La un „raccord”, de Panait Istrati (comentariu literar, rezumat literar)

La un „raccord”, de Panait Istrati, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată postum în revista „Cruciada românismului” din 25 decembrie 1935.

Panait Istrati

Fragment

Acum doi ani, prin luna august, lucram vopsitoria la Paris şi anume la liceul Saint-Louis, imensă cazarmă de învăţat carte.

Şantier mare: vreo cincizeci de lucrători, dintre care vreo zece specialişti, iar restul, jumătate mediocri, jumătate adunătură din toate meseriile şi din toate naţiile, mai ales derbedei furnizaţi de sfărâmăturile armatei lui Wranghel. Între aceştia din urmă şi câţiva comunişti francezi se încingeau adesea discuţii violente, când pensulele deveneau simple măciuci ameninţătoare.

„Contrometrul”, un om bun şi capabil, trecea printre beligeranţi, îi calma cu un cuvânt blând şi le reamintea că certurile în şantier sunt în dauna muncii, de care el era responsabil. Aveam multă stimă pentru dânsul. Mai târziu am devenit chiar prieteni, îşi detesta rolul de „şef, pentru care nu se simţea chemat. Era un visător, veşnic melancolic, picta cu talent şi pasiune peisagii singuratice prin împrejurimile Parisului, citea mult şi nu avea relaţii. Râdea rar. Vorbea puţin. Cânta însă cu duioşie, când se ştia izolat în vreo aripă pierdută a clădirii, unde, de obicei, executa o lucrare delicată. Nu supraveghea decât cu mare discreţie şi niciodată prin surpriză, dar ştia cu exactitate cine e conştiincios la lucru şi cine se lasă pe tânjală. Când se convingea că un lucrător nu-şi „câştigă supa”, căuta să afle dacă face din neputinţă ori din şiretenie. În cazul întâi, era tolerant; în al doilea, îi spunea, domol, împricinatului: „La sfârşitul acestei săptămâni, d-ta vei fi remerciat” .

Concedierile astea neplăcute se făceau întotdeauna fără martori, ca să fie menajată susceptibilitatea celui interesat. Mi se întâmpla, totuşi, să fiu uneori martor involuntar şi neobservat. Atunci îl vedeam îndreptându-se spre o fereastră, care da în grădină ori în bulevard ; sta nemişcat, fuma tăcut şi privea ţintă în faţa lui. Apoi dispărea ceasuri întregi.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …