Mariana Dumitrescu

Mariana Dumitrescu (27 august 1924, Bucureşti - 4 aprilie 1967, Bucureşti) - poetă şi traducătoare. Este fiica Eufrosinei (născută Ştefan) şi a lui Nicolae Şerban, funcţionar. A absolvit Liceul „Regina Maria” din Bucureşti, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1946) şi Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică (1947). După dubla licenţă, a lucrat scurt timp ca actriţă şi asistent de regie la Teatrul Naţional din Bucureşti. În 1947, s-a căsătorit cu compozitorul Ion Dumitrescu.

A debutat la 12 ani, cu o scurtă povestire în revista „Muguraşul” (1936), colaborând în continuare la publicaţii ale elevilor, precum şi la Radiodifuziunea Română, cu poemul dramatic Din durerile neamului. A scris scenarii şi a tradus librete de operă. În arhiva poetei, se păstrează, de asemenea, eseuri, nuvele fantastice şi o bogată corespondenţă cu muzicieni şi scriitori. Editorial, debutează cu volumul de versuri Viorile primăverii, în 1942, cartea având pe copertă menţiunea, „Mariana Şerban, clasa Traian Vuia, Liceul «Regina Maria», Bucureşti”. Celelalte cărţi i-au apărut postum.

Primul volum poartă, fireşte, amprenta vârstei adolescentine. Cele patru cicluri ale cărţii sugerează, chiar de la titluri, disponibilităţile poetei, căile posibile pentru desfăşurarea energiei sale literare: Viorile primăverii, Cântece pentru copii, Cântec pentru Bucovina (Din durerile neamului, poem dramatic) şi Traduceri (din Ovidiu, Horaţiu, J.W. Goethe, Heinrich Heine, Percy Bysshe Shelley, Robert Burns, John Milton, Alfred Tennyson). Mai mult decât aspectul de album personal, cartea are o dimensiune de laborator, de atelier literar, însumând exerciţii scriitoriceşti elocvente pentru tipul de sensibilitate al poetei, deschis către celebrarea plenitudinii vitale.

Următoarele două culegeri, Poezii (1967) şi Iarba timpului (1968), sunt mărturia poetică a unei vieţi în confruntare cu suferinţa, cu presimţirea morţii. Poemele tipărite postum îşi trag seva, cum s-a observat, „din încordata veghe a minţii şi a sufletului, ostatecii unui trup condamnat să-şi convertească prea devreme dorinţe şi bucurii de tot felul în nelinişti, în presimţiri şi sumbre chemări dinspre abisurile nefiinţei” (Geo Şerban).

Suferinţa sublimată devine, în proiecţie poetică, laudă melancolică a vieţii. Versurile configurează un lirism al şoaptei, al discreţiei, în pasteluri transparente, în cântece de leagăn, în notaţii succinte, în delicate alegorii miniaturale. În universul său poetic, marcat de pudoarea simţirii şi a expresiei, „lebăda” e simbolul sufletului însingurat, „nacela” - simbolul înălţării la cer, fiinţa alunecând inexorabil în „marele somn”. Sunt detectabile aici uşoare ecouri din Lucian Blaga. Poeta citeşte în semnele lumii „semnele trecerii” şi, ca într-un jurnal tainic al suferinţei, descifrează „meandrele ciclice”, inexorabila trecere către „grădina de dincolo” sau „livezile de apoi”.

Opera literară

  • Viorile primăverii, Bucureşti, 1942;
  • Poezii, prefaţă de Şerban Cioculescu, Bucureşti, 1967;
  • Iarba timpului, cu un desen de Theodor Pallady, prefaţă de Ion Brad, Bucureşti, 1968.

Traduceri

  • Arrigo Boito, Falstaff, Bucureşti, 1963.

Check Also

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …

Anghel Dumbrăveanu

Anghel Dumbrăveanu (21 noiembrie 1933, Dobroteasa, judeţul Olt) – poet, prozator şi traducător. Este fiul …