Lectura-înţelegere

Înţelegerea globală a textului, analiza unor elemente ce pot conduce la înţelegerea textului, anticipări; chei de lectură - titlu, incipit, simbol central etc.

Înţelegerea globală a textului este etapa care precede analiza şi interpretarea. Ea presupune sesizarea elementelor fundamentale de conţinut şi de expresie ale textului, care facilitează constituirea sensului. Întrebările care dirijează procesul lecturii-înţelegere se plasează la nivelul elementar al proceselor gândirii (recunoaştere şi comprehensiune), fără a viza direct, dar pregătind accesul la nivelul superior (analiză, sinteză, evaluare).

Lectura-înţelegere a unui text epic sau dramatic presupune identificarea, fără detalieri, a unor aspecte legate de: gen şi specie, temă, problematică, idee centrală, idei principale, subiect, secvenţe / părţi principale (capitole, acte, scene etc.), conflict, personaje, moduri de expunere dominante, particularităţi stilistice etc. Aceste aspecte răspund unor întrebări fundamentale pentru înţelegerea textului: despre ce „vorbeşte” textul, cine „vorbeşte”, cum sunt dispuse ideile (structură şi compoziţie), cine participă Ia acţiune (personajele), cum se realizează comunicarea (stil, limbaj), ce efect are asupra cititorului.

Lectura-înţelegere a unui text liric presupune identificarea unor aspecte legate de: gen şi specie, curent literar, temă, motiv, laitmotiv, idee centrală, sentiment poetic, simbol central, cuvinte-cheie, câmpuri lexicale şi / sau semantice, ipostaze ale eului liric, mod de expunere dominant, secvenţe / părţi / tablouri, elemente de compoziţie, de prozodie, particularităţi de expresivitate şi de limbaj (imagini artistice semnificative, figuri de stil cu rol central etc.) etc. Astfel de aspecte pot fi semnalate prin conversaţie, notate ca răspunsuri scurte sau consemnate în jurnalul de lectură.

Acest tip de lectură presupune utilizarea unei varietăţi de strategii care o pot orienta:

  • proiecţia iniţială a sensului (Ce gânduri / sentimente / asociaţii provoacă lectura titlului / a incipitului etc.?);
  • exprimarea relaţiilor emoţionale la prima lectură (Ce sentimente ţi-a provocat lectura textului? Care elemente din text te-au surprins / emoţionat / contrariat?);
  • corelarea aşteptărilor iniţiale cu prima lectură (Cum a răspuns textul aşteptărilor iniţiale? În ce măsură le-a depăşit / contrazis?);
  • configurarea sensului global (Despre ce crezi că „vorbeşte” textul? Ce crezi că semnifică titlul?);
  • înţelegerea nivelului literal al textului (identificarea secvenţelor, a ideilor, a câmpurilor lexicale, explicarea cuvintelor şi a expresiilor necunoscute etc.);
  • înţelegerea procesului lecturii, în parcurgerea secvenţială a textului: lectura anticipativă a secvenţelor textului epic (solicitarea de a semnala diverse ipoteze de continuare a textului şi confruntarea cu evoluţia subiectului conferită de autor); harta subiectivă a lecturii textului liric (sentimente / gânduri / amintiri provocate de fiecare secvenţă / tablou), înţelegerea textului literar necesită, mai întâi, raportarea cititorului la universul personal (propria sensibilitate, propria experienţă de viaţă şi de lectură, propriul sistem de valori) şi la informaţii anterioare cu privire la universul operei (înscrierea textului în ansamblul creaţiei autorului, din punct de vedere tematic / cronologic / biografic, în contextul istoric sau estetic al apariţiei textului, în gen şi specie).

O etapă importantă a înţelegerii de text este analiza unor elemente interne ale operei literare, precum:

  • semnificaţia titlului / a subtitlului / a moto-ului, acţiunea, relaţiile temporale şi spaţiale, evoluţia conflictului şi a personajului principal, momentele subiectului, rezumatul, scenele cheie / secvenţele reprezentative, particularităţile de construcţie a discursului narativ şi perspectiva narativă (numai pentru textul epic), rolul indicaţiilor de regie şi a listei de personaje (numai pentru textul dramatic) etc.;
  • aspecte formale, relaţia dintre elementele de structură şi ideile poetice (segmentarea discursului poetic), semnificaţia titlului / a laitmotivului / a simbolului central / a versului sau cuvântului-cheie, ipostazele eului liric, relaţia dintre sentimentul poetic şi atmosferă / imaginar poetic / muzicalitate, elementele de expresivitate, nivelurile textului poetic etc. (pentru textul liric).

Chei de lectură (titlu, incipit, simbol central etc.)

Pentru a înţelege atmosfera unor texte poetice şi a pătrunde la nivelul semnificaţiilor globale, fără a epuiza, desigur, etapele analizei literare, pot fi utilizate o serie de chei de lectură (titlu, incipit, simbol central, câmpuri semantice, voci lirice etc.).

De exemplu, în poezia Plumb, ponderea cuvântului-cheie plumb (titlu şi simbol central), reluat obsesiv în cadrul textului liric de şase ori şi distribuit în poziţii simetrice în cele două strofe, configurează atmosfera şi poate conduce la desprinderea temei.

O primă etapă a înţelegerii ar putea fi proiecţia iniţială a sensului (Ce gânduri / sentimente / asociaţii provoacă lectura titlului?), constituită pe baza raportului sens denotativ - sens conotativ.

Proprietăţi ale plumbului → Sugestii / semnificaţii

  • element anorganic / metal → lipsă de viaţă, mineralizare (pietrificare), moarte
  • greutate → apăsare sufletească, prăbuşire interioară
  • duritate → lipsa sentimentelor / tristeţe
  • culoare gri → monotonie, plictis, angoasă, cenuşiul vieţii cotidiene
  • răceală → lipsa de viaţă, absenţa sentimentelor, singurătate
  • toxicitate → moarte
  • sonoritate → cădere grea, fără ecou
  • utilizare în confecţionarea sigiliilor → limitare, izolarea totală, imposibilitatea evadării

Care sunt atributele plumbului (ca element al lumii reale) şi ce posibile semnificaţii îi sunt asociate în poezia lui Bacovia?

La aceste sensuri ale cuvântului plumb se adaugă o mărturisire a poetului (intenţia autorului), pentru care galbenul potenţează spleen-ul: „În plumb văd culoarea galbenă. Compuşii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu îi convine această culoare... Sufletul ars este galben. Galbenul este culoarea sufletului meu”.

A doua etapă, corelarea aşteptărilor iniţiale cu prima lectură (Cum a răspuns textul aşteptărilor iniţiale?), presupune lectura poeziei pentru identificarea semnificaţiei cuvântului plumb în textul poetic şi evidenţierea valorii de simbol central: dispunerea grafică, simetria şi asocierea în anumite sintagme, unde are rol de epitet: „Dormeau adânc sicriele de plumb, / Şi flori de plumb şi funerar vestmânt - / Stam singur în cavou... şi era vânt... / Şi scârţâiau coroanele de plumb. // Dormea întors amorul meu de plumb / Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig - / Stam singur lângă mort... şi era frig... / Şi-i atârnau aripele de plumb”.

Se constată realizarea unor asocieri semantice inedite, nu atât în prima strofă, unde sintagmele constituie elemente ale decorului funerar (sicriele de plumb, flori de plumb, coroanele de plumb), cât în a doua, unde lumea obiectuală este înlocuită prin lumea interioară (amorul meu de plumb, aripele de plumb). Se ajunge astfel şi la identificarea secvenţelor poetice / a planurilor obiectiv-subiectiv. Cuvântul plumb invadează toate câmpurile lexicale (sicrie, flori, coroane, amor, aripi), devenind metaforă-simbol.

O ultimă etapă, configurarea sensului global (Despre ce crezi că „vorbeşte” textul?), se poate realiza pornind de la identificarea cuvintelor-cheie (plumb, cavou, singur) şi a relaţiilor dintre ele. Identificarea câmpului lexico-semantic al morţii, operaţie plasată la nivelul literal al textului susţine semnificaţiile cuvântului-titlu şi conduce la formularea temei.

Diferitele chei de lectură propuse pot fi utilizate succesiv sau simultan. Ele au însă aceeaşi finalitate: accesul la nivelul semnificaţiilor textului poetic, pornind de la elemente de structură.