La poalele vulcanului, de Malcolm Lowry (comentariu literar, rezumat literar)

Malcolm Clarence Lowry (28 iulie 1909, New Brighton, Wallasey, Marea Britanie - 26 iunie 1957, Chalvington with Ripe, Marea Britanie) - scriitor.

  • Titlul original: Under the Vulcano
  • Prima ediţie: 1947

Această capodoperă l-a propulsat pe Lowry în elita literară mondială, după ani de muncă în anonimat. El a susţinut mai târziu că La poalele vulcanului urma să fie primul volum, dintr-o trilogie inspirată de Divina Comedie a lui Dante. Este povestea ultimei zile (care coincide, semnificativ, cu macabra sărbătoare a Zilei Morţilor) din viaţa lui Geoffrey Firmin, consulul britanic alcoolic din fictivul Quauhnahuac (identificabil drept Cuernavaca), Mexic.

Romanul este narat în flashback-uri de fostul vecin al lui Firmin, Jacques Laruelle, care avusese o aventură cu soţia consulului, Yvonne. Revenind pentru a reînnoda relaţia cu Firmin, ea participă, împreună cu Hugh, cumnatul ei, la sărbătoare, care degenerează în scene de violenţă. Geoffrey se rătăceşte de Yvonne şi Hugh în timpul unei puternice furtuni şi ziua se încheie cu moartea cuplului - Yvonne călcată în picioare de un cal rătăcit, iar Geoffrey ucis de bătăuşi fascişti, care îl aruncă într-un şanţ la poalele vulcanului.

Cartea se remarcă mai mult prin puternicul simbolism şi stilul ornat, decât prin caracterizarea personajelor. Sărbătorirea Zilei Morţilor la poalele vulcanului evocă sfârşitul inevitabil al eroului autodistructiv, dar şi, într-un sens mai larg, convulsiile unei culturi în criză - romanul se petrece în 1938, fiind scris în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Crima fasciştilor anticipează o ordine mondială brutală, greu de stăpânit. Ca toate celelalte opere ale lui Lowry, şi aceasta este autobiografică, amintind de sfârşitul căsniciei cu Jan Gabrial, din cauza obsesiilor şi exceselor autorului, mai ales de alcool, care vor duce, în final, şi la moartea sa „accidentală”.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …