Leon Donici

Leon Donici (5 iunie 1887, Chişinău - 26 mai 1926, Paris) - prozator şi publicist. Este fiul Domnicăi (născută Donici) şi al lui Mihail Dobronravov, secretar al Consistoriului din Chişinău, şi frate cu Radu Donici.

Familia lui Donici număra câteva generaţii de clerici şi era cunoscută pentru sentimentele şi activităţile proromâneşti. Pe linie maternă, viitorul scriitor se înrudea cu fabulistul Alecu Donici. Înscris în matricolele şcolare cu numele Dobronravov Leon, se va lansa şi se va impune ca literat sub semnătura Leon Dobronravov-Donici. După absolvirea Şcolii Spirituale din Chişinău, continuă studiile la Seminarul Teologic din Sankt Petersburg şi la Universitatea din Iuriev (Dorpot), unde obţine în 1913 licenţa în drept.

Ziarist în Sankt Petersburg, simpatizant al partidelor Socialist Revoluţionar şi Cadet, publică o serie de satire politice privitoare la protagonişti şi la evenimente legate de revoluţia rusă. I se interzice revista pe care o conducea, „Fără cuvinte de prisos”, şi este nevoit să emigreze, cu destule peripeţii, în România. Aici începe să scrie în limba română, pe care o vorbea din copilărie, colaborând, între 1919 şi 1925, cu proză, memorii, portrete literare, cronici artistice, traduceri la mai multe periodice, între care „Adevărul literar şi artistic”, „Basarabia”, „Cugetul românesc”, „Cuvântul”, „Dreptatea” (Chişinău), „Flacăra”, „Gândirea”, „Hiena”, „Sfatul ţării” (Chişinău), „Ţara noastră”, „Universul”, „Viaţa românească” etc.

Spre sfârşitul anului 1924 pleacă la Paris, unde scrie în ziarele emigraţiei ruse şi conduce un ziar propriu. Moare la doar 39 de ani, în spitalul St. Louis din Paris. Nichifor Crainic, sprijinit de Octavian Goga, întreprinde demersurile necesare pentru ca trupul lui Donici să fie adus şi reînhumat la Chişinău, potrivit dorinţei scriitorului.

Debutează cu o povestire, În căutarea veşnicului adevăr (1909, în limba rusă), publicată în revista „Svetoci” din Sankt Petersburg. În scurt timp, devine cunoscut şi apreciat în cercurile literare petersburgheze, consacrarea aducându-i-o nuvela Mon plaisir (1911), scriere manifest anticlericală. Anul 1913 se dovedeşte a fi unul fast pentru Donici: el obţine un succes răsunător cu romanul Novaia bursa (Noul seminar), în care continuă, cu accente de critică incisivă, rechizitoriul la adresa moralităţii dubioase a clerului rus.

Cronici elogioase, între care cele semnate de A.G. Plehanov şi Maxim Gorki, un interes fără precedent manifestat de cititori, care determină apariţia a şaptesprezece ediţii, toate epuizate, traducerea întâi în limbile germană şi polonă, apoi şi în alte limbi, îl situează pe Donici printre scriitorii de mare autoritate. Tălmăcit în limba română de G.M. Ivanov şi prefaţat de Adrian Maniu, romanul va fi tipărit la Bucureşti în 1929.

Urmează tot un roman, Apele mici (1914), interzis de autorităţile ruseşti, iar în 1915 culegerea de nuvele Floare amară (transpunerea în româneşte aparţinând tot lui G.M. Ivanov, se publică în 1930) şi volumul de publicistică Funingine şi fum (1915). Dintre nuvelele apărute în revistele din România, reţin atenţia cu deosebire Marele Archimedes („Viaţa românească”, 1922), surprinzătoare proiecţie preorwelliană a societăţii sovietice din primii ani, În drum spre Emaus („Dreptatea”, 1921), Părintele Maurichie („Flacăra”, 1922) şi Anticrist („Flacăra”, 1923).

În 1923, publică, în „Îndreptarea”, un fragment din comedia Nuvela de comandă, scrisă împreună cu Vasile Savel. Piesa va fi înaintată comitetului de lectură al Teatrului Naţional din Bucureşti, în 1925, dar nu este consemnată reprezentarea ei. În 1924, traduce în limba rusă O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale.

Dintre scrierile în limba română ale lui Donici, cea mai importantă rămâne Revoluţia rusă. Amintiri, schiţe, impresii, apărută în 1923. Este o carte-document, cuprinzând memorii, mărturii şi comentarii despre oameni şi întâmplări din timpul revoluţiei ruse. Modalitatea de relatare reportericească este preponderentă. Faptele sunt folosite ca argumente în demonstraţia clar antisovietica a autorului, oamenii sunt definiţi prin caracterizări oscilând între fişă de stare civilă şi anecdotă, prin aprecieri incisive, prin portrete trasate nervos, uneori caricatural.

Sunt surprinse cu relevabilă forţă de evocare imaginea coşmaresc-apocaliptică a dezagregării unei societăţi, procesul de compromitere a noţiunilor elementare de civilizaţie, proliferarea violenţei, jafului şi imposturii, instaurarea unei pseudoordini întemeiate pe delaţiune, abuz, corupţie, declarativism calp. Este etalată o paradă a principalilor plenipotenţi, de la Lenin şi Troţki până la Kerenski („Napoleon fără un sfert de oră”, parvenitul al cărui prim gest revoluţionar a fost să se mute în palatul imperial), consemnându-se şi conflictele de idei dintre „moderaţii” gen Plehanov şi „excesivii” gen Maxim Gorki. Calităţile literare ale acestei scrieri cu caracter memorialistic sunt relativ modeste, însă gradul de interes durabil pe care îl prezintă nu poate fi pus la îndoială.

Un alt roman, scris la Paris, Cneazul veacului, despre care familia fusese anunţată că a fost încheiat, nu s-a păstrat decât fragmentar. Lucrarea îşi propunea un amplu portret de caracter al aproape legendarului Pobedonosţev, prim-procuror al Sfântului Sinod rus.

Opera literară

  • Revoluţia rusă. Amintiri, schiţe, impresii, Bucureşti, 1923; ediţie îngrijită de Rodica Pandele, postfaţă de Ovid S. Crohmălniceanu, Bucureşti, 1996;
  • Noul seminar, traducere de G.M. Ivanov, prefaţă de Adrian Maniu, Bucureşti, 1929;
  • Floare amară, traducere de G.M. Ivanov, Bucureşti, 1930;
  • Marele Archimedes, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ana-Maria Brezuleanu, Bucureşti, 1997.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …