La fel ca viaţa, de Lorrie Moore (comentariu literar, rezumat literar)

Lorrie Moore (numele complet Maria Lorena Moore) (13 ianuarie 1957, Glens Falls, New York, Statele Unite) - scriitoare.

  • Titlul original: Like Life
  • Prima ediţie: 1990

La fel ca viaţa s-a bucurat de recenzii excelente la publicarea sa şi nu este nici un secret că Moore îşi fasonează scriitura ca un bijutier. În această colecţie de opt schiţe, acţiunea se petrece în Midwest, o parte evident mai inocentă a Americii, mai puţin înclinată spre introspecţie şi mai mult, să zicem, spre plimbatul cu snowmobilul şi vânatul de cerbi.

„Acolo sunt săli de sport, dar nici o urmă de ironie... oamenii iau lucrurile ad litteram, fără droguri.” Acestea sunt întâmplări din viaţa unor oameni care privesc uimiţi cum viaţa pare să se scurgă mai uşor pentru alţii. „Uneori, ea se gândea că ar fi vrut numai să se distreze iar, alteori, îşi dădea seama că este teribil de confuză.”

Mary se întâlnea cu doi bărbaţi. Părea ceva îndrăzneţ şi extrem de modern. Şi, bineînţeles, aceasta era şi impresia pe care dorea să o lase, informându-le pe prietenele sale invidioase prin cărţi poştale. Dar ea se distruge treptat şi începe să poarte numai haine albe, citind „poezie biblică” în parcurile oraşului. Harry este un dramaturg care, impulsionat de un entuziasm naiv şi de foamea de succes, predă povestea vieţii sale şi munca sa de o viaţă unui hrăpăreţ producător de televiziune, când se întâlnesc la un pahar.

Zoe este profesoară la o mică universitate din Illinois-ul rural, un loc unde toţi sunt blonzi aşa că, din cauza părului ei negru, toată lumea crede că este de origine hispanică. Ea încearcă să-şi mobileze locuinţa, la fel ca toată lumea, şi îşi cumpără un covor oriental. Vânzătoarea îi spune că pictogramele din desen înseamnă „Pace” şi „Viaţă eternă”. Dar cum poate fi ea sigură de asta? Cum poate şti că ele nu înseamnă, de exemplu, „Bruce Springsteen”? Cuprinsă de incertitudine, nu are de ales decât să returneze covorul.

Aceste personaje sunt fragile, hilare şi îţi fac inima să se strângă prin cât sunt de familiare. Titlul celei de a doua colecţii de schiţe a lui Moore - La fel ca viaţa - cu greu ar putea fi mai grăitoare. Râdem până când râsul ne rămâne în gât, recunoscându-ne în ele, dar nu râdem niciodată batjocoritor.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …