Letopiseţul Ţării Moldovei, de Miron Costin (comentariu literar, rezumat literar)

Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron Vodă încoace, de Miron Costin, continuă cronica lui Grigore Ureche şi, spre deosebire de acesta, Miron Costin este martor şi uneori participant la evenimentele relatate, conferind astfel conţinutului un plus de adevăr istoric, de obiectivitate şi responsabilitate, deoarece „eu voi da seamă de ale mele câte scriu”. Dominat de sentimente patriotice, Miron Costin îşi exprimă deznădejdea că Moldova cădea din ce în ce mai mult sub puterea turcească, iar luptele interne şi externe măcinau ţara: „nu sunt vremurile subt cârma omului, ci bietul om subt vremi”.

Cronicarul realizează pagini memorabile consacrate domniilor lui Vasile Lupu şi a lui Gheorghe Ştefan. Impresionante sunt câteva evenimente ilustrate cu un adevărat talent literar, cum ar fi nunta domniţei Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, cu Timus, fiul hatmanului căzăcesc, precum şi descrierea invaziei lăcustelor, după care nu mai rămăsese „nice frunză, nice iarbă” în biata Moldovă.

Iubirea de ţară face din Miron Costin un istoric obiectiv ce militează - pe parcursul întregii cronici - pentru dreptate şi adevăr, indiferent de sentimentele lui faţă de un domnitor sau altul. Miron Costin consideră asuprirea otomană ca o cumplită nenorocire pentru ţară şi doreşte eliberarea Moldovei de sub jugul turcesc. El vorbeşte cu indignare despre „pântecele turcilor fără fundu”, dar este neîncrezător şi pesimist privind eliberarea ţării de sub stăpânire străină.

Stilul este mai literar decât la Grigore Ureche, presărat cu amănunte anecdotice, portrete sugestive, descrieri de natură; fraza este amplă, cu o construcţie latinească în care sunt evidente influenţele poloneze.

De neamul moldovenilor, din ce tară au ieşit strămoşii lor

De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor este o remarcabilă operă literară şi ştiinţifică, cu un pronunţat caracter polemic. Lucrarea a fost scrisă în ultima perioadă a vieţii lui Miron Costin, în timpul domnitorului Constantin Cantemir, adică între anii 1686-1691. Ideea centrală este argumentarea latinităţii limbii române şi a romanităţii poporului nostru.

Miron Costin

Lucrarea s-a născut din revolta şi indignarea cronicarului îndreptate împotriva unor copişti ai cronicii lui Ureche, mai ales împotriva lui Simion Dascălul, „om de multă neştiinţă şi minte puţină” şi a lui Misail Călugărul, care strecuraseră în copia letopiseţului afirmaţia că moldovenii ar proveni din tâlharii de la Roma, eliberaţi din puşcării şi exilaţi pe teritoriul Daciei. Miron Costin este foarte indignat de aceste „basne” şi intenţionează să scrie o Predoslovie (Prefaţă) la cronica sa, dar adună atâta material documentar, încât realizează o operă de sine stătătoare. Revolta cronicarului este atât de sinceră, încât caracterul polemic al „Predosloviei” capătă - pe alocuri - accente pamfletare.

Miron Costin demonstrează originea romană a poporului român cu argumente ştiinţifice, apelând la izvoare istorice privitoare la împrejurările cuceririi Daciei de către Traian, „de la discălecatul ţărâlor cel dintăi de Traian, împăratul Ramului, cu câteva sute de ani peste mie trecute”. Aduce argumente lingvistice în susţinerea latinităţii limbii române şi argumente de ordin etnografic, comparând portul, firea, obiceiurile moldovenilor cu cele ale romanilor.

De neamul moldovenilor... este o lucrare istorică de mare importanţă pentru cultura veche românească, întrucât este prima scriere care priveşte poporul român în unitatea sa legată de originea comună a locuitorilor din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. Miron Costin este primul umanist care conturează sincronizarea Ţărilor Române cu istoria celor europene, argumentând cu asemănările evidente dintre civilizaţia, obiceiurile şi limba italienilor cu cele ale românilor, ilustrând concret cu latina care stă la originea ambelor limbi, română şi italiană.

Structura şi conţinutul operei

De neamul moldovenilor este structurată în şapte capitole, fiecare purtând un titlu explicativ pentru conţinutul acestora. În prefaţa intitulată Către cititoriu, Miron Costin acordă problemei originii comune a românilor o însemnătate deosebită, dintr-o reală datorie patriotică: „A lăsa iarăş nescris, cu mare ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori, ieste inimii durere”.

Printr-o adresarea directă către cititor, Miron Costin îşi motivează strădania astfel: „Biruit-au gândul să mă apuc de această trudă, să scoţ lumii la vedere felul neamului, din ce izvor şi seminţie sântu lăcuitorii ţării noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti, şi românii din Ţările Ungureşti [...] toţi un neam şi o dată discălecaţi sântu”. De remarcat că sintagma „Biruit-au gândul...” a fost aleasă de Titu Maiorescu pentru a fi încrustată deasupra intrării în camera sa de lucru, considerând-o emblematică şi mobilizatoare pentru un om de cultură.

Revoltat de basnele copiştilor Simion Dascălul şi Misail Călugărul, introduse de aceştia în cronica lui Ureche privind provenienţa moldovenilor „din temniţele Ramului”, Miron Costin consideră că „de aceste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vecinică unui neam, că scrisoarea ieste lucru vecinicu”.

Cronicarul trebuie să fie responsabil de ceea ce consemnează într-o lucrare ştiinţifică, deoarece ea este veşnică şi trebuie să transmită informaţii corecte generaţiilor următoare. Miron Costin este conştient de importanţa misiunii pe care şi-a asumat-o, afirmând: „Eu voi da seama de ale mele, câte scriu”, citând în sprijinul afirmaţiilor sale personalităţi ale culturii europene şi documente istorice care vin în susţinerea ideii de unitate şi origine comună a limbii române, care consemnează ca lucru de mirare „că limba moldovenilor şi a muntenilor mai multe cuvinte are în sine râmleneşti, decât a italienilor”.

Primul capitol, De Italia, menţionează încă de la început originea moldovenilor, care se trag „dintru o ţară care să chiamă Italiia”, având capitala în „oraşul Ramul”, adică Roma. Prezintă apoi aşezarea şi graniţele Italiei, care nu este foarte departe de Moldova, „cale de 30 zile ieste pană la Vineţiia”. Obiceiurile italienilor sunt foarte asemănătoare cu ale moldovenilor: firea ospitalieră, veselă, iubitoare şi petrecăreaţă. Miron Costin citează numele unor istorici celebri ai vremii, documente şi chiar versurile lui Ovidiu, pentru a susţine convingător originea romană a poporului şi latinitatea limbii române.

Al doilea capitol se intitulează „Pentru împărăţia Ramului”, în care prezintă Imperiul roman şi „oraşul Roma, noi zicem Ramul, care oraş ieste în Italiia”, referindu-se la întinderea acestei împărăţii, cu intenţia declarată de a lămuri condiţiile premergătoare ale formării poporului român.

Al treilea capitol, „De Dachiia”, explică existenţa Daciei „cu multe vacuri mai nainte de Hristos” pe aceste meleaguri „unde ieste acum Moldova şi Ţara Muntenească [...] cum şi tot Ardealul cu Maramoroşul şi cu Ţara Oltului”. Miron Costin precizează hotarele Daciei şi vecinii, spunând că era o ţară puternică în vremea lui Decebal, când „lua dachii o sumă de bani din visteriia Ramului, [...] că prăda şi dachii Italiia cu călărimea, pană în zilele lui Traian-împăratul”.

Capitolul următor, „De Traian-împăratul” povesteşte despre „Traian, împăratul Ramului, al şaptelea după Avgustu-chesar, de neamul său spaniol, coprinzându-i scaunul împărăţiei după Domentian”. Traian „au făcut oaste împotriva dachilor” pentru a nu mai plăti bir acestora şi a fost „un războiu mare”, s-a vărsat mult sânge. Ajuns la Dunăre, împăratul roman a construit „pod peste Dunăre, de piatră, cu turnuri de piatră, carele să pomeneşte până astăzi, Turnul Severinul” şi, învingându-l pe Decebal, a ajuns pe meleagurile „unde ieste acum Ţara Muntenească şi ţara noastră, Moldova”, făcând din ele „colonia romana”.

Astfel s-a format poporul român „şi aşa ieste discălicatul cel dintâi acestor ţări cu râmleni”. Miron Costin este primul care susţine că poporul român s-a format ca urmare a cuceririi Daciei de către romani şi a influenţei pe care aceştia au exercitat-o asupra populaţiei băştinaşe: „Iară acesta împărat Traianu pre aici au venitu şi au încunjuratu această parte de lume, cum s-au pomenitu, şi iei au discălicat neamul, seminţiia care trăieşte până acum în Moldova şi în Ţara Muntenească şi cât norod ieste în Ardeal cu acestu nume: român”.

Al cincilea capitol se referă la cetăţile Moldovei şi ale Ţării Româneşti, descriind aşezarea lor, particularităţile fiecăreia şi inscripţiile săpate pe ziduri, intitulându-se „Aicea vine rândul să pomenim de cetăţile ce se află aicea în ţară la noi”, între care menţionăm Cetatea Albă, Hotinul, Suceava, Neamţ, Tighina din Moldova, iar din Ţara Românească podul lui Traian, pe care se afla scris în latineşte „Traiani aeterna columna”, însemnând „pe româniia «A lui Traian, vecinicul stâlpul»”.

Capitolul al şaselea susţine ideea unităţii de origine romană a poporului şi latinitatea limbii, intitulându-se explicativ „De numerile neamului acestor ţări şi de port şi de limba graiului de unde au luat, aşijderea şi de tunsura, cărei să află şi acumu la prostime pe supt munte, lăcuitorii ce sântu şi de lege creştinească de unde au luat”. Miron Costin argumentează că „numele vechiu şi mai direptu ieste rumân, adecă râmlean [...] în Maramoroş şi pe Olt, tot acest nume au ţinut şi ţin până astăzi şi încă mai bine muntenii decât moldovenii, că ei şi acum zic şi scriu ţara sa «rumânească», ca şi românii cei-din Ardeal”.

Numele de „vlah” este străin, „de la turci şi de la greci ieste”, cel de „moldovan” provine de la apa Moldovei, „după al doilea discălicatul aceştii ţări de Dragoşu-vodă”, dar cu toţii vorbesc româneşte, argumentând că „nu întrebăm: «ştii moldoveneşte?», ce «ştii româneşte?», adecă râmleneşte”. Referindu-se la „portul rumânilor”, Miron Costin constată asemănarea cu „portul râmlenilor celor vechi, strămoşilor lor”, ba chiar şi tunsoarea este aceeaşi, „vechiu obiceiu tunsura aceasta, care şi până astădzi să vede la o samă de lăcuitorii a ţării noastre şi-n Ardeal, şi ieste de la râmleni aceasta”.

Citând surse istorice ale vremii, Miron Costin demonstrează că „graiul şi slovele” limbii române se aseamănă cu cele latineşti şi italieneşti, dând exemple concrete de cuvinte şi comparându-le: „Că unele dzice latineşte Deus, noi dzicem Dzău sau Dumnădzău, meus, al mieu [...] iar unele stau neclătite, cumu-i barba-barba, luna-luna şi altele ca acestea: vinum-vinul, panis-pâne, manus-mena, culter-cuţit”. Un alt argument în susţinerea originii neamului românesc îl constituie obiceiurile „meselor şi ospeţelor” care sunt „de la vechii romani”, cele de înmormântare, cu bocetele, „cântăreţii şi preuţii”, care sunt „vechiu obiceiu şi la râmleni”.

Capitolul al şaptelea „şi cel de pre urmă” se intitulează „Vini rândul a arăta cât au trăit aceste locuri cu oameni după descălicarea lui Traian cu românii de la Italiia” şi susţine ideea că românii, ca popor format din daci şi romani, s-au răspândit pe întreg teritoriul vechii Dacii, suferind influenţe diverse în limba fiecărei zone, cu împrumuturi din graiul „ungurescu, cu sârbescu, cu dăţăscu, cu slovenescu”. Miron Costin concluzionează că „aceste câte s-au putut afla de descălecatul cel dintâiu pe largu s-au scris”.

Atitudinea lui Miron Costin în această operă este asemănătoare cu a celorlalţi cronicari, care sunt animaţi de un patriotism înflăcărat, de preocuparea constantă pentru originea noastră romanică, de convingerea că românii trebuie să iasă din întunericul neştiinţei, „de unde suntu şi de ce seminţe, de când şi cum au descălecat aceste părţi de pământu”. Conştiinţa că scrisul este dator să slujească adevărul, că este un act de responsabilitate istorică, încrederea în menirea educativă a istoriei pentru viitorime dau forţă cronicarilor în efortul lor de „a scoate la ştirea tuturor” istoria poporului român.

Check Also

Gură-Cască, om politic, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Gură-Cască, om politic, de Vasile Alecsandri, este o canţonetă comică. Scris, probabil, la Mirceşti, în …

Haimana, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Haimana, de Vasile Alecsandri, este o canţonetă comică. Scris, probabil, mai târziu decât Paraponisitul, Kera …

Kera Nastasia sau Mania pensiilor, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Kera Nastasia sau Mania pensiilor, de Vasile Alecsandri, este o canţonetă comică. Scris la Mirceşti …

Paraponisitul, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Paraponisitul, de Vasile Alecsandri, este o canţonetă comică. Scris probabil la Mirceşti prin 1861-1865, monologul …

Barbu Lăutariul, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Barbu Lăutariul, de Vasile Alecsandri, este o canţonetă comică. În acest cânticel comic, scris la …