Literatura şi muzica (limbajul literaturii, limbajul muzicii)

Phoenix şi Cantofabule (1975)

Formaţia „Phoenix”, înfiinţată în anul 1962 la Timişoara, a abordat numeroase subgenuri ale muzicii rock: rock and roll, muzică progresivă, beat, hard rock şi etno rock. În 1978, membrii trupei fug din ţară şi ajung în R.F. Germania. Din acest moment vor concerta sub numele „Transsylvania-Phoenix”. Cantofabule este ultimul album al formaţiei înregistrat în România.

Formaţia „Phoenix”:

  • Nicolae Covaci - chitară solo, voce, chitară acustică, (chitară) double six, blockfldte (fluier)
  • Josef Kappl - chitară bas, voce, vioară, blockflote
  • Mircea Baniciu - solist vocal, chitară acustică
  • Gunther Reininger - pian, pian electric, sintetizator, celestă (instrument muzical de percuţie cu claviatură, ale cărui sunete sunt produse prin lovirea unor plăci de metal), orgă electronică
  • Ovidiu Lipan - baterie, bongos (instrument de percuţie de formă conică sau cilindrică), timpane, gong, clopote, tamburină

  • Discul 1, partea A: Invocaţie, Norocul Inorogului, Scara scarabeului;
  • Discul 1, partea B: Delfinul, dulce dulful nostru, Uciderea balaurului. Ştima casei, Pasărea calandrinon;
  • Discul 2, partea A: Filip şi cerbul, Vasiliscul şi Aspida, Sirena, Pasărea Roc...k and Roll;
  • Discul 2, partea B: Cantic-lu a cucuveaua-liei, Zoomahia, Phoenix.

Versurile albumului au fost compuse de Şerban Foarţă, iar muzica a fost semnată de „Phoenix” (1, 13), Nicolae Covaci (2, 3, 4, 6, 12, 14) şi Josef Kappl (5, 7, 8, 9, 10, 11). Prologul albumului este o piesă rock progresiv de mare complexitate, Invocaţie, în care muzica se combină subtil cu versuri recitate de Florian Pittiş. Este, în fond, o uvertură reunind toate animalele ce vor fi evocate în continuare.

Cea de-a doua piesă, şi cea mai „medievală” dintre toate cele paisprezece care compun albumul, Norocul Inorogului, este un mixaj cu variaţiuni, aranjamente şi racorduri ingenioase de sonorităţi arhaice, obţinute prin folosirea unor instrumente vechi (blockflote, celestă) şi moderne (chitară acustică, double six, sintetizator). Ele compun un fond sonor potrivit pentru versurile lui Şerban Foarţă, în care sunt intercalate şi versuri în franceza veche (Monoceros est beste...), scrise de Philippe de Thaun (poet anglo-normand din secolul al XII-lea, autor al unui Bestiar dedicat soţiei regelui Henric I, Adelaide Louvain).

În aceeaşi linie melodică este compusă şi Pasărea Calandrinon (Vine fără s-o chemi, i-auzi bate-ngeam...) al cărei final, un solo de pian şi vioară, combinat cu râsul straniu din fundal, dă impresia unui descântec. Deosebit este şi Cantic-ul a cucuveaua-liei (Cucuveaua-mbufnată snu t-aflai diu tioi aflată...), de pe ultima faţă a albumului, cu versuri scrise în aromână. Vor mai urma încă două piese, Zoomahia (Aceasta e Zoomahia / războiul... al fiarelor / Bellum terrarum / aceasta este.) şi Phoenix, simbol al renaşterii formaţiei, care închide, ca într-un cerc, albumul, făcând legătura cu Invocaţia de început.

Prin construcţia melodică elaborată, ca şi prin rafinamentul versurilor, Cantofabule reprezintă, probabil, cel mai bun album din istoria muzicii rock româneşti. „Ceea ce era foarte important pentru noi, printre altele, era faptul că reuşeam să introducem, într-un fel pe sub uşă, ca mesaj subliminal, în mentalitatea publicului tânăr, un fel de animale complet uitate, un insolit, dar nu arbitrar, ci de factură canonică, să reactualizăm, într-o mentalitate mai mult sau mai puţin superficială, nişte sensuri arhaice, preexistente. Formaţia a răspuns în acelaşi sens, arhaizându-şi muzica, realizând o extraordinară combinaţie de rock contemporan cu moduri mai mult sau mai puţin arhaice.” (Şerban Foarţă)

„Ne-am gândit pentru început la nişte formule magice de încântare a spiritelor. Un fel de invocaţie. Sunt chemate duhurile acestor animale simbolice şi ele încep să apară, la început cele mai mici şi mai nevinovate, cum ar fi Scarabeul şi Inorogul, pe urmă restul. Delfinul şi cele periculoase. La o vreme, toate acestea intră într-un fel de conflict, Zoomahia, şi totul se termină sugerând începutul unui nou ciclu al existenţei, la un nivel superior, printr-un imn dedicat Phoenix-ului, simbolul renaşterii şi al existenţei veşnice. (Andrei Ujică)

Check Also

Literatura ştiinţifică în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVII-lea

În ce priveşte literatura ştiinţifică, aceea de un nivel mai ridicat circula fie în manuscris …

Literatura populară în Moldova şi Ţara Românească în secolele XVII-XVIII

În ce priveşte creaţia populară din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, suntem într-o situaţie …

Ştefan cel Mare în literatura poporului. Pomenirea lui în timpurile din urmă

Poporul era întrebat deci şi el despre Ştefan cel Mare, după ce vorbiseră despre dânsul …

Literatura istorică în Transilvania în secolul al XVII-lea

Literatura istorică în limba latină, din epoca de decadenţă a umanismului, e mult redusa ca …

Teatrul şi muzica în Transilvania în secolul al XVII-lea

Ca o tradiţie din perioada de înflorire a umanismului, a continuat sa ne cultivata în …