie 1872 - Eminescu se află la Berlin. Lunga lui tăcere îl determină pe fratele său Şerban să-i scrie următoarele: „...Ieri chiar a fost vorba de tine, că de atâtea săptămâni ai plecat, fără să ne fi înştiinţat până acum, şi că dacă vei scrie, apoi numai ca să ţi se trimite bani...”.

1 decembrie 1872 - Apare în „Convorbiri literare” partea întâi din nuvela lui Eminescu, Sărmanul Dionis.

2 decembrie 1872 - Familia Eminovici este îngrijorată pentru fiul lor Mihai care plecase la Berlin din toamnă şi nu dădea nici un semn de viaţă. Această situaţie îl determină pe Şerban să scrie fratelui său: „Tata mâni trebuie să fie la Botoşani, unde aproape de 6 săptămâni mă aflu împreună cu Iorgu, care a fost foarte bolnav şi încă este... Trebuie să-ţi observ cum că tata după cum s-a exprimat ieri, nu-ţi poate trimite banii înainte de 22 decembrie şi chiar putând, nu va vroi. Asta este aşa de sigur încât nici trebuie să mai aştepţi (...). Eu voi face împreună cu Iorgu ce ne va sta în putere, spre a-l îndupleca”.

18 decembrie 1872 - Eminescu este înmatriculat ca student ordinar la Universitatea din Berlin, Facultatea de filozofie.

19 decembrie 1872 - Eminescu începe audierea cursului de Logică şi Fundamentul filozofiei, ţinut de Duhring.

29 decembrie 1872 - Prin înalt decret, Gheorghe (Iorgu) Eminovici este pus „în poziţie de neactivitate pentru infirmităţi temporare”.

1873 - În primăvara acestui an soseşte la Berlin şi Şerban, probabil cu intenţia de a-şi susţine doctoratul în medicină. Deşi se aflau în acelaşi oraş, cei doi fraţi se întâlneau rar, relaţiile dintre ei fiind foarte reci.

6 ianuarie 1873 - Eminescu începe audierea cursului de Istoria generală a filozofiei, ţinut de Zeller.

7 ianuarie 1873 - Începe frecventarea cursului de Ştiinţe naturale.

9 ianuarie 1873 - Audiază cursul de Egiptologie al profesorului Lepsius.

22 ianuarie 1873 - Apare, în „Convorbiri literare”, partea a doua a nuvelei lui Eminescu, Sărmanul Dionis.

Ioan Slavici scrie lui Iacob Negruzzi, întrebând cu nelinişte şi nostalgie despre soarta amicilor săi literari Xenopol şi Eminescu. „Doar au murit...”. În legătură cu Sărmanul Dionis scrie că „mi l-a citit la Viena” şi crede, asemenea lui Maiorescu, că e „bizar”.

1 martie 1873 - Îşi începe apariţia la Bucureşti „Revista contemporană”, publicaţie antijunimistă la care vor colabora adversarii declaraţi ai lui Eminescu: A. Vizanti, M. Zamphirescu, Petru Grădişteanu, V.A. Urechie, susţinătorii unei violente polemici cu „Direcţia nouă” promovată de „Junimea”. Revista editează Muza de la Borta Rece. Bufonerie literară lirică, în trei acte, aparţinând poetului M. Zamphirescu. Personajele sunt membrii ai „Junimii”, cu nume stâlcite, dar transparente. Eminescu apare sub numele de Minunescu: „Este oare Minunescu / Ce Eghipetul a cântat? (...) Nu! Acesta-i Brutnărescu, / Tot ca el de nesecat”.

Maiorescu publică articolul Beţia de cuvinte în care atacă „Revista contemporană”. Acest atac stârneşte o serie de proteste şi polemici la adresa junimiştilor şi a generaţiei „Direcţiei noi”, în frunte cu Eminescu. Unii se arătau scandalizaţi de apropierea ce se făcea între Alecsandri şi Eminescu. Lui Petru Grădişteanu, poezia Egipetul i se părea o elucubraţie, iar autorul ei era numit în batjocură Emirescu.

1 aprilie 1873 - „Convorbiri literare” publică poeziile Înger şi demon şi Floare albastră.

10 aprilie 1873 - Referindu-se la Eminescu, Ioan Slavici îi scria din Arad lui Iacob Negruzzi: „Mă întrebi de poeziile lui Eminescu. Eu le aflu mai slabe decât Mortua est! Este ceva forţat, mai ales în Înger şi demon. A doua poezie (Floare albastră) este mai bună. Şi apoi încă una despre Eminescu. Mie îmi mai place frumosul senin decât acela strălucitor. Îmi place o Venere de marmură decât una de aur. Eminescu străluceşte prea mult în poezia sa. Poate că gustul lui este mai înalt decât al meu, dar eu zic că soarele este mai frumos în zori decât în amiazăzi”. (Studii şi documente literare, vol. II).

Slavici îi scrie lui Iacob Negruzzi despre iniţierea unui ciclu de prelegeri publice la Arad şi despre conferinţa sa Asupra mişcării literare a românilor de azi, în cadrul căreia ne spune că: „Am vorbit despre Asachi, Conachi, Panu, Donici, Bojinea, Cichindeal, Heliade, Bolintineanu, Maiorescu, Negruzzi şi Alecsandri. Am trecut apoi la direcţia în care merg azi spiritele în România cetind din: Eminescu, Beldicean şi încheind cu o privire asupra lui Alecsandri în deosebite timpuri.”

3 mai 1873 - Eminescu audiază cursul lui Althaus despre Critica filozofiei lui Hegel.

8 mai 1873 - Între cei ce participă la deschiderea cursului „Despre optimismul şi pesimismul filozofic şi poetic” este şi Eminescu. Audiază, de asemenea, cursul „Moravurile şi obiceiurile egiptenilor”.

1 iunie 1873 - La critica lui Titu Maiorescu, formulată prin articolul Beţia de cuvinte în „Revista contemporană” Petre Grădişteanu, acuzând „Convorbirile” de abateri de la normele limbii, exemplifică cu poezia lui Eminescu Egipetul: „Găsim aici o poezie de d. Eminescu, de genialul Eminescu, pe care Direcţia nouă îl pune imediat alături cu... d. Vasile Alecsandri...”.

3 iunie 1873 - Pantazi Ghica publică în „Românul” articolul polemic Câteva cuvinte asupra criticei d-lui Titus Livius Maiorescu în beţia d-sale de cuvinte din „Convorbiri literare” în care îl sfătuieşte pe Maiorescu „să nu ia în criticile d-sale acel aer doctoral, care nu-i convine, şi să fie de aici înainte tot atât de modest pe cât sunt şi cunoştinţele sale şi puterile d-sale în materii literare”.

17 iunie 1873 - „Ghimpele” publică sub titlul Noua Direcţiune din Iaşi, următoarea notă: „Aflăm că, în vedere cu aceea zi de glorie pentru maimuţele darviniene, ele s-ar fi şi apucat de lucru: vor adică să-şi pregătească câte un nume nemţit, precum se face, sub îngrijirea lor, cu ţara. Deja d. Maiorescu ca să probeze şi noua aserţiune a „Curierului Nouei Direcţiuni” că numele nu face nimic şi-a ales numele de Grosser, Toder Leib Grosser. D. Negruzzi al bietului Costache Negruzzi, se îngâmfă şi mai mult cu numele de Schwartzer (...). Discuţiunea vine în privinţa d-lor Naum, Eminescu, Ciupercovici şi câţiva de a treia mână. Se asigură însă că treaba se va sfârşi cu pace şi cu petrecere la Borta Rece”.

18 iunie 1873 - Mihai Eminescu, scriind părinţilor, le aminteşte şi despre Şerban: „Pe Şerban îl văd rar, căci sade foarte departe de mine. Dacă vorbesc cu el despre afacerile lui, el nu mă clarifică nici o dată într-atâta ca să ştiu ce are de gând a face. Ceea ce ştiţi dvs. despre el, ştiu şi eu”... În legătură cu studiile sale, scrie: „Pe la finea lui august sau începutul lui septembrie gândesc că mi-oi isprăvi examenele şi m-oi întoarce în ţară. Aştept cu nerăbdare capătul vieţii mele de student, care desigur că pentru mine numai plăcută n-a fost...”.

22 iunie 1873 - Dintr-o scrisoare trimisă părinţilor rezultă că la acea dată Eminescu era în slujba agenţiei diplomatice române din Berlin, în calitate de secretar pe lângă Theodor Rosetti şi că locuia în Berlin, Abrechtstrasse nr. 6, într-o casă la circa cinci minute de drum de la Universitate.

14 iulie 1873 - Constrâns de lipsuri şi, probabil, de somaţia bătrânului Eminovici „de a se întoarce în ţară”, Eminescu depune de această dată cerere de exmatriculare în cele două semestre frecventate. Şeful diplomaţiei României, Theodor Rosetti, îi sporeşte leafa funcţionarului Mihai Eminescu, fapt ce îl va determina să renunţe la planul de a rupe cu studiile şi de a se întoarce în ţară.

17 iulie 1873 - Eminescu obţine o dovadă de la biblioteca Universităţii din Berlin din care rezultă că a predat toate publicaţiile împrumutate.

22 iulie 1873 - „Ghimpele” începe publicarea bufoneriei Muza de la Borta Rece, preluată după „Revista contemporană”, însoţind-o de o notă.

26 iulie 1873 - La cererea lui Eminescu, i se eliberează certificatul de frecventare a universităţii. În adeverinţa cu nr. 76 eliberată de universitatea berlineză se scria: „Noi, Rectorul şi Senatul Universităţii regale Friederich Wilhelm din Berlin atestăm prin acest certificat de absolvire că domnul Mihai Eminescu, născut la Botoşani, în România, fiul proprietarului Eminescu, a fost pregătit pentru studiile academice la Gimnaziul din Botoşani şi a fost înmatriculat la noi la 18 decembrie 1872 pe baza unui certificat de absolvire de la acest gimnaziu, a stat aici ca student de atunci şi până la sfârşitul semestrului de vară 1873 şi a studiat filozofia...”. (apud Augustin Z.N. Pop, Pe urmele lui Eminescu). Poetul n-a părăsit însă Berlinul, în toamnă înscriindu-se din nou la cursuri.

Petru Grădişteanu continuă în „Revista contemporană” seria articolelor polemice îndreptate contra lui Maiorescu, Eminescu şi a celorlalţi junimişti. Referindu-se la poeziile lui Eminescu, conchide sarcastic: „Totul s-a metamorfozat în natură, sub bagheta magică a d-lui Eminescu: undele nu mai produc spume, ele visează spume, şi visează deştept pentru că în acelaşi timp stau la taină: nu se mai înşiră norii sub cer ci cerul porneşte în inspecţie ca să înşire norii!... Dacă vreodată cuvintele au fost înşirate pentru plăcerea sonului lor şi fără nici un respect pentru inteligenţă, desigur că poezia d-lui Eminescu poate fi premiată în acest gen de lucubraţiune.” (referirile se fac la poezia Egipetul).

11 august 1873 - Hasdeu ironizează, în „Columna lui Traian”, pe Titu Maiorescu că „celebrează cu emfază aşa-numita Nouă direcţie, inaugurată - risum teneatis - de d.d. Bodnărescu, Eminescu, Iacob Negruzzi şi turti quanti”.

21 septembrie 1873 - Moare la Ipoteşti, măcinat de tuberculoză, Iorgu, la numai 29 de ani. Cum a murit, rămâne încă sub semnul întrebării. După unele opinii, se pare că s-a împuşcat.

octombrie 1873 - A.T. Laurian publică, la rubrica Tablete biografice a „Revistei contemporane”, o notă pe marginea unei lucrări de M. Străjanu apărută în „Convorbiri”, prilej de a lansa o nouă aluzie ironică la adresa lui Eminescu.

27 octombrie 1873 - „Junimea” serbează 10 ani de la înfiinţare. Invitaţia trimisă sună astfel: „Sâmbătă în 27 octombrie fiind aniversarea Ortalei, mare beţie la „Burtă Rece”, toţi membri sunt poftiţi la bere şi la chiftele”.

14 noiembrie 1873 - Apare bisăptămânalul „Oltul”, antijunimist, sub conducerea lui Alexandru Macedonski.

8 decembrie 1873 - Eminescu se adresează unui prieten din ţară: „Iubitul meu. Aş fi dorit ca să nu fi trebuit să-ţi scriu această epistolă, nici pentru tine, pentru că te expun la o supărare, nici pentru mine, căci ea-ţi va deschide fereştile spre a te uita într-o casă, care n-aş fi dorit s-o cunoască nimeni, în lumea mea, adică. Nu ştii ce tată am, sărac şi împovărat de o familie grea (şapte copii), e cu toate acestea înzestrat c-o deşertăciune atât de mare încât ar putea servi de prototip pentru acest viciu, după părerea mea cel mai nesuferit din lume... O familie grea, îngreunată încă prin deşertăciunea îndărătnicului bătrân, şi întristarea mea cea mare este că eu ajut de a-ngreuia prin nefolositoarea mea existenţă. Mi-am pus în gând să merg la Iaşi să-mi găsesc un rost. Proiectul acesta mă munceşte de mult. Nevoind nici să împărtăşesc soarta fraţilor mei, risipiţi prin streini, nici să adaog la lipsa lor, am decis să mă întorc în ţară peste câtăva vreme şi să m-arunc iarăşi în valurile vieţii practice. Mi-e indiferent cum - eu şi aşa nu mai pot fi fericit în lume, iar muncind nu-mi vor lipsi trebuinţele de toate zilele, precum îmi lipsesc adeseori azi (...). Am deci o rugă către tine (…). Caută-mi o ocupaţiune în Iaşi - ea poate fi foarte modestă şi neînsemnată, căci nu sunt pretenţios, şi ştiu a trăi cu puţin...” (apud Ion Nica). Această scrisoare pune în evidenţă nu numai neajunsurile în care se zbătea el şi familia, dar şi starea de spirit a poetului.

Eminescu se înscrie din nou la Universitatea din Berlin şi urmează cursurile celor două semestre, până la încheierea lor, la 30 iulie 1874. În acest an de studii poetul se îndreaptă cu predilecţie spre disciplinele juridice, dar nu va neglija nici pe cele ale naturii: fizică, geografie etc.

9 decembrie 1873 - Începe cursul „Instituţiile, istoria şi antichităţile dreptului roman” pe care Eminescu îl va urma până la 11 martie 1874.

12 decembrie 1873 - Eminescu frecventează cursul de „Istoria filozofiei greceşti” cu dr. Bonitz, până la 11 martie 1874.

Theodor Rosetti, agentul diplomatic al României la Berlin, protectorul lui Eminescu, este înlocuit cu N. Kreţulescu, un birocrat şi formalist, care a pricinuit multe necazuri poetului, între care şi reducerea salariului la 30 de taleri.

20 decembrie 1873 - Eminescu îşi datează în manuscris poezia Gazel. La această dată locuieşte la Berlin, Charlottenburg, Orangenstrasse nr. 6, într-un cartier plin de grădini şi parcuri.

Trimite o scrisoare lui Theodor Rosetti în care îşi ridiculizează noul şef, N. Kreţulescu.

29 ianuarie 1874 - Titu Maiorescu îi scrie lui Eminescu, aflat la Berlin, rugându-l să-l informeze cu privire la stadiul examenelor ce mai avea de dat şi dacă s-a hotărât să treacă doctoratul la Berlin sau în alt centru universitar. „Cum stai cu doctoratul în filozofie? îl faci la Berlin? Nu vrei mai bine să-l faci altundeva? (...) Fă bine, răspunde-mi la aceste întrebări, adresând scrisoarea la Iaşi. În timpul din urmă mai mulţi dintre noi încep a avea o oarecare influenţă asupra direcţiei lucrurilor în ţară şi se poate ca Ministerul Cultelor îndeosebi să fie încredinţat vreunuia din noi. În acest caz am dori să-ţi propunem dumitale catedra de filozofie la Universitatea din Iaşi, căci după câte te cunosc, gimnaziul nu este pentru d-ta.”

Referitor la starea de pesimism a lui Eminescu, Titu Maiorescu îi scria: „pesimişti de felul d-tale trebuie, poate, să fie din când în când deşteptaţi din visul prea concentrat al microcosmosului lor interior şi îndreptaţi în atenţia lor spre legăturile intime ce-i uneşte cu noile încercări de viaţă în patria comună”.

ianuarie-mai 1874 - Între Eminescu şi Titu Maiorescu are loc o bogată corespondenţă în care i se propune poetului să-şi obţină de urgenţă doctoratul în filozofie pentru a putea fi numit profesor la Universitatea din Iaşi. În scopul pregătirii doctoratului i se trimite lui Eminescu suma de 100 galbeni.

5 februarie 1874 - Eminescu, student la Berlin, răspunde unei scrisori primite de la Titu Maiorescu: „Prea stimate domn, vă mulţumesc din inimă pentru eventualitatea ce mi-aţi pus-o în perspectivă a numirii umilei mele persoane în însemnatul post de profesor de filozofie, dar cred că, cu toate că o astfel de propunere nu-mi poate fi decât măgulitoare şi potrivită întregii mele dispoziţii fireşti, după conştiinţa mea totuşi ea vine prea devreme. Formalitatea unui titlu academic, ar fi, desigur, piedica cea mai mică şi cel mai uşor de trecut; dar e aceasta singură? pot eu, ca fără un plan de studii hotărât, pe care să-l fi prelucrat în întregime, să îndrăznesc la vârsta mea să mă apuc de acest lucru?”.

10 februarie 1874 - Pantazi Ghica publică în „Revista contemporană” un articol în care afirmă că posteritatea va uita poeziile lui Eminescu, dar vor trăi versurile lui Alecsandri şi Zamphirescu.

13 februarie 1874 - Bolnav şi dezamăgit, afectat de pierderea ambilor părinţi şi de boala de care suferea, Ioan Slavici trimite o lungă scrisoare lui Iacob Negruzzi din care se desprinde influenţa pozitivă exercitată de Eminescu asupra scrierilor sale: „De două luni de zile sunt scos din lume, trăind în izolaţiune, fără orice distracţie tocmai acu, când ea îmi trebuieşte atât de tare. Din când în când mă vizitează câte un „cunoscut” ori, „stimător”. Nu este însă nimeni un al doilea Eminescu, care să ştie suscita gânduri distrăgătoare în sufletul meu. În zadar încerc a scrie. Capul îmi este confuz. Nu ştiu să cuget decât „asupra stărilor ce apasă asupra mea” (apud I.E. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. II).

26 februarie 1874 - Eminescu se scuză, într-o scrisoare către Maiorescu, pentru întârzierea în răspunsul său: „O paralizie reumatică a mânei mele drepte mi-a impus nepoliteţea involuntară de a nu vă putea răspunde mai curând”. Deşi aduce vorba de doctoratul pe care criticul îi propune să şi-l susţină, poetul ocoleşte un răspuns cert: „Mă întrebaţi cât timp şi ce mijloace îmi trebuiesc: întorc mai degrabă întrebarea şi spun: cât timp şi ce mijloace mi s-ar putea pune la dispoziţie, eu declarând de mai înainte că sunt gata să rambursez totul, când mă voi vedea ajuns cu titlul meu academic la un liman sigur”.

28 martie 1874 - Eminescu îi scrie lui Titu Maiorescu despre planurile sale de pregătire a doctoratului, despre intenţia de a întrerupe pregătirea cu gândul să o reînceapă în toamnă, iar între timp să prepare prelegeri pentru catedra ce i se pregătea.

7 aprilie 1874 - Titu Maiorescu este numit Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii în cabinetul Lascăr Catargi, post din care va ajuta băneşte pe Slavici şi Eminescu pentru continuarea studiilor.

19 aprilie 1874 - Titu Maiorescu îi scrie lui Eminescu: „În înţelegere cu prietenii de aici, trebuie totuşi să te rog din nou să-ţi iei mai întâi doctoratul. Numirile care le fac trebuie să fie perfect legale. Adevărat că şi titlul de doctor nu spune aproape nimic, totuşi însemnezi mai mult decât fără el. În ziua când îmi vei anunţa titlul d-tale de doctor, vei fi numit pentru un an profesor suplinitor de filozofie la Universitatea din Iaşi, iar după acest răstimp va trebui să te anunţi la concurs”, (apud I.E. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. IV).

25 aprilie 1874 - Între Dimitrie Petrino şi Iacob Negruzzi are loc un schimb intens de scrisori. În una, trimisă din Cernăuţi, Petrino, referindu-se la aprecierile lui Maiorescu formulate în studiul Direcţia nouă..., scria: „Oare nu va afla d-sa (Titu Maiorescu) că numita satiră (se referă la Satira II publicată de Iacob Negruzzi în „Convorbiri literare”) face mai mult onor literaturii noastre decât Epigonii?”

26 aprilie 1874 - Titu Maiorescu, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dispune să se trimită studenţilor Ioan Slavici, aflat la Viena, suma de 40 de galbeni, şi lui Eminescu, la Berlin, suma de 100 de galbeni cu condiţia ca ultimul să-i restituie când se va reîntoarce în ţară.

2 mai 1874 - Începe cursul de Geografia fizică, susţinut de Poggendorf şi Fiziologia nervilor, susţinut de Munk, cursuri la care este înscris şi Eminescu.

4 mai 1874 - Începe cursul Istoria romană cu Nitzsche pe care îl va urma şi Eminescu.

5 mai - 30 iulie 1874 - Eminescu urmează cursuri de Economia naţională cu Duhring.

7 mai 1874 - În răspunsul telegrafic dat întrebărilor lui Maiorescu cu privire la examenul de doctorat, poetul îi comunică: „Prefer Jena. Mi-ar trebui pentru dus, stat trei luni şi înapoiere în ţară, aproximativ trei sute de taleri. Examen - început august”.

23 mai 1874 - Consiliul permanent al Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii „este de opiniune că d-l Ion Creangă să se reintegreze în postul de institutor”. Ca urmare a acestei decizii, Creangă este numit la Şcoala nr. 2 din Păcurari.

1 iunie 1874 - „Revista contemporană” publică, sub semnătura lui Petru Grădişteanu, un articol polemic pe marginea poeziei Egipetul de Mihai Eminescu: „... găsim aici o poezie de d. Eminescu, de genialul Eminescu, pe care direcţia nouă îl pune imediat alături de d. Vasile Alecsandri! S-o examinăm. Poezia se intitulează Egipetul şi începe astfel: „Nilul mişcă valuri blonde de pe câmpii cuprinşi de mauri”. Cu primul vers începe scrânteala: Cum ia d. Eminescu câmpii?”.

14 august 1874 - Titu Maiorescu îi scrie lui Samson Bodnărescu, directorul Bibliotecii centrale, că va trebui să demisioneze în curând din acest post pentru a face loc unuia din tinerii ce trebuie atraşi la Iaşi, fie Slavici, fie Eminescu sau altul, ceea ce se va întâmpla nu la mult timp.

Gheorghe Eminovici, îngrijorat de boala fiicelor sale, plecate la băi în străinătate, porneşte pe urmele lor.

Eminescu părăseşte Berlinul pentru totdeauna, pornind spre Iaşi, cu un ocol de studii la Cracovia şi Lemberg. Ajuns în ţară, se va opri pentru un scurt timp la Botoşani şi Ipoteşti, plecând la Iaşi pentru a împlini un nou destin.

23 august 1874 - La propunerea lui Titu Maiorescu, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Consiliul de Miniştri decide numirea lui Mihai Eminescu, doctorand în filozofie, în postul de bibliotecar al Bibliotecii centrale din Iaşi, în locul lui Samson Bodnărescu, trecut în alt post.

24 august 1874 - Prin adresa nr. 7.816, expediată lui Eminescu, i se comunică numirea „provizorie” în postul de bibliotecar al Bibliotecii centrale din Iaşi, urmând ca ulterior să primească confirmarea cu data de 1 septembrie 1874.

Samson Bodnărescu primeşte din partea Ministerului Cultelor înştiinţarea de a preda postul de bibliotecar al Bibliotecii centrale lui Mihai Eminescu, numit pe 1 septembrie

Mihai Eminescu, proaspăt bibliotecar, îi scrie lui I. Al. Samurcaş: „După sosirea mea în ţară, D-nul Ministru al Instrucţiunii publice, cu care după cum ştiţi stau de mai multă vreme în corespondenţă, mi-a conferit postul de bibliotecar al Bibliotecii centrale din Iaşi, singurul care nu e în stare de a-mi întrerupe întru nimic nici preparaţiile mele pentru doctorat, nici ocupaţiunea mea, care în totdeauna va rămânea ştiinţifică şi literară”. Este o dovadă a planurilor de viitor cu care venise în ţară.

30 august 1874 - Numit director al Bibliotecii centrale din Iaşi, în locul lui Samson Bodnărescu, Eminescu depune în aula Universităţii jurământul în faţa rectorului Ştefan Micle.

31 august 1874 - Rectorul Universităţii din Iaşi, Ştefan Micle, trimite Ministerului Cultelor exemplarul din jurământul depus de Mihai Eminescu, în calitate de director al Bibliotecii centrale.

august-decembrie 1874 - În timp ce funcţionează ca director al Bibliotecii centrale din Iaşi, Eminescu, după cum menţiona George Călinescu în Opera lui Mihai Eminescu „începe să-şi caligrafieze capitole de gramatică slavă şi să se deprindă cu alfabetul glagolitic”. Este o nouă dovadă a vastelor preocupări ale marelui poet. Ion Creţu menţiona în legătură cu această gramatică: „Intre rafturile bibliotecii Eminescu începe traducerea din nemţeşte a unei Gramatici paleoslave, rămasă neterminată”. După cercetările mai recente se precizează că este vorba de o traducere cu o serie de note proprii.

17 august - octombrie 1874 - Este o perioadă fertilă în creaţia eminesciană. De acum datează cele mai frumoase poezii de dragoste, în bună parte inspirate de Veronica Micle.

1 septembrie 1874 - Mihai Eminescu ia în primire postul de director al Bibliotecii centrale din Iaşi, calitate în care va aduce o serie de modernizări activităţii de bibliotecă, în ce priveşte ordinea şi mai ales dotarea cu publicaţii. Din această funcţie, pentru care nutreşte plăcere şi în care îşi punea mari speranţe, este însă înlăturat, la mai puţin de un an datorită unor intrigi de ordin politic şi înlocuit cu un oarecare Dimitrie Petrino, autor al unor cărţi lipsite de valoare. Această funcţie îi va aduce şi acţionarea de către înlocuitorul său în judecată sub pretextul înstrăinării de publicaţii.

8 septembrie 1874 - „Ghimpele” satirizează, în versuri, schimbarea lui Bodnărescu de la conducerea bibliotecii din Iaşi şi numirea în locul lui a lui Mihai Eminescu „Şi pe junele Eminachi / Din Berlin abia sosit, / În locul lui Bodnărachi / Peste biblii l-a numit”.

10 septembrie 1874 - Apare în Monitorul oficial nr. 188 numirea lui Mihai Eminescu în postul de bibliotecar al Bibliotecii centrale din Iaşi.

14 septembrie 1874 - Dintr-o scrisoare adresată de Eminescu Veronicăi Micle rezultă mulţumirea poetului pentru funcţia de bibliotecar: „Sânt fericit că mi-a ales un loc potrivit cu firea mea singuratică şi dornică de cercetare. Ferit de grija zilei de mâine, mă voi cufunda ca un budist în trecut, mai ales în trecutul nostru atât de măreţ în fapte şi oameni. Voi fi obligat moralmente d-lui Pogor, care m-a găzduit şi care mi-a găsit acest culcuş demn pentru iernile noastre friguroase.” (George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu). Augustin Z.N. Pop susţine că scrisoarea a fost trimisă lui I. Al. Samurcaş şi nu Veronicăi Micle. Din aceasta rezultă şi intenţiile poetului de a se reîntoarce în toamnă în Germania pentru examen, lucru ce nu se va realiza.

18 septembrie 1874 - „Eminescu - îi scria Slavici lui Iacob Negruzzi - este dintre acei puţini oameni, care nu sunt meniţi a vieţui în societate, pentru că nu-şi află semeni. Îndeobşte el este nesuferit, pentru că ştie cine este el, ştie cine sunt alţii, nu-i pasă de o lume pe care trebuie s-o dispreţuiască şi stă ca şi o carte deschisă înaintea tuturor. Toate sufletele alese sunt nereservate în tocmai pentru oamenii comuni lipsa de reserve a unui suflet ales este nesuferită. Nu ne place să vedem că suntem mai proşti decât alţii, pentru aceea nu ne întovărăşim bucuros cu cei mai cuminţi decât noi. Cu atât mai preţioasă arătare este Eminescu pentru noi, care nu suntem dintre oamenii cu desăvârşire comuni. Îl cercăm tocmai pentru comorile ce ni se desfăşoară în sufletul său. El este o literatură vie, galerie în care tot momentul se produc noi întrupări frumoase”. (apud I.E. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. II). Este o dovadă dintre multe altele despre admiraţia marelui prozator ardelean pentru Eminescu, cel ce i-a îndrumat primii paşi în literatură.

19 septembrie 1874 - Eminescu întocmeşte o scurtă dare de seamă către I. Al. Samurcaş, secretarul agenţial din Berlin, asupra călătoriei de documentare întreprinsă pe banii daţi de ministrul Kreţulescu, pentru a cerceta documente privitoare la istoria românilor, motivând că nu poate să-şi ducă misiunea la îndeplinire „nefiind specialist în descifrarea documentelor”. Hotărăşte amânarea lucrării până la mijlocul lui noiembrie când, întorcându-se în Germania pentru examene, va veni pregătit pentru a cerceta aceste documente.

30 septembrie 1874 - Maiorescu nu renunţase la ideea de a-l vedea pe Eminescu doctor în filozofie. În acest sens îl roagă insistent pe Alexandru Lambrior să întrebe pe poet dacă înţelege să se ţină de cuvânt şi să plece în străinătate ca să-şi susţină doctoratul.

3 octombrie 1874 - Titu Maiorescu, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice trimite regelui jurnalul Consiliului de Miniştri, cerând numirea definitivă a lui Mihai Eminescu în postul de bibliotecar la Biblioteca din Iaşi.

7 octombrie 1874 - În legătură cu întrebarea lui Titu Maiorescu privind doctoratul lui Eminescu, Alexandru Lambrior îi răspunde că poetul nu poate pleca aşa curând, fiind oprit de unele întâmplări grave petrecute în familie.

10 octombrie 1874 - Şerban Eminovici, fratele mai mare al poetului, este internat în spitalul Charite din Berlin, bolnav mintal. Internarea se face pe cheltuielile Agenţiei române, pentru recuperarea cărora se va purta o bogată corespondenţă cu familia Eminovici din ţară.

Eminescu primeşte o telegramă din partea Agenţiei române din Berlin în care se spune: „Boala lui Şerban înrăutăţită, complicată cu nebunie, silit internat în spital, de urgenţă luaţi măsuri băneşti. Samurcaş”.

13 octombrie 1874 - În legătură cu boala fratelui său, Şerban, Eminescu telegrafiază Agenţiei din Berlin: „Faceţi, vă rog, cheltuielile necesare. Cu proxima trimitem bani”. Aceasta nu se va realiza însă prea curând, familia Eminovici fiind cuprinsă şi de alte necazuri.

15 octombrie 1874 - Mihai Eminescu trimite Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii un raport prin care propune cumpărarea pentru Biblioteca centrală din Iaşi a unor cărţi şi manuscrise, între care: Şapte taine (1645), Psaltirea în versuri a lui Dosoftei (1673), Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea de Dimitrie Cantemir şi Viaţa şi fabule de Isop (Esop) (în total 585 de titluri), despre care spunea: „Netăgăduită este însă valoarea lor stilistică şi lexicală. Stilistică, căci nu sunt scrise sub influenţa limbilor moderne, cel puţin nu a celei franceze, şi se găsesc în ele locuţiuni care încep să dispară din limba de astăzi şi se înlocuiesc prin şabloane de fraze străine dezvoltării de până acum a limbii noastre”.

16 octombrie 1874 - Se semnează decretul de numire a lui Eminescu în postul de bibliotecar.

25 octombrie 1874 - Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii comunică lui Mihai Eminescu, prin adresa nr. 9226, faptul că a fost confirmată numirea sa în postul de bibliotecar prin decret domnesc.

31 octombrie 1874 - Are loc la Iaşi premiera piesei Moartea lui Constantin Brâncoveanu, spectacol la care participă şi Mihai Eminescu, care va scrie şi o cronică teatrală.

4 noiembrie 1874 - Eminescu nota: „În vremea din urmă am căpătat şi o aprindere la încheietura piciorului care se vindecă foarte încet şi e foarte dureroasă (...). Astfel mă mişc abia şi trebuie să-mi caut şi de serviciu şi chinuit de nelinişte sufletească şi durere trebuie să lucrez la o scriere care cere toată liniştea şi o concentrare a cugetării de care mai nu sunt capabil în împrejurările de faţă”. Se referă la starea sufletească în urma îmbolnăvirii fratelui său Şerban.

5 noiembrie 1874 - Are loc şedinţa Comitetului Bibliotecii centrale din Iaşi care, la propunerea lui Mihai Eminescu, examinează procurarea de cărţi şi manuscrise pentru bibliotecă.

7 noiembrie 1874 - Eminescu participă la un spectacol teatral. E prezentă şi Veronica Micle.

8 noiembrie 1874 - Invitat la seratele literare ale Veronicăi Micle, Mihai Eminescu îi scrie: „Nu merit laudele aduse pentru poezia Epigonii. E o concepţie pe care o făcusem încă la Viena, într-un elan de patriotism. Trecutul m-a fascinat întotdeauna. Cronicile şi cântecele populare formează, în clipa de faţă, un material din care culeg fondul inspiraţiunilor. Cred că voi putea ceti în salonul dv. o poezie, având un subiect cules din acest material”. Este dovada preocupărilor folclorice ale poetului.

16 noiembrie 1874 - Veştile proaste şi somaţiile sosite de la legaţia română din Berlin privind boala fratelui său Şerban îl determină pe Eminescu să-i scrie lui Samurcaş: „Vă rog mulţumiţi din partea mea domnului ministru pentru bunăvoinţa manifestată, ce a arătat-o şi cu această ocazie. Mă tem că nu voi fi niciodată în stare să-i pot fi atât de recunoscător pe cât mă simt îndatorat la aceasta. Chiar acum voi scrie şi acasă şi sper că, de unde este, de unde nu-i vor trebui să realizeze mijloacele pentru întreţinerea nefericitului meu frate”. (apud Ion Creţu)

În legătură cu boala şi internarea în spital a fratelui său, Şerban, Eminescu îi scrie tatălui său: „Iubite tată, Şerban, după cum prevăzusem, e alienat şi totodată în stadiu foarte greu a boalei de plămâni. (...) întreţinerea sa în spital costă 8 napoleoni pe lună, sumă de care eu nu dispun (...) Vă rog a-mi răspunde grabnic ce puteţi face şi dacă-i puteţi trimite cel puţin pe două luni deocamdată. Să-mi spuneţi şi cum stau toate acasă şi să tăinuiţi mamei cuprinsul scrisorii mele”.

Mihai Eminescu suplineşte cursul de logică la catedra lui Xenopol de la Universitatea ieşeană.

25 noiembrie 1874 - Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii publice comunică lui Mihai Eminescu, director al Bibliotecii centrale, că s-a aprobat raportul privind cumpărarea de cărţi şi-i trimite suma de 585 lei.

29 noiembrie 1874 - Raportul comisiei de examinare a cărţilor didactice, redactat de Mihai Eminescu, cuprinde şi manualele lui Ion Creangă: Metodă nouă de scriere şi citire şi învăţătorul copiilor, pe care le admite în unanimitate.

Agenţia română din Berlin anunţă moartea lui Şerban Eminovici (născut 1841), fratele mai mare al poetului, internat, suferind de tuberculoză, care pe 10 octombrie dăduse semne de alienaţie mintală. Se pare că a murit prin sinucidere.

În legătură cu moartea lui Şerban, Mihai Eminescu trimite tatălui său o lungă scrisoare în care face şi portretul fratelui dispărut: „Întrebarea principală este, dacă puteţi să faceţi şi această cheltuială, cea din urmă după cum vedeţi pentru un fiu nefericit, care desigur a greşit mai mult dintr-o înnăscută slăbiciune de caracter, căruia natura nu-i dăduse nici o energie şi nici o putere. Şerban a fost un om slab, iar nu un om rău - asta a fost părerea mea despre el întotdeauna şi desigur că a fost mai nenorocit decât merita să fie. El n-a avut pentru nimenea ură în lume, n-a avut nici o patimă urâtă şi de-a greşit, nu din răutate, ci dintr-o nemărginită slăbiciune a greşit. El a fost un copil bătrân şi astfel ar fi trebuit tratat. Acum se-nţelege că e prea târziu pentru orişice”. În aceeaşi scrisoare îl roagă să nu-i spună mamei sale despre moartea lui Şerban.

1 decembrie 1874 - Publică în „Convorbiri literare” poemul împărat şi proletar. Poezia a stârnit un val de critici, cauzate şi de multiplele greşeli de tipar ce s-au strecurat în textul poeziei.

Eminescu trimite o amplă scrisoare lui I. Al. Samurcaş, secretarul Agenţiei, care s-a îngrijit de înmormântarea lui Şerban, scrisoare din care rezultă situaţia financiară a tatălui său. În scrisoare îi cere o listă a datoriilor defunctului Şerban.

2 decembrie 1874 - Are loc, cu ajutorul Agenţiei române, înmormântarea lui Şerban la Berlin. Din partea familiei nu participă nimeni.

3 decembrie 1874 - N. Kreţulescu, agentul diplomatic al României la Berlin, informează Ministerul Afacerilor Externe din Bucureşti despre moartea doctorului în medicină Şerban Eminovici din Botoşani şi despre înmormântarea lui.

8 decembrie 1874 - Ziarul ieşean Darabana îl acuză pe Iacob Negruzzi de a fi îngăduit apariţia poeziei lui Eminescu împărat şi proletar care este o „adevărată baricadă pe care d. Iacob Negruzzi predică Internaţionala împreună cu amicul său Eminescu care aruncă petrolul”.

21 decembrie 1874 - Agentul diplomatic al României la Berlin, N. Kreţulescu, trimite Ministerului Afacerilor Externe din ţară o adresă prin care cere să întreprindă măsuri necesare pentru recuperarea de la familia Eminovici a cheltuielilor produse de înmormântarea fiului acesteia, Şerban.

26 decembrie 1874 - Prin ordinul nr. 94 al rectorului Universităţii ieşene, Ştefan Micle, Mihai Eminescu este numit în comisia de examen de sfârşit de semestru la Şcoala normală „Vasile Lupu” din Iaşi, din ianuarie 1875.

1875-1877 - Sunt anii în care, sub diferite forme, având ca instigatori pe Vizanti, Gheorghe Chiţu, Dimitrie Petrino etc., Eminescu primeşte o serie de lovituri din partea „canaliei liberale”, lovituri ce-l vor amărî profund şi-l vor zdruncina moraliceşte.

1875 - Eminescu face o vizită la Cernăuţi, despre care Ştefanelli scrie: „...Nu-mi amintesc câte zile a rămas Eminescu la Cernăuţi dar ştiu că m-a rugat să mergem împreună la mormântul profesorului Pumnul, iar de acolo ne-am dus la casa care fusese odinioară proprietatea lui Pumnul. Aici îmi zise: Uite, acolo am locuit eu şi în căsuţa cea mică era şi biblioteca studenţilor români, la care am fost şi eu bibliotecar un timp. Se adânci în gânduri şi nu mai vorbi nimic până nu ajunserăm acasă. Câte amintiri din copilărie îi vor fi trecut atuncea prin creierii săi frământaţi de atâtea gânduri, de atâtea impresii, bucurii şi nevoi! Ajunşi acasă, îşi împacheta cărţile vechi ce le aduse cu sine şi plecă cu birja la gară.” (Amintiri despre Eminescu).

ianuarie 1875 - Apare la Bucureşti revista „Junimea”, condusă de D. G. Ionescu, alias Take Ionescu, revistă în paginile căreia se scrie: „Neapărat că toţi sântem pentru această „nouă direcţie”, aşa cum o dezvoltă D. Maiorescu, în principiu, în teorie; dar nimenea nu va suferi să i se impună ca modele searbedele şi misticile producţiuni ale D.I. Naum, Bodnărescu, Pogor, Beldiceanu, Vârgolici, Eminescu et compania...”.

17 ianuarie 1875 - Eminescu comunică Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii că din suma primită pentru achiziţionarea unui lot de cărţi şi manuscrise a realizat o economie de 185 lei, sumă pe care o solicită „să rămână în mâinile sale cu aceeaşi destinaţie, adică spre a cumpăra alte manuscripte sau cărţi vechi ce mi s-ar prezenta”.

1 februarie 1875 - Eminescu publică în „Convorbiri literare” poezia Făt-frumos din tei.

17 februarie 1875 - Ziarul „Buciumul român” inserează, sub semnătura lui I. Codrescu, un elogiu la adresa bibliotecarului Eminescu: „Biblioteca centrală din Iaşi a făcut frumoasa achiziţie de această rară carte (Acatistul lui Dosoftei) tocmai acum în timpul ministeriatului d-lui Titu Maiorescu, după recomandaţiunea şi nimerita alegere făcută de domnul Eminescu, actualul bibliotecar”.

1 martie 1875 - Apare în „Revista contemporană” o lungă cercetare intitulată Schiţe literare. Poeziile d-lui Eminescu, semnată Gr. Gellianu, după unii critici, Anghel Demetriescu, studiu cu un pronunţat caracter polemic. „Dintre toţi scriitorii care, în timpul din urmă, s-a încercat în poezie, d-l Eminescu ne atrage mai cu dinadinsul privinţa, pentru că-l vedem pus în fruntea nouei direcţiuni. Când un critic de talia d-lui Titu Maiorescu, recunoscând negreşit imperfecţiunile d-lui Eminescu, îl pune însă alăturea, imediat alăturea cu marele nostru poet Alecsandri, nu mai putem vedea în d-l Eminescu un debutant, care să aibă nevoie de încuragiare spre a nu i se împiedica avântul. Sântem nevoiţi a-l considera ca pe unul din cel dintâi maiştri în poezie, care ni se dă ca model şi prin urmare sântem datori a ne întreba dacă modelul este bine ales, dacă întruneşte condiţiunile necesare pentru aceasta sau dacă din contră, sub impresiunile sentimentale amicale, criticul de la Iaşi nu a adormit precum s-a întâmplat să adoarmă uneori însuşi Homer...” Analizând poeziile Mortua est! şi Împărat şi proletar, în acelaşi articol se spune că Eminescu „nu scrie să exprime ce poate să simtă, întrebuinţând figuri neînţelese, înşirând unele după altele cuvinte care nu produc nici un sens, sfidând gramatica şi analiza logică”.

2 martie 1875 - Ioan Slavici răspunde scrisorilor primite din ţară. Referitor la scrisoarea primită de la poet îi scria lui Iacob Negruzzi: „lui Eminescu îi voi răspunde; dar să aştepte câteva zile...”.

6 martie 1875 - Eminescu achiziţionează un nou lot de cărţi pentru biblioteca ieşeană (18 cărţi româneşti din veacul al XVIII-lea şi 7 manuscrise).

19 martie 1875 - Titu Maiorescu, ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii, solicită lui Petre Poni propuneri pentru completarea locurilor rămase libere în Comisia pentru examinarea manualelor didactice din Iaşi.

27 martie 1875 - Eminescu e profesor la Institutul Academic din Iaşi, predând limba germană, suplinind pe Samson Bodnărescu. Între elevi figurau şi C. Mille şi V.G. Morţun. Din această perioadă datează revolta elevilor acestui institut, con-stând în refuzul de a frecventa lecţiile de germană predate de Eminescu, revoltă generată de o pedeapsă severă aplicată de poet unui elev. La scurt timp după incident, şcoala a renunţat la serviciile lui Eminescu.

1 aprilie 1875 - Mihai Eminescu publică în „Convorbiri literare” o recenzie la cartea lui Al. Odobescu, Pseudokinegeticos, scriind: „Epistolă menită a fi precuvântare cărţii Manualul vânătorului, ea a crescut sub mâinile autorului ei într-un volum de observaţii, aluziuni, discursuri, ironii şi pagini de erudiţie”.

18 mai 1875 - „Ghimpele” continuă seria atacurilor la adresa „Junimii” şi junimiştilor. În Uă strofă dintr-un manuscript găsit la Borta Rece, găsim şi numele lui Eminescu: „Într-o vreme Muerescu / De-un păcat îngenuncheat / Pe-autorul Botnărescu / Şi pe altul Eminescu / Poeţi de geniu i-a făcut. / România habar n-are / De norocul ce-a păţit / Pe când ei în gura mare / Laudă cu înfocare / pe-al lor tată-ermafrodit”.

16 iunie 1875 - La cererea lui Titu Maiorescu, Petre Poni, vicepreşedintele Comisiei metodice din Iaşi, recomandă pentru a fi numiţi în această comisie pe N. Culianu, Şt. Vârgolici şi Mihai Eminescu.

18 iunie 1875 - Mihai Eminescu comunică lui Titu Maiorescu că acceptă propunerea de a fi numit revizor şcolar: „La scrisoarea d-voastră din 15 l.c. am onoare a răspunde că primesc bucuros funcţia de revizor şcolar peste districtele Iaşi şi Vaslui, nu că prin asta aş adăuga ceva la bună starea mea materială, căci în faptă câştig pe loc cu lecţiile de la institutul academic şi şcoala normală împreună 367 l.n., astfel încât adaosul nu este considerabil în vederea cheltuielilor ce le-aş avea cu drumul. Punctul meu de vedere este că aş intra în contact cu populaţia rurală, singura care mă interesează în deosebi. Cred a fi în stare de a vă da relaţii fidele asupra stării şi traiului ei, precum şi asupra marginilor între cari ar fi cu putinţă a se lărgi sau a se adânci învăţământul primar.”(apud P. Vintilă). Cunoscând aceste opinii nu ne vor surprinde rapoartele asupra stării învăţământului ce vor fi întocmite de revizorul Mihai Eminescu şi nici criticile vehemente formulate adesea la adresa cârmuitorilor învăţământului românesc.

21 iunie 1875 - Titu Maiorescu, ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii, ordonă desărcinarea lui B.P. Hasdeu din postul de profesor universitar.

Mihai Eminescu, bibliotecarul Bibliotecii centrale din Iaşi, concepe o scrisoare către cei ce au împrumutat cărţi din bibliotecă, solicitând restituirea lor: „Subsemnatul având a face în lunile Iulie şi august revizuirea generală a cărţilor acestei biblioteci, are onoare a vă invita ca să înapoiaţi înainte de zi întâi iulie următoarele cărţi ce vi s-au împrumutat d-voastră...”. Acuzaţiile ce i se vor aduce de Petrino şi ceilalţi cu privire la neglijenţa în păstrarea cărţilor bibliotecii sunt infirmate de acest document.

29 iunie 1875 - Aron Densusianu publică în Orientul latin cea de-a treia din Epistolele literare, în care ironizează poezia lui Eminescu „Hai în codru cu verdeaţă...; Acolo-n ochi de pădure (în tufe); Lângă bolta cea senină (în cer); Sub trestia cea lină (în baltă); Vom şedea în foi de mure (ce loc moale)!...”.

1 iulie 1875 - În urma maşinaţiunii pusă la cale de liberali, în frunte cu A. Vizanti, Eminescu este înlocuit din postul de director al bibliotecii, în care îşi pusese atâtea speranţe, cu Dimitrie Petrino, poet modest, dar bine cotat în cercurile înaltei societăţi şi în cele oficiale şi numit revizor şcolar pe judeţele Iaşi şi Vaslui.

Eminescu primeşte din partea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii înştiinţarea oficială de eliberare din funcţia de bibliotecar şi numirea sa în funcţia de revizor şcolar: „Prin trecerea d-lui D. Agură într-o altă funcţie, devenind vacant postul de revizor şcolar al judeţelor Iaşi şi Vaslui, subsemnatul are onoarea a vă face cunoscut că vă însărcinează pe dv. cu revizoratul acestor judeţe de la 1 iulie (...) pentru care veţi avea să primiţi salariul prevăzut în buget. În locul dv. am numit pe dl. Dimitrie Petrino, căruia îi veţi preda biblioteca după cataloagele şi inventariile în fiinţă, iar arhiva şi cancelaria revizoratului o veţi primi cu inventar în regulă de la dl. Agură”.

1 iulie 1875 - 1 iunie 1876 - Revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, Eminescu cutreieră satele, inspectând şcoli, constatând o serie de neajunsuri ale învăţământului românesc din acel timp. În aceste inspecţii îl va remarca pe institutorul Ion Creangă cu care va lega o strânsă prietenie, în casa căruia va fi găzduit cu multă ospitalitate în momentele de mari neajunsuri pe care le va îndura poetul.

2 iulie 1875 - Eminescu, încrezător în urmaşul la postul de bibliotecar, întocmeşte un proces-verbal de predare a bibliotecii, în care patrimoniul instituţiei se specifică pe capitole mari şi cifre globale. Această încredere îl va costa acţionarea sa în judecată de către Dimitrie Petrino.

Titu Maiorescu trimite Domnitorului raportul prin care propune numirea prin decret a lui Mihai Eminescu în Comisia pentru examinarea manualelor şcolare.

5 iulie 1875 - Se emite decretul cu nr. 1.221/1875 prin care Mihai Eminescu este numit, alături de N. Culianu şi Şt. Vârgolici în comisia pentru examinarea manualelor şcolare.

15 iulie 1875 - Mihai Eminescu primeşte din partea lui Titu Maiorescu, ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii, următoarea comunicare: „Prin înaltul Decret Domnesc nr. 1.221 din 5 ale lunii curente (iulie), după propunerea făcută de subsemnatul prin raportul nr. 5.699 d-voastră fiind numit membru onorific în Comisiunea pentru examinarea cărţilor didactice din Iaşi, am onoarea a vă face cunoscut de aceasta pentru ştiinţa dv., rugându-vă să binevoiţi a intra cât de neîntârziat la îndeplinirea însărcinărilor ce se va pune (...) ministru Titu Maiorescu”.

19 iulie 1875 - Revizor şcolar, Eminescu trimite Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii un amplu raport cu privire la inspecţiile făcute, însoţit de un tablou general de organizarea şcoalelor rurale din Judeţul Iaşi, Plasa Codru.

23 iulie 1875 - Pe baza tabloului de reorganizare a şcolilor rurale din judeţul Iaşi, întocmit de revizorul şcolar Mihai Eminescu, Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii trimite un ordin către Prefectura din Iaşi prin care solicită să fie examinat şi să „aşeze pe toţi învăţătorii normalişti la Şcoala de gradul I şi de va fi posibil în fiecare rezidenţă câte o şcoală”.

27 iulie 1875 - Mihai Eminescu, revizor şcolar, telegrafiază Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii, cerând detalii în legătură cu conferinţele ce urmau să se ţină cu învăţătorii din şcolile rurale.

august - Din această perioadă datează prietenia poetului cu Ion Creangă, autorul Amintirilor din copilărie, cu care va petrece ore de neuitat, în plimbări îndelungi pe străzile dulcelui târg moldovenesc, la răcoarea de la Bolta Rece, legaţi printr-o comunitate sufletească nativă.

Are loc primul contact al lui Ion Creangă cu „Junimea”. Evocând acest eveniment, Iacob Negruzzi scria: „Eminescu veni cu el (Ion Creangă) într-o sâmbătă seară la mine acasă, dar la intrarea lor în Junimea un zâmbet a zburat pe buzele tuturor şi Creangă şi Eminescu erau roşi la faţă, aveau ochii tulburi şi râdeau liniştiţi cu fericirea omului beat; ei veneau împreună direct de la Bolta-Rece...” (Amintiri de la Junimea).

1 august 1875 - Are loc Conferinţa învăţătorilor din judeţele Iaşi şi Vaslui, organizată de Eminescu. Între participanţi se afla şi învăţătorul Ion Creangă de la Şcoala de băieţi nr. 2 Păcurari.

10 august 1875 - Într-un raport întocmit de tânărul revizor şcolar Mihai Eminescu cu privire la consfătuirea anuală ţinută cu învăţătorii se menţionează şi numele V. Creangă (desigur Ion Creangă), învăţător la Şcoala de băieţi nr.2 din Păcurari.

10-30 august 1875 - Revizorul şcolar Mihai Eminescu cutreieră satele judeţului Iaşi, inspectând numeroase şcoli rurale. Impresia în urma acestor inspecţii a fost rea iar neajunsurile revoltătoare.

30 august 1875 - Hasdeu publică în „Românul” un articol polemic îndreptat împotriva lui Maiorescu şi a altor junimişti. Este amintit şi numele lui Eminescu.

5 septembrie 1875 - Creangă debutează la „Junimea” cu povestirea Soacra cu trei nurori, pe care o citi în hohotele de râs ale celor prezenţi. Iacob Negruzzi publică această povestire în „Convorbirile” din 1 octombrie.

Revizorul şcolar Mihai Eminescu întocmeşte un raport către Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii cu privire la reorganizarea învăţământului şi în judeţul Vaslui: „Impresia generală care mi-au făcut-o şcoalele rurale din acest judeţ a fost rea. Pretutindene frecvenţa mică şi încuria administrativă mare, pretutindene sărăcia muncitorului agricol, mortalitatea adesea înspăimântătoare (...). atât mediul social, cât şi administraţia fac ca şcoala să fie aproape un lucru de prisos. Nu cutez încă a mă pronunţa asupra cauzelor acestei stări de lucruri, însă cred de pe acuma că ea nu se poate schimba decât prin un alt sistem de dări şi prin organizarea mai liberă a muncii”. (apud Ion Creţu)

18 septembrie 1875 - Inspectând şcoala din Sărărie, Eminescu constată că elevii din clasa a II-a „nu ştiu citi curent, pe când misiunea clasei I e citirea mecanică curentă”.

27 septembrie 1875 - Revizorul şcolar Mihai Eminescu întocmeşte un nou raport către minister, prin care face o serie de observaţii şi propuneri la tabelul de reorganizare a şcolilor rurale din judeţul Iaşi.

1 octombrie 1875 - Apare în „Convorbiri literare” întâia povestire a lui Ion Creangă: Soacra cu trei nurori, scrisă, desigur, la îndemnurile lui Eminescu.

14 octombrie 1875 - Mihai Eminescu, revizor şcolar, solicită Ministerului Instrucţiunii Publice să i se acorde, pentru cancelaria Revizoratului şcolar, un local compus din 2 camere aflat în curtea bisericii Trei Ierarhi. Titu Maiorescu, ministru, scrie pe raport: Se aprobă.

30 octombrie 1875 - Alexandru Macedonski publică în „Telegraful” poezia Amicului meu Bonifaciu Florescu, o pronunţată satiră la adresa lui Maiorescu şi a junimiştilor.

31 octombrie 1875 - Eminescu întocmeşte un raport către Ministerul Instrucţiunii privitor la învăţătorul N. Corvin din Vaslui, cerând înţelegere şi tact în măsurile preconizate împotriva învăţătorului care, bolnav fiind, nu mai corespunde la clasă: „Cu toate acestea vă rog a lua în consideraţie că numitul a fost învăţător bun şi că starea în care se află astăzi cere ca punerea sa în neactivitate să se întâmple în condiţiile cele mai bune posibile pentru dânsul”. O nouă dovadă de înţelegere şi profund spirit de dreptate şi umanism de care era animat poetul.

noiembrie 1875 - Dintr-un raport al revizorului şcolar Eminescu, adresat prefectului de Vaslui, rezultă revolta poetului pentru starea învăţământului şi mai ales a învăţătorilor din judeţ: „...vă rog a pune în vedere onor comitet permanent să controleze prevederile bugetare ale comunelor pe anul 1876 şi să li se impuie o dotaţiune suficientă pentru şcoală şi învăţători, căci pân-acuma constat cu durere că pe alocuri toată suma prevăzută în bugetele comunale pentru întreţinerea şcoalei ş-a învăţătorului nu întreceau a treia parte din leafa primarului...”.

1 noiembrie 1875 - „Revista contemporană” publică un articol semnat N. Tine, cu titlul Poeziile d-nei Matilda Kugler, în care este atacat şi Eminescu: „Direcţie care găsind defecte în toată lumea şi la tot ce nu e ieşit din cercul d-lor, nu opreşte totuşi nicidecum pe d-nii I. Negruţi (sâc!), Eminescu, Bodnărescu şi alţii, de a scrie nişte versuri ciudate în cari regulile artei, ale limbei şi prescrierile bunului gust sunt foarte călcate”.

12 noiembrie 1875 - În urma unei inspecţii la Şcoala din Cătuna Gropniţa, revizorul şcolar Eminescu propune să se introducă cărţi de lectură în toată regula. Între cărţile propuse figura pentru clasa I Metodă nouă de Creangă.

16 noiembrie 1875 - La îndemnul lui Eminescu, Veronica Micle trimite pe adresa „Convorbirilor” trei poezii însoţite de următoarea scrisoare, adresată lui Iacob Negruzzi: „Onorabile domn redactor, Iertaţi-mi vă rog îndrăzneala care o iau, aceea de a supune severei domniei voastre aprecieri câteva din micile mele încercări poetice. În cazul dacă le veţi găsi prea slabe pentru a putea fi publicate în jurnalul «Convorbirilor literare» pe care aveţi onoarea a-l redacta, cu onoare vă rog a mi le înapoia. Primiţi, vă rog, domnule redactor, cu această ocasiune asigurarea distinsei mele consideraţii, Veronica Micle”.

18 noiembrie 1875 - În raportul anual al Societăţii academice social-literare „România jună” din Viena 1874-1875, dat publicităţii, apare numele lui Mihai Eminescu, ca „membru emeritat”. sunt menţionaţi şi Ioan Slavici, V. Bumbac şi V. Morariu.

19 noiembrie 1875 - Cu ocazia unor inspecţii şcolare, Eminescu recomandă cu căldură învăţătorilor să folosească cărţile de citire ale lui Ion Creangă.

29 noiembrie 1875 - Eminescu inspectează şcoala din Andrieşeni pe care, din lipsă de lemne de foc, o găseşte închisă. La fel, şcoala din Şipote, care era „prefăcută în locuinţă a notarului” (...) „în clasă d-nul notar îşi păstrează peste iarnă curechiul şi nutreţul pentru vite...”.

30 noiembrie 1875 - Dintr-o scrisoare a lui Iacob Negruzzi adresată lui Maiorescu rezultă că Eminescu lucrează la o carte de lecturi literare: „în privinţa cărţii de citire îţi va scrie Eminescu, dacă nu ţi-a scris deja. Merge încet, fiindcă nu se găsesc îndestule bucăţi de proză, deşi toate cărţile vechi şi nouă se scocioresc prin biblioteca Universităţii şi prin casele private”.

1 decembrie 1875 - În „Convorbiri literare” apar trei poezii semnate de Veronica Micle, care au marcat debutul poetei în revista junimistă.

2 decembrie 1875 - Eminescu inspectează şcoala din satul Rediul Mitropoliei unde erau „9 elevi prezenţi din 52 înscrişi”.

4 decembrie 1875 - La şcoala din Ceuşeni revizorul constată „numai 6 elevi prezenţi din 30 îndatoraţi de-a vizita şcoala”.

8 decembrie 1875 - Ministerul Cultelor întocmeşte ordinul cu nr. 9943 prin care i se cere revizorului şcolar din judeţele Iaşi şi Vaslui să înainteze chestionarele folclorice cu redactarea cărora se obligase: „Când trimiteţi chestionarul relativ la poeziile şi obiceiurile populare cu care v-aţi însărcinat? Răspundeţi astăzi”. Ordinul se pare că nu a mai ajuns la destinaţie şi nici poetul nu s-a achitat de angajamentul luat de a întocmi chestionare folclorice.

Apare antologia lui V. Gr. Popu, Conspect asupra literaturii române şi literaţilor (...). În care este inclus şi numele lui Mihai Eminescu, prima menţiune a poetului într-un manual şcolar. V. Gr. Popu scria despre Eminescu că este „... unul dintre cele mai frumoase talente şi am putea zice chiar cel mai impozant talent ivit pe scena noilor mişcări a literaturii noastre”.

11 decembrie 1875 - În urma mai multor inspecţii la şcolile din judeţul Iaşi, Eminescu întocmeşte un raport către Ministerul Instrucţiunii, în care scria: „Mai pretutindeni am constatat, cu părere de rău, că administraţia comunală e neîngrijită faţă cu şcoalele, că reparaţiile localurilor sau nu le fac la vreme, sau de fel, că lefile învăţătorilor se plătesc la tri lune, că lemnele prevăzute pentru şcoală se dau prea târziu, că amendele celor avertizaţi nu se execută, că frecvenţa din cauza aceasta e mică”.

31 decembrie 1875 - Înalta Curte de Conturi, din analiza gestiunii Bibliotecii centrale din Iaşi pe perioada funcţionării lui Eminescu la această instituţie, găseşte neîntemeiate acuzaţiile formulate de Dimitrie Petrino şi se declară achitat de gestiunile sale pe anul menţionat. Dar procesul intentat lui Eminescu se va stinge abia la 27 aprilie 1878.

15 ianuarie 1876 - Gheorghe Eminovici este somat de către prefectura judeţului Botoşani pentru a plăti datoriile rămase la Berlin după decesul fiului său Şerban.

17 ianuarie 1876 - Hasdeu (P.A. Călescu) trimite „Convorbirilor” poezia La noi, a cărei lectură în cenaclu este făcută de Eminescu: „...Am trecut poezia către Eminescu, lectorul oficial al «Junimii» şi înlocuitorul lui Maiorescu care se mutase în Bucureşti şi era ministru în acea vreme. Eminescu s-a şi pus să o declame foarte frumos. Abia sfârşise şi Pogor îmi strigă: «Vezi, câne, că tu stricai poezia bună?». Să se citească din nou, zic mai mulţi. Eminescu o declamă mai bine încă a doua oară şi Pogor, de astă dată entuziasmat, repetează: «foarte bună poezia, măcar de ne-ar veni totdeauna asemenea versuri. Te sfătuiesc s-o publici chiar în viitorul număr»” (Iacob Negruzzi, Amintiri din Junimea).

21 ianuarie 1876 - În circulara revizoratului şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, semnată de Mihai Eminescu se indică introducerea unor manuale şcolare, între care şi Metoda nouă de citire a lui Ion Creangă.

26 ianuarie 1876 - Eminescu expediază, din Botoşani, o telegramă urgentă către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii prin care solicită un concediu: „Având caz de boală grea în familie, rog acordarea unui concediu de zece zile”. Bolnavul era, desigur, mama poetului.

29 ianuarie 1876 - În urma respingerii de către Senat a unui proiect de lege privind organizarea învăţământului propus de Titu Maiorescu, acesta demisionează şi cu el întregul minister conservator, demisie ce va avea o serie de repercusiuni negative asupra lui Eminescu.

Prefectura judeţului Iaşi raportează Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii că revizorul şcolar Mihai Eminescu, în intervalul 1-15 decembrie 1875, n-a inspectat decât două şcoli rurale: Medeleni şi Sculeni.

1 februarie 1876 - Apare în „Convorbiri literare” acrostihul lui Hasdeu, La noi, semnat cu pseudonimul P.A. Călescu: „La noi e putred mărul (...). La ... „Convorbiri literare” ...! La Corespondenţă i se răspunde: «D-lui P.A.C. Mulţumiri şi noroc bun!»”. „În ziua apariţiei «Convorbirilor», îşi amintea Iacob Negruzzi - am stat acasă cu revista în mână şi îngrijat, când Eminescu intră în odaie la mine palid la faţă şi fără a-mi da o bună dimineaţa îmi spune încet: «Am păţit-o! Am fost păcălit de Hasdeu!». La aceste cuvinte mi s-a strâns inima şi l-am întrebat cu un nod în gât: «Cum aşa? Ce fel?». - La noi e putred mărul e iscălit de P.A. Călescu adică Păcălescu, odinioare mi-a sărit în ochi, luând «Convorbirile în mână» ...” (Iacob Negruzzi, Amintiri din Junimea).

4 februarie 1876 - Ioan Slavici, surprins de noua farsă ce o făcuse Hasdeu junimiştilor, îi scrie lui Iacob Negruzzi: „Grăbesc a te încunoştiinţa că Hasdeu iarăşi ne-a făcut o poznă proastă. Poezia La noi, semnată «Călescu» e un caraghioslâc, pe care l-a făcut el. Mă iartă, dar nu înţeleg uşurinţa Junimei. Poezia este într-adevăr superlativul gogomăniei. Ei bine! Nu e nime în «Junimea» care să cunoască Deşteaptă-te române!? în sfârşit, să ne gătim de luptă”.

15 februarie 1876 - Din scrisoarea Veronicăi Micle adresată prietenei sale Eugenia Frangolea, rezultă bucuria sufletească pentru Eminescu: „...am trăit, draga mea prietenă, într-o mare intimitate şi amiciţie cu mine însămi, în care-ţi pot spune că-mi aflu atâta mulţumire şi-mi doresc să nu treacă această stare a sufletului meu, care m-a făcut mai fericită decât o mie de alte plăceri”.

Apare, la Bucureşti, „Revista literară şi ştiinţifică” sub conducerea lui B.P. Hasdeu. În primul număr al ei, Hasdeu povesteşte circumstanţele în care au avut loc cele două farse îndreptate împotriva „Junimii”.

16 februarie 1876 - Pe fila unui manuscris, Eminescu nota: „Ziua de 4/16 fevr. 1876 a fost cea mai fericită a vieţii mele. Eu am ţinut pe Veronica în braţe, strângând-o la piept, am sărutat-o. Ea-mi dărui flori albastre pe care le voi ţine în toată viaţă mea”.

14 martie 1876 - Eminescu ţine, în cadrul prelegerilor „Junimii”, conferinţa cu titlul Influenţa austriacă asupra românilor din principate, care va fi reprodusă în „Convorbiri literare” din 1 august.

15 martie 1876 - Apare la Bucureşti ziarul „Timpul”, organ al partidului conservator, ziar la care au lucrat Ioan Slavici, I.L. Caragiale şi Eminescu. Director Titu Maiorescu.

27 martie 1876 - Eminescu inspectează şcoala de fete din Roman.

aprilie 1876 - Înlăturat de liberali din postul de ministru, Titu Maiorescu este acuzat în parlamentul ţării de o comisie de dare în judecată, din care făcea parte în primul rând A. Vizanti, că a risipit visteria statului, prin faptul că dăduse cu împrumutul bani favoriţilor săi, Eminescu şi Slavici, şi că numise pe primul revizor pe două judeţe.

1 aprilie 1876 - Căderea guvernului lui Lascăr Catargiu provoacă panică în rândul junimiştilor. Eminescu neliniştit şi el îi scrie lui Iacob Negruzzi: „În oraş circulă zgomotul că ministerul ar fi căzut. Acest lucru nelinişteşte atât pe mine cât şi pe Bodnărescu (...). Pompiliu ş-a pregătit geamantanele şi vrea să fugă la Magyarorsza. George Panu se plimbă cu nelinişte prin Copou, deşi omătul e până la brâu. Lambrior şade tăcut în cafenea la Max şi câţi intră în cafenea îi întreabă ce s-aude.”

16 aprilie 1876 - Într-un referat (nr. 5821) al contabilităţii Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii se scria: „Domnul fost ministru Titu Maiorescu, prin ordonanţa nr. 21 din 26 aprilie 1874, a încuviinţat a se trimite din fondul milelor galbeni 140 ca ajutor studenţilor Ioan Slavici de la Universitatea din Viena şi Mihai Eminescu la Universitatea din Berlin, pentru depunerea doctoratului şi tezei, adică celui dentâiu 40 galbeni şi celui d-al doilea 100 galbeni, cu condiţiunea ca acest din urmă să înapoieze Ministerului aceşti una sută de galbeni”. Raportul era întocmit pentru a servi campaniei ce urmărea compromiterea lui Titu Maiorescu.

18 aprilie 1876 - Periclitat, ca şi Eminescu, de a fi destituit din postul de director de şcoală, Samson Bodnărescu se adresează soţiei lui Titu Maiorescu, d-nei Clara Maiorescu, solicitându-i protecţia pe lângă familia princiară. Aceasta se prezintă în audienţă şi vorbeşte mult despre Bodnărescu şi Eminescu. Intervenţia nu dă însă nici un rezultat, cei doi urmându-şi soarta ce le fu hărăzită.

26 aprilie 1876 - Eminescu inspectează şcolile din oraşul Vaslui. În raportul întocmit nota că directorul şcolii de fete ocupă şase camere din cele opt încăperi de care dispune şcoala, că în una din clase nu se află decât o singură bancă.

27 aprilie 1876 - Contabilitatea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii trimite lui Eminescu adresa cu nr. 3446 cerându-i să restituie suma de 100 de galbeni primiţi de la acest minister pe când era student la Berlin.

28 aprilie 1876 - Noul Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii, Gheorghe Chiţu, solicită raport lui Eminescu în care să arate cauzele ce l-au împiedecat să inspecteze şcolile din judeţul Iaşi, deoarece în perioada 15-31 martie revizorul nu inspectase nici una din acele şcoli.

29 aprilie 1876 - Mihai Eminescu răspunde somaţiei Ministerului cu privire la restituirea sumei acordate drept bursă pe când se afla la Berlin: „La ordinul dv. nr. 3.446, prin care mi se cere înapoierea sumei de una sută galbeni, ce mi s-a trimis din partea ministerului ca ajutor, pe când eram la Berlin, am onoarea a observa că n-am ştiut până la ordinul dv., că mi-ar fi fost dată cu condiţia de a o înapoia la reîntoarcere în ţară (cel puţin în telegrama pe care am primit-o aceste cuvinte erau şterse). Fie acum această scăpare din vedere din partea mea, fie din partea cancelariei ministeriale, voi fi desigur cel din urmă care ar contesta primirea banilor, şi condiţiile sub care au fost daţi, chiar dacă aceste condiţii ni s-ar face cunoscute în urmă. Dar tocmai din cauza neştiinţei în care am fost până acuma, nu pot promite înapoierea imediată a sumei în chestiune, de vreme ce nu am nici o avere. Cred însă că reţinerea a o a tria (parte) din salariu de vreme ce nu am alte datorii însemnate, ar fi mijlocul cel mai practic pentru înapoierea sumei de una sută galbeni, dacă până la facerea acestei reţineri nu voi putea să închipuiesc suma din altă parte”. (apud P. Vintilă).

1 mai 1876 - Titu Maiorescu este numit în funcţia de agent diplomatic al României la Berlin.

4 mai 1876 - În raportul trimis Ministerului prin care respinge învinuirea Consiliului permanent că nu şi-ar face datoria, revizorul şcolar Mihai Eminescu se apăra, învinovăţind cu vehemenţă: „Nu cumva organele de control ale onoratului Ministeriu vor fi greşit adresa? Căci, altfel, din ce articol al legii instrucţiunii s-ar putea deduce regula că revizorul, care împreunează toate activităţile unei cancelarii într-o singură persoană, fiind curier, copist, registrator, administrator, examinator etc. trebuie să fie cu toate acestea veşnic în călătorie, încât la fiecare 15 zile să facă revizii (...)? Dacă există un asemenea revizor în ţară, rog a mă informa unde-i acel preţios individ, ca sa apelez la vasta sa experienţă şi să aflu în care mod mai mult sau mai puţin apostolic îşi îndeplineşte susmenţionata datorie”. (apud Perpessicius, Eminesciana).

11 mai 1876 - C. Chiriţă, adversar al lui Maiorescu, solicită noului ministru al Cultelor şi al Instrucţiunii, Gheorghe Chiţu, numirea în postul de revizor şcolar al judeţului Iaşi, post deţinut de Mihai Eminescu.

18 mai 1876 - Pe raportul lui Eminescu cu privire la inspecţiile şcolare, raport avizat cu nr. 1088, Consiliul permanent al ministerului scria: „Raportu de facia arată în mod conclude tor necesitatea simţită de Consiliu - de a se destitui d. Eminescu, din postul de revizor”, lucru ce se va înfăptui peste câteva zile.

26 mai 1876 - Eminescu, revizor şcolar, trimite ministerului de resort un raport elogios asupra unui manual şcolar alcătuit de Ion Creangă, institutor la Şcoala nr.2 din Păcurari, Iaşi.

Ralu Eminovici redactează următorul document testamentar: „Subsemnata Ralu Eminovici, născută Iuraşcu, văzându-mă ajunsă în etate destul de înaintată şi voind a limpezi afacerile ce am avut cu soţul meu, Gheorghe Eminovici, declar că de mult timp încoace mi-am luat tot ce aveam înaintea soţului meu, că Dsa nu-mi este datoriu cu nici un ban şi că prin urmare nu am şi nici nu pot avea vreo pretenţiune cu averea Dsale.”

3 iunie 1876 - Destituit din slujba de revizor şcolar de către guvernul liberal, rămas pe drumuri şi prigonit de guvernanţi, Eminescu şi-a aflat salvarea în inima de adevărat prieten a lui Ion Creangă, care l-a luat la sine şi a împărţit frăţeşte sărăcia şi căldura din bojdeuca din Mahalaua Ţicăului.

Noul ministru al Cultelor şi al Instrucţiunii, Gheorghe Chiţu, trimite un raport Domnitorului prin care propune punerea în disponibilitate a mai multor revizori şcolari, între care şi pe cel pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, Mihai Eminescu.

Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii, sub semnătura ministrului Gheorghe Chiţu, trimite lui Eminescu următoarea telegramă: „D-lui Mihai Eminescu revizor şcolar Iaşi. Cu data de 4 iunie d-tră fiind pus în disponibilitate prin decret domnesc, vă comunic aceasta invitându-vă a preda imediat prin inventariere arhiva revizoratului în primirea d-lui institutor Darzeu, aceasta până la o altă organizare a revizoratului”.

  1. Al. Darzeu, directorul şcolii Trei Ierarhi din Iaşi, primeşte ordin din partea Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii de a lua în primire, de la Mihai Eminescu, arhiva revizoratului şcolar şi să gireze postul acestuia.

Dimitrie Petrino, noul director al Bibliotecii centrale din Iaşi, întocmeşte un raport către minister, în care îl acuză pe Eminescu că ar fi servit, pe timpul cât a fost director, fără justificare, mobilierul bibliotecii pentru a-şi mobila propriul apartament, lăsând instituţia într-o stare deplorabilă, că îşi însuşise 50 de volume din fondurile bibliotecii şi de alte nereguli.

8 iunie 1876 - În legătură cu înlăturarea din postul de revizor, poetul îi scrie Veronicăi Micle: „Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le făcusem despre viaţă! Rămas fără poziţie materială asigurată şi purtând lovitura morală ca o rană care nu se poate vindeca, voi fi nevoit să reiau toiagul pribegiei, neavând nici un scop, nici un ideal. Crede-mă că de azi sunt un om pierdut pentru societate. O singură fericire ar renaşte în sufletul meu, dacă aş putea să ascund nedreptatea. Posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame din cauza fraţilor mei. Sunt prea mândru în sărăcia mea. I-am dispreţuit şi acest gest e prea mult pentru un suflet care nu s-a coborât din mocirla vremurilor de azi.

9 iunie 1876 - Titu Maiorescu, agent diplomat al României la Berlin, reînnoieşte scrisoarea anterioară a Agenţiei cu privire la datoriile rămase de la Şerban Eminovici, la care nu s-a dat nici un răspuns, cerând să se întreprindă măsuri de recuperare a sumelor datorate. Se cer relaţii cu privire la obiectele defunctului aflate în custodie la fosta gazdă.

11 iunie 1876 - La somaţia Prefecturii din Botoşani, în legătură cu datoriile rămase de la fiul său Şerban, Gheorghe Eminovici răspunde că va transmite o parte din aceste datorii Agenţiei Române din Berlin. A cerut totodată ca lucrurile rămase de la decedat să se vândă în favoarea fostei gazde.

13 iunie 1876 - Mihai Eminescu publică în „Curierul de Iaşi”, în traducere românească, Comedia cea de obşte. Pare a fi începutul gazetăriei la ziarul ieşean, unde este încadrat ca redactor, după destituirea din postul de revizor şcolar.

15 iunie 1876 - În baza sesizării făcute Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii, Înalta Curte de Control cere lui Eminescu, prin citaţia nr. 2.417, să se prezinte la bara Curţii pentru a justifica motivul nedepunerii contului său de gestiune ca bibliotecar pe anul 1875.

17 iunie 1876 - Gheorghe Chiţu, noul ministru al Cultelor şi al Instrucţiunii, trimite telegramă urgentă lui I. Al. Darzeu: „Luaţi imediat în primire de la d-l Eminescu, prin inventar, arhiva revizorului, girând d-ră în ce priveşte corespondenţa revizoratului Iaşi”. În răspunsul formulat se spune: „D. ministru al cultelor (...) Conform ordinului dv. no. 4.839, am primit arhivele privitoare pe jud. Iaşi şi Vaslui de la d. Eminescu. Girant revizoratului: Darzeu”.

23 iunie 1876 - Iacob Negruzzi îi scrie lui Maiorescu că Mihai Eminescu s-a angajat la „Curierul de Iaşi” „pentru a se hrăni”. În legătură cu acest eveniment, N.A. Bogdan scrie: „Pe la anul 1876, când căzu de la putere guvernul conservator al d-lui Catargiu, Eminescu, care se afla pe atunci revizor şcolar al Judeţului Iaşi şi Vaslui, fu în cea mai mare grabă înlocuit; sârguitorul şi talentatul revizor şi poet fu izbit prin aceasta chiar în existenţa lui zilnică. Căci Eminescu n-avea nici o altă sursă de trai decât produsul creierului şi a penei sale. Rămas fără nici o ocupaţie, în neputinţă de a-şi plăti cel puţin o casă şi masă regulată, el mai adesea se adăpostea pe la amicii săi binevoitori, care îi deschideau casele lor”. (Eminescu, redactor la „Curierul de Iaşi”).

24 iunie 1876 - Eminescu publică în „Curierul de Iaşi” un articol elogios la adresa d-nei Emilia Humpel, sora lui Titu Maiorescu, admiratoare a poetului.

27 iunie 1876 - Cu ocazia zilei de naştere a lui Samson Bodnărescu, Eminescu trimite o felicitare în versuri.

1 iulie 1876 - Gazetar la „Curierul de Iaşi”, Eminescu scrie o serie de cronici teatrale pe marginea spectacolelor prezentate în grădina Chateau-aux-Fleurs de o trupă românească din care făceau parte Gr. Manolescu, Petre Ionescu, Mihail Arceleanu şi P.S. Alexandrescu. Deşi nu erau semnate, se recunoaşte stilul eminescian şi mai ales modul elevat de a privi spectacolul teatral al vremii.

4 iulie 1876 - Gheorghe Eminovici scrie Agenţiei Române din Berlin că a trimis pe adresa Agenţiei suma de 123 franci, 75 bani în aur spre despăgubirea Dnei A. Lange. Arată că starea sa nu-i permite de a plăti alte datorii lăsate de defunctul său fiu.

5 iulie 1876 - Iacob Negruzzi îi scrie lui Maiorescu despre situaţia junimiştilor în urma căderii lor de la putere: „... Vijelia a urmat neîntreruptă, toate prigonirile celor ce ocupau vreo funcţie de prin vremea ta, sau de mai înainte. Pogor s-a demisionat în ajunul zilei când voiau să-l destituie fără multă formă. Gane a fost suspendat fără arătare de motive, de vreme ce noi îl oprisem de a-şi da demisia. Leon se-nţelege s-a demisionat cel dintâiu şi s-a retras cu totul la ţară. Xenopol şi Burlă au fost daţi afară de la Universitate (...). Postul lui Eminescu a fost suprimat, iar Bodnărescu, după ce a fost înlocuit, nici nu se mai admite la concurs, căci concurs nu se mai publică (...)”.

16 iulie 1876 - Gheorghe Chiţu, ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii, prin intrigile lui A. Vizanti şi în urma unui raport întocmit de Dimitrie Petrino cu privire la sustragerea de către Eminescu a unor cărţi şi mobilier din averea bibliotecii ieşene unde fusese director, trimite o petiţie primului procuror din Iaşi cerându-i să-l trimită în judecată: „Domnule Prim Procuror, Trimiţându-vă copie raportul nr. 29, ce am primit din partea d-lui bibliotecar de Iaşi, relativ la lipsa mai multor cărţi din Biblioteca statului, încă din timpul foştilor d-ni bibliotecari Bodnărescu şi Eminescu, subscrisul grăbeşte cu onoare a vă invita ca prin înţelegere cu actualul bibliotecar, dl. Petrino, care vă va da toate informaţiile, să binevoiţi conform legii, a proceda de îndată la urmărirea tuturor acelor care încă n-au restituit Bibliotecii statului cărţile ce lipsesc şi a celor ce le-au dat în contra prescripţiunilor regulamentului, spre a putea statul intra în cât mai curând în posesiunea lor, binevoind apoi a comunica Ministerului de urgenţă rezultatul (...). Ministru, Gheorghe Chiţu (apud Eminescu în documente de familie).

28 iulie 1876 - Gheorghe Eminovici împrumută 1.200 de galbeni de la Gheorghe Urzică, punând garanţie Ipoteştii, şi semnând drept chezaşi Matei, Harieta şi Aglaia Eminovici.

2 august 1876 - Întorcându-se în ţară de la Berlin, Titu Maiorescu se opreşte pe la Iaşi unde se întâlneşte cu Eminescu, de la care primeşte manuscrisul poeziei Melancolie.

6-8 august 1876 - Eminescu publică în „Curierul de Iaşi” nuvela Cezara, cu specificarea O nuvelă originală.

15 august 1876 - Moare Raluca Eminovici, mama poetului, fiinţă cu trăsături nobile, cu ochi întunecaţi şi pătrunzători, plină de bunătate şi dragoste pentru copii. Este înmormântată lângă bisericuţa din Ipoteşti.

16 august 1876 - În baza citaţiei primită de la Curtea de Conturi în legătură cu contul pe 1875 al bibliotecarului, Eminescu depune mărturie „că un asemenea cont general era cu neputinţă de vreme ce de la 1 iulie 1875 începând, încetasem de a mai fi bibliotecar şi eram înlocuit prin D. Dimitrie Petrino”.

17 august 1876 - Pentru a răspunde citaţiei de anchetă în faţa Curţii de Casaţii, Eminescu cere în scris lui Dimitrie Petrino permisiunea de a consulta dosarele gestiunii sale, în prezenţa unui funcţionar al bibliotecii.

28 august 1876 - Înalta Curte de Conturi, în legătură cu somaţia făcută lui Eminescu pentru nedepunerea contului bibliotecii pe anul 1875, decide să se acorde poetului un termen de două luni pentru depunerea la grefa Curţii inventarul de cărţi şi mobilierul bibliotecii pe intervalul cât a funcţionat ca bibliotecar central la Iaşi.

Această dată este scrisă pe manuscrisul uneia din variantele sonetului Sunt ani la mijloc.

30 august 1876 - Matei Eminovici este pedepsit cu 4 zile închisoare pentru întârziere peste concediu. Chemat lângă patul agoniei mamei sale, asistă la înmormântarea Ralucăi, motiv pentru care îşi prelungeşte primul său concediu ca ofiţer.

1 septembrie 1876 - Apar în „Convorbiri literare”, poeziile Crăiasa din poveştiDorinţaLacul şi Melancolie.

Maiorescu citeşte în familie poezia Melancolie, traducând-o cumnatei sale în nemţeşte: „Toţi tăceau - relatează Mite Kremnitz în Amintiri fugare, Titu, care aştepta în zadar să vadă izbucnind entuziasmul meu, în alte împrejurări atât de spontan, zise: Da, este într-adevăr un fel de nebunie în toată această neagră viziune, dar e o nebunie plină de spirit. - Nebunie? Poate că concepţia noastră a tuturor este nebunie şi Eminescu a prins adevăratul sens al lumii şi al vieţii. - Omul acesta este o enigmă - adăugase Maiorescu... V-am povestit despre ciudăţeniile acestui om plin de talent, care, preocupat de cărţile sale, uită mâncarea şi băutura şi îşi pune paltonul amanet în toiul iernii ca să cumpere un manuscris vechi. Poezia reflectă toată starea lui de spirit...”. (apud I.E. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. IV).

3 septembrie 1876 - Prim-procurorul T. Mândru încheie, în sala de lectură a bibliotecii, în prezenţa lui Dimitrie Petrino, bibliotecar şi Teodor Aroneanu, subbibliotecar, un proces verbal în care consemnează unele nereguli puse pe seama foştilor bibliotecari S. Bodnărescu şi Mihai Eminescu.

12 septembrie 1876 - Rămas fără mijloace de subzistenţă, plin de amar şi dezgust, Eminescu îi scrie Veronicăi Micle, rugând-o să stăruie pentru a fi numit pedagog: „După încercarea grea pe care am încercat-o, prin destituirea din postul ce-l ocupam ca revizor, fără cauză, dar cu efect zdrobitor asupra existenţei mele materiale, azi, profesorul Vizanti mă loveşte prin o înscenare tot atât de odioasă, la care se alipeşte şi prietenul Petrino... Ah, politica este cauza tuturor nenorocirilor din ţara noastră. Politicienii liberali subordonează tuturor ideilor mari cauza patimilor din culise (...) Răzbunarea lor e murdară. Chiar dacă lovesc, vezi în atitudinea lor portretul laşului. Dar nu aceste rânduri, venite fără voie sub condei a fost scopul scrisorii ce vă adresez. Ci o umilă cerere de a stărui să fiu numit pedagog, pentru a avea din nou un culcuş şi o bucată de pâine, pe care o doresc de două zile şi n-am cu ce s-o cumpăr”... (apud I. Nica).

14 septembrie 1876 - T. Mândru, primul procuror al Iaşului, dă ordin ca inculpatul Mihai Eminescu să se prezinte la parchet pentru a i se lua un interogatoriu, fiind învinuit de sustragere de cărţi şi mobilier din patrimoniul Bibliotecii centrale din Iaşi.

15 septembrie 1876 - Eminescu răspunde unui amplu rechizitoriu în faţa procurorului de instrucţie în legătură cu acuzaţia ce i se adusese privind însuşirea de cărţi şi alte bunuri ce aparţineau instituţiei pe care a condus-o cu un an în urmă, declarând între altele: „În timpul cât am servit, nu s-a pierdut nici un volum. Nu cred că e sinceră reclamaţiunea făcută ministerului”. Iar cu privire la mobilier spunea: „Am luat două scaune, 1 masă, 1 dulap nou şi altul vechi. Cauza pentru care am luat dulapurile este că bibliotecii nu-i trebuiau şi eu fiind revizor şcolar nu aveam unde conserva arhiva”. Declaraţia poetului nu a fost luată în seamă, fiind chemat în faţa judecătorului de instrucţie.

Samson Bodnărescu apare în faţa prim-procurorului tribunalului din Iaşi, implicat în procesul în care era târât în mod brutal Eminescu.

19 septembrie 1876 - În urma hotărârii înaltei Curţi de Conturi, Eminescu depune la Grefa Curţii inventarul cărţilor şi mobilierul bibliotecii pe vremea cât a funcţionat ca bibliotecar.

23 septembrie 1876 - Titu Maiorescu nota în jurnalul său: „Mihai Eminescu, bun revizor şcolar, rău profesor, idealist”.

1 octombrie 1876 - Eminescu face o scurtă călătorie la Bucureşti. Ia masa în familia Mitei Kremnitz. Seara, la cină, citeşte Călin: „Seara luă iarăş masa cu noi şi după masă ne citi pasagii dintr-o nouă poezie. La citit vocea-i era plăcută, monotonă. Poezia fu găsită de toţi foarte bună, dar eu nu eram de aceeaşi părere, pentru că poezia pomenea mult de licurici şi de multe alte gângănii de tot felul care vorbeau; un gen de poezie care nu mi-a plăcut niciodată, şi mai ales pentru că atunci nu eram în stare să judec farmecul limbii, pe care n-o cunoşteam de ajuns...” (Mite Kremnitz, Amintiri fugare despre Eminescu).

2 octombrie 1876 - Eminescu se reîntoarce la Iaşi. Mite Kremnitz rămâne cu o impresie nu prea plăcută: „A doua zi pleacă şi nu înţelegeam de ce se vorbise aşa de mult despre Eminescu, persoana lui părându-mi-se de rând, ţinând de o clasă socială pentru care nu puteam avea nici un interes, pentru că necioplirea ei mă jignea, iar poezia sărăciei, care îmi trezeşte aşa de nemăsurat milă, nu ieşea aici la iveală. El nu părea nici muritor de foame, nici melancolic. La masă se arăta un bun cunoscător de vinuri (...), râsese mult şi povestise glume din viaţa ţărănească cu mare poftă”. (Amintiri fugare despre Eminescu).

20 octombrie 1876 - Primul procuror al Tribunalului din Iaşi trimite o adresă Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii: „Domnule Ministru, Prin rechizitoriul nostru nr. 6.222, din 20 octombrie curent, s-a dat în judecată pe d. Mihai Eminescu, fost bibliotecar la Biblioteca centrală din Iaşi, pentru faptul prevăzut de art. 204 CP...” Această dată este înscrisă pe „Dosarul privitor la Mihai Eminescu pentru sustragere, conf. art. 204 CP”.

Primul procuror al Tribunalului judeţean Iaşi trimite judecătorului de instrucţie dosarul cu nr. 6.567 din care rezultă faptul de sustragere ce se imputa d-lui Mihai Eminescu, pentru soluţionarea cazului.

24 octombrie 1876 - „Junimea” îşi serbează a treisprezecea aniversare. Participă şi Eminescu care, împreună cu Miron Pompiliu, compun Cântec caracudesc. Tot acum, lui Eminescu i se dedică un cântecel cu titlul Noua direcţiune: „Eminescule poete / Umblai în gabricolete / Luni întregi din sat în sat / Şcolile de inspectat / Ca-nalt revizor şcolar / Stai în gazdă la primar / Şi cu primăriţele / Îţi încurcai iţele / Acum cu ce te-ai ales / Cu un criminal proces / Ce la răcoare va pune / Noua ta Direcţiune”. Versurile aparţin lui Iacob Negruzzi.

25 octombrie 1876 - Judecătorul de instrucţie dispune a se da mandat de punere sub învinuire a inculpatului Mihai Eminescu pentru sustragere de bunuri (cărţi şi mobilier) din administraţia Bibliotecii centrale.

1 noiembrie 1876 - Apare în „Convorbiri literare” poezia Călin (File din poveste).

9 noiembrie 1876 - Eminescu este chemat din nou în faţa judecătorului de instrucţie, P. Stoica, şi supus unui amplu rechizitoriu, declarând că nu este convins dacă într-adevăr cărţile în chestiune lipsesc şi mai degrabă că ele nu au fost găsite datorită sistemului vicios de evidenţă al bibliotecii.

23 noiembrie 1876 - Scriindu-i lui Iacob Negruzzi, Titu Maiorescu îl întreba: „De ce nu publici drama lui Slavici? Să nu uităm că Slavici este cel mai capabil scriitor al întregii „Junimi” (Referirile se fac probabil la drama Gaspar Graţiani, Domnul Moldovei, care va apărea în „Convorbiri” abia în anul 1888).

25 noiembrie 1876 - Poetul îi scrie prietenului său Samson Bodnărescu despre evoluţia procesului intentat lor de liberali în frunte cu Vizanti şi Dimitrie Petrino, cerându-i ca la interogatoriu să spună adevărul încheind: „Eu am spus adevărul deplin, pentru că orice evazivitate ar fi fost numai o bănuială asupra mea...”.

1 decembrie 1876 - Eminescu publică în „Convorbiri literare” poemul Strigoii, despre care Titu Maiorescu va scrie: „...poezia este puternică în felul ei şi are, ca toate lucrările lui Eminescu, nu ştiu ce suflare măreaţă...”.

5 decembrie 1876 - Eminescu publică în „Curierul de Iaşi” o cronică dramatică la spectacolul cu piesa Revizorul de Gogol. Referitor la dramaturgul rus, el scrie: „...Gogol e după unii cel mai original, după alţii cel mai bun autor rusesc. Lucrurile stau însă astfel: el şi-a înrădăcinat în minte viaţa reală a poporului rusesc, tipurile sale sunt copiate de pe natură, sunt oameni aevea precum îi găseşti în târguşoarele pierdute în mijlocul stepelor căzăceşti. Toate popoarele au asemenea scriitori, deşi nu toţi au compus câte o piesă de teatru (...); la români, pentru ţăranul din Moldova, Creangă, pentru crişeni, Slavici, pentru spiritul şi viaţa târgoveţelor întrucâtva, Anton Pann...”.

12 decembrie 1876 - Într-o scrisoare a lui Iacob Negruzzi către Titu Maiorescu se scrie: „Eminescu va veni poate peste câtva timp în Bucureşti dacă se va întâmpla ceea ce sperează. Mi-ar părea bine să-l văd intrând în contact cu ceilalţi tineri ce se adună la tine. Cât despre versurile lui, eu unul tot nu împărtăşesc părerea ta. Cu tot talentul, «Românul» nu va primi niciodată idei obscure în formă obscură. Dar apoi gramatica? El va avea câţiva amatori răzleţi, dar publicul cel mare nu-l va ţine în seamă de nu se va îndrepta”. Aceste rânduri pun în evidenţă lipsa de înţelegere a poetului de către junimişti şi chiar din partea lui Negruzzi, secretarul de redacţie al „Convorbirilor”, care s-a entuziasmat când a citit prima poezie trimisă de Eminescu: Venere şi Madonă. O părere similară despre poet are şi Vasile Pogor şi alţi junimişti.

17 decembrie 1876 - Judecătorul de instrucţie al Tribunalului din Iaşi, P. Stoica, emite o ordonanţă prin care se clasează ca nefondată acţiunea împotriva lui Mihai Eminescu pentru sustragerea de cărţi. Judecătorul nu găseşte nici un indiciu care l-ar îndreptăţi să-l acuze nici măcar de neglijenţă:”... Considerând că din toate acestea rezultă că nu numai că nu se poate imputa lui Mihai Eminescu că ar fi sustras din bibliotecă vreo carte cu intenţiunea de a şi-o apropria, dar nici măcar neglijenţă prevăzută de art. 203 C.P. Considerând dar că din instrucţie nu rezultă indicii suficienţi de culpabilitate contra lui Mihai Eminescu şi că prin urmare prevenţiunea nu se poate stabili contra lui. În vederea acestora (...) declar: Că nu este loc de urmărire contra numitului pentru fapta ce i s-a imputat, în consecinţă ordonăm: să se comunice dosarul domnului prim-procuror, conform art. 27 p.p.”. (apud Eminescu în documente de familie).

18 decembrie 1876 - Titu Maiorescu îi scrie lui Nicu Gane: „Foarte frumoasă şi admirată de toţi este poezia lui Eminescu Strigoii”, îi cere să facă însă, neapărat, o schimbare în sensul înlocuirii cuvântului vedem din versul: „Şi stânci în temelie clătinându-se vedem”.

22 decembrie 1876 - Modul cum era privit Eminescu de junimişti rezultă şi dintr-o misivă a lui Nicolae Gane: „în privinţa lui Eminescu am să te rog (între noi) să fii ceva mai zgârcit cu laudele, fiindcă se sminteşte băiatul. De când prin scrisorile tale îi trimiţi ici, colo câte o vorbă de încurajare s-a făcut nesuferit în „Junimea”, nu mai admite nici o critică şi se crede mai presus de toţi ceilalţi muritori. Mi-e frică să nu-şi iasă din ţâţână, mai ales că nici până acum nu prea calcă pe pământ sănătos” (conferă Augustin Z.N. Pop, Contribuţii...).

28 decembrie 1876 - Titu Maiorescu este citat în faţa comisiei de acuzare a foştilor miniştri daţi în judecată. Este acuzat, între altele, de risipirea şi deturnarea de bani, în această acuzaţie intrând şi împrumutul dat lui Eminescu pentru continuarea studiilor în Germania, ajutorul dat lui Slavici, salariul de 500 lei dat lui Eminescu ca revizor peste două judeţe etc.

1877 - Este anul în care Eminescu nu publică nici un vers.

1 ianuarie 1877 - Dintr-o caracterizare de serviciu întocmită de lt. colonel Iarca asupra sublocotenentului Matei Eminovici rezultă: „Este inteligent, are o bună instrucţie generală, cunoaşte bine reglementele de manevră şi administraţie, caracter bun însă cam îndărătnic, cred că este onest (...). Nu-i cunosc nici un viciu, datorii nu are, este un ofiţer distins. Ţinută curată, serveşte bine”.

2 ianuarie 1877 - Titu Maiorescu este citat, prin „mandat de aducere” în faţa comisiei de anchetă. Refuză să recunoască legalitatea capetelor de acuzare şi nu semnează nici un document.

5 ianuarie 1877 - Eminescu publică mai multe articole în „Curierul de Iaşi” între care şi o notă critică pe marginea lucrării Colectorul literar pentru ambele sexe.

26 ianuarie 1877 - Ziarul „Timpul” trece sub direcţia lui Titu Maiorescu. Acest fapt va permite atragerea în redacţia lui a marilor scriitori: Slavici, Eminescu şi Caragiale.

13 februarie 1877 - Moare actorul Costache Caragiale, din trupa căruia a făcut parte cu ani în urmă şi Eminescu. Se spunea că pe urma răposatului rămăseseră doar 4 lei şi o singură cămaşă.

16 februarie 1877 - Eminescu publică în „Curierul de Iaşi” o dare de seamă asupra conferinţei lui Vasile Conta, ţinută în cadrul prelegerilor „Junimii”: „Duminca trecută, d. V. Conta a ţinut prelegerea sa asupra fetişismului. După cum era uşor de prevăzut pentru cei care cunosc individualitatea intelectuală a acestui scriitor, prelegerea sa a fost foarte interesantă şi a ţinut încordată atenţia auditorilor mai mult de o oră şi jumătate...”.

2 martie 1877 - „Curierul de Iaşi” publică o notă în care este citat şi Mihai Eminescu că figurează pe lista Sesiunii întâi a Curţii de juraţi ce şi-a început lucrările în 1 martie.

20 martie 1877 - La rubrica Revista teatrelor din „Curierul de Iaşi”, Eminescu publică o cronică dramatică la piesa Moartea lui Petru cel Mare, în care aduce critici repertoriului teatrului: „...Teatrului românesc îi trebuie un capital de piese bune, actorilor un capital de roluri potrivite cu talentul şi fizicul lor”.

30 martie 1877 - Are loc un concert susţinut de Toma Micheru, prieten al lui Eminescu. Pe verso-ul unui afiş al concertului, Eminescu scrie poezia Sătul de lucru.

13 martie 1877 - Eminescu publică în „Curierul de Iaşi” articolul Neutralitatea României.

9 mai 1877 - Tribunalul din Botoşani, în baza reclamaţiei depuse de Ioan Drogli, emite o sentinţă prin care Gheorghe Eminovici este obligat să cumpere ginerelui său un imobil echivalent a 2.000 de galbeni din actul dotal oferit fiicei sale, neonorat până la aceea dată.

16 iunie 1877 - Apare la Tipografia Curţii Actul de acuzare a foştilor miniştri, între care se afla şi Titu Maiorescu, învinuit că a dat bani lui Eminescu şi Slavici.

19 iunie 1877 - Se naşte la Ipoteşti Ilie Lăzărescu, devenit mai târziu Mihai, prezumtivul fiu natural al lui Eminescu, a cărui mamă era Ileana, o ţărancă din Ipoteşti, căsătorită cu pădurarul Ioan.

12 iulie 1877 - Între ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii şi Biblioteca Universităţii din Iaşi se realizează un nou schimb de corespondenţe privitoare la lipsurile de aici puse în seama fostului director Mihai Eminescu.

Gheorghe Chiţu, ministrul liberal, adversar al junimiştilor, trimite lui Dimitrie Petrino, director în locul lui Eminescu, adresa cu nr. 7.364, în care cerea: „Vă rog să-mi arătaţi care este, rezultatul proceselor ce aţi intentat pentru reintrarea statului în posesiunea cărţilor şi obiectelor ce s-au constatat că lipsesc de la bibliotecă în timpul pe când D-nii Bodnărescu şi Eminescu au fost însărcinaţi cu direcţiunea şi dacă au găsit din cărţi şi câte mai lipsesc”. Această scrisoare denotă interesul deosebit manifestat de liberali pentru compromiterea pe orice cale a adversarilor politici şi mai ales a poetului.

23 iulie 1877 - Dimitrie Petrino trimite procurorului general din Iaşi, ca urmare a dispoziţiei Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii, adresa nr. 36 în vederea începerii anchetei parchetului împotriva lui Eminescu, acuzat de a fi înstrăinat cărţile şi mobilierul bibliotecii.

26 iulie 1877 - Dimitrie Petrino întocmeşte un raport în care consemnează că nu s-a primit din partea procuraturii „înştiinţarea despre mersul afacerii” şi că încă nu au fost restituite toate cărţile împrumutate de Eminescu.

Dimitrie Petrino, directorul Bibliotecii centrale din Iaşi, trimite un nou raport Ministerului în care scrie: „...după ce, prin ordinul nr. 3.900 din 12 mai 1876 am fost autorizat a urmări pe foştii bibliotecari, d-nii Bodnărescu şi Eminescu, pentru a redobândi cărţile şi obiectele ce lipseau de la această bibliotecă, am reuşit a redobândi mobilele de care se servea d-l Eminescu, precum şi o parte din cărţi, ceea ce am şi avut onorul a vă raporta prin adresa nr. 29 din 22 iunie 1876, alăturând şi lista cărţilor care mai lipsesc.”

2 august 1877 - Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii trimite Bibliotecii centrale din Iaşi adresa cu nr.7952 prin care informează despre intervenţiile făcute pe lângă organele anchetatoare în legătură cu procesul intentat lui Eminescu.

12 august 1877 - Eminescu publică în „Curierul de Iaşi”, sub titlul Observaţii critice, o notă polemică în care va lua apărarea manualului de logică publicat de Titu Maiorescu. Pe aceeaşi temă va publica, în „Convorbiri literare” din 1 septembrie, articolul Încă odată recensiunea logicei Maiorescu. Referitor la articolul de dr. Zotu, Eminescu scria: „...Insinuări, bâiguiri confuze despre cosmopolitism, bănuieli de neştiinţă, acuzări de plagiat, toate acestea se aruncă asupra unui spirit care în fiecare şir e de transparenţa cristalului şi nu lasă nimănuia îndoieli asupra celor ce voia să zică”...

1 septembrie 1877 - Ioan Slavici, redactor al ziarului „Timpul”, îi scrie lui Iacob Negruzzi despre starea jalnică de la ziar şi despre intenţia sa de a se retrage din redacţie pentru a nu muri de foame. Aflând de intenţia lui Eminescu de a pleca la Bucureşti, redactor la „Timpul”, Iacob Negruzzi încearcă să-l împiedice, dezvăluindu-i scrisoarea lui Slavici.

6 septembrie 1877 - Ziarul „Timpul” reproduce articolul lui Mihai Eminescu Observaţii critice apărut în „Curierul de Iaşi”. Este prima dată când apare numele lui Eminescu în paginile acestui ziar.

20 septembrie 1877 - Curtea de apel a respins apelul înaintat de Gheorghe Eminovici prin care motiva că obligaţiile contractate cu Ion Drogli au fost denaturate şi că el nu datorează nici o sumă de bani. Motivul respingerii era acela că apelul era nul, pentru că cererea nu fusese scrisă şi nici semnată de Gheorghe Eminovici, ci de altă persoană care nu avea calitatea. Într-adevăr, cererea fusese scrisă de poet.

Eminescu îi scrie lui Slavici la Bucureşti o scrisoare în care se confesează: „...Recunosc că sunt un ticălos de frunte pentru că nu scriu. Dar tu ştii c-am fost totdeauna caracter melancolic şi n-am avut niciodată destul curagiu de viaţă; prin urmare tot ce gândesc sau fac e azi mai ticălos decât înainte. N-am inimă în mine nici cât e-ntr-o mămăligă, nu gândesc nici la tine, nici la lume, nici la mine însumi. Singura deosebire e c-am devenit susceptibil, că orice atac, cel mai nevinovat, mă kitează, încât am o adevărată Beserkerwuth, că s-au înmulţit oamenii cu care nu mai vorbesc nici un cuvânt şi c-am ajuns să nu mai vorbesc chiar cu nimeni, nici cu mine însumi. Nu-i vorbă, s-a supărat văcarul pe sat şi satul habar n-are. Dar dacă-i aşa, se vede că nu poate fi altfel...”

23 septembrie 1877 - Ioan Slavici publică un articol în care, luând apărarea lui Maiorescu împotriva criticilor aduse manualului de Logică, îl evocă pe Mihai Eminescu.

octombrie 1877 - În această lună, Eminescu, chemat de Maiorescu, pleacă la Bucureşti, unde a fost numit redactor al ziarului conservator „Timpul”, la care va lucra până la epuizarea sa fizică şi intelectuală şi unde va publica articole politice, cronici teatrale, foiletoane, recenzii.

12 octombrie 1877 - O nouă scrisoare adresată de Eminescu lui Slavici din care rezultă atmosfera apăsătoare a laşului, precum şi situaţia sa materială precară, care îl împiedică să plece la Bucureşti: „Dacă m-ar hotărî cineva să vin la Bucureşti, ai fi tocmai tu. A-ţi spune pe larg câte împrejurări contribuie a-mi face Iaşii nesuferit ar însemna a scrie volume(...). Dar n-am cu ce veni(...). Aşadar, bani de drum şi vin.” (apud Ion Creţu).

12-28 octombrie 1877 - După opinia lui Perpessicius, „între aceste două date s-ar situa drumul şi sosirea lui Eminescu la Bucureşti”. După opinia mai multor cercetători, data sosirii ar fi în jurul lui 20 octombrie, după alţii 28 octombrie.

13 octombrie 1877 - În urma unui conflict intervenit între Eminescu, redactor la „Curierul de Iaşi”, şi directorul tipografiei unde se tipărea „Curierul”, poetul fu constrâns să se retragă din redacţie după un an de muncă. Chemat de prietenii junimişti, merge la Bucureşti pentru a lucra în redacţia ziarului „Timpul”. În legătură cu plecarea sa de la „Curierul de Iaşi”, Eminescu scria: „...Să se ştie deci că eu nu sunt redactorul ziarului «Curierul de Iaşi»” şi că neroziile viitoare câte or apărea în acel ziar privesc pe secundo-geniturile greco-bulgăreşti din ţară de la noi, iar cele din trecut pe mine...”.

27 octombrie 1877 - Eminescu răspunde unei telegrame a lui Titu Maiorescu din care rezultă dorinţa de a merge la Bucureşti, dar şi îndoiala că va găsi liniştea şi siguranţa necesară: „Dacă s-ar găsi în Bucureşti mai multă linişte, mai mult spaţiu pentru lucrurile colţuroase ale cuiva - aceasta-i întrebarea, sau şi acolo este tot atât de aspru lovit, ca şi aici? Dar pentru ce să mai întreb? Vin îndată ce pot, poate chiar în zilele ce urmează”. (apud Ion Scurtu). Din scrisoare rezultă şi atmosfera ce domina Iaşul acelor vremi, precum şi cea de la „Junimea”. Datarea scrisorii infirmă unele opinii care susţin sosirea poetului la Bucureşti înaintea acestei date.

28 octombrie 1877 - Eminescu deplânge, la rubrica Cronica a ziarului „Timpul”, situaţia tragică a ţării în urma războiului de la 1877.

1 noiembrie 1877 - Apare în „Timpul” articolul Revista revistelor în care se recunoaşte cu uşurinţă prezenţa lui Eminescu. Combate un „articol cam fantastic despre vrednicia ostăşească a dorobanţilor şi călăraşilor români”. Asemenea atacuri se vor dezlănţui şi contra altor ziare în cadrul acestei rubrici.

2 noiembrie 1877 - Vasile Pogor îi scrie din Iaşi lui Titu Maiorescu că a încasat pentru „Timpul” suma de 716 lei şi 50 bani, din care a scăzut 16 lei daţi lui Eminescu la plecarea sa la Bucureşti. La primirea acestei sume, Titu Maiorescu notează pe scrisoare că a înmânat lui Eminescu 312 lei şi lui Slavici 216,50 lei.

4 noiembrie 1877 - Titu Maiorescu îi scrie lui Iacob Negruzzi: „Cum stăm cu contribuţiile «Timpului»? Fă bine, spune să trimită banii adunaţi lui Rosetti. Căci Eminescu continuă a muri de foame - agonia poeţilor români” (conferă Augustin Z.N. Pop, Contribuţii...).

6 noiembrie 1877 - Apare în „Timpul” o notă: Probe de stil în care se polemizează cu ziarul „Românul”. Această notă, precum şi articolul Conspiraţiile din Constantinopol sunt atribuite lui Eminescu.

12 noiembrie 1877 - Apare în ziarul „Timpul” cronica dramatică la spectacolul cu piesele Visul Dochiei şi Ostaşii noştri de Fr. Dame, la rubrica „Revista teatrelor”, atribuită lui Eminescu.

Supărat de cronica la adresa pieselor sale atribuită lui Eminescu, Fr. Dame îi scrie poetului: „Ura este totdeauna cea mai rea povăţuitoare. Dar vă întreb, ce va să zică ura din contra unui dm care nu vă cunoaşte, pe care nu-l cunoaşteţi, şi care nu v-a făcut nimic”.

Venit de curând de la Iaşi, Eminescu locuieşte într-o căscioară cu pridvor de pe strada Speranţei.

14 noiembrie 1877 - Iacob Negruzzi răspunde la scrisoarea lui Titu Maiorescu (din 4 noiembrie a.c.) că nu are cui să se adreseze pentru contribuţiile „Timpului” şi-i cere şefului său să ia legătura directă cu Carp, care va merge la Bucureşti.

15 noiembrie 1877 - Eminescu publică în „Timpul” scrisoarea lui Fr. Dame în legătură cu reproşurile la cronica dramatică însoţită de următorul răspuns: „Iar astăzi oştenii români se aruncă cu bărbăţie în luptă; pământul se cutremură sub picioarele lor; cad şi iarăşi cad, şi totuşi merg înainte, lumea întreagă stă uimită; un fior de jalnică şi totuşi senină mândrie înalţă sufletele tuturor românilor; în clipa aceasta vine un om şi îşi bate joc de aceşti oşteni, vine un om şi face marfă de vândut din senina mândrie a românilor, apoi zice că nu ne-a făcut nimic...”.

18 noiembrie 1877 - Prin intermediul lui Eminescu, Slavici se cunoaşte cu I.L. Caragiale, devenind colegi de redacţie la „Timpul”.

19 noiembrie 1877 - Într-o scrisoare adresată lui Maiorescu, Vasile Pogor îşi exprimă nemulţumirea pentru sprijinul pecuniar acordat de acesta lui Eminescu şi Slavici: .”Am râs mult de chimera ce urmăreşti în privinţa celor 600 de franci ai lui Slavici şi Eminescu. Ai dori ca în România, unde toate stau ca frunza pe apă, numai Slavici şi Eminescu să fie scutiţi de fluctuaţiunile mărei şi de spuma talazurilor...” (conferă Augustin Z.N. Pop, Contribuţii...).

22 noiembrie 1877 - Iacob Negruzzi îi cere lui Eminescu, prin intermediul lui Ioan Slavici, să-i trimită poeziile făgăduite pentru „Convorbiri literare”.

24 noiembrie 1877 - Eminescu publică în „Timpul” articolul Bălcescu şi urmaşii săi, o antiteză în genul Epigonilor.

28 noiembrie 1877 - Titu Maiorescu îi scrie lui Iacob Negruzzi întrebându-l dacă Pogor i-a trimis banii lui Slavici şi Eminescu pe octombrie şi noiembrie la „Timpul”. Cere să-i trimită direct pe adresa lui Slavici.

30 noiembrie 1877 - La Bucureşti, Eminescu locuieşte într-o odăiţă din curtea mănăstirii Caimatei, despre care va spune: „O, chilia mea sărmană, / Cu negrirul, tristul zid / Dacă n-aţi fi voi în lume / Aş fi stat să mă ucid.”

11 decembrie 1877 - Apare în „Timpul” primul articol scris de Eminescu din seria Icoane vechi şi icoane nouă, articol ce va fi urmat de multe altele în care îşi va demonstra marele talent gazetăresc.

14 decembrie 1877 - Slavici îi scria lui Negruzzi: „Pentru ca să vă vorbesc despre Eminescu, el lucrează cu zel şi cu mai multă bună credinţă decât mine. Nu îi strică decât lipsa de lemne de foc... deocamdată sântem posomoriţi, fiindcă nu trimiteţi paralele”.

18 decembrie 1877 - Iacob Negruzzi îi cere lui Eminescu, prin intermediul lui Slavici, două fotografii, una pentru o fotografie comună a „Junimii”, alta pentru Albumul „Junimii” în care se preconiza cuprinderea portretelor tuturor membrilor săi.

În anul 1877, Eminescu nu publică nici o poezie. Într-o scrisoare a lui Iacob Negruzzi adresată lui Slavici se plânge acestuia: „Eminescu nu se ţine de cuvânt. Îmi făgăduia la plecarea lui că îmi va trimite un teanc de poezii originale şi n-am primit nici o foiţă măcar”.

Iacob Negruzzi se entuziasma de seria de articole publicate de Eminescu în „Timpul”: Icoane vechi şi icoane nouă. Scriindu-i lui Ioan Slavici, Negruzzi nota: „Să venim la «Timpul». El e foarte mult cetit la noi. Articolele Icoane vechi şi icoane nouă au fost găsite minunat scrise şi minunat cugetate. S-a recunoscut în «Junimea» de îndată pana lui Eminescu. Săraca «Junimea»! Cât de bine rezuma un băiat cu talent diversele discuţii!...” (I.E. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. III).

19 decembrie 1877 - Iacob Negruzzi îi scrie lui Maiorescu despre greutăţile întâmpinate cu contribuanţii „Timpului”: „Pogor mă scoate din sărite. Am fost la dânsul, am stăruit să adune banii şi să vi-i trimită, dar am fost întotdeauna întâmpinat cu aceeaşi liniştită supărare ce-l caracterizează. Cu dânsul nu e de făcut treabă.” (conferă Augustin Z.N. Pop, Contribuţii...)

20 decembrie 1877 - Dintr-o nouă scrisoare a lui Slavici, trimisă lui Iacob Negruzzi, aflăm: „Nu am avut încă vreme să vorbesc cu d-l Maiorescu despre hotărârea privitoare la Albumul Junimei. Cred însă că atât Domnul Maiorescu cât şi d-l Rosetti vă vor trimite portretele sale. Eu şi Eminescu nu vi ie putem însă trimite, deoarece nu avem de unde. Pentru ca să vă putem trimite, ar trebui să ne posăm, pentru ca să ne posăm, ar trebui să avem bani, iar pentru ca să avem bani, ar trebui să ne trimiteţi d-voastră din Iaşi. Lucrul e dar pe cât se poate de lămurit: bani şi iarăşi bani, bani cu atât mai mult, cu cât iarna şi sărbătorile ne sunt în spate. Eu, de exemplu, nu am văzut bani de trei luni.” (I.E. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. I)

24 decembrie 1877 - Eminescu împreună cu Slavici îşi petrec Crăciunul în familie la Titu Maiorescu.

29 decembrie 1877 - Deşi acţiunea împotriva lui Eminescu este clasată de procuratura ieşeană, ros de invidie, neînsemnatul poet Dimitrie Petrino încearcă o nouă pistă, trimiţând un raport Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii, prin intermediul rectoratului din Iaşi, prin care cere intervenţia acestuia pentru a recupera, chipurile, cărţile înstrăinate din bibliotecă de Bodnărescu şi Eminescu.

30 decembrie 1877 - Impresionat în chip dureros de priveliştea jalnică a armatei române ce venea de pe câmpul de luptă, Eminescu scria în articolul Dorobanţii: „Au sosit în Bucureşti dorobanţii de pe câmpul de război. Aceşti eroi, cu care gazetele redicale se laudă atâta, sunt, mulţumită guvernului, goi şi bolnavi. Mantalele lor sunt bucăţi, iar sub manta cămaşa pe piele, şi nici cojoc, nici flanelă, nici nimic...”.

31 decembrie 1877 - Tânjind după prietenia ce se statornicise între cei doi mari scriitori, după clipele de plenitudine sufletească, Ion Creangă îi scria lui Eminescu: „Bădiţă Mihai, Slavă domnului c-am primit veşti de la tine. Eu te credeam mort şi mă luam de dor cu amintirile, când eraţi în jurul meu, tu, Augură cel blestemat, Conta şi alţii care acum vă fuduliţi prin Capitală alături de ciocoi, mânca-i-ar câinii, că sunt fiii lui Skaraoski, şi pe voi norocul şi binele. De ce laşi pe Veronica să se sbuciume? Te-am aşteptat de Crăciun să vii, dar... beşteleu, feşteleu că nu pot striga valeu şi cuvântul s-a dus, ca fumul în sus şi de venit n-ai mai venit. Aferim... Dar noi, adică Ienăchescu, Răceanu şi alţi muşterii pentru mâncărică şi băuturică bună, au tras un bairam de cel turcesc cu vin grecesc de la Amira. Apoi ne-am dus cu sania afară din oraş şi acolo pune-te din nou la masă. A doua zi la fel, de-abia a treia zi ne-am zburătăcit ca vrăbiile fiecare pe la vatra lui. Acum stau lângă horn cu picioarele mele şi mai pun rânduială în cele însemnări. Tu te cerţi cu politicienii prin «Timpul», ce-ai păţit de te-ai făcut aşa de războinic?”.

1877-1878 - Ofiţerul Matei Eminovici participă la războiul de Independenţă, luând parte la luptele de la Smârdan şi Plevna. Pentru eroismul de care a dat dovadă este decorat cu „Steaua României cl. a 5-a” cu „Virtutea Militară” şi alte decoraţii.

1878 - La insistenţele lui Iacob Negruzzi, Eminescu trimite poeziile: Povestea codruluiPovestea teiuluiSingurătatea şi Departe sunt de tine, care vor fi publicate în „Convorbiri literare” din 1 martie. Îl preocupă însă activitatea gazetărească la „Timpul” unde publică articole şi mai ales cronici teatrale.

Legăturile cu Iaşul şi cu familia sunt tot mai rare. Abia mai participă la întrunirile organizate la Maiorescu şi Mite Kremnitz.

1 ianuarie 1878 - Eminescu scrie în „Timpul”: „Ideile nu au viaţă decât acolo unde oamenii sunt gata să moară pentru dânsele; acolo, însă, unde oamenii pot cuteza să grăiască în public ori să scrie fără a fi pătrunşi de ceea ce zic, acolo oamenii trăiesc şi ideile mor”.

5 ianuarie 1878 - În articolul Pro domo, publicat în „Timpul”, Eminescu răspunde unor polemici ce se stârnesc în jurul articolelor sale. Se referă la perioada anilor săi petrecuţi în teatru, de care nu se ruşinează, şi la originea sa româna: „Când d-lor ne zic nouă că nu sântem români, râde lumea care ştie că ne ţinem grapă de părinţi, ce neam de neamul lor au fost români..”.

I.L. Caragiale publică în coloanele „României libere”, sub titlul general Cercetare critică asupra teatrului românesc, o serie de trei foiletoane, abordând modul imoral şi dăunător în care se practică critica teatrală la noi.

15 ianuarie 1878 - În polemicile purtate cu ziarele „Românul” şi „Telegraful”, Eminescu mărturisea, referitor la originea sa: „Scriitorul acestor şire e însuşi neam de ţăran... şi a ţinut coarnele plugului pe moşia părintească”.

28 ianuarie 1878 - Eminescu publică în „Timpul” o notă elogioasă pe marginea spectacolului cu piesa Hamlet jucat de Ernesto Rossi.

februarie 1878 - Caragiale este, alături de Eminescu şi Slavici, redactor al ziarului „Timpul”.

1 februarie 1878 - Maiorescu organizează o recepţie, la locuinţa sa, în cinstea actorului italian Ernesto Rossi. La recepţie fu invitat şi Eminescu, care însă nu participă, fiindcă nu are haine negre.

8 februarie 1878 - Eminescu îi scrie lui Iacob Negruzzi la Iaşi despre eforturile ce i le solicită munca redacţională la „Timpul”, despre intenţia sa de a abandona poezia: „Spun drept că n-aveam de gând a mai tipări versuri (...)”. Referindu-se la amicii pe care i-a lăsat la Iaşi şi care îi regretă plecarea, precum Conta, Creangă etc., poetul spunea că nu le scria, „căci la «Timpul» am în fiecare zi de umplut o coloană de tipar, împreună cu Slavici şi această masturbaţie intelectuală ne face incapabili de a ne aduna mintea”.

9 februarie 1878 - Mihai Eminescu redactează, în numele lui Lascăr Catargiu, o lungă scrisoare de protest adresată suveranului împotriva trimiterii în judecată a foştilor conservatori, act de răzbunare politică a liberalilor, care întreţineau o stare de spirit încordată între opinia publică şi parlament.

10 februarie 1878 - Urmărit fără nici un menajament de familie de Ion Drogli, soţul Aglaiei, Gheorghe Eminovici vinde moşia din Ipoteşti lui Cristea Marinovici, la preţul de 8.200 galbeni austrieci.

15 februarie 1878 - Apare în „Timpul” un articol polemic, fără semnătură, despre hidoasa pocitură, adică C.A. Rosetti: articolul aparţine lui Eminescu.

20 februarie 1878 - Eminescu publică în „Timpul” o cronică teatrală în care îl elogiază pe actorul Matei Millo: „În locul lui Millo nu va veni nimenea care să-i ajungă măcar la umăr”.

26 februarie 1878 - Eminescu, după cum îi scria Maiorescu lui Negruzzi, urma să-şi facă o fotografie, probabil la cererea redactorului „Convorbirilor”: „Cu Eminescu am să mă duc mâine la fotograf, mai nainte însă la bărbier să se radă”.

1 martie 1878 - Apar în „Convorbiri literare” poeziile: Departe sunt de tinePovestea codruluiPovestea teiului şi Singurătate.

Iacob Negruzzi scria referitor la talentul gazetăresc al lui Eminescu: „Ştiu de la intimi de-ai lui Rosetti că acesta în momentul când îi soseau gazetele lua totdeauna întâi „Timpul” în mână şi citea articolele lui Eminescu de la un capăt la altul, declarând despre poetul nostru că are cea mai întâi pană de jurnalist în România, deşi era cel mai înverşunat duşman al său”.

8 martie 1878 - Alexandru Macedonski ţine la Ateneu o conferinţă în care îl laudă pe Eminescu: „Eminescu, ce, între felurite poezii, a îmbogăţit literatura cu Epigonii, poezie care va rămâne”.

10 martie 1878 - Într-o altă conferinţă ţinută la Ateneul Român, Alexandru Macedonski elogiază poezia Legenda rozei de Veronica Micle, apreciere ce o va determina să-şi ofere mai târziu colaborarea la „Literatorul”, de unde se expediau numeroase săgeţi la adresa lui Eminescu şi a „Junimii”.

8 aprilie 1878 - Nicu Xenopol îi scrie lui Iacob Negruzzi din Paris referitor la poezia lui Eminescu: „Strigoii lui Eminescu dovedesc o imaginaţie bolnavă”.

11 aprilie 1878 - Mihai Eminescu publică în „Timpul” un articol polemic la adresa lui Holban, în care elogiază personalitatea lui Titu Maiorescu: „...Cel mai elegant scriitor român care este fără contestare d. Maiorescu - se mişcă în general pe un nivel, pe care d. Holban nu e de găsit (...). D. Maiorescu se află, din contră, în poziţie vrednică de invidiat de a nu trebui să se ocupe deloc de ceea ce d. Holban sau alţii de aceeaşi teapă zic sau fac”.

21 aprilie 1878 - Eminescu publică în „Timpul” o cronică dramatică în care elogiază jocul actorului Matei Millo: „...Rolul său propriu l-a jucat cu o vervă care ne face să uităm cu totul că artistul are astăzi peste 65 de ani. Aceeaşi vioiciune, acelaşi joc al fizionomiei, aceeaşi putere de mai nainte. Publicul era încântat, chiar actorii erau cuprinşi de acelaşi curent de veselie, de râdeau împreună cu publicul...”.

27 aprilie 1878 - Prin Hotărârea nr. 93, Înalta Curte de Conturi recunoaşte nevinovăţia deplină a lui Eminescu în procesul intentat de Dimitrie Petrino, acuzat de sustragerea de cărţi şi mobilier din avuţia bibliotecii din Iaşi, încetând un odios atentat la cinstea şi demnitatea marelui poet.

29 aprilie 1878 - Moare la Bucureşti poetul Dimitrie Petrino, de numele căruia se leagă regretabilul proces intentat lui Eminescu în legătură cu biblioteca ieşeană.

4 mai 1878 - Mihai Eminescu scrie în „Timpul” un necrolog lui Dimitrie Petrino: „...Înmormântarea poetului Dimitrie Petrino a fost simplă şi tristă. Câţiva amici politici şi câţiva stimatori ai talentelor lui; cu totul vreo douăzeci de persoane erau adunate împrejurul coştiugului...”.

21 mai 1878 - Poetul participă la premiera spectacolului cu piesa Roma învinsă de Al. Parodi, traducere în versuri de I.L. Caragiale.

25 mai 1878 - „Junimea” îl sărbătoreşte festiv pe Vasile Alecsandri, premiat la Montpellier pentru poezia Cântecul Gintei latine. Între participanţii la sărbătorire se aflau şi Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ioan Slavici.

26 mai 1878 - I.L. Caragiale începe să participe, alături de Eminescu, Slavici şi alţi scriitori, la şedinţele „Junimii” ce se ţineau în casa lui Titu Maiorescu, unde îşi va citi o parte din opera sa.

iunie 1878 - Mihai Eminescu locuieşte în curtea mănăstirii Caimata, în nişte ruine vechi, o odaie boltită, un fel de chilie călugărească, în care stăteau aruncate una peste alta lăzi, cărţi, manuscripte, ziare şi haine vechi”.

Ioan Slavici, în Amintiri, scrie, referitor la Eminescu: „Mă-ntorceam într-o zi de vară în tramvai de la Şosea. Era secetă şi năduf. În faţa Cişmigiului se urcă şi Eminescu care se ducea şi el acasă. Avea omul încălţaţi galoşii peste ghete. Dar tu? Cu galoşii acum!?, îi zisei mirat. El râse cu multă poftă. Aveam, zise, să mă întâlnesc cu P. Milo la trei şi m-am pomenit cam târziu, încât murii mai rămânea timp să-mi curăţ ghetele. Am tras galoşii peste ele...”.

iulie 1878 - La recomandarea medicului, Eminescu îşi ia concediu de la ziar şi pleacă la moşia lui Nicolae Mândrea de la Floreşti, judeţul Dolj: „...El s-a îmbolnăvit în cele din urmă de o boală care mie îmi părea foarte primejdioasă: i se umpluseră fluierele picioarelor de nişte bube foarte urâte, care se întindeau. D-rul Kremnitz, care ţinea mult la el, l-a examinat însă şi ne-a încredinţat că bubele acelea sunt cu desăvârşire nevinovate, că le au deseori oamenii care trăiesc în mizerie şi că se vor vindeca ele după ce Eminescu va fi trăit un timp oarecare mai regulat.” (Ioan Slavici, Amintiri).

Aflat în concediu la Floreşti-Dolj, din însărcinarea Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii, Eminescu traduce tomul întâi al cărţii Fragmente din istoria românilor de Eudoxiu Hurmuzachi, ce apăruse în limba germană.

1 iulie 1878 - Eminescu îi scrie din Floreşti unui cunoscut din Craiova solicitând informaţii în legătură cu fratele său Matei care fusese pe front în Balcani: „Te rog informează-mă printr-un mic răspuns dac-a sosit frate-meu cumva la Craiova, căci sperez să fi venit pentru că armata s-a desconcentrat...”. În legătură cu participarea lui Matei Eminovici la războiul de independenţă, un superior al acestuia, colonelul Gramont, va scrie în Memoriul ofiţerului Eminovici: „A făcut campania ca sublocotenent cu Regimentul 4. A luat parte la lupta de la Smârdan, şi a fost decorat cu Steaua României, clasa a V-a. Asemenea a luat parte la înconjurarea Plevnei şi a fost decorat cu Virtutea Militară (...). A luat parte la intrarea în Plevna şi la bătălia de la Smârdan”.

13 iulie 1878 - Din Floreşti, judeţul Dolj, unde se afla în concediu, Eminescu îi scrie lui I.L. Caragiale şi lui Ranetti Roman, colegi de redacţie la „Timpul”. Tonul plin de umor şi sarcasm al scrisorii dovedesc că scurtul popas şi aerul de ţară îi creară o bună dispoziţie poetului.

19 iulie 1878 - Ioan Slavici îl vizitează pe Eminescu la Floreşti: „Am trecut peste câteva săptămâni şi eu pe la Floreşti şi l-am găsit acolo sănătos tun şi în voie bună. Era numai el în conacul moşiei, singur, adică în foarte bună societate...” (Ioan Slavici, Amintiri).

23 iulie 1878 - Eminescu îi scrie de la Floreşti lui Theodor Rosetti cerându-i o sută de franci „spre ilustrarea existenţei cu oarecari călătorii la Turnu Severin şi prin împrejurimi”.

24 iulie 1878 - În timp ce Mihai Eminescu se afla la Floreşti, prietenii îi mută puţinele lucruri ce le avea în chilia din curtea mănăstirii Caimata într-o cameră din locuinţa lui Titu Maiorescu din str. Herăstrău nr. 27.

2 august 1878 - Din Floreşti, Eminescu trimite pentru „Timpul” obişnuitele sale articole de fond.

6 august 1878 - Eminescu se reîntoarce în capitală de la Floreşti. Se stabileşte cu domiciliul în locuinţa lui Maiorescu, dar numai pentru scurt timp. Reîntors în capitală „a şi tras acolo, dar n-a rămas decât vreo două săptămâni de zile. El nu era în stare să nu se supună până-n cele mai mici amănunte la rânduiala casei, în care se bucura de toată bunăvoinţa. Dimineaţa se scula şi se îmbrăca la timp, la ora mesei atât de prânz cât şi de cină, era totdeauna prezent, serile, mai nainte de a se culca, îşi dădea hainele şi încălţămintea, ca să fie curăţate. Acestea erau pentru dânsul jertfe grele, pe care le aducea însă cu toată inima. Ceea ce trecea peste puterile lui era bunăvoinţa de care nu se socotea vrednic şi pe care nu se simţea în stare s-o răsplătească. Îl înţelegeam şi-i dădeam dreptate. Am luat deci înţelegerea cu el să se mute la mine plătind chiria cuvenită...” (Ioan Slavici, Amintiri).

15 august 1878 - Un grup de foşti colegi de la Viena, respectiv Chibici-Râvneanul, Th. Ştefanelli şi Vasile Moraru, fac o vizită la redacţia „Timpului” în căutarea lui Eminescu, Slavici şi a altor colegi. Acolo, trecând printr-o odaie în care, călare pe un fel de cal de lemn, Caragiale îşi scria articolul, dădură peste Eminescu în cămaşă şi fără cravată, asudând la un articol pentru ziar, pe o masă mare plină de hârtii şi muşcând din când în când ca pe vremea Blajului, din câte un măr pe care-l lua dintr-un talger: „Mizerie, băiete, vecinică mizerie - declara Eminescu la întrebarea ce mai face? - am ajuns jurnalist, adică calic”. (apud George Călinescu).

În legătură cu această întâlnire, T.V. Ştefanelli îşi amintea: „Zilele câte le-am petrecut în Bucureşti a fost Eminescu nedespărţit de noi. El a fost călăuzul nostru în toate părţile, mânca, bea şi petrecea cu noi şi era bine dispus. Punga noastră era şi a lui; el comanda şi noi plăteam. Măi băiete, - zise el într-o zi - aşa de voios n-am fost decât în Viena când petreceam cu voi. Şi, în adevăr, aceste zile erau pline de momente fericite în care, lepădând toată grija cea lumească, precum zicea Eminescu, trăiam în amintirile vesele ale vieţii noastre de student şi ne reaminteam toate posnele ce le făcusem odată, nevoile în care trăiam, cum adeseori serile nu aveam ce mânca şi cum ne-a plătit Eminescu într-o seară masa, vânzând fără ştirea mea o pereche de pantaloni ai mei...”. (Amintiri...).

20 august 1878 - „Timpul” publică articolul lui Eminescu despre necesitatea unei Constituante.

12 septembrie 1878 - Eminescu publică în „Timpul” articolul Ca la noi la nimenea.

13 septembrie 1878 - Are loc, acasă la Kremnitz, o seară literară. Participă Eminescu, Caragiale, Slavici, Rosetti şi Chibici.

17 septembrie 1878 - Publică în „Timpul” o cronică elogioasă pe marginea lucrării lui B.P. Hasdeu, Cuvente den bătrâni din care rezultă că Eminescu era orientat în problemele fundamentale ale limbii române din scrierile vechi.

26 septembrie 1878 - Dintr-o scrisoare a lui Titu Maiorescu către soţia sa rezultă: „în curând e vorba să se mute Eminescu la mine.” Această scrisoare confirmă faptul că poetul nu avea un domiciliu stabil.

30 septembrie 1878 - Moare poetul M. Zamphirescu, autorul Musei de la Borta Rece, în care este satirizat şi Eminescu.

6 octombrie 1878 - Deschiderea stagiunii teatrale îi prilejuieşte lui Eminescu o nouă cronică dramatică la rubrica Foiletoanele «Timpului» în care critică pe Fr. Dame” care făcuse traducerea textului piesei jucate (Fiica lui Tintoretto).

8 octombrie 1878 - Articolul de fond al „Timpului”, semnat de Eminescu, are tema Oştirea română.

17 octombrie 1878 - Se joacă spectacolul cu piesa Ruy Blas. Participă şi Eminescu care, în cronica sa, va scrie: „Pe cine să lăudăm? Cui să-i mulţumim pentru plăcerea la care am fost părtaşi în seara aceasta?”.

2 noiembrie 1878 - Cronica dramatică a lui Eminescu din „Timpul” la piesa lui Vasile Alecsandri, Despot vodă, despre care scrie: „E fără nici o contestare, drama cea mai bună care s-a scris în limba noastră, plină de acţiune, ici puternici, colo de gingăşia simţirii, dar pe deasupra tuturor calităţilor acestora, versul în limba privighetorii de la Mirceşti răpeşte auzul şi simţirile”.

8 noiembrie 1878 - Creangă îi scrie lui Eminescu la Bucureşti cu regretul că a pierdut un prieten adevărat: „Ai plecat şi matale din Ieşi...”.

11-13 noiembrie 1878 - Eminescu participă, alături de Caragiale şi Slavici, la cea de-a 15-a aniversare a „Junimii”, prilej cu care se va reîntâlni cu vechii săi prieteni din Iaşi, desigur şi cu Ion Creangă.

12 noiembrie 1878 - Caragiale citeşte la o şedinţă a „Junimii”, ţinută la Iaşi, comedia O noapte furtunoasă sau Numărul 9: „...Caragiale care atunci a făcut întâia sa apariţie în «Junimea» şi spre marea noastră petrecere ne-a citit aşa de bine piesa sa O noapte furtunoasă, că ne-am tăvălit cu toţii de râs.” (Iacob Negruzzi, Amintiri...).

26 noiembrie 1878 - Maiorescu, însoţit de un grup de scriitori care au participat la aniversarea „Junimii”, între care se aflau Eminescu, Caragiale şi Slavici, se întoarce la Bucureşti, toţi pe cheltuielile criticului.

28 noiembrie 1878 - Eminescu încheie un contract de închiriere cu Raisa Iftimovici pentru o cameră situată în strada Speranţei din Bucureşti.

decembrie 1878 - Supărat pe fostul său prieten, Creangă îi scrie lui Eminescu la Bucureşti, plin de amărăciune: „Ce-i cu Bucureştiul de ai uitat cu totul de Ieşi...”. Scrisoarea nu este datată, dar răspunsul dat de poet în scrisoarea din 25 decembrie 1878 se pare să fie un răspuns la aceasta.

17 decembrie 1878 - Eminescu publică în „Timpul” un articol critic la adresa lui V.A. Urechia: „...L-am luat de atâtea ori pe domnul acesta în zeflemea, încât ne pare rău că i-am creat chiar acest soi de popularitate...”.

25 decembrie 1878 - Eminescu îi scrie lui Creangă, în legătură cu fiul acestuia, Constantin, care era elev la Şcoala de ofiţeri din Bucureşti, sfătuindu-l să-i trimită bani, „băiatul având nevoie de o pereche de încălţăminte mai cuviincioasă”.

1879 - Este un an bogat în poezie. La insistenţele repetate ale lui Iacob Negruzzi, Eminescu îi trimite: Pajul CupidonO, rămâiPe aceeaşi ulicioară... (l februarie), De câte ori, iubito...Rugăciunea unui dacAtât de fragedă (1 septembrie), Afară-i toamnăSunt ani la mijlocCând însuşi glasulFreamăt de codruRevedereDespărţire şi Foaie veştedă (1 octombrie). Pasiunea erotică a poetului se îndreaptă spre Mite Kremnitz, căreia îi predă lecţii de limba română şi-i oferă în manuscris poezia Atât de fragedă.

Apare, în Editura Socec, Fragmente din „Istoria românilor”, tradusă de Mihai Eminescu din însărcinarea Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii.

După mărturisirile Mitei Kremnitz, Eminescu îi propuse acesteia să lucreze împreună un dicţionar etimologic al limbii române.

4 ianuarie 1879 - Eminescu participă la ziua de naştere a Mitei Kremnitz, cu care ocazie îi oferă în dar o carte pe care îi dedică versurile Cu mâne zilele-ţi adăogi... Eminescu se informase în ascuns când era ziua mea de naştere. În ziua aceea el veni cu totul intimidat şi-mi aduse o carte legată în piele roşie, în care-mi scrisese o poezie făcută ad-hoc „Cu mâne zilele-ţi adăogi, cu ieri viaţa ta o scazi” etc. Eram nespus de mândră, mă simţeam favorizată şi credeam că am chemat prin calda mea simpatie un suflet la o nouă creaţie”.

1 februarie 1879 - Apar în „Convorbiri literare” poeziile: O, rămâiPajul Cupidon şi Pe aceeaşi ulicioară...

29 martie 1879 - Se înfiinţează Academia Română în locul Societăţii Academiei Române.

8 aprilie 1879 - Ziarul „Timpul” publică la rubrica Corespondenţa particulară o notă în care se dezvăluie unele abuzuri comise de directorul prefecturii Siliştea Nouă, Alexandru Macedonski. Această notă va constitui punctul de plecare în duelul ce se va încinge între autorul rondelurilor şi al nopţilor şi Eminescu.

21 aprilie 1879 - „Timpul” publică o notă polemică la adresa lui Alexandru Macedonski: „D-l Al. Alexandru Macedonski, fost director al prefecturii Siliştea-Nouă, în care calitate a comis escrocherii în acte publice (precum ne spune o corespondenţă pe care am publicat), în loc de a fi trimis înaintea justiţiei pentru acele acte scandaloase spre a-şi lua pedeapsa meritată, printr-un decret ce publică Monitorul de azi vedem, cu mirare, că e numit administrator al plăşii Sulina din judeţul Tulcea.” (apud Ion Scurtu). Un nou prilej de a-l incita pe Macedonski împotriva lui Eminescu şi a junimiştilor.

23 aprilie 1879 - Deşi, conform convenţiei din actul de vânzare, Gheorghe Eminovici trebuia să părăsească definitiv Ipoteştii, noul proprietar îi îngăduie să rămână în continuare, ca tovarăş în exploatarea moşiei, plătind pe an 10.000 lei, apoi, din toate veniturile moşiei se scădeau cheltuielile şi se împărţea venitul net, în părţi egale, între Marinovici şi fostul proprietar.

3 mai 1879 - Relaţiile dintre Eminescu şi Veronica sunt destul de încordate, ceea ce îl făcea pe Creangă să îşi dojenească prietenul. Când poeta prinde veste că Eminescu ar vrea să părăsească ţara, îi scrie alarmată: „Am auzit că tu eşti hotărât să treci (...), pe mine cui mă laşi - pe mine care ziceai că mă iubeşti aşa de mult...”.

30 mai 1879 - Ziarul „Timpul” informează despre lectura lui Vasile Alecsandri din Despot Vodă la „Junimea”. Această lectură a făcut o bună impresie asupra auditoriului, între care se afla, desigur şi Eminescu: „Citirea dramei Despot Vodă a făcut cea mai bună impresie asupra acestui distins auditor(..) Fiecare dintrânşii împreună cu oaspeţii au mulţumit poetului de onoarea ce le-o făcuseră venind în sânul Societăţii şi citindu-le noua sa producţie. Asupra acestei producţii dinainte sântem scutiţi de a mai face vre-o laudă banală, credem a fi spus totul, arătând numele autorului şi cine erau auditorii, care i-au dat admiraţia lor întreagă”. Este desigur dovada preţuirii de care se bucura Alecsandri în rândul junimiştilor.

15 iunie 1879 - Titu Maiorescu nota în jurnalul său: „Grea epocă Eminescu”. Se pare că îl frământa legăturile ce se statorniciseră între Eminescu şi Mite. Despre aceste legături, Mite scria: „...într-o vară, când dragostea sa ameninţa să degenereze în turbare, el îmi spune după o zi, în care zăcusem în pat din cauza unei migrene: ieri după masă am venit la d-ta, am trecut prin toate odăile şi am ajuns la uşa d-tale, însă am găsit-o închisă; altfel aş fi pătruns înăuntru şi te-aş fi omorât” (Amintiri fugare...)

4 august 1879 - Moare profesorul universitar Ştefan Micle, soţul poetei Veronica Micle.

12 august 1879 - Veronica îi scrie lui Eminescu la Bucureşti, rugându-l să intervină la minister pentru a i se acorda leafa lui Micle de la Universitate până la rezolvarea pensiei.

14 august 1879 - După ce la moartea lui Ştefan Micle publicase un necrolog în „Timpul”, Eminescu trimite Veronicăi o scrisoare de condoleanţe în care, pe lângă regretele pricinuite de pierderea suferită, o asigură de dragostea ce i-o poartă: „acea dureroasă dar adâncă şi intensă fericire pe care atingerea în treacăt a mâinii tale, zâmbetul tău, privirea ta adâncă au răsfrânt-o asupra vieţii mele atât de izolată şi lipsită de fericire”.

16 august 1879 - Veronica Micle îi scrie lui Eminescu, exprimându-şi dorinţa de a veni la Bucureşti: „...voi veni la Bucureşti ca să fac toate formalităţile; trebuie ca tu să-mi găseşti o locuinţă pentru câteva zile care să nu fie scumpă”. În adevăr, Veronica a venit la Bucureşti de două ori până la sfârşitul anului.

Rămasă văduvă cu doi copii minori şi lipsită de mijloace de existenţă, Veronica Micle se adresează Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii solicitând ajutor în acordarea unei pensii după soţul ei, care slujise învăţământul românesc mai bine de 23 de ani.

Văduva Veronica Micle, răspunzând regretelor de circumstanţă primite de la Titu Maiorescu la moartea lui Ştefan Micle, regretând trecutul şi atitudinea ei în timpul procesului ce a avut loc la Iaşi în 1864-1865, îl roagă să-i dea concursul: „uitând trecutul şi toate neplăcerile lui, vă rog să protejaţi pe văduva şi orfanii lui”. Maiorescu nu va ierta dârzenia tinerei de 15 ani şi îi va pregăti loviturile de graţie în anii 1880 şi 1882 când va zădărnici planul de căsătorie cu Eminescu.

20 august 1879 - Mărturie a dragostei şi afecţiunii purtate poetului de către Veronica Micle, a modului cum s-au cunoscut stă şi scrisoarea ei către Eminescu: „Cunoscându-te la Viena, modestia şi mai ales darul de a povesti unele întâmplări din viaţa marilor gânditori m-a făcut să-ţi port respect... Erai timid şi veşnic priveai în pământ. Laudele mele pentru frumoasele poezii publicate în Familia păreau că te măgulesc şi atunci ai îndreptat priviri întrebătoare spre mine. Am devenit prieteni discutând ceasuri întregi despre estetica poeziei. Mai apoi ai venit la Iaşi tot modest şi strălucit. Ai început să scrii poezii din ce în ce mai geniale. În nebunia mea le memorizam. Când rămâneam singură, mă îmbătăm cu parfumul ce transpira din ele” (apud Profil eminescian).

1 septembrie 1879 - Apar în „Convorbiri literare” poeziile Atât de fragedă...De câte ori iubito...Rugăciunea unui dac.

2 septembrie 1879 - Ca reacţie la pasiunea trecătoare a lui Eminescu pentru Mite Kremnitz, căreia i-a dăruit o copie după Atât de fragedă, Veronica Micle îi trimite o scrisoare plină de simţăminte de dragoste, de regrete la ideea că poetul a dat-o uitării. Este în acelaşi timp un elogiu adus frumoasei poezii: „Cât am admirat de mult poezia ta: Atât de fragedă... cât am admirat-o pot oare să-ţi spun? - tu singur trebuie că o admiri tainic în sufletul tău, şi că te închini la propria-ţi creaţiune ca însuşi fiinţa pe care o divinizezi în ea. E un sentiment atât de înalt, atât de curat, atât de adânc(...). Versurile tale m-au făcut cu durere să simt că o figură souverainement superieure m-a alungat afară din sufletul tău, unde poate fără drept şi fără veste mă introdusem. Scriindu-ţi, plâng lacrimi de durere, durere nouă şi necunoscută mie până acum şi care poate e cu atât mai umană cu cât vine într-o stare deja destul de tristă”.

5 septembrie 1879 - Veronica Micle soseşte la Bucureşti unde va rămâne mai bine de o lună şi jumătate, timp în care, alături de Eminescu, va bate pe la uşile ministerului în vederea primirii pensiei ce i se cuvenea după soţ.

1 octombrie 1879 - Apar în „Convorbiri” poeziile: Sonet I (Afară-i toamnă, frunza-mprăştiată)Sonet II (Sunt ani la mijloc)Freamăt de codru şi RevedereSonet III (Când însuşi glasul gândurilor tace)Despărţire şi Foaie veştedă (după Lenau).

18 octombrie 1879 - Reîntoarsă la Iaşi, Veronica Micle îi mulţumea lui Eminescu „pentru toate gentileţele şi pentru toate sacrificiile ce tu ai făcut pentru mine”. Îl numeşte „punctul luminos al vieţii mele”.

Redacţia „Timpului” se mută în str. Academiei nr. 19.

23 octombrie 1879 - Poetul locuieşte în Calea Victoriei nr. 107.

2 noiembrie 1879 - Veronica Micle îi scrie lui Mihai Eminescu după reîntoarcerea din Bucureşti, unde locuise la Eminescu în str. Buzeşti nr. 5: „Eu am fost menită de soartă a plăti întotdeauna scump un ceas de mulţumire, şi fericirea mea nespusă care am simţit-o lângă tine, nebuniile fericite şi acea beţie divină, atâtea momente de nespusă şi nemărginită fericire, desigur că nu puteam decât să le plătesc foarte scump, atât de scump încât mi-i groază a mă opri lung timp asupra acestui preţ”.

3 noiembrie 1879 - Veronica îi cere lui Eminescu să confirme primirea actelor ce-i trimisese şi-l invită să vină la Iaşi de aniversarea „Junimii”, prilej de a-l sărbători la 8 noiembrie, cu care ocazie îi cumpărase un portţigaret de chihlimbar.

8 noiembrie 1879 - Eminescu se află la Iaşi; locuieşte în casa Veronicăi Micle, unde scrie sonetul Stau în cerdacul tău: „Stau în cerdacul tău... Noaptea-i senină. / Deasupra-mi crengi de arbori se întind / Crengi mari în flori de umbră mă cuprind / Şi vântul mişcă arborii-n grădină”.

29 decembrie 1879 - Mihail Kogălniceanu, pe atunci ministru de interne, telegrafiază Veronicăi Micle că, prin jurnalul Consiliului de Miniştri, i s-a recunoscut dreptul la pensie pe toţi anii de serviciu ai profesorului Ştefan Micle.

1880 - În acest an, Eminescu locuieşte în Bucureşti, str. Segmentului nr.9, mahalaua Sf. Constantin, proprietatea avocatului Ion Chiriţescu.

Eminescu îl consultă pe Maiorescu în privinţa căsătoriei sale cu Veronica. Criticul interveni cu brutalitate, acţionând calculat spre a-l îndepărta pe poet de fiinţa iubită, introducând în intrigă numele lui Caragiale.

1 ianuarie 1880 - De Anul Nou, între vizitatorii lui Samson Bodnărescu, prieten al lui Eminescu, Slavici şi Veronica Micle, se afla Ion Creangă, care oferă copiilor gazdei povestea Capra cu trei iezi, după lectura expresivă a autorului.

Într-o clipă de reîntoarcere către fiinţa iubită, mama sa, Raluca, pe care o pierduse în urmă cu patru ani şi de care treburile istovitoare ale activităţii de gazetar îl desprinseră, scrie poezia O, mamă..., puternică readucere în memorie a mamei dragi: „O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi / Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;/ Deasupra criptei negre a sfântului mormânt / Se scutură salcâmii de ploaie şi de vânt... / Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău / Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu”.

20 ianuarie 1880 - Apare la Bucureşti revista „Literatorul”, fondată şi condusă de Alexandru Macedonski, promotoare a poeziei simboliste în literatura română. Prin „Literatorul”, Macedonski polemizează cu marii scriitori ai vremii Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri etc.

februarie 1880 - Sub titlul generic de Studii asupra situaţiei, Eminescu publică o suită de articole: Despre program, Independenţa română, Ideea statului monarhic, Ficţiunea parlamentară şi Declasarea, în care îşi exprimă o serie de idei cu privire la „neatârnarea” României.

5 februarie 1880 - Matei Eminovici, fratele poetului, se căsătoreşte cu Matilda Ilian, de care se va despărţi nu peste mult timp. Se va recăsători cu Ana Condeescu. Şi de aceasta se va despărţi (1892) pentru a se căsători a treia oară cu Silvia Maieru, cu care va convieţui până la moarte.

6 februarie 1880 - „Bolnav trupeşte, dar şi mai mult sufleteşte”, Eminescu îi scrie Harietei: „Matei s-a însurat ieri (5 februarie 1880). Mi-a trimis o invitaţie prin poştă, pe care am primit-o abia azi după amiază. Dacă-i scrii, seriei că-l felicit - eu n-am nici vreme nici dispoziţie; şi nu voiu avea-o mult timp de a mă ocupa de aceasta.” (apud Augustin Z.N. Pop, Contribuţii...).

10 februarie 1880 - Duiliu Zamfirescu îşi începe colaborarea la „Literatorul” lui Alexandru Macedonski, debut primit cu mare interes de conducătorul revistei.

24 februarie 1880 - Apare în nr. 6/1880 al „Literatorului” articolul Frunze găsite prin volume, semnat cu pseudonimul Rienzi, în care se denigrează poezia lui Eminescu. Articolul a fost atribuit de unii critici (Ilarie Chendi, Nicolae Iorga, Tudor Vianu, Adrian Marino etc.) lui Duiliu Zamfirescu, în timp ce alţii (Perpessicius, M. Gafiţa, Al. Săndulescu) îl atribuie lui Alexandru Macedonski.

1 aprilie 1880 - Apare în „Convorbiri literare” poezia O, mamă, singura poezie a lui Eminescu publicată în cursul acestui an.

7 aprilie 1880 - Veronica Micle îi scrie din Iaşi lui Eminescu asigurându-l de profundele sale sentimente ce i le nutreşte: „Cu acestea te sărut din suflet şi te rog să crezi că sentimentele mele pentru tine sunt eterne acelea de dragoste”.

20 aprilie 1880 - La chemarea insistentă a surorii sale Harieta de a veni acasă, Eminescu îi răspunde: „Iartă-mă, puiule, dacă nu pot veni după chemarea ta la Iaşi, dar cum au căzut sărbătorile pe dos, am avut atâta de lucru zilele acestea, încât nu m-am putut urni din loc. Ba mi-am legat cărţile în teancuri ca să mă mut, ba mi-am căutat casă şi pe lângă toate acestea mai sunt bolnav şi trupeşte, dar şi mai mult sufleteşte (...). Aş dori din tot sufletul să te văd, dar mi-e cu totul peste mână (...). Poate la toamnă... Dar să nu mai vorbesc, nu de toamnă, ci nici de ziua de mâine... Lumea-i schimbăcioasă şi toate visurile noastre şi nădejdile sunt făcute să se spulbere în vânt. Toamna anului e una pe an, apoi-i urmează primăvară. Toamna vieţii vine fără să ştii când, nici de unde... numai vezi că totul a trecut pentru a nu se mai întoarce. Ş-apoi se simte omul bătrân, foarte bătrân, şi ar vrea să moară. E mult de atunci, Harieta, de când eram mici de tot şi ne spuneau muşnegii poveşti. Poveşti sunt toate în lumea asta.” (apud I.E. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. IV; Augustin Z.N. Pop datează scrisoarea 6 februarie1880).

6 mai 1880 - În articolul publicat în „Timpul” scrie: „Oricare din noi lesne va pricepe că Anton Pann e un scriitor naţional, într-adevăr, iar sute de alţi nu; căci nu devine cineva scriitor naţional prin aceea că repetă cuvintele patrie, libertate, gloria naţiunii în fiecare şir al scrierilor sale (...)”.

8 mai 1880 - Într-un articol referitor la literatura populară, publicat în ziarul „Timpul”, Eminescu scrie: „Adevărata literatură trainică care să ne placă nouă şi să fie originală şi pentru alţii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru, pe tradiţiile, obiceiurile şi istoria lui, pe geniul lui”.

6 iunie 1880 - Într-un articol din „Timpul” Eminescu reia tema abordată cu ani în urmă în romanul său Naturi catilinare (Geniu pustiu): „Astfel lupta acestei mase de nulităţi în viaţa statului nu era, ca în alte ţări, o luptă între grupuri sociale, cu interes bine definit, ci străduinţa unor naturi catilinare fără o meserie hotărâtă, fără talent, fără avere, pentru pâinea de toate zilele, ce le-o poate procura bugetul, din socoteala tuturor claselor pozitive ale societăţii întregi”.

7 iunie 1880 - Matei Eminovici este înaintat la gradul de locotenent.

27 iunie 1880 - Dorind să distrugă corespondenţa primită de la Eminescu (între cei doi îndrăgostiţi intervenise un conflict, datorat unor intrigi), Veronica Micle găseşte manuscrisul poeziei Dorinţa care îi fusese dedicată de poet în 1876, i-l restituie, însoţit de câteva rânduri în franceză: „Domnule, voi distruge scrisorile dumitale de astăzi într-o lună. Găsind printre hârtiile mele poezii de-ale dumitale, îmi fac o datorie înapoindu-vi-le. Binevoiţi etc. Veronica”. La aceasta, Eminescu concepe un răspuns din care reţinem: „Dac-aş şti că ai o scânteie de iubire pentru mine, aş aştepta o sută de ani, dar ştiu că n-ai, de aceea condiţia pusă e cam greu posibilă. De o împlineşti bine: de nu, nu. Cred că n-o vei împlini, şi de aceea adio, Doamnă, şi de astă dată pentru totdeauna.” (conferă Augustin Z.N. Pop, Mărturii).

26 august 1880 - Mihai îi scrie Harietei, aflată într-un pension din Cernăuţi: „Harieta dragă, nu-ţi pot promite pozitiv că voi putea trimite în fiecare lună câte 100 franci, pentru că nu-mi văd capul de mulţimea datoriilor care le-am făcut, în anul acesta. Dar vreo câteva zile după 1 septembrie, voi trimite 100 franci. Mai pe urmă voi vedea ce pot face. Al tău, Mihai”. Promisiunea făcută probabil nu a fost îndeplinită. Aşa se explică şi plângerea lui Titu Maiorescu împotriva poetului pentru o datorie neonorată.

septembrie 1880 - Din toamna acestui an datează pasiunea efemeră a lui Eminescu pentru Cleopatra Poenaru Leca, verişoara lui Caragiale, o „doamnă negreşit foarte inteligentă, dar deloc frumoasă şi mult mai mare de ani decât Eminescu”, despre care poetul nota într-o epistolă rămasă în manuscris: „Eşti o mizerabilă cochetă, Cleopatra. Tu m-ai ucis moraliceşte, mi-ai rupt şira spinării, m-ai deşelat moraliceşte, încât nu mai pot avea nici o bucurie în viaţă. Mi-e atât de frig înăuntrul inimei, sunt atât de bătrân, ai făcut să cază toată primăvara vieţii mele la pământ, încât nu se alege nimic de ea... Şi de ce? Ce rău ţi-am făcut eu?” (apud I. Nica).

12 septembrie 1880 - Ziarul „Timpul” începe publicarea unui ciclu de patru articole semnate Censor, atribuite lui Eminescu, cu aspecte critice la adresa societăţii vremii.

22 septembrie 1880 - Dintr-o scrisoare a lui Titu Maiorescu către Nicolae Gane aflăm că „Eminescu, amorezat de d-na Poenaru găseşte în această doamnă cam corpulentă multă inspiraţie”.

27 septembrie 1880 - Mite Kremnitz, care cunoştea pasiunea lui Eminescu pentru Cleopatra Poenaru, îi scrie lui Nicolae Gane: „Slavici lucrează mult, Eminescu ne aduce, din când în când, poezii, dedicate unei noi flăcări a inimii lui de poet, să sperăm că nu o va tulbura cum a tulburat pe biata doamnă Micle.” (apud Ion Creţu).

septembrie-decembrie 1880 - Eminescu frecventează cu regularitate „Junimea” în casa lui Maiorescu, aflându-se într-o stare de sănătate fizică şi psihică deplină.

2 octombrie 1880 - Mite Kremnitz îi scrie lui Nicolae Gane: „...Eminescu a fost ieri cu totul disperat; dacă aş fi răutăcioasă ca dv. aş spune că absenţa stăpânei inimei lui i-ar explica melancolia. Bietul băiat! Cred că dânsa a răspuns la declaraţia lui cu un hohot de râs şi el, după câte se spune, spera să fie primit de soţ”. (apud Ion Creţu).

2 octombrie - 3 martie 1881 - În această perioadă redacţia ziarului „Timpul”, la care lucra şi Eminescu, se afla în str. Covaci nr. 14.

27 noiembrie 1880 - Harieta Eminovici îi scrie lui Titu Maiorescu, rugându-l să intervină pe lângă fratele ei Mihai să-i trimită banii pe care îi datora pe 14 luni. Este vorba de promisiunea făcută de a-i da câte 100 de franci pe lună.

8 decembrie 1880 - Veronica Micle îi scrie lui B.P. Hasdeu plângându-se de amestecul lui Maiorescu până şi în problema căsătoriei ei cu Eminescu. Îi solicită sprijin pentru obţinerea pensiei cuvenite în urma morţii soţului ei, Ştefan Micle.

1881 - Apare la Leipzig un volum de Poezii româneşti. Traducere în limba germană de Carmen Sylva, editată şi completată de Mite Kremnitz. Din creaţia eminesciană sunt incluse poeziile: Crăiasa din poveştiScrisoarea II (Satire II)DorinţaDe câte ori, iubito...DespărţireMelancolieSingurătateRugăciunea unui dacO, rămâiRevedereO, mamă...Pe aceeaşi ulicioară...SonetPovestea codruluiFreamăt de codruLaculVenere şi Madonă şi Strigoii.

Deşi legăturile dintre Veronica Micle şi Eminescu sunt întrerupte, dorinţa restabilirii lor rezultă nu numai din diversele scrisori sau tatonări indirecte, ci şi din versurile pe care Veronica Micle le publicase în acest an: „Aş vrea să vin la tine, / Dar urma ţi-am pierdut, / Şi nu mai am de cine/ Să-ntreb ce te-ai făcut. / Ş-aş vrea măcar odată / Să pot să-ţi mai şoptesc / Cu inima sfărmată / Că încă te iubesc”.

Veronica Micle, în timpul cât a fost certată cu Eminescu, a purtat corespondenţă cu poetul bucureştean Iuliu Roşca, care o ceruse în căsătorie, dar pe care îl refuză cu mult tact, mărturisindu-i dragostea ce o poartă lui Eminescu.

I.L. Caragiale părăseşte redacţia ziarului „Timpul”, unde a lucrat alături de alţi doi mari scriitori: Mihai Eminescu şi Ioan Slavici.

1 februarie 1881 - Veronica Micle publică în „Convorbiri literare” un frumos pastel Lac-oglindă, în care zbuciumul nefericitei poete transpare dramatic. Acest pastel va fi mult elogiat în presa vremii şi chiar mai târziu.

Eminescu publică, în „Convorbiri literare”, Scrisoarea I, inaugurând ciclul scrisorilor, poezii de valoare ale liricii sale de meditaţie filozofică şi de forţă satirică.

martie 1881 - Din amintirile lui Alexandru Vlahuţă (La gura sobei) aflăm că în această lună Eminescu a citit la „Junimea” din Bucureşti, în casa lui Grigore Peucescu, fost director al „Timpului”, poezia Scrisoarea III (iniţial a fost numerotată a IV-a).

18 martie 1881 - Eminescu îi scrie lui Iacob Negruzzi la Iaşi în legătură cu „Scrisoarea III”, despre care spune că a fost trimisă prin Maiorescu spre a fi citită şi la „Junimea” din Iaşi.

Dezgustat de meschinăria politică, epuizat de munca de gazetar, Eminescu îi scrie tatălui său, bolnav, cerându-şi scuze că nu poate merge să-l vadă. „N-am răspuns numaidecât pentru că m-a apucat proclamarea regatului pe dinainte şi-n asemenea împrejurări, noi, negustorii de gogoşi şi braşoave, adecă noi gazetarii, sântem foarte ocupaţi. Aş dori din toată inima să viu acasă - să vă văd, dac-aş găsi vrun om de încredere care să-mi ţină locul, căci negustoria asta, pe lângă că n-aduce nimic, nici nu te îngăduie să închizi o zi, două dugheana şi să mai iei lumea în cap ci-n toate zilele trebuie omul să-şi bată capul ca să afle minciuni nouă (...). Îl rog pe Nicu să-mi scrie mai des şi să nu se uite la aceea că nu-i răspund, căci, dacă am aşa de puţină vreme de scris şi dacă mi-e acru sufletul de cerneală şi de condei, citesc totuşi cu multă bucurie scrisorile ce le primesc de la d-voastră”.

28 martie 1881 - Aflat la Iaşi, Titu Maiorescu citeşte în şedinţa „Junimii” Scrisoarea III a lui Eminescu. Nemulţumit de conţinutul acestei satire, George Panu protesta: „Nădăjduiesc că poezia aceasta nu se va publica în «Convorbiri literare»”. Râsul provocat de această cerere l-a făcut pe Panu să părăsească adunarea şi de atunci nici n-a mai asistat la vreo întrunire a „Junimii”.

1 aprilie 1881 - Apare în „Convorbiri literare” poezia Scrisoarea II.

3 aprilie 1881 - Aflând de viaţa grea şi plină de lipsuri pe care o ducea Eminescu la „Timpul”, Samson Bodnărescu, prieten statornic al poetului, lovit de aceleaşi canalii mărunte ale liberalilor care îl loviseră şi pe prietenul său, ajuns director la Liceul din Pomârla, îi scrie lui Maiorescu să-l determine pe Eminescu să părăsească Bucureştiul şi gazetăria şi să sprijine numirea lui ca profesor la Liceul din Pomârla unde va avea condiţii mai bune de viaţă şi de creaţie.

1 mai 1881 - Apare, în „Convorbiri literare”, Scrisoarea III.

10 mai 1881 - Ziarul „Timpul” reproduce poezia Scrisoarea III a lui Eminescu, în locul destinat zilnic articolului politic pe care-l semna poetul.

iunie 1881 - Gheorghe Eminovici se duce la Bucureşti ca să-şi vadă băiatul şi să urmeze un tratament medical. Cu această ocazie se crede că tatăl i-a cumpărat poetului un ceas de aur.

1 iunie 1881 - Ion Creangă publică, în „Convorbiri literare”, Amintiri din copilărie (partea I).

14 iunie 1881 - Eminescu îi trimite din Constanţa Veronicăi Micle o scrisoare de trei pagini în care îi relata traseul parcurs (cu trenul până la Giurgiu; de aici cu o cursă de vapor până la Cernavodă; iar mai departe cu trenul până la Constanţa, unde sosi la această dată).

19 iunie 1881 - Eminescu locuieşte pe str. Enei nr. 1 din Bucureşti. Aici este vizitat de tatăl său.

1 iulie 1881 - Apare, la Iaşi, „Contemporanul”, revistă ştiinţifică şi literară (editată de Cercul socialist din Iaşi), care-şi fixează drept scop acela „de a face cunoscut publicului român cum priveşte ştiinţa contemporană lumea”. În această revistă vor apărea multe articole îndreptate împotriva lui Titu Maiorescu şi a altor junimişti, între care se remarcă cele semnate de Gherea: Către d-nul MaiorescuCritica criticii etc.

3 iulie 1881 - Veronica Micle publică în „Familia” lui Iosif Vulcan poezia Soarta mea, prima colaborare a poetei la această revistă. Iosif Vulcan nu scapă prilejul de a nota elogios această colaborare: „O plăcută surprindere se prezintă onorab. nostru public cetitor prin poezia din nr. presinte. Cununa colaboratorilor noştri iarăşi s-a împodobit cu un nume frumos. D-na Veronica Micle (...) cunoscută din armonioasele sale inspiraţiuni poetice publicate în revista „Convorbiri literare” ne-a făcut şi nouă plăcere de-a oferi cititorilor noştri câteva din poeziile inedite ale d-sale”.

21 iulie 1881 - La insistenţele Harietei de-a o vizita, poetul îi scrie, cerându-şi iertare că nu poate merge la ea la Botoşani: „Iartă-mă, puiule, dacă nu pot veni...”.

1 septembrie 1881 - Între Eminescu şi Veronica intervine o nouă ceartă, poetul cerându-şi pentru a doua oară corespondenţa.

Publică, în „Convorbiri literare”, Scrisoarea a patra (Scrisoarea IV).

20 septembrie 1881 - Iuliu I. Roşca o invită pe Veronica Micle la Bucureşti. Aceasta îi scrie: „De ce doreşti să vin la Bucureşti? Pentru mine Bucureştiul e de-o amintire atât de tristă, încât dacă într-adevăr afaceri serioase nu m-ar chema, cât lumea n-aş pune piciorul în el. Nu lua această mărturisire în nume de rău, însă în Bucureşti e acea fiinţă, care-mi poate da şi moarte şi viaţă, şi pe care cu tot dorul ce aş avea s-o văd, mi(-i) groază, mă tem de mine însămi, e vorba de Eminescu, pe care aş vrea să-l uit şi nu pot în Iaşi; ce va fi când s-ar întâmpla să-l văd-nici eu nu ştiu.” (apud Augustin Z.N. Pop, Mărturii...).

23 septembrie 1881 - În articolul de fond al ziarului „Timpul”, Eminescu răspunde unor supoziţii formulate de Ionel Ciocârdel pe marginea terminaţiei numelor slave, între care şi cel de Eminovici care ar fi tot slav, spunând că, în adevăr, sunt o serie de nume slave dar aceasta se datorează faptului că în România limba de stat a fost cea slavonă precum în Occident cea latină.

25 octombrie 1881 - Într-un articol publicat în Timpul, referindu-se la unele probleme de limbă, Eminescu notează între altele că nu de jargonul „secolului fanarioţilor se va lega progresul limbii noastre, ci de începuturile sănătoase ale unui Ureche sau Miron Costin.” (Eminescu despre problemele limbii române literare de Gheorghe Bulgăr, Bucureşti, 1955).

27 octombrie 1881 - Eminescu, semnând ca martor protocolul de căsătorie a unui gazetar ardelean, Dionisie Miron cu Valeria Voronca, îşi dă adresa pe Calea Victoriei nr.102. Este prima oară chiriaşul prietenului său Ioan Slavici.

21 noiembrie 1881 - Cu ocazia dezvelirii statuii lui Eliade, Eminescu scrie un articol în care arată că acesta este cel dintâi scriitor român.

decembrie 1881 - Dându-şi seama că atât el cât şi Veronica Micle au fost victimele calomniilor de salon, Eminescu regretă că s-a lăsat atras în cercul crezării şi că şi-a învinovăţit iubita de lipsă de sinceritate şi afecţiune.

Interesată în rezolvarea pensiei în urma decesului soţului său, Veronica Micle vine în Bucureşti. Se întâlneşte cu prietenii poetului, dar, victimă a intrigilor junimiste, îl ocoleşte pe Eminescu, ceea ce va regreta în curând.

23 decembrie 1881 - Veronica Micle îi scrie lui Eminescu, destăinuindu-şi sentimentele ce le nutreşte pentru el: „Eminescu al meu, singurul şi unicul obiect al dragostei mele...”.

25 decembrie 1881 - Eminescu participă, împreună cu Caragiale, la serbarea pomului de Crăciun la Mite Kremnitz, cu care ocazie între cei doi intervine o ceartă pe tema Veronicăi.

28 decembrie 1881 - Cu regretul în suflet că, deşi a fost la Bucureşti, a evitat să se întâlnească cu Eminescu, Veronica Micle se destăinuie într-o scrisoare pe care o trimite poetului: „Dar am voit să mă înşel pe mine însămi şi prin o prostie am voit să cred că te-am uitat, însă dorinţa nespusă ce aveam de a te întâlni şi regretul că nu te zărisem măcar în timp de două săptămâni, era o dovadă vie şi puternică că sufletul meu era încă plin de tine. Prostia, însă era făcută (...). Eminul meu, când ai şti ce urât îmi este laşul!... J’etouffe, nu mai pot trăi departe de tine, ori vii tu la Iaşi, ori eu vin la Bucureşti, nici nu se poate altmintrelea.” (apud Augustin Z.N. Pop, Mărturii...).

În ziua când Veronica Micle îi scria lui Eminescu la Bucureşti cu regretul că nu l-a întâlnit, declarându-i că nu mai poate trăi fără el, Eminescu îi adresa iubitei o misivă de împăcare, în care îşi asuma vinovăţia întreruperii corespondenţei şi a legăturilor: „Nu trebuie să te superi, ba să plângi, pentru că eu nu sunt supărat. N-are a face una cu alta. Dacă-ţi scriu cam ursuz, nu trebuie să crezi că supărarea mea se îndreaptă în contra ta, căci ştiu bine că în contra ta nu am nimic. Faţă de tine caut să-mi suport vina mea proprie”.

29 decembrie 1881 - Eminescu încearcă s-o liniştească pe Veronica pentru necazul care i-l făcuse Caragiale, refuzând restituirea scrisorilor compromiţătoare care o puneau într-o lumină defavorabilă faţă de lume şi de poet.

1882 - La începutul acestui an, Eminescu locuieşte pentru scurt timp pe strada Buzeşti nr. 5, unde a primit-o pe Veronica Micle.

Istovit şi obosit, Eminescu se destăinuie unui amic: „În opt ani de când m-am întors în România, decepţiunea a urmat la decepţiune şi mă simt atât de bătrân, atât de obosit încât degeaba pun mâna pe condei să încerc a scrie ceva. Simt că nu mai pot - mă simt că am secat moraliceşte şi că mi-ar trebui un lung repaos ca să-mi vin în fire. Şi, cu toate acestea, ca lucrătorii cei de rând din fabrici, un asemenea repaos nu-l pot avea nicăieri şi la nimeni. Sunt strivit, nu mă mai regăsesc şi nu mă mai recunosc - aştept telegramele Havas ca să scriu, iar să scriu (...), scrie-mi-ar numele pe mormânt şi n-aş mai fi ajuns să trăiesc”.

Eminescu şi Slavici pun la cale un cuprinzător plan de culturalizare a maselor din Ardeal. Plănuiesc apariţia unui periodic literar cu o largă răspândire, sub redacţia unui „comitet compus din bărbaţi capabili şi serioşi”. Se gândesc să înfiinţeze o bibliotecă de literatură aleasă românească şi universală şi la mişcarea teatrală de amatori, asociaţii muzicale, etc.

ianuarie 1882 - O nouă scrisoare a lui Eminescu adresată Veronicăi Micle din care rezultă profundele sentimente ce i le nutrea, dar şi încercarea unora dintre amicii săi de a umbri aceste sentimente: „Ascultă, dragă, toţi mi-au interzis ca să-ţi scriu, ziceau că purtările tale sunt nedemne pentru un răspuns din partea mea! Fiecare scrisoare a ta redeşteaptă în mine o revoltă împotriva acestei inconştiente, dar... eram abrutizat, lipsit de voinţa pentru a îndepărta aceste sfaturi neprieteneşti. Iartă-mă, iartă-mă”.

1 ianuarie 1882 - Pentru a tempera spiritul polemic al gazetarului Eminescu, ziarul „Timpul” este încadrat cu un director şi un comitet de redacţie. Reorganizarea redacţiei nu rezolvă situaţia, poetul rămânând imun la noua tendinţă, continuând să scrie în stilul său propriu.

3 ianuarie 1882 - Eminescu îi scrie Veronicăi Micle întrebând-o asupra revenirii ei la Bucureşti, când „vom vorbi de ceea ce-mi scrii, adică de rămânerea ta aici”, pentru „a începe aceea ce am numit viaţa noastră nouă”. Cei doi îndrăgostiţi aduceau iar în discuţie căsătoria lor.

11 ianuarie 1882 - Teama unor noi intrigi îl determină pe Eminescu să-i scrie Veronicăi să nu spună nimănui de împăcarea lor. „Tu ştii că eu sunt un om urât de multă lume şi că cine ar afla că mă iubeşti, ca să se răzbune asupra-mi, s-ar răzbuna pe tine”.

24 ianuarie 1882 - Se înfiinţează la Bucureşti Societatea „Carpaţi” cu vădite tendinţe antihabsburgice. Între membrii societăţii se afla şi Eminescu, atras de prietenii săi ardeleni.

februarie 1882 - Veronica Micle îi face o vizită lui Eminescu la Bucureşti unde va rămâne mai multe zile, fiind găzduită la Slavici.

Reîntoarsă la Iaşi, după vizita de câteva zile făcută lui Eminescu la Bucureşti, Veronica Micle îi expediază o serie de telegrame, neliniştită de tăcerea poetului. Din şirul de telegrame rezultă că poetul locuia în această perioadă pe str. Buzeşti nr. 5.

5 februarie 1882 - O nouă mărturisire a dragostei ce o poartă poetului, chinuit şi minţit de cei ce-l înconjurau, este exprimată de Veronica în scrisoarea ce i-o adresează: „...te iubesc ca o nebună şi e o nebunie atât de dulce şi atât de scumpă sufletului meu, că doresc ca niciodată să nu scap de ea”.

9 februarie 1882 - Veronica îi scrie din nou lui Eminescu: „...dacă prin o sfântă mărturisire, care pot să ţi-o fac, aceea de a-ţi jura o absolută credinţă trupească şi sufletească, aş putea să-ţi redau liniştea, eu cu drag ţi-o fac şi, ceva mai mult, te rog să fii sigur că, deşi m-ai făcut să sufăr, deşi m-ai uitat de tot odată, niciodată eu nu te voi face să suferi nimic, şi nici nu voi pune nimic mai presus de tine”. Scrisoarea se încheie astfel: „Lui Mihai Eminescu să-i spui că-l doresc, că-l iubesc, că-i sunt credincioasă ca un câine, că-l sărut, că-l dezmierd, că-l rog să-mi trimită poezia făgăduită şi nefăgăduită. Veronica ta, care se stinge după tine.”

10 februarie 1882 - Eminescu îi comunicase Veronicăi că doreşte să-şi strângă poeziile într-un volum sub titlul Lumină de lumină, la care Veronica îi răspunde că este foarte mulţumită de această hotărâre şi că şi ea ar dori să-şi strângă poeziile sale într-o plachetă.

11 februarie 1882 - Veronica Micle îi scrie lui Eminescu: „Scumpul meu iubit. Am îmbrăţişat ieri scrisoarea ta fermecătoare care mi-a cauzat o plăcere mare şi o mai mare surpriză încă, fiindcă nu mă aşteptam la atâta gentileţe din partea ta, de a-mi scrie imediat după două zile. Dragă, cum ştii tu de bine să fii amabil când voieşti! (...) Şi suntem atât de conştienţi de sentimentele noastre că nimic n-ar putea să ne dezmintă. (...) Ştiu bine că te iubesc şi anii care au trecut de când am început această pasiune pentru tine n-au făcut altceva decât s-o întărească şi s-o mărească. Fii convins de acest adevăr, iubitul meu, şi dacă siguranţa că eşti iubit de mine e suficientă fericirii tale, iat-o şi împodobeşte-mă cu toată bogăţia fanteziei şi a imaginaţiei tale, şi scrie versuricu toată căldura sufletului tău (...). Scumpul meu, iubeşte-mă cum te iubesc eu pe tine! Te sărut! Veronica.” (apud Profil eminescian).

14 februarie 1882 - Titu Maiorescu notează în însemnările sale zilnice: „Spiritual şi bine Eminescu”.

21 februarie 1882 - Eminescu îi scrie Veronicăi Micle, între altele: „Am o cumplită nevralgie la cap - efectul unei binevoitoare şi premature primăveri, se vede”.

22 februarie 1882 - Cum poetul amână tot mai mult planurile de a se căsători cu Veronica, la insistenţele acesteia de a merge la Iaşi, unde să-şi unească viaţa, Eminescu îi scrie plin de amărăciune că starea sănătăţii şi lipsurile în care trăieşte sunt adevăratele motive ale amânării şi nu infidelitatea de care era bănuit: „Bolnav, neavând nici o poziţie socială sigură prin care să-ţi pot pregăti un trai modest şi poate fericit alături de mine; sărac, precum bine ştii că sunt şi având pururea grija zilei de mâine, tu crezi că eu aş putea fi atât de nelegiuit să pot veni lângă tine şi nu vreau să vin; crezi că starea în care mă aflu îmi abate a-ţi face infidelităţi, mă crezi, în sfârşit de o sută de ori mai mizerabil de cum sunt în stare a fi” (apud Augustin Z.N. Pop, Mărturii...). I.E. Torouţiu datează această scrisoare 28 februarie 1882 (Studii şi documente literare, vol. IV). Aceleaşi gânduri sunt exprimate şi în Nu mă înţelegi: „Gândeşti, pricepi tu oare, cât pot fi de sărac; / Să fii a mea nu este putinţă să te fac, / Cu mintea mea casteluri în Spania câştig, / Mă vezi plângând cum suflu în mâinile-mi de frig, / Şi urmărind pieirea visărilor deşarte, / Eu văd menit că-mi este că n-am de tine parte. / Când totul îmi lipseşte, când soarta mi-i mai rea, / Atunci alese dânsa ca tu să fii a mea.”

23 februarie 1882 - Veronica îi scrie lui Eminescu despre Caragiale care continua să le complice existenţa, să tulbure liniştea poetului: „Într-adevăr, recunosc că fiinţă mai arhicanalie, după cum ai numit-o tu (d. Car.) nici că mai poate exista vreuna. L-am întâlnit azi pe stradă, i-am cerut din nou scrisorile şi mi-a spus categoric că nu vrea să mi le înapoiască; mai mult, mi-a zis că eu nu ţi-am spus, nu ţi-am mărturisit păcatul meu, decât ca să mă fac mare în ochii tăi şi ca să sfarm prietenia ce există între tine şi el (...)”.

martie 1882 - Eminescu îi scrie Veronicăi: „De pe acum am aranjat; deci e definitiv angajamentul că până la Sf. Dumitru mă mut în Podu Mogoşoaia în două trei odăi unde ai să ai loc îndestul şi unde o să am loc şi timp pentru zile nebune. De la Sf. Dumitru încolo e treaba ta să alegi şi să aranjezi cum ţi-o plăcea ţie”. Este o dorinţă care nu se va realiza niciodată.

martie 1882 - Veronica Micle trimite revistei „Literatorul” poezia Mater dolorosa, pe care Alexandru Macedonski o va publica însoţită de următoarea notă: „Doamna Veronica Micle a binevoit a deveni şi colaboratoarea revistei noastre, trimiţându-ne deocamdată această frumoasă poezie”.

17 martie 1882 - Titu Maiorescu notează în jurnalul său despre una din şedinţele de zile mari ale „Junimii”, la care asistă vreo 25 de persoane, printre care Alecsandri, Hasdeu, Eminescu, Slavici, Bariţ, S. Fl. Marian etc. Alexandru Macedonski citeşte „teatral şi arogant” poezia lui, Noapte de octombrie. Şedinţa şi lectura vor lăsa ecouri durabile în presa literară a vremii.

1 aprilie 1882 - Eminescu scrie un articol („Timpul” nr. 70) pe marginea Chestionarelor referitoare la obiceiurile juridice ale poporului român, publicate de Hasdeu în „Columna lui Traian”, apreciind că „ceea ce se dezgroapă prin aceste documente, istorice şi lingvistice, nu sunt doar numai materialul de interes arheologic, ci e România însăşi, e geniul poporului românesc, de pe care se înlăturează păturile superpuse de ruine şi de barbarie”.

Eminescu publică în „Timpul” o notiţă bibliografică asupra revistei „Columna lui Traian” în care vorbeşte despre răspunsurile unor învăţători cu privire la unele obiceiuri populare.

2 aprilie 1882 - În urma recenziei la volumul Novele din popor de Ioan Slavici, semnată de Eminescu în „Timpul”, Nicolae Xenopol publică în „Telegraful” cronica: Un critic de la «Timpul» d-l Mihai Eminescu în care poetul este batjocorit şi acuzat că spune neadevăruri cu privire la situaţia revistelor ce apăreau în acea vreme: „Totuşi, acei care cunosc deaproape cine e d-l Eminovici, poate că nu se vor mira peste măsură de aceasta (...). Cine a cetit Împărat şi proletarStrigoii, nuvela sa Sărmanul Dionis, care, pe lângă o necunoştinţă deplină a limbii române, cuprind nenumărate exemple de aberaţiune mentală, acela desigur îl va ocoli o cale de o poştă...”. (apud Ion Creţu).

8 aprilie 1882 - Iritat peste măsură de cele scrise în „Telegraful” de N. Xenopol la adresa sa, Eminescu publică articolul Materialuri etnografice privind în parte şi pe d. Nicu Xenopol, criticul literar de la „Pseudo-Românul”, pe care îl semnează cu numele întreg şi în care între altele scria: „Din cele ce preced dl. N. Xenopulos se va fi convins cât de puţin mă poate atinge ori supăra ceea ce spune despre mine. D-sa îmi face onoarea de a-mi batjocori scrierile. Îi pot spune că singura insultă gravă ce mi-ar putea-o aduce ar fi de a mă lăuda în coloanele Pseudo-Românului”. Ideea este reluată şi în finalul Scrisorii II: „De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva / Oamenii din ziua de-astăzi să mă-ncep a lăuda / Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură, / Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură”.

Numeroaselor aluzii făcute de adversari la adresa originii sale, Eminescu le răspunse într-un articol din „Timpul”: „Vă asigur că între strămoşii din ţara de sus a Moldovei, de care nu mi-e ruşine să vorbesc, s-or fi aflând, poate, ţărani liberi”.

10 aprilie 1882 - La această dată, după opinia lui Perpessicius, Eminescu termina de transcris versiunea premergătoare celei definitive a Luceafărului, intitulată Legenda Luceafărului, pe care o va citi în şedinţa „Junimii”.

11 aprilie 1882 - Titu Maiorescu ţine o conferinţă la Ateneul Român din Bucureşti pe tema hipnotismului. Eminescu se afla printre auditori. Se pare că cele spuse de Maiorescu l-au inspirat în scrierea poeziei La Steaua. Aceasta rezultă dintr-o scrisoare a criticului către sora sa, Emilia Humpel: „Îţi trimit în alăturare admirabila poezie nouă a lui Eminescu. Ide(e)a este luată dintr-un discurs al meu; dar ce formă frumoasă!”.

17 aprilie 1882 - În şedinţa „Junimii”, Eminescu citeşte poemul Luceafărul.

23 aprilie - 2 iulie 1883 - Redacţia ziarului „Timpul” îşi are sediul pe str. Ştirbei Vodă nr.2.

24 aprilie 1882 - Eminescu citeşte, din nou, în cenaclul „Junimii”, poemul Luceafărul.

31 mai 1882 - Din scrisoarea poetului către iubita sa rezultă intenţia de a ocupa un post de profesor la Iaşi: „Postul de la Iaşi, profesor de limba germană, s-a rezervat până acum şi se va da la toamnă dacă-l cer până atunci şi dacă nu intervine vreo batjocură la adresa lui Ureche, poate să mi-l dea mie”.

1 iunie 1882 - Veronica Micle, împreună cu sora lui Titu Maiorescu, plănuiesc aducerea lui Mihai Eminescu ca profesor de filozofie la Institutul „Humpel” din Iaşi, intenţie ce nu se va realiza.

3 iunie 1882 - O altă scrisoare a lui Eminescu adresată Veronicăi Micle din care rezultă regretul poetului că nu se află lângă el fiinţa iubită pe care o aşteaptă să vină.

7 iunie 1882 - Într-un raport semnat de von Mayer către ministrul de interne ungar, referitor la activitatea societăţii „Carpaţi”, este menţionat şi numele lui Eminescu: „Eminescu, redactor principal la „Timpul”, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile lor natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei „Dacii Mari”. (apud Eminescu în documente de familie).

octombrie 1882 - Semnele bolii încep să se vadă tot mai bine pe chipul lui Eminescu. În Amintirile sale, Russu-Şirianu, nepot al lui Slavici scria: „Pe un scaun, gârbovit, cu capul în pământ, Eminescu părea propria sa umbră... Ce privire stinsă! Cât e de palid... Ce mişcări chinuite avea. Părea tot timpul că îl doare o rană uriaşă. Cu buzele în amară frământare, măcina încet firele mustăţei, ochii nu mai priveau nimic. Legăna necontenit încet, încet şi greu, grumazul. Nu scotea nici un oftat, nici vaet, dar geamătul acesta mut era mai cuvântător decât orice strigăt de durere...” (conferă I. Nica).

8 octombrie 1882 - Citeşte şi corectează, împreună cu Titu Maiorescu, poemul Luceafărul, citit în mai multe rânduri în şedinţele „Junimii” ţinute în casa criticului.

28 octombrie 1882 - Eminescu citeşte la „Junimea” poemul Luceafărul, într-o nouă formă, fapt notat şi în însemnările zilnice ale lui Maiorescu: „Aseară «Junimea» cu Alecsandri, Zizin, Gane, d-na Beldiman, Anette, d-na Rosetti, Mite, Chibici, Eminescu, Slavici (...), în total 23 de persoane. O frumoasă nouă nuvelă a lui Gane pentru Almanahul studenţilor de la Viena, 4 poezii drăguţe de Neniţescu, scrisoare a lui Slavici din Italia, frumosul Luceafăr al lui Eminescu, şlefuit...”. (apud Ion Creţu). Această „şlefuire” pare să spună că poetul a ajuns la forma definitivă a poemului.

31 octombrie - Titu Maiorescu, entuziasmat de capodopera eminesciană, citeşte poemul Luceafărul în familia Ştirbey.

decembrie 1882 - Din relatările lui Alexandru Vlahuţă rezultă că în această perioadă Eminescu locuieşte în str. Ştirbei Vodă, într-o căsuţă veche şi umedă, în care suferea de un frig cumplit.

24 decembrie 1882 - Eminescu, împreună cu Titu Maiorescu, este invitat la Mite, la serbarea pomului de Crăciunie

1882-1883 - Sunt anii în care Eminescu, istovit de munca de redactor, n-a publicat nici un vers. Într-o scrisoare către Veronica Micle, poetul scrie: „De doi ani de zile, doamnă, n-am mai putut lucra nimic şi am urmat ca un idiot o speranţă - nu numai deşartă - nebună”. sunt probabil şi reproşuri la momentele de răceală intervenite între cei doi îndrăgostiţi, momente care-l tulburau pe poet.

12 ianuarie 1883 - Eminescu este internat pentru un timp scurt în spital, în lipsa sa, Titu Maiorescu citeşte în două rânduri poemul Luceafărul în versiune germană, realizată de Mite Kremnitz.

20 ianuarie 1883 - Livia Maiorescu, fiica criticului, domnişoară de onoare la palat, îi scrie lui Iacob Negruzzi despre opinia suveranei asupra operei lui Eminescu: „Regina găseşte Luceafărul o proastă imitaţie din Alecsandri, limba şi versurile rele (creer regal)”.

26 ianuarie 1883 - Nicolae Eminovici care, după ce şi-a petrecut şi el ca ceilalţi fraţi paşii prin diferite şcoli, se statorniceşte la Ipoteşti, ocupându-se de agricultură.

13 februarie 1883 - Ziarul „România liberă” informează, la rubrica „Cronica zilei”, despre constituirea, din iniţiativa lui Eminescu, a Societăţii Presei Române. Din primul său consiliu de administraţie făceau parte Hasdeu - preşedinte, D.M. Laurian, G. Steriade - vicepreşedinte, I.F. Bibicescu, Eminescu, G. Misail, membri şi M. Minovici - casier.

16 februarie 1883 - Nemulţumit că li s-a acceptat unor scriitori care nu erau pe placul său să colaboreze la „Timpul”, Eminescu îşi cere demisia din postul de redactor. Între altele, poetul îi scrie preşedintelui Partidului Conservator: „Domnule Prezident, aflu cu părere de rău că, fără ca eu să fi fost întrebat măcar, d. N. Bassarabescu, redactorul poate prea cunoscut al foii „Poporul” colaborează în mod regulat la redacţia „Timpului”. Permiteţi-mi a vă declara că mie nu mi-e cu totul indiferent cu cine împărtăşesc onoarea de a colabora la una şi aceeaşi publicaţiune. Am fost pururea - nenumăratele coloane din 7 ani ai „Timpului” dovedesc - în contra acelor scriitori cari cred a se putea dispensa şi de talent şi de cunoştinţe şi de idei, numai dacă vor vorbi într-un mod necalificabil de persoana regelui, până în momentul când mâna monarhului semnează - cu dispreţ - vreun decret de decoraţie sau de numire în funcţie. E lesne de înţeles că nu pot primi solidaritatea în asemenea pene oricât de mare ar fi îndealminterea credinţa mea în principiile conservatoare. Având părerea de rău a vă declara că, în asemenea condiţii, mi-e peste putinţă de-a mai colabora la „Timpul”, vă rog să binevoiţi a primi (...)” (conferă I.E. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. III, 1932).

23 martie 1883 - La şedinţa „Junimii” participă şi Iosif Vulcan. Cu această ocazie, probabil, poetul îi oferă textul a şapte poezii: S-a dus amorul...Când amintirile...AdioCe e amorul?Pe lângă plopii fără soţ...Şi dacă... pentru „Familia”. Vor fi publicate în curând.

aprilie 1883 - Apare la Viena Almanahul societăţii academice social-literare „România jună”. În paginile acestuia se publică, pentru întâia oară, poemul Luceafărul, capodoperă a liricii eminesciene şi a literaturii române, despre care Tudor Vianu spunea: „Dacă moartea ar voi ca în noianul vremurilor viitoare întreaga operă poetică a lui Eminescu să se piardă (...) şi numai Luceafărul să se păstreze, strănepoţii noştri ar putea culege din ea imaginea esenţială a poetului”. În acest număr al Almanahului mai semnează Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Titu Maiorescu, Ioan Slavici, Iacob Negruzzi, Iosif Vulcan, Nicolae Gane, A.D. Xenopol etc.

Nicolae, fratele poetului, aflat la Cernăuţi, îi scrie lui Mihai: „Iubite Mihai, am primit epistola ta, ne bucurăm cu toţii - tata, Harieta şi eu - despre cele comunicate. Trimite-ne din banii împrumutaţi - cât vei putea (...). Tatii i-i mai bine; mai mult smintit la minte, după tipicul său. De la Matei n-am primit ştiri, nici cunosc adresa.” (Se referă la proiectul pus la cale de poet de a răscumpăra Ipoteştii).

3 aprilie 1883 - Dintr-o dare de seamă publicată de Duiliu Zamfirescu în „România liberă” asupra unei şedinţe a „Junimii”, unde Vasile Alecsandri citeşte Fântâna Blanduziei, se scrie: „După aceea d-nu Eminescu şi-a citit singur un şir de poezii, pregătite pentru revista d-lui Iosif Vulcan, unele mai frumoase decât altele. Suavitatea limbii acestui om dă poeziilor sale un farmec cu totul deosebit, iar sferele ideale în care aleargă cugetarea sa, le întipăreşte cu o seninătate cerească”.

aprilie-mai 1883 - Eminescu primeşte un mic onorariu, primul primit vreodată, pentru poezie, oferit de Iosif Vulcan, directorul „Familiei”, pentru câteva din poeziile publicate aici. Poetul este profund impresionat de atenţia „naşului” său literar, căruia îi scrie: „Mult stimate domnule şi amice, mulţumesc pentru onorariul trimis - cel dintâi pentru lucrări literare pe care l-am primit v-odată-n viaţă. În România domneşte demagogia şi în politică, şi în literatură; precum omul onest rămâne aici necunoscut în viaţa politică, astfel talentul adevărat a înecat în buruiana rea a mediocrităţii, a acelei scoale care crede a putea înlocui talentul prin impertinenţă şi prin admiraţie reciprocă. Iartă-mi, stimate amice, acest ton polemic, dar te asigur că a fost pentru mine o rară mângâiere de-a mă vedea remunerat dintr-un colţ atât de departe al României, Oradea Mare - când în ţara mea proprie nu voi ajunge nicicând să însemnez ceva, excepţie făcând de cercul restrâns al câtorva amici. Ş-apoi, să nu fiu pesimist” (conferă George Călinescu).

6 mai 1883 - Apare în „Familia” poezia lui Eminescu S-a dus amorul.

27 mai 1883 - Revista orădeană „Familia” publică poezia Când amintirile.

30 mai 1883 - Din însemnările lui Maiorescu rezultă că starea sănătăţii celor care mai trăiau la Ipoteşti (tatăl, Nicolae şi Harieta) îl nelinişteau mult pe poet. În legătură cu starea sănătăţii poetului, Maiorescu nota în jurnalul său, cu o lună înainte de izbucnirea bolii: „După părerea mea, Eminescu înnebuneşte”.

iunie 1883 - Îngrozit de câte necazuri a îndurat, când Nicolae cade şi el bolnav, bătrânul Eminovici îi scrie lui Mihai: „Mi s-a urât viaţa, fă ce faci şi vino de-l ia, ca să-l duci în vreo casă de sănătate”. Această ştire îl zdruncină pe poet. Şerban murise, nebun, la Berlin. Iorgu se împuşcase, nebun, la Ipoteşti. Acum înnebunise şi Nicolae. Prin urmare şi el trebuie să înnebunească. Când toată lumea se pregătea să plece în vacanţă, Eminescu obosit şi îngrozit de gândul că va rămâne iarăşi, ca întotdeauna, singur cu grijile gazetei, se ataşează de Slavici, care bolnav şi el, se pregătea să meargă la Viena. Îi face mustrări amare că-l părăseşte şi el în aceste împrejurări grele şi încearcă să-l înduplece pentru a rămâne. Ca să scape de el, Slavici îl trimite cu un bilet la Titu Maiorescu, în care îşi exprimă bănuiala că poetul ar fi grav bolnav.

5 iunie 1883 - Eminescu este la Iaşi unde participă la festivitatea de dezvelire a bustului lui Ştefan cel Mare, în calitate de redactor la „Timpul”. Înainte de a ajunge la Iaşi e posibil ca poetul să fi trecut şi pe la Ipoteşti şi Botoşani, unde Harieta, sora sa, îl aştepta cu nerăbdare, dar căreia abia îi mai scria din când în când: „E mult de atunci, Harieta, de când eram mici de tot şi ne spuneau moşnegii poveşti. Poveşti sunt toate în lumea asta”.

Aflat la Iaşi, Eminescu întâlneşte pe vechii săi prieteni, Miron Pompiliu şi Ion Creangă, cu care colindă străzile oraşului, cu siguranţă trecând şi pe la Bolta Rece sau prin alte locuri prin care cutreiera adesea cu autorul Amintirilor. Dar nici el, nici marele povestitor nu vor găsi plenitudinea sufletească de altădată. În şedinţa ad-hoc a „Junimii”, ţinută în casa lui Iacob Negruzzi, Eminescu citeşte poezia Doină în aplauzele entuziaste ale celor prezenţi. Iacob Negruzzi zice că s-au ridicat în picioare şi l-au îmbrăţişat pe poet. „A fost cântecul lebedei”.

10 iunie 1883 - Eminescu suferă primul acces al bolii sub formă de manie acută, acces care a deschis cortegiul tulburărilor ce îi vor umbri mintea de acum şi până la sfârşitul vieţii sale.

11 iunie 1883 - Titu Maiorescu notează în însemnările zilnice: „La noi la masă ministrul american Schyber, Gane, Jaques Negruzzi cu nevastă-sa, d-ra Anette Rosetti şi Eminescu. După părerea mea, Eminescu începe să înnebunească”.

14 iunie 1883 - Un articol calomnios la adresa lui Titu Maiorescu publicat în „Timpul” îl indignă pe Eminescu. Pe cale de a demisiona din redacţie, îi cere scuze protectorului său: „Domnule Maiorescu ieri (...) nu am fost la redacţie. Numai aşa se poate explica cum s-a strecurat articolul infect al lui Bassarabescu. Azi am declarat că mă retrag de la „Timpul” dacă nu se va face deplină şi sinceră retragere a acelor scrieri injurioase (...). Nu am ştiut absolut nimic de existenţa acestui articol, care n-a fost comunicat nimănui şi trimis în modul anonim în care acest individ îşi trimite insanităţile la Timpul”. (apud Ion Creţu).

17 iunie 1883 - Apare în „Familia” poezia De-acum... (Adio).

18 iunie 1883 - Nemulţumit de modul în care s-au desfăşurat manifestările de la Iaşi, prilejuite de ridicarea unei statui a marelui voivod Ştefan cel Mare, Eminescu publică un virulent articol la adresa oficialităţilor vremii: „Şi Tu, Doamne Ştefane, stăteai mut şi rece asupra acestei adunări (...) şi n-ai izbit cu ghioaga Ta răpuitoare de crai, în capetele acestor reptile, acestor agenţi provocatori ai străinătăţii”. (apud Ion Creţu).

23 iunie 1883 - Din însemnările zilnice ale lui Maiorescu aflăm: „E o căldură cumplită la Bucureşti... la noi la masă d-nul şi d-na Theodor Rosetti, tânărul Beldiman şi Eminescu. Acesta din urmă, după părerea mea, e din ce în ce mai nebun. E foarte excitat, are o mare suffisance, cu totul nenaturală pentru caracterul lui. Vrea să înveţe limba albaneză, chiar acum vrea să se facă călugăr, fără să plece din Bucureşti”.

25 iunie 1883 - Eminescu, fiind împreună cu inginerul C. Simţion, încheie cu el un proces verbal de rămăşag, cu un conţinut ce denotă că mintea poetului începe să i se întunece.

26 iunie 1883 - Maiorescu scrie în însemnările sale: „Eminescu e vorba să plece astăzi la Botoşani, ieri era însă moleşit şi mult mai liniştit”.

28 iunie 1883 - Catinca Slavici, soţia scriitorului, în casa căruia locuia în acea vreme Eminescu (str. Piaţa Amzei nr. 6), înspăimântată de comportarea nefirească a poetului, trimite un bilet lui Maiorescu în care îi scria: „D-l Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, căci e foarte rău”.

Luptând cu o viaţă plină de neajunsuri, mintea lui Eminescu se întunecă. Vestea bolii nefericitului poet se răspândi ca fulgerul. Caragiale plânge când aude ştirea. Pentru unii, aceasta era un mod de a-şi arăta colţii invidiei. Dintre toate, cea mai dureroasă a fost nefericita epigramă a lui Alexandru Macedonski:” Un X ... pretins poet-acum / S-a dus pe cel mai jalnic drum... / L-aş plânge dacă-n balamuc / Destinul său n-ar fi mai bun, / Căci până ieri a fost năuc / Şi nu e azi decât nebun”, dar care se va reîntoarce ca un bumerang asupra sa, atrăgându-i indignarea unanimă.

În după masa acestei zile, Eminescu intră în cofetăria Capşa unde, cu pistolul în mână, a ţinut o tiradă politico-socială-naţională spunând că „la toate acestea nu e decât un leac: să împuşc pe rege”. Ventura, prezent la scenă, se alătură ideii lui Eminescu şi, sub pretextul că regele s-ar afla la Cotroceni, pornesc împreună, cu o birjă spre acel loc, cu scopul, desigur, de a abate atenţia poetului.

În jurul orei 7 seara, poliţia capitalei este anunţată că Mihai Eminescu, redactor al ziarului „Timpul”, a fost atins de alienaţie mintală şi că s-a dus la stabilimentul de băi din strada Poliţiei nr. 4, unde s-a închis şi refuză să deschidă. În baza sesizării, poliţia se deplasează la faţa locului, îl găseşte pe poet în baie, toate hainele fiindu-i aruncate în apă. Poetul este dus la sanatoriul doctorului Alexandru Şuţu.

iulie 1883 - D-na Maiorescu îi scrie lui Iacob Negruzzi la Iaşi despre îmbolnăvirea lui Eminescu, cerându-i să încunoştinţeze rudele poetului. Necunoscând adresa nici uneia dintre rudele apropiate, se duse la Veronica Micle, spre a cere amănunte. Veronica fu găsită jucând cărţi cu un tânăr ofiţer. Vestea înnebunirii poetului o lăsase indiferentă: „A nebunit Eminescu? Se vedea de mult că merge pe calea aceasta”.

1 iulie 1883 - Apare în „Convorbiri literare” poezia Doină compusă pentru a fi citită cu ocazia serbării prilejuite de dezvelirea la Iaşi a statuii lui Ştefan cel Mare, la care a participat şi Eminescu, ca trimis al ziarului „Timpul”. Poezia este citită la întrunirea ad-hoc a „Junimii” ţinută în casa lui Iacob Negruzzi. Lectura poeziei a provocat entuziasmul auditoriului, poetul fiind aclamat, ceea ce nu se întâmplase până atunci la „Junimea”.

Ziarul „Telegraful” în care, cu un an în urmă, Nicu Xenopol şi Scarlat Moscu publicau atacuri violente la adresa lui Eminescu, anunţa: „Aflăm cu cea mai vie părere de rău că d. Mihai Eminescu, redactor al ziarului „Timpul” a fost atins d-alienaţiune mintală alaltăieri.”

Ziarul „Românul” al lui C.A. Rosetti publică următoarea notiţă: „Aflăm cu sinceră părere de rău că d. Mihai Eminescu, redactor la ziarul „Timpul”, tânăr plin de talent şi înzestrat cu un deosebit geniu poetic, a căzut grav bolnav. Sperăm că boala sa va fi trecătoare şi că în curând vom putea anunţa deplina însănătoşire”.

2 iulie 1883 - Redacţia ziarului „România liberă” unde se grupau în acel timp scriitorii B. Şt. Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Alexandru Vlahuţă şi alţi tineri scriitori, comunică, la „cronica zilei”, prin Mihail Brănescu, apropiat al lui Eminescu: „Amicii săi îngrijoraţi de zilele unui bun amic, l-au condus marţi la casa de sănătate. Ei îl vizitează regulat şi fac totul pentru a lui însănătoşire”.

În nr. 144 al „Timpului” se înştiinţează că din ziua precedentă direcţia politică a ziarului a trecut pe seama lui Mihail Paleologul.

Ziarul Naţiunea publică următorul anunţ: „Cu vie părere de rău aflăm că unul din cei mai talentaţi scriitori şi ziarişti, d. Mihai Eminescu, redactor la „Timpul”, a căzut grav bolnav. Dorim şi sperăm, spre binele slăbuţei nostre literaturi, ca însănătoşirea sa să fie cât mai grabnică”.

3 iulie 1883 - Ziarul „Timpul”, după ce cu un număr înainte anunţase că direcţia politică a ziarului a fost încredinţată lui M. Paleologul, publica un anunţ protocolar din care rezultă că „unul din colaboratorii acestei foi, d. Mihai Eminescu, a încetat de a mai lua parte la redacţie, atins fiind, în mod subit, de o gravă boală”.

Doctorul Şuţu eliberează următorul Certificat medical: „Subsemnatul doctor în medicină atest prin aceasta că dl. Eminescu adus în căutarea Institutului „Caritatea” din Bucureşti la 28 iunie 1883 de către onorata Prefectura Capitalei este atins de alienaţie mintală în forma „manie acută”, stare care reclamă o căutare serioasă la un stabiliment special”.

Ziarul Rezboiul, atacat altădată de Eminescu, ţinu să-şi exprime pe pagina de titlu, admiraţia pentru fostul redactor şi denunţă mistificarea anunţului din „Timpul” în ce priveşte vechiul rost al poetului acolo: „ţinem a reliefa o eroare strecurată în foaia conservatoare, când zice că d. Eminescu era unul din colaboratorii ei. Noi ştim că d. Eminescu era primul şi cel mai eminent scriitor al «Timpului»”.

5 iulie 1883 - În nr. 405 al ziarului „Poporul” de sub conducerea lui N. Bassarabescu, la rubrica Dintr-o zi într-alta, scrie: „Jurnalul «Timpul» a pierdut pe unul din principalii săi colaboratori, d. Mihail Eminescu, ale cărui merite literare sunt bine cunoscute lectorilor. Acest june, de un talent admirabil, fuse atins de o gravă maladie. Sântem adânc mâhniţi de soarta lui, mai cu seamă că d. Eminescu era unul dintre rarii scriitori politici cu convicţiuni profunde, nedesminţite prin nici una din faptele sale; şi dacă poate fi ascultată dorinţa noastră cea mai viuă, urăm să-l revedem curând sănătos la munca sa onestă şi asiduă”.

23 iulie 1883 - Matei Eminovici cere informaţii Prefecturii Poliţiei Capitalei în legătură cu fratele său Eminescu, despre care circulau zvonuri că ar fi pus sub interdicţie. Prefectura îi răspunde că nu s-au luat nici un fel de măsuri de interdicţie asupra poetului.

24 iulie 1883 - Simţion, prieten al lui Eminescu, care îl vizitase la Caritatea, îi scrie lui Maiorescu: „Eminescu înşiră vorbe fără înţeles, silindu-se a le grupa în pentametre şi hexametre, făcându-le să rimeze. Nu pare a cunoaşte pe prietenii ce-l vizitează. Reuşind a-l linişti puţin prin mângâieri prieteneşti şi întrebându-l dacă e supărat pe prietenii săi, dânsul răspunde că nu. Spunându-i că în curând se va însănătoşi, dânsul răspunde cu durere că boala asta nu-i trece niciodată şi că nu mai ştie nici o limbă şi-apoi iarăşi începe a înşira la pentametre şi hexametre cu cuvinte neînţelese, uitându-se cu asprime la cei de faţă şi nesuferind a fi privit mai mult în ochi” (apud I. Nica).

29 iulie 1883 - Iosif Vulcan publică în „Familia” următoarea ştire: „Dl. Mihaiu Eminescu, unul din cei mai buni poeţi români, pe care cu mândrie îl aveam în cununa colaboratorilor noştri, zace bolnav la Bucureşti; dorim din inimă ca boala-i să fie trecătoare şi în curând să ne putem bucura de accentele lirei sale”.

Apare în „Familia” poezia Ce e amorul?

iulie-august 1883 - Poezia Doină va fi reprodusă de multe publicaţii: „Educatorul” (Bucureşti), „Poşta” (Galaţi), „Timpul” etc.

1 august 1883 - „Convorbiri literare” reproduce poemul Luceafărul după Almanahul Societăţii „România jună”, apărut la Viena.

Un grup de tineri socialişti români aflaţi la Bruxelles, în frunte cu Constantin Mille, care scoteau revista lunară „Dacia viitoare”, publică un articol în care condamnă atitudinea de nepăsare manifestată de presa şi politica vremii faţă de marele poet: „Noi, ca iubitori de tot ce e frumos şi vrednic de lăudat, zicem: Ruşine vouă oameni lipsiţi de simţire şi recunoştinţă care daţi uitării pe astfel de oameni, în vreme ce înălţaţi în ceruri pe nişte nemernici şi nişte lingăi; iar ca socialişti aducem jalnica noastră admirare celui ce-a scris Împărat şi proletar”.

12 august 1883 - Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, şi Matei Eminovici, fratele său, ofiţer, fac o vizită lui Titu Maiorescu la Bucureşti pentru a cere relaţii în legătură cu îmbolnăvirea lui Eminescu.

15 august 1883 - În urma unei vizite făcute lui Eminescu la Caritatea, Titu Maiorescu scrie în Jurnalul său: „Delir necontenit. Nu m-a recunoscut. Trist aspect...”.

28 august 1883 - Revista „Familia” îşi exprimă regretul faţă de starea sănătăţii lui Eminescu, publicând câteva poezii ce le avea în păstrare, cu următoarea notă: „Sărmanul Eminescu! Am anunţat înainte cu câteva săptămâni că distinsul poet şi colaborator al nostru dl. Mihai Eminescu este grav bolnav şi ne-am exprimat dorinţa de a-l vedea cât de curând vindecat. Durerea, dorinţa noastră nu s-a realizat; amicul nostru fu lovit de boala cea mai înfricoşătoare, de alienaţiune mintală. El nu mai cântă, căci lira i-a căzut din mână”.

5 septembrie 1883 - În scopul întreţinerii lui Eminescu într-o casă de sănătate din Viena, Titu Maiorescu însărcinează pe Petre Missir cu strângerea contribuţiilor de la junimişti. Raportul înaintat de acesta conducătorului „Junimii” consemnează numele contribuanţilor şi suma adunată de 217 lei şi 69 bani. Suma necesară spitalizării poetului se asigură din lectura publică a piesei lui Vasile Alecsandri, Fântâna Blanduziei.

9 septembrie 1883 - Apare în „Familia” poemul Pe lângă plopii fără soţ...

4 octombrie 1883 - Dintr-o scrisoare a lui Titu Maiorescu adresată surorii sale, Emilia Humpel, aflăm despre preocupările criticului privind adunarea de fonduri pentru tratamentul lui Eminescu: „Pentru Eminescu se găsesc momentan în păstrarea mea 1.140 franci. Se va mai ţine aici o conferinţă, cu intrare în folosul lui. Cred că cel mai potrivit să vorbească ar fi Alecsandri. De îndată ce s-o înapoia de la Sinaia, voi stărui pe lângă dânsul. Când vom avea 2.000 de franci, ne vom putea gândi la transportarea lui la Viena”.

12-15 octombrie 1883 - „România liberă”, gazetă a dascălilor, în frunte cu D. Laurian, reproduce în fiecare zi anunţul: „D. Vasile Alecsandri a sosit ieri în capitală, venind de la Sinaia. D-sa va ţine vineri, la 14 curent, la 3 ore după amiazi, o conferinţă literară la Sala Ateneului, cu care ocazie va citi şi noua d-sale lucrare: Fântâna Blanduziei. Produsul bănesc a acestei conferinţe e destinat pentru ajutorul material al nenorocitului nostru poet şi confrate Eminescu”. Anunţul este reluat de ziarul „Românul” şi de „Timpul”.

14 octombrie 1883 - Are loc la Ateneu o conferinţă ţinută de Vasile Alecsandri cu care ocazie citeşte Fântâna Blanduziei, iar fondurile strânse se acordă pentru îngrijirea lui Eminescu.

16 octombrie 1883 - Preocupat de strângerea fondurilor pentru internarea lui Eminescu la Viena, Titu Maiorescu îi scria Emiliei Humpel în legătură cu Eminescu: „Deocamdată şi aşa nu-i prea târziu, deoarece el este încă neschimbat, în starea aşa-numită „manii delirante”. Cum va începe să se liniştească, va fi posibilă transportarea...”.

18 octombrie 1883 - Informând despre Conferinţa literară ţinută la Ateneu în ajutorul lui Eminescu, ziarul „Românul” scrie: „Conferinţa d-lui Alecsandri s-a ţinut în Sala Ateneului. Un public numeros venise spre a aplauda pe poetul nostru naţional”.

Deşi Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, îşi lăsase fiul în grija morală şi materială a lui Titu Maiorescu, acesta îl informează printr-o scrisoare: „Stimate domnule, Starea fiului d-voastră şi amicul nostru literar Mihai Eminescu nu s-a îndreptat încă, şi aşa am hotărât cu toţii, cei de aici, să-l trimitem pe cheltuiala noastră la institutul de alienaţi din Viena şi să-l lăsăm acolo vreme de un an. Dacă nu se va îndrepta până atunci, va fi timpul bine venit să-l aşezăm la Golia sau la Mărcuţa, ca pe un bolnav fără leac” (conferă Ion Creţu).

20 octombrie 1883 - Eminescu, însoţit de Chibici-Râvneanu se afla în Gara de Nord pentru a pleca la Viena. În gară, între alte persoane ce-l conduceau pe poet, se afla şi Titu Maiorescu şi fiica acestuia, Livia.

22 octombrie 1883 - Ziarul „Timpul”, al cărui prim redactor fusese până cu câteva luni în urmă Eminescu, anunţa: „d. Mihai Eminescu, nenorocitul nostru poet şi publicist, va fi pornit zilele acestea la Viena însoţit de d. Chibici, spre a-l instala acolo într-o casă de sănătate”.

Într-o scrisoare către Ghica, Vasile Alecsandri îi scrie: „Îmi ceri să-ţi trimit câteva fragmente din conferinţa mea? Nu mai am nici o fărâmă, deoarece publicul a savurat-o cu mare plăcere; dar îţi pot spune cu un anume orgoliu că s-au strâns aproape 2.000 de franci pentru nefericitul Eminescu... spre supărarea lui Macedonski. Bolnavul va fi transferat la Viena, într-un sanatoriu; deie Domnul să se vindece”.

31 octombrie 1883 - Titu Maiorescu îi scrie surorii sale, Emilia Humpel, în legătură cu starea sănătăţii lui Eminescu: „...Am găsit şi găsesc ducerea lui la Viena cu totul nefolositoare (...), ştiu că Eminescu a fost bine îngrijit de doctorul Şuţu şi mai ştiu că ducerea sa la Viena este cu totul de prisos. El a trecut din mania delirantă în aceea de demenţă. Dar fiindcă erai de altă părere - şi-o ducere a lui Eminescu la Viena nu-i strică - ţi-am îndeplinit dorinţa fără împotrivire...”. Din scrisoare mai rezultă că nimeni altul în afară de el nu se interesează de soarta poetului.

octombrie 1883 - februarie 1884 - Moses Gaster traduce în limba germană povestirea populară Făt-Frumos din lacrimă şi o publică în „Bukarester Salon” în mai multe numere.

1 noiembrie 1883 - Veronica Micle publică în „Convorbiri literare” poezia M-am gândit... din care rezultă sentimentul nutrit pentru poet încă înainte de a-l fi cunoscut în persoană: „M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut, / Te ştiam numai » din nume, (...) / Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu, / Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu”.

2 noiembrie 1883 - Livia Maiorescu, fiica criticului, care îl însoţise pe Eminescu la gară când acesta pleca spre Viena, îi scrie mătuşii sale, Emilia Humpel: „(...) Am văzut la gară pe Eminescu, care a plecat la Viena (...). e palid, ras ca şi mai înainte, numai mustaţa îi e lungă şi sprâncenele ciudat de stufoase. Unghiurile ochilor s-au lăsat în jos, ceea ce-i dă o înfăţişare de chinez. Expresia este de om obosit, nu mai e nimic din fixitatea ce o avea în ziua în care, deja nebun, a fost ultima oară la noi, chiar în ziua internării lui. În total, un aspect destul de liniştitor...” (I. Nica).

Eminescu se află la Viena dar, din nefericire, nu pentru a revedea locurile celor mai frumoşi ani ai tinereţii, unde s-a cunoscut cu Slavici şi Veronica Micle, ci pentru a se trata de o boală ce-i eclipsează mintea. În clipa coborârii din tren, Eminescu strigă: „România liberată! România liberată!”. De la gară până la spital „trimitea cu mâna sărutări tuturor femeilor şi mereu voia să sară din cupeu când vedea o femeie”.

Mihai Eminescu este internat la institutul lui Leidesdorf din Dobling - lângă Viena - prin grija doctorului C. Popazu, nepot al lui Maiorescu. Acesta îl va vizita pe poet săptămânal şi va comunica regulat ştiri asupra mersului bolii.

10 noiembrie 1883 - Referitor la starea sănătăţii lui Eminescu, medicul curant nota: „Cam tot atât de enervat. Vorbeşte mereu pe un ton predicator lucruri neînţelese, cu plapoma pe cap: Abra, Kadabra...”.

13 noiembrie 1883 - Duiliu Zamfirescu scrie în „România liberă”: „... o noutate îmbucurătoare ne vine: operele complecte ale lui Eminescu se tipăresc în editura Socec, sub îngrijirea d-lui Maiorescu. În curând dar vom vedea o culegere a bucăţilor acestui eminent poet, atât de crunt lovit de soartă. Dacă el se va însănătoşi, după cum se speră, va urma darea la lumină a câtorva, necunoscute încă, printre care un important dicţionar de rime”. În aceeaşi notă, autorul Vieţii la ţară se întreba cum de Eminescu nu s-a preocupat de loc de teatru. Desigur că această întrebare era lipsită de temei, deoarece, cum se ştie astăzi, sunt cunoscute şi în acest domeniu numeroase contribuţii.

25 noiembrie 1883 - Apare în „Familia” poezia Şi dacă...

26 noiembrie 1883 - C. Popazu îi scrie din Viena lui Titu Maiorescu, informându-l despre starea sănătăţii lui Eminescu: „Eminescu e tot cum îl ştii d-ta. Diagnoza încă nu s-a putut face pentru că a patra zi după ce l-am internat, a fost lovit de un atac de paralizie cu crampe, care însă n-a durat decât scurt timp şi a trecut fără să lase urme. Acest atac îngreunează mult diagnoza, iar prognoza o face şi mai puţin favorabilă decât era înainte. Trebuie însă aşteptat, căci e posibil să urmeze o paralizie; până acum nu se poate observa nimic”. (Amintiri despre Eminescu).

noiembrie-decembrie 1883 - Alexandru Macedonski publică în „Literatorul” articolul Bustul lui Bolintineanu în care, deşi îndreptat împotriva lui Duiliu Zamfirescu, atacurile la adresa lui Eminescu sunt la fel de violente.

18 decembrie 1883 - Titu Maiorescu îi scrie surorii sale din Iaşi: „... am trimis, astăzi, corectura ultimei coli (nr. 20) Tipografiei Socec-Teclu, care tipăreşte într-o ediţie admirabilă poeziile lui Eminescu, aşa că peste vreo zece zile apare volumul, pe care, natural, ţi-l voi trimite imediat. Îi mai scriu numai o scurtă prefaţă. Poeziile aşa cum sunt orânduite, sunt cele mai strălucite din câte s-au scris vreodată în româneşte, şi unele chiar în alte limbi. Unele absolut inedite, mai ales un foarte frumos sonet despre Veneţia şi o Glossă...” (conferă Perpessicius, Eminesciana).

22 decembrie 1883 - În Editura Socec apare primul volum din creaţia eminesciană, Poezii, în îngrijirea şi cu o prefaţă de Titu Maiorescu, în care sunt incluse 64 de poezii publicate în bună parte la „Convorbiri literare.” Acestei prime ediţii îi vor urma altele (trei în timpul vieţii poetului şi alte opt după moartea lui): ediţia II - 1885, ediţia III - 1888. ediţia IV - 1889, ediţia V - 1890, ediţia VI - 1892, ediţia VII - 1895, ediţia VIII -1901, ediţia IX - 1903, ediţia X - 1909, ediţia XI - 1913. Volumul va fi reeditat şi în anii 1922, 1924, 1927, 1936, dar nu mai poartă menţiunea de ediţie. Pe coperta primei ediţii este trecut anul 1884. În legătură cu data apariţiei volumului, Garabet Ibrăileanu, în studiul său Ediţiile poeziilor lui Eminescu, apărut în „Viaţa românească” (nr. 1, 1927), nota: „Mai mult! Se poate preciza şi ziua când a apărut volumul. Apariţia volumului este anunţată în ziarul „Românul” de joi, 22 decembrie 1883...”. Volumul este însoţit de următoarea prefaţă: „Colecţia de faţă cuprinde toate poeziile lui Eminescu publicate în „Convorbiri literare” de vreo doisprezece ani încoace, precum şi cele aflate până acum numai în manuscripte pe la unele persoane particulare. Publicarea se face în lipsa poetului din ţară. El a fost întotdeauna prea impersonal şi prea nepăsător de soarta lucrărilor sale, pentru a putea fi înduplecat să se îngrijească însuşi de o asemenea culegere, cu toată stăruinţa amicilor săi literari. Poeziile, aşa cum se prezintă în paginile următoare, nu sunt dar revăzute de Eminescu şi sunt prin urmare lipsite de îndreptările ce avea de gând să le facă, cel puţin la cele vechi (Venere şi MadonăMortua estEghipetulNoaptea, înger de pazăÎmpărat şi proletarRugăciunea unui dacÎnger şi demon). Dacă totuşi am publicat şi aceste poezii, împreună cu celelalte, aşa cum se găsesc, am făcut-o într-un simţământ de datorie literară. Trebuia să devie mai uşor accesibile pentru iubitorii de literatura noastră toate scrierile poetice, chiar şi cele începătoare, ale unui autor care a fost înzestrat cu darul de a întrupa adâncă sa simţire şi cele mai înalte gânduri într-o frumuseţe de forme, sub al cărei farmec limba română pare a primi o nouă viaţă”, Bucureşti, decembrie 1883.

22 decembrie 1883 - Ziarul „Românul” publică o notă plină de căldură despre însănătoşirea lui Eminescu şi despre apariţia volumului de Poezii în îngrijirea şi cu o prefaţă de Titu Maiorescu, pe care o şi reproduce.

26 decembrie 1883 - Profesorul Obersteiner notează, referitor la Eminescu, că a constatat „o scurgere uşoară din urechea stângă”, afecţiune de care suferea poetul încă de când se afla la Cernăuţi şi care a recidivat în mai multe rânduri. După unele opinii această afecţiune ar fi jucat un anumit rol în boala lui Eminescu.

28 decembrie 1883 - Dintr-o scrisoare a lui C. Popazu trimisă din Viena lui Maiorescu aflăm că starea poetului nu s-a schimbat deloc: „Momente mai limpezi are. Mai cu seamă dacă cineva insistă cu întrebări, dă răspunsuri destul de bune. Din nefericire însă atari momente are prea puţine şi trec prea iute”.

1884 - Mite Kremnitz traduce mai multe poezii ale lui Eminescu în limba germană: MelancolieO, mamă..., O, rămâi şi Sonet pe care le publică în Bukarester Salon (Bucureşti, Viena, 1883-1885).

„Contemporanul” reproduce în acest an, sub genericul Din poeziile lui Eminescu mai multe poeme: DoinăRevedere şi Venere şi Madonă.

ianuarie 1884 - Petre Carp, ministrul României la Viena, îi face o vizită lui Eminescu, în legătură cu care notează: „Eminescu nu este deloc vindecat, că ochiul nu-i clar, că mâinile i-s uscate şi degetele ascuţite”.

1 ianuarie 1884 - Apar în „Convorbiri literare” poeziile Glossă şi Sonet (Veneţia), precum şi Odă (în metru antic).

Titu Maiorescu, aflat la Viena, face împreună cu C. Popazu, o vizită lui Eminescu la sanatoriul Ober-Dobling, cu care ocazie i-a înmuiat poetului volumul de poezii de curând apărut.

5 ianuarie 1884 - După mai bine de şase luni de întunecare, mintea lui Eminescu îşi recapătă limpezimea.

8 ianuarie 1884 - Moare Gheorghe Eminovici (născut 1812), tatăl poetului. Este înmormântat lângă bisericuţa din Ipoteşti.

10 ianuarie 1884 - Profesorul Obersteiner nota despre Eminescu: „De două zile este mai liniştit”... „Nu mai cântă, mai mult deprimat, nu mai spune numele false, citeşte. Vizita lui Maiorescu n-a avut asupra-i o influenţă statornică”.

23 ianuarie 1884 - Bucuros la vestea însănătoşirii lui Eminescu, Titu Maiorescu îi scrie surorii sale Emilia Humpel: „Eminescu s-a trezit din visul urât al nebuniei sale; e în deplinătatea conştiinţei!” (...) „Ar fi minunat dacă omul acesta şi-ar reveni într-adevăr”.

24 ianuarie 1884 - Din sanatoriul de lângă Viena, Eminescu îi scrie lui Chibici-Râvneanu, o scrisoare din care rezultă că poetul îşi revine şi că nu-şi dă seama de modul cum ajunse acolo. Îi cere explicaţii în legătură cu situaţia lui în sanatoriu: „Astfel, fără speranţă şi plin de amare îndoieli, îţi scriu, iubite Chibici, şi te rog să-mi lămureşti poziţia în care mă aflu. Eu aş vrea să scap cât se poate de curând şi să mă întorc în ţară, să mă satur de mămăliga strămoşească, căci aici, de când mă aflu, n-am avut nici odată fericirea de-a mânca măcar până la saţiu. Foamea şi demoralizarea, iată cele două stări continue în care petrece nenorocitul tău amic Mihai Eminescu” (apud I. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. III). Această scrisoare, prima de la internarea sa în sanatoriu, a dat mari speranţe cu privire la însănătoşirea poetului, dar care se vor risipi treptat, treptat.

29 ianuarie 1884 - Eminescu este vizitat în sanatoriu de Theodor Rosetti şi de doctorul Popazu, cu care a conversat aproape o oră.

30 ianuarie 1884 - Starea sănătăţii lui Eminescu face progrese din zi în zi spre bine: „Ieri am convorbit cu dl. Eminescu - scria Popazu. Tot timpul a fost liniştit şi clar. M-a întrebat cu mult interes cine îngrijeşte de el şi cine plăteşte pentru el, cum era în iritaţiune, căci el presupune că era foarte rău. De câteva zile a început a ceti câte ceva. Cu un cuvânt, merge spre bine (...). De o ocupaţie serioasă şi obositoare va trebui ferit mult timp”.

februarie 1884 - Înainte de a părăsi sanatoriul, Eminescu îi oferă dr. N. Obersteiner, care l-a tratat, volumul său de poezii, apărut în îngrijirea lui Maiorescu, cu o dedicaţie în limba germană.

1 februarie 1884 - Apar în „Convorbiri literare” poeziile: Ce te legeni...Criticilor meiCu mâne zilele-ţi adăogi...De-oi adormi...De-or trece anii...DianaDin valurile vremii...La mijloc de codru...Lasă-ţi lumea...Pe lângă plopii fără soţ...Peste vârfuriS-a dus amorul...Se bate miezul nopţii...Somnoroase păsărele...Şi dacă...Te duci... Reproduce, de asemenea, după „Familia”, poeziile apărute aici în anul anterior şi anume: Adio, Când amintirile...Ce e amorul?

8 februarie 1884 - Doctorul Obersteiner notează că Eminescu este „bine, însă cam posac. Se îngrijeşte mult de mâncare; nu se poate ocupa statornic de nimic. Citeşte puţin”.

9 februarie 1884 - O nouă scrisoare a lui C. Popazu adresată lui Maiorescu din care aflăm: „...astăzi am scos pe Eminescu la preumblare. Teama că sgomotul şi lumea de pe strade vor produce asupra-i vreo iritaţie, din fericire a rămas neîndeplinită. Tot timpul a fost liniştit şi se vedea că se simte bine (...). Ceea ce mi se pare curios e interesul ce-l arăta de a şti dacă se plăteşte pentru el la institut şi cine plăteşte. Este o deosebită dispoziţie, care-l preocupă în momentele când vorbeşte despre asta - o îngrijire, o întristare”.

Într-o scrisoare adresată lui Iacob Negruzzi, Vasile Alecsandri îşi exprimă îndoiala în ce priveşte însănătoşirea lui Eminescu: „Dea Dumnezeu ca însănătoşirea lui Eminescu să fie deplină... Însă mă tem”.

10 februarie 1884 - Prof. dr. Obersteiner îi scrie lui Titu Maiorescu: „Spre răspuns la scrisoarea dv. vă aduc vestea îmbucurătoare că starea d-lui Eminescu se îndreaptă încet, dar statornic (...). Pe de altă parte, ar fi bine dacă s-ar găsi cineva care să se ducă cu domnul Eminescu pe câtva timp în Italia bunăoară, deoarece întoarcerea sa în ţară din felurite puncte de vedere nu se poate încă recomanda”.

Titu Maiorescu trimite o lungă scrisoare lui Eminescu la Viena în care îi dă explicaţii asupra bolii suferite, precum şi despre plănuita trimitere a poetului în Italia în scopul refacerii sănătăţii şi despre postul pe care îl pregăteşte la Biblioteca din Iaşi. Referitor la volumul apărut, Titu Maiorescu îi scrie: „Acum trebuie să ştii că volumul de poezii ce, după îndemnul meu, ţi l-a publicat Socec în decembrie anul trecut, a avut cel mai neaşteptat succes, aşa încât stă încă uimit Socec. În aceste 7 săptămâni de la apariţia lui, s-au vândut 700 de exemplare; o mie este toată ediţia, şi de pe acum trebuie să te gândeşti la ediţia a doua, care va fi reclamată pe la toamnă şi în care vei putea face toate îndreptările ce le crezi de trebuinţă. Poeziile d-tale, până acum îngropate în „Convorbiri”, sunt astăzi citite de toate cucoanele de la Palat până la mahala la Tirchileşti, şi la reîntoarcerea în ţară te vei trezi cel mai popular scriitor al României (...). Aşadar, fii fără grijă, redobândeşte-ţi acea filozofie impersonală ce o aveai totdeauna, adaoge-i ceva veselie şi petrecere în excursiunea prin frumoasa Italie, şi la întoarcere mai încălzeşte-ne mintea şi inima cu o zare din geniul d-tale poetic, care pentru noi este şi rămâne cea mai înaltă încorporare a inteligenţei române” (apud Ion Creţu).

14 februarie 1884 - După mai bine de 3 luni de la internarea lui Eminescu în sanatoriul de la Dobling, doctorul Obersteiner anunţă că poetul „şi-a revenit în fire”.

15 februarie 1884 - Maiorescu îi scrie lui Negruzzi: „Ai văzut în ultima «Familie» poezia cu totul inedită a lui Eminescu? Poate ar trebui reprodusă în «Convorbiri» pentru tonalitate. Este dintre cele cinci ce i le lăsă Eminescu lui Vulcan în primăvara trecută”. Se referea la poezia Din noaptea...

16 februarie 1884 - Eminescu îi scrie din Viena lui Titu Maiorescu. Îi solicită lămuriri cu privire la perspectivele reîntoarcerii în ţară: „Sânt mai bine de trei săptămâni de când au încetat toate simptomele boalei de care am suferit, încât, dacă ar fi în putinţa mea, aş fi părăsit institutul,fie pentru a schimba mediul în care mă aflu, fie pentru a mă întoarce în ţară. Cu toate acestea, nu ştiu dacă, pentru un asemenea sfârşit, va fi cu putinţă a se realiza mijloacele necesare. Amintirea stării mele trecute e foarte slabă, încât pe mine însumi mă miră lungirea timpului, în decursul căruia nu mi-am putut da seama de nimic. Punând la socoteala acelei stări toate neajunsurile şi supărările pe care le-am putut cauza atât d-voastră cât şi altor amici binevoitori, cutez a solicita din nou îngăduinţa d-voastră şi a cere ca, prin câteva ştiri, să mă lămuriţi dacă am perspectiva de-a mă întoarce curând în ţar.ă” (apud Ion Creţu).

18 februarie 1884 - Eminescu, refăcut, părăseşte sanatoriul de la Dobling. După câteva zile în care va fi găzduit la un hotel din Viena, mai ales pentru rezolvarea unor probleme vestimentare, Eminescu, însoţit de Chibici, plecă, cu bani strânşi de „Junimea”, în Italia.

26 februarie 1884 - După starea de criză, la indicaţia medicului, Eminescu este trimis spre refacere deplină în Italia. Ajuns la Veneţia, în loc să-l atragă frumuseţea şi farmecul oraşului, îi produce o frică neexplicabilă şi cere să plece la Florenţa. Dar nici aici poetul nu-şi va găsi liniştea. Dorul de patrie şi mai ales nesiguranţa şi neîncrederea în zilele viitoare îl nelinişteau.

7 martie 1884 - Rămasă singură la Ipoteşti, Harieta îi scrie lui Titu Maiorescu, cerându-i ştiri referitoare la fratele său Mihai despre care nu ştia nimic.

9 martie 1884 - Bolnav, lipsit de sprijin, în neputinţă de a-şi câştiga existenţa, Nicolae, fratele poetului, se sinucide prin împuşcare, la Ipoteşti, la numai 42 de ani.

20 martie 1884 - Titu Maiorescu îi scrie lui Chibici, pentru a-l întreba pe Eminescu unde anume şi cum vrea să trăiască. „De «Timpul» nu mai poate fi vorba”. Este o dovadă a grijii pe care criticul o purta poetului.

25 martie 1884 - Însărcinat de Titu Maiorescu să-i caute lui Eminescu o locuinţă la Iaşi, P. Missir îi scrie criticului că singura soluţie găsită este aceea ca poetul să fie găzduit la Miron Pompiliu care se oferea să primească cu mare bucurie pe nefericitul său prieten.

26 martie 1884 - Iritat de scrisoarea Harietei din 7 martie, Titu Maiorescu îi răspunde printr-o mustrare: „Daţi-mi voie să vă spun că m-am mirat cum de nu m-a întrebat nimeni din familia lui despre soarta şi întreţinerea lui, de când este trimis de noi în Viena. Nu-mi pot explica această indiferenţă a familiei: mai ales găsesc inesplicabil pe fratele său, ofiţerul”. După aceste imputări, de care Harieta era cel mai puţin vinovată, Maiorescu îi explică amănunţit starea sănătăţii poetului.

Eminescu se afla în Italia însoţit de Chibici. Maiorescu interesându-se îndeaproape de starea sănătăţii poetului şi mai ales de viitorul lui, îi scrie lui Chibici: „Te rog vino cu Eminescu dacă starea sa continuă să se îndreapte, direct la Iaşi (...). Noi credem că Eminescu să stea deocamdată sau cu Creangă, sau cu preotul Ienăchescu din Iaşi. Sau poate să meargă la Ipoteşti unde se află acum soră-sa Harieta”.

Din Florenţa, Chibici îi scrie lui Maiorescu: „Starea sănătăţii lui Eminescu s-a îndreptat mult la Florenţa şi cred că impresiile călătoriei la întoarcerea în ţară o să aibă un efect şi mai salutar; el priveşte călătoria în Italia ca cea mai nenorocită idee şi mă duşmăneşte că l-am adus aici. În legătură cu locul unde urmează să se stabilească în ţară, poetul şi-a ales Bucureştiul, deşi cei din jurul lui ar fi preferat Iaşul sau locurile natale.”

27 martie 1884 - Eminescu soseşte în Bucureşti, din călătoria făcută în Italia. La gară, între cei ce-l întâmpină, se afla şi Maiorescu.

28 martie 1884 - Eminescu face o vizită redactorilor de la „România liberă”.

30 martie 1884 - Harieta Eminovici răspunde scrisorii lui Maiorescu, informându-l asupra sănătăţii precum şi asupra stării materiale rămase după dispariţia bătrânului ei tată şi a lui Nicolae, fratele său şi mai ales despre atitudinea lui Matei, care, după moartea tatălui, a vândut tot ce a mai rămas, luând cu el toţi banii.

Ziarul „România liberă” publică următoarea notiţă: „Bucureşti, 29 martie 1884. Azi amicul nostru Eminescu ne-a făcut deosebita plăcere a ne vizita la redacţie”.

6 aprilie 1884 - Titu Maiorescu telegrafiază surorii sale Emilia: „Eminescu restabilit, soseşte la Iaşi mâine, sâmbătă, amiază, cu trenul din Bucureşti. Înştiinţează amicii. Pregăteşte odaia”.

Chibici trimite din Iaşi o telegramă lui Maiorescu în care spune că „a aşezat pe Eminescu la Miron Pompiliu”.

7 aprilie 1884 - Titu Maiorescu trimite o lungă scrisoare sorei sale Emilia în legătură cu Eminescu. Din scrisoare rezultă între altele: „starea fizică, psihică şi intelectuală a poetului, o apatie generală faţă de tot ce-l înconjoară. Singura preocupare este cea a banilor, a existenţei zilei de mâine. În ce priveşte gândirea logică, nota Maiorescu, şi-a revenit complet. Extraordinara lui memorie de totdeauna aceea desăvârşită şi evidentă (...)”. În legătură cu postul de la Biblioteca din Iaşi o informează că nu este decât o înscenare, 285 de franci lunar fiind asiguraţi din contribuţia unor amici. (apud Studii şi documente literare, vol. VI).

10 aprilie 1884 - Slavici îi comunică lui Maiorescu: „Sosind la gară am fost întâmpinat de dăscălimea de aici (Sibiu), care s-a simţit foarte deziluzionată, aflând că nu l-am adus pe Eminescu. Era aici aşteptat cu mare căldură”.

28 aprilie 1884 - Un prieten îi scrie lui Slavici din Bucureşti: „Înainte de plecare, Eminescu într-o seară ar fi fost la un birt, (...) şi i-ar fi dat de băut, încât omul ar fi fost mai rău, a doua zi. Dacă nu vom avea mai multă grijă, este posibil ca cei ce vor să ruineze pe Eminescu să-şi ajungă scopul”.

3 mai 1884 - Prin ordin al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, ministrul Gr. Tocilescu, Mihai Eminescu care se afla la Iaşi, este numit în comisia ce urma să prelucreze documentele aflate în biserica Sf. Niculae. Este vorba de documentele ce au fost salvate de la incendiul ce a avut loc la Palatul administrativ.

13 mai 1884 - Eminescu este găzduit la Burlă. Despre starea psihică a poetului aflăm dintr-o scrisoare a lui P. Missir adresată lui Maiorescu: „Va fi fost el melancolic şi blazat înainte de boală, dar nu cred că împrejurările externe şi teoriile pesimiste cu care se îndeletnicea pe atunci să-i fie smuls tot gustul de viaţă. Astăzi pare că nu i-a rămas nici un stimulent care să-i activeze, fie gândirea, fie simţirea lui; pare că nu există nimic pe lume care să-l poată atrage, lucru care l-am constatat în multe ocaziuni”. În aceeaşi scrisoare se oferă mai multe soluţii cu privire la găsirea pentru poet a unui serviciu corespunzător.

17 mai 1884 - Referitor la Eminescu, Titu Maiorescu scrie: „O numire serioasă, cu salariu, este pentru moment nerealizabilă”.

18 mai 1884 - Revista „Familia” reproduce, după volumul Poezii, poemul Luceafărul.

20 iunie 1884 - La Iaşi, Eminescu este vizitat de poetul Alexandru Vlahuţă, care l-a găsit într-o stare sufletească precară. Ajutoarele ce le primea, 1.500 de franci proveniţi din ediţia de poezii, cât şi cele primite de la „Junimea”, în loc să-l consoleze îl umpleau de mâhnire la gândul că nu este în stare să scrie sau să muncească, simţind că este înconjurat de compătimirea celor din jur. În legătură cu această situaţie, Vlahuţă îi scrie lui Maiorescu: „Am văzut pe Eminescu şi am stat cu el o zi. Mi-a fost cu neputinţă să-l înduplec a veni cu mine la ţară. La ce - zicea el - să mai porţi prin lume un om mort (...). Doarme puţin, vorbeşte puţin şi sunt zile în care uită să mănânce. Şi cu toate acestea se îngraşă - asta-l amărăşte mult. Grozav îl tulbură şi-l demoralizează lipsa de ocupaţie hrănitoare (...) E mişcător până la lacrimi când vezi la ce e redusă viaţa lui”. „Toată existenţa i se încheie într-o dinamică foarte restrânsă şi incertă cât trebuie cuiva să nu fie mort... L-ar trage inima la un post de revizor”.

„Sânt grozav de demoralizat - i-a mărturisit Eminescu în mai multe rânduri lui Alexandru Vlahuţă - aş vrea s-adorm şi să nu mă mai deştept.” „Cum nu poate să moară omul când vrea. Nu mă-nduplec la acte de violenţă cu mine însumi.”

2 august 1884 - Harieta Eminovici solicită paşaport pe timp de 11 luni, „voind a merge în staţiile Europei pentru voiaj”.

15 august 1884 - În amintirile sale despre Eminescu, Ionescu-Dobrogeanu notează: „Până pe-aproape de Sfânta Maria-mare (15 august), Eminescu n-a mai ieşit din casă, dar nici pe nimeni nu primea. Se întâmpla ceva în viaţa lui. Asta am ştiut-o când mă pomenesc, într-o zi de lucru, cu el şi cu Stănescu la mine. „Mi s-a mărit dragostea sfântă de lângă „plopii fără soţ” fură primele cuvinte ale poetului (...). Eminescu râdea în colţul gurii, un râs acru şi silnic de parcă n-ar fi fost al lui”.

30 august 1884 - Missir îi scrie lui Maiorescu: „Reîntorcându-mă în Iaşi... l-am găsit pe Eminescu mai bine decât l-am lăsat. E mai vesel, vorbeşte şi râde mai mult, adecă spune în formă veselă ceea ce înainte tăcea cu resignaţie şi ceea ce-l roade încă la inimă: starea în care se află şi viitorul său”.

24 septembrie 1884 - Este numit, prin ordinul 2.532, subbibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi, pe postul părăsit de Alexandru Philippide, acolo unde cu zece ani în urmă fusese director. Este perioada în care poetul alunecă tot mai mult pe drumul decăderii intelectuale şi morale.

27 septembrie 1884 - Titu Maiorescu îi scrie Emiliei Humpel în legătură cu numirea lui Eminescu în postul de subbibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi, spunând că poetul „însuşi a consimţit să accepte acest post”.

1 octombrie 1884 - 1 septembrie 1885 - Aflat la Iaşi, lipsit de alte preocupări, Eminescu acceptă să predea orele de geografie şi statistică la Şcoala comercială. În legătură cu aceasta, îi scria lui Chibici: „Am mai încăput fără voie într-o belea greu de descurcat. Fiind vacante mai multe catedre la o şcoală comercială, cerusem suplinirea istoriei. Dar catedra aceasta, dându-se altuia, m-a însărcinat pe mine cu geografia şi statistica, cu un program foarte încărcat, obiect care are inconvenientul că nici cărţi nu există pentru studierea lui, iar el însuşi constă dintr-un dicţionar de mii de nume proprii şi de cifre statistice”.

14 octombrie 1884 - Vlahuţă publică în „România liberă” poezia Lui Eminescu: „Tot mai citesc măiastra-ţi carte, / Deşi ţi-o ştiu pe dinafară / Parcă urmând şirul de slove, / Ce-a tale gânduri semănară, / Mă duc tot mai afund cu mintea / În lumile de frumuseţi, / Ce-au izvorât, eterni luceferi, / Din noaptea tristei tale vieţi... / Şi te-nţeleg - te simt aproape; / Cu aceeaşi suferinţă-n faţă, / Cu ochii gânditori şi galeşi, / Sătul de trudnica-ţi viaţă”.

19 octombrie 1884 - Titu Maiorescu îi scrie lui V. Socec, editorul poeziilor lui Eminescu, să plătească din „fondul Eminescu”, păstrat de acesta, suma de 150 lei lui Mihail Dragomirescu, noul conferenţiar al Universităţii, pentru lucrarea asupra poetului.

20 octombrie 1884 - Eminescu se află la Iaşi şi locuieşte în hotelul „România” „într-o hulubărie puţin confortabilă din orice puncte de vedere”, motiv pentru care îi scrie lui Chibici să-i păstreze încă lucrurile. În legătură cu starea sănătăţii sale, îi scrie: „Sănătatea mea scârţâie într-una ca o moară de mult stricată, ba poate ireparabilă. Săptămâna aceasta am avut şi dureri de cap; cât despre picioare - ele sunt într-o stare aşa de plâns precum erau în Bucureşti”.

21 octombrie 1884 - Participă alături de Ion Creangă şi alte notabilităţi ale oraşului, la banchetul dat la Hotel Traian cu prilejul „centenarului Horea”. Deşi domnea o atmosferă veselă, Eminescu era cufundat în gânduri, fără volubilitatea ce făcea farmecul întâlnirilor de altădată. Invitat să vorbească, se rezumă să închine pentru „ţărănimea românească”.

25 octombrie 1884 - Eminescu participă, alături de Maiorescu, Theodor Rosetti, Delavrancea, Caragiale, Alecsandri, Chibici şi alţii la banchetul prilejuit de aniversarea „Junimii”.

noiembrie 1884 - Poetul este internat în Spitalul Sf. Spiridon în urma unei fracturi a piciorului.

13 noiembrie 1884 - Are loc la Teatrul Naţional din Bucureşti premiera piesei O scrisoare pierdută a lui I.L. Caragiale.

9 decembrie 1884 - Între Alexandru Macedonski, autoexilat la Paris în urma opiniei create în jurul său pentru epigrama calomniatoare la adresa lui Eminescu, şi Traian Demetrescu are loc un schimb intens de scrisori. Macedonski îi recomandă acestuia să întreprindă un studiu polemic împotriva „Junimii”, scris de pe poziţiile „Literatorului”, desigur şi împotriva poeziilor lui Eminescu.

27 decembrie 1884 - Dintr-o scrisoare a lui Alexandru Vlahuţă adresată lui Maiorescu aflăm: „în Iaşi am stat trei zile, pe care le-am petrecut mai mult cu Eminescu. L-am găsit mult mai bine. Ar vrea să vină în Bucureşti. Piciorul i s-a îndreptat. La 1 ianuarie iese din spital.”

1884-1885 - Eminescu, subbibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi, lucrează la un Dicţionar de limbă sanscrită. După unele opinii, poetul ar fi lucrat la acest dicţionar în perioada primei funcţionări la această bibliotecă. Manuscrisul se află la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi.

1885 - Iosif Vulcan publică în „Familia” (nr. 2/1885) o schiţă biografică a poetului Eminescu.

1 ianuarie 1885 - Eminescu iese din spital unde a fost internat cu fractură de picior. Este instalat de prieteni într-o odaie modestă de pe str. Lăpuşneanu (Iaşi).

1 aprilie 1885 - „Convorbirile literare” îşi mută sediul la Bucureşti. Cu această ocazie, revista îşi schimbă şi formatul (din 21/27 în 16/24).

15 aprilie 1885 - Mutarea „Convorbirilor” l-a atras şi pe Iacob Negruzzi la Bucureşti.

iunie 1885 - Apare, în „Lumina pentru toţi”, poezia Mai am un singur dor.

1 iulie 1885 - Apare, în „Convorbiri literare”, poezia Sara pe deal.

12 august 1885 - Poetul se afla la băi la Liman (lângă Odesa) de unde îi scrie lui Vasile Burlă în legătură cu starea sănătăţii şi trebuinţele băneşti: „Au trecut peste două săptămâni de când sunt aici şi mă coc zilnic în băi de glod calde de 30 grade Reaumur. Nu pot zice că vremea aceasta a trecut fără să-mi facă bine. Durerile necontenite, pe care le aveam la Iaşi, nu le mai simt aici, însă nu toate ranele s-au închis şi mă tem că de s-ar închide chiar vindecarea să nu fie temporară şi să nu apară din nou când mă voi întoarce, la ţară...”.

18 august 1885 - O nouă scrisoare a lui Eminescu, adresată din Liman din care rezultă neliniştea poetului faţă de situaţia din sanatoriu: „Nu mai sunt decât douăsprezece zile până la sfârşitul lunii şi cu toate acestea nici până acuma nu am banii necesari pentru plata doftorului. În orice caz, o situaţie îngrijorătoare pentru un om ca mine, cu totul străin de locurile acestea, încât vă rog, cu toată seriozitatea, să nu mă uitaţi şi să grăbiţi a chibzui ceea ce e de făcut...”.

28 august 1885 - De acum datează manuscrisul poeziei Lui X. a Veronicăi Micle în care se adresează, cu siguranţă lui Eminescu: „Vârful nalt al piramidei, ochiul meu abia-l atinge... / Lâng-acest colos de piatră vezi tu cât de mică sânt / Astfel tu-n a cărui minte universul se răsfrânge, / Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ. / Şi doreşti a mea iubire... Prin iubire pân-la tine / Să ajung şi a mea soartă azi la soarta ta s-o leg, / Cum să fac? Când eu micimea îmi cunosc atât de bine, / Când măreaţa ta fiinţă poate nici n-o înţeleg”.

30 august 1885 - Veronica Micle, aflată la Bucureşti, face o vizită lui Titu Maiorescu, cu care ocazie solicită sprijin pentru Eminescu aflat în sanatoriul de lângă Odesa.

august-septembrie 1885 - Între Eminescu, aflat la Odesa, şi prietenul său din Iaşi, Petre Novleanu, are loc un schimb de scrisori prin care poetul se plânge de starea sănătăţii, de dorul de casă, de lipsa banilor pe care îi cere din ţară.

1 septembrie 1885 - Apare în „Convorbiri literare” studiul lui Titu Maiorescu, Comediile dlui I.L. Caragiale, primul studiu valoros asupra dramaturgului.

Titu Maiorescu îşi notase în Însemnări...: „Primit de la Socec 500 lei aconto pentru Eminescu, a doua ediţie a poeziilor lui”. Era formula acceptată de poet pentru a i se veni în ajutor.

5 septembrie 1885 - Veronica Micle îi trimite lui Maiorescu manuscrisul poeziei Lui X... pentru a fi publicată în „Convorbiri literare”, însoţită de o scrisoare: „Permiteţi-mi să vă comunic aceste versuri. Aş fi dorit foarte mult să vă comunic personal; când aţi fost la Iaşi, nu am avut fericirea să vă văd. Pe lângă observaţiile ce v-aş fi rugat să faceţi acestor versuri aş fi avut ocazia de a vă mărturisi cât sunt de sincere şi de simţite. Aş dori să am opinia d-voastră intimă asupra acestor strofe în care încerc, prin versuri mici, să cânt un om mare şi să văd de-mi va fi cu putinţă să-l înţeleg.” (Pe urmele lui Mihai Eminescu). Acel om mare nu este altul decât Mihai Eminescu.

14 septembrie 1885 - Eminescu primeşte, prin Titu Maiorescu, suma de 500 de lei de la V. Socec, pentru ediţia a doua a poeziilor sale.

23 octombrie 1885 - În ziarul „Drepturile omului” apare o ştire cu privire la publicarea unei ediţii din poeziile lui Eminescu în îngrijirea lui I.L. Caragiale: „Epuizându-se întâia ediţie din Poeziile lui Mihail Eminescu, s-a început tipărirea ediţiei a II-a sub îngrijirea d-lui I.L. Caragiale”. Ştirea a rămas însă fără o acoperire reală. Nu se cunoaşte nici o ediţie din poeziile lui Eminescu în îngrijirea prietenului său.

25/26 decembrie 1885 - Aflat la Cernăuţi, Eminescu sprijină spectacolul cu piesa Florin şi Florina, având ca interpreţi pe George şi Constantin, nepoţi de soră ai poetului. Cu această ocazie face pe sufleurul, ca în tinereţe, intrând într-o cabină improvizată.

27 decembrie 1885 - Eminescu pleacă la Suceava unde este invitat de Ştefan Dracinschi. Este aşteptat de vechii săi colegi vienezi Vasile Bumbac, Ştefan Ştefureac şi Samoil Isopescu. Deşi bine primit, poetul este abătut şi lipsit de bună dispoziţie.

1 ianuarie 1886 - Apare în „Epoca ilustrată”, un fragment din poemul Scrisoarea V, sub titlul Dalila.

12 ianuarie 1886 - Alexandru Macedonski, aflat la Paris, solicită lui Traian Demetrescu informaţii asupra studiului critic întreprins de acesta asupra poeziilor lui Eminescu, la care i se răspunde: „Critica asupra poeziilor lui Eminescu n-am făcut-o. De ce? Apoi trebuia să am timp de cugetat şi predispunere. N-am avut nici una nici alta şi n-aş fi făcut ceva cum doreai”. Aceasta denotă că Macedonski ar fi dorit să fie tratat după placul lui şi nu cum îi spunea conştiinţa sa critică.

18 ianuarie 1886 - Iosif Vulcan publică în „Familia” o notă referitoare la debutul lui Eminescu şi la numele acestuia: „Numele Eminovici nu-mi suna bine căci avea o terminaţiune slavă; româniza dară numele modificând terminaţiunea şi astfel poeziile acelea apărură în foaia noastră sub numele Eminescu. Autorul n-a protestat, ba a adoptat însuşi acest nume, şi semnă apoi aşa toate poeziile şi scrierile sale în viitor. Astfel fu introdus numele Eminescu în literatura română; scriitorul acestor şire i-a fost naşul”. (conferă Mihai Eminescu, Opere alese, vol. I).

2 martie 1886 - Ziarul „România liberă” anunţă o conferinţă publică a lui Alexandru Vlahuţă asupra lui Eminescu, lăudându-i poeziile şi criticând aspru pe cei care au avut alte păreri asupra lor. La conferinţă a participat un public numeros şi entuziast.

15 martie 1886 - Albumul literar al Societăţii studenţilor universitari „Unirea” publică poezia lui Eminescu Nu mă înţelegi, între colaboratorii albumului figurează şi Titu Maiorescu cu un fragment din articolul Poeţi şi critici.

1 aprilie 1886 - Apare în „Convorbiri literare” studiul lui Titu Maiorescu Poeţi şi critici în care, referindu-se la întrebarea ce se vehicula, cine este mai mare poet, Eminescu sau Alecsandri? arată că la o asemenea întrebare nu poate fi dat un răspuns, fiecare fiind mare prin ceea ce a dat culturii române: „Alecsandri ne-a înavuţit poezia cu Ostaşii noştri şi cu drame, îndeosebi cu Fântâna Blanduziei; Eminescu a adus lirica română la o culme de perfecţiune”.

12 mai 1886 - Chibici îi scrie lui Slavici: „Eminache a fost de paşti la Bucureşti, dar nu-i merge prea bine cu sănătatea; l-a apucat un fel de nepăsare, de cheltuieşte fără nici o mustrare de cuget banii ce i se încredinţează ca garanţie pentru cărţile împrumutate de la bibliotecă (în această perioadă poetul era subbibliotecar la Biblioteca din Iaşi), şi cându-i poftit undeva la masă, se descalţă ca şi când ar fi la dânsul acasă; cu un cuvânt îi merge rău” (apud Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. III, 1932).

14 mai 1886 - Dintr-o scrisoare a lui Miron Pompiliu adresată lui Titu Maiorescu aflăm că mintea poetului îşi pierduse iar limpezimea, dedându-se la diferite acte şi manifestări iresponsabile, ceea ce impunea, după opinia lui, luarea de „măsuri pentru a veni în ajutorul lui Eminescu, dacă nu voim să-l vedem iarăşi în starea nenorocită în care a fost, sau în starea celui mai decăzut şi mai ticălos om din lume”.

iulie 1886 - Apare în „Contemporanul” (nr. 1) studiul Cătră d-nul Maiorescu (în volumul Personalitatea şi morala în artă). Acest articol marchează începutul polemicii între Gherea şi Maiorescu.

15 iulie 1886 - O elevă de 18 ani - Riria - viitoarea soţie a istoricului Alexandru Xenopol, făcea lui Eminescu următorul portret: „Nu-l văzusem niciodată, mi-l închipuiam înalt, cu portul mândru, cu toată înfăţişarea măreaţă. Când colo, ce să văd? Un om încă tânăr, însă bătrânit de vreme, cu faţa palidă, mersul inert, umerile joase şi obosite, ca şi când ar fi purtat cu greu povara tristelor lui gânduri. Ochii, această oglindă a sufletului, căutau tot în jos, mâhniţi şi melancolici... Mă cuprinse o adâncă tristeţe. Ce a fost şi ce este? Cum îl nimicise boala şi ce urme grozave lăsase asupra-i, făcându-l atât de nepăsător...” (conferă I. Nica).

30 august 1886 - Locotenentul Matei Eminovici este înaintat la gradul de căpitan.

12 septembrie 1886 - Dintr-o scrisoare a lui Miron Pompiliu adresată lui Titu Maiorescu aflăm că „Eminescu e mult mai bine. A fost câteva săptămâni la Repedea unde a făcut băi regulate...”.

6 noiembrie 1886 - În timp ce Eminescu era escortat de un gardian de la sediul poliţiei spre a fi depus la Mănăstirea Neamţului, în urma unei noi crize, V. Burlă, prietenul poetului, văzându-l îmbrăcat într-un pardesiu subţire şi vechi, îşi dezbracă paltonul, sub arcul Academiei Mihăilene din Iaşi, oferindu-l nenorocitului escortat.

9 noiembrie 1886 - Boala poetului se agravează. Comportamentul său este tot mai puţin controlat, fapt ce duce la internarea lui la Ospiciul de alienaţi mintali de lângă Mănăstirea Neamţului, unde va rămâne până la 9 aprilie 1887.

19 noiembrie 1886 - Internarea poetului în ospiciu a fost un prilej ca directorul bibliotecii din Iaşi să ceară destituirea lui din postul de subbibliotecar.

1 decembrie 1886 - Se publică în „Convorbiri literare” poezia La steaua, găsită între manuscrisele ce le avea la el.

1887 - Căsătorindu-şi fetele, dorind să fie în apropierea lui Eminescu, să-l ajute să se însănătoşească, Veronica Micle se mută la Bucureşti. Pentru început locuieşte în strada Soarelui nr. 11 bis.

Din acest an se pare că datează poezia Veronicăi Micle La un portret scrisă pe reversul fotografiei din tinereţe a lui Eminescu: „Mă pierd uitându-mă la tine / Cuprinsă ca de-un farmec sfânt / Şi-n sufletul meu iar reânvie / Dorul ce-avui pe acest pământ. / Şi cu-un amor peste măsură / Desmerd frumosul chip al tău, / Şi uit c-a fost între noi ură, / Şi uit de câte sufer eu. / Şi te iubesc că şi atunci / Cu tot avântu-închipuirii / Şi cu acea simţire dulce / Ce-o dă trecutul amintirii”.

De la Mănăstirea Neamţului, într-un moment de luciditate, Eminescu îi scria Veronicăi Micle: „Vei fi aflat lovitura ce a zdrobit creierul meu. Singur, fără un ajutor şi o mângâiere, îmi duc zilele de azi pe mâine. Numai privindu-ţi portretul, în sufletul meu blazat se coboară o rază de lumină din ochii tăi. Vestea că vei veni să mă vezi, aici, în casa de nebuni, mă face să mai supravieţuiesc clipei de a sfârşi cu viaţa. Micul tău Emin n-a uitat să mai scrie versuri. Citeşte-le: „Aşternut în iarba verde / În poiană, cătră seară / Aştept luna cea de vară / După deal ca să răsară. / Şi privesc cu drag în valea / Ce se-ntinde hăt departe... / Pân’ ce munţii-nchide calea / Unei lumi ce ne desparte. / Şi tot trec gânduri, o mie, / Prin o minte amăgită... / Ce va fi în veşnicie / Dacă clipa-i urgisită.” (conferă I. Nica).

ianuarie 1887 - Revenindu-şi după mai multe luni de întuneric mintal, Eminescu, aflat în ospiciul de la Mănăstirea Neamţului, dezertează în starea vestimentară în care se afla, fiind descoperit într-un sat vecin şi readus, într-o stare deplorabilă, la mănăstire.

Tot de la Mănăstirea Neamţului poetul îi scrie lui George Panu despre zvonul care circula că ar fi grav bolnav. Dezminte aceste ştiri.

13 ianuarie 1887 - Recăpătându-şi luciditatea, Eminescu încă la Mănăstirea Neamţului, îi scrie lui Iacob Negruzzi: „Îţi trimit odată cu aceasta mai multe versuri”. Versurile trimise erau de fapt o rememorare a creaţiei anterioare îmbolnăvirii. Din scrisoare rezultă că starea sănătăţii poetului era bună.

15 ianuarie 1887 - Mihai Eminescu îi scrie de la Mănăstirea Neamţului lui Vasile Pogor despre recunoştinţa ce o poartă pentru sprijinul şi ajutorul acordat în diverse împrejurări: „Nu pot să uit dragostea ce mi-ai arătat când am fost găzduit şi prin bunăvoinţa căruia am fost recomandat ca director la bibliotecă. Azi sunt într-o stare materială tot aşa de precară ca pe vremea când eram student la Berlin. Atunci d. Maiorescu mi-a trimis din banii statului 100 de galbeni”.

25 ianuarie 1887 - Alexandru Vlahuţă publică în „Lupta” o scrisoare apel pentru ajutorarea lui Eminescu şi se gândeşte să organizeze un turneu de conferinţe prin ţară în acelaşi scop.

27 ianuarie 1887 - Nemulţumit de subscripţiile ce se făceau pentru ţinerea sa la Mănăstirea Neamţului, Eminescu îi scrie lui Alexandru Vlahuţă plin de revoltă: „Nu te pot încredinţa destul cât de odioasă e pentru mine această specie de cerşetorie, deghizată sub titlul de subscripţie publică, recompensă naţională etc. E drept că n-am bani, dar aceasta e departe de a fi un motiv pentru a întinde talgerul în public. Te rog, dar, să desistezi cu desăvârşire de la planul tău, oricât de bine intenţionat ar fi, de a face pentru mine apel la public. Mai sunt destule mijloace pentru a-mi veni în ajutor iar cel propus de voi e desigur cel din urmă la care aş avea vreodată recurs.” (apud George Călinescu). Textul scrisorii pune în evidenţă gândirea lucidă a poetului, fiind o dovadă a însănătoşirii sale.

1 februarie 1887 - „Convorbirile literare” publică poezia De ce nu-mi vii. Aceasta a făcut pe mulţi să creadă că poetul îşi revenise complet. De fapt poezia trimisă în perioada bolii nu era decât o rememorare, acolo în sanatoriu, a unei poezii create înainte de 28 iunie 1883, când izbucnise pentru prima dată boala.

2 februarie 1887 - Poetul este vizitat la sanatoriu de vechiul său prieten Ion Creangă şi de Vasile Morţun. Starea sănătăţii sale era bună, de fapt nu peste mult timp (9 aprilie) Eminescu va părăsi spitalul.

6 februarie 1887 - Veronica Micle dedică volumul său de Poesii, apărut în editura I. Haimann din Bucureşti, lui Eminescu, pe care va scrie: „Scumpului meu Mihai Eminescu ca o mărturisire de neştearsă dragoste Veronica Micle”.

martie 1887 - Cornelia Emilian - pe atunci studentă la Institutul de Arte Frumoase, îi scrie lui Eminescu la Mănăstirea Neamţului, cerând încuviinţarea pentru o colectă publică extinsă. Poetul, deşi lucid, dintr-un raţionament al demnităţii, nu răspunde. Interpretând tăcerea drept o încuviinţare, elevele şi elevii şcolii de pictură din Iaşi, constituiţi într-un comitet de sprijin al poetului, au răspândit în ţară, prin prefecturi şi pe alte căi, 500 de liste de subscripţie, din care până la 9 septembrie 1887 s-au primit 59 de răspunsuri.

martie 1887 - La Mănăstirea Neamţului, internat, Eminescu este vizitat de Gheorghe Bojeicu, fost coleg de şcoală la Botoşani, rudă cu Leon Onicescu, intendentul Mănăstirii. Din relatările ulterioare ale acestuia rezultă că Eminescu era perfect sănătos, că medicul era dispus să-l lase oricând acasă, dar că poetul nu avea cu ce să se reîntoarcă.

martie-mai 1887 - Apare în „Contemporanul” (nr. 9 şi 11) studiul lui Constantin Dobrogeanu-Gherea: Eminescu. Este prima analiză amplă asupra operei lui Eminescu, realizată după criterii materialiste. Pentru întâia oară, creaţia lui Eminescu este explicată în opoziţie cu critica maioresciană - ca o întruchipare artistică originală a unui complex de fenomene obiectiv reale, oglindind nu singularul, ci generalul uman. Legând opera eminesciană de societate, Gherea descoperă şi afirmă valoarea profund umană a creaţiei poetului, în inima căruia au răsunat profund durerile poporului său, în care s-au zbătut marile întrebări ale veacului. Eminescu, scria Gherea, „a exprimat gândurile, durerile, pasiunile, dorinţele, nemulţumirile ce s-au produs într-o anumită epocă istorică”.

9 aprilie 1887 - Eminescu părăseşte Mănăstirea Neamţului unde fusese internat pe data de 3 noiembrie 1886 şi se stabileşte la Botoşani, la sora sa, Harieta. care se străduieşte din răsputeri să-şi trateze fratele, aplicându-i tot felul de proceduri, după prescripţiile medicului sau după priceperea sa.

12 aprilie 1887 - În „Curierul român”, ce apărea la Botoşani, pe prima pagină, Scipione Bădescu, prieten al poetului, scria: „Poetul Eminescu este oaspetele urbei noastre, iată de ce ziarul nostru apare în cadru sărbătoresc. Cu trenul de ieri sosi iubitul amic, dulcele poet şi distinsul concetăţean între noi, spre a-şi vedea sora, şi-n acelaşi timp urbia sa natală, care este Botoşanii”.

mai 1887 - Doctorul Francisc Izsac din Botoşani, medicul curant al lui Eminescu, insistă printr-un memoriu, pentru acordarea unei pensii de stat poetului. Încercările sale nu au însă reuşită, Ministerul Finanţelor răspunzând că cererea nu poate fi aprobată din lipsă de temei şi de fonduri.

3 mai 1887 - Emilia Humpel, sora criticului Titu Maiorescu, trimite poetului, aflat în îngrijirea surorii sale Harieta, un ajutor de 200 de franci.

7 mai 1887 - Eminescu primeşte un nou ajutor de 200 de franci de la domnişoara Cornelia Emilian.

15 mai 1887 - Eminescu este lăsat de medici în grija Harietei, sora poetului, singura persoană care îl putea determina să urmeze tratamentul prescris: „Aseară s-au decis doctorii să-l transporte pe Mihai la mine, văzând că numai eu pot să-l fac să ieie doctorii ori să mănânce ceva!”, îi scria Harieta Corneliei Emilian.

19 mai 1887 - Vasile Morţun trimite poetului un ajutor de 100 franci.

24 mai 1887 - Harieta dă noi detalii despre starea sănătăţii lui Eminescu: „bolnavul Mihai pozitiv: am chemat doctorul pentru ranele de la picioare. Ordonanţa este de trei ori pe zi iod de băut şi extern uneori în baie fiartă cu romoniţă (...). Cu mintea este cu totul bine, numai îngrijat că rănile de la picioare ar fi o boală incurabilă”.

27 mai 1887 - Un grup de admiratori ai poetului lansează către Comitetul judeţean Botoşani un apel de ajutor arătând suferinţele şi lipsurile pe care le îndură Eminescu în casa surorii sale Harieta. Apelul se încheie astfel: „Botoşanii, care după veacuri va veni, cu certitudinea necontestabilă să recupereze onoarea că satul Ipoteşti, din apropierea oraşului, au dat naştere omului genial are azi dreptul şi datoria nemărginită de a păşi în faţa sa cu lacrimile în ochi să-i zică: „Copil al nostru! Product din sângele acestor locuri! Nu voim ca viitorul să arunce asupra-ne vălul ruşinei şi un oprobiu fără margini. Este fala noastră şi nu te-om părăsi” etc. (apud George Călinescu).

29 mai 1887 - După o vizită făcută împreună cu A.C. Cuza lui Eminescu la Botoşani, Miron Pompiliu îi scrie lui Iacob Negruzzi despre starea de plâns a sănătăţii poetului, „ameţit, de opt zile, retras în muţenie şi nemâncare, cu grave perturbări organice”.

Boala poetului se agravează mult. „Harieta timp de 10 zile şi 10 nopţi s-a găsit în faţa unei figuri pierdute, şi mute, dinaintea unui frate ce refuză a mânca”.

31 mai 1887 - Familia Humpel a organizat la Iaşi o seară muzicală în beneficiul lui Eminescu. Din suma totală de 885 de franci a trimis la Botoşani 200, restul i-a depus la CEC pe numele lui Eminescu.

mai-iunie 1887 - Harieta scrie Corneliei Emilian despre lipsurile în care se zbate împreună cu fratele său Mihai, despre ajutoarele care nu mai veniseră de aproape o jumătate de an.

1 ianuarie 1887 - Un incendiu mistuitor ce a izbucnit în centrul Botoşanilor se apropia ameninţător şi spre casa unde se afla bolnav Mihai Eminescu, în îngrijirea Harietei. Spaima de care erau cuprinşi rezultă şi dintr-o scrisoare a Harietei: „...focul grozav ce-a fost în oraş şi de care groază nu am fost scutită nici eu. Cea mai mare nenorocire; totul scosesem din casă, numai patul cu nenorocitul meu frate rămăsese, la care pierdusem tot curajul; ce puteam face cu el, care este într-o slăbiciune de nu se poate ridica singur? Repeziciunea pompierilor şi a vecinilor m-a scăpat de cel mai mare pericol, care s-ar fi desfăşurat tot mai mult asupra lui bietul Mihai, pe care l-aş fi calicit fizic din nou, scoţându-l afară. Era un vânt rece ca toamna, cura lui nu-i permite cea mai mică răceală” (apud Augustin Z.N. Pop, Pe urmele lui Mihai Eminescu).

5 iunie 1887 - Ca răspuns la iniţiativa Corneliei Emilian, pe adresa prefecturii sosesc cinci liste de subscriere din partea judeţului Brăila în valoare de 61 lei şi 60 bani şi menţiunea altor cinci ce se vor trimite.

8 iunie 1887 - Sora lui Mihai, Harieta, dă alte amănunte despre starea sănătăţii poetului: „Bietul Mihai a ajuns în starea cea mai teribilă în care poate să fie. Numai pe mine mă cunoaşte, ieri a avut o furie îngrozitoare... Toţi doctorii au ţinut consilii trei oare şi rezultatul a fost că toată pierderea lui mintală este din boala fizică, adică totala stricare de sânge”.

11 iunie 1887 - Harieta scrie unui binefăcător din Iaşi căruia îi relatează despre cruntele suferinţe fizice pe care le îndura poetul şi desigur şi sufleteşti: „în interval de 21 de zile n-a vorbit nimic - scria Harieta, a fost lipsit de orice simţire, am fost silită a tocmi un om puternic care să-l ridice, să-l spele, să-l schimbe, să-l îngrijească, sub supravegherea mea (...)”.

13 iunie 1887 - Buletinul medical întocmit poetului de dr. Popazu arăta: „Puţin ameliorat de starea quasi dementă, în care se aflase timp de douăzeci şi una zile, printr-un tratament specific naturii bolii sale, fizionomia sa adormită, fără expresie, a început să revină (...). Pare conştient de tot ce-l înconjoară, mănâncă şi răspunde la unele întrebări”.

Asupra tratamentului medical pe care îl urma Eminescu aflăm dintr-o scrisoare a Harietei către Cornelia Emilian: „De astă noapte lui Mihai îi este mai binişor. Sub o cură foarte serioasă, frecţiuni cu mercur într-o cantitate enormă, iod de 6 ori pe zi”.

Într-o altă scrisoare adresată Corneliei Emilian, Harieta îi scrie: „Vă rog cu lacrimi şi din toată simţirea sufletului meu de voi avea nevoie să-l aducă doctorii în starea ce-a fost, să binevoiţi a trimite banii ce aţi binevoit a-i aduna, pentru ca să nu-l pierd nici un moment a-l duce la Lacul Sărat”.

14 iunie 1887 - Ziarul „Curierul român” anunţa ieşirea poetului din spital, unde s-a bucurat de un tratament corespunzător, şi se află iarăşi în îngrijirea surorii sale Harieta.

Are loc şedinţa Comitetului judeţean Botoşani în care se discută soarta poetului Eminescu, hotărând, după opinii controversate, acordarea unui ajutor de 120 lei lunar, din iulie 1887 până la 1 aprilie 1888, ajutor din care s-au acordat, abia în ianuarie 1889, 1.000 lei, restul refuzându-se pe motiv că poetul primea pensie de la stat.

15 iunie 1887 - Adresându-se studenţilor români din Viena, Titu Maiorescu le scrie: „Eminescu tot mai trăieşte, deşi este intelectual pierdut, fiindcă trăieşte, trebuie să figureze în Almanah”.

16 iunie 1887 - Deşi starea sănătăţii lui Eminescu se îmbunătăţise după tratamentul aplicat de Harieta, o nouă recidivă intervine „de nu se mai poate ridica singur”.

19 iunie - Dorind să tipărească un al doilea volum al Almanahului „României june”, Aurelian Grigorovici, preşedinte, şi C. Brăileanu secretar, trimit lui Eminescu, în numele Societăţii Academice „România jună” invitaţia de a colabora şi la acest număr. În primul volum s-a publicat cea mai reprezentativă poezie a creaţiei eminesciene, Luceafărul, în forma ei iniţială, neciuntită de Titu Maiorescu. Împovărat de boală, Eminescu nu va mai răspunde acestei invitaţii.

20 iunie 1887 - „Mihai se află foarte bine în tot felul fizicului - notează Harieta. Patru fricţiuni de şapte grame de mercur mai are să facă, pe urmă o baie de pucioasă, pe urmă o pauză de două zile şi vom putea pleca la Lacul Sărat”.

22 iunie 1887 - În raportul bugetar întocmit de Comitetul permanent al judeţului Botoşani, trimis ministerului de interne, se menţiona şi suma de 1.200 lei acordată drept ajutor poetului Eminescu.

1 iulie 1887 - Apare, în „Convorbiri literare”, poezia Kamadeva.

14 iulie 1887 - Eminescu este examinat de un grup de medici, care îi recomandă un tratament antiluetic şi o cură la Halle. Însoţit de doctorul Focşa, poetul pleacă din nou în străinătate. Se va opri la Viena pentru un consult medical. În străinătate va rămâne până în septembrie.

26 august 1887 - Aflat la tratament la băile Halle de lângă Viena, Eminescu îi scrie lui Ştefan Emilian, de la care primise suma de 225 de florini, pentru care îi mulţumeşte.

1 septembrie 1887 - În jurul acestei date Eminescu se reîntoarce de la băile Halle, unde a fost trimis la tratament. În legătură cu starea sănătăţii poetului de după tratament, Harieta nota: „Am fost trăsnită ca de fulger la vederea lui Mihai în starea ce l-a adus d-nu Focşa, a stat până ieri seară nemâncat, nebăut şi cu totul fără cunoştinţă. Ce se petrecea cu dânsul aseară? După nişte friguri teribile s-a liniştit total la 9 ore seara. Azi este deplin cuminte, e curat la faţă...”.

19 septembrie 1887 - Primăria comunei Constanţa trimite o înştiinţare primarului comunei Botoşani cu privire la suma de 175 lei trimisă de artistul I.D. Ionescu, prieten al lui Eminescu, pentru a fi înmânată poetului. Suma nu ajunge în posesia destinatarului decât după mai multe luni, după serioase cercetări şi mai ales la insistenţa Harietei. Din verificări a rezultat că banii au fost reţinuţi de primarul Botoşanilor.

20 septembrie 1887 - Ziarul „Liberalul” din Iaşi publică o dare de seamă a comisiei de gestiune a sumelor adunate pentru Eminescu, din iniţiativa elevelor Şcolii de Bele-arte din Iaşi.

30 septembrie 1887 - Răspunzând cererii elevilor unui liceu bucureştean şi, mai ales, insistenţelor surorii sale, Aglaia, şi a soţului acesteia, Eminescu acceptă înfiinţarea unei societăţi care să-i poarte numele, scriindu-le: „Domnilor mei, Aprobând intenţiunea D.V. onoratoare de-a pune unei societăţi tinere numele meu, vă doresc succes la intreprinderea D.V. şi rămân al D.V. devotat Mihai Eminescu”.

octombrie 1887 - Un grup de elevi de la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti, conduşi de un oarecare Motoc, obţinuse aprobarea poetului de a forma o societate, cu numele Mihai Eminescu. În acest scop i se cere poetului şi o fotografie cu intenţia de a lansa noi liste de subscripţie. Poetul nu a primit însă nici un ban şi nici un răspuns din partea iniţiatorilor.

Din îndemnul doctorului Francisc Iszac din Botoşani, medicul curant al lui Eminescu din timpul şederii la Botoşani, Harieta trimite scrisori prefectului din Botoşani, Ministerului de Finanţe şi reginei, cerând pensie de stat pentru nefericitul său frate, dar fără nici un rezultat.

Dobrogeanu-Gherea publica în „Contemporanul” studiul Critica criticei (în volum cu titlul Asupra criticei), prin care îşi defineşte poziţia faţă de cea a lui Titu Maiorescu, referindu-se direct la articolele acestuia: Poeţi şi critici (1886).

14 octombrie 1887 - Referitor la starea sănătăţii lui Eminescu, Harieta scrie: „Astfel ne găsim foarte bine, atât eu cât şi Mihai. Contez şi sperez că la primăvară veţi rămâne cu toţii miraţi de minunea ce a făcut doctorul Iszac cu el (...). Mihai nu numai că urmă de rană n-are nicăieri, dară este cu totul bine, veţi vedea publicat chiar ce a scris la o societate din Bucureşti”.

30 octombrie 1887 - Dintr-o scrisoare a Harietei către Cornelia Emilian aflăm că „Mihai este foarte bine... S-a apucat de lucru mai serios decât oricând, în curând veţi vedea publicat în «Convorbiri»”. Din această scrisoare aflăm şi despre „tratamentul” la care era supus poetul (frecţii, în număr de 50, băi de pucioasă de 3 ori pe zi).

2 noiembrie 1887 - La insistenţele elevelor Liceului „Matei Basarab” din Bucureşti, care iniţiase Societatea literară „Eminescu”, poetul se fotografiază şi le trimite portretul cerut pentru sediul societăţii.

10 noiembrie 1887 - Teama că ar putea să rămână fără resursele necesare vieţii îl face pe Eminescu să-i scrie lui V.G. Morţun: „Boala îndelungată de care am suferit m-a împiedicat de la ţinerea unei corespondenţe regulate. Acum, fiind întrucâtva mai reabilitat, vin a vă ruga să v-aduceţi aminte de mine, de lipsa aproape absolută de mijloace de subsistenţă în care mă aflu. Dacă vă este cu putinţă de a-mi veni în ajutor, vă rog a face cât mai curând, căci cea mai neagra mizerie ne ameninţă”.

11 noiembrie 1887 - Moare, la Cernăuţi, Ion Drogli, soţul Aglaiei.

20 noiembrie 1887 - Eminescu îi trimite Corneliei Emilian o fotografie de curând făcută la fotograful Jean Bielig din Botoşani, cu următoarea scrisoare autografa: „Astăzi simţindu-mă mai bine, vă satisfac dorinţa de a vă trimite fotografia cerută de mult timp”. Este ultima fotografie a poetului. Ea ne arată chipul unui om istovit de boală.

22 noiembrie 1887 - Mihai Eminescu adresează o nouă scrisoare lui V.G. Morţun din care rezultă mizeria şi lipsurile în care trăiau: „La întâia mea scrisoare de acum douăsprezece zile, 10 noiembrie, nu am primit nici un răspuns, deşi în ea descriam lipsa absolută de mijloace în care mă aflu. De mai bine de un an nu dispun de nici un ban măcar. Deşi s-au făcut pentru mine oarecare colecte, rezultatul lor s-au încredinţat altor mâini, încât eu direct pot zice că nu am avut nici un folos din ele. Acum am ajuns la o mizerie atât de amară şi deplină încât nu e condei care ar putea-o descrie. Părăsit de toţi ca o corabie care se îneacă, iată că cutez încă odată a mă adresa la d-ta care ai avut atâta bunăvoinţă pentru mine şi a te ruga să-mi vii în ajutor sau să-mi răspunzi măcar, sfătuindu-mă ce-ar fi de făcut în contra acelei extreme mizerii”. (apud Ion Creţu).

26 noiembrie 1887 - Eminescu îi scrie Corneliei Emilian: „O nouă lovitură a venit asupra nenorocitei noastre familii, murind cumnatul nostru şi rămânând sora cu doi copii şi pensia se-nţelege, de la sine, puţină”.

decembrie 1887 - Istovit de lipsuri şi de boală, deznădăjduit de viaţă, Eminescu îi scrie Veronicăi Micle spunând că i-ar face o mare bucurie dacă l-ar vizita. George Călinescu datează scrisoarea în martie-aprilie 1888.

2 decembrie 1887 - Eminescu primeşte din partea lui Constantin Mille suma de 120 lei obţinută pe baza listelor de subscripţie lansate de ziarul „Lupta”.

5 decembrie 1887 - Poetul se adresează unui binevoitor din Iaşi: „Iubite amice, Primeşte mulţumirile cale mai sincere pentru generozitatea cu care mi-ai venit în ajutor. Ştiu prea bine că adevărata generozitate e rară pentru a nu fi adânc mişcat de bunăvoinţa d-tale pentru mine. Aş voi să fii bine convins de recunoştinţa obligatului D-tale şi să nu ezitezi, dac-aş putea să-ţi fiu folositor în vre-o împrejurare, de-a te adresa la un om care va păstra toată viaţa sa aducerea aminte a facerii de bine. Sunt cu tot respectul, iubite amice, al Domniei tale prea devotat Mihai Eminescu”.

A.C. Cuza, care îşi editase poeziile în folosul lui Eminescu, trimite poetului un ajutor de 400 de lei.

9 decembrie 1887 - Mişcat de gestul artistului I.D. Ionescu, care îi trimise suma de 175 de lei, Eminescu expediază o scrisoare de mulţumire.

15 decembrie 1887 - Trupa dramatică Fany Tardini-Vlădicescu, aflată în turneu prin Moldova, susţine un spectacol, la Botoşani, în folosul fostului sufleur Mihai Eminescu. Din suma totală încasată poetul va primi 646 de lei.

17 decembrie 1887 - Mihai Eminescu semnează chitanţa de primire a sumei de 646 de lei, din care 246 în numerar şi patru sute în chitanţa Casei de economii şi împrumuturi din Botoşani, sumă provenita din reprezentaţia ţinută în folosul poetului de trupa dramatică Fany Tardini-Vlădicescu.

1887-1888 - Eminescu locuieşte mai mult la Botoşani, în apropierea şi sub ocrotirea atentă a surorii sale Harieta. Reîntors de la tratament din străinătate, poetul este lucid şi mai ales dornic de muncă. El se adresează lui Maiorescu cerându-i cărţile şi hârtiile ce se aflau la dânsul. Se pare că ar fi lucrat la o dramă Trei flori albe şi ar fi voit să sfârşească dicţionarul de limbă sanscrită. Traducerea din Lais datează tot din această perioadă.

1888 - Apare la Viena al doilea volum al Almanahului Societăţii „România jună”. Sunt reproduse şi două poezii ale lui Eminescu: De ce nu-mi vii şi Kamadeva.

În acest an, Eminescu nu mai publică nimic. Sunt reproduse, după volum sau din presă, câteva din poeziile sale anterioare.

ianuarie 1888 - Comitetul de ajutorare a poetului, constituit la Iaşi, voia să-i cumpere lui Eminescu o căsuţa în Botoşani. A şi fost găsită casa respectivă, dar până să se facă formele necesare, casa se vânduse.

16 ianuarie 1888 - Eminescu mai primeşte un ajutor în sumă de 400 de franci, rezultaţi din concertul dat la Iaşi în folosul său de pianista Maria Harhas.

3 februarie 1888 - Harieta Eminovici îi scrie Corneliei Emilian, făcând referiri la originea înstărită a familiei sale, origine de care va vorbi şi fratele său, Matei, ba chiar şi poetul, în momentele sale de eclipsă: „Bunicii şi străbunicii noştri au fost oameni bogaţi şi chiar părinţii noştri n-au fost săraci” (...).

8 februarie 1888 - Harieta scrie Corneliei Emilian că pe fratele său „Doamna Micle-l cheamă la Bucureşti în fiecare scrisoare”.

martie 1888 - Titu Maiorescu ajunge iar la conducerea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii. Acest fapt poate că l-a determinat pe Eminescu să vină la Bucureşti, în speranţa că protectorul său îi va sări în ajutor şi de data aceasta.

2 martie 1888 - În şedinţa Camerei, deputatul Iacob Negruzzi pledează pentru acordarea unui ajutor viager poetului Mihai Eminescu, grav bolnav şi lipsit de orice ajutor material. Se adresează, spunea secretarul „Convorbirilor”, în numele unui mare număr de cetăţeni din toate colţurile ţării: „Domnilor, sunt însărcinat din partea unui număr foarte mare de cetăţeni din deosebite părţi ale ţării să depun o petiţie pe biroul acestei Onor. Camere, prin care se roagă să se acorde un ajutor viager nenorocitului poet naţional Mihai Eminescu”. În discurs se adresează unor personalităţi ca Mihail Kogălniceanu, Xenopol, Gane etc., cerându-le să-l sprijine în această direcţie.

14 martie 1888 - Mihail Kogălniceanu, deputat, preşedintele Comitetului însărcinat cu prezentarea unui Decret pentru acordarea unui ajutor viager de către stat poetului Eminescu, luând cuvântul în Cameră, spune: „Voi vorbi ca unul care pururea mi-am iubit ţara şi naţiunea mea. Prin urmare, găsindu-mă acum în mijlocul reprezentaţiunii naţionale, nu cred că va fi unul aici în Cameră, care să rămână surd şi nepăsător la suferinţele acestui mare poet al ţării. De aceea fac apel la d-voastră să votăm cu toţii acest ajutor.” (apud Ion Creţu).

Din însărcinarea comitetului, prezidat de Mihail Kogălniceanu, deputatul Iacob Negruzzi prezintă în Cameră următorul proiect de lege: „Art. unic. Se acordă D-lui Mihai Eminescu o pensie viageră de 250 lei pe lună, care se va răspunde din casa Statului. Raportor, I.Costache Negruzzi”.

22 martie 1888 - Rămasă văduvă cu doi copii, Aglaia Drogli îşi manifestă dorinţa să se reîntoarcă printre ai săi la Botoşani. La această intenţie, Eminescu scrie Corneliei Emilian ca din partea Harietei: „Ideea de a aduce pe soră-mea din Bucovina împreună cu copii, să trăim la un loc, am avut-o de mult, însă lucrul este cu neputinţă. Întâi că copiii surorii mele sunt de 14 şi 12 ani, nu mai pot intra în şcolile de aici; al doilea, trecând frontiera, nu i s-ar da cei 300 florini stipendiu pentru copii, pe care-i capătă, pentru că copiii sunt premianţi”.

26 martie 1888 - Eminescu îi scrie lui Titu Maiorescu în legătură cu intenţia lui V.G. Morţun de a scoate o nouă ediţie (a treia!) din scrierile sale. Întrucât acesta nu şi-a realizat intenţia, îl roagă pe critic să întocmească demersurile cu Socec pentru această ediţie.

martie-aprilie 1888 - Aflat la Botoşani, prins de dorul Veronicăi, Eminescu îi scrie: „Dragă Veronica, uită totul. Nenorocirea care m-a lovit e destulă pedeapsă că n-am voit să te ascult. Ce viaţă dezordonată am dus; toate sfaturile tale erau aşa de sincere, aşa de bune, aşa de drepte, încât, dacă îndeplineam o parte din ele, azi n-aş zăcea pe patul de suferinţă. Amintindu-mi de bunătatea inimii tale, simt remuşcări de faptele din trecut. Ar fi o zi de sărbătoare, ar fi o mare plăcere ca să vii la Botoşani, să mă vezi unde sunt bolnav şi din minut în minut îmi aştept sfârşitul, căci pentru societate sunt de mult mort”. (apud George Călinescu). Veronica vine pe neaşteptate la Botoşani şi, spre ciuda Harietei, îl convinge pe Eminescu să plece la Bucureşti.

aprilie 1888 - Veronica Micle călătoreşte în două rânduri la Botoşani, stăruind pe lângă poet să plece împreună la Bucureşti, unde ar putea urma un tratament corespunzător. La insistenţele acesteia, Eminescu pleacă la Bucureşti, părăsind pentru totdeauna oraşul natal, spre marea supărare a Harietei. În legătură cu această plecare, Harieta nota: „La plecare, Mihai mi-a promis că de se va angaja, mă ia şi pe mine la Bucureşti, însă vorba românului, să mă culc eu pe acea ureche. Cât e de cochetă bibica lui, apoi venitul lui numai pe tualete şi ghilele de obraz n-are să-i ajungă, dar încă să mă ia şi pe mine”.

2 aprilie 1888 - După mai multe stăruinţe din partea unor personalităţi şi ale presei vremii, Camera ia în considerare propunerea de a se acorda lui Eminescu o pensie şi a votat proiectul de lege prin care se acordă poetului Mihai Eminescu o pensie viageră de 250 de lei pe lună, cu 57 bile albe şi 5 bile negre.

20 aprilie 1888 - Scriindu-i Corneliei Emilian, Harieta, referindu-se la legăturile dintre Eminescu şi Veronica Micle, spune: „...Nu vă miraţi. Acest om iubeşte pe femeia aceasta că numai moartea ar putea să-l despartă, iar în viaţă nimeni nu-i în stare să-l facă s-o urască”.

27 aprilie 1888 - Harieta, scriindu-i aceleiaşi Cornelia Emilian, o informează despre plecarea lui Eminescu la Bucureşti, dus de Veronica Micle: „Doamna Micle, care a venit şi, până nu a pus mâna pe el, nu s-o lăsat. Toată ziua nu-l părăsea şi cine ştie ce planuri şi-o mai făcut dumneaei” (...) „Mare nenorocire a fost femeia aceasta pe capul lui Mihai”.

21 mai 1888 - Eminescu îi scrie Harietei o carte poştală prin care o înştiinţează că se află bine şi că de se va aranja, o va aduce şi pe ea la Bucureşti. Dar nu-i comunică adresa, ceea ce înseamnă că speranţele ce şi le pusese în protectorul său nu se realizau.

iunie 1888 - I.L. Caragiale este numit director general al Teatrului Naţional, numire ce va atrage nemulţumirea celor pe care îi vizase în comediile şi cronicile sale teatrale. Se pornesc o serie de intrigi şi o campanie de bârfeli împotriva dramaturgului, urmărind înlăturarea lui din acest post de mare răspundere.

5 iulie - 5 august 1888 - În această perioadă, Eminescu locuieşte într-o „odăiţă sărăcăcioasă, situată într-o cotitură întunecoasă din fundătura unui coridor din etajul al III-lea... al hodorogitei case Mărcuş din Piaţa Teatrului Naţional”.

6 septembrie 1888 - Într-o scrisoare către N. Pătraşcu, Duiliu Zamfirescu scrie: „Mă bucur din suflet de Eminescu şi aştept cu nerăbdare să citesc piesa lui (se referea la traducerea pe care Eminescu o făcea după Emile Augier). Poate natura să fie darnică şi să-i întoarcă scânteia geniului şi, cum sunt ai noştri la mărire, Junimiştii, i s-ar putea face viaţa liniştită şi suportabilă, printr-o însărcinare care să-i convie”.

26 septembrie 1888 - Harieta face o ultimă vizită fratelui său aflat la Bucureşti. Dar prezenţa lângă poet a Veronicăi răni sufletul devotatei surori, care căzu grav bolnavă.

22 noiembrie 1888 - Harieta îi scrie d-nei Cornelia Emilian: „Vă trimit şi fotografia lui Mihai când era de 19 ani; seamănă cu mine, cu deosebirea că el pe atunci era mai tânăr decât sunt eu azi, judecă, scumpă mamă, la ce etate îl turmenta Micle, că el pentru hatârul ei s-a fotografiat. Iată de ce el o iubeşte cu fidelitate pentru că ea a ştiut cum să înrădăcineze dragostea în inima lui”.

23 noiembrie 1888 - Senatul admite hotărârea Camerei (din 2 aprilie 1888) prin care acorda lui Eminescu pensia de 250 de lei. Luând cuvântul cu acest prilej, scriitorul Nicolae Gane, citind raportul său, încheia astfel: „Sânt deci fericit, D-lor senatori, de a fi astăzi la tribună interpretul simţământului unanim al D-voastră, care ştiţi a aprecia înalta valoare literară a lui Mihail Eminescu şi a aduce măcar o slabă uşurare crudelor sale suferinţi, rugându-vă să binevoiţi a vota următorul decret...”.

decembrie 1888 - George Panu povestea cum într-o dimineaţă de iarnă a anului 1888 a întâlnit pe Veronica Micle „ieşind înlăcrimată de la Eminescu, plângându-se deprimată că prietenul său este pierdut”.

Ion Livescu relatează cum într-o seară aspră de iarnă a vizitat pe poet. L-a găsit într-o odaie cu ziduri afumate, lipsită de sobă, cu scânduri rărite pe jos, „la fiecare pas cu găuri largi ce semănau a gropi mai mult. Pe o măsuţă, ziare, cărţi, broşuri şi manuscrise aforistice. Zărind o carte deschisă la căpătâiul patului lui Eminescu, el zise: „E de la Veronica! Cartea ei e vecinie nouă pentru mine... Ce versuri frumoase întâlneşti în cărticica asta. Citeşte-le, citeşte-le şi-o să vezi câtă dreptate am!”.

4 decembrie 1888 - Apare la Bucureşti „Fântâna Blanduziei”, foaie literară, politică săptămânală, editată de un grup de tineri. Revista poartă pe frontispiciu un motto din versurile lui Eminescu: „Unde vei găsi cuvântul / Ce exprimă adevărul?”. La cererea grupului, Eminescu acceptă să patroneze revista. Semnează articolul Fond şi formă, ba, mai mult, asistă şi la tipărirea primului număr, învârtind, cu entuziasm, de roata maşinii tipografice (în noaptea de 3 spre 4 decembrie). În această revistă mai publică două articole în nr. 2 şi 4.

1888-1889 - În bugetul judeţului Botoşani pe anul financiar 1888/1889 a fost prevăzută suma de 1.200 lei „în ajutorul poetului Mihai Eminescu, care se află grav bolnav”. Conform acestor prevederi, începând cu 1 aprilie 1888 poetul trebuia să primească de la casieria judeţului un ajutor de 100 de lei lunar, până la 31 martie 1889. Aceasta însă nu s-a întâmplat, intervenind multe alte complicaţii care l-au frustrat pe poet de acest ajutor.

29 ianuarie 1889 - Revista „Familia” din Oradea publică următoarea notă: „Despre Eminescu ni se scrie de la Bucureşti că, după lungi suferinţe fizice şi materiale, azi, în sfârşit, se află pe deplin sănătos şi iarăşi se ocupă de literatură (...). Are încă o mulţime de poesii inedite; e vorba ca să le corecteze şi să le publice. Sperăm că şi noi vom fi-n poziţia d-a publica câteva din ele”.

3 februarie 1889 - Mintea poetului se tulbură din nou şi este internat în ospiciul „Caritas” al d-rului Alexandru Şuţu din str. Plantelor nr. 9, de unde nu se va mai întoarce niciodată.

Ziarul Universul anunţă: „Piesa în versuri a lui Eminescu, prezentată Teatrului Naţional, se va pune în repetiţie peste 2-3 zile, D.C. Notara va ţine rolul de prim amorez din piesă, iar rolul Laisei se va încredinţa unei debutante”.

12 februarie 1889 - Regele semnează decretul prin care se acorda lui Eminescu o pensie de stat de 250 de lei punând, astfel, capăt epocii ruşinoase a colectelor publice.

martie 1889 - Alexandru Vlahuţă îi face o vizită lui Eminescu la ospiciul din str. Plantelor. În legătură cu aceasta, îşi aminteşte: „M-a cunoscut şi i-a părut bine când m-a văzut. Îmbrăcat într-un palton lung şi târând în picioare nişte galoşi mari de gumilastic!, se plimba prin odaie cu mâinile la spate. M-a întrebat de prieteni, căindu-i şi vorbind de ei cu milă, ca de nişte pierduţi sau foarte nenorociţi (...). Privirea-i era dusă, obrajii palizi şi căzuţi, glasul tărăgănat şi somnoros. Avea mai mult aerul unui om ostenit din cale-afară. Îmi spuse cu un ton important un plan al lui de reorganizare socială la care se gândea mult, - o lucrare colosală, care îl munceşte şi-i dă nopţi de insomnie şi dureri de cap ucigaşe. Adusei vorba de poezie. Atunci, cu o bucurie de creator copilăreşte arătată, scoase din buzunarul paltonului un petec de hârtie şi aşezându-se pe scaun începu să citească... un şir lung de strofe, de o sonoritate şi de un efect ritmic fermecător (...). Am ascultat cu uimire peste 20 de strofe, sonore, dar lipsite de sens şi de legătură; fiecare vers părea rupt dintr-o poezie frumoasă”. (apud P. Vintilă).

10 martie 1889 - În bugetul judeţean Botoşani pe anul financiar 1889-1890 se prevede iar suma de 1.200 lei pentru „ajutorul poetului Eminescu, care se află grav bolnav”. În raportul Consiliului bugetar, prezentat la 10 martie 1889 de G. Apăteanu, se propunea să nu se mai acorde poetului acest ajutor, pe motiv de lipsă de fonduri şi pentru că poetul primea pensie de la stat. Propunerea s-a aprobat, iar suma a fost tăiată din buget.

19 martie 1889 - Dintr-o scrisoare a Harietei către Cornelia Emilian - mama, aflăm: „Ce rău a făcut ea, Micle, de l-a luat pe Mihai de lângă mine. Mi s-a spus că este iarăşi plin de bube. De ceea ce m-am temut n-a scăpat; pentru că n-a mântuit cura şi mizerabila s-a ivit cu putere de i-a luat iarăşi mintea”.

Pianista Margareta Jecu îşi anunţă un recital în Botoşani. În sprijinul concertului, Harieta Eminovici solicită un ajutor unui comitet de doamne „din societatea aleasă”, dar care o refuză. Harieta îi scrie Corneliei Emilian-fiica, cu indignare: „În Botoşani sunt mai de-a rândul bogaţi, egoişti la culme, cu totul lipsiţi de inimă şi de bogăţie intelectuală”.

23 martie 1889 - La solicitarea primului procuror al Tribunalului Ilfov, o comisie medicală formată din doctorii Şuţu şi Z. Petrese întocmesc un Raport medico-legal privind starea facultăţilor mintale ale lui Mihai Eminescu, în care, în concluzie, se scrie: „Din anamneză aflăm că sunt 6 ani de când a fost izbit de o manie acută, pentru care a fost căutat şi aici în Institutul Caritatea şi în străinătate, de unde s-a întors calm, însă cu debilitate intelectuală. De atunci a mers, urmându-se debilitatea crescând, până acum două luni, când oarecare fapte impulsive şi scandaloase au provocat reaşezarea sa într-un azil special. Din cele susdescrise, subsemnaţii conchidem că d. Mihail Eminescu este atins de alienaţiune mintală în formă de demenţă, stare care reclamă şederea sa într-un institut atât spre îngrijire şi căutare cât şi spre liniştea publicului”. (apud I. Nica).

31 martie 1889 - Are loc la Ateneu o conferinţă la care Mihai Chintescu, cu o regretabilă lipsă de discreţie, spunea: „Domnilor şi Doamnelor, fie din sărăcie, fie din indiferenţă, fie poate din amândouă sau şi din alte cauze, Eminescu e cuprins de o manie ciudată, care se termină prin o nouă nebunie, şi îngrijirile deosebite ale sorei sale nu-i servesc la nimic. Atunci a fost internat la Mănăstirea Neamţu. După ce se face mai bine, vine la Bucureşti, unde trăieşte mai liniştit până la sfârşitul anului trecut, când un nou atac de nebunie îl cuprinde, tocmai când traiul material îi era asigurat, căci Camera îi votase o pensie de 250 de lei pe lună. În fine, cea din urmă coardă a acestei fermecătoare lire s-a rupt şi maestrul e cu desăvârşire şi poate pentru totdeauna nebun”. (apud George Călinescu).

8 aprilie 1889 - Primul procuror de pe lângă Tribunalul Ilfov, G. Maurus, trimite primului preşedinte al tribunalului bucureştean raportul psihiatrilor asupra iresponsabilităţii poetului, cerând „să se constituie consiliul de familie care să-i administreze pensia şi să vegheze de îngrijirea bolnavului”.

10 aprilie 1889 - Întrebată de prietenii lui Eminescu din Iaşi despre starea sănătăţii poetului, Veronica Micle răspunde: „Mult stimate Domn,... Regret că nu vă pot da alte detalii despre starea lui Eminescu decât cele pe care le găsesc şi eu prin jurnale, şi acestea din cauză că nu ştiu unde se află internat, la Mărcuţa sau la Şuţu. Îndată însă ce voi afla precis unde se află, voi căuta să-l văz, deşi drept să vă spun îmi este destul de dureros să mă duc să-l văd într-o casă de sănătate. Lumea m-a acusat de lipsă de simţire şi de umanitate faţă de Eminescu. Sunt lucruri mai presus de puterile cuiva, vă mărturisesc sincer, nu pot să-l văd lipsit de minte, eu care am cunoscut pe Eminescu în cea mai splendidă epocă a vieţii sale intelectuale. Şi aşa sunt fără nici o lege şi fără nici un Dumnezeu - să-mi rămâie cel puţin acela al poeziei care pentru mine s-a fost întrupat în fiinţa lui Eminescu”. (conferă Augustin Z.N. Pop, Contribuţii...).

1 mai 1889 - Titu Maiorescu publică în „Convorbiri literare” studiul: Eminescu şi poeziile lui, prima contribuţie de seamă la înţelegerea poetului, despre care spune: „Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului său şi forma limbii naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veşmântului cugetării româneşti”.

30 mai 1889 - Ziarul „Curierul nou” din Botoşani scrie: „O ştire foarte tristă vine din Bucureşti. Sănătatea nenorocitului poet Eminescu, ilustru fiu al judeţului nostru, merge din ce în ce mai rău. E în aşa stare că nu mai ştie ce face: scrie şi iar scrie, spunând că sunt traduceri din Cicerone. D-rul Şuţu, în căutarea căruia se află, nu dă nici o speranţă de scăpare, din contră, el spune că boala se agravează mereu şi că nu poate fi departe momentul când ea va conduce la un deznodământ fatal!”.

iunie 1889 - În timp ce se plimba prin curtea sanatoriului în care era internat, Eminescu este lovit cu o piatră în frunte, lansată din praştie de un alt bolnav, Petrea Poenaru. Dar nu această lovitură a fost cauza morţii poetului, produsă la câteva zile după acest accident.

1 iunie 1889 - Doctorul Şuţu comunică unui gazetar despre starea sănătăţii lui Eminescu: „Ce curios lucru; toţi poeţii cei mari ai ţării sunt loviţi de boala aceasta. Eliade, Bolintineanu, Gr. Alexandrescu, toţi au fost victimele ei... Dar e pozitiv că bietul Eminescu e victima unei prea mari frământări intelectuale. Astăzi când e nebun şi tot se vede într-însul cât a citit...”.

4 iunie 1889 - Se redactează „Jurnalul” nr. 2.783 pentru constituirea curatelei privind pe Eminescu, din care fac parte: Titu Maiorescu, D. Al. Laurian, I.L. Caragiale, Mihail Brăneanu şi Ştefan Mihăilescu.

10 iunie 1889 - Consiliul de familie constituit pentru Mihai Eminescu, examinând situaţia poetului, încheie un proces verbal din care cităm: „...Sântem de părere că boala de care suferă acum în a doua şi cea mai grea recidivă reclamă neapărat interdicţia lui şi rânduirea unui tutor care să poată primi de la stat pensia lui viageră şi să poată îngriji de cuviincioasa întreţinere a interzisului”.

11 iunie 1889 - Iosif Vulcan publică în „Familia” un articol în care, referindu-se la Eminescu, scrie: „...Eminescu, atât de abordat astăzi, ca să poată trăi, a fost silit să-şi gârbovească spiritul în serviciul unui ziar politic, ş-a publicat poeziile gratuit, căci în toată România nu s-a găsit nici un editor, nici un redactor care să-i fi dat vre-o remuneraţiune (...). Până când a fost sănătos, nimeni nu s-a gândit să-i dea sprijin, nici Academia; numai când l-a izbit boala nenorocită au venit amicii-i întru ajutorul lui, dar societatea şi atunci a rămas nepăsătoare; iar statul abia atunci i-a votat recompensa, când nefericitul poet nu o mai putea întrebuinţa”.

12 iunie 1889 - În urma cererii consiliului de familie, Tribunalul Ilfov dă avizul pentru punerea lui Eminescu sub interdicţie şi deleagă pe judecătorul G.G. Bursan ca, însoţit de procuror, să ia pacientului lipsit de responsabilitate, interogatoriul cerut de procedură.

13 iunie 1889 - Judecătorul G.G. Bursan, însoţit de procuror şi grefier, se deplasează la ospiciul d-lui dr. Şuţu unde ia un interogatoriu poetului internat. La întrebarea: Cum te cheamă?, Eminescu răspunde: „Sunt Matei Basarab, am fost rănit la cap de către Petre Poenaru, milionar pe care regele l-a pus să mă împuşte cu puşca umplută cu pietre de diamant cât ouă de mare”. La întrebarea: Ce ai să faci când te vei face bine?, poetul răspunde: „Am să fac botanică, zoologie, mineralogie, gramatica chinezească, grecească, italiană, sanscrită. Ştiu 64 limbi”.

14 iunie 1889 - Aflat internat în sanatoriul Şuţu, Eminescu se plânge doctorului, în seara acelei zile, de dureri mari în trup. Acestea se pare că au obligat, în cele din urmă, inima poetului să se oprească din ritmul ei lăsând trecerea lui în univers.

Ziarul „Opiniunea” publică articolul intitulat: „Eminescu şi criticul de la «Revista olteană»”, acuzându-l pe Mihail Chintescu, autorul unui studiu intitulat Încercare asupra poetului Eminescu, că a făcut o analiză „prea slăbănoagă”.

15 iunie 1889 - Moare, la Bucureşti, Mihai Eminescu. O serie de personalităţi ale vremii deplâng moartea marelui poet. I.L. Caragiale, Hasdeu etc. publică necrologuri. Peste ani, George Călinescu va scrie: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării lui va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”. Nimeni n-a fost lângă el în acea clipă înscrisă în filele istoriei. Nimeni nu i-a închis pleoapele, cum nimeni nu şi-a lipit fruntea de mâna cu care a dat poeziei româneşti strălucirea astrală, împlinind soarta pe care singur şi-o descria în Despărţire: „Cu faţa spre părete mă lasă prin străini, / Să-n-gheţe sub pleoape a ochilor lumini...”.

Găsit mort, în dimineaţa aceleiaşi zile, poetul a fost dus la Spitalul brâncovenesc unde i-a fost făcută autopsia şi s-a constatat creierul în stare de ramoliţie. Cântărit, acesta avea 1.400 de grame. Bandajul din jurul capului aplicat în urma autopsiei a făcut pe mulţi să creadă că moartea s-a datorat unei lovituri produse de un alt pacient, lucru neadevărat. Poetul fusese, într-adevăr, lovit la cap cu o piatră de un bolnav, dar rana lăsată nu era de o asemenea gravitate.

16 iunie 1889 - Fără să ştie nimic de moartea lui Eminescu, Veronica Micle scrie un poem pe tema morţii cu titlul Raze de lumină. Lui, de fapt ultimul poem al ei.

Ziarul „Românul”, anunţând moartea poetului, scrie: „Anunţăm cititorilor noştri una din veştile cele mai triste şi dureroase. Eminescu nu mai este! Azi dimineaţă, la orele 4, nenorocitul poet, în urma unor lungi suferinţe ş-a dat ultima suflare, în casa de sănătate a d-lui dr. Şuţu. Poezia românească, prin încetarea din viaţă a lui Eminescu, a încercat una din pierderile cele mai adânci simţite”.

Moartea lui Mihai Eminescu a stârnit un profund ecou în conştiinţa iubitorilor de literatură. B.P. Hasdeu scria în „Revista nouă”: „Eminescu a lăsat multe versuri admirabile; însă meritul lui cel covârşitor, un merit de principiu, este acela de a fi voit să introducă şi de a fi introdus în poezia românească adevărata artă ca formă... El va trăi, deşi a murit nebun; vor muri, însă, pentru veci nenumăraţi înţelepţi, care au lăsat şi vor lăsa totdeauna să înnebunească un Eminescu”.

Moşia Ipoteşti, vândută de Gheorghe Eminovici lui C. Marinovici, este supusă licitaţiei. Este adjudecată lui Grigore Chiriţă, care o vinde ulterior lui Gh. Isăcescu. Acesta o va oferi drept dotă fiicei sale, Maria, căsătorită cu dr. C. Papadopol, care, în calitate de proprietari, vor dispune dărâmarea casei în care a copilărit Eminescu.

sâmbătă, 17 iunie 1889 - Un cortegiu însoţind trupul neînsufleţit al lui Eminescu, cu un număr mare de studenţi, gazetari şi prieteni, în fruntea cărora se aflau: primul ministru, Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, Th. Rosetti, august Laurian şi alţii, porni spre cimitirul Belu, străbătând Calea Victoriei, Calea Rahovei, pentru a-l aşeza în locul de odihnă veşnică (între un tei şi un brad). Pe drum, în faţa Universităţii şi la mormânt, s-au ţinut cuvântări îndurerate. Catafalcul este înconjurat de coroanele ziarelor Naţionalul, Constituţionalul, a revistei „Fântâna Blanduziei”, a Academiei Române, a Societăţii „Tinerimea Română”, a Societăţii universitare „Unirea” precum şi de o imensă coroană a Presei. Pe sicriu erau aşezate ediţia princeps a Poeziilor şi două colecţii din „Convorbiri literare” şi „Fântâna Blanduziei”. Corul mitropolitan, condus de C. Bărcănescu a impresionat profund prin cântecul de jale cu textul poeziei Mai am un singur dor.

La catafalcul lui Eminescu, Grigore Ventura, prim-redactor al „Adevărului”, rosteşte un cuvânt de despărţire, din care cităm: „Eminescu a fost ales poetul generaţiei actuale, el poate fi privit ca cel mai mare talent poetic printre tinerii noştri poeţi”. Au mai vorbit studentul C. Calmuschi, ales de Maiorescu, şi D. Laurian. În ziua înmormântării marelui şi nefericitului poet naţional, I.L. Caragiale scrie: „Acest Eminescu a suferit de multe, a suferit şi de foame. Da, dar nu s-a încovoiat niciodată, era un om dintr-o bucată şi nu dintr-una care se găseşte pe toate cărările. Generaţii întregi or să suie cu pompă dealul care duce la Şerban Vodă după ce vor fi umplut cu nimicurile lor o vreme, şi o bucată din care să scoţi un alt Eminescu nu se va mai găsi poate. Să doarmă în pace necăjitul suflet”. Omagiul a fost publicat în ziarul Constituţionalul sub titlul în Nirvana.

Constituţionalul de sâmbătă, 17 iunie, anunţă: „Poetul Eminescu s-a stins... Eminescu s-a stins, după ce a strălucit ca un luceafăr. Razele gândirii lui, ca şi raze de stele de mult stinse în văzduh, vor străbate şi lumina încă multă vreme în poezia noastră...”.

După cum relatează redactorul unui săptămânal, în ziua înmormântării lui Eminescu, în timp ce cortegiul mortuar se afla pe bulevardul Colţei, o doamnă din Moldova a aşezat pe pieptul poetului o cunună de „nu-mă-uita”. „Doamna din Moldova” nu putea fi altcineva decât Veronica Micle care, în această vreme, locuia în Bucureşti.

18 iunie 1889 - Alexandru Vlahuţă publică în „Curierul român”, ce apărea la Botoşani, poezia Poetului Eminescu. Acelaşi ziar publică şi o serie de alte materiale referitoare la poet.

20 iunie 1889 - Ziarul „Constituţionalul” publică pe prima pagină articolul necrolog în „Nirvana”, semnat cu iniţiala C., autor fiind Caragiale.

„Curierul român” din Botoşani apare cu prima pagină în doliu: „Poetul Mihai Eminescu, marele cugetător al ţării, cea mai măreaţă figură a literaturii noastre moderne... nu mai este printre vii... Pentru ţara de sus, pentru Botoşani mai ales, pierderea lui Eminescu este îndoit de adâncă, îndoit resimţită, căci Eminescu era fiul cel mai mare al acestui colţ de ţară, era fiul cel mai ilustru ai judeţului nostru, fiul cel mai scump al cetăţii noastre”.

Apare în ziarul „România” poezia Veronicăi Micle: Raze de lună, Lui, scrisă în dimineaţa zilei când Eminescu îşi da ultima suflare

21 iunie 1889 - Lascăr Catargiu adresează Consiliului de miniştri un raport pentru acordarea unui credit de 1.000 lei pentru înmor-mântarea lui Mihai Eminescu, „unul din cei mai eminenţi poeţi ai ţării, care a făcut glorie literaturii române”. Deşi raportul va fi avizat favorabil, decretul regal se va semna abia în data de 9 august l889.

22 iunie 1889 - De la Lacul Sărat, unde se afla la tratament, Harieta îi scrie Corneliei Emilian: „Atâta vă spun şi vă rog să spuneţi la toţi că nenorocitul meu frate a murit în cea din urmă mizerie şi moartea i-a fost cauzată prin spargerea capului ce i-a făcut-o un nebun, anume Petrache Poenaru... Moartea lui Mihai şi ologia mea provin numai din sărăcie! Ce nedreptate este în lume, unii se răsfaţă în lux şi eu n-am cu ce mă căuta!”

25 iunie 1889 - Apare în „Fântâna Blanduziei” cuvântul rostit de studentul Calmuschi la catafalcul lui Eminescu, în care spune: „Ai trecut hotarul lumei, blând luceafăr, înecat de amărăciunile ei, zdrobit de mizerii şi de suferinţi. Cu cât durerea îţi era mai mare., cu atât te înălţai mai mult; cu cât cerea să te răpună, cu atât accentele tale triste pătrundeau inimile mai adânc; cu cât ai fost mai nenorocit şi mai dezgustat de viaţă, cu atât apari mai mare în cadrul rece al morţii. Să lăsăm să curgă durerea în valuri, să scăldăm cu lacrimi mormântul lui Eminescu; să nu încercăm nici să le oprim, nici să le punem stavilă, căci va fi ca neputinţă; moartea lui, întristata lui viaţă, vor fi un izvor viu şi veşnic de durere şi lacrimi...” (apud Ion Creţu).

25 iunie - 7 iulie 1889 - „Naţiunea mea, îmbracă doliul” - scria Iosif Vulcan în „Familia” (nr. 26). „Literatura noastră jeleşte! Poezia română plânge! Vi s-a dărâmat o columnă, vi s-a stins un luceafăr, vi s-a răpit o podoabă... Genialul poet, Eminescu a încetat din viaţă”.

30 iunie 1889 - Scriindu-i publicistei Samara Andronescu-Gârbea din Sinaia, Veronica se confesa: „Trebuie să te anunţ cu toată părerea de rău moartea şi chiar îngropăciunea lui Eminescu. Printr-o fatală coincidenţă tocmai în ziua când el murise, eu, fără să ştiu, am scris versuri pe tema „Ce n-ar da un mort din groapă” şi pe care le-am şi publicat în România; gândeşte-te, de un an de zile n-am făcut un vers cât de infim şi în ziua aceea m-au cuprins un fel de friguri şi în 20 de minute a fost făcută...”. (apud Augustin Z.N. Pop, Contribuţii...).

1 iulie 1889 - Moartea lui Eminescu a stârnit ecou şi în presa străină. Astfel, revista „La revue de l’Orient” ce apărea la Budapesta publică un amplu necrolog, în limba franceză, în care se scria: „Eminescu, cea mai mare glorie literară a românilor, s-a sfârşit din viaţă într-un ospiciu. Cel ce a imprimat poeziei româneşti o direcţie şi a dăruit un farmec artistic neasemuit celui mai adânc fond de idei, cel care a devenit nemuritor prin forţa talentului său, s-a stins din viaţă de parcă nici n-ar fi fost, uitat de toată lumea şi de rudele sale, şi de amicii săi, şi chiar de acel tineret căruia flacăra geniului său i-a dat o viaţă nouă”. (apud Samuel Domokoş, „Steaua” nr. 1, 1980).

Iacob Negruzzi publică în „Convorbiri literare” (nr. 1, 1 iulie), pe şase pagini, articolul Eminescu, în care spune: „Mihai Eminescu, iubitul nostru poet, amicul şi colaboratorul nostru, a murit la 15 iunie trecut, după o lungă suferinţă (...). Am cunoscut pe Eminescu din anul 1870, când tânărul autor trimite directorului „Convorbirilor literare” întâile sale producţii poetice, Venere şi Madonă şi Epigonii. Eminescu se afla atunci la Viena unde studia filozofia (...)”. Negruzzi povesteşte apoi cum l-a cunoscut pe Eminescu, impresiile făcute de poet asupra celor de la „Junimea” şi multe alte amănunte biografice, în încheierea articolului se scrie: „Cu Eminescu s-a stins un mare poet naţional, original în toate felurile”.

3 iulie 1889 - Dintr-o mărturisire a Zoei Peucescu, în salonul căreia Eminescu îşi citise Scrisoarea I, aflăm amănunte cu privire la starea sănătăţii Harietei, sora poetului, şi mai ales despre viaţa plină de lipsuri în care trăia după dispariţia fratelui său.

La cererea lui Titu Maiorescu, Ion Sbiera, urmaşul lui Aron Pumnul la catedra de literatură a gimnaziului din Cernăuţi, solicită amănunte în legătură cu biografia lui Eminescu de la sora lui, Aglaia. Din mărturisirile acesteia rezultă că Eminescu ar fi scris, pe când avea 16 ani, o dramă în cinci acte, despre care nu a rămas însă nici o altă mărturie sau urmă. În legătură cu motivele părăsirii studiilor de la Cernăuţi de către poet, fostul profesor afirmă că nu moartea lui Aron Pumnul a cauzat plecarea din Cernăuţi, ci dorinţa de a însoţi trupa teatrală Tardini-Vlădicescu care tocmai făcuse un turneu în Bucovina şi pentru care Eminescu se entuziasmase.

7 iulie 1889 - Revista „Familia” apare în chenar îndoliat, cu portretul lui Eminescu pe prima pagină. Reproduce şi Primele poezii ale lui Eminescu.

11 iulie 1889 - Apare în „Curierul român” poezia La mormântul poetului Eminescu semnată de Lascăr Cântea.

august 1889 - Apar în „Fântâna Blanduziei”, după manuscrise, poeziile Viaţa şi Stelele-n cer.

1 august 1889 - „Revista politică” ce apărea la Suceava, într-un necrolog Mihai Eminescu scrie: „...Cea mai glorioasă întrupare a geniului românesc, precum zice «Tribuna», şi-a sfârşit viaţa de mizerii în modul cel mai trist. Cu el s-a stins cea mai măreaţă figură a literaturii române”.

3 august 1889 - În miezul nopţii închide ochii pentru vecie şi Veronica Micle, la Văratec, după un şoc de apoplepsie. Veronica Micle a ocupat un loc important în sufletul chinuit al poetului şi, indiferent dacă l-a făcut fericit sau nu, a jucat şi în creaţia sa artistică un rol important. Scriindu-i, poetul îi mărturisise: „Văzându-te, am ştiut că tu eşti singura fiinţă din lume care, în mod fatal, fără să vrea, fără ca eu să voiesc, are să determineze întreaga mea viaţă”.

9 august 1889 - Se semnează decretul nr. 2.075 prin care, la cererea ministrului de interne, Lascăr Catargiu, se aprobă un credit extraordinar de 1.000 lei pentru înmormântarea lui Eminescu.

16 septembrie 1889 - Titu Maiorescu primeşte un acont de 500 lei pentru ediţia a patra din poeziile lui Eminescu cu un studiu al lui Titu Maiorescu, intitulat Poetul Eminescu.

1 octombrie 1889 - Se constituie la Bucureşti un comitet care îşi propune să adune fondurile necesare pentru construirea unui monument care să însemneze locul ultimului repaus al marelui poet naţional. Din comitet fac parte Teodor G. Rosetti, N. Mândrea, I.Costache Negruzzi, Dr. Neagoe, I.L. Caragiale, A. Chibici-Râvneanu, M. Brăncanu, B. Săveanu şi Titu Maiorescu. Se iniţiază şi o listă de subscripţie în acest scop.

12 octombrie 1889 - Harieta Eminovici îi scria Aglaiei: „Nu pot să mai trăiesc, căci boala şi neîngrijirea mă fac să mă hotărăsc să-mi ridic viaţa. Bietul Mihai a scăpat de toate relele, eu parcă sunt blestemată de Dumnezeu să duc chinul mai departe”. La numai două zile de la această scrisoare, Harieta va muri la Botoşani, curmându-şi probabil singură cursul vieţii. Harieta a fost - mărturisea Cornelia Emilian - „...un suflet simţitor, moartea lui Eminescu a fost şi moartea ei... Avea un caracter ferm, un umor natural; era puţin ironică, poate răutăcioasă, dar şi plină de generozitate”.

13 octombrie 1889 - Septimiu Albini, redactorul Tribunei din Sibiu îi scrie lui Maiorescu rugându-l să-l informeze asupra ideii monumentului lui Eminescu, în scopul de a deschide subscripţii pentru fondurile necesare în realizarea acestuia: „Geniul acestui copil al muzelor îşi are admiratori aci numeroşi şi între românii ardeleni, între care cei dintâi voiesc să fie oamenii grupaţi în jurul Tribunei, care cu mândrie ţin să fie o ramură transplantată din Direcţia nouă inaugurată de dv. şi împodobită de Eminescu”. (conferă Augustin Z.N. Pop, Noi contribuţii…)

14 octombrie 1889 - Moare, la Botoşani, Harieta Eminovici. Este înmormântată în prezenţa unui public redus, din partea familiei fiind de faţă numai Aglaia.

Prin moartea Harietei, sora poetului, spiţa Eminovici va dispare cu totul de pe meleagurile botoşănene. Rămâneau doar mormintele acelora pe care i-a întors sorocul în locurile naşterii, ca un ecou pentru a perpetua în timp memoria familiei: Raluca şi Gheorghe, Iorgu şi Neculai Eminovici.

1 noiembrie 1889 - Apare în „Convorbiri literare” studiul lui Titu Maiorescu: Eminescu şi poeziile lui.

29 noiembrie 1889 - S.G. Vârgolici îi trimite lui Iacob Negruzzi un studiu al lui Nicolae Iorga, pe atunci elev la liceu, privind pe Veronica Micle. Studiul va fi publicat în „Convorbiri literare” din 1 aprilie 1890.

3 decembrie 1889 - Apare, în editura Socec, ediţia a IV-a a Poeziilor lui Mihai Eminescu, în îngrijirea lui Titu Maiorescu.

19 decembrie 1889 - Societatea revistei „Generaţia viitoare” (Bucureşti), trimite Prefecturii din Botoşani 25 de fotografii cu bustul lui Eminescu, a un leu bucata, cu rugămintea de a fi vândute, în scopul formării fondului bănesc pentru acoperirea cheltuielilor făcute cu acest bust.

31 decembrie 1889 - În noaptea trecerii anului 1889 în 1890, în acordurile Pluguşorului, în pocniturile bicelor şi al sunetelor de buhaie şi de clopote, moare, la Iaşi, Ion Creangă, marele prieten şi admirator al lui Eminescu, împreună cu care şi-a plimbat paşii pe străzile cetăţii moldovene, prin mireasma de tei a Copoului în zilele însorite sau nopţile înstelate, în ritmurile versurilor eminesciene sau în nostalgia copilăriei din Amintiri, „...reprezentant perfect al sufletului românesc între popoare; al sufletului moldovenesc între români; al sufletului ţărănesc între moldoveni...” (Garabet Ibrăileanu).

1890 - Apare, la Craiova, broşura cu titlul Proza lui Eminescu de G.D. Pencioiu.

Apare la Iaşi volumul Proză şi versuri, de Mihai Eminescu în îngrijirea lui V.G. Morţun. E prima ediţie care va include şi proza eminesciană.

2 ianuarie 1890 - Ion Creangă este depus în locul de odihnă veşnică în cimitirul „Eternitatea” din Iaşi, fiind condus de un cortegiu funerar modest.

1 februarie 1890 - Apare în „Convorbiri literare” textul integral al poemului Scrisoarea V (Dalila), precum şi sonetul Oricâte stele, însoţite de o notă semnată de Titu Maiorescu.

28 februarie 1890 - Apare în ziarul de limbă maghiară „Alfold” din Arad, sub semnătura lui Armin Dux, prima analiză de mari proporţii în limba maghiară asupra lui Eminescu, sub titlul Doi poeţi români: Alecsandri şi Eminescu, în care autorul remarcă faptul că în privinţa măiestriei artistice Eminescu îl depăşeşte pe Alecsandri.

24 aprilie 1890 - Comitetul asociaţiei studenţilor universitari români din Bucureşti lansează o listă de subscripţie pentru ridicarea bustului lui Eminescu.

25 aprilie 1890 - În sesiunea extraordinară, comitetul executiv al judeţului Botoşani, mistificând cheltuielile efectuate pe anul financiar 1888-1889, pun pe seama „Ajutorului poetului Mihail Eminescu care se află grav bolnav o sumă de 1.200 lei; economii 200; cheltuieli ordonanţate 1.000” şi încheie cu hotărârea: „Mandatul se consideră ca anulat fiind că nu s-a prezentat la achitare”.

15 iulie 1890 - I.L. Caragiale publică în „Timpul” studiul Ironie cu un caracter polemic la adresa lui Maiorescu care făcea parte dintre „aceia ce l-au lăsat totdeauna pe Eminescu în lipsă, deşi-l puteau ajuta (...), deşi apropierea lui le-a făcut cinste şi... profit - şi încă le face”. Studiul lui Caragiale începea astfel: „Am cunoscut foarte de-aproape pe un om de o înzestrare superioară intelectuală; rareori a încăput într-un cap atâta putere de gândire. Era, pe lângă aceasta, un mare poet; cu cea mai nobilă şi cea mai înaltă fantezie, ajutat de un rafinat instinct artistic, el a turnat într-o lapidară formă nouă limba veche şi-nţeleaptă, pe care o cunoştea atât de bine şi o iubea atât de mult. De felul lui mândru, el fugea de onoruri, ştiindu-le câte concesiuni costă. Melancolic şi pasionat, deşi în acelaşi timp iubitor de veselie şi de petreceri (...). Niciodată nu primea bucuros laude, nici chiar de la puţinii prieteni, foarte puţini, pe care-i avea şi-n judecata şi sinceritatea cărora credea - darmite pe ale acelei mulţimi de seci fără talent, judecată, nici sinceritate, cari se tot vâră în biata noastră literatură ca microbi răufăcători în trupul omului sănătos... Dar dacă nu dorea onoruri, dacă fugea de zgomot şi de laude, asta nu era decât din pricina deşertăciunii lor, iar nu din vreo falsă modestie ce l-ar fi făcut să n-aibă deplină şi manifestă încredere, faţă de toată lumea, în talentul lui. Avea talent şi o ştia mai bine decât oricine; nici o critică nu-l putea face să se-ndoiască de sine (...)”. (Amintiri despre Eminescu).

22 august 1890 - Moare, la Mirceşti, Vasile Alecsandri (născut 1821), „rege al poeziei”, cum îl numea Eminescu în Epigonii, reprezentant de seamă al revoluţiei de la 1848 din Moldova, luptător pentru Unire, personalitate politică remarcabilă, cel mai de seamă scriitor al epocii sale, un adevărat ctitor şi deschizător de drumuri în literatura noastră până la Eminescu. A lăsat o operă vastă, abordând genuri diferite, îmbogăţind literatura română cu pagini de înaltă şi aleasă frumuseţe artistică şi care a scris, la rândul său, vizând pe Eminescu, poezia Unor critici: „E unul care cântă mai dulce decât mine? / Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine. / Apuce înainte s-ajungă cât mai sus, / La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus”.

septembrie 1890 - Apare, la Bucureşti, prima din seria revistelor ce vor purta numele lui Eminescu. Între colaboratorii ei amintim pe Alexandru Vlahuţă, I.L. Caragiale, B.P. Hasdeu, N. Beldiceanu, Titu Maiorescu etc.

1 noiembrie 1890 - „Asociaţia studenţilor universitari” (secţiunea Iaşi) se adresează Prefecturii din Botoşani cerând unele informaţii despre învăţământul din Ipoteşti şi scrie, „Studenţii români întruniţi la Botoşani în septembrie a.c, după ce au ridicat bustul nemuritorului fiu al României, Mihai Eminescu, în capitala districtului ce o cârmuiţi, în entuziasmul ce-i caracterizează au hotărât a face o şcoală cu numele „Mihai Eminescu” în satul său natal, pentru eternizarea memoriei aceluia care a cristalizat limba românească (...)”, Aceasta se va înfăptui, însă, mult mai târziu, în 1919.

1891 - Apare întâia Culegere de articole din publicistica lui Eminescu, în îngrijirea lui Gr. Peucescu. Culegerea conţine 137 de pagini şi include activitatea poetului de la timpul din perioada 1880-1881.

28 martie 1891 - O delegaţie a „Asociaţiei generale a studenţilor universitari din România”, compusă din doi studenţi însoţiţi de mai multe notabilităţi locale, întreprind o primă cercetare în satul Ipoteşti, urmărind stabilirea locului şi datei naşterii poetului. Informaţiile sunt contradictorii. Acceptă data de „15 Ghenarie 1850”, menţionata în matricola din biserica „Uspensia” din Botoşani, ca dată a naşterii poetului şi „31 Ghenarie 1850” când a fost înregistrat botezul.

21 octombrie 1891 - Se naşte, la Brăila, Perpessicius (D. Panaitescu), cel ce îşi va consacra mulţi ani studierii manuscriselor eminesciene şi care va realiza o mare parte din monumentala ediţie critică a operei lui Eminescu.

1892 - N. Petrescu publică un studiu asupra lui Eminescu, primul cu caracter monografic. Deşi primită cu mari rezerve de Iorga, Mihail Dragomirescu etc., monografia lui Petrescu a furnizat o serie de date şi informaţii pentru cercetările ulterioare.

Apare prima traducere în limba germană a poeziilor lui Eminescu după volumul alcătuit de Titu Maiorescu.

Apare, la Geneva (Elveţia), volumul Câteva poezii de Mihai Eminescu, cu o notă biografică de Alexandru Vlahuţă si în traducerea lui M.M. Miller-Verghi. Este prima traducere cuprinzătoare din poeziile lui Eminescu. Dintre poeziile traduse cităm: De câte ori, iubito...DespărţireCe e amorul?MelancolieCe te legeni...La mijloc de codru des…RevedereDeparte sunt de tine...Pajul Cupidon...Atât de fragedă…O, rămâiPeste vârfuriDorinţaO, mamă...Pe lângă plopii fără soţ...Te duci...Pe aceeaşi ulicioară...Când amintirile...Şi dacă...S-a dus amorul...AdioLaculNoaptea…Crăiasa din poveştiSomnoroase păsărele...Lasă-ţi lumea...Din valurile vremii...Iubind în taină...SonetVeneţiaÎnger de pazăFloare albastrăSingurătateDe-or trece anii...Făt-Frumos din teiMai am un singur dor şi Criticilor mei.

Apare la Bucureşti o traducere germană dintr-o culegere de poezii postume ale poetului Mihai Eminescu. Traducerea este făcută de Em. Grigorovitza şi cuprinde poeziile Criticilor meiMelancolieEpigonii (fragment); OdăRugăciunea unui dac; Sonet - Oricâte stele; Sonete (Trecut-au anii); O, mamă...Mai am un singur dorDeparte sunt de tine...De câte ori, iubito...Înger de pazăDe ce nu-mi viiSomnoroase păsărele...RevedereO, rămâiLasă-ţi lumea...KamadevaScrisoarea IV. Ediţia a 2-a va apărea la Berlin., în 1901.

ianuarie 1892 - Matei Eminovici îşi dă demisia din armată, motiv pentru care este trimis în consiliul de anchetă.

12 martie 1892 - La Ateneu, Alexandru Vlahuţă ţine conferinţa Curentul Eminescu, urmată de poezia Unde-mi sânt visătorii? publicată apoi în broşură: o atitudine fermă, de mare răsunet, împotriva epigonismului posteminescian şi a pesimismului

26 iunie 1892 - Dintr-o dare de seamă întocmită de Chibici-Râvneanu, casierul Comitetului Eminescu, constituit pentru ridicarea unui monument poetului, rezultă că din 1.280 de liste de subscripţie ce s-au împărţit nu s-au înapoiat decât un număr de 280, restul nu s-au înapoiat sau au sosit fără nici o acoperire în bani. Pe cele 280 de liste s-au adunat 7.153,94 de lei plus 90,15 lei din alte patru liste. Din aceeaşi dare de seamă mai rezultă că s-au cheltuit 6.094 lei pentru monumentul poetului.

1 iulie 1892 - Maiorescu publică în „Convorbiri literare” patru poezii inedite, scoase din lada cu manuscrise rămase de la Eminescu: Pe un albumÎntre păsăriFragment şi Rugăciune, pe care apoi le va include în ediţia a VI-a a Poeziilor lui Eminescu, tipărită în 1892.

29-30 septembrie 1892 - Din însărcinarea lui Iosif Vulcan, tânărul ardelean Vasile Goldiş vorbeşte în cadrul adunării generale a Societăţii pentru fond teatral despre opera lui Eminescu. Este prima manifestare a societăţii dedicată poetului.

25 noiembrie 1892 - Titu Maiorescu convoacă membrii Comitetului Eminescu pentru 28 noiembrie pentru a se justifica sumele cheltuite cu monumentul poetului.

28 noiembrie 1892 - În şedinţa Comitetului Eminescu, la care se încheie un proces-verbal pentru justificarea sumelor destinate monumentului funerar al lui Eminescu, Titu Maiorescu înştiinţează „că suma de 600 lei ce, de la încetarea din viaţă a lui Eminescu, se plăteşte editorului de I.V. Socec pentru fiecare ediţie a poeziilor publicate sub îngrijirea d-lui Maiorescu, este exclusiv destinată la premierea de lucrări literare, scrise de actualii sau foştii studenţi români de la universităţile noastre, cu condiţia ca obiectul lor să stea în legătură cu concepţiunile caracteristice cuprinse în scrierile lui Eminescu” (conferă Caietele Mihai Eminescu, vol. I, 1972). În procesul-verbal, semnat de Theodor Rosetti, I. Neagoe, Mândrea, Costache Negruzzi şi Titu Maiorescu, în care se consemnează gestiunea destinată ridicării unui monument funerar lui Eminescu aflată în primirea lui Chibici-Râvneanu, se aduc mulţumiri acestuia din urmă „pentru neobosita sârguinţă întru împlinirea acestui act de pietate în memoria lui Eminescu”. Din sumele rămase s-a cumpărat un titlu de rentă perpetuă de la Primăria capitalei pentru a fi folosită în scopul întreţinerii în bună stare a mormântului poetului.

14 decembrie 1892 - Nemulţumit de modul cum Titu Maiorescu „redijase” primele şapte ediţii ale Poeziilor lui Eminescu, Matei Eminovici, fratele poetului, interzice editorilor să o mai editeze: „Subsemnatul căpitan Matei Eminescu... fac cunoscut că nimeni nu are dreptul de a edita şi vinde scrierile rămase de la decedatul meu frate Mihai Eminescu şi că voiu urmări şi sechestra ori unde voiu găsi ediţii apărute de la moartea dânsului încoace”. În urma acestei hotărâri, fraţii Şaraga, editorii lui Eminescu, se adresează, prin intermediul folcloristei Elena Sevastos, sorei poetului, Aglaia, cerându-i permisiunea cuvenită de a edita scrierile lui Eminescu. Într-o scrisoare, purtând data de 14 decembrie 1892, Aglaia încuviinţează editorilor publicarea operei eminesciene.

29 decembrie 1892 - Titu Maiorescu îi scrie lui I.V. Socec, editorul poeziilor lui Eminescu, între altele: „Să hotărâm dar că pentru fiecare nouă ediţie de una mie exemplare din poeziile lui Eminescu publicate sub îngrijirea mea, D-voastră să plătiţi în total 600 lei, care să stea în păstrarea D-voastră pentru premiile menţionate”. Se referă la premiile ce urmau să fie acordate celor care vor elabora lucrări cu subiecte „în legătură cu concepţiunile caracteristice cuprinse în scrierile lui Eminescu”.

Un grup de membri ai Comitetului Eminescu, între care Theodor Rosetti, Costache Negruzzi, A. Chibici-Râvneanu, T. Maiorescu etc. trimit primarului capitalei o cerere privind îngrijirea mormântului şi monumentului lui Eminescu: „Mormântul, cu monumentul şi plantaţiunile lui aflându-se în cimitirul Bellu, a cărui administraţie intră în cercul atribuţiunilor D-voastră, ne permitem a vă ruga să binevoiţi a primi acest titlu de rentă în depozitul Primăriei, iar din venitul anual de 50 de lei de la cupoanele acestei rente să binevoiţi a însărcina pe îngrijitorul cimitirului să menţină în bună stare monumentul şi plantaţiile în chestie şi să împodobească, mormântul în ziua de 15 iunie, aniversarea morţii lui Eminescu. Este, Domnule Primar, un act de pictate pentru memoria marelui nostru poet naţional, pentru a cărui îndeplinire ne rugăm să ne acordaţi binevoitul D-voastră concurs”.

1893 - Apare, la Editura Librăriei Fraţii Şaraga, din Iaşi, în îngrijirea şi cu o prefaţă de A.D. Xenopol, volumul Mihail Eminescu. Poezii. Este prima ediţie cuprinzătoare din poeziile lui Eminescu.

17 ianuarie 1893 - Fraţii Şaraga trimit o scrisoare de mulţumire Aglaiei pentru încuviinţarea de a edita opera lut Eminescu, comunicându-i şi intenţia istoricului A.D. Xenopol, fost amic al poetului, de a îndrepta erorile din ediţiile anterioare şi de a scrie o prefaţă potrivită pentru o lucrare de aşa mare importanţă. Ediţia a apărut în acelaşi an.

25 ianuarie 1893 - Eminovici revine asupra hotărârii de a interzice editarea operei fratelui său încheind un contract de editare cu fraţii Şaraga, acordându-le dreptul de a publica trei volume şi o ediţie mică în două volume. Contractul formulează o serie de alte prevederi şi obligaţii atât pentru proprietarul operei, cât şi pentru editori.

20 februarie 1893 - Cornelia Emilian, deţinătoarea unei colecţii de scrisori primite de la Eminescu şi sora acestuia, Harieta, se învoieşte cu fraţii Şaraga să fie publicate în câte ediţii vor dori, fără a formaţi nici o pretenţie pecuniară. Titlul volumului este astfel formulat: Scrisori de la Mihai şi Harieta Eminescu către Cornelia Emilian şi fiica sa. Volumul apare în acelaşi an, cu o prefaţa semnată de Cornelia Emilian.

18 aprilie 1893 - Criticul Raicu Ionescu-Rion ţine în cadrul „Asociaţiunii generale a studenţilor universitari din Iaşi” o conferinţă asupra vieţii şi operei lui Eminescu, în care face un paralelism între Eminescu şi Lenau, paralelism ce îl schiţase şi Gherea şi Mite Kremnitz, care îl numeau pe poetul nostru „un Lenau al României”.

10 septembrie 1893 - Urmaşii Hristiei Eminovici, proprietara casei de la Ipoteşti a familiei Eminovici, dau public înştiinţarea de scoatere la mezat a „casei de locuinţă, acoperită cu şindrilă, compusă din trei odăi şi o cămară; în ogradă sunt: o bucătărie cu două odăi, pereţii toţi de vălătuci, acoperită cu şindrilă, un hambar de scânduri, un grajd de nuiele acoperit cu scânduri pentru cai şi o şură de furci acoperită cu paie.

29 septembrie 1893 - Dintr-o chitanţă semnată de Matei Eminovici rezultă că acesta a primit prin mandat poştal, depunător Şaraga, suma de 83 lei şi 35 bani, reprezentând avansul în contul editării poeziilor lui Eminescu.

octombrie 1893 - În Amintirile fugare ale Mitei Kremnitz, scrise în toamna anului 1893, se descriu, pe zeci de pagini, întâlnirile sale cu poetul, lecţiile de gramatică şi de lectură română, conversaţiile lor şi aprecieri denigratoare asupra ţinutei şi originii poetului „ţinând de o clasă socială pentru care nu puteam avea nici un interes, pentru că necioplirea ei mă jignea”.

1894 - Apare, la Paris, Librăria Firmin-Didot et C-ie, volumul Şapte povestiri româneşti, traduse de Jules Brun, cu o introducere şi un comentariu folcloristic de Leo Bachelin. În culegere este introdus şi basmul Făt-Fruraos din lacrimă de Mihai Eminescu.

1895 - Mihail Dragomirescu publică studiul Critica ştiinţifică şi Eminescu, o atitudine fermă împotriva „metodei istorice în literatură”.

Matei, fratele lui Eminescu, împreună cu un asociat, înregistrează firma „Matei Eminescu şi Stavri Dimitriu”, „în scop de a culege, clasifica, edita şi a da publicităţii toate scrierile poetului Eminescu”.

Apare din iniţiativa unor scriitori (I.L. Caragiale, B. Delavrancea, Alexandru Vlahuţă etc.) colecţia „Biblioteca pentru toţi” în cadrul căreia, în decursul existenţei sale de aproape 100 de ani s-au publicat numeroase ediţii din opera lui Eminescu.

30 mai 1895 - Aglaia, sora poetului, prin declaraţia înregistrată sub nr. 4.912 la Secţia I a Tribunalului Ilfov, renunţă la drepturile de moştenire asupra scrierilor lui Eminescu în favoarea fratelui ei, Matei.

octombrie-noiembrie 1895 - Revista „Convorbiri literare” publică piesa Lais, comedie antică într-un act, în versuri, tradusă de Eminescu după Emile Augier. În anii când mintea poetului era întunecată şi-o însuşise ca fiind opera sa proprie.

19 noiembrie 1897 - Moare, la Iaşi, folcloristul Miron Pompiliu, prieten al lui Eminescu.

25 iunie 1898 - Din Italia, Duiliu Zamfirescu îi scrie lui Titu Maiorescu: „Cu câtă emoţie îmi aduc aminte de unele părţi din viaţa lui Eminescu, pe când eram la „România liberă” şi-l cunoşteam de-aproape”. Această mărturisire cu referiri la perioada când colabora la „Literatorul” unde s-a publicat articolul denigrator la adresa lui Eminescu, semnat Rienzi, este o dovadă că nu numele lui Duiliu Zamfirescu se ascunde sub acest pseudonim.

15 iunie 1899 - O nouă publicaţie cu numele de „Mihai Eminescu” apare la Bucureşti. Cunoaşte un singur număr, comemorativ, în care au semnat: I.L. Caragiale, Alexandru Vlahuţă, B.P. Hasdeu etc. Este, de fapt, un număr festiv al revistei „Floare albastră”.

9 iulie 1899 - Revista „Familia” din Oradea publică scrisoarea de mulţumire a lui Eminescu adresată lui Iosif Vulcan pentru onorariul primit în cursul anului 1883 pentru poeziile publicate în revistă.

1900 - Apare, în colecţia „Biblioteca pentru toţi” (195-196), Editura „Alcalay”, volumul Poezii de Mihai Eminescu cu o notiţă biografică de căpitanul Matei Eminescu, fratele poetului. În notiţa biografică se aduc o serie de precizări cu privire la biografia lui Mihai şi a familiei. Data naşterii poetului: 20 decembrie 1849. Referitor la originea lui Gheorghe Eminovici, despre care circulau tot felul de legende, fratele poetului menţionează: „El, Gheorghe Eminovici, era fecior de plugar din satul Călineşti de lângă Iţcani...”.

30 iulie 1900 - Moare Aglaia, sora poetului.

1901 - Apare, la Berlin, în „Verlag von Alexander Duncker”, în traducerea lui Em. Grigorovitza, volumul Traducere germană dintr-o culegere de poezii antume ale poetului român Mihai Eminescu. Aceasta este, de fapt, ediţia a doua a volumului cu acelaşi titlu apărut la Bucureşti în 1892.

Ion Scurtu pregătea, la Leipzig, teza de doctorat în filologie, la profesorul Gustav Weigand, despre viaţa şi opera lui Eminescu.

I.L. Caragiale este acuzat de Caion (C.A. Ionescu), un publicist obscur, că a plagiat drama Năpasta după un scriitor maghiar. I se şi intentează un proces, la care B. Şt. Delavrancea a rostit un discurs magistral de apărare a dramaturgului.

9 ianuarie 1901 - Cum la 10 ani de la moartea lui Eminescu, opera acestuia devenea „liberă de publicare de oricine”, fără a se mai plăti drepturi succesorale, librăria „Socec” cere lui Titu Maiorescu încuviinţarea de a scoate o nouă ediţie a poeziilor lui Eminescu.

25 ianuarie 1901 - La cererea librăriei „Socec” adresată lui Maiorescu de a scoate o nouă ediţie a poeziilor lui Eminescu, criticul răspunde: „Dau cu mare plăcere învoirea mea ca să reeditaţi poeziile lui Eminescu, împreună cu prefaţa şi notiţa biografică scrisă de mine. Firesc că nu am nici o pretenţie de onorariu (...) că dacă la ediţiile precedente a fost vorba de onorar, acest onorar - cât timp a trăit Eminescu - i-a fost plătit lui, iar după moartea lui a fost, prin intermediul d-voastră, întrebuinţat spre încurajarea unor publicaţiuni în onoarea lui”. (conferă Augustin Z.N. Pop, Noi contribuţii...)

decembrie 1901 - Răspunzând unei scrisori a lui Ion Scurtu, care îşi pregătea lucrarea de doctorat la Leipzig despre viaţa şi opera lui Eminescu, Titu Maiorescu îi dă o serie de detalii, corectează supoziţiile şi părerile eronate cu privire la poet, îi sugerează să discute cu persoanele care au trăit în preajma lui şi, mai ales, să întreprindă „o amănunţită critică literară şi asupra concepţiei poetice şi asupra limbei măiestrite”.

9 decembrie 1901 - Alexandru Macedonski, cu ocazia procesului de plagiat intentat lui I.L. Caragiale la Năpasta de către Caion, va relua, sub seninul pseudonimului Luciliu, în Forţa morală, atacul calomnios împotriva lui Eminescu, acuzându-l de plagiat: „Se vede că dl. Caion nu ştie că, cu cât un autor este la noi mai puţin original, cu atât e mai ridicat în slăvi. Astfel este pozitiv sigur că nici un vers semnat Eminescu nu este al acestui poet. Există în această privinţă un volum critic ce a fost tipărit la Blaj şi în care, vers cu vers, se demonstrează cele spuse. Un vers e de Lenau, un altul de alt poet german, bucăţi întregi ca faimosul Sonet de Veneţia sunt luate pe de-a-ntregul, şi de la început la sfârşit merge aşa. Ce face însă acesta? Eminescu e cel mai mare poet, cel mai original”. (conferă Al. Săndulescu, Opiniile unui „detractor”, în Caietele Eminescu, vol. III).

1902 - Apare în Editura „Minerva”, în îngrijirea şi cu o prefaţă de Nerva Hodoş, primul volum din postumele lui Eminescu, însumând 62 de poezii.

Duiliu Zamfirescu se pronunţă împotriva publicării întâmplătoare a postumelor lui Eminescu, pledând pentru respectarea voinţei poetului şi pentru alegerea unei personalităţi morale, respectiv Titu Maiorescu, spre a decide soarta manuscriselor eminesciene.

25 ianuarie 1902 - Titu Maiorescu, în şedinţa Academiei Române, preda acesteia spre păstrare toate manuscrisele lui Eminescu, făcându-le bun patrimoniului naţional.

31 martie 1902 - „Sămănătorul” publică un fragment din drama istorică în trei acte „Bogdan-Dragoş”, dând la iveala şi acest gen de preocupări ale lui Eminescu.

8 aprilie 1902 - Nerva Hodoş anunţă că „o ediţie cuprinzând toate scrierile lui Eminescu va apare în cursul anului acestuia, sub îngrijirea d-lor I.A. Rădulescu, Il. Chendi şi a subsemnatului”. Intenţia rămâne, însă, multă vreme un deziderat. Abia în 1914, A.C. Cuza publică, la Iaşi, o ediţie „integrală” a operei lui Eminescu, dar o adevărată ediţie completă e încă - şi astăzi - aşteptată.

14 iulie 1902 - S-a inaugurat bustul ridicat în parcul de la Dumbrăveni în memoria lui Eminescu, realizat de sculptorul O. Spathe din iniţiativa lui Leon Ghica.

15 februarie 1903 - Revista Asociaţiei Generale a Studenţilor Universitari Români (Bucureşti), publică lucrarea dramatică Mureşan. Tablou dramatic de Mihai Eminescu.

1 septembrie 1903 - Apare în Revista idealistă articolul Literatura română şi scriitorii transilvăneni semnat de Duiliu Zamfirescu în care, referindu-se la Eminescu, scrie: „...rămânem cu Eminescu poet mai mare decât timpurile sale, acela ce a descoperit în sufletele noastre româneşti nota unui lirism aproape nepământenesc”.

1 decembrie 1903 - Apare, şi la Iaşi, o revistă cu titlul Mihail Eminescu, doar în nouă numere (ultimul 15 aprilie 1904), în care semnează Cincinat Pavelescu, N. Rădulescu-Niger, Eugen Heroveanu şi alţii. Cu data 1 august 1905, revista se mută la Botoşani unde apar încă şase numere până la 15 decembrie a aceluiaşi an.

1904 - Ion Scurtu publică romanul lui Eminescu Geniu pustiu, o poveste romantică din care se desprind multe fapte ce ajută la înţelegerea sufletului tânărului scriitor.

martie 1904 - Ziarul „Epoca” publică pe parcursul mai multor numere lucrarea dramatică a lui Eminescu Amor pierdut - Viaţă pierdută.

28 mai 1904 - Titu Maiorescu donează Academiei Române un număr de 25 volume manuscrise vechi româneşti şi 72 broşuri tipărite; multe dintre ele au aparţinut lui Eminescu.

18 iunie 1904 - Într-un articol publicat în „Sămănătorul”, cu referire la teatrul lui Eminescu („Bogdan Dragoş”. Câteva consideraţii generale), Ion Scurtu scria, între altele: „Comoara nepreţuită pe care ne-a lăsat-o Eminescu în manuscrisele sale cuprinde, cu foarte puţine excepţii, aproape numai fragmente; lucrări neisprăvite sau neînchegate definitiv, unele chiar abia începute, ce nu se pot publica fără de un studiu critic amănunţit, care să le pună în lumina lor cea adevărată”. Este un prim studiu asupra creaţiei dramatice eminesciene şi, în acelaşi timp, o primă semnalare privitoare la necesitatea întreprinderii unor studii pertinente asupra scrierilor luIon Scurtu este primul care afirmă, cu argumentele de rigoare, că „din manuscrisele lui, poetul rămase cu o personalitate mult mai complexă, mult mai largă şi mult mai titanică decât se credea odată despre autorul unui singur volum de poezii”.

1905 - I.L.Caragiale se stabileşte definitiv la Berlin unde începe să lucreze la comedia Titircă Sotirescu et C-ie, în care urma să apară unele personaje din comediile anterioare: O noapte furtunoasă şi O scrisoare pierdută.

Apare primul volum din Mihai Eminescu - Scrieri politice şi literare. Manuscrise inedite şi culegeri din ziare şi reviste. Ediţie critică, cu o introducere de Ion Scurtu (editura „Minerva”), volum ce pune în valoare şi această latură a creaţiei eminesciene.

Apare volumul Poezii postume. Ediţie nouă, cu o prefaţă de I.Chendi, mai cuprinzătoare decât prima.

1906 - Apare, la Iaşi, sub conducerea lui Garabet Ibrăileanu, „Viaţa românească”, revistă care va dăinui, cu mici întreruperi, până în zilele noastre.

Apare, sub îngrijirea şi cu o notă de Iuliu Dragomirescu, drama istorică Bogdan-Dragoş de Mihai Eminescu.

26 august 1907 - Moare, la Oradea, Iosif Vulcan (născut 1841), întemeietorul revistei „Familia”, în paginile căreia a debutat Mihai Eminescu în 1866 cu poezia De-aş avea...

27 noiembrie 1907 - Corneliu Botez, cercetând biografia lui Eminescu, scoate o copie de pe actul de botez al poetului, legalizată de Tribunalul din Botoşani, prin care se dovedeşte că locul de naştere al lui Eminescu este Botoşani şi nu Ipoteşti, cum se afirmase în mai multe rânduri şi se mai afirmă şi astăzi, iar data naşterii „15 Ghenari 1850”; botezul „20 Ghenari”.

1908 - George Panu îşi publică Amintiri de la „Junimea” din Iaşi, în care descrie atmosfera din societatea ieşeană. Este prezentată pe larg prietenia dintre Eminescu şi Ion Creangă: „Legătura se stabilise astfel încât pe urmă mai nimeni nu mai văzu pe Eminescu fără Creangă şi pe Creangă fără Eminescu...”.

1909 - Alexandru Vlahuţă publică volumul File rupte în care dă o serie de aspecte din viaţa lui Eminescu.

Garabet Ibrăileanu tipăreşte volumul Scriitori şi curente în care include şi studiile: Curentul eminescian şi Postumele lui Eminescu.

Comemorarea a douăzeci de ani de la moartea lui Mihai Eminescu prilejuieşte apariţia, şi la Bucureşti, a unei publicaţii purtând numele marelui poet. În unicul număr ce apare semnau: Alexandru Vlahuţă, Titu Maiorescu, Constantin Dobrogeanu-Gherea, I.L. Caragiale, George Panu etc.

Apare volumul festiv închinat memoriei poetului, cu titlul Omagiu lui Mihail Eminescu cu prilejul a 20 de ani de la moartea sa (...), pregătit de Corneliu Botez. Este o primă omagiere de amploare a poetului.

14 iunie 1909 - Cu ocazia comemorării a 20 de ani de la moartea lui Eminescu are loc, la Galaţi, o suită de manifestări. Iniţiatorul acestora este Corneliu Botez. Cu acest prilej se dezveleşte şi un bust al poetului. La ceremonie participă şi Matei, fratele lui Eminescu. Corneliu Botez propune baterea unei medalii festive comemorând două decenii de la moartea autorului Luceafărului.

La Botoşani au loc o serie de manifestări omagiale Eminescu. Despre aceste manifestări ziarul local, „Gazeta Botoşanilor”, scria în numărul din 20 iunie: „La Botoşani, unde s-a născut nemuritorul poet, intelectualitatea oraşului, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la moartea lui, a căutat să serbeze această zi cu multă solemnitate. Dumineca trecută, 14 iunie, la orele 9,30 toate şcolile primare, liceul, Ateneul, corporaţiile, profesorii, profesoarele, autorităţile comunale, notabilii oraşului etc. s-au adunat pentru a comemora evenimentul la Usprenia”. „De aici, în frunte cu muzica militară, toată numeroasa asistenţă - şcolile, corporaţiile, Ateneul, cu steagurile lor - au pornit în procesiune la statuia poetului aşezată în faţa şcolii Marchiana”. De la tribuna improvizată au vorbit N. Răutu, N. Giurgea, D. Cosma etc. (apud „Clopotul”, supliment literar, 1989).

7 septembrie 1909 - Apare în „Convorbiri literare” articolul Un Lenau român semnat de Mite Kremnitz, o interesantă analiză a interferenţei dintre cei doi mari creatori ai literaturii universale. Articolul nu-l face pe Eminescu dependent de Lenau, ci relevă asemănarea de soartă, temperament şi unele structuri poetice comune celor doi mari şi nefericiţi poeţi.

1911 - Apare, la Iaşi, în ediţie bilingvă română-franceză, volumul Câteva poezii de Mihai Eminescu. Traducerea franceză este realizată de Al. Gr. Soutzo.

10 septembrie 1911 - Corneliu Botez, preşedintele Comitetului pentru ridicarea unui monument lui Eminescu, informează Ministerul Cultelor despre terminarea acestui monument, sculptat de Storck, inaugurarea urmând să se facă pe data de 2 octombrie.

16 octombrie 1911 - Cu ocazia comemorărilor de la Galaţi se redactează un act comemorativ care poartă semnăturile de prestigiu ale lui Duiliu Zamfirescu, Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, M. Filotti etc.

S-a dezvelit, la Galaţi, un monument al lui Eminescu, realizat de Frederic Storck, din iniţiativa unui comitet condus de Cornelia Botez. Cu acest prilej au vorbit D. Anghel, I.A. Bassarabescu, Nicolae Iorga. Alexandru Vlahuţă a trimis o scrisoare în care spunea: „Nu am decât cuvinte de laudă pentru frumoasa d-voastră faptă. Şi dacă nu voi fi acolo în ziua când veţi dezveli chipul de marmură al marelui Eminescu, nu va însemna că sufletul meu nu sărbătoreşte, împreună cu d-voastră şi cu aceeaşi adâncă evlavie, pe cel mai nobil reprezentant al neamului românesc în faţa veacurilor viitoare”.

9 iunie 1912 - Moare, la Berlin, I.L. Caragiale. În ţară, cercurile literare îi pregăteau sărbătorirea cu ocazia împlinirii a 60 de ani, aniversare la care refuzase să participe, pe motive de boală.

15 septembrie 1912 - Revista „Ramuri” din Craiova publică fragmentul dramatic Alexandru Lăpuşneanu de Mihai Eminescu, cu un comentariu semnat A.C.

25 iunie 1913 - Moare, la Bucureşti, Ilarie Chendi (născut 1871), critic literar, editorul lui Eminescu (Literatura populară, 1902) şi al altor scriitori clasici.

1914 - Istoricul literar Octav Minar realizează un prim film de lung metraj închinat lui Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Veronica Micle.

Teodor V. Ştefanelli, fost coleg şi prieten al lui Eminescu, publică lucrarea Amintiri despre Eminescu, în care aduce o serie de date şi informaţii inedite despre poet.

Apare, la Iaşi, în Editura Librăria românească a Institutului de Arte grafice „N.V. Ştefaniu”, primul volum de Opere complete din creaţia eminesciană, cuprinzând Poezii, Nuvele, Roman, Teatru, Scrieri literare, economice, politice şi filozofice, Critica raţiunii pure de Kant. Prefaţa şi studiul introductiv sunt semnate de A.C. Cuza. Este cea mai cuprinzătoare ediţie apărută până atunci. Pentru prima dată sunt publicate şi creaţiile dramatice: Bogdan - DragoşAmor pierdut - Viaţă pierdută (Emmi)MiraMureşanAlexandru LăpuşneanuAlexandru VodăGogu TatuLaisHistrion. „Intenţia noastră, scria A.C. Cuza în prefaţă, a fost să pună la îndemâna românilor de pretutindeni, în interesul culturii naţionale, o ediţie cuprinzând într-un singur volum, cu preţ ieftin, toate scrierile - fireşte, cele mai însemnate, în toate direcţiile /.../, - comorile simţirii şi gândului său, ale genialului nostru, nu numai poet, ci şi cugetător, în atâtea domenii: Mihail Eminescu”.

29 iunie 1914 - Dr. G. Marinescu, care îl cunoscuse pe poet, comunică într-o scrisoare despre imposibilitatea de a se face un studiu amănunţit asupra creierului lui Eminescu datorită alteraţiilor de care a suferit.

1 iulie 1917 - Moare la Bucureşti, Titu Maiorescu (născut 1840), fondator şi conducător al „Junimii” şi al revistei „Convorbiri literare”, întemeietor al criticii moderne şi îndrumător spiritual al lui Eminescu, personalitate marcantă şi multilaterală a epocii.

9 mai 1918 - Moare, la Bucureşti, poetul George Coşbuc (născut 1866).

iunie 1919 - Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la moartea lui Eminescu se constituie, la Botoşani, un comitet care îşi propune reconstituirea casei părinteşti de la Ipoteşti, înfiinţarea în acest local a unui muzeu memorial, construirea unei şcoli primare care să poarte numele poetului şi ridicarea unei statui în Botoşani. În apelul lansat se spune: „Cu toate că au trecut 30 de ani de la moartea marelui poet Mihail Eminescu, e surprinzător că până acum s-a făcut prea puţin pentru glorificarea acestui geniu românesc”. Apelul a rămas fără nici un ecou, ba dimpotrivă, nu peste mulţi ani, în loc să se renoveze, casa va fi dărâmată, spre uimirea şi revolta celor care iubeau nemuritoarea poezie eminesciană.

19 noiembrie 1919 - Moare Alexandru Vlahuţă (născut 1858), prieten şi admirator al lui Eminescu.

1921 - Apare volumul Amintiri din „Junimea” de Iacob Negruzzi, un bogat izvor de date privind activitatea societăţii şi a colaboratorilor acesteia, între care şi Eminescu, despre care scrie că de multe ori, la şedinţele „Junimii” avea rolul de „lector oficial”, înlocuindu-l pe Maiorescu, mutat la Bucureşti.

2 februarie 1921 - Are loc, pe scena Operei din Cluj, spectacolul inaugural cu Luceafărul de Nicolae Bretan, sub bagheta lui Jean Bobescu şi în direcţia de scenă a lui Constantin Pavel. Este premiera absolută, pe această scenă, cu o operă inspirată de poezia lui Eminescu.

23 iulie 1922 - Moare Ion Scurtu (născut 1877), critic şi istoric literar, editor al lui Eminescu.

1924 - Apare al treilea volum al Almanahului Societăţii „România jună”, sub îngrijirea lui Octavian Moşescu. Ca un semn de preţuire a memoriei lui Eminescu, care a publicat în primul număr chintesenţa creaţiei sale poetice - Luceafărul - volumul al III-lea al Almanahului va include mai multe poezii de Eminescu, traduse în limba franceză, italiană, germană şi maghiară.

Ioan Slavici publică volumul de Amintiri, un omagiu adus de autor marilor prieteni: Eminescu, Caragiale, Maiorescu, Coşbuc.

iulie 1924 - În timp ce locuitorii satului Ipoteşti erau cuprinşi de somnul nopţii, un grup de militari executau funestul ordin al maiorului Constantin Papadopol, proprietarul moşiei Ipoteşti, de a dărâma casa în care a crescut şi copilărit Eminescu. Zgomotul târnăcoapelor şi al zidurilor căzute sub lovituri au stârnit revolta sătenilor care s-au adunat în jurul dărâmăturilor, reuşind, în cele din urmă, să fugărească soldaţii. Era însă prea târziu. Din casa poetului nu mai era decât un capăt de zid, în rest numai ruine. A doua zi locuitorii satului au înaintat prefectului judeţului Botoşani un vehement protest în care condamnă actul de vandalism al maiorului Papadopol, calificându-l ca pe o crimă monstruoasă: „îndrăzneala comisă de dl. dr. Papadopol de a distruge până la pământ casa copilăriei acestui mare geniu al poeziei universale, o considerăm ca o mare crimă, deoarece pentru noi, ţăranii din comună, cum şi acei din împrejurimi, această casă era ceva sfânt pentru noi, căci ori de câte ori trecem pe lângă ea ne pătrunde pietatea, sfinţenia şi iubirea ce trebuie să păstrăm memoriei marelui dispărut Mihai Eminescu. Ne indignează gestul d-lui Papadopol...”. (apud Augustin Z.N. Pop).

În articolul cu titlul Un vandal din secolul XX: Casa copilăriei lui Eminescu, publicat în „Junimea literară”, prof. univ. Leca Moraru, care vizitase şi fotografiase ruinele casei, îşi exprimă profundul protest faţă de crima de profanare a acelui sanctuar sau loc de pioşenie pentru cei care trec pe lângă ea. „Fapta s-a săvârşit şi nici o putere din lume nu-i mai poate opri sângerarea acestei rane”.

Vestea dărâmării casei copilăriei lui Eminescu stârneşte un vehement protest şi în rândul tineretului studios din Botoşani, care lansează apelul Către cei ce înţeleg! prin care se înfierează actul de vandalism al maiorului Papadopol.

13 decembrie 1924 - Ministrul Cultelor şi Artelor solicită prefecturii din Botoşani relaţii în legătură cu casa de la Ipoteşti.

1925 - Apare la Bucureşti lucrarea lui Mihai Dragomirescu, Critica ştiinţifică şi Eminescu.

Drept rezultat al numeroaselor proteste din partea publicului şi al unei corespondenţe fructuoase între Ministerul Cultelor şi Prefectura judeţului Botoşani privind demolarea casei lui Eminescu, Maria Papadopol, proprietara moşiei, dispune transportarea materialului rezultat din demolare la Botoşani, din care construieşte o remiză pentru trăsura boierească şi un closet de uz propriu.

12 martie 1925 - După multe tergiversări, Prefectura judeţului însărcinează pe un funcţionar al său, M. Mărăcine, să întocmească schiţa fostei case Eminescu, din al cărui raport rezultă: „Casa poetului, însemnată pe plan cu litera A, nu mai este astăzi decât un morman de ruine; o mână distrugătoare a răpus-o înainte ca procesul de descompunere să-şi fi încheiat isprava. Din toată clădirea, numai peretele dorsal AB şi o porţiune din peretele interior GH mai stau în picioare, gata să se prăbuşească la prima sguduitură”.

17 august 1925 - Moare Ioan Slavici (născut 1848), prieten statornic şi devotat al lui Eminescu.

1927 - Apare, la Florenţa (Italia), în traducerea, cu o introducere şi note de Ramiro Ortiz, volumul Eminescu - Poezii. Prima versiune italiană a textului românesc, o amplă antologie a creaţiei eminesciene.

24 august 1927 - Poetul Ion Minulescu, funcţionar la Ministerul Cultelor şi Artelor, îi scrie lui Garabet Ibrăileanu: „Stimate domnule Ibrăileanu, domnul ministru Alexandru Lepedatu mă însărcinează să vă comunic dorinţa ca dv. să continuaţi - conform înţelegerii făcute sub fostul regim - lucrările cu privire la editarea operei lui Eminescu”.

1929 - Se ridică, la Iaşi, din iniţiativa Ateneului popular, un impunător monument în memoria lui Eminescu, primul în acest oraş. Aşezat în faţa Universităţii, pe un piedestal înalt de cinci metri, sculptura singură având 3 metri, monumentul, realizat de sculptorul I. Schmidt-Faur, era cel mai reuşit până la acea dată.

12 decembrie 1929 - Moare Matei (născut 1856), fratele lui Eminescu, ultimul vlăstar al familiei Eminovici, fiind înmormântat în cimitirul din Bistriţa, cu toate onorurile cuvenite.

1930 - Criticul Garabet Ibrăileanu alcătuieşte o ediţie Eminescu - Poezii, Editura Culturală naţională, în care cuprinde o selecţie amplă a antumelor şi o mică parte din postume. În acelaşi an reproduce culegerea pe hârtie aşa-zisă biblie, format liliput, legată în piele, cu margine aurită. În prefaţa ediţiei, criticul scrie: „Poeziile lui Eminescu, geniale şi în chip absolut, ne par ca un produs şi mai extraordinar... când putem să ne transpunem cum trebuie în epoca apariţiei şi când ne putem imagina toate condiţiile personale ale creatorului lor /.../. Dacă nu ne transpunem în vremea lui Eminescu, dacă, spre a-l judeca, nu ne umplem de spiritul vremii aceleia, dacă nu pornim de la scrisul de-atunci, nu putem înţelege bine că limba lui poetică, stilul lui, arta lui, sunt făurite de el pe de-a-ntregul. Dar e de-ajuns să ne gândim numai la limbă...” (Garabet Ibrăileanu, Mihai Eminescu, Studii şi articole). Este prima ediţie critică a poeziilor lui Eminescu, în care s-au înlăturat greşelile de tipar şi modificările făcute de Titu Maiorescu şi în care s-a respectat textul din „Convorbiri literare”, când corecturile nu fuseseră făcute de Eminescu însuşi.

1930 - Apare, la Londra, volumul Poezii de Mihai Eminescu. Traducerea din româneşte şi redarea metrului original de E. Sylvia Pankhurst şi I.O. Ştefanovici, cu o prefaţă de G.B. Shaw şi o introducere de Nicolae Iorga.

Cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la moartea lui Eminescu se emit, pentru prima dată, două mărci poştale: una cu portretul din tinereţe, iar a doua cu portretul de maturitate al poetului.

Apare lucrarea Poezia lui Eminescu de Tudor Vianu, o primă încercare de valorificare a liricii eminesciene în perspectiva romantismului european.

Apare la Cernăuţi, apoi la Râmnicu Vâlcea, a şaptea revistă cu titlul „Mihai Eminescu”, având ca subtitlu: „Lămuriri pentru viaţa şi opera lui Eminescu”. Este publicaţia cu cea mai mare longevitate (1930-1944). Redacţia aparţine lui Lecca Moraru, cu concursul lui Gh. Bogdan-Duică şi Garabet Ibrăileanu. Între colaboratori amintim numele lui Dumitru Murăraşu, I.E. Torouţiu, Augustin Z.N. Pop, Artur Gorovei, G. Kirileanu şi alţii.

1931 - Apare, în Polonia (la Poznan), prima culegere de poezie românească Teme româneşti, sub redacţia şi traducerea lui Emil Zegadlovicz. Apariţia e consemnată în numeroase recenzii şi note apreciative. Din poezia lui Eminescu nu sunt incluse decât două creaţii: Odă şi Rugăciunea unui dac, precedate de o scurtă notă biografică în care, între altele, se spunea: „Opera lui Eminescu este foarte bogată; în ea se oglindeşte caracterul furtunos şi sensibil al sufletului românesc”. I.E. Torouţiu şi Gheorghe Cardaş iniţiază publicarea unei serii de volume de Studii şi documente literare în care să includă documente inedite şi alte materiale de interes pentru istoria literaturii române. Au apărut, pe parcursul anilor 1931-1946, 13 volume, ultimul fiind un indice general al volumelor anterioare (I-XII). Din acestea, primele patru sunt destinate „Junimii” şi „Convorbirilor literare”. Desigur, un mare număr din documente se referă la viaţa şi opera lui Eminescu.

1931-1932 - Dumitru Caracostea ţine la Universitatea din Bucureşti cursul Opera lui Mihail Eminescu.

1932 - Dintr-o scrisoare a lui Garabet Ibrăileanu către Ion Simionescu, aflăm: „Există un tânăr (profesor), George Călinescu, care are un volum despre Eminescu. Viaţa şi personalitatea lui Eminescu şi bineînţeles opera lui. Acest tânăr e criticul cel mai bun din generaţia nouă. Ştiu că a epuizat toate izvoarele cu privire la Eminescu. Scrie frumos, original şi interesant...”.

George Călinescu publică Viaţa lui Mihai Eminescu, cea mai autorizată şi completă cercetare asupra vieţii poetului, „monumentul cel mai impunător ce s-a ridicat până astăzi lui Eminescu”, cum o aprecia Garabet Ibrăileanu.

6 ianuarie 1932 - Moare Iacob Negruzzi, cel ce s-a entuziasmat când a descoperit poezia Venere şi Madonă; el a urmărit îndeaproape, alături de Titu Maiorescu, evoluţia, creaţia şi viaţa lui Eminescu, publicându-i în „Convorbiri literare” mare parte a poeziilor sale, conducătorul „de facto” al „Convorbirilor literare” şi al „Junimii”.

1933 - Perpessicius încheie un contract cu editura „Ciornei” în vederea editării Operelor lui Mihai Eminescu. Contractul va fi preluat în 1938 de Fundaţia pentru Literatură şi Artă, condusă de Alexandru Rosetti.

Intelectualii comunei Cucorăni au constituit o asociaţie cu scopul de a aduna fonduri pentru ridicarea unui bust de bronz lui Eminescu. Banii adunaţi de asociaţie (circa 20.000) au fost încredinţaţi lui Ioan Goilov care să comande bustul. Acesta a cheltuit banii, uitând de bust.

Apare volumul IV al colecţiei de Studii şi documente literare, având ca subtitlu „Junimea”, în îngrijirea lui I.E. Torouţiu. Volumul, consacrat în bună parte „Junimii” şi lui Eminescu, are în faţă următorul motto: „Memoriei lui Eminescu, geniu al «Junimii» şi neamului, al umanităţii şi veacurilor”, semnat I.E.T.

Se pune la Bucureşti placa comemorativă la mormântul lui Eminescu din cimitirul Belu.

20 mai 1933 - Apare, la Bucureşti, editat de H. Fischer-Galaţi, volumul bibliofil Mihail Eminescu - Luceafărul. Volumul conţine 72 de pagini şi are formatul 2,5 cm x 3,7 cm. Din notiţa publicată la p.71 rezultă: „Această carte, cea mai mică ce s-a tipărit în Ţara Românească, este executată în Tiparniţa lui H. Fischer-Galaţi, cu litera „Diamant”, culeasă de zeţarul M. Lender şi dată la iveală în ziua de 20 mai 1933”. Pe foaia falsă de titlu se menţionează de ziua cărţii - 20 mai 1933.

1934 - George Călinescu începe publicarea lucrării Opera lui Mihai Eminescu, cercetare fără precedent ca amploare şi temeinicie, în care creaţia eminesciană este privită pentru prima dată în întregimea ei.

Se constituie asociaţia numită „Pro-Eminescu” sub preşedinţia lui I. Bălănescu, care avea drept scop de a aduna fondurile necesare ridicării unui bust al poetului la Constanţa.

Un bust al lui Eminescu, realizat de Ion Mateescu, este aşezat în grădina Copou din Iaşi, pe unde poetul şi-a purtat adesea paşii.

15 august 1934 - Spre a imortaliza dorinţa poetului de a fi în apropierea valurilor nesfârşite ale mării, cu care voia să-şi împartă eternitatea, un bust realizat de sculptorul O. Han este aşezat la Constanţa. La solemnitate vorbeşte, din partea Academiei Române, I. Bianu, care spunea: „Mărite poete, Neamul întreg îţi aduce astăzi, - ţie, cel mai mare poet al lui, poet-cântăreţ şi gânditor - închinare şi proslăvire de recunoştinţă”.

11 decembrie 1935 - Cunoscutul scriitor francez, Paul Valery, scrie, din Nisa, lui George Oprescu, alături de care a activat, în perioada 1929-1930, în Comisia Internaţională de Cooperaţie din cadrul Ligii Naţiunilor, că la deschiderea cursurilor şi conferinţelor acestui centru: „Am anunţat mai întâi Consiliul despre înfiinţarea catedrei Eminescu, ştire primită cu cea mai mare căldură de toată lumea”. O acţiune salutară, născută în afara graniţelor ţării şi care la noi va fi reluată mult mai târziu, în 1971.

1935-1936 - Dumitru Caracostea ţine la Facultatea de Litere din Bucureşti cursul „Arta cuvântului la Eminescu”.

Apare trilogia Romanul lui Eminescu (compusă din LuceafărulNirvana şi Carmen Saeculare) de Cezar Petrescu. Imaginea poetului prezentată în roman este deformată.

10 martie 1936 - Moare, la Bucureşti, Garabet Ibrăileanu, autor al numeroase studii despre Eminescu, între care amintim: Curentul eminescian (1901), Postumele lui Eminescu (1908), Mihai Eminescu (1920), Eminescu - „Geniu pustiu” (1922), Eminescu. Note asupra versului „Pe lângă plopii fără soţ” (1919) etc., precum şi autor al unor ediţii Eminescu.

9 decembrie 1936 - Paul Valery îi scrie de la Centrul Universitar Mediteranean din Nisa lui G. Oprescu: „Programul Centrului nu posedă în ce priveşte Catedra «Mihai Eminescu» decât o notă indicând că prelegerile româneşti vor fi anunţate ulterior”, întârzia, deci, înfăptuirea unei acţiuni de mare importanţă pentru cultura românească.

1937 - Apar, în Editura Socec, însemnări zilnice de Titu Maiorescu, în care criticul face numeroase referiri la Mihai Eminescu.

1938 - Se reclădeşte la Ipoteşti casa copilăriei lui Eminescu, construcţie care nu seamănă nici pe departe cu edificiul original.

Apare, în Editura Institutului de istorie literară şi folclor, studiul lui Dumitru Caracostea Arta cuvântului la Eminescu, prima dintr-o suită de lucrări dedicate poetului între care mai amintim: Expresivitatea limbii române (1942) şi Creativitatea eminesciană (1943).

În poezia Poeţilor tineri, inclusă în volumul Cântece de pierzanie, Mihai Beniuc scria: „Pe Eminescu, noi, poeţii tineri, / Zadarnic încercăm, nu-l vom ajunge, / Cântecele lui fără seamăn / Sunt pentru noi mreje de neatins...”.

1939 - Apare, în Editura Fundaţiilor pentru Literatură şi Artă, primul volum din seria de Opere, ediţie critică, proiectată de cunoscutul eminescolog Perpessicius. Acest prim volum cuprinde Poezii tipărite în timpul vieţii. Fiecare poezie este însoţită de note şi variante. Din această ediţie vor mai apărea: Opere II, Poezii tipărite în timpul vieţii. Note şi variante: de la „Povestea codrului” la „Luceafărul” (1943); Opere III, Poezii tipărite în timpul vieţii. Note şi variante de la „Doina” la „Kamadeva” (1944); Opere IV. Poezii postume. Anexe (1952); Opere V. Poezii postume. Anexe (1958); Opere VI. Literatura populară (1963); Opere VII, Proză literară (1977); Opere IX, Publicistica (1870-1877), 1980; (Muzeul literaturii române). Opere VIII. Teatru (1987); Opere X. Publicistică (1989); Opere XI. Publicistică (1984); Opere XII. Publicistică (1985); Opere XIII. Publicistică (1985); Opere XIV. Traduceri (1983); Opere XVI. Corespondenţa (1989).

Un grup de ostaşi patrioţi la iniţiativa şi sub comanda generalului Georgescu P. Ion (Pion) plantează pe dealul Comja din apropierea comunei Seini, judeţul Maramureş, zece de mii de puieţi de molid, cu care înscriu numele Luceafărului poeziei româneşti „Eminescu” (4 metri lăţime şi 18 m lungime).

Apare volumul Opere. Ediţie îngrijită de prof. Ioan Creţu (Bucureşti, Cartea românească), cuprinzând patru volume, despre care se va consemna la apariţie: „Ediţia Ion Creţu e importantă fiindcă a dat la lumină opera integrală a poetului şi, mai ales, pentru că a dat la iveală scrierile în proză ale lui Eminescu”.

7 mai 1939 - Ilustrul istoric şi critic literar, George Călinescu, ţinea în aula Universităţii din Iaşi Conferinţa „Sensul vieţii şi operei lui Mihai Eminescu”, în care sublinia: „Genial este individul care se abstrage de la viaţa zilnică şi-şi trăieşte existenţa sa simbolic”. Acest geniu era Mihai Eminescu, Luceafărul fiinţei româneşti.

15 mai 1939 - Cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la moartea lui Eminescu, poetul Aron Cotruş îi închină un poem cu titlul Eminescu. În viziunea lui Cotruş, Eminescu sintetizează tot ceea ce se poate strânge într-un simbol al unităţii eterne, mitica unui neam investit cu o misiune în locul şi timpul pe care-l umple, care întruchipează: „tot sufletul neamului, / cu adâncul adâncului, / cu freamătul codrului, / cu mireasma ierbilor, / cu fugirea cerbilor, / cu fiorii piscului, / cu legile sângelui / iată-l viu, cum altul nu-i, / înmiit peste măsură / în lunatica-i făptură; / sub Ceahlăul frunţii lui”.

22 mai 1939 - Cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, Poşta Română a pus în circulaţie o serie de două timbre poştale prezentând portretul poetului în două variante, realizat de Ioana Basarab. Este prima emisiune de acest gen.

16 iunie 1939 - Are loc la Academia Română o sesiune omagială consacrată împlinirii a 50 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu. În cuvântul său, preşedintele Academiei, filozoful C. Rădulescu-Motru, arată că Eminescu „este pentru noi ceea ce este Goethe pentru germani, Shakespeare pentru englezi, Dante pentru italieni. Este geniul în care s-a întâlnit, deopotrivă, ridicate, puterea de invenţiune cu cea de reflexiune critică”.

ianurie 1940 - La aniversarea a 90 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu s-a realizat o medalie comemorativă confecţionată din argint, cu un diametru de 70 mm, reprezentând capul poetului stilizat, cu privirea spre stânga şi inscripţia circulară Eminescu. Medalia a fost modelată de Ioana Basarab.

27 ianuarie 1940 - La Ateneul Român are loc o evocare a lui Mihai Eminescu de către revista „Convorbiri literare” şi de Societatea corală „Carmen”. Cu această ocazie, I.E. Torouţiu, directorul „Convorbirilor”, rosteşte un elogios discurs în memoria poetului.

iunie 1941 - Apare a treia ediţie a Poeziilor lui Eminescu în îngrijirea lui Garabet Ibrăileanu. Este de fapt o ediţie Ibrăileanu postumă. Ediţia poartă următoarea menţiune: „Tipărirea acestui volum s-a început de către Ministerul Cultelor şi Artelor şi s-a terminat cu ajutorul Ministerului Propagandei Naţionale în anul 1941, luna iunie, în 2.000 de exemplare... fiind îngrijit de Garabet Ibrăileanu şi ilustrat de A. Brătescu-Voineşti”.

1943 - Sculptorul Ion Jalea realizează un bust al lui Eminescu, aşezat în Rondul scriitorilor din Cişmigiu.

Se realizează catedra „Mihai Eminescu” în cadrul Centrului Universitar Mediteranian de la Nisa. La festivitate participă o serie de personalităţi, între care amintim: Maurice Mignon, Eugene Ionesco, Helene Văcăresco, Alain Guillermou etc., ultimul dintre cei citaţi fiind un bun cunoscător al operei eminesciene, autor al unei teze de doctorat asupra operei poetului român.

16 iulie 1943 - Moare, la Bucureşti, Eugen Lovinescu (născut 1881), unul dintre criticii şi istoricii literari de seamă, autor a numeroase volume de critică şi istorie literară, romancier, dramaturg, conducătorul cenaclului şi revistei „Sburătorul”, autor al romanelor ce alcătuiesc ciclul Eminescu: „Mite” (1934) şi „Bălăuca” (1935).

27 februarie 1943 - Tudor Arghezi ţine la Ateneul Român o memorabilă conferinţă despre Eminescu. Mărturisirile lui Arghezi constituie o încercare de a delimita ceea ce înseamnă, pentru el, poezia lui Eminescu. Conferinţa a fost publicată în acelaşi an în Editura „Vremea” şi retipărită în 1973.

1948 - Bibliotecii Universităţii din Iaşi i se atribuie numele de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, eternizând - şi în acest fel - numele aceluia ce a slujit-o cu credinţă şi dragoste.

28 octombrie 1948 - Academia, la propunerea citită de Mihail Sadoveanu, îl alege pe Mihai Eminescu membru de onoare post-mortem, alături de Ion Creangă, I.L. Caragiale, Alexandru Vlahuţă, Constantin Dobrogeanu-Gherea etc.

14 ianuarie 1950 - Academia Română organizează o sesiune jubiliară Eminescu.

15 ianuarie 1950 - Centenarul naşterii lui Mihai Eminescu este marcat şi de apariţia în Editura pentru literatură şi artă a volumului Mihai Eminescu. Studii şi conferinţe în care semnează: Mihail Sadoveanu, Eugen Jebeleanu, N. Moraru, Mihai Beniuc, George Călinescu, Maria Banuş, Ion Vitner, Nestor Ignat şi alţii.

26 februarie 1950 - Apare o serie filatelică dedicată lui Eminescu cu ocazia Centenarului naşterii poetului, compusă din cinci valori. Prima marcă reprezintă portretul scriitorului, iar celelalte patru ilustrează grafic poeziile: Împărat şi proletarÎnger şi demonViaţa şi Scrisoarea III.

24 septembrie 1951 - Filarmonica din Bucureşti, sub bagheta lui George Georgescu, prezintă în concert un act din baletul Luceafărul, op. 60 de Mihail Andricu, pe un libret de Al Jar după poemul lui Eminescu.

6 decembrie 1952 - Moare, la Cluj, Dimitrie Popovici, istoric şi critic literar, autor, între altele, al lucrării Poezia lui Eminescu.

24 noiembrie 1953 - Moare I.E. Torouţiu (născut 1888), critic şi istoric literar, autorul seriei Studii şi documente literare (13 volume, 1931-1946), vast corpus de manuscrise şi corespondenţă inedită aparţinând scriitorilor junimişti şi sămănătorişti, în care sunt cuprinse şi o serie de referiri la Eminescu. A condus şi revista „Convorbiri literare” (seria nouă).

1954 - Perpessicius primeşte Premiul de stat pentru literatură pentru ediţia Operelor lui Eminescu.

1958 - Bustul lui Eminescu, realizat de Cornel Medrea, este aşezat la Academia Română.

1960 - Apare, la Tokio, volumul 15 al Antologiei poeziei universale în care sunt incluse şi poeziile lui Eminescu: Ce-ţi doresc eu ţie, dulce RomânieLaculRevedereSomnoroase păsărele...Mai am un singur dorLa steaua şi Ai noştri tineri...

14 august 1960 - Are loc, la Ipoteşti, solemnitatea inaugurării Muzeului memorial „Mihai Eminescu”. Participă personalităţi ale vieţii literare şi social-politice. Muzeul este o reconstrucţie nereuşită a casei copilăriei poetului, demolată în vara anului 1924 de proprietarul moşiei din Ipoteşti, moşierul C. Papadopol.

1961 - Apare, la Editura pentru literatură, o frumoasă ediţie bibliofilă, format liliput, din poeziile lui Eminescu, cu un portret de Ligia Macovei. Caseta cuprinde şi poezii de Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Tudor Arghezi.

1962 - Apare, în Editura Academiei, volumul Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu de Augustin Z.N. Pop, cuprinzând un impresionant număr de documente, în mare parte inedite, privind viaţa şi activitatea poetului şi a familiei. Acesta va fi completat în anul 1969 cu un alt volum: Noi contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu.

1963 - Apare o nouă monografie Eminescu, semnată de Zoe Dumitrescu-Buşulenga.

Gheorghe Bulgăr publică, în Editura Ştiinţifică, volumul Eminescu despre problemele limbii române literare, investigaţie cuprinzătoare privitoare la preocupările poetului pentru cunoaşterea şi înnobilarea limbii literare.

Apare, la Paris, lucrarea prof. Alain Guillermou La genese interieure des poesies d’Eminescu, teză de doctorat asupra poeziei eminesciene. Cartea a fost publicată şi în limba română, colecţia Eminesciana, în traducerea lui Gheorghe Bulgăr şi Gabriel Pârvan (1977).

1964 - Comemorarea a 75 de ani de la moartea lui Eminescu este marcată, între altele, şi de apariţia, în Editura pentru literatură (colecţia „Scriitori români”), a primelor două volume din Mihai Eminescu. Opere alese. Ediţia este îngrijită şi prefaţată de Perpessicius. Este o ediţie critică, cea mai completă după cea iniţiată de acelaşi reputat editor în 1939. Au apărut în total cinci volume: I. Poezii publicate în timpul vieţii, II. Poezii postume, III. Poeme originale de inspiraţie folclorică (1965), IV-V. Teatru (1978-1979), în îngrijirea Aureliei Rusu, cu un studiu introductiv de George Munteanu.

Apare, în traducerea lui Franyo Zoltan, ediţia bilingvă a poemului Luceafărul. Volumul este ilustrat de cunoscutul grafician Erdos Paul (Bucureşti).

Apare, la Torino (Italia), volumul Poezii de dragoste, sub îngrijirea lui Mario Ruffini, prefaţă de Giulio Vincenzo Bona, introducere de Mario Ruffini, ediţie bilingvă.

Volumul este distins cu Premiul Academiei - Premiul „Mihai Eminescu”.

Apare volumul Stilul poetic al lui Mihai Eminescu de Ladislau Galdi, o analiză stilistică asupra unor poeme.

12 mai 1964 - În poezia Inscripţie pe amfora Lui, Tudor Arghezi scria referitor la Eminescu: „Păşiţi încet cu grije tăcută, feţii mei. / Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei. / Cel mai chemat s-aline, din toţi, şi cel mai teafăr / Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr”.

21 mai 1964 - Moare la Bucureşti Tudor Vianu (născut 1897), personalitate proeminentă a culturii noastre: poet, eseist, filozof al culturii, critic şi istoric literar. A publicat studii valoroase asupra operei eminesciene.

iunie 1964 - Împlinirea a 75 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu a fost marcată prin baterea unei medalii jubiliare în bronz platinat. Este reprezentat chipul poetului din anii de maturitate. Pe revers, în centrul medaliei este reprodusă semnătura lui Eminescu încadrată sus şi jos de anii 1889 şi 1964. Circular medalia are înscris: „75 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu”. Medalia este realizată de H.Ionescu.

Mihai Eminescu şi Ion Creangă sunt comemoraţi printr-o medalie jubiliară realizată de N. Culluri. Aversul medaliei cuprinde portretele celor doi scriitori cu inscripţia circulară: „Mihai Eminescu - Ion Creangă” unite prin ramuri de lauri. Pe verso medaliei este gravat: „1889-1964 - 75 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu şi Ion Creangă”.

2 iunie 1964 - Moare la Bucureşti Dumitru Caracostea (născut 1879), istoric literar şi folclorist român de mare valoare, autor - între altele - a numeroase lucrări referitoare la Eminescu: Arta cuvântului la Eminescu (1938) şi Creativitatea eminesciană (1943).

9-10 iunie 1964 - În cadrul comemorării de către Academia Română şi Uniunea Scriitorilor a 75 de ani de la moartea poetului s-a organizat o sesiune ştiinţifică în care s-au prezentat o serie de comunicări, mare parte din ele fiind incluse în volumul Studii eminesciene.

15 iunie 1964 - Se pune în circulaţie un plic comemorativ având ca text: „1889 - iunie 1964. Mihai Eminescu. Poezii. Bucureşti”, precum şi ştampila poştală de zi: „Cocureni, 14.6.64”. Ilustraţia plicului reprezintă casa copilăriei poetului de la Ipoteşti.

La manifestările care au avut loc la Ipoteşti participă şi cunoscutul profesor de la Sorbona, Alain Guillermou, autor a numeroase studii despre opera lui Mihai Eminescu. În alocuţiunea sa, între altele, spune: „...poporul român îşi merită pe deplin poetul pe care îl are, şi el a putut să dea un geniu de talia lui Eminescu fiindcă însăşi poporul este un Luceafăr, unul rece, dar nu nemuritor”.

Cu ocazia comemorării a 75 de ani de la moartea poetului au loc, în ţară, „Zilele Eminescu”.

1965 - Prestigioasa colecţie „Biblioteca pentru toţi” apare într-o nouă formulă grafică şi o nouă numerotare. Primul număr al noii serii cuprinde volumul Mihai Eminescu. Poezii, cuvânt înainte de Tudor Arghezi, prefaţă Zoe Dumitrescu-Buşulenga.

12 martie 1965 - Moare, la Bucureşti, George Călinescu, romancier, unul din cei mai mari critici şi istorici literari români, autor al celor mai valoroase lucrări privitoare la viaţa şi opera lui Eminescu.

1966 - Apare, în Brazilia, o cuprinzătoare antologie de poezie românească (Antologia de poesia romena), alcătuită de Nelson Vainer, antologie în care poezia lui Eminescu ocupă un loc important.

mai 1966 - Se înfiinţează, la Bruxelles, „Institutul de limbă şi literatură română Mihai Eminescu”, director fondator fiind cunoscutul om de cultură, poet, eseist şi traducător de origine română, Mihail Steriade, autor al mai multor traduceri în limba franceză a poeziilor lui Eminescu.

1967 - Începând cu anul şcolar 1967-1968 s-a iniţiat Concursul de limbă şi literatură română „Mihai Eminescu” la care participă elevii claselor V-XII, cu faze pe şcoală, oraşe şi municipii, judeţ şi pe ţară. Concursul este dotat cu premii şi urmăreşte stimularea elevilor pentru studiul limbii şi literaturii române.

Apare, la Budapesta, în Editura Europa Konyvkiado, volumul Opere alese, traducere, note şi comentarii de Galdi Laszlo.

14 iulie 1967 - Moare, la Bucureşti, Tudor Arghezi (născut 1880), unul dintre cei mai mari poeţi români.

1968 - Ion Creţu, cercetător pasionat al vieţii şi operei eminesciene, publică lucrarea „Mihai Eminescu, Biografie documentară”, în care foloseşte o mulţime de documente mai puţin cunoscute.

Apare, la Moscova, lucrarea lui I.A. Kojevnikov, Mihai Eminescu şi problema romantismului în literatura română. Cartea a apărut şi în limba română în traducerea lui A. Vraciu, colecţia „Eminesciana” a Editurii „Junimea” din Iaşi (1979).

Apare Dicţionarul limbii poetice a lui Eminescu iniţiat de Tudor Vianu. Din colectivul de redactare au făcut parte: Gheorghe Bulgăr, Ion Gheţie, Luiza Seche, Flora Şuteu. La adunarea materialului au lucrat: Gheorghe Bulgăr, Şerban Cioculescu, Ion Creţu, I. Dumitrescu, Luiza Seche, Vadimir Streinu şi Flora Şuteu.

1969 - Odată cu reorganizarea editurilor, se înfiinţează Editura Eminescu, profilată pe literatura beletristică şi comentariul acesteia. Apare, în Calcutta (India), volumul Poezii de Eminescu, traducere în limba bengali de Amita Ray.

Apare, la Editura Academiei, lucrarea Lexicul artistic eminescian în perspective statisticeStudii de limbă literară şi filologie de Luiza Seche, cercetare pe baza Dicţionarului limbii poetice a lui Eminescu. Sunt identificate cele 5.016 unităţi lexicale distincte, cu o frecvenţă de peste 670.000 de atestări.

Apare, la Editura pentru literatură, volumul Poezia lui Eminescu în Transilvania de Elena Stan, un amplu studiu privind pătrunderea creaţiei eminesciene în cultura transilvăneană.

15 iunie 1969 - Cu prilejul comemorării a 80 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, cunoscutul om de cultură, răspânditor neobosit al artei şi literaturii române în Franţa, Belgia şi Olanda, Mihail Steriade, directorul fondator al „Institutului de limbă şi literatură română „Mihai Eminescu” din Bruxelles, a pus bazele „Asociaţiei mondiale a prietenilor lui Eminescu”, prin intermediul căreia se urmăreşte o mai largă studiere şi popularizare a creaţiei genialului poet român.

1971 - Apare la Cernăuţi lucrarea Opere alese în 3 volume: I. Poezii publicate în timpul vieţii, II. Poezii postume, III. Proză literară. Este cea mai cuprinzătoare ediţie a operei lui Eminescu publicată peste graniţele ţării.

În cadrul Bibliotecii centrale din Iaşi se multiplică o cuprinzătoare bibliografie referitoare la Luceafărul lui Eminescu, conţinând 950 de titluri, întocmită de Lenuţa Drăgan.

S-a creat o catedră Eminescu la Universitatea din Bucureşti. Apare, sub îngrijirea prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, volumul Poezii de Mihai Eminescu, cuprinzând traduceri în cinci limbi a celor mai reprezentative poezii eminesciene.

Apare lucrarea lui Gheorghe Bulgăr Momentul Eminescu în evoluţia limbii române literare, în Editura „Minerva” (teză de doctorat).

Apare, la Editura Minerva („Biblioteca pentru toţi”), culegerea de studii şi articole scrise în decursul anilor de reputatul eminescolog Perpessicius intitulată Eminesciana.

Apare, în colecţia „Lyceum”, lucrarea Junimea. Amintiri, studii, scrisori, documente (vol. I-II), în îngrijirea, cu o prefaţă şi note de Cornel Regman.

29 martie 1971 - Moare, la Bucureşti, D. Panaitescu-Perpessicius (născut 1891) poet şi critic literar, editorul monumentalei ediţii a operei lui Mihai Eminescu, din care a publicat şase volume.

1972 - Apare, în colecţia „Universitas”, volumul Eminescu de Eugen Todoran, o nouă cercetare privitoare la relaţiile creaţiei eminesciene cu mitologia.

Apare, la Bucureşti, Editura Eminescu, sub coordonarea lui Marin Bucur, seria Caietele Eminescu, în care se publică studii şi documente referitoare la viaţa şi opera eminesciană, în Cuvântul înainte, semnat de M. Bucur, se spune: „Caietele Mihai Eminescu vor să împlinească o veche şi insistentă îndatorire patriotică şi culturală a noastră pentru poetul naţional. Unul din marile imperative ale culturii eminesciene în acest secol a fost şi înfiinţarea unei reviste care să fie consacrată în exclusivitate studiului permanent al vieţii şi operei lui Eminescu, şi apariţia Buletinului Mihai Eminescu, în 1930, a satisfăcut într-o oarecare măsură acest deziderat (...). Caietele Mihai Eminescu se integrează, deci, acestui efort colectiv de a da un sentiment al continuităţii unei tradiţii şi de a organiza un seminar permanent asupra lui Eminescu”.

La propunerea Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, începând cu ediţia a XV-a, Concursul de literatură română;; destinat elevilor va purta numele marelui nostru poet naţional Mihai Eminescu.

Dr. Ion Nica publică, în Editura Eminescu, lucrarea Mihai Eminescu. Structura somatopsihică, cu un cuvânt înainte de Constantin Ciopraga, studiu care aduce o serie de elemente şi date noi asupra poetului.

1973 - Apare, sub egida Bibliotecii centrale Universitare din Bucureşti, cercetarea bibliografică Opera lui Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Liviu Rebreanu pe meridianele lumii, în care sunt notate principalele traduceri în diverse limbi a operei poetului. sunt semnalate 278 de titluri de lucrări separate sau antologii traduse în 29 de ţări de pe toate meridianele globului.

Cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la apariţia Luceafărului, din iniţiativa Inspectoratului şcolar judeţean şi a Casei judeţene a corpului didactic din Hunedoara are loc o sesiune ştiinţifică la care se susţin comunicări care au alcătuit volumul Profil eminescian, apărut la Deva în acelaşi an.

George Munteanu publică, în colecţia „Universitas”, studiul Viaţa lui Eminescu, vol. I.

1974 - Editura Junimea din Iaşi iniţiază colecţia Eminesciana, care îşi propunea să publice cele mai reprezentative cercetări asupra vieţii şi operei lui Mihai Eminescu. În primul număr al colecţiei sunt cuprinse poeziile lui Eminescu, în îngrijirea lui Constantin Ciopraga. În decursul anilor au mai apărut: Mihai Eminescu. Studii şi articole de Garabet Ibrăileanu, Mihai Eminescu de Tudor Vianu, De la cuvânt la metaforă în variantele liricii eminesciene de Gheorghe Bulgăre, Viaţa lui Mihai Eminescu de George Călinescu, Mihai Eminescu de Mihail Dragomirescu, Mihai Eminescu. Scrieri pedagogice şi Mihai Eminescu. Studii şi articole de Vasile Gherasim, Eminescu în critica italiană şi Mihai Eminescu studii şi articole de Gr. Scorpan, Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu de Alain Guillermou, Eminescu şi India de Amita Bhose, Mihai Eminescu. Studii şi articole de George Călinescu, Eminescu la Ipoteşti de I.D. Marin, Limbajul poetic eminescian de D. Irimia, Avatarii Faraonului Tla de George Călinescu etc., în total 53 de volume.

Apare, la Editura Minerva, colecţia „Ediţii bilingve”, volumul Mihai Eminescu Poezii. Poesies, versiune româno-franceză, în traducerea şi cu un cuvânt înainte de Veturia Drăgănescu-Vericeanu.

1975 - Gheorghe Bulgăr şi Al. Melian publică: Mihai EminescuIcoane vechi şi icoane nouă, o antologie din publicistica eminesciană, prima după 23 august 1944.

Apare în Editura Junimea lucrarea lui Gheorghe Bulgăr, De la cuvânt la metaforă în variantele liricii eminesciene.

12-15 martie 1975 - Are loc Colocviul Eminescu după Eminescu organizat de Universitatea Sorbona din Paris, la care participă specialişti din Franţa, Anglia, Suedia, Italia şi Olanda, reprezentanţi ai centrelor universitare din Bucureşti, Iaşi, Timişoara etc. Specialişti de renume au adus, prin comunicările prezentate şi prin discuţiile purtate, contribuţii noi la înţelegerea operei poetului, a ecourilor în conştiinţa publică şi în mişcarea literară românească.

15 ianuarie 1975 - Aniversarea a 125 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu a fost marcată prin realizarea a două ştampile, una figurativă şi alta publicitară, cu imaginea poetului.

28 ianuarie 1975 - Are loc, în Aula Academiei Române, şedinţa solemnă consacrată comemorării lui Mihai Eminescu cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la naşterea poetului. Au participat membrii ai Academiei şi au susţinut comunicări: acad. Al. Graur (Cuvânt de deschidere), acad. Alexandru Philippide (Eminescu şi exactitatea poetică), prof. Al. Dima (Tudor Vianu - exeget al lui Eminescu) şi prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga (Eminescu şi răsunetul lui european) şi Eugen Barbu (Modernitatea lui Eminescu).

15 iunie 1975 - Se desfăşoară, la Botoşani, Ediţia I a „Zilelor Mihai Eminescu”, acţiune care va polariza, an de an, în preajma zilelor de 15 ianuarie şi 15 iunie, manifestări dedicate poetului naţional.

3 iunie 1976 - Are loc, la Cluj Napoca, solemnitatea dezvelirii unei statui a lui Eminescu, operă în bronz a sculptorului Ovidiu Maitec. În cuvântul omagial, scriitorul Mircea Zaciu spune: „Niciodată ca astăzi Eminescu nu a fost mai aproape sufletului nostru. Venerându-şi trecutul, omagiindu-şi înaintaşii, România dă un răspuns încărcat de nobleţe neliniştitoarei întrebări a poetului: O, naţie iubită! / Vei înţelege dorul, vei şti să-l preţuieşti? Monumentul înălţat astăzi, acum şi aici în inima ţării este şi el un răspuns”.

1977 - Apare, la Editura Minerva, lucrarea Eminescu în documente de familie, întocmită de Gh. Ungureanu şi publicată de colaboratorii săi D. Ivănescu şi Virginia Isac. Este o carte despre ascendenţa şi continuitatea lui Eminescu în spaţiul şi timpul românesc, despre istoria celor două familii, Eminovici şi Iuraşcu, din care s-a ivit în lume acel miracol de poezie românească, fără de care nu se poate concepe nici o devenire viitoare.

16 martie 1977 - Pe scena operei din Cluj Napoca are loc premiera absolută a spectacolului cu opera Geniu pustiu de Gheorghe Dumitrescu, sub conducerea muzicală a lui Emil Maxim.

27 iunie 1977 - Încetează din viaţă, la Bucureşti, Ion Dumitrescu (născut 1914), istoric literar, care a analizat aspecte ale operei lui Eminescu: teza de doctorat Metafora mării în poezia lui Eminescu; a colaborat la Dicţionarul limbii lui Eminescu; a editat volumul Dumitru Caracostea. Studii eminesciene, a lăsat neterminată lucrarea Tânărul Eminescu şi alte studii.

8-10 octombrie 1977 - Are loc, la Iaşi, a cincia ediţie a Festivalului „Mihai Eminescu”, cu care ocazie s-au desfăşurat o serie de acţiuni la care au participat o seamă de personalităţi ale vieţii culturale: Al. Dima, Geo Bogza, Augustin Z.N. Pop, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Gheorghe Bulgăr şi alţii. La festivităţi a participat şi cunoscutul eminescolog francez Alain Guillermou, cu care ocazie s-a lansat şi cartea acestuia, Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu, ediţie română, publicată în colecţia „Eminesciana”, în traducerea lui Gheorghe Bulgăr şi Gabriel Pârvan.

1978 - În numărul 14 al colecţiei „Eminesciana” sunt publicate comunicările prezentate la Colocviul organizat de Universitatea Sorbona din Paris, cu titlul „Eminescu după Eminescu”, ce a avut loc între 12-15 martie 1975. Volumul este îngrijit de Dimitrie Păcurariu.

Apare, în colecţia Eminesciana a editurii Junimea din Iaşi, lucrarea cercetătoarei indiene Arnita Bhose cu titlul Eminescu şi India, o interesantă exegeză asupra universului poeziei eminesciene. Apare, de asemenea, în Editura Sport-Turism, lucrarea lui Augustin Z.N. Pop, Pe urmele lui Mihai Eminescu.

Editura „Minerva” publică volumul Mihai Eminescu. Poeme Poems, versiune româno-engleză, în traducerea lui Leon Leviţchi şi Andrei Bantaş, cu o prefaţă de Aurel Martin.

1979 - Numărul jubiliar 1.000 al colecţiei „Biblioteca pentru toţi”, publică volumul Literatură populară de Mihai Eminescu. Apare, în Editura „Cartea românească”, lucrarea Eminescu. Poezia elementelor - Eseu asupra imaginaţiei materiale în postumele de tinereţe de Elena Tacciu, o interesantă exegeză care pune în evidenţă noi valenţe ale creaţiei eminesciene.

iunie 1979 - S-a terminat reconstrucţia casei memoriale Mihai Eminescu de la Ipoteşti, după proiectul arhitecţilor Cornel Dumitrescu şi Virgil Polizu. De data aceasta, casa copilăriei poetului reproduce pe cea autentică, arhitecţii folosind un bogat material documentar.

14 iunie 1979 - Cu ocazia împlinirii a nouă decenii de la moartea lui Eminescu, „România literară” (nr. 24) îi consacră un număr omagial, în care semnează: George Ivaşcu, Alexandru Balaci, Edgar Papu, Şerban Cioculescu, Nicolae Manolescu, Eugen Todoran, George Munteanu etc.

15 iunie 1979 - Cu ocazia comemorării a 90 de ani de la moartea lui Eminescu, Uniunea scriitorilor şi Muzeul literaturii române au organizat o suită de manifestări. La adunarea omagială au participat: George Macovescu, Marin Bucur, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Şerban Cioculescu, Dumitru Murăraşu, Alexandru Oprea, Alexandru Piru etc.

1980 - Apare, la Editura Minerva, ediţia bilingvă română-latină din poeziile lui Eminescu, în traducerea lui Traian Lăzărescu.

15 ianuarie 1980 - Cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu se organizează acţiuni comemorative închinate poetului. Televiziunea consacră un program de o oră în care Geo Bogza evocă personalitatea celui omagiat.

7-13 aprilie 1980 - Are loc, la Satu Mare, a XXIII-a ediţie a Concursului de limbă şi literatură română „Mihai Eminescu”. Cu acest prilej se editează un pliant „Program”, într-o grafie reuşită, având imprimată pe prima copertă emblema concursului cu portretul poetului. Evenimentul este marcat şi prin tipărirea unui supliment al revistei „Limbă şi literatură română”, intitulat „Eminesciana ’80”, în care sunt publicate creaţii ale participanţilor la concurs. Pe frontispiciul suplimentului este scris, între altele: „Cinstim cu emoţie memoria nepieritoare a celui mai iubit poet al neamului nostru - Mihai Eminescu (...)”.

30 mai - 1 iunie 1980 - La Iaşi are loc a VI-a ediţie a Colocviului naţional studenţesc „Mihai Eminescu”. Comunicările susţinute cu acest prilej au fost grupate într-un volum intitulat Caietele Eminescu. Caietele îşi propun o apariţie anuală şi urmăresc valorificarea prin publicare a cercetărilor asupra vieţii şi operei lui Mihai Eminescu de către studenţi.

22 august 1980 - Prin Decret Prezidenţial (nr. 209), Biblioteca Judeţeană din Botoşani primeşte numele poetului, numindu-se „Biblioteca Judeţeană Mihai Eminescu”.

1981 - Editura ştiinţifică şi enciclopedică publică, în îngrijirea Magdalenei şi Dumitru Vatamaniuc, volumul Fragmentarium, ediţie după manuscrise, o valoroasă contribuţie asupra vastei activităţi a marelui nostru Mihai Eminescu.

15 ianuarie 1981 - Ziua naţională a poeziei româneşti este marcată printr-o suită de manifestări omagiale, prin spaţii largi acordate de presa literară unor materiale privind personalitatea şi opera lui Mihai Eminescu.

22 decembrie 1981 - Are loc, la Filarmonica din Bucureşti, premiera absolută, în concert, sub bagheta lui Paul Popescu, a oratoriului - balet Luceafărul de Gheorghe Dumitrescu. Feeria simfonică realizată de Gheorghe Dumitrescu este una din cele mai sugestive imagini sonore a poemului Luceafărul din muzica românească.

1982 - La Institutul „Heinrich Heine” din Duseldorf (Germania), a avut loc deschiderea expoziţiei fotodocumentară dedicată vieţii şi operei lui Mihai Eminescu. Despre viaţa şi creaţia eminesciană a vorbit, din partea României, Alexandru Oprea, iar din partea germană dr. Joseph Kruse, directorul institutului. Au fost interpretate, în limba română şi germană, versuri din creaţia luceafărului poeziei româneşti.

15 ianuarie 1982 - Împlinirea a 133 de ani de la naşterea lui Eminescu a fost marcată de numeroase manifestări omagiale: Uniunea Scriitorilor şi Muzeul Literaturii Române au organizat, în capitală, manifestarea „Omagiul lui Eminescu”. La manifestare au participat şi au vorbit, între alţii, scriitorii Alexandru Balaci, Alexandru Oprea, Edgar Papu, Doru Popovici etc. În organizarea forurilor culturale judeţene, la Botoşani, cu sprijinul revistelor „Familia”, „Ateneu” şi al Editurii „Junimea” au avut loc, la Ipoteşti şi Botoşani, mai multe manifestări, între care un spectacol din creaţia dramaturgiei eminesciene. Revistele „România literară”, „Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Luceafărul” etc. publică grupaje de materiale omagiale privind viaţa şi opera lui Eminescu.

aprilie 1982 - La Botoşani s-a desfăşurat cea de-a XXV-a ediţie a Concursului naţional de limbă şi literatură română „Mihai Eminescu”. Comisia a fost prezidată de prof. univ. dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga.

13-15 iunie 1982 - În organizarea Comitetului judeţean de cultură, al Uniunii Scriitorilor şi a Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, la Botoşani s-a desfăşurat a X-a ediţie a manifestărilor „Zilele Eminescu”. Au participat scriitori şi alţi oameni de cultură din Bucureşti, Iaşi, Cluj Napoca. Personalitatea şi opera marelui poet au fost omagiate de Haralambie Alexa, Laurenţiu Fulga, Mircea Radu Iacoban, Gheorghe Janea. În cadrul manifestărilor a avut loc decernarea premiilor la concursul de poezie „Porni Luceafărul”; au mai avut loc: un colocviu „Românesc şi universal în opera eminesciană”, concursul de recitări din lirica eminesciană, vernisajul expoziţiei omagiale de artă plastică (grafică, pictură, sculptură) inspirată din opera poetului, un recital cu versuri eminesciene „Să simţi ca nime-n lume” susţinut de actriţa Silvia Popovici.

octombrie 1982 - Cenaclul cultural-artistic al Casei de cultură „Mihai Eminescu” din Capitală a iniţiat un ciclu de cercetări, comunicări şi conferinţe dedicate poetului naţional. În şedinţa inaugurală au luat cuvântul, între alţii, Gheorghe Bulgăr, Dumitru Vatamaniuc, Emil Manu, Dan Smântânescu etc.

1983 - Apare, în Editura Academiei, volumul XIV din seria Mihai Eminescu, Opere, ediţie critică iniţiată de Perpessicius. Volumul cuprinde traduceri filozofice, istorice şi ştiinţifice. Apariţia acestui volum este apreciată ca un eveniment ştiinţific deosebit. „România literară” consacră acestui fapt două pagini.

Cu prilejul centenarului apariţiei poemului Luceafărul, cercul de bibliofilie al Casei de cultură a studenţilor din Timişoara editează un volum bibliofil, format liliput: „Luceafărul”/de/Mihai Eminescu. Volumul este realizat de prof. univ. Ion Iliescu, ilustraţia de Vasile Pintea, textele transcrise de Iuliu Marin.

Apare, în Editura Junimea din Iaşi, o ediţie jubiliară bibliofilă, bogat ilustrată, a Luceafărului. În caseta tipografică a cărţii se menţionează: „Această ediţie a Luceafărului de Mihai Eminescu s-a tipărit cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la apariţia capodoperei (1883-1983) în viziunea grafică a pictorului Eugen Ştefan Bouşcă la Editura Junimea din Iaşi (director Andi Andrieş)”.

La Botoşani se editează de către dirijorul Gheorghe Cojocaru o culegere de cântece pentru formaţiile corale pe versurile lui Eminescu.

Între cărţile apărute în cursul anului mai amintim: Eminescu Mihai, Economia naţională. Studii, articole, antologie, studiu introductiv, note şi comentarii de Vasile C. Nechita, Editura Junimea; Eminescu, poetul naţional, interpretat de Tudor Arghezi, Lucian Blaga ..., Editura Eminescu, colecţia „Biblioteca critică”; Perpessicius, Eminesciana, Editura Junimea, colecţia „Eminesciana”; Augustin Z.N. Pop, Întregiri documentare la biografia lui Eminescu, Editura Eminescu; Dumitru Murăraşu, Mihai Eminescu: Viaţa şi opera, Editura Eminescu; Petru Rezuş, Mihai Eminescu, monografie, Editura Cartea românească.

13 ianuarie 1983 - „România literară” apare, având pe prima pagină portretul de maturitate al lui Eminescu. sunt publicate, de asemenea, o suită de articole: Poetul nostru naţionalEros şi Thanatos în creaţia eminescianăEminescu - etalon de aur al poeziei româneştiEminescu şi clasicismul latinO interpretare eminesciană în Italia etc. Se publică şi portretul poetului realizat de Ştefan Luchian.

15 ianuarie 1983 - La Casa de cultură „Mihai Eminescu” din Bucureşti are loc un simpozion cu tema „Mihai Eminescu şi literatura română”. Au susţinut comunicări un mare număr de specialişti.

Se desfăşoară la Iaşi cea de-a patra ediţie a ciclului de manifestări reunite sub genericul „Permanenţa operei eminesciene”, acţiune dedicată zilei de naştere a poetului.

„Casa cărţii” din Iaşi vernisează expoziţia de carte intitulată „Dimensiunile patriotice ale operei lui Mihai Eminescu”. Cu acest prilej, Mihai Drăgan a vorbit despre „Mihai Eminescu reprezentant al spiritualităţii româneşti”.

Radioteleviziunea Română a organizat un spectacol dedicat lui Mihai Eminescu în cadrul căruia au fost recitate versuri închinate poetului de către Tudor Arghezi, Marin Sorescu, Adrian Păunescu. Şi-au dat concursul actorii Mircea Albulescu, Lucia Mureşan, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Caramitru, Ion Marinescu, Adela Mărculescu, Margareta Pogonat etc. Corul Radioteleviziunii şi Corul Madrigal au interpretat melodii pe versurile lui Eminescu.

17 ianuarie 1983 - La Muzeul Literaturii Române are loc o avanpremieră editorială cu ocazia apariţiei volumului al XIV-lea din seria Opere de Mihai Eminescu. În cadrul dezbaterii, prezidată de acad. Şerban Cioculescu, au luat cuvântul: acad. Octav Onicescu, prof. dr. doc. Gh. Mihăilă şi dr. Amita Bhose, precum şi Alexandru Oprea, Petru Creţia, Dumitru Vatamaniuc, care au prezentat conţinutul volumului.

6 iunie 1983 - Uniunea Scriitorilor a organizat, la Casa Scriitorilor „Mihail Sadoveanu” din Capitală, spectacolul literar-muzical „Luceafărul - Mihai Eminescu”. Cuvântul de deschidere a fost rostit de Şerban Cioculescu. Au recitat actorii Ion Caramitru, Valeria Seciu, Mircea Albulescu etc. Corul Madrigal, dirijat de Marin Constantin, a interpretat melodii pe versurile eminesciene.

9-10 iunie 1983 - Facultatea de Filologie din Bucureşti a organizat, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la publicarea Luceafărului şi de la apariţia primului volum de poezii în îngrijirea lui Titu Maiorescu, o sesiune de comunicări „Mihai Eminescu”. Au participat şi au susţinut comunicări: I. Coteanu, decanul facultăţii, G. Gană, G. Munteanu, Gheorghe Bulgăr, I.D. Bălan, D. Păcurariu, I. Rotaru etc. Cu acest prilej, Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti a organizat o expoziţie de cărţi şi documente consacrate vieţii şi operei lui Eminescu.

15 iunie 1983 - Uniunea Scriitorilor, Comitetul judeţean de cultură Botoşani, Asociaţia Scriitorilor din Iaşi au organizat mai multe manifestări dedicate centenarului „Luceafărului”, la care au participat numeroşi scriitori şi oameni de cultură din Bucureşti, Iaşi, Bacău, Cluj Napoca, Suceava, Botoşani şi alte centre ale ţării. S-au făcut vizite documentaro la casa memorială din Ipoteşti şi la alte obiective industriale şi social-culturale. În parcul „Mihai Eminescu” din Botoşani s-a desfăşurat festivitatea de premiere a câştigătorilor concursului de creaţie „Porni Luceafărul” şi la concursul de interpretare a poeziei eminesciene. La muzeul de istorie din localitate a avut loc un colocviu care a marcat împlinirea unui secol de la apariţia Luceafărului şi a primului volum din poeziile lui Eminescu. Au vorbit: D.R. Popescu, Mircea Radu Iacoban, Traian Iancu, Laurenţiu Ulici, Andi Andrieş, Corneliu Sturzu, Horea Zilieru etc.

22 decembrie 1983 - La Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu”, în organizarea Academiei are loc simpozionul” 100 de ani de la prima ediţie a Poeziilor lui Mihai Eminescu”. Participă academicieni, cadre didactice universitare, cercetători şi alţi specialişti. Au susţinut comunicări: Şerban Cioculescu (Ediţiile Titu Maiorescu); Mihai Beniuc (Receptarea operei lui Mihai Eminescu de către contemporanii săi); O. Barbosa (Timp şi contratimp literar); Marin Bucur (Metaforă şi istorie) etc.

1984 - Apare, la Editura Academiei, volumul XI din seria Opere, ediţie iniţiată de Perpessicius. Volumul include publicistica apărută în ziarul „Timpul” în perioada 17 februarie - 31 decembrie 1880 şi este îngrijit de un Comitet coordonat de Dimitrie Vatamaniuc şi Petru Creţia.

Editura Cartea românească, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor, publică o ediţie bibliofilă, în mai multe limbi, a poemului Luceafărul de Mihai Eminescu. Îngrijirea ediţiei şi concepţia artistică este realizată de Vasile Vlad. Este un volum omagial, apărut cu ocazia împlinirii unui secol de la publicarea poemului în Almanahul Societăţii „România jună” din Viena. A apărut într-un tiraj de 17.555 de exemplare; 555 de exemplare de lux pe hârtie cartografică cu policron pe pagină; 5 exemplare (A, B, C, D, E) legate în piele introduse în casete; 500 de exemplare legate în pânză crudă de legătorie în bleu cu supracopertă cefonată.

ianuarie 1984 - Sub genericul „Eminescu în conştiinţa naţională”, Muzeul Literaturii Române, în colaborare cu Comitetul de cultură Ialomiţa, au organizat, cu ocazia zilei de naştere, a 100 de ani de la apariţia poemului Luceafărul şi a volumului de Poezii în îngrijirea lui Maiorescu, mai multe manifestări omagiale (expoziţii, simpozioane, recitaluri de poezie). La manifestări au participat Alexandru Balaci, Gh. Eminescu, P. Marcea, Al. Paleologu, R. Vulpescu, Dimitrie Vatamaniuc, precum şi artişti de la Opera Română.

12 ianuarie 1984 - „România literară” consacră spaţii largi unor materiale privind opera şi personalitatea lui Eminescu. Pe prima pagină se tipăreşte portretul poetului. Articolele omagiale sunt semnate de Gheorghe Tomozei, Şerban Cioculescu, Cezar Ivănescu, Gabriel Ţepelea, Zoe Dumitrescu-Buşulenga.

15 ianuarie 1984 - „Omagiul Eminescu” este genericul sub care au loc, în organizarea Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, o suită de manifestări dedicate Luceafărului poeziei româneşti organizate la Focşani, Botoşani şi Ipoteşti. La Galeriile de artă din Botoşani s-a deschis o expoziţie cu producţia editorială a operei lui Eminescu, precum şi cu desene inspirate din creaţia sa. Cu acest prilej s-a făcut şi un pelerinaj la casa memorială din Ipoteşti.

25-27 mai 1984 - Se desfăşoară, la Iaşi, a X-a ediţie a Colocviului Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”. Lucrările colocviului sunt publicate într-un masiv volum, al V-lea, al Caietelor „Eminescu”.

15 iunie 1984 - Împlinirea a 95 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu a fost marcată, la Botoşani, prin ample manifestări: a XII-a ediţie a „Zilelor Eminescu”, concursul „Porni Luceafărul”, expoziţia de artă plastică „Omagiul lui Mihai Eminescu”; şezătoarea literară „Dintre sute de catarge”; festivalul de poezie „Tot mai citesc măiastra-ţi carte”; lansări de carte etc. Secţia de poezie a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti a ţinut o şedinţă festivă. A vorbit despre poezia lui Eminescu Edgar Papu, după care actorul Ion Caramitru a recitat din versurile eminesciene. Revista „România literară” publică mai multe materiale: Tradiţie eminesciană„Poezii” de Mihai Eminescu în cele două ediţii de George CălinescuLuceafărul - mit al cunoaşteriiPrezenţa lui Eminescu etc.

2 octombrie 1984 - Cu ocazia unei vizite făcute la Muzeul memorial „Mihai Eminescu” din Ipoteşti, cunoscutul om de cultură şi pasionatul cercetător al creaţiei eminesciene. - Constantin Noica - a propus facsimilarea manuscriselor lui Eminescu şi depunerea acestora în biblioteca casei memoriale. Iniţiativa a fost preluată. Azi, o bună parte din aceste manuscrise, în facsimile, se află în acest lăcaş de aduceri aminte şi de studiu.

3-5 decembrie 1984 - Sub auspiciile Seminarului de limba română din cadrul Departamentului de studii romanice al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Roma, în colaborare cu Biblioteca română din Roma, are loc Colocviul Eminescu, având ca temă generală: „Aspecte şi probleme ale receptării operei literare. Momentul Eminescu”. La colocviu au participat personalităţi ale vieţii literare şi culturale italiene şi franceze, precum şi din ţara noastră: Aurellio Roncagilia, Luisa Valmarin, Rosa del Conte, Georges Barthouil, iar de la noi I.D. Bălan, Adrian Marino, Eugen Tudoran, Marin Sorescu etc.

7 decembrie 1984 - În cadrul zilelor culturii R.D. Germane la Bucureşti, la Muzeul Literaturii Române are loc vernisajul expoziţiei „Eminescu - Schiller”. Sunt expuse mărturii ale receptării operei schilleriene de către marele nostru poet, tălmăcirile datorate lui Eminescu din scriitorul german, precum şi exegeza privind apropieri pe planul creaţiei între cei doi scriitori.

1985 - Apare, la Editura Academiei, în îngrijirea lui Dimitrie Vatamaniuc, volumele XII şi XIII din seria de Opere, iniţiată de Perpessicius, conţinând publicistica lui Eminescu apărută în ziarul „Timpul” şi alte publicaţii.

15 ianuarie 1985 - Ziua de naştere a lui Eminescu este marcată prin acţiuni diverse. În organizarea Muzeului Literaturii Române are loc o manifestare în cadrul căreia se prezintă fragmente inedite din dramele dacice eminesciene, în lectura Valeriei Gagealov şi Andrei Magheru Au fost ascultate fragmente muzicale din preferinţele poetului etc. În sala Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani are loc, sub egida Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, o amplă manifestare consacrată împlinirii a 135 de ani de la naşterea poetului. Asemenea manifestări mai au loc la Ipoteşti, Biblioteca judeţeană Galaţi, Clubul întreprinderii de rulmenţi din Bârlad, Casa de cultură din Ialomiţa, Biblioteca „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti etc.

14 iunie 1985 - „România literară” publică, pe două pagini, un amplu studiu Luceafărul şi paradoxul cunoaşterii, semnat de G. Munteanu. Sunt reproduse portretele de tinereţe şi de maturitate ale poetului.

În Rotonda Muzeului Literaturii Române are loc un program literar-muzical pe versuri eminesciene. La Botoşani şi Ipoteşti se desfăşoară, sub patronajul Uniunii Scriitorilor şi al Comitetului judeţean de cultură Botoşani, „Zilele Eminescu”. Participă numeroase personalităţi. Cu acest prilej se decernează premiul „Eminescu” pentru cel mai bun studiu dedicat operei eminesciene, revenit lui Dan C. Mihăilescu pentru volumul „Perspective eminesciene”.

29 septembrie 1986 - Cunoscutul om de cultură şi poet, Mihai Steriade, trăitor în Belgia, scrie redacţiei ziarului „Clopotul” din Botoşani: „Eu... am îndeplinit câte ceva în favoarea Ţării noastre, răspândindu-i gloria literară şi culturală, prin traduceri în limba franceză şi germană şi prin conferinţe ţinute în Spania, Franţa, Italia, Belgia şi Austria. Lui Eminescu..., din 1922 şi până azi, eu i-am consacrat multe pagini tipărite spre a-l face cunoscut lumii”. (apud „Clopotul”, Supliment literar, 15 iunie 1989).

22 octombrie 1986 - Ziarul italian „Gazzetta di Mantova” (cel mai vechi cotidian din Italia, fondat în 1664) publică mai multe materiale despre România. Unul din titluri - Unificarea românilor este un merit al culturii, sublinia: „Mari autori, ca Mihai Eminescu, au conferit dimensiuni universale experienţei literare a acestui popor care nu a vrut niciodată să renunţe la propria matcă latină”.

1987 - Secţia Numismatică din Botoşani a pus în circulaţie o medalie jubiliară la 100 de ani de la înfiinţarea liceului din localitate care poartă numele poetului Mihai Eminescu. Reversul medaliei poartă inscripţia: „Liceul Mihai Eminescu. 1887-1987”.

1988 - Apare, la Editura Academiei, Opere vol. 8. din seria Perpessicius, care cuprinde: Teatru original şi traducerile de proză literară. Dicţionarul de rime. Volumul este însoţit de un studiu introductiv semnat de Petru Creţia.

19-22 aprilie 1988 - Are loc, la Tropani (Sicilia), Simpozionul internaţional cu tema „România lui Eminescu”. Simpozionul a reunit personalităţi ale lumii universitare şi academice italiene, reprezentanţi ai presei şi editurilor şi ai diplomaţiei. Au vorbit, între alţii: prof. Vasile Ciucă, prof. Renzo Vento, prof. Antonio de Rosalia de la Universitatea din Palermo, prof. Andrea Bisiechia de la Universitatea din Milano etc.

6 iunie 1988 - Comitetul Executiv al UNESCO, în sesiunea a 129-a dezbate şi aprobă proiectul de rezoluţii privind marcarea centenarului morţii poetului naţional român Mihai Eminescu. În cadrul dezbaterilor se subliniază faptul că adoptarea rezoluţiei reprezintă un binemeritat omagiu adus poetului Mihai Eminescu, a cărui operă face parte integrantă din patrimoniul literaturii universale. Proiectul de rezoluţie a fost propus de Mahomed Fatholah el Khatib (Egipt), Bernando Honwana (Mozambic), Siegfried Kaemf (Germania), Elsa D.R. Lelly (Argentina) şi Kazimierz Zygulski (Polonia).

30 august 1988 - Casa memorială „Mihai Eminescu” din Ipoteşti este vizitată de membri ai Asociaţiei „Ludi di Enea” din Tropani - Italia, în frunte cu prof. Renzo Vento. Cu acest prilej s-au recitat poezii de Eminescu traduse în limba italiană.

12 ianuarie 1989 - Numărul 2 al revistei „România literară” publică o suită de articole omagiale închinate lui Mihai Eminescu. Între semnatari amintim numele lui Alexandru Rosetti, V. Râpeanu, Alexandru Piru, Tatiana Slama Cazacu, Petru Creţia etc. sunt publicate o serie de creaţii artistice dedicate poetului: Visurile, valurile..., scenariu cinematografic de Ion Brad şi Victor Crăciun; poemul dramatic Luceafărul de George Uscătescu; versuri semnate de Gellu Dorin etc. Se reproduc portretul de tinereţe al poetului, bustul realizat de Gheorghe Anghel şi cel realizat de Gabriela Manole Adoc, mai multe desene inspirate din opera eminesciană sau din locurile natale ale poetului.

13 ianuarie 1989 - În cadrul tradiţionalei „Rotonda 13”, la Muzeul Literaturii Române, se desfăşoară manifestarea „Eminescu în conştiinţa românească”. Au vorbit Alexandru Balaci, Romul Munteanu şi Dimitrie Vatamaniuc.

14 ianuarie 1989 - Suplimentul literar al „Scânteii tineretului” publică, pe prima pagină, bustul lui Eminescu, sculptat de Gheorghe Anghel, aflat la Ipoteşti, precum şi o suită de articole omagiale. Sub genericul „Eminesciana” este grupat un ciclu de poeme închinate poetului omagiat.

Uniunea Scriitorilor organizează, în sala Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Capitală, o manifestare Eminescu. Viaţa şi opera poetului au fost evocate de Alexandru Balaci, Cezar Baltag, Ion Gheorghe, George Munteanu. Au recitat din versurile eminesciene Ilinca Tomoroveanu şi Gheorghe Cozorici.

La Biblioteca Centrală Pedagogică are loc „Colocviul de eminescologie”. Au rostit comunicări Romulus Vulcănescu, E. Tudoran, Dimitrie Vatamaniuc, Mihai Zamfir şi Amita Bhose.

15 ianuarie 1989 - Sub auspiciile Comitetului Judeţean de Cultură Botoşani şi a Uniunii Scriitorilor se inaugurează a XVII-a ediţie a „Zilelor Eminescu”, acţiune înscrisă în Centenarul Eminescu. Cu acest prilej se face un pelerinaj la casa poetului din Ipoteşti, în pădurea unde se află lacul cântat în poeziile sale.

16 ianuarie 1989 - Începe la Botoşani colocviul „Mihai Eminescu - omul deplin al culturii româneşti”. Au participat şi au susţinut comunicări Constantin Ciopraga, M. Drăgan, Ştefan Avădanei, Dimitrie Vatamaniuc, M. Ungheanu, G. Munteanu, Sânziana Pop etc. În cadrul colocviului, un juriu, prezidat de Constantin Ciopraga, a decernat premiile „Mihai Eminescu” ale Uniunii Scriitorilor lui Dimitrie Vatamaniuc pentru activitatea de editor al operei lui Eminescu şi lui Mihai Drăgan pentru activitatea de exeget al operei eminesciene şi pentru coordonarea colecţiei „Eminesciana”.

31 ianuarie 1989 - În prezenţa unei asistenţe formate din editori şi cercetători de la Muzeul Literaturii Române, are loc, la Casa „Scânteii” din Capitală, simpozionul „Mihai Eminescu - paşi spre integralitatea operei”.

La sediul Bibliotecii române din Roma se desfăşoară lucrările colocviului „Leopardi şi Eminescu”, organizat sub auspiciile cunoscutei Academia di Roma. Colocviul a inaugurat seria manifestărilor culturale dedicate centenarului Eminescu în Italia.

Biblioteca Centrală Metropolitană din Tokio a găzduit expoziţia: „Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei româneşti”.

martie 1989 - La Universitatea din Timişoara are loc o emoţionantă manifestare cultural-educativă dedicată Centenarului Eminescu. Cu acest prilej se deschide expoziţia „Mărturisiri inedite despre Eminescu”. Tot acum are loc spectacolul „Porni Luceafărul” la care şi-au dat concursul Teatrul Naţional şi Filarmonica „Banatul” din localitate.

Biblioteca Română din Paris a demarat seria de manifestări omagiale. Prof. Paul Miclău a ţinut expunerea cu titlul „Mihai Eminescu sau naşterea unui geniu”.

Sub egida Asociaţiei Scriitorilor din China, la Beijing a avut loc o manifestare cultural-artistică în memoria poetului român Mihai Eminescu. A vorbit Deng Youmei, membru al prezidiului Uniunii Scriitorilor care a subliniat că Eminescu se bucură de o mare apreciere în rândul poporului chinez: „Pentru aceasta, China aduce un prinos de recunoştinţă marelui poet şi poporului român, care i-a dat naştere”.

În organizarea Uniunii Scriitorilor, a Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara şi Comitetului judeţean de cultură a avut loc o suită de manifestări la Timişoara, Lugoj, Reşiţa şi Oraviţa, reconstituind itinerariul bănăţean străbătut de poet când însoţea trupa lui Mihai Pascali.

3 aprilie 1989 - Are loc, în organizarea Radioteleviziunii, recitalul „Integrala scrierilor lui Eminescu”, în rostirea actriţei Leopoldina Bălănuţă.

4 aprilie 1989 - Sub cupola celui mai înalt forum al ştiinţei, Academia Română, are loc sesiunea ştiinţifică cu tema „Momente semnificative din istoria Academiei Române”, cu referiri la preocupările acestui forum pentru opera lui Eminescu. (O şedinţă de omagiere a lui Eminescu - comunicare susţinută de Radu Voinea, preşedintele Academiei).

mai 1989 - „Carte - Cultură - Cunoaştere” s-a intitulat simpozionul omagial organizat de Biblioteca Judeţeană din Cluj Napoca.

Sub genericul „Carte-educaţie-cultură” s-a desfăşurat la Botoşani un simpozion interjudeţean. Organizat de Biblioteca judeţeană din Botoşani, simpozionul a reunit specialişti din mai multe zone ale ţării. Cu acest prilej s-a vernisat şi expoziţia „Eminescu - 100”, organizată la muzeul memorial din Ipoteşti.

În cadrul manifestărilor omagiale dedicate Centenarului Eminescu, la Alba Iulia a avut loc, în organizarea Uniunii Scriitorilor, o manifestare închinată poetului. Despre locul Transilvaniei în constituirea operei eminesciene a vorbit Eugen Tudoran.

În cadrul „Zilelor Eminescu”, organizate la Sibiu (11-13 mai), s-a înmânat lui Petru Creţia premiul Uniunii Scriitorilor „Mihai Eminescu” pentru activitatea de editare a operei eminesciene.

„Mihai Eminescu şi cultura populară” se intitulează sesiunea de comunicări organizată de Comisia de folclor a Academiei.

25-28 mai 1989 - În aceste zile s-au desfăşurat la Iaşi lucrările Colocviului naţional studenţesc „Mihai Eminescu”, importantă manifestare cultural-ştiinţifică, ajunsă la cea de a XV-a ediţie. Organizat sub egida Asociaţiei studenţilor şi a Ministerului învăţământului, Colocviul a inclus mai multe acţiuni: o sesiune de referate şi comunicări pe teme eminesciene, două mese rotunde, o expoziţie omagială, vizite la monumente istorice şi de artă, o excursie de studiu şi documentare pe traseul Botoşani, Ipoteşti, Putna.

30 mai 1989 - La Novi Sad, sub auspiciile Radioteleviziunii din localitate, a avut loc o manifestare omagială Eminescu.

În localitatea Bourbon-Lancy (Franţa) s-a vernisat o expoziţie de cărţi şi publicaţii în limba franceză, ilustrând opera lui Eminescu. Bibliotecii din localitate i-au fost donate mai multe volume din scrierile poetului.

Sub auspiciile Asociaţiei de prietenie Suedia-România, la Biblioteca municipală din Stockholm a fost organizată o seară dedicată comemorării lui Mihai Eminescu. A vorbit Kristina Gummelson, preşedinta Asociaţiei.

Biblioteca Română din Paris a organizat o manifestare Eminescu. Poetul francez Paul Mestas şi alţi vorbitori au evocat valoarea operei eminesciene şi rolul acesteia în cadrul literaturii române şi universale. S-a recitat din poeziile lui Eminescu traduse în limba franceză.

iunie 1989 - Revistele „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Tribuna”, „Vatra”, „Ramuri”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Astra”, „Tomis”, „Tribuna României”, „Steaua”, „Utunk”, „Rumanische Rundschau”, „România literară” etc. apar în format festiv, fiind consacrate Centenarului Luceafărului poeziei româneşti.

În cadrul „Zilelor Eminescu”, la Botoşani s-a desfăşurat a 17-a ediţie a simpozionului interjudeţean „Opera eminesciană - izvor permanent de educaţie patriotică a tineretului”. Au participat tineri din 11 judeţe ale ţării.

La Constanţa a avut loc a VIII-a ediţie a simpozionului naţional de folclor. Comunicările au avut ca temă creaţia folclorică eminesciană.

„Mihai Eminescu - omul deplin al culturii româneşti” s-a intitulat colocviul care a avut loc la Ipoteşti, dedicat centenarului Eminescu. Au participat numeroşi specialişti. Cu acest prilej s-a vernisat expoziţia de grafică „Locuri eminesciene”, s-a vizionat spectacolul de sunet şi lumină „La Eminescu” şi a avut loc şezătoarea „Omagiu la Luceafăr”.

La Iaşi are loc festivalul de poezie „Mihai Eminescu”.

Lângă statuia lui Eminescu din Constanţa au loc spectacolul şi recitalul de poezie eminesciană.

Cotidianul „El Moudjahid”, având cel mai mare tiraj din Algeria, a consacrat o pagină vieţii şi operei marelui nostru poet.

La Universitatea din Heidelberg s-a organizat o manifestare omagială Eminescu. Au fost susţinute mai multe comunicări legate de viaţa şi opera eminesciană. Studenţii seminarului de romanistică au susţinut un recital din poezia lui Eminescu.

În cadrul unei manifestări dedicate centenarului Eminescu, la Universitatea din Londra a fost lansat volumul omagial „Sărbătorirea lui Mihai Eminescu”, tipărit de Editura Forest Books, în limba engleză. Îngrijit de Brendei Walker, volumul conţine 28 de poezii.

Ziarul algerian „Horizons” publică, sub titlul „Mihai Eminescu - geniul creator”, un amplu articol privitor la viaţa şi opera poetului. sunt inserate o serie de poezii de Eminescu.

Editura „See Thai Press” din capitala Thailandei publică un volum cuprinzând traducerea capodoperei eminesciene, Luceafărul.

Editura „Cearte de la Fortaleza” publică o ediţie bilingvă româno-portugheză a poemului Luceafărul, sub titlul Vesper. Eminescu. Traducerea şi notele sunt realizate de poetul Luciano Maia.

Cunoscuta revistă de cultură „Schema” ce apare la Milano consacră, în nr. 31/32, spaţii largi poetului Mihai Eminescu.

Revista „Literatură şi artă”, organ al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, consacră mai multe materiale lui Eminescu.

Revista mozambicană „Domingo” publică o pagină privitoare la viaţa şi opera lui Eminescu.

5 iunie 1989 - Societatea „Mihai Eminescu” din Freiburg (Germania), care îşi desfăşoară activitatea în colaborare cu seminarul de romanistică de la Universitatea din acest oraş, a organizat o manifestare închinată poetului nostru naţional. S-a prezentat comunicarea „Eminescu, poet universal” şi un program de muzică clasică românească. Au participat membrii societăţii, oameni de cultură, studenţi.

Biblioteca Congresului din Washington a inaugurat o expoziţie intitulată „Mihai Eminescu-poetul naţional al României”. sunt prezentate lucrări din creaţia eminesciană, volume de exegeză asupra operei sale, precum şi un album ilustrând aspecte din viaţa poetului şi mediul în care a trăit.

6 iunie 1989 - În cadrul „Zilelor culturii româneşti” organizate în Germania, Centenarul morţii lui Mihai Eminescu a fost marcat printr-o expoziţie de carte românească şi prin mai multe manifestări culturale organizate în diferite localităţi.

9 iunie 1989 - În Canada, Centenarul Eminescu este marcat prin o expoziţie omagială, vernisată la Universitatea din Ottawa.

9 iunie 1989 - Cotidianul de limbă arabă, „Al-Goumhuria”, ce apare la Cairo, publică un amplu articol despre viaţa şi opera lui Eminescu, însoţit de portretul poetului şi de poezia Egipetul, tradusă în arabă. Postul de radio Cairo a transmis o emisiune consacrată lui Eminescu. Facultatea de arte din Cairo a organizat un simpozion dedicat poetului. Ambasada română din capitala egipteană a donat Universităţii din Cairo exemplare din opera lui Mihai Eminescu.

În suita manifestărilor prilejuite de Centenarul Eminescu, Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu”, Institutul de Lingvistică, Societatea de Ştiinţe Filologice au organizat o sesiune de comunicări. Au participat critici şi istorici literari, cercetători, cadre didactice din Capitală şi din ţară.

La Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti s-a vernisat o amplă expoziţie de carte ce reuneşte volume cuprinzând opera completă a lui Eminescu, opere alese, ediţii bibliofile, traduceri, studii consacrate vieţii şi operei.

10-11 iunie 1989 - La Iaşi are loc a IX-a ediţie a „Festivalului de poezie Mihai Eminescu”. Cu acest prilej s-au decernat premiile festivalului. „Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi” s-a intitulat spectacolul realizat de Teatrul Naţional, de Opera Română şi Filarmonica „Moldova”, cu care s-au încheiat manifestările omagiale Eminescu.

12 iunie 1989 - „Manuscrisele şi ediţiile eminesciene” s-a intitulat expoziţia realizată de Academia Română. Au fost reunite peste 500 de exponate - manuscrise, corespondenţă, fotografii, ediţii din opera poetului etc., elemente care întregesc biografia lui Eminescu.

13 iunie 1989 - Carin Berg, director al Centrului European pentru învăţământul Superior, reprezentantul UNESCO la Simpozionul naţional „Mihai Eminescu” organizat la Bucureşti, a subliniat că decizia luată de UNESCO de a comemora în 1989 Centenarul Eminescu reprezintă o nouă dovadă a reputaţiei internaţionale a acestuia, o nouă confirmare a valorii universale a operei eminesciene. În cadrul manifestărilor omagiale, UNESCO, în afara faptului că s-a asociat organizării simpozionului internaţional dedicat lui Eminescu, a scos, în colecţia sa de opere de marcă, un volum de poeme eminesciene (în traducere engleză), ceea ce va asigura o audienţă şi mai largă operei sale. Celebrarea Centenarului Eminescu a găsit un larg ecou în numeroase ţări ale lumii, unele comisii naţionale pentru UNESCO au contribuit la organizarea acestor activităţi.

Are loc, pe scena Teatrului Naţional din Cluj Napoca, premiera cu piesa „Amor pierdut - Viaţă pierdută” de Mihai Eminescu.

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani prezintă în premieră transpunerea scenică a textului dramatic eminescian „întemeietorii”, în regia lui Dan Alexandrescu.

La Baia Mare, Centenarul Eminescu este marcat printr-o expoziţie de carte, organizată de Muzeul Judeţean şi alte instituţii de cultură. Cu acest prilej a avut loc şi o manifestare Eminescu.

Are loc, la Ateneul Român din Bucureşti, Simpozionul naţional consacrat Centenarului Mihai Eminescu. Simpozionul a reunit o serie de personalităţi ale vieţii culturale româneşti şi străine. În cele două secţiuni: Poezie, proză, teatru şi Ştiinţă, filozofie, publicistică au susţinut comunicări, alături de specialişti din ţară, numeroşi străini: Amita Bhose (India), Kazimierz Jurczak (Polonia), Radu Flora (Iugoslavia), Montri Univajami (Thailanda), Adam J. Soroki (Statele Unite), Nadine Brewer (Statele Unite), Helmuth Frisch (Germania), Ion Milos (Suedia), Kemal Ozer (Turcia), Sumya Haruya (Japonia), Carin Berg (director al Centrului European pentru Învăţământul Superior al UNESCO la Bucureşti), Juri Kojevnikov, Sanislav Semcinski (URSS), Louis Courriol (Franţa) etc. Vorbitorii au subliniat că Eminescu reprezintă imaginea exemplară a poetului care şi-a iubit cu ardoare poporul şi a exprimat năzuinţele, sentimentele sale cele mai adânci. În acelaşi timp, s-a afirmat că el întruchipează în conştiinţa poporului român geniul artistic creator. Populară prin însăşi rădăcinile ei cele mai adânci şi cele mai viguroase, creaţia eminesciană a devenit bun al întregului popor. Remarcând că toţi poeţii români de azi se consideră aparţinând generaţiei Eminescu, Sumya Haruya observa că: „pentru un cititor din străinătate prestigiul poeziei eminesciene este deosebit de impresionant. Puţini poeţi din alte ţări s-ar bucura de o apreciere atât de privilegiată. Nu mulţi contemporani s-ar crede de aceeaşi generaţie cu Hitomaro (secolul VII), cu Basho (secolul XVII), sau cu Sakutaro din secolul nostru. Nici Dante în Italia, nici Goethe în Germania nu ocupă în poezia naţională respectivă o asemenea poziţie atotputernică. Chiar dacă ei au avut privilegiul de a fi divinizaţi, rolul lor este limitat din punct de vedere istoric. Contemporaneitatea cu Eminescu decurge din faptul că limba română poetică a fost perfecţionată de Eminescu, ca şi din caracterul sintetic al limbii poeziei eminesciene, de unde ţâşnesc mai toate izvoarele poeziei româneşti contemporane”. În acelaşi context, poetul suedez de limbă şi origine română, Ion Milos (născut în Iugoslavia) afirma: „Eminescu - misterul creator al sufletului omenesc, legătura de iubire între români şi omenire, dorul de nemurire al fiinţei româneşti. Cu Eminescu începe totul şi limba literară de cea mai înaltă expresie, şi muzica cuvintelor îmbătătoare, şi gândirea înălţătoare. Eminescu este saltul românesc spre înalt, spre universal” (apud „Scânteia”, 15 iunie 1989).

La Ipoteşti, în amfiteatrul organizat în aer liber, în apropierea Muzeului memorial „Mihai Eminescu”, a avut loc spectacolul de muzică şi poezie „Omagiul la Luceafăr”. Programul manifestărilor organizate pe meleagurile natale ale poetului mai include Colocviul „Eminescu - omul deplin al culturii româneşti”, cu participarea unui număr mare de critici şi istorici literari din ţară, ciclul de recitaluri de poezie şi muzică „Dor de Eminescu”, expoziţia de grafică „Locuri eminesciene” etc.

Muzeul memorial „Iosif Vulcan” din Oradea a organizat simpozionul cu tema „Eminescu şi Familia”, urmat de vernisarea expoziţiei intitulate „Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre” şi şezătoarea literară „La steaua care-a răsărit”. La Galeriile de artă din Oradea s-a deschis expoziţia „Eminescu în ex-libris”, omagiul adus de artiştii plastici marelui scriitor.

14 iunie 1989 - Pe scena Ateneului Român din Bucureşti a avut loc spectacolul literar-muzical dedicat Centenarului Eminescu. Filarmonica George Enescu a interpretat poemul simfonic Luceafărul. Artişti reprezentativi ai scenei româneşti au recitat versuri din creaţia eminesciană (GlossaŞi dacă...Dintre sute de catargeOdăLuceafărulMortua estO, MamăLacul etc.). Orchestra simfonică, Corul de cameră „Preludiu” şi corul bărbătesc al Ansamblului „Doina” al armatei, solişti vocali şi instrumentişti au interpretat lucrări pe versurile eminesciene.

La sediul din Bucureşti al Centrului European UNESCO pentru învăţământul Superior are loc masa rotundă cu tema „Concepţia lui Mihai Eminescu privind învăţământul”. A participat Carin Berg, directorul centrului, reprezentanţi ai Ministerului învăţământului, alţi specialişti.

Sub auspiciile Academiei Române are loc sesiunea ştiinţifică „Mihai Eminescu - poet naţional şi universal”. Lucrările sesiunii sunt deschise de acad. Radu Voinea, preşedintele Academiei. Au mai susţinut comunicări: Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ştefan Pascu, Ion Coteanu etc.

„Eminescu - poet pentru eternitate” se intitulează simpozionul organizat la Cluj Napoca de Asociaţia Scriitorilor din localitate. Din comunicări s-a desprins activitatea de dramaturg, prozator, gânditor şi publicist a lui Mihai Eminescu, dragostea sa profundă pentru ţară, pentru poporul român.

Sub genericul „Eminescu - Creangă”, la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj Napoca s-a vernisat o cuprinzătoare expoziţie prezentând fotocopii după manuscrise, ediţia princeps, alte numeroase ediţii, precum şi una dintre cele mai valoroase piese - „Caietul roşu”, conţinând cinci poeme în manuscris pe care Eminescu le-a dăruit, la 4 ianuarie 1879, Mitei Kremnitz.

Uniunea Scriitorilor din Ungaria şi Radioteleviziunea ungară au organizat, la Clubul „Kossuth” din Budapesta, o seară culturală Eminescu. Despre viaţa şi opera eminesciană a vorbit istoricul literar Pal Rez. S-au recitat versuri din creaţia lui Eminescu, traduse în limba maghiară. Au participat Tibor Cseres, preşedintele Uniunii Scriitorilor, alţi reprezentanţi ai Uniunii şi ai Radioteleviziunii ungare.

Sub egida Asociaţiei de prietenie Marea Britanie - România a avut loc, la Londra, o manifestare Eminescu. În cadrul luărilor de cuvânt s-a evidenţiat valoarea şi locul operei eminesciene în cadrul literaturii române şi universale. S-a recitat din creaţia poetului şi s-a prezentat un film documentar despre viaţa şi activitatea Luceafărului poeziei româneşti.

În aula Universităţii din Ulan Bator (Mongolia) a avut loc o festivitate omagială dedicată lui Eminescu. Pe un fond muzical, s-au recitat poezii de Eminescu. Cu acest prilej s-a vernisat o expoziţie de fotografii şi de carte românească dedicată evenimentului. Între participanţi se afla şi B. Dorj, rectorul Universităţii din Ulan Bator.

Ziarul brazilian „O Povo” a dedicat o pagină omagială lui Mihai Eminescu. sunt inserate poeme eminesciene traduse în limba portugheză, un amplu articol, portretul poetului etc.

La Moscova, sub auspiciile Asociaţiei de prietenie Sovieto-Română, are loc o manifestare cultural-artistică dedicată Centenarului morţii lui Eminescu care a inclus vizionarea expoziţiei „Mihai Eminescu: 1889-1989”, un recital de poezie eminesciană, prezentarea unui film documentar etc. Au participat membri ai Asociaţiei de prietenie, ai Uniunii Scriitorilor, cadre didactice universitare, studenţi, ziarişti, un numeros public. A participat şi o delegaţie de scriitori din România.

15 iunie 1989 - „Mihai Eminescu - 100” se intitulează suplimentul ziarului „Clopotul” din Botoşani dedicat în întregime Centenarului morţii lui Mihai Eminescu. În cadrul acestei publicaţii omagiale semnează o serie de personalităţi ale vieţii culturale şi literare: Radu Voinea, Alexandru Balaci, Marin Sorescu, Dimitrie Vatamaniuc, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ioan Alexandru, Mihai Drăgan, Constantin Ciopraga, Amita Bhose etc.

Revista „România literară” (nr. 24) apare într-o ţinută festivă şi este consacrată, în întregime, lui Mihai Eminescu.

Uniunea Scriitorilor şi Artiştilor Plastici din Albania a organizat o seară omagială Eminescu. Scriitorul Nasi Lara, secretar al Uniunii, alţi poeţi şi traducători, au vorbit despre creaţia eminesciană. Actori ai Teatrului de Operă din Tirana au recitat din poeziile lui Eminescu. S-a prezentat filmul documentar „Mihai Eminescu” şi s-a vizionat expoziţia de fotografii consacrată evenimentului. Au participat personalităţi ale vieţii politice şi culturale albaneze, scriitori, traducători, editori, studenţi.

La Biblioteca Română din Paris are loc conferinţa „Testamentul lui Eminescu”. Cu acest prilej s-a proiectat filmul documentar „Eminescu”, s-au recitat din poemele eminesciene şi s-a vizionat o amplă expoziţie de carte. Au participat numeroşi scriitori şi artişti plastici.

La Universitatea federală din Rio de Janeiro, unde se află o placă comemorativă Eminescu, a avut loc o amplă manifestare omagială dedicată lui Eminescu. S-au prezentat mai multe comunicări. S-au recitat fragmente, în romană şi portugheză, din Luceafărul.

15-18 iunie 1989 - În cadrul manifestărilor prilejuite de Centenarul Mihai Eminescu, un grup de scriitori români şi străini a efectuat o călătorie de documentare în judeţele Botoşani, Iaşi şi Suceava. S-au vizitat locuri istorice şi social-culturale, au participat la spectacole, simpozioane, expoziţii. La călătorie au participat scriitori din Bulgaria, Iugoslavia, Cehoslovacia, Germania, Irak, Japonia, Marea Britanie, Polonia, Suedia, Statele Unite, Turcia şi URSS. Grupul de scriitori străini a fost însoţit de numeroşi scriitori români, reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor.

16 iunie 1989 - Sub egida Universităţii din Zurich (Elveţia) are loc omagierea lui Mihai Eminescu. Cu acest prilej s-a evocat viaţa şi activitatea poetului român. S-a recitat din versurile sale. La catedra de romanistică a Universităţii s-a vernisat o expoziţie documentară de carte şi fotografii. A participat decanul facultăţii, prof. Hans Stricker, precum şi un numeros public: studenţi, oameni de ştiinţă, profesori.

Centrul de cultură „Juan Marinello” din Havana (Cuba), găzduieşte spectacolul poetico-muzical: „Omagiul lui Mihai Eminescu”.

Uniunea Scriitorilor din Tunis organizează Simpozionul Eminescu. Viaţa şi opera poetului sunt evocate de Laroussi Metoui, preşedintele Uniunii. Mai mulţi scriitori tunisieni au evidenţiat locul creaţiei eminesciene în literatura română şi universală, prezentând, totodată, traduceri proprii în limba arabă din lirica lui Eminescu. Au participat numeroase personalităţi ale vieţii culturale tunisiene.

17 iunie 1989 - Revista „UNESCO - kuriiri” ce apare în Finlanda, publică un amplu articol: „Mihai Eminescu, poetul naţional al României”. sunt prezentate date privind viaţa şi opera eminesciană, subliniind că Eminescu, cel mai mare poet liric al României, şi-a câştigat, prin valoarea creaţiei sale, un loc de seamă în literatura universală.

20 iunie 1989 - Cotidianul tunisian „La Renouveau”, ce apare la Tunis, consacră un larg spaţiu Centenarului lui Eminescu. sunt prezentate aspecte ale vieţii şi creaţiei poetului.

22 iunie 1989 - Centenarul Eminescu a fost marcat la Belgrad printr-o suită de manifestări omagiale. Despre viaţa şi opera poetului a vorbit Adam Pusslojici, secretar al Uniunii Scriitorilor din Iugoslavia. Actori din Belgrad şi Novi Sad au susţinut un recital de poezie Eminescu, în limba română şi sârbo-croată. S-au interpretat cântece pe versurile eminesciene. Au participat personalităţi ale vieţii politice şi culturale din Iugoslavia.

În organizarea Universităţii Humboldt din Berlin, la care a studiat Mihai Eminescu, s-a desfăşurat un colocviu ştiinţific dedicat personalităţii marelui nostru poet. Comunicările susţinute de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Eva Behring, cercetător la Academia de ştiinţe etc. au pus în evidenţă faptul că marele poet român şi-a câştigat prin valoarea operei sale, în întreaga lume literară, un loc de seamă în literatura universală.

23 iunie 1989 - La Firenze (Italia), în Palatul Strozzi, au vorbit despre Eminescu: Maria Luzi, Sauro Albisani, Giuseppe Bevilacqua etc. Cu acest prilej au fost lansate volumele recent apărute: Genio desolato, ediţie realizată în traducerea Silviei Mattesini şi Monicăi Farnetti, cu o prefaţă de Marin Mincu şi volumul Lucifero, în traducerea lui Sauro Albisani. Evenimentul este marcat şi prin mai multe articole apărute în presă prin care se evocă personalitatea şi opera lui Eminescu.

Centenarul Eminescu este marcat, la Opera Română din Cluj Napoca, prin spectacolul de operă înger şi demon de Tudor Jarda, pe un libret de Nicolae Pârvu şi Tudor Jarda.

25 iunie 1989 - Actori ai Teatrului Naţional, solişti ai Operei Române şi ai Filarmonicii de Stat din Cluj Napoca au susţinut un spectacol literar-muzical-coregrafic „Eminesciana”.

26 iunie 1989 - În localitatea germană Offenbach a avut loc o seară culturală consacrată Luceafărului poeziei româneşti. S-a evocat personalitatea lui Eminescu şi s-au prezentat volume din creaţia eminesciană. Au participat cadre didactice şi studenţi din localitate, un numeros public.

28 iunie 1989 - Mai multe reviste jugoslave consacră spaţii largi Centenarului Eminescu. Revista „Lumina” (în limba română) îi dedică un întreg număr. sunt publicate traduceri, studii şi articole etc.

29 iunie - La Bangkok are loc un simpozion dedicat Centenarului morţii lui Mihai Eminescu. Organizat sub patronajul Congresului poeţilor de limbă thai din Thailanda, la simpozion s-au prezentat mai multe comunicări. Au luat parte peste 400 de scriitori, oameni de cultură şi artă, oficialităţi din cadrul Ministerului Educaţiei, Departamentului Artelor, reprezentanţi ai presei şi televiziunii.

În cadrul Centenarului Eminescu, în sala Teatrului muzicii „Lyra Pragensis” din Praga, are loc premiera spectacolului „Venere şi madonă”. În foişorul teatrului a fost deschisă expoziţia omagială Eminescu.

Revista „Kmen” a Uniunii Artiştilor cehi publică un amplu articol consacrat lui Mihai Eminescu.

30 iunie 1989 - Are loc, la Salzburg (Austria), un simpozion Mihai Eminescu. sunt prezentate mai multe comunicări, precum şi un recital de poezie şi cântece pe versurile eminesciene. Manifestarea s-a constituit într-un elogiu adus culturii şi spiritualităţii româneşti. La simpozion au participat profesori şi studenţi de la Universitatea din Salzburg.

2 iulie 1989 - La Opera Română din Bucureşti are loc premiera operei „Eminescu” pe muzica lui Paul Urmuzescu.

7 iulie 1989 - Radioteleviziunea albaneză difuzează o emisiune dedicată lui Mihai Eminescu. Prof. Dhimiter Shuteri, preşedintele Comitetului albanez pentru înţelegere şi colaborare în Balcani, în interviul acordat cu acest prilej, a subliniat faptul că opera poetului a fost tradusă în limba albaneză şi se bucură de mare preţuire.

20 iulie 1989 - Teatrul „Frăţia” din Kiev găzduieşte o seară literară închinată lui Mihai Eminescu. Personalitatea şi opera marelui nostru poet sunt prezentate de Stanislav Semcinski, profesor la Universitatea din Kiev. Se vizionează spectacolul „Poetul şi fecioara”, se lansează o antologie din poezia lui Eminescu, tradusă în limba ucraineană. La manifestare participă scriitori, traducători, reprezentanţi ai Asociaţiei de Prietenie Sovieto-Române.

august 1989 - Filiala armeană a Asociaţiei de prietenie Sovieto-Române a organizat la Erevan o seară închinată Centenarului Eminescu. Cuvântul de deschidere este rostit de Hasmic Manaserian, director adjunct al Bibliotecii Academiei de Ştiinţe din Armenia. Despre viaţa şi opera lui Eminescu a vorbit Suren Kolangian, cercetător ştiinţific, care a menţionat traducerile făcute în limba armeană din creaţia eminesciană. Cu acest prilej a avut loc un recital din poezia poetului român. În foaierul sălii de conferinţe a fost organizată o expoziţie de carte.

21 septembrie 1989 - În cadrul „Zilelor culturii româneşti în URSS”, în sala de marmură a Bibliotecii Unionale pentru Literatură din Moscova a fost deschisă o expoziţie de carte dedicată poetului Mihai Eminescu.

Sub auspiciile Societăţii de prietenie Finlanda-România, la Helsinki s-a desfăşurat o seară literară dedicată marelui poet român Mihai Eminescu şi lui Ion Creangă. Cu acest prilej s-a organizat o expoziţie de carte, precum şi o expoziţie de pictură cu tematică inspirată din opera celor doi scriitori. Radiodifuziunea finlandeză a prezentat un program literar-muzical pe texte din opera celor omagiaţi.

25-27 septembrie 1989 - În aceste zile s-au desfăşurat la Aachen (Germania) lucrările Congresului bianual al Romaniştilor germani. Secţiunea a X-a a congresului s-a desfăşurat sub genericul „Mihai Eminescu - viaţa şi opera sa - , cu prilejul centenarului morţii”. Au participat specialişti din Germania, Franţa, Spania, Italia, Belgia.

19 octombrie 1989 - Academia Slovacă de Ştiinţe, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice din România, Societatea Slovacă de Ştiinţa Literaturii şi Institutul de Teorie şi Istorie Literară „George Călinescu” din Bucureşti au organizat, la Bratislava, un simpozion consacrat lui Mihai Eminescu, cu ocazia comemorării a 100 de ani de la moartea sa. Au susţinut comunicări specialişti români, cehi şi slovaci. Au participat cadre didactice de la Universităţile din Praga şi din Bratislava, un numeros public.

noiembrie 1989 - În oraşele Lund, Malmo, Goteborg şi Stockholm, sub egida Comitetului suedez pentru comemorarea a 100 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu şi a Asociaţiei de Prietenie Suedia-România, s-a desfăşurat un simpozion dedicat lui Mihai Eminescu. Despre creaţia eminesciană şi însemnătatea ei naţională şi universală au vorbit scriitorii Ion Milos, Sven Christer Swaha, Jan Oestergren (Suedia), prof. Nadine Brawer (Statele Unite), Alexandru Balaci (România). S-a recitat din creaţia lui Eminescu în limba română şi suedeză, s-au interpretat cântece pe versurile poetului român. În acest cadru s-a lansat primul volum din poeziile lui Eminescu traduse în limba suedeză, traducere realizată de Ion Milos.

noiembrie 1989 - Are loc la Universitatea din Londra o seară culturală consacrată lui Mihai Eminescu. Manifestarea a fost completată cu o expoziţie documentară privitoare la viaţa şi activitatea poetului naţional al României.

decembrie 1989 - În organizarea Consiliului Britanic şi a societăţii poeţilor din Marea Britanie, la Facultatea de Muzică şi Dramă din Londra are loc o seară literară Eminescu. Au fost evocate viaţa şi activitatea poetului nostru naţional.

În sala coloanelor a Casei Scriitorilor din Moscova a avut loc o seară consacrată lui Mihai Eminescu, organizată de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, Ministerul Culturii, Societatea Unională „Kniga”. În prezidiul adunării au luat loc o seamă de personalităţi ale vieţii politice şi de stat, oameni de cultură şi artă, precum şi o delegaţie a Uniunii Scriitorilor din România condusă de D.R. Popescu, preşedintele Uniunii. Despre semnificaţia evenimentului, marcat în întreaga lume în cadrul marilor aniversări UNESCO, a vorbit A. Mihailov, secretar al conducerii Uniunii Scriitorilor, criticul Mihai Cimpoi, scriitor din Republica Moldova.

Cu ocazia Centenarului morţii, Editura Academiei reproduce, într-o formă grafică modernă, ediţia princeps Poezii de Mihai Eminescu realizată de Titu Maiorescu.

1990 - Editura Eminescu reproduce ediţia Mihai Eminescu Proză şi versuri realizată de V.G. Morţun, Iaşi, 1890.

Apare, în colecţia „Eminesciana” a Editurii Junimea, volumul Poeziile lui Eminescu semnat de Constantin Ciopraga.

Editura Junimea, în colecţia „Scrieri româneşti esenţiale”, publică volumul Mihai Eminescu Poezii, cu o prefaţă semnată de Constantin Ciopraga.

1991 - Apare sub egida Bibliotecii Centrale Pedagogice, volumul „Predarea limbii şi literaturii române”, având ca subtitlu „Lucrările Colocviului de eminescologie. 14-15 ianuarie 1989” în care sunt incluse o sumă de comunicări semnate între alţii de Radu Voinea, Eugen Tudoran, Dimitrie Vatamaniuc, Mihai Drăgănescu, Mihai Zamfir etc.

Mihai Eminescu Sonete se intitulează „Antologia” realizată de Petru Creţia, în care introduce „32 de reproduceri după manuscrise”, însoţit de un amplu studiu critic intitulat „Sonetele lui Eminescu”.

Casa de Editură şi Presă „Viaţa Românească” publică în colecţia „Cartea pentru elevi” un volum de Poezii de Mihai Eminescu, antologie, studiu introductiv şi analize de Ion Rotam.

Apare la Editura Albatros lucrarea „Semnificaţia numelor proprii eminesciene” semnată, de Ştefan Badea, o amplă analiză lingvistico-stilistică asupra scrisului eminescian.

Maria Mureşanu Ionescu publică la Editura Junimea, colecţia „Eminesciana”, lucrarea Eminescu şi intertextul romantic, o importantă contribuţie la studiul operei lui Eminescu.

Apare la Editura Minerva volumul II al albumului alcătuit de Victor Crăciun, intitulat Eminescu, un veac de nemurire.

10 ianuarie 1991 - Petru Creţia publică în „România literară” un ciclu de articole „În marginea ediţiei princeps a poeziilor lui Eminescu”, subliniind contribuţia lui Titu Maiorescu la editarea operei eminesciene.

„România literară” (nr. 2) este consacrată, în bună parte, lui Mihai Eminescu. Pe prima pagină este reprodus portretul poetului pictat de Ştefan Luchian. Sunt publicate şi o suită de articole cu tematică eminesciană.

14 ianuarie 1991 - Are loc la Ateneul Român o Reculegere sub semnul lui Eminescu, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la naşterea poetului. A participat Andrei Pleşu, ministrul culturii.

30 mai 1991 - Se desfăşoară la Iaşi Colocviul naţional studenţesc „Mihai Eminescu” (ajuns la cea de-a XVII-a ediţie). Colocviul reuneşte studenţii filologi din toate centrele universitare. S-au prezentat un mare număr de comunicări cu tematică eminesciană.

13 iunie 1991 - „România literară” (nr. 24) publică sub genericul „Eminesciana”, o suită de stadii privitoare la Eminescu.

20 iunie 1991 - Apare în „România literară” studiul „Asupra paternităţii unor poeme atribuite lui Eminescu”, semnat Ion Calotă, se fac referiri la poeziile publicate La mormântul lui Aron Pumnul.

19 iulie 1991 - „Le Monde” din această dată este consacrat literaturii româneşti. „Cotidianul” publică şi un portret al poetului nostru naţional şi un articol important privind creaţia eminesciană.

15 august 1991 - Începând cu numărul 33 al „României literare” Eugen Simion publică un amplu studiu intitulat Eminescu.

1992 - Artiştii plastici şi „Universul Eminescu” se intitulează albumul publicat la Editura Meridiane semnat de Petre Popescu-Gogan.

Editura Minerva, în colaborare cu editura Columbia University Press din New York a editat volumul de scrieri alese de Ion Creangă şi Mihai Eminescu (în limba engleză) în îngrijirea profesorului Kurt W. Treptow de la Universitatea din Illinois (Statele Unite).

Petru Creţia publică în „România literară” sub genericul Lecturi eminesciene o suită de studii pe marginea sonetelor lui Eminescu.

21 februarie 1992 - Are loc la Muzeul Literaturii Române o conferinţă de presă în cadrul căreia Petru Creţia a prezentat proiectul înfiinţării la Ipoteşti a Memorialului Eminescu. Este vorba de un complex muzeistic de nivel naţional în cadrul căruia să funcţioneze şi un centru de cercetare şi tipărire a operei eminesciene.

 

Check Also

Bukovinskaia zariia, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Bukovinskaia zariia, de Mihai Eminescu, este un articol publicistic a cărui primă ediţie a apărut …

Fântâna Blanduziei, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Fântâna Blanduziei, de Mihai Eminescu, este un articol publicistic a cărui primă ediţie a apărut …

Iar iconarii, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Iar iconarii, de Mihai Eminescu, este un articol publicistic a cărui primă ediţie a apărut …

Iconarii d-lui Beldiman, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Iconarii d-lui Beldiman, de Mihai Eminescu, este un articol publicistic a cărui primă ediţie a …

Mai lesne se torc…, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Mai lesne se torc…, de Mihai Eminescu, este un articol publicistic a cărui primă ediţie …