Legendele populare româneşti

Literatura română este bogată în legende populare şi culte, multe dintre ele cu subiecte religioase, istorice şi geografice. Legendele religioase parafrazează adesea miturile din Biblie. De exemplu: Biblia povestită copiilor de Anne de Vries şi Leagănul de aur, de Traian Dorz - glosări pe marginea versetelor Bibliei, fără însă să devină literatură propriu-zisă.

În spiritul cărţii Selmei Lagerlof sunt creaţiile lui Ion Agârbiceanu din Cartea legendelor. Ele oferă copiilor 45 de naraţiuni scurte, accesibile şi colorate de fantezia autorului, impresionante prin limbajul lor arhaic şi popular. „Eroul” lor este de un copil, universul cărţii se dezvoltă concentric, în jurul Pruncului Iisus şi al părinţilor săi, Iosif şi Maria. Sunt adăugate mereu alte personaje din Biblie, precum Baraba, Iuda, Irod, Pilat, Zachei, Caiafa, Magdalena, Simon-Petru, Iosif şi Nicodim, Ioan Botezătorul etc. Firul epic este construit în jurul „călătoriei” sfintei familii, în Iudeea şi Galileea, Bethleem, Nazaret, Ierusalim etc.

În legendele lui Agârbiceanu, copiii sunt familiarizaţi cu „taina” şi „minunile” credinţei creştine. Realitatea biblică este transpusă literar, cu ajutorul personificărilor, metaforei şi comparaţiilor accesibile celor mici.

Cele mai multe legende sunt cele cu subiect istoric, care evocă personalităţi precum Dragoş-Vodă, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Ioan Corvin, Vlad Ţepeş, Petru Rareş etc. Creatorul anonim evidenţiază calităţile marilor eroi, figuri legendare, precum iscusinţa militară, înţelepciunea, spiritul de dreptate, vitejia etc. Punctul lor de plecare îl constituie un element de adevăr: fapte eroice, construirea unei mănăstiri etc.

Legendă

Copiii citesc cu interes legende scurte, în versuri sau în proză, despre oameni şi vremuri de altădată, fie din curiozitate, fie din dorinţa „evadării” în alte timpuri şi împrejurări, captivaţii fiind de atmosferă, de arhaitatea celor povestite sau de un mic element „senzaţional”. Putem aminti câteva legende de inspiraţie istorică: Traian şi podul de peste Dunăre, Negru Vodă, Movila lui Burcel, Aprodul Purice, Din copilăria lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Stroe Buzescu, Vlad Ţepeş şi solii turceşti, Ioan Corvin şi corbul etc.

Dintre legendele cosmosului sau etiologice, am putea aminti: Dumnezeu, Crearea lumii, Cum l-a izgonit Dumnezeu pe dracul din cer?, Depărtarea cerului de pământ, Soarele este faţa lui Dumnezeu, Dumnezeu ascunde luna în mare, ca să o uite soarele, Sfântul Petru şi orbul, Toiagul lui Dumnezeu, Petecul de pământ pe care dormeau Dumnezeu şi dracul devine pământul, Cum de sunt dealurile dealuri? etc.

O bună parte din legendele populare au constituit sursă de inspiraţie pentru scriitorii noştri: Ion Neculce a consemnat câteva în O samă de cuvinte, (dar nu putea fi considerat autor de legende), Dimitrie Bolintineanu cu ale sale Legende istorice, Vasile Alecsandri cu ciclul Legende (Dumbrava roşie, Dan, căpitan de plai, Legenda rândunicăi, Legenda ciocârliei, Legenda lăcrămioarei etc.), George Coşbuc cu Legenda rândunelei, Tricolorul, Muntele Rătezat, Pomul Crăciunului etc.

Dimitrie Bolintineanu a fost scriitorul paşoptist care a impus legenda istorică în literatura română. Cunoscutele sale creaţii în versuri, Legende istorice, veneau la timp potrivit pentru a răspunde programului Daciei literare şi curentului romantic al vremii. Apelul la trecut, la figurile lui proeminente (precum Mircea, Ştefan, Vlad Ţepeş, Neagoe Basarab, Petru Rareş, Mihai viteazul, Radu Şerban, Preda Buzescu) era făcut cu scopul de a trezi sentimentele patriotice ale contemporanilor.

În literatura română contemporană, s-a continuat tradiţia cultivării acestei specii, îndeosebi a legendei istorice şi geografice. Dintre scriitorii cunoscuţi pentru creaţiile lor, îi amintim pe Dumitru Almaş, Călin Gruia şi Alexandru Mitru. Cel mai fecund este scriitorul Alexandru Mitru, autorul mai multor volume: Copiii muntelui de aur, Ţara legendelor, Palatul de argint, Sabia de foc, Basmele mării etc.

A primit, în 1972, premiul de proză „Ion Creangă” din partea Academiei Române, iar în 1983, publică o antologie, în ţara legendelor, cu cele mai reuşite creaţii. Volumul se deschide cu un „dar generos”, semnat de Ovidiu Papadima şi se încheie cu un elogiu argumentat, semnat de un profesor francez; amândouă semnăturile stând mărturie pentru valoarea şi reputaţia prozatorului atât în ţară, cât şi în străinătate.