Marin Sorescu – poezii şi proze despre vieţuitoare

Prin volumele Unde fugim de-acasă? (1966), Cocostârcul Gât-Sucit, O aripă şi-un picior - Despre cum era să zbor (1970), Ocolul infinitului mic, pornind de la nimic (1973), Cirip-Ciorap (1993), Lulu şi Gulu-Gulu (1995) şi Diligenţa cu păpuşi, Marin Sorescu aduce în literatura pentru copii o operă originală nu atât prin conţinut, cât prin formă - foarte modern scrisă şi accesibilă copiilor.

Unde fugim de-acasă?, apărută în 1966, cu subtitlul Aproape teatru, aproape poeme, aproape poveşti reprezintă o antologie de mici proze ritmate care descriu universul infantil într-o permanentă relaţie cu cei cărora li se adresează. M.N. Rusu îl consideră un feeric poem dedicat memoriei, amintirilor, în special celor înmatriculate în copilărie, subliniind răspunsul la întrebarea din titlu: revizitarea condorilor, regresiunea şi revigorarea prin ele. De aceea nu este o carte pentru copii, ci una despre copilărie (...) acel paradis pierdut (M.N. Rusu, 1967)

Modernitatea vine din postura în care se află autorul, el nu-şi propune neapărat să instruiască, să moralizeze, cum întâlnim în multe alte opere pentru copii, ci intenţia sa este să le satisfacă acestora setea de cunoaştere, curiozitatea, imaginaţia etc. Copilul este unul al epocii moderne, conectat la diverse surse de informare (televizor, cinematograf etc.). Excursiile imaginare în grădina zoologică, la munte, în deltă, la Polul Nord sau la Polul Sud sunt atracţiile vârstei infantile, adevărate fascinaţii care-l „subjugă” pe cititor prin frumuseţea lor.

Marin Sorescu sugerează ieşirea din copilăria cunoaşterii după epuizarea insesizabilă şi irevocabilă a realităţii: începe ofensiva întrebărilor fără răspuns şi a vieţii fără inocenţă. (Mihaela Andreescu, 1983)

George Călinescu observa la Marin Sorescu o capacitate excepţională de a surprinde fantasticul lucrurilor umile şi latura imensă a temelor comune. Este entuziast şi beat de univers, copilăros, sensibil şi plin de gânduri. (George Călinescu, 1964)

Lumea-format mic este un fel de prefaţă, o invitaţie la joacă: „Dă-ne, soare, zilnic papucul tău cald să putem ieşi pe asfalt... În fiecare zi, pe un kilometru de trotuar stricăm un kilogram de var...”. Ne arată nevoia de vis a copiilor, exprimată prin desenele pe asfalt, „afirmarea prin joc a personalităţii copilului”. (Vistian Goia, 2000)

Marin Sorescu

Maniera în care relatează întâmplările este una realist-naivă, încrezătoare în puterile noastre de a înţelege adâncimile în care plonjează sau culmile pe care se ridică. Marin Sorescu, în postură de prieten mai mare al copiilor, îi însoţeşte la circ (Scamatorii, scamatorii, scamatorii) pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele (...) Aici e ca la teatru. Înţelegi totul dacă eşti cu ochii în patru (...) pentru a afla că animalele nu sunt din pâslă sau plută, / ci sunt autentice, sută la sută. Intrând în lumea - format mic, în această călătorie, el nu intră niciodată în lumea misterului, ci descoperă o intercalare dintre real şi imaginar: „Să nu credeţi că toate acestea sunt minciuni sau că, doamne fereşte, la circ se întâmplă minuni...”.

Descoperim singuri frumuseţile ascunse, dincolo de mări, pe fundul oceanelor, în necuprinsul zărilor, pe măsură ce scriitorul animează o suită întreagă de personaje reale sau imaginare, astfel încât lectorul glosează mental cu o complexitate gradată.

La grădina zoologică lumea de basm capătă dimensiuni reale, palpabile. Copiii descoperă ţinuturi îndepărtate (Sahara). Prin descrierile sale, prin prezentarea bogăţiilor şi frumuseţilor, Marin Sorescu încearcă demitizarea lumii basmului, prin reducerea ei la un cadru real, stimulând mândria de a trăi pe aceste meleaguri.

În Cunoştinţe peste cunoştinţe, ghicind nedumerirea copiilor, poetul oferă o explicaţie plină de fantezie tuturor nedumeririlor. Cunoştinţele sunt transmise într-o formă umoristică, foarte atrăgătoare pentru copii: autorul îmbină aici arhaicul, tradiţionalul cu modernul.

Următoarele secvenţe Marea, o apă folositoare, Muntele cel Hodoronc-Tronc, De-a Delta Dunării, Pământul au o tematică descriptivă, în care imaginile sunt comice, asemănătoare desenelor animate: „M-am făcut luntre şi punte şi v-am adus de la mare la munte. Mă gândisem să vă las la Bucureşti, şi să vă aduc munţii acolo într-o traistă de poveşti. Dar când să-i fac frumos ghem, munţii n-au vrut să încapă în tren. Au zis că ei nu se mişcă din aşezarea lor străveche,numai fiindcă sunteţi voi nişte leneşi fără pereche. Acum uita-ţi-vă: top sunt făcuţi din piatră (care e un fel de prefabricată). Nu ştiu când au crescut aceşti ştrengari, că omenirea când a venit i-a găsit mari. (...) Muntele cel Hodoronc-Tronc”.

Călătoria imaginară continuă în lună La ce latră Grivei?, la Polul Nord şi la Polul Sud (fiindcă Polul Nord e mort fără Polul Sud). Poemele Într-o poveste, Gâştele în afară de pericol, Calul fermecat, dar nefermecat bine, Zmeule, nenorocitule! sunt mici incursiuni pe tărâmul fantasticului, unde Mirela şi Radu, interlocutorii săi, întâlnesc zâne, zmei, palate fermecate, balauri, cai năzdrăvani, având rolul unui îndemn pentru citirea basmelor.

Majoritatea prozelor din acest volum sunt stimulente pentru imaginaţia copiilor, un univers demontabil, cu secrete uşor de descoperit, un autentic univers de suflet al copilului şi copilăriei (Hristu Cândroveanu, 1988). Marin Sorescu nu urmăreşte neapărat norme de conduită, dar le transmite învăţături şi norme de bună purtare: cum ar fi respectul pentru bătrâni - pentru bunici, în Să îmbătrânim-de-o probă. În această schiţă se propune copilului posibilitatea de a îmbătrâni subit, de a-şi fi lui însuşi bunic. Să-şi spună poveşti şi singur să-şi dea plin de gravitate, pe care tot el să le creadă în taină fleacuri.

Limbajul alert, vesel şi exuberant poartă o notă copilărească, are o libertate nestânjenită de ordine adulte şi grave, prin utilizarea de expresii din limbajul familiar: „luaţi-vă de mână”, „asta-i bună!”, „a pălăvrăgi”, „nu ne pasă”, „mi-a venit o idee”; expresii populare: „cu căţel cu purcel”, „a se ţine scai”, „vorba lungă să vă ajungă”; enunţuri interogative: „De ce nimeni nu ne-a ieşit în întâmplare să ne dea o floare?” sau exclamative: „Gata!” , „Lupul nu-l vom aduce, ca e măgar...” - realizează o „pedagogie a libertăţii” în registru ludic.

Prin poezia ludică, împrumutând de la vârsta infantilă candoarea percepţiilor şi a transpunerii lor în desene, insolitul asocierilor dintre obiecte şi evenimente, motivaţiile fanteziste, ceea ce realizează volumul Unde fugim de-acasă? este educaţia estetică a celor mici şi dezvoltarea plăcerii lecturii. Marin Sorescu intră în sufletul copilului pentru a-l înţelege, nu pentru a-l imita. Aici el rămâne încă adult, însă unul care ştie mai multe despre copii decât toţi ceilalţi. (Crenguţa Gânscă, 2002)

Văzut drept un ciudat volum de versuri (transcrise în proză) pentru care două calificative revin mereu pe buze: derutant şi fermecător (Gheorghe Boris Lungu, 1998), acest volum ne dezvăluie noi dimensiuni ale creaţiei soresciene: „un mijloc savant de a comunica original şi inteligent disponibilităţii sufleteşti şi intelective dezirabile”. (M.N. Rusu, 1967) în acest volum se recurge la subterfugii compoziţionale, putând fi percepute ca texte în care intenţionat se fac erori, în care lumea pare că e cu susul în jos, în care finalul dă posibilitatea unei explorări extinse, deschise.

Deconstrucţia formei, principiul libertăţii creatoare, jocul ironic, spiritul fantezist sunt câteva din cele mai evidente trăsături ale scrierii lui Marin Sorescu, caracteristici ce pot fi identificate în volumele luate în discuţie. Spiritul parodic al autorului se angajează într-o destructurare a convenţiilor formei, conţinutului şi particularităţilor de limbaj. Un prim nivel al deconstrucţiei şi reconstrucţiei soresciene se desfăşoară la nivel intertextual, prin întâlnirea care are loc dintre mai multe opere, idei, concepţii iniţiale, fără de care semnificaţia operei nou create este mai săracă.

În volumul Unde fugim de-acasă? figuraţia cărţii e un mijloc şi nu un scop (M.N. Rusu, 1967). Ilustraţiile nu formează o poveste, ci denotă inocenţă, sensibilitate infantilă şi completează perfect naraţiunea ritmată ale acestui volum. Motivaţiile fanteziste, orientarea spre universul minor, domestic şi natural, gustul pentru miniatură se pot citi cu uşurinţă chiar din primul desen, ce înfăţişează un alter ego al naratorului trăgând de sfoară Luna, Soarele si Pământul, simboluri ale întregului univers. Datorită plasticităţii şi mijloacelor artistice utilizate, creează o impresie vizuală puternică, cu accente lirice.

În volumul de poezii pentru copii, O aripă şi-un picior - Despre cum era să zbor (1970), Marin Sorescu se copilăreşte în nişte versuri de o fantezie inteligentă şi o ironie fină, cu subtilităţi pentru oameni mari (Eugen Simion, 1970, 1978). E un homo ludens, care crede că te poţi copilări şi adult fiind, păstrându-şi candoarea, inocenţa, puritatea. Ca dedicaţie, la începutul volumului, Marin Sorescu scria: „Pentru mine când voi mai fi copil, atestând o vacanţă în copilărie doar, făcută din perspectiva vârstei mature. Inventiv, jucăuş, spiritual, autorul se joacă precum un adult: cu nostalgie şi eliberare provizorie”. (Mihaela Andreescu, 1983)

Copiii înfăţişaţi de Marin Sorescu au candoarea Micului Prinţ al lui Antoine de Saint-Exupery şi autorul însuşi simte nevoia să se copilărească, să retrăiască „vârsta de aur” aşa cum mărturiseşte în dedicaţia volumului. (Liviu Chiscop, Ion Buzaşi, 2000)

Poemele din acest volum cultivă suavul, graţiosul, miniaturalul, iar morala este însoţită de o ironie blândă. Cartea este „o însumare de mici fabule în oglinda cărora obiectele apar în chip voit cu capul în jos, iar raporturile dintre ele într-o alcătuire absurdă”. (Eugen Simion, 1978)

Mihaela Andreescu (1983) subliniază universul infantil din aceste poeme, scrise în registrul infantil, cu aer ştrengăresc, sărind într-un picior. Ea vede în aceste volume pentru copii „o copilărire mai mult decât expresia unei trăiri infantile, o ieşire a adultului din sistemul de norme serios şi necesar, care ghidează viaţa, o intrare a lui Gulliver în ţara pigmeilor”. Şi mai edificator i se pare desenul care însoţeşte poezia, un adevărat joc al măştilor care se încadrează perfect în opera lui Marin Sorescu: desene în spiritul cărţii - o fugă din artă.

Eugen Simion vede în Blazare o variantă a lui Zdreanţă: „Găina oua iar - / Şi-l învelea-n ziar. / «Un ou e muncă, dragă, / Nu cumva să se spargă» / Grivei - ştia cuibarul - / Venea, citea ziarul, / Chiar îl mânca - cu ou - / Zicând: «Nimica nou»”.

În operele pentru copii, Marin Sorescu devine, potrivit lui Eugen Simion, un poet al diafanului, tandru şi inocent, reluând elemente din vechile fabule şi compunând unele noi, cu o morală mai atroce, sub învelişuri umoristice. Comicul reiese din ceea ce spune parabola şi ceea ce se înţelege, dintre vorbă şi gând. (Eugen Simion, 1978)

Literatura pentru copii trebuie „să rămână purtătoarea unor idei înalte despre om, să stimuleze, să modeleze, să insufle valorile şi atitudinile fără de care nu se poate concepe un proces deformare, dar evitând să devină o catedră moralizatoare. Pentru a plăcea copiilor, autorul trebuie să scrie ca pentru adulţi, fără maimuţăreli, fără simplitate ostentativă, fără tonul profesoral care explică, învaţă, sfătuieşte”. (Florica Bodiştean, 2007)

Potrivit Floricăi Bodiştean, literatura universului infantil este o literatură originară, aurorală, care reinventează limbajul şi sensul. Tipul de comportament ludic, jocul deliberat cu vorbele, toate modalităţile de dislocare şi rearticulare a codului relevă afinităţile limbajului infantil - ca descoperire a lumii prin cuvânt - cu limbajul poetic, (Florica Bodiştean, 2005), decurgând, de fapt, dintr-o atitudine onto-estetică specifică, cea a „copilăririi” pe care a formulat-o atât de bine Arghezi: Fă-te, suflete, copil...

Volumele universului infantil sorescian reprezintă o destindere firească a creatorului obsedat de întrebări grave, o excursie într-o lume lipsită de primejdii, apărată de certitudinile simple ale vârstei naivităţii. Deşi nu este un autor „profesionist” al literaturii pentru copii, Marin Sorescu ne oferă opere încântătoare despre universul infantil. Autorul priveşte lucrurile din perspectiva copiilor, le tratează cu seriozitate, dar fără să fie moralizator, supărător, „bătrânicios”, stabilind cu cei mici un „contract de sinceritate”. Pentru el, întoarcerea la copilărie poate să reprezinte o oază, un paradis pierdut, pe care îl recreează; o stare psihologică a creatorului, de relaxare, de joacă, de abandon, un adevărat festin continuu de puritate, imaginaţie şi umor infantil.

Check Also

Marin Sorescu

Marin Sorescu (29 februarie 1936, Bulzeşti, judeţul Dolj – 8 decembrie 1996, Bucureşti) – poet, …

Evoluţia prozei în literatura română

Accepţii ale termenului. Evoluţie Cuvântul „proză” vine din francezul „prose” şi înseamnă „discurs care înaintează …

Evoluţia poeziei în literatura română

Accepţii ale termenului Poezia este creaţia literară care exprimă ori sugerează o idee, o emoţie, …