Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început viaţa ca artist, mai exact ca pictor portretist. De obicei, persoanele creative în domeniul artelor liberale nu au tangenţe cu dispozitivele mecanice, deşi există, cu siguranţă, şi excepţii de la această „regulă”, iar cel mai potrivit exemplu ar fi cel al lui Leonardo da Vinci. Absolvent al Universităţii Yale în 1810, Morse s-a îndreptat spre Anglia, pentru a studia arta. Ceea ce a şi făcut, întorcându-se în 1813 şi devenind în timp unul dintre cei mai buni portretişti americani. El a făcut portretele mai multor personalităţi ale vremii, printre care şi pe cel al unui alt inventator, Eli Whitney, părintele maşinii de egrenat bumbac.

Morse a manifestat dintotdeauna un deosebit interes pentru ştiinţă. Într-o zi din anul 1832, pe când se afla pe un vapor întorcându-se dintr-o altă excursie în Europa, a auzit întâmplător o discuţie care i-a stimulat imaginaţia. Era vorba despre inventarea electromagnetului de către Joseph Henry, un dispozitiv despre care Morse a aflat că poate trimite un impuls electric printr-un fir de sârmă. Morse a auzit astfel că în 1831 Henry trimisese printr-o simplă sârmă, la o distanţă de o milă, un impuls electric generat de o baterie care şi-a anunţat sosirea la capătul opus făcând să sune un clopoţel fixat pe o armătură magnetică.

Ideea lui Morse era să conceapă un sistem de comunicare bazat pe un limbaj care să folosească impulsurile electrice. Captivat de această idee, a început să realizeze mai multe tipuri de emiţătoare şi de receptoare magnetice, iar la 3 ani după ce fusese martorul conversaţiei de pe vapor era pregătit să testeze prototipurile. Acaparat şi mai puternic de creaţiile sale mecanice, a abandonat definitiv arta în 1837, iar un an mai târziu a realizat seria de puncte şi linii electrice care urma să devină cunoscută sub numele de „codul Morse”.

Altă problemă întâmpinată de Morse a fost testarea invenţiei sale pe scară largă, iar pentru aceasta a depus o susţinută muncă de convingere pe lângă Congresul Statelor Unite ca să obţină finanţare pentru proiectul său. El a reuşit cu greu să convingă Congresul, dar până la urmă între Baltimore şi Washington D.C. a fost tras un cablu lung de 60 km. Cu respiraţia tăiată, martorii testului l-au urmărit pe operator trimiţând prin bătăi repetate mesajul care a fost recepţionat la celălalt capăt: „Lucrarea lui Dumnezeu!”.

Deşi testul a fost un succes, oamenii n-au acceptat prea uşor această nouă invenţie. Mulţi dintre ei, speriaţi de ideea că un curent electric le străbate terenurile şi îngrijoraţi de ceea ce li s-ar putea întâmpla, i s-au opus categoric. Însuşi Morse a întâmpinat o serie de greutăţi la obţinerea brevetului - la fel ca mulţi alţi inventatori - fiind dat în judecată de mai multe persoane care doreau să-şi păstreze drepturile pentru propriile brevete.

În final, procesul decisiv a ajuns în faţa Curţii Supreme a Statelor Unite, iar în 1854 Curtea a decis în favoarea lui Morse. Ca o ironie a sorţii, singura persoană care nu l-a dat în judecată a fost singurul om ce avea dreptul să o facă: Joseph Henry. Acesta inventase sistemul de relee care stătea la baza transmiterii semnalului telegrafic până la destinaţie, dar Morse nu i-a recunoscut acest drept. De fapt, la fel ca şi alţi inventatori, el nu a recunoscut că a primit vreun ajutor de la cineva.

Într-un târziu, problema acceptării acestei invenţii de către majoritatea oamenilor s-a rezolvat de la sine. Aceştia au acceptat treptat telegraful, care avea să joace un rol-cheie în dezvoltarea Vestului american, precum şi în alte invenţii bazate pe electricitate. Totuşi, telegraful nu a fost ferit de probleme. Iniţial, punctele şi liniile erau trimise de operator prin varierea timpului de apăsare a butonului de transmitere.

Însă multor operatori le era greu să realizeze aceşti timpi cu foarte multă precizie. Pentru rezolvarea acestei probleme, Morse a inventat un dispozitiv care consta, în principal, din lamele metalice montate pe o placă dintr-un material izolator, conectată la o placă metalică aflată sub aceasta. Operatorul nu trebuia decât să apese tija pe placa de metal, rezultând lungimea potrivită pentru a produce punctul sau linia, după cum era cazul.

În timp a fost remodelat şi mecanismul de recepţie. La început, exista o rolă continuă de hârtie şi un ac ce perfora codul, sistem înlocuit de un aparat cu tuş. Pe la mijlocul anilor 1850 s-a descoperit că operatorii puteau scrie codul, dacă era folosit un anumit sistem de „sonorizare”. Metoda a fost adoptată la nivel general, iar sunetul codului Morse a devenit celebru datorită numeroaselor scene din filme în care viaţa unor personaje se afla în primejdie. Morse a murit în vârstă de 81 de ani, în 1872. În urma acestei invenţii se îmbogăţise şi devenise un adevărat filantrop, donând fonduri unor organizaţii care luptau împotriva alcoolismului şi susţineau munca misionarilor, precum şi unor şcoli.

Check Also

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …

Inventarea stetoscopului

La începutul secolului al XIX-lea, medicul Rene Laennec lucra în spitalul Neck din Paris, încercând …