Ion Gheorghe Duca

Ion Gheorghe Duca (20 decembrie 1879, Bucureşti - 29 decembrie 1933, Sinaia, judeţul Prahova) - memorialist. Duca este fiul Mariei, descendentă din familia Ghiculeştilor, şi al lui Gheorghe Duca, descendent al unei vechi familii de răzeşi, director general al Căilor Ferate Române, precum şi director al Şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti.

Şcoala primară şi primele două clase de liceu le-a urmat în particular, clasa a III-a şi a IV-a la Liceul „Cantemir”, iar cursul superior la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti. Aici este coleg şi prieten cu Gala Galaction, Tudor Arghezi şi N.D. Cocea. Pleacă apoi la Paris, unde face studii juridice şi, după examenul de licenţă, îşi susţine doctoratul în drept cu teza Les Societes cooperatives en Roumanie (1902).

I.G. Duca a fost mai întâi judecător, apoi subdirector la Casa Centrală a Cooperaţiei, subdirector general al Creditului Agricol şi al Casei Centrale a Băncilor Populare. A debutat în politică după răscoalele din 1907, fiind ales deputat liberal. Ministru în câteva cabinete, la Culte şi Instrucţiune Publică (1914-1918), Agricultură şi Domenii (1918-1919), Externe (1922-1926), Interne (1927-1928), devine preşedinte al Consiliului de Miniştri în noiembrie 1933. Fiind cunoscut ca un mare democrat şi deci duşman al partidelor şi regimurilor totalitare, este asasinat, în ultimele zile ale aceluiaşi an, de un comando legionar, pe peronul gării din Sinaia.

Debutează în presă în 1899, în ziarul „Universul”, cu un articol de politică externă, Chestia insulelor Samos. Va fi, până în 1914, colaboratorul permanent al ziarului, precum şi al revistei „Viaţa românească” (1906-1911), unde semnează cronica externă. Este, un timp, codirector al oficiosului liberal „Viitorul”, colaborează la „Curentul” şi conduce, în calitate de preşedinte, Sindicatul Ziariştilor.

Duca a publicat numeroase scrieri politico-economice, dar şi câteva volume de memorialistică, între care Portrete şi amintiri (1932). A cultivat stăruitor şi cu talent acest gen, lăsând în manuscris o foarte interesantă serie de Memorii, ce fixează o perioadă istorică importantă, adică anii neutralităţii (1914-1919) şi anii de război (1916-1919). Fireşte, ele sunt revelatoare în primul rând pentru istoria acelei epoci foarte zbuciumate şi au o maximă însemnătate pentru descifrarea vieţii politice din ajunul şi din timpul primului război mondial. Destule pagini dezvăluie însă şi calităţile unui scriitor, „unui literat rătăcit în politică”, aşa cum s-a spus, care ştie să nareze captivant, să observe detaliul semnificativ, să reînvie dramele oamenilor, să evoce momente de mare înălţare patriotică şi, mai presus de orice, să deseneze portrete memorabile.

Dintre numeroasele scene descrise cu un exersat condei de povestitor este de menţionat, de pildă, aceea a depunerii jurământului de către guvernul I.I.C. Brătianu în faţa regelui Carol I, care, deşi slăbit şi îmbătrânit, ţinându-se drept în uniforma lui prea lungă, „păşea totuşi apăsat după moda caracteristică ofiţerilor prusaci”. Personajul va păstra până la sfârşit o rigiditate în ţinută şi maniere, „ca o reminiscenţă a Parade-Marsch-ului cu care se obişnuise încă din tinereţe prin regimentele de la Berlin şi Potsdam”. Felul de a vorbi româneşte (cu un prea vizibil accent german), de a se îmbrăca în tunici învechite (semn de zgârcenie), formaţia lui intelectuală şi gustul său estetic (inexistent, nu-i plăcea decât muzica militară) sunt numai câteva dintre trăsăturile caracteristice.

Ca un prozator de vocaţie, Duca ştie să descopere amănuntul revelator, capabil să dea întreaga măsură a personajului. Bunăoară, Carol I era afabil, dar ţinea pe toată lumea la distanţă, nu întindea decât un deget, cel arătător de la mâna dreaptă. Şi rolul acestui detaliu devine determinant în definirea unei psihologii în care nobleţea regală se însoţeşte cu sobrietatea şi cu o anume severitate de castă. Ilustrativ pentru fineţea portretistului este şi „eseul” Mâinile, din volumul Portrete şi amintiri.

Opera literară

  • Ion C. Brătianu, Bucureşti, 1932;
  • Portrete şi amintiri, Bucureşti, 1932; ediţie îngrijită şi prefaţă de Stelian Neagoe, Bucureşti, 1991;
  • Raporturile unui ministru tânăr cu Regele Carol I, Bucureşti, 1933;
  • În memoria lui D.A. Sturdza, Bucureşti, 1933;
  • Amintiri politice, I-III, prefaţă de Georges I. Duca, Munchen, 1981-1982;
  • Memorii, I-IV, ediţie îngrijită de Stelian Neagoe, Bucureşti, 1992-1994.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …