Mihai Dragolea

Mihai Dragolea (13 februarie 1955, Petroşani, judeţul Hunedoara) - prozator şi critic literar. Este fiul Floarei (născută Cismaru), economistă, şi al lui Ioan Dragolea, jurist. A frecventat clasele primare, gimnaziale şi liceale în oraşul natal, iar după bacalaureat şi după stagiul militar, devine student (în 1975) al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca.

Participă la cenaclul Echinox şi se integrează grupului de tineri scriitori din jurul revistei studenţeşti cu acelaşi nume, în paginile căreia debutează cu eseul Caragiale în patru timpi (1977). Se ataşează îndeosebi de profesorii Mircea Zaciu, Ion Vlad, Ion Vartic şi Doina Curticăpeanu. După licenţă, este repartizat, în 1979, ca profesor în comuna Muşata (judeţul Vaslui). Redactează revista manuscris „Muşeţelul”. Din toamna lui 1981, este profesor la Liceul Industrial Minier din oraşul Vulcan, până în 1984, când se mută la Cluj Napoca. Lucrează, în continuare, în învăţământ (1984-1987), fiind profesor la Beliş, Gherla, Sânnicoară şi Dezmir.

Metodist, între septembrie 1987 şi decembrie 1989, la Centrul Judeţean de îndrumare a Creaţiei Populare, se transferă la începutul anului 1990 la Studioul Teritorial de Televiziune Cluj, fiind, întâi redactor, apoi secretar general de redacţie (1994-1997) şi realizator. Colaborează cu cronici literare, eseuri, proză şi publicistică la „Echinox”, „Tribuna”, „Steaua”, „Vatra”, „Familia”, „Viaţa românească”, „Apostrof”, „Contrapunct”, „Euphorion”, „Observator cultural” şi la Radio Cluj. Călătoreşte în Marea Britanie şi Elveţia.

Debutează editorial cu volumul În exerciţiul ficţiunii. Eseu despre Şcoala de la Târgovişte (1992; Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul pentru debut al Asociaţiei Scriitorilor din Cluj Napoca şi Premiul pentru eseu la Salonul Naţional al Cărţii, Cluj Napoca). În 1993, este distins cu Premiul Marconi pentru emisiuni literare radiofonice. Este doctor în filologie al Universităţii din Cluj Napoca, din 1998, cu teza Literatura fragmentară. De asemenea, este membru al ASPRO.

Format în ambianţa revistei „Echinox”, Dragolea a colaborat mai întâi la rubricile „Eseu” şi „Proza”, comentând îndeosebi scriitori pe care îi va analiza şi în cartea de debut. Apoi, în anii 1979 şi 1980, în tandem cu Emil Hurezeanu, succesiv altui tandem (Ion Simuţ, Radu G. Ţeposu), asigură „cronica literară”, în aceste pagini se configurează opţiunile sale tematice.

În exerciţiul ficţiunii. Eseu despre Şcoala de la Târgovişte este o încercare, prima la dimensiunile unei monografii în critica literară românească de azi, de a aproxima fenomenul estetic exemplar în literatura română postbelică reprezentat de Şcoala de la Târgovişte. Dragolea abordează creaţia lui Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu, Tudor Ţopa, Petru Creţia şi Alexandru George din perspectiva unor concepte de poetică a prozei. Fixat, totuşi, mai mult pe evoluţia prozei lui Mircea Horia Simionescu, studiul se prezintă ca o suită de examinări, vizând, simultan, un tablou al temelor definitorii pentru operele scriitorilor menţionaţi.

Criticul analizează scrierile acestora sub raportul genului şi al speciei, atent la concordanţe şi diferenţe, şi caută o cale de acces spre zona de adâncime a acestui fenomen creativ singular în literatura noastră. El observă statutul paradoxal al „şcolii”, ca fiind una mai curând a „afinităţilor descoperite odată cu publicarea volumelor şi nicidecum una a asemănărilor dictate prin norme prealabile”. Dacă nu se sprijină suficient pe motivaţiile de istorie literară necesare (cronologia constituirii grupului, aportul protagoniştilor la fondul doctrinar comun, modul de participare individuală şi diferenţele implicite etc.), în schimb, comentariul, interpretarea scrierilor „târgoviştenilor” au o formulă colocvială, suplă, ingenioasă, echilibrat distribuită între rigoarea supunerii la obiect şi digresiunea confesivă.

Criticul investighează nuanţat modurile particulare şi formele predilecte ale prozatorilor analizaţi de a se raporta la lumea literaturii („catalogul de imagini”, „lista”, „repertoarul de teme”, „jurnalele”, „autoportretele”). Felul de a proceda din primul studiu critic este continuat în Arhiva de goluri şi plinuri. Literatura fragmentară (1998), încercare de a aproxima „cât de îndatorată este o parte însemnată a prozei româneşti din deceniile şase-nouă poeticii fragmentului” (Argument).

La origine teză de doctorat, lucrarea are o perspectivă teoretică, desfăşurată în capitolele Preliminarii şi Revere pentru o teorie a formei - fragmentul, dar şi o amplă secţiune aplicativă, accentuat analitică, în care autorul examinează, în principal, trei specii de frontieră (jurnalul, epistolarul şi dicţionarul), chemate „să producă argumentele necesare şi să constituie probele irefutabile ale vitalităţii discursului literar fragmentar”. De-a lungul a trei capitole (Scrisorile şi viaţa dintre ele, Anatomii ale ficţiunii, Viaţa dicţionarelor), criticul se întoarce în „interiorul literaturii intermitenţei”, ilustrat de scrisul ultimelor trei decenii din secolul trecut.

Lectura critică panoramează epistolarele (Ion Barbu, Constantin Noica, Radu Stanca, Ion Negoiţescu, Alexandru Rosetti, George Călinescu, I.D. Sârbu), jurnalele (Şcoala de la Târgovişte, Marin Mincu, I.D. Sârbu), dicţionarul, catalogul (Mircea Horia Simionescu şi Radu Petrescu) în ipostaza lor literară. După cele două lucrări critice, Dragolea s-a manifestat ca autor de proză scurtă (Călătorii spre muchia de cuţit, 1999) şi de roman (De departe spre aproape, 2001), în care vădeşte afinităţi cu eseistul pasionat de formele şi procedeele literaturii fragmentare, practicate aici dezinvolt.

Opera literară

  • În exerciţiul ficţiunii. Eseu despre Şcoala de la Târgovişte, Cluj Napoca, 1992;
  • Arhiva de goluri şi plinuri. Literatura fragmentară, Cluj Napoca, 1998;
  • Călătorii spre muchia de cuţit, Piteşti, 1999;
  • De departe spre aproape, Piteşti, 2001.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …