Ion Buzdugan

Ion Buzdugan (9 martie 1889, Brânzenii Vechi, raionul Bălţi, Basarabia - 29 ianuarie 1967, Bucureşti) - poet.

Este fiul Ecaterinei şi al lui Alexandru Buzdâga, răzeş. Buzdugan, pe numele său adevărat Ion Buzdâga, a absolvit şcoala primară în satul natal, iar pe cea secundară la Bairamcea. Urmează cursuri de agricultură la Moghilev şi Seminarul pedagogic din Cameniţa. A studiat, apoi, literele şi dreptul la Moscova şi, în cele din urmă, la Iaşi, unde şi-a luat şi licenţa. Întors în Rusia, funcţionează un timp ca agronom şi profesor. Desfăşurând o intensă activitate în sprijinul ideii naţionale, a avut de suferit persecuţii din partea autorităţilor ruseşti. În 1917 este ales secretar al Sfatului Ţării, iar în 1918, deputat de Bălţi în Parlamentul României, păstrându-şi mandatul pe durata a opt legislaturi.

Încă din 1913-1914, Buzdugan colabora, sub pseudonimul Nică Românaş, cu versuri originale şi traduceri din scriitorii ruşi, la „Cuvânt moldovenesc” din Chişinău, revistă pe care o conduceau N.N. Alexandri, Simion Murafa şi Pan Halippa. Publicistică şi producţii lirice îi vor apărea în multe alte periodice („Răsăritul”, „Viaţa Basarabiei”, „Sburătorul”, „Luceafărul”, „Viaţa românească”, „Adevărul literar şi artistic”, „Ramuri” etc.), unde mai semna B.I. Alion, Ion Câmpeanu, B. Cogâlnic, I. Dumbrăveanu. Devine membru al Societăţii Scriitorilor Români (1921) şi al Asociaţiei Scriitorilor din Basarabia (1939).

În 1921, tipăreşte la Chişinău un volum de Cântece din Basarabia, căruia îi urmează un al doilea, apărut la Craiova, în 1928, ambele cuprinzând un bogat material folcloric cules în vremea adolescenţei. Mare parte din lirica semnată în periodice va forma substanţa volumelor Miresme din stepă (1922), Ţara mea (1928), Păstori de timpuri (1937, distins în 1940 cu un premiu academic) şi Metanii de luceferi (1942, Premiul Societăţii Scriitorilor Români). Buzdugan cultivă o poezie tradiţională, cu imagini ale ţinutului natal, surprins într-o ambianţă specifică, plină de culoare şi dinamism. Copleşit, totuşi, de autoritatea unor înaintaşi (Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu etc.), el lasă rareori să răzbată şi un timbru mai personal.

Reţin, prin intensitatea elanului patriotic, poemele din Păstori de timpuri, ciclu evocator al unei istorii aureolate de mit şi legendă. Nu lipsesc nici versurile de inspiraţie biblică în care, în pofida unor tonalităţi adecvate, nu se ating zonele de profunzime ale modelului. Poetul a lăsat şi câteva sinteze privitoare la literatura rusă şi reprezentanţii ei de marcă, precum şi o serie de tălmăciri din romanticii, realiştii şi modernii ruşi (Aleksandr Puşkin, Mihai Lermontov, Konstantin Balmont, Maxim Gorki, Ivan Bunin, Aleksandr Blok etc.), fiind şi primul traducător al lui Esenin la noi.

Opera literară

  • Miresme din stepă, Bucureşti, 1922;
  • Ţara mea, Craiova, 1928;
  • Păstori de timpuri, Bucureşti, 1937;
  • Metanii de luceferi, Bucureşti, 1942.

Culegeri

  • Cântece din Basarabia, vol. I, Chişinău, 1921; vol. II, Craiova, 1928.

Traduceri

  • M. Coţiubinschi, Pe cuptior. Povestea unei dragoste (Din viaţa basarabeană), Chişinău, 1920;
  • V. Smimova-Rakitina, Avicenna, Bucureşti, 1961;
  • Maxim Gorki, Fata şi moartea, Bucureşti, 1962;
  • M. Lapirov-Skoblo, Edison, Bucureşti, 1963 (în colaborare cu D. Manu);
  • A.S. Puşkin, Evgheni Oneghin, prefaţă de Perpessicius, Bucureşti, 1967.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …