Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca răspuns la o necesitate practică. Primul tanc militar modern a fost construit de britanici şi de francezi în timpul primului război mondial ca armă capabilă să rupă gardurile de sârmă ghimpată şi să distrugă cuiburile de mitraliere şi buncărele inamice. Totuşi, începuturile tancului se regăsesc tocmai în anii 1770. Nu se cunoaşte vreun inventator al tancului. În schimb, dezvoltarea tancului până la forma sub care este cunoscut astăzi s-a produs în urma unei serii de evoluţii tehnologice treptate, cum au fost apariţia motorului cu aburi şi a celui cu ardere internă.

Primele tancuri au fost, de fapt, nişte tractoare acţionate cu aburi ce puteau să traverseze terenurile mocirloase. În timpul războiului din Crimeea, John Edgewood a construit o şenilă superioară cu care tancul putea ajunge în locuri inaccesibile până atunci. Totuşi, tancul a devenit o maşină viabilă abia după 1885, odată cu inventarea motorului cu ardere internă. Astfel, tancul nu mai avea nevoie de cantităţi mari de apă care să fie transformată în abur, fiind suficientă umplerea rezervorului cu benzină.

În 1899, Frederick Simms a proiectat ceea ce el a numit o „maşină de război cu motor”. Aceasta avea un motor puternic, blindaj şi două mitraliere cu rotaţie. L-a oferit guvernului britanic, dar fără să se gândească la cât de utilă va fi această invenţie. De obicei însă o idee bună nu dispare foarte uşor. La un moment dat, compania Killen-Strait a construit un tanc cu şenile îmbunătăţite, realizate din bolţuri de oţel şi zale ce formau o reţea. Mai târziu, Hornsby & Sons au produs Tractorul Blindat Killen-Strait. Şenila a fost perfecţionată cu zale de oţel prinse cu bolţuri de oţel.

La izbucnirea primului război mondial, tractorul a fost prezentat din nou guvernului britanic şi oficialităţilor militare, demonstrând cu câtă uşurinţă poate să străpungă un gard de sârmă ghimpată. La acea demonstraţie a asistat şi tânărul, pe atunci, Winston Churchill, care a rămas impresionat şi a numit o comisie pentru stabilirea importanţei noii maşini pe câmpul de luptă. Testarea tractorului s-a realizat în condiţii strict secrete, iar maşina a fost numită „tanc”, fiindcă semăna cu o cisternă de apă.

Primul tanc, supranumit Micul Willie, cântărea 14 tone (mai mult decât un elefant de talie medie), avea o lungime de 3,6 m şi admitea trei membri în echipaj. Avea o viteză de înaintare de 5 km/h pe teren neted şi de 3 km/h pe teren accidentat. Iniţial, tancul nu putea traversa tranşeele, dar această problemă a fost remediată mai târziu. Primele tancuri erau greu de manevrat. Spaţiul din interior era strimt şi sufocant, iar maşina se defecta frecvent în condiţii de luptă. Din cauza greutăţii mari, tancurile se împotmoleau imediat în noroi şi trebuia tractate de alte tancuri sau despotmolite manual.

Cu toate acestea, tancul a reuşit să treacă cu succes de primul test real pe câmpul de luptă, atunci când întreaga divizie britanică de tancuri (formată din 474 de tancuri) a fost aruncată în acţiune în bătălia de la Cambrai pe 20 noiembrie 1917. Trupele britanice au dobândit poziţii avantajoase, după ce divizia de tancuri a spart 20 km de front german, ducând la capturarea a 10.000 de soldaţi nemţi, 123 de arme de artilerie şi 281 de mitraliere. Deşi succesul iniţial al britanicilor a fost anulat mai târziu de contraofensivele germane, succesul iniţial a restabilit încrederea în tancuri, aflată în scădere, şi le-a dat de gândit nemţilor în privinţa eficacităţii acestora.

Tancurile au început să fie folosite din ce în ce mai mult, în special în atacul Aliaţilor din vara anului 1918. Pe data de 8 august, un număr de 604 tancuri au participat la avansarea, pe o distanţă de 32 km, a trupelor pe frontul german. La încheierea războiului, britanicii produseseră un număr de 2.636 de tancuri, iar francezii 3.870. Nemţii, fără să fi fost pe deplin convinşi de avantajele tancurilor şi în ciuda inventivităţii tehnice care îi caracteriza, construiseră numai 20.

Multe dintre perfecţionările aduse tancului modern includ o manevrabilitate superioară, cockpit-uri mai confortabile, nivelul zgomotului şi al temperaturii mai scăzute şi, desigur, o mărire a razei de acţiune. Tancurile actuale sunt conduse prin intermediul unui computer de bord şi sunt echipate cu toată tehnologia de ultimă oră de care dispune armata. Printre aceste dispozitive se numără şi sisteme de navigaţie asistate de computer.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …

Inventarea stetoscopului

La începutul secolului al XIX-lea, medicul Rene Laennec lucra în spitalul Neck din Paris, încercând …