Inventarea roţii

Priviţi în jur şi încercaţi să descoperiţi ceva în casa voastră care să nu aibă nici o legătură cu o roată. Aproape toate aparatele, toate dispozitivele, toate obiectele realizate de mâna omului sunt legate într-un fel sau altul de o roată.

Deşi momentul şi locul exact al inventării roţii nu pot fi precizate, o teorie acceptată de cei mai mulţi este aceea că roata a apărut iniţial sub forma unui butuc rostogolit. Se presupune că ulterior s-a trecut la discuri tăiate din butuci, obţinându-se astfel roţi destul de greoaie şi care se spărgeau uşor, dar cel puţin se puteau rostogoli. În acea vreme existau deja mijloace de transport, destul de primitive însă, cum ar fi sania simplă sau un fel de targa formată din două prăjini pe care se fixa un cadru, ce era trasă de animale sau chiar de către călătorul respectiv, dar aceste mijloace erau în mod evident inferioare celor care vor avea la bază roata.

Cu siguranţă se ştie că unul dintre primele tipuri de roată era realizat din trei scânduri prinse cu traverse şi cioplite sub forma unui disc. Aceasta era o metodă mai bună de obţinere a unei roţi decât cea dintr-o singură bucată, mai ales dacă ne gândim că roata a apărut înaintea inventării drumurilor. O astfel de roată, montată la o sanie, putem vedea în cea mai veche pictogramă găsită în Sumer, din anul 3500 î.Hr.

Modificarea ce a dus la o roată mult mai uşoară, crescându-i astfel utilitatea, a fost spiţa, apărută în jurul anului 2000 î.Hr. la carele de luptă din Asia Mică. În acest moment roata devenea o modalitate de transport, iar căruţele şi carele începeau să se specializeze în funcţie de aplicaţiile pentru care erau folosite. Roata devenise o necesitate în agricultură, în comerţul la mare distanţă şi în război.

Evoluţia cea mai semnificativă a fost cea a carului de război, de la un model greoi, cu patru roţi, tras de doi sau patru măgari sălbatici numiţi onagaşi, la varianta suplă, cu două roţi, trasă de cal cu care suntem familiarizaţi din filme şi de la televizor. Prin obţinerea unei combinaţii între un model uşor şi rezistent al carului, un ansamblu mai uşor al axei şi roţilor cu spiţe şi un harnaşament bine gândit pentru cai, carul de luptă a revoluţionat arta războiului. Acest vehicul rapid şi uşor manevrabil a fost folosit în războaie de toate marile armate ale celui de-al doilea mileniu precreştin, printre care cea a Egiptului, a hitiţilor din Anatolia, a arienilor din India şi a micenienilor din Grecia.

Carul de luptă a provocat distrugeri din China până în Creta regelui Minos şi în Marea Britanie, fiind înlocuit în vremea lui Alexandru Macedon de cavalerie. O contribuţie majoră a romanilor la evoluţia roţii a fost construirea a nenumărate drumuri. Construirea şi conservarea unui imperiu necesitau o bună comunicare şi mobilitate a resurselor, comerţului şi forţelor armate. Drumurile au facilitat acest lucru. Drumurile romanilor au rezistat timp de secole, iar unele dintre acestea sunt folosite chiar şi în prezent în Marea Britanie.

Odată cu scurgerea timpului s-a înregistrat şi o evoluţie continuă a roţii. Apariţia butucului metalic a furnizat acesteia o putere extraordinară în centrul său, unde era montată pe o osie gresată. Chiar şi roţile rupte puteau fi reconstruite în jurul butucului, acesta devenind astfel o parte indispensabilă a ansamblului. De asemenea, a apărut şi noţiunea de „anvelopă”, sub forma unei benzi sau a unui inel metalic care era întins la cald în jurul jenţii şi care se contracta ulterior la răcire, roata devenind astfel nu doar mai puternică în punctul de contact cu solul, dar şi mai rigidă, obţinându-se un ansamblu mai solid.

Roata însă, după cum am amintit mai devreme, nu ar trebui sub nici o formă considerată exclusiv un accesoriu pentru transportul terestru. Aceasta a trecut de la carul de război la tanc, de la căruţă la tren şi de la cărucior la automobil, dar este evident faptul că nici una dintre aceste tranziţii nu ar fi avut loc fără utilizarea roţii în alte aplicaţii.

Cu mult înainte ca primul struţ să fie înhămat la un car de curse, deşi momentul exact al acestui eveniment este greu de precizat, „roata olarului” a determinat un progres semnificativ în arta olăritului. Nimeni nu poate spune cu precizie când a fost concepută aceasta, dar prima dovadă a existenţei roţii olarului datează din Mesopotamia anului 3500 î.Hr. O bucată de lut, ce până atunci fusese modelată manual, putea fi „azvârlită” pe roată şi învârtită, iar cu ajutorul mâinilor şi, eventual, al unor unelte şi prin intermediul forţei inerţiale i se putea da o formă simetrică.

Printre aceste forme se numărau cupe, oale şi alte recipiente. Având o destinaţie nu numai decorativă, aceste vase reprezentau singurul mod sigur de depozitare a bunurilor, băuturilor, uleiurilor, alimentelor şi cerealelor, având şi multe alte utilizări. Vasele de lut nu erau produse doar pentru depozitarea diferitor mărfuri comerciale, fiind prin ele însele obiecte de negoţ, comercializate între diferite popoare cu ajutorul corăbiilor şi al căruţelor.

Un aspect al roţii la fel de important ca oricare altul este simplul fapt că mişcarea de rotaţie a fost utilizată în cele mai diferite scopuri sau în cadrul celor mai diferite dispozitive concepute de creativitatea omului. Imaginaţi-vă, de exemplu, o „roată de apă” primitivă, constând dintr-o roată de mari dimensiuni de care sunt prinse vase de lut, suspendată sub o cădere de apă.

Apa umplea vasele şi propulsa astfel roata în jurul unei axe orizontale. Impulsul ridica vasele pline la înălţimea roţii, de unde îşi vărsau conţinutul într-un jgheab sau şanţ ce conducea apa într-o altă zonă, ca de exemplu pe un teren agricol. În acelaşi timp, forţa roţii acţionate de apă, vânt sau de tracţiunea animală poate reprezenta un scop în sine, dacă roata este montată pe un ax care acţionează o altă roată.

Gândiţi-vă la puterea vântului sau apei care învârte o roată montată pe un ax cu o piatră masivă de moară la capătul opus, capabilă să macine cantităţi inimaginabile de grăunţe, în loc ca această muncă să fie făcută de oameni sau de animale. Într-adevăr, roata, cu axul sau osia sa, a devenit singura invenţie care a favorizat numeroase alte invenţii. De la roata mare din parcurile de distracţii şi până la rotiţele minuscule din mecanismul unui ceas de mână, roata a reprezentat pionul principal al revoluţiei industriale.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …