Manolachi Drăghici

Manolachi Drăghici (1801, Iaşi - 1887, Iaşi) - memorialist. Cel dintâi născut al vornicului Iordachi Drăghici, Drăghici învaţă la Şcoala Domnească din Iaşi. E, de timpuriu, căminar, în 1824 primeşte rangul de spătar, iar în 1828 pe acela de postelnic. În 1830 intră în magistratură, fiind, în continuare, preşedinte al Tribunalului din Dorohoi (1834), oraş unde a fost şi ispravnic, şi al Tribunalului de Comerţ din Galaţi (1839). Om vechi, rămas în urma vremurilor pe care nu le mai poate înţelege, în ultimii ani ai vieţii trăieşte izolat şi nebăgat în seamă.

Înzestrarea lui Drăghici a fost pentru memorialistică. A scris însă şi versuri, publicate în „Alăuta românească” (1837). Cunoscător de limbi străine, a tradus o carte despre Iconomia rurală şi dumesnică - una dintre primele lucrări de ştiinţă economică la noi -, un cod comercial şi o culegere de reţete gastronomice, între 1849 şi 1855, scoate mai multe „acatiste”.

Optica prin care Drăghici priveşte evenimentele în Istoria Moldovei pe timp de 500 ani până în zilele noastre (1857) e aceea a clasei sale, optică tendenţioasă, fără ca autorul să fie un om de rea-credinţă. Acest cronicar întârziat e un spirit conservator, ataşat de legea şi de obiceiurile din vechime. Istoria Moldovei începe, în evocarea lui, cu descălecatul şi se continuă, după o prezentare generală a provinciei şi a originii locuitorilor, cu firea şi obiceiurile lor, cu o recapitulare a domnitorilor, de la Dragoş Vodă până la Grigore Al. Ghica.

Alte evenimente care îşi găsesc loc în cronică sunt războiul ruso-turc (1768-1774), luarea Bucovinei, ocupaţia rusească din 1806-1812, zilele de „zaveră” (1821), revoluţia de la 1848. Câtă vreme se bizuie doar pe scrisa altora (Grigore Ureche, Dimitrie Cantemir, Dionisie Fotino etc.), expunerea e austeră. Când evocarea se apropie de vremea sa, stilul se însufleţeşte, prinde culoare.

Nostalgia trecutului se desprinde din cronica lui Drăghici, conştient totuşi de neajunsurile vechiului regim, pe care le pune însă, în mare parte, pe seama „streinizmului”, condamnând „stăpânirea grecilor”. El are destulă simpatie şi înţelegere pentru ţărănime, după cum nu vede cu ochi buni luxul şi trândăvia marii boierimi, care şi-a pierdut „simţul patriotismului”.

Drăghici aprobă ceea ce ar putea ajuta Ia propăşirea economică şi culturală a Moldovei, dar în general e sceptic, chiar ironic faţă cu tendinţele înnoitoare din viaţa politică şi socială. Mişcarea de la 1848 este zugrăvită în tente oarecum caricaturale. Din punct de vedere literar, asemenea momente, când detaşarea face loc sentimentelor personale, intervenţiei aprinse, chiar şi nedrepte, sunt cele mai convingătoare. Câte o fizionomie de domn fanariot ori episoade dramatice, cum este acela al asasinării lui Grigore Ghica, reţin iarăşi atenţia prin precizia descrierii. Drăghici are darul de a povesti unele întâmplări ca şi cum el ar fi fost de faţă la săvârşirea lor.

Opera literară

  • Istoria Moldovei pe timp de 500 ani până în zilele noastre, I-II, Iaşi, 1857.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …