Inventarea zgârie-norilor

Deşi de-a lungul istoriei au fost ridicate multe structuri înalte, printre care piramidele egiptene, Turnul Babel, turnul înclinat din Pisa şi numeroase turle de biserici şi pagode, acestea erau construite din pietre şi cărămizi. Greutatea din ce în ce mai mare a structurii trebuia suportată de nivelurile inferioare ale fundaţiei. Din acest motiv erau necesare baze masive - ca în cazul marilor piramide - care să acopere sute de acri de teren, sau „contraforturi” - „aripi” structurale - care să preia tensiunile interne. Aceste artificii arhitecturale limitau sever spaţiul util şi, cu excepţia turnurilor înalte, limitau şi înălţimea finală.

Această situaţie avea să se schimbe în secolul al XIX-lea, când o combinaţie de factori a făcut ca apariţia unor clădiri cu mai multe niveluri să fie nu numai posibilă, ci şi necesară. Populaţia a început să se mute în oraşe portuare, precum New York, Boston sau Londra. Deşi Epoca Industrială a creat multe locuri de muncă, terenul disponibil pentru spaţii comerciale şi rezidenţiale era limitat în marile oraşe.

Singura direcţie în care se putea construi era spaţiul pe verticală. Astfel au ajuns la modă construcţiile realizate din profile de fontă, deoarece acestea puteau să redea fidel aspectul stilat de cărămidă şi piatră la costuri mai mici şi cu o greutate redusă. Un aspect şi mai important era reprezentat de posibilitatea folosirii grinzilor de fier pentru realizarea construcţiilor în „schelet de rezistenţă”, în care greutatea era distribuită uniform şi care permitea utilizarea unor metode de construire mai rapidă.

Un alt factor care a contribuit la apariţia zgârie-norilor a fost reprezentat de incendii. Clădirile de locuinţe şi fabricile recente, formând aglomerări, erau în cea mai mare parte construite din lemn, fiind adeseori mistuite de flăcări. În 1871, un incendiu devastator, despre care legenda spune că ar fi fost provocat de o vacă ce a răsturnat o lampă cu gaz, a distrus o zonă semnificativă a centrului oraşului Chicago. Necesitatea reconstruirii - în acelaşi timp rapid şi economic - a făcut ca locul de naştere al „zgârie-norilor” să fie oraşul Chicago, nu New York-ul.

Edificiul recunoscut tradiţional ca fiind primul zgârie-nori din lume este Home Insurance Building, construit la intersecţia străzilor La Salle şi Adams din centrul oraşului Chicago în 1884. Această clădire cu zece niveluri avea zidurile exterioare placate cu marmură şi patru coloane uriaşe de granit şlefuit ce acopereau structura de oţel. Proiectul acestei clădiri a fost realizat de William Le Baron Jenney, inginer şi arhitect născut în Massachusetts. Clădirea a fost demolată în 1931. Conceptul (rezumat ulterior prin sloganul Bauhaus „forma succede funcţionalităţii”) creat de Jenney şi de alţi arhitecţi din Chicago a dominat aspectul majorităţii construcţiilor timpurii ale acestui oraş. Printre membrii „Şcolii de la Chicago” se numără şi Louis Sullivan şi protejatul său, Frank Lloyd Wright.

Zgârie-norii newyorkezi (termenul de „zgârie-nori” nu a apărut în New York, nici măcar în America. Acesta datează din secolul al XIII-lea, din Italia, unde mai multe clădiri şi turnuri cu înălţimi de aproape 100 m păreau că „zgârie norii”) au avut origini anterioare dezvoltării spectaculoase a centrului oraşului Chicago. Celebra clădire Flatiron Building, o structură triunghiulară care domină încă intersecţia bulevardelor Fifth Avenue şi Broadway în dreptul străzii 23, a fost construită în 1902 şi avea să devină primul zgârie-nori newyorkez celebru. Cunoscută iniţial sub numele de Fuller Building, clădirea Flatiron (numită astfel datorită asemănării sale cu un fier de călcat - engleză flatiron = fier de călcat) este decorată cu calcar ornamentat şi a anticipat, la vremea construirii, stilul „art deco” ce urma să domine faza ulterioară a arhitecturii zgârie-norilor.

Primul astfel punct de reper impunător a fost Woolworth Building, al cărui turn fantezist în stil gotic se ridica în 1913 la incredibila, pe atunci, înălţime de 244 m deasupra Broadway-ului inferior. Clădirea Woolworth a fost cel mai impunător zgârie-nori până la sfârşitul anilor 1920. Walter P. Chrysler, magnatul industriei automobilelor, a hotărât să construiască un edificiu care să-i poarte numele şi în acelaşi timp să fie cea mai înaltă clădire din lume. În 1928, Chrysler a cumpărat o suprafaţă de teren la intersecţia Străzii 42 cu Lexington Avenue, apoi l-a angajat pe William van Alen, care studiase arhitectura la Institutul Pratt, la Beaux Arts Institute of Design şi la Ecole des Beaux-Arts din Paris.

Planurile lui Alen prevedeau o înălţime a Chrysler Building de 282 m. Totuşi, acesta a conceput rapid un turn ascuţit, asamblat în interiorul clădirii şi ridicat la faţa locului. Acest turn suplimentar ridica Chrysler Building la 319 m, transformând-o astfel în cea mai înaltă clădire din lume. Exaltarea firească a lui Chrysler pentru construirea celei mai înalte clădiri din lume nu avea, însă, să fie de lungă durată.

În 1929 au început lucrările la clădirea considerată şi în prezent de mulţi ca fiind cea mai celebră - deşi nu mai este cea mai înaltă - din lume. Empire State Building a fost conceput în prosperul deceniu al treilea al secolului trecut de către un grup de oameni de afaceri coordonaţi de fostul guvernator al oraşului New York, Al Smith. Locul ales - Fifth Avenue, între Străzile 33 şi 34 - fusese ocupat anterior de alte două puncte de reper: reşedinţa familiei Astor între 1857-1893 şi hotelul original Waldorf Astoria în perioada 1897-1929.

Clădirea, planificată a avea 102 etaje (381 m înălţime), a fost ridicată foarte repede, fiind terminată în 1931. Trecătorii rămâneau uimiţi observând manevrele acrobatice ale montatorilor şi nituitorilor, dintre care mulţi amerindieni, care riscau o cădere fatală de la o înălţime de aproape 400 m. După terminarea lucrărilor, clădirea se lăuda cu 67 de ascensoare de mare viteză, o punte de observaţie aflată la nivelul 86, un observator închis cu panouri de sticlă la nivelul 102 şi un pilot de ancorare pentru aterizarea dirijabilelor.

Acest gen de aterizări nu a fost încercat însă niciodată din cauza curenţilor de aer prea puternici la acea înălţime, dar mai târziu acel turn a găzduit emiţătoarele de la majoritatea posturilor de televiziune newyorkeze. Inaugurat în timpul Marii Depresii, Empire State Building a atras de-a lungul anilor milioane de turişti şi avea să rămână cea mai înaltă clădire din lume până la terminarea nefericitului World Trade Center în anii 1970.

Începând cu anii 1930 orizontul oraşului New York a fost punctat cu multe alte clădiri de birouri înalte. Printre cele mai importante se numără Rockefeller Center, de pe 6th Avenue, între Străzile 50 şi 53. Acest complex, dominat de clădirea Radio Corporation of America (în prezent General Electric) înaltă de 260 m, promova conceptul de „oraş-în-oraş”, având trotuare şi străzi închise traficului, magazine, restaurante şi o piaţă centrală cu un patinoar deschis publicului. Marea Depresie şi cel de-al doilea război mondial au oprit construcţia zgârie-norilor, atât în Statele Unite, cât şi în restul lumii.

De asemenea, sfârşitul războiului a dus la o schimbare a designului clădirilor înalte. Proiectanţii cu idei progresiste susţineau stilul „cutiei de sticlă”, ce folosea mai puţin spaţiu şi oferea un aspect luminos şi deschis. Clădirea Lever House, aflată pe Park Avenue la numărul 390, construită în 1952 de firma Skidmore, Owings & Merrill, a fost una dintre primele şi cele mai celebre clădiri cu acest aspect devenit acum comun. Clădirea Naţiunilor Unite, o structură cu o înălţime de 166 m, construită în acelaşi stil, a fost finalizată în 1953 şi are o lăţime de numai 22 m.

Stilul „cutie de sticlă” a fost exemplificat cel mai bine de clădirea World Trade Center. Cele două turnuri cu câte 110 etaje dominau Manhattan-ul inferior la vest de Broadway. Complexul continua acelaşi concept de oraş-în-oraş, având un mall subteran de mari dimensiuni, accesibil direct de la metrou, o parcare subterană şi o piaţetă centrală. Construcţia Turnurilor Gemene a încorporat multe inovaţii în domeniul proiectării zgârie-norilor. Acestea aveau un zid extern „portant”, prin intermediul căruia cea mai mare parte a greutăţii structurii era suportată de coloane şi de grinzi metalice exterioare, nu de bârne centrale.

Clădirea World Trade Center va rămâne însă în amintirea tuturor din cauza tragicelor evenimente din 11 septembrie 2001, când un grup de terorişti au deturnat două avioane cu reacţie cu pasageri, intrând cu ele în turnuri, provocând prăbuşirea acestora la mai puţin de două ore după incident. Unul dintre principalele motive ale prăbuşirii turnurilor (exceptând distrugerile provocate de impactul avioanelor) a fost faptul că degajarea intensă de căldură în urma arderii combustibilului a topit şi a înmuiat structura metalică de rezistenţă, provocând sucombarea fiecărui turn sub propria greutate. Turnurile nu s-au prăbuşit, probabil, imediat după impact datorită structurii lor, permiţând astfel unui număr considerabil de persoane să scape cu viaţă (deşi au murit aproape 3.000 de oameni, inclusiv sute de pompieri, ofiţeri de poliţie şi personal de pe ambulanţe).

Turnurile Petronas din Kuala Lumpur, Malaezia, au fost terminate în 1998 şi ajung la o înălţime de 452 m, având 88 de etaje şi fiind în prezent cele mai înalte clădiri din lume. Chicago, locul de naştere al zgârie-norilor, ocupă locul al doilea în acest clasament datorită clădirii Sears Tower, finalizate în 1974, care are o înălţime de 442 m şi 110 etaje.

Check Also

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …

Inventarea stetoscopului

La începutul secolului al XIX-lea, medicul Rene Laennec lucra în spitalul Neck din Paris, încercând …