Letopiseţul Ţării Moldovei, de Ion Neculce (comentariu literar, rezumat literar)

Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Mavrocordat, de Ion Neculce, relatează, în principal, domnia lui Dimitrie Cantemir. Deoarece este contemporan cu evenimentele istorice narate, Neculce nu se bazează pe izvoare, fiindcă toate „se află în inima mea”, atitudine ce conferă cronicii un caracter subiectiv.

Cronica este o continuare a celei scrise de Miron Costin, pe care Neculce o elaborează când avea peste 60 de ani, de unde se deduce că 70 de ani dintre cei ilustraţi în Letopiseţ coincid cu viaţa lui, de aceea nu a avut nevoie de a studia izvoare istorice, evenimentele Ie-a scris „singur, dintru a sa ştiinţă”.

Structura cronicii

Letopiseţul este structurat în 25 de capitole, ilustrând cele douăzeci şi cinci de domnii, dar numai paisprezece domnitori, deoarece unii au ocupat tronul de câte două-trei ori, ceea ce demonstrează o instabilitate politică în epocă.

În Predoslovie (Prefaţă), Ion Neculce demonstrează că este înzestrat cu simţul unui adevărat istoric, întrucât face o succintă trecere în revistă a scrierilor anterioare, referindu-se totodată şi la izvoarele avute în vedere de acestea. De pildă, despre întemeierea Moldovei nu există „letopiseţe scrise de pământeni vechi”, Grigore Ureche „târziu s-au apucat” să consemneze acest eveniment, de aceea a trebuit să se inspire din documentele „a doi istorici leşeşti”. După el, au scris „un Simion dascălul, un Misail călugărul şi un Eustratie logofătul”, dar aceştia „au fost oameni neînvăţaţi, de n-au citit bine la istorii că au defăimat pre moldoveni, scriind că sânt tâlhari”.

Referindu-se apoi la letopiseţul lui Miron Costin, Neculce menţionează că, neputând fi terminat de acesta, „l-au istovit fiiu-său, Nicolai Costin”, ducând evenimentele până la domnia lui Dabija-vodă. Ion Neculce continuă cronica lui Costin, folosind „izvoade ce au aflat de la unii şi alţii şi din audzitele celor bătrâni boieri” pentru perioada de până la Duca-vodă, iar pentru perioada următoare „au scris singur, dintru a sa ştiinţă, cât s-au tâmplat de au fost în viiaţa sa. Nu i-au mai trebuit istoric strein să citească şi să scrie, că au fost scrisă în inima sa”.

În încheierea Predosloviei, Neculce îndeamnă cititorii să folosească acest letopiseţ pentru „a vă feri de primejdii” şi pentru a fi mai învăţaţi în a da „răspunsuri la sfaturi ori de taină, ori de oştire, ori de voroave, la domni şi la noroade de cinste”. Impresionantă în cronică este relatarea artistică a unor evenimente istorice, cum ar fi: vizita ţarului Petru cel Mare la Iaşi, banchetul dat de domnitorul Dimitrie Cantemir în cinstea lui, precum şi bătălia de la Stănileşti cu turcii. Personalităţile istorice devin adevărate personaje literare, fiind surprinse în mişcare, cu mimică şi gesturi ce au forţă caracterizatoare.

Ion Neculce

Dimitrie Cantemir este prezentat cu numele de domnitor, adică „Dumitraşco-vodă”, despre care Neculce povesteşte că atunci când a urcat pe scaunul Moldovei, toţi boierii erau speriaţi şi îngrijoraţi, deoarece îl ştiau de pe vremea când „era beizade la domnia frăţâne-său, lui Antiohie-vodă” şi când, tânăr fiind, „era atunce nerăbdătoriu şi mânios, zlobiv (rău, răutăcios) la beţie, şi-i ieşisă numele de omu rău”. Însă, în timpul domniei, boierii văd că avea „milă şi nemăririe, începusă toţi a să lipi şi a-I lăuda”, mai ales că era „omu învăţat” şi „lăcomie nu ave mare”.

Portretul lui Petru cel Mare este conturat cu talent artistic, ţarul având trăsăturile unui personaj literar autentic: „împăratul era om mare, mai înalt decât toţi oamenii, iar nu gros, rătund la faţă şi cam smad, oacheş şi cam arunca câteodată din cap, fluturând”. Alte detalii ilustrează firea ţarului Rusiei, care „umbla pre gios, fără alaiu, ca un om prost” şi care „atâta dragoste arăta [...] cătrâ Dumitraşco-vodă”, că îl cuprinse cu mâinile „şi-l sărută pe faţă, pe cap şi pe ochi, ca un părinte pre un fiu al său”.

Petru cel Mare a vizitat mănăstirile din Moldova, fiind impresionat de arhitectura acestora, precum şi de „chipul şi toate obiciele moldovenilor”. Ospăţul dat de Dimitrie Cantemir în cinstea înaltului oaspete este descris cu umorul fin al scriitorului, mesenii „să ospăta şi să veselia pre frumos cu vin de Cotnar şi lăuda vinul foarte”.

Stilul Letopiseţului este presărat cu proverbe şi zicători populare, asemănându-se cu stilul lui Creangă, pe care Neculce îl precedă în privinţa umorului şi a oralităţii.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …