Malul Siretului, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Pastelul este creaţia lirică în versuri, în care este descris un tablou de natură, realizat prin îmbinarea planurilor uman-terestru şi universal-cosmic. Poetul (eul liric) îşi exprimă în mod direct stările, emoţiile, sentimentele trăite în faţa peisajului zugrăvit. Ca mijloace artistice, pastelul îmbină imaginile vizuale cu imaginile auditive, motorii, cromatice, olfactive etc., un rol important avându-l procedeele artistice, figurile de stil şi coloristica elementelor ce compun tabloul respectiv.

Cuvântul „pastel” este împrumutat din pictură şi defineşte un tablou creat printr-o tehnică specială de folosire a culorilor aplicate discret, imaginile fiind estompate, fără tuşe groase, emanând delicateţe şi gingăşie.

Vasile Alecsandri se situează în fruntea poeţilor paşoptişti, pastelurile sale constituind primul moment de strălucire a poeziei române înainte de Eminescu. Titu Maiorescu a considerat că aceste creaţii lirice sunt „însufleţite de o simţire aşa de curată şi de puternică a naturei” şi sunt scrise „într-o limbă aşa de frumoasă”, încât apreciază că Vasile Alecsandri este „Cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută”.

Preţuirea frumuseţilor naturale ale ţării constituie, poate, cea mai influentă componentă a inspiraţiei pentru poeţii preromantici, fiind animaţi de o înălţătoare iubire de patrie şi de o exaltare specifică epocii în descrierea peisajelor feerice.

Chiar dacă pastelurile au fost scrise în perioada târzie a preromantismului (1868-1869), ele se încadrează tematic în spiritul paşoptist, prin ilustrarea frumuseţilor patriei şi prin utilizarea în exces a figurilor de stil, între care epitetul, comparaţia, personificarea şi hiperbola definesc limbajul artistic specific manierei poetice paşoptiste.

De altfel, bardul de la Mirceşti se deosebeşte de romantici prin faptul că succesiunea anotimpurilor nu simbolizează trecerea ireversibilă a timpului, ci dimpotrivă, creaţia lui exprimă sentimentul stenic (care fortifică, dă putere; întăritor) al eternei regenerări a naturii. Cromatica este specifică acestor creaţii lirice, culorile fiind alese sugestiv în funcţie de anotimpul descris.

Poezia Malul Siretului, publicată în „Convorbiri literare” la 1 mai 1869, este unul dintre cele mai izbutite pasteluri ale lui Alecsandri, fiind o creaţie reprezentativă pentru întreg ciclul, atât prin tehnica artistică, cât şi prin atmosfera emoţională.

Structura şi compoziţia textului poetic

Titlul

Titlul poezie ilustrează locul mirific ce l-a inspirat pe Alecsandri în această poezie, malul râului Siret, care curgea prin apropierea meleagurilor atât de dragi poetului, moşia de la Mirceşti. Incipitul este imaginea artistică a momentului unic al întâlnirii dintre noapte şi dimineaţă.

Vasile Alecsandri

Poezia Malul Siretului este structurată în patru catrene, cu versuri lungi de 15-16 silabe, trăsătură tipică pastelurilor lui Alecsandri. Acest pastel, apreciat în mod deosebit de mai mulţi exegeţi literari, se particularizează prin două aspecte inedite: lirismul subiectiv evidenţiat de prezenţa persoanei întâi, auctoriale - în strofele a doua şi a treia - şi nota meditativă a poeziei din ultima strofă.

Peisajul este realizat prin îmbinarea discretă a planului uman-terestru cu cel universal-cosmic. Din perspectivă preromantică, descrierea peisajului este realizată prin îmbinarea discretă a planului uman-terestru cu cel universal-cosmic, alcătuite din imagini artistice şi figuri de stil.

Imaginarul poetic

Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică specifică eului liric, a cărui interpretare implică reflectarea sensibilă a lumii înconjurătoare prin funcţia expresivă şi estetică a cuvântului, sunetelor şi culorilor.

Prima strofă

Strofa întâi descrie acel moment incert al dimineţii devreme, când ziua se îngână cu noaptea, când întreaga natură pare adormită, iar deasupra luncii Siretului plutesc „aburii uşor ai nopţii”, ce par „fantasme”, comparaţia provocând o puternică stare emoţională. Imaginea motorie a cetii care „se despică” printre ramurile copacilor, este însoţită de imaginea vizunia a râului personificat, care „se-ncovoaie” pe sub arborii din luncă.

Comparaţia „ca un balaur” este de factură mitologică, asemenea metaforei „mişcă solzii lui de aur”, care sugerează curgerea lentă a valurilor unduitoare ale râului. Epitetul cromatic „solzii lui de aur” accentuează fiorul lăuntric provocat de lumina strălucitoare a dimineţii, care se reflectă în undele Siretului.

Strofa a doua

Strofa a doua ilustrează în mod deosebit lirismul subiectiv prin introducerea persoanei întâi singular, vocea auctorială exprimând încântarea pentru peisajul de basm al dimineţii. Aşezat pe „malu-i verde”, eul liric, în ipostaza privitorului, este fascinat de curgerea continuă-a Siretului, care „la cotiri se perde” şi ale cărui ape somnoroase sapă „malul năsipos”.

Atracţia pe care peisajul o exercită asupra eului liric este exprimată prin verbe la persoana I singular: „mă duc”, „mă aşez”, „privesc”, iar tabloul este dominat de imagini motorii, „apa curge”, „se schimbă-n vălurele”.

Epitetul cromatic „malu-i verde” sugerează un anotimp călduros, iar alte epitete descriptive, contribuie la crearea emoţiei pentru frumuseţea peisajului: „prundişul lunecos”, „malul năsipos”, elemente ce constituie planul obiectului privit de eul liric. Râul Siret este personificat şi în această strofă, deoarece „adoarme la bulboace”.

Strofa a treia

Strofa a treia începe cu imaginea delicată a sălciei pletoase care se apleacă deasupra undelor Şiretului, tabloul fiind brusc dinamizat şi animat de un peşte care „saltă-n aer după-o viespe sprintioară” şi de raţele sălbatice care „se abat din zborul lor”, aşezându-se pe undele primitoare.

De remarcat în această strofă sunt epitetele care evidenţiază detaliile peisajului: „salcie pletoasă”, „viespe sprintioară”, „apa-ntunecată”, „nour-trecător”. Epitetul în inversiune „sălbaticele raţe” accentuează ideea peisajului viu prin specificul păsărilor care poposesc „din zborul lor” în aceste locuri feerice, iar metafora „un nour trecător”, sugerează stolul de raţe care întunecă temporar albia râului.

Ultima strofă

Ultima strofă accentuează ideea că acest pastel nu descrie numai un peisaj natural, ci şi un peisaj al sufletului, evidenţiind lirismul subiectiv al poeziei. Atitudinea eului liric este meditativă, sugerând cu discreţie ideea că gândurile lui sunt atrase hipnotic de valurile mişcătoare, prin metafora curgerii Siretului: „Şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale / Cu cel râu care-n veci curge, far-a se opri din cale”.

Eul liric se detaşează, parcă, de natura înconjurătoare, contemplând fascinat şi încremenit de admiraţie lunca ce „clocoteşte” şi privind captivat „o şopârlă de smarald” care, personificată, se uita curioasă la el: „Cată ţintă, lung la mine, părăsind năsipul cald”.

Limbajul şi expresivitatea limbajului poetic

Sugestia

Sugestia textului liric este ilustrată prin figurile de stil (tropi) care compun un tablou unic prin frumuseţe, un adevărat ansamblu estetic realizat prin îmbinarea imaginilor vizuale cu cele motorii, provocând o emoţie puternică de admiraţie şi încântare asupra cititorului.

Expresivitatea

Expresivitatea poeziei este susţinută de verbele aflate la timpul prezent, care profilează permanentizarea aspectului dinamic al ansamblului peisagistic, numind acţiuni care nu se finalizează, ci tind să se eternizeze: „se ridică”, „se despică”, „se-ncovoaie”, „mişcă”, „adoarme”, „se coboară”, „saltă”, „se duce”, „curge”, „clocoteşte”.

În poezia Malul Siretului se manifestă, în mod cu totul surprinzător, ambele tipuri de lirism. Lirismul subiectiv se defineşte prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele şi pronumele la persoana I, care susţin prezenţa eului liric în discursul poetic: „mă duc”, „mă aşez”, „privesc”, „mea”, „-mi”, „la mine”.

Detaşarea contemplativă a poetului se distinge prin descrierea priveliştii captivante, ilustrând lirismul obiectiv prin verbe şi pronume la persoana a III-a: „se ridică”, „se-ncovoaie”, „mişcă”, „se abat”, „cată”, „ea”, „lor”.

Prozodia

Versurile lungi, de 15-16 silabe ca în toate pastelurile, ritmul trohaic şi rima împerecheată creează un tablou pictural, un adevărat spectacol al naturii, care provoacă eului liric trăiri profunde de admiraţie, de încântare, duse până la extaz.

Cu Pastelurile, Vasile Alecsandri atinge treapta deplinei maturizări a talentului său. Clasicismul acestor creaţii lirice se manifestă nu numai în viziunea poetului asupra naturii, ci şi pe tărâmul expresiei. În studiul Direcţia nouă în poezia şi proza română (1872), Titu Maiorescu afirma că Pastelurile constituie „cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturii române îndeobşte”.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …