Legenda lui Jolde, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Ideea acestei drame istorice, nedusă până la capăt, încolţeşte în mintea lui Alecsandri la Mirceşti, în toamna anului 1878. „Deocamdată - mărturisea el lui Iacob Negruzzi la 12 noiembrie din acest an - atenţia mea a fost atrasă prin epoca lui Alexandru Lăpuşneanu, atât de dramatică şi de caracteristică, în ea am descoperit mai cu deosebire trei personagii care merită de a fi reînviate pe scenă: Jolde, Lăpuşneanu şi Despot. Tustrei ar forma o trilogie istorică, care, bine împărţită, bine ţesută, bine scrisă, ar îmbogăţi literatura noastră” (conferă Vasile Alecsandri, Scrisori).

Scriitorul însă, după ce „înşirui doar protagoniştii din Legenda lui Jolde, execută numai un panou din tripticul dramatic pe care îl proiectase, scriind Legenda lui Despot” (conferă Charles Drouhet).

Despre acest domn, suit pe tronul Moldovei pentru numai câteva zile, Constantin C. Giurescu scrie: „[Alexandru Lăpuşneanu] venind în ţară cu ajutor polon, a găsit însă aci pe un alt candidat, pe Joldea, susţinut de Elena, văduva lui Petru Rareş, care voia să-l facă ginere [...]. La satul Şipote, pe Jijia, ostaşii lui Alexandru prind pe Joldea, care e însemnat la nas şi trimis la mănăstire (septemvrie 1552); apriga Elena plăteşte cu viaţa amestecul ei în această chestie; în schimb însă, în anul următor, Ruxandra, fiica lui Rareş, devine soţia noului domn” (conferă Istoria românilor, Bucureşti, vol. II).

Acest chip, care a stăruit o clipă pe scena zbuciumată a istoriei Moldovei, păleşte în faţa celui al lui Despot, şi în cele din urmă proiectul unei a doua drame este abandonat cu totul de scriitor.

Dovada intenţiei lui Alecsandri de a scrie această piesă o constituie fila 82r din manuscrisul Bibliotecii Academiei Române nr. 2.253, scrisă de mâna poetului, cu cerneală violetă, cuprinzând lista personajelor şi începutul scenei I. Ea este intitulată Legenda lui Jolde sau Trei domni sub o coronă şi a fost semnalată şi publicată pentru prima dată în prefaţa ediţiei Vasile Alecsandri, Opere complete. IV. Teatru. III, Bucureşti, 1905 (prefaţă semnată de Ilarie Chendi şi E. Carcalechi şi datată 10 ianuarie 1905).

Ilarie Chendi şi E. Carcalechi sunt de părere că tocmai succesul obţinut de Despot-Vodă ar fi împiedicat realizarea proiectului în discuţie, succes care stârnise, pe lângă elogii, invidii şi atacuri răuvoitoare „şi încă în ziare destul de răspândite” („Românul”, 1879-1880 - Dame; „Presa”, 1879, nr. 249-256 - Şoimescu; „Literatorul”, 1881 - Macedonski).

Aceşti doi merituoşi cercetători şi editori ai operei lui Alecsandri amintesc şi alte proiecte dramatice nerealizate ale poetului: Răpirea Bucovinei, „poemul dramatic în 8 tablouri asupra lui Ştefan cel Mare” etc., bazându-se pe spusele lui D.C. Ollănescu în discursul său de recepţie la Academie, ţinut în 25 martie 1894. Alecsandri - declară acesta - „ne şi vorbea chiar, dându-ne amănunte, despre o dramă în cinci acte: Răpirea Bucovinei, pentru pomenirea căreia scrisese încă din 1865 doina Dulce Bucovină şi în care negreşit rolul principal era ţinut de Grigore Ghica-Voievod căzut prin înşelăciune victimă turcilor la 12 octombrie 1777. Mai povestea iară de planul unui poem dramatic în 8 tablouri asupra lui Ştefan cel Mare şi de mai multe altele, între care venea Dezrobirea ţiganilor, melodramă în 4 acte, şi o comedie de moravuri Invidioşii, în care îşi propunea să schiţeze multe figuri din societatea noastră” (conferă Vasile Alecsandri. Discurs de recepţiune..., Bucureşti, 1894).

Vasile Alecsandri

În continuare, cei doi cercetători sunt de părere că „Răpirea Bucovinei n-a fost scrisă deloc. O putem afirma cu siguranţă - declară ei - deoarece nicăieri corespondenţa sa [a lui Alecsandri] nu mărturiseşte a fi atacat un subiect dramatic analog”. „Tot astfel - arată ei mai departe - s-a întâmplat cu «poemul dramatic în 8 tablouri asupra lui Ştefan cel Mare». Neaflându-l pomenit aiurea, trebuie să presupunem că n-a fost decât o intenţie trecătoare de a-l scrie, nutrită în acelaşi an (1878), când poetul făcea parte din comitetul pentru ridicarea statuii lui Ştefan cel Mare la Iaşi. Nici din acest proiect n-a rămas decât oda, publicată cu ocazia dezvălirei acelei statui la 1883”.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …