Les bonnets de la comtesse, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

În iarna 1863-1864, când Vasile Alecsandri atinsese vârsta de 43 de ani, faima lui de poet naţional era recunoscută de toată românimea, de o parte şi de alta a Milcovului, de o parte şi de alta a Carpaţilor, piesele sale cuceriseră scenele teatrelor naţionale de la Iaşi şi de la Bucureşti, ca om politic adusese mari servicii Unirii şi consolidării acestui „fapt împlinit”.

Retras la Mirceşti, în zilele iernii acelui an pare să i se fi furişat în suflet ispita de a scrie în limba franceză, în versuri alexandrine, o piesă de teatru într-un act, asupra titlului căreia nu se hotărî la început. Când o isprăvi, o dădu marelui actor francez Francois Jules Got, prieten al familiei fratelui său, în speranţa că acesta va mijloci reprezentarea ei pe scena Comediei Franceze.

Cu toată bunăvoinţa lui Got, însă, care se grăbi să o înmâneze spre lectură directorului de atunci al Comediei Franceze, Edouard Thierry, răspunsul acestuia, deşi conţinea şi unele aprecieri măgulitoare la adresa autorului, fu totuşi un răspuns negativ: „... l’interet est lent a se produire - îi scria Thierry lui Got la 25 martie 1864 - et je ne sais pas meme s’il y arrive a un moment donne. Le commencement de la piece este long. Juliette qui est chargee de la conduire ne sait pas trop elle meme de quel cote elle doit la diriger[...]. J’ajoute que les bonnets ne sont pas trop de mise au theatre, j’entends pour les jeunes premieres et les grandes coquettes [...]. J’aurais voulu pouvoir indiquer a l’auteur le moyen de remedier a ces difficultes pratiques. Je ne l’ai pas trouve, je l’avoue, et je ne lui conseillerais pas non plus de presenter sa comedie en l’etat ou elle est devant le Comite de lecture[...]. Il est certain que l’inexperience meme de l’auteur a de l’agrement et de la grace. On y sent son esprit elegant et fin, une plume de distinction” (conferă C. Gane, Vasile Alecsandri refuzat la Comedia Franceză, Bucureşti, 1940).

Abia peste cincisprezece ani, după ce poezia sa Ginta latină este încununată cu marele premiu al Jocurilor Florale de la Montpellier în 1878, poetul se gândeşte din nou la această piesă - care va fi reprezentată la Paris, în cerc restrâns, la matineurile literare de la Gaite, între anii 1878-1882 (conferă G. Gazier, Lettres inedites du poete roumain Basile Alecsandri a Edouard Grenier, Paris, 1911).

Vasile Alecsandri

Probabil că după reprezentarea ei la Paris, poetul s-a decis s-o şi publice. Ea a apărut la Bucureşti, în 1882, sub titlul: Les bonnets de la comtesse şi este dedicată fratelui scriitorului, locotenent-colonel Ion Alecsandri. Motivul pentru care poetul s-a hotărât să tipărească atât de târziu această Comedie scrisă în limba franceză îl aflăm într-o scrisoare a sa datată „Mirceşti, 20 juin 1882”, adresată lui Edouard Grenier, poet francez, filoromân, fost secretar al domnului Grigore Ghica al Moldovei şi prieten cu Alecsandri încă din 1851: „Vos observations sur les Bonnets de la comiesse scut justes, mais croyez, cher ami, que je n’attache nulle importance a cette bluette. Si je l’ai fait imprimer, c’est uniquement pour race servir comme d’une carte de visite envers mes amis les felibres de Provence et Languedec. Ils ont bien voulu l’agreer avec sympathie et je me contente de ce succes tout intime” (conferă G. Gazier).

Alecsandri nu putuse participa personal la concursul de la Montpellier în 1878, când fusese premiat pentru Cântecul gintei latine, dar în 1882 acceptase să ia parte la Jocurile Florale de la Gap şi Forcalquier. Acest eveniment i-a dat ideea tipăririi piesei scrise cu aproape 20 de ani în urmă. Călătoria lui Alecsandri la Forcalquier şi Gap a însemnat o adevărată manifestare de prietenie provensalo-română, cum stau mărturie scrisorile trimise de poet fratelui, soţiei şi fiicei sale (a se vedea Literatură şi artă română, 1902; Vasile Alecsandri, Scrisori, Bucureşti, 1904; Vasile Alecsandri, Corespondenţă, Bucureşti, 1960; Marie G. Bogdan. Antrefois et ajourd’hui, 1929; Scrisori către Vasile Alecsandri, Bucureşti, 1978).

La 1 mai 1882, Leon Berluc de Perussis, poet provensal şi iniţiatorul Jocurilor Florale, îi mulţumea lui Alecsandri pentru participarea la concurs şi pentru trimiterea unui extras al piesei: „Transmiţându-vă mulţumirile primăriei din Forcalquier - scria acesta - pentru graba cu care aţi binevoit să răspundeţi la dorinţa sa [...], vă rog, în acelaşi timp, să primiţi de asemenea propriile mele mulţumiri pentru trimiterea extrasului Les bonnets de la cosse. Am fost bucuros de această binevenită ocazie de a reciti această operă atât de franţuzească, aşa de fină ca gândire şi de delicată ca formă. Nu vă mai spun, iubite maestre şi prietene, cu ce nerăbdare sunteţi aşteptat la Forcalquier şi la Gap” (conferă Scrisori către Vasile Alecsandri).

Rămânând în relaţii de strânsă prietenie cu poeţii felibri şi îndeosebi cu Frederic Mistral, nu e de mirare că Alecsandri este din nou invitat de aceştia, în 1884, la sărbătorirea centenarului poetului Jean Baptiste Favre (1727-1783). Invitaţia îi făcuse plăcere, cum constata şi fratele său: „Văd pentru a doua cară - îi scria acesta la 26 aprilie 1884 - că eşti destul de ispitit să răspunzi invitaţiei prietenilor tăi de la Montpellier. Cu siguranţă, ispita este mare, este de asemenea îndreptăţită de atracţia reprezentării încântătoarei tale comedii Les trois bonnets de la comtesse, care, cu siguranţă, îţi va aduce, tu fiind de faţă, ovaţii măgulitoare”.

La 4 mai însă, poetul îi scria fratelui său că nu va da totuşi curs invitaţiei felibrilor, deşi era convins că i se pregăteau mari onoruri: „Sunt invitat la sărbătorile centenarului lui Favre care vor fi celebrate la 24 mai cu mare pompă. Patru societăţi corale vor executa Cântecul gintei latine, tradus în patru idiome, provensal, catalan şi încă alte două... Traducerile vor fi făcute de Mistral în limba provensală şi în franceză de Bornier, sau poate chiar de Victor Hugo, mă asigură unii. Les bonnets de la comtesse, mica mea piesă, se va juca pe scena teatrului de la Montpellier. Vezi şi tu că este destul de atrăgător pentru mine, şi cu toate acestea renunţ să mă duc acolo, preferând să mă duc la Paris în cursul lunii mai, pentru a te vedea. Toate aceste puneri în scenă mă obosesc şi ovaţiile au sfârşit prin a mă plictisi” (conferă Vasile Alecsandri, Cele mai frumoase scrisori).

Motivele invocate de Alecsandri nu erau câtuşi de puţin pretexte, pentru că le aflăm exprimate în mai multe rânduri. În această vreme poetul însuşi începe să nu se simtă prea bine cu sănătatea, era foarte îngrijorat de starea sănătăţii fratelui său, a cărui moarte va surveni în curând, iar, pe deasupra, nu era deloc încântat de ideea de a o însoţi pe Carmen Sylva, care fusese şi ea invitată de felibri (conferă Scrisori către Vasile Alecsandri).

Comedia în versuri a lui Alecsandri fusese republicată de felibri încă în 1882 în La semaine, Vienne (conferă broşura Alecsandri, Gap, 1882, unde A. Gagneau - pseudonimul lui Berluc de Perussis - o consideră o capodoperă, amintind maniera lui Musset - a se vedea G.F. Ţepelea şi Ion Climer, Alecsandri şi felibrii, în Limbă şi literatură, 1965). Publicaţia Armanac rouman, 1883, informează că A. Roux a dăruit lui Alecsandri o imitaţie în dialect languedoc a piesei, manuscris intitulat Lous tres bonnets de la coumtesse, cu dedicaţia: „Au poete roumain Vasile Alecsandri a l’occasion de son voyage a Montpellier”, alături de altă dedicaţie în versuri provensale. Acest manuscris se află acum la Biblioteca Academiei Române, sub cota: manuscrisul francez nr. 177. Alecsandri primise cu acest prilej o scrisoare elogioasă şi din partea criticului francez Armand de Pontmartin al cărei original se găseşte la Muzeul de istorie al oraşului Bucureşti (conferă nota Martei Anineanu, în Scrisori către Vasile Alecsandri).

Cuvinte elogioase despre piesă avea să exprime şi un alt provensal, poetul St. Marc Meyrounet, care îi scria lui Alecsandri la 27 mai 1884: „Domnul S-te Guillibert, colegul nostru de la Academie, mi-a împrumutat Les bonnets de la comtesse pe care i le-aţi dăruit, care s-au jucat în mod strălucit la teatrul din Montpellier. Citirea acestei încântătoare piese, aşa de franţuzească ca gust şi spirit, măreşte şi mai mult valoarea ei artistică. Am compus numaidecât după aceea un sonet, pe care vi-l trimit şi care vă arată toată admiraţia mea pentru talentul dumneavoastră atât de variat şi de remarcabil” (conferă Scrisori către Vasile Alecsandri).

Broşura tipărită de Alecsandri: Les bonnets de la comtesse, comedie en un acte, en vers, Bucarest, 1882 - care constituie şi textul de bază al ediţiei noastre, cuprinde o scurtă errata.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …