Kera Nastasia sau Mania pensiilor, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Kera Nastasia sau Mania pensiilor, de Vasile Alecsandri, este o canţonetă comică.

Scris la Mirceşti în toamna anului 1865, Kera Nastasia satiriza unul dintre defectele principale ale societăţii Bucureştilor, cum spune Alecsandri în nota apărută odată cu monologul în publicaţia lui Alexandru Hurmuzachi.

Prezentat, în interpretarea lui Matei Millo, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cânticelul a fost publicat în „Foaia Societăţii...”, nr. 8-11 din 1 august - 1 noiembrie 1866, apoi în Opere complete, 1875.

Data elaborării a putut fi stabilită nu pe baza scrisorii adresate de Alecsandri lui Alexandru Hurmuzachi din Mirceşti, la 20 martie 1866, în care îl informa că în cursul iernii scrisese: „1) Kera Kastasia, un cânticel în contra maniei de pensie a fraţilor de peste Milcov. 2) Plăcintarul, scenă din povestea Cişmigiului. 3) Harţă Răzeşul, comedie în 1 act. 4) Pepelea şi Arvinte, poveste în 1 act. 5) Drumul de fer, comedie în 2 acte” (conferă Vasile Alecsandri, Cele mai frumoase scrisori), ci pe baza altei scrisori, şi anume aceea adresată lui Pantazi Ghica din Mirceşti, la 30 octombrie 1865, în care îi comunica lista pieselor scrise până la acea dată.

Vasile Alecsandri

Printre acestea figurau Kera Nastasia, Harţă Răzeşul şi Covrigarul. Întrucât Pepelea şi Arvinte şi Drumul de fer nu sunt trecute în această listă, înseamnă că numai ele au fost scrise ulterior, în iarna 1865-1866.

Check Also

Drumul de fer, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Drumul de fer, de Vasile Alecsandri, este un vodevil. Comedia a fost scrisă în iarna …

Paraclisierul sau Florin şi Florica, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Paraclisierul sau Florin şi Florica, de Vasile Alecsandri, este un vodevil. Comedia a fost scrisă …

Millo director sau Mania posturilor, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Millo director sau Mania posturilor, de Vasile Alecsandri, este un vodevil. „Comedia cu cântice într-un …

Arvinte şi Pepelea, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Arvinte şi Pepelea, de Vasile Alecsandri, este un vodevil. Scrisă în iarna 1863-1866, „povestea în …

Agachi Flutur, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Agachi Flutur, de Vasile Alecsandri, este un vodevil. Scrisă în 1863 (după datarea din manuscrisul …