Inventarea scheletului tip balon

Construcţia cu schelet tip balon - numele se referă la natura sa uşoară, aeriană - cuplată cu inventarea cuiului produs mecanic, invenţie prin care cuiele erau realizate în masă cu ajutorul unui dispozitiv special, a revoluţionat industria construcţiilor din America în momentul apariţiei sale, în anii 1830. Înaintea acestei invenţii se folosea sistemul construcţiilor cu bârne de lemn care presupunea folosirea unei tâmplării destul de ciudate, cum sunt îmbinările cu cep şi bârne imense de lemn care aveau dimensiuni variind între 10 x 10 cm şi 22,5 x 38 cm şi trebuia manipulate şi poziţionate de un număr mare de muncitori.

Era o muncă intensă şi adesea istovitoare. Elemenţii scheletului tip balon aveau dimensiuni cuprinse între 5 x 10 şi 5 x 30 cm, fiind confecţionaţi cu diferite lungimi (unele destul de mari), însă puteau fi manevraţi cu uşurinţă de unul sau doi muncitori, în sensul că scândura era tăiată la dimensiunea dorită, aşezată în poziţia necesară şi fixată în cuie. Concluzia a fost că acest tip de elemenţi de construcţie permitea reducerea considerabilă a timpului afectat unei construcţii.

Publicaţia „Architectural Review” scria în 1945: „Marile oraşe ale lumii nu s-ar fi putut dezvolta atât de repede dacă nu s-ar fi inventat scheletul tip balon, care a înlocuit vechiul meşteşug al îmbinărilor cu cep folosit la construirea caselor de lemn cu o construcţie simplă din scânduri şi cuie”. Într-adevăr, suburbiile americane n-ar fi existat, deoarece casele ar fi fost prea greu de construit, iar la final ar fi implicat costuri prea ridicate pentru oamenii obişnuiţi. Mai mult, pentru construirea unei astfel de case din bârne de lemn ar fi fost necesar un număr mare de muncitori.

Desigur, şi stilul ar fi fost limitat de materialul disponibil. De exemplu, dacă cineva îşi dorea o construcţie cu multe unghiuri sau una circulară, nu putea să o obţină fără să plătească o sumă substanţială care să acopere costurile de construcţie. De asemenea, şi dimensiunile materialului disponibil puteau ridica probleme. În orice pădure există un număr limitat de copaci groşi şi drepţi. În plus, utilizarea copacilor într-o asemenea manieră ar fi fost contestată şi mai vehement de organizaţiile de protecţie a mediului decât în situaţia actuală.

Principiul de bază al construcţiei cu schelet tip balon constă în faptul că „stâlpii”, bârnele verticale de 5 x 10 cm, ce servesc la încadrarea laturilor casei, sunt suficient de lungi pentru a ajunge din subsol până la acoperiş. În general, construcţia debutează cu scânduri de 5 x 15 cm numite „bare de fundaţie”, fixate cu bolţuri de părţile superioare ale pereţilor fundaţiei.

Apoi la colţuri sunt fixaţi „pilonii”, bârne de lemn având, de obicei, dimensiunea de 5 x 10 cm şi tăiate în aşa fel încât să existe o nişă în care să încapă materialul pentru peretele interior. În continuare se montează „grinzile transversale”, tăiate din scândura de 5 x 15 sau 5 x 35 cm, iar apoi se ridică stâlpii de înălţimea casei, care sunt îndreptaţi (verticalizaţi cu firul cu plumb) şi fixaţi cu cuie de bara de fundaţie şi de grinzile transversale adiacente.

„Benzile” sunt instalate în şanţurile tăiate în stâlpi şi fixate de aceştia la etajul al doilea pe părţile opuse ale casei. Aceste scânduri au o secţiune de 2,5 x 15 sau 2,5 x 20 cm şi folosesc la susţinerea grinzilor transversale, care sunt aşezate deasupra stâlpilor şi se fixează de aceştia. De asemenea, o pereche de benzi este fixată de stâlpi la nivelul superior al grinzilor transversale ale etajului al doilea.

Apoi „plăcile” sunt bătute în cuie de vârfurile stâlpilor, fiecare placă fiind tăiată din scândură de 5 x 10 cm, fixată de stâlpi şi apoi de plăcile adiacente. Plăcile sunt tăiate în aşa fel încât să se potrivească în locurile de contact cu grinzile transversale de colţ. Scheletul tip balon nu este la fel de rezistent ca scheletul-platformă sau ca cel de tip Western, concepute după acesta, astfel că pentru rigidizare se foloseşte o căptuşeală - formată din plăci late şi subţiri - fixată de cadru, care îi conferă soliditate şi rezistenţă la vânt.

Un alt element-cheie al scheletului tip balon este „opritorul de foc”, o placă orizontală montată în anumite puncte între stâlpi. Într-o casă pe două niveluri, ar trebui să existe două: unul la banda din dreptul grinzii de fundaţie şi celălalt la banda de la etajul al doilea. Fără aceste opritoare, spaţiile dintre stâlpi ar putea acţiona ca un fel de tiraje, iar un posibil incendiu s-ar răspândi mult mai repede. Deşi foarte inovator, acest sistem de construcţie nu ar fi fost atât de răspândit fără apariţia simultană a cuielor produse mecanic. Multă vreme, singurele cuie disponibile erau cele forjate manual.

Pentru a face un cui, un fierar sau un forjor de cuie trebuia să încălzească o vergea lungă de fier, să o bată la un capăt pentru a-l ascuţi, să o taie de lungimea unui cui şi să bată capătul neascuţit al cuiului pentru a-i face o floare. Producerea cuielor presupunea un număr atât de mare de ore de muncă, încât costul construirii unei case putea să ajungă la jumătate din costurile totale ale materialelor de construcţie. Într-adevăr, cuiele forjate manual erau atât de valoroase şi de greu de produs, încât adesea cuiele din construcţiile demolate se recuperau.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …