Ion M. Dumitru

Ion M. Dumitru (26 septembrie 1947, Brăteşti, judeţul Argeş) - poet, prozator, traducător şi editor. Este fiul Corneliei (născută Gheorghiu) şi al lui Mihai Dumitru, preot. Frecventează o şcoală de meserii la Şuiei şi Curtea de Argeş, apoi, din 1962 până în 1967, este elev al Liceului „Negru Vodă” din acelaşi oraş; în 1966 şi 1967, urmează cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, iar din 1967, pe cele ale Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”. În 1971, obţine titlul de diplomat în arte, în urma absolvirii Facultăţii de critică de teatru, film şi televiziune. Din 1991, a înfiinţat Editura Orient-Occident, al cărui director este, publicând cu preponderenţă cărţi de poezie.

A debutat în 1960 în ziarul „Făclia hidrocentralei”, pentru a reveni apoi, în 1962, cu poezie şi proză în „Luceafărul” şi „Gazeta literară”. A publicat peste 60 de volume de traduceri în limba română (din poeţi şi prozatori armeni, georgieni, macedoneni, sârbi, bosniaci, muntenegreni, turci, chinezi, spanioli) şi din limba română în alte limbi, devenind astfel unul dintre cei mai cunoscuţi intermediari literari în spaţiul balcanic.

Poezia, proza şi traducerile sale au fost încununate cu numeroase premii naţionale şi internaţionale: Napoli Ospiti, Italia, 1970 (poezie); Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1972 (proză); Premiul Uniunii Tineretului din România, 1974 (poezie); Pana de aur, Festivalul Internaţional al Traducătorilor, Iugoslavia, 1977, 1986, 1994; Premiul Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Traducătorilor din Macedonia, 1982, 1989, 1991; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1983 (traduceri); Premiul pentru cea mai frumoasă poezie, Festivalul Internaţional „Serile de poezie de la Struga”, Macedonia, 1993. Autorul a semnat totdeauna cu numele înscris în catalogul şcolar şi nu a folosit niciodată pseudonime.

Dacă există poeţi pândiţi de pericolul manierismului, al autopastişării, sunt alţii, în schimb, care cad victima dispersării, a neputinţei de a-şi găsi propriul teritoriu liric, tonul unic şi inconfundabil. În mod evident, Dumitru nu face parte din prima categorie; din cea de-a doua, poate, până la un anume punct al evoluţiei sale lirice. Pentru unii comentatori el s-ar număra printre cei mai reprezentativi „balcanici”, din seria Anton Pann - Ion Barbu (Marian Popa), pentru alţii (Mircea Iorgulescu) ar exemplifica expresionismul noilor „tradiţionalişti” sau, în sfârşit, ar fi un demn reprezentant al celor ce au creat „poezia cetăţii şi a pământului natal” (Eugen Barbu). Nu este vorba aici de percepţia eronată a criticilor, ci de continua schimbare de tehnici literare sau, în orice caz, de o deliberată încercare a lui Dumitru de a o face. De aici diversitatea, dar şi prolixitatea creaţiei sale.

Placheta de debut, Iadeş (1967), cuprinde poezii scrise la o vârstă aproape infantilă (14-17 ani), dar pericolele debutului precoce - sentimentalismul, banalitatea exprimării - sunt evitate abil. Originalitatea, nu doar căutată, ci şi afişată ostentativ, nu duce însă totdeauna la performanţe estetice. Cultivând cu insistenţă imaginea şocantă, forţând sensul cuvintelor, împerechindu-le deseori în mod arbitrar, poetul mizează pe ineditul rezultatului. Nu puţine sunt şi piesele unde, printr-o neaşteptată străfulgerare, apar imagini expresive care sugerează o intensitate emoţională remarcabilă.

De altfel, şi în volumele următoare, Vânătorile (1969) şi Balcanice. 100 balade (1970), se remarcă aceeaşi atenţie acordată stilului, aceeaşi aptitudine artizanală de a găsi cuvinte colorate, şi mai puţin capacitatea de a construi un univers liric unitar şi coerent.

Poeţii de douăzeci de ani (Covor românesc) (1972) surprinde prin maniera total diferită de aceea a cărţilor anterioare. Este o culegere de versuri închinate patriei, frumuseţilor pământului natal, în care entuziasmul zgomotos este exprimat direct, nu metaforic sau perifrastic. Ca şi Imnuri (1974) - 38 de poezii dedicate ţării şi eroilor neamului -, volumul ar fi fost mai potrivit începuturilor lirice ale lui Dumitru.

În schimb, Fals tratat de vânătoare (1973), Orgolii (1973) şi Culoare şi aromă. Melanholii (1974) perpetuează imaginea creatorului preocupat de rafinarea tehnicilor poetice, ajungând uneori la adevărate performanţe stilistice. Odată însă cu Ioan Metafora (1986), continuând cu Faraonul (1996) şi Evanghelia după Ioan Metafora (1997), se poate vorbi despre o schimbare fundamentală a atitudinii lui Dumitru faţă de poezie. Interesat în continuare de formă, el tinde acum să-şi construiască unitar cărţile, să le gândească arhitectural. Prin simetrie, analogie, simboluri cu multe conotaţii (deseori ezoterice), în care aluziile şi sensurile subtextuale joacă un rol esenţial, autorul reuşeşte, în sfârşit, să-şi ofere un spaţiu liric propriu, inconfundabil. Proteismul, multitudinea disponibilităţilor artistice se manifestă nu doar în varietatea domeniilor abordate (poezie, proză, dramaturgie, traduceri), ci şi în cadrul aceluiaşi gen.

Tot astfel, proza sa (Pastele cailor, 1970; Povestea minunatelor călătorii; 1973, Vânătoare de tigri în Sakartvelo, 1976; Elfi la Brusa, 1979; Babilonul, 1981; Scribul şi închipuirea, 1984) pendulează între lirism, fantastic, parabolă, eseu, reportaj, dovedind o fantezie debordantă şi o deplină însuşire a tehnicilor prozei moderniste. A mai publicat proze, poezii, teatru pentru copii şi traduceri.

Opera literară

  • Iadeş, Bucureşti, 1967;
  • Vânătorile, Bucureşti, 1969;
  • Farfurii zburătoare, Bucureşti, 1969;
  • Balcanice. 100 balade, Bucureşti, 1970;
  • Pastele cailor, Bucureşti, 1970;
  • Templul otrăvii, Bucureşti, 1970;
  • Poeţii de douăzeci de ani (Covor românesc), Bucureşti, 1972;
  • Fals tratat de vânătoare, Bucureşti, 1973;
  • Povestea minunatelor călătorii, Bucureşti, 1973;
  • Sir şi Elixir, Iaşi, 1973;
  • Orgolii, Bucureşti, 1973;
  • Culoare şi aromă. Melanholii, Bucureşti, 1974;
  • Imnuri, Bucureşti, 1974;
  • Vânătoare de tigri în Sakartvelo, Bucureşti, 1976;
  • Meteoritul care a uitat să cadă, Bucureşti, 1977;
  • Elfi la Brusa, Bucureşti, 1979;
  • Vânătorile, postfaţă de Alexandru Condeescu, Bucureşti, 1981;
  • Babilonul, Bucureşti, 1981;
  • Scribul şi închipuirea, Bucureşti, 1984;
  • Ioan Metafora, Bucureşti, 1986;
  • Faraonul, Bucureşti, 1996;
  • Evanghelia după Ioan Metafora, Bucureşti, 1997.

Traduceri

  • Antologia poeziei gruzine (secolele XII-XIX), prefaţă de Marcel Petrişor, Bucureşti, 1974;
  • Blaje Koneski, Poeme, prefaţă de Dinu Flămând, Bucureşti, 1975;
  • Bessiki, Ostile tristeţii, Iaşi, 1977;
  • Bojin Pavlovski, Duva, Bucureşti, 1977; Western Australia, Bucureşti, 1981 (în colaborare cu Carolina Ilica); Ipocritul, Bucureşti, 1986 (în colaborare cu Carolina Ilica); Ipocritul roşu, Chişinău, 1990;
  • Petar Njegos, Cununa munţilor, Bucureşti, 1978;
  • Kocio Ratin, Zorile dalbe, Bucureşti, 1978;
  • losif Noneşvili, Medeea, Iaşi, 1980 (în colaborare cu Carolina Ilica);
  • Antologia poeziei chineze, I, Bucureşti, 1980 (în colaborare cu Liu Yu-Giu);
  • Moris Pothişvili, Pasărea meditaţiei, Iaşi, 1981;
  • Slavko Ianevski, Taină-joc-simţire, Bucureşti, 1981;
  • Ante Popovski, Macii, Bucureşti, 1981;
  • Mihail Rengiov, Poezia şi Fluturele, Bucureşti, 1981; Intrarea în Ierusalim, Bucureşti, 1996;
  • Radovan Pavlovski, Maya, Bucureşti, 1981;
  • Antologia poeziei armene, Bucureşti, 1981;
  • Stevan Tontici, Hulesc şi venerez, Bucureşti, 1982 (în colaborare cu Carolina Ilica);
  • Gane Todorovski, Ceas de blasfemie şi mângâieri, Bucureşti, 1983 (în colaborare cu Carolina Ilica);
  • Iovan Strezovski, Cartea ursitei, Bucureşti, 1983 (în colaborare cu Carolina Ilica); Povestea lui Târpe răbdătorul..., Bucureşti, 1991;
  • Poeţii romantici georgieni, prefaţă de Marcel Petrişor, Bucureşti, 1985;
  • Petre Andreevski, Deniţia. Laude şi plângeri, Bucureşti, 1985;
  • Taşko Gheorghievski, Sămânţa neagră, Bucureşti, 1986 (în colaborare cu Carolina Ilica); Calul roşu, Bucureşti, 1997;
  • Petar Boşkovski, Aşternutul de spini, Cluj Napoca, 1987 (în colaborare cu Carolina Ilica);
  • T. Petrovski, Cheia vieţii, Bucureşti, 1989 (în colaborare cu Carolina Ilica);
  • Falanga. Lirică macedoneană, prefaţa traducătorului, Chişinău, 1990 (în colaborare cu Carolina Ilica); ediţia Chişinău, 1993;
  • Rade Silian, Zidirea umbrei, Bucureşti, 1992;
  • Dina Cuvata, Sfânta speranţă, Bucureşti, 1992;
  • Sande Stoicevski, Poezia Despot, Bucureşti, 1992;
  • Branko Ţvetkoski, Adiere de molitvă, Bucureşti, 1993;
  • Eftim Kletnikov, Poezii, Bucureşti, 1993;
  • Milos Lindro, Poezii, Bucureşti, 1993;
  • Vesna Aţevska, Caussa Sum, Bucureşti, 1993;
  • Esad Bayram, Divan, Bucureşti, 1993;
  • Justo Jorge Padron, Cercurile infernului, Bucureşti, 1995;
  • Antologia poeziei chineze, I-II, Bucureşti, 1995;
  • Dimitar Başevski, Vremelnică trecere, Bucureşti, 1996;
  • Srba Ignijatovici, Gâgâind în noul veac, Bucureşti, 1997;
  • Nikolai Stoianov, Viză de tranzit, Bucureşti, 1997;
  • Resul Şabani, Apa iubirii, Bucureşti, 1997;
  • Adnan Ozer, Moartea clopoţelului, Bucureşti, 1997;
  • Visar Zhiti, Psalm, Bucureşti, 1997;
  • Ştefan Ţanev, Poezii, Bucureşti, 1997;
  • Liubomir Levcev, Dincolo, Bucureşti, 1997.

Check Also

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …

Anghel Dumbrăveanu

Anghel Dumbrăveanu (21 noiembrie 1933, Dobroteasa, judeţul Olt) – poet, prozator şi traducător. Este fiul …