Inventarea plugului

Plugul este o invenţie extrem de simplă, dar merită cu siguranţă un loc de frunte pe această listă. La baza utilităţii sale stau viteza şi eficienţa cu care sapă brazde în pământ în scopul îngropării seminţelor şi obţinerii unor recolte bogate. Dacă plugul nu s-ar fi inventat, la ora actuală hrănirea populaţiei globului ar fi fost o sarcină mult mai grea, iar în unele ţări aproape imposibilă.

Plugul şi-a făcut debutul umil, primele sale forme fiind reprezentate doar de un om care zgâria pământul cu un băţ pentru a face un făgaş în care să arunce seminţe. Apoi a fost inventat plugul de lemn, care a apărut iniţial - după cum dovedesc săpăturile arheologice - în sudul Mesopotamiei în jurul anului 4500 î.Hr. Acesta era o unealtă simplă formată dintr-un băţ cu un capăt ascuţit numit „brăzdar” ce era tras pe pământ şi lăsa în urmă un şănţuleţ. Aceste unelte au fost mai întâi acţionate de om, iar mai târziu s-au folosit unul sau doi boi, despre care se descoperise că puteau munci toată ziua fără să obosească.

Deşi plugurile de lemn erau folosite în solurile afinate şi nisipoase, precum cele din Mesopotamia şi Egipt, unde climatul era blând şi uscat, acestea nu se puteau întrebuinţa cu aceeaşi eficienţă în zonele cu sol dur şi umed. Astfel, folosirea animalelor domestice, cum ar fi vacile sau boii, a devenit vitală. Progresul cel mai semnificativ al plugului s-a produs în China, o ţară izolată de celelalte, cu un popor foarte inventiv.

Chinezii erau pe deasupra şi destul de rezervaţi în privinţa culturii şi a invenţiilor lor, astfel că Occidentul a descoperit mult mai târziu ceea ce chinezii ştiau încă din jurul anului 3000 î.Hr., şi anume că pietrele ascuţite puteau fi folosite ca brăzdare, având o eficienţă sporită comparativ cu cele de lemn. Deşi piatra era, desigur, mai grea decât lemnul, chinezii au descoperit că aceste brăzdare săpau şanţuri adânci chiar şi într-un sol mai dur.

Mai târziu, în jurul anului 600 î.Hr., chinezii au folosit brăzdare de fier, cu cel puţin cinci secole înaintea occidentalilor. Brăzdarul de fier era în mod evident mai calitativ. În primul rând, i se putea da forma dorită, iar în al doilea, era mai eficient decât cel de lemn sau de piatră. De fapt, chinezii au realizat două tipuri de plug. Unul era în întregime din fier, iar celălalt era format dintr-un brăzdar de fier montat pe un cadru de lemn.

Din cauza greutăţii sale, plugul de fier era mai dificil de folosit decât cel cu cadrul din lemn. Tot chinezii au reuşit să îmbunătăţească calitatea metalului folosit crescându-i mult rezistenţa, procesul constând în principal din topirea fierului şi alierea sa cu diferite minerale, care-l făceau mai rezistent, dar nu casant. Anterior, când plugul era obţinut prin topirea fierului şi turnarea lui în forma dorită, metalul rezultat se putea rupe dacă se lovea de o piatră în timpul aratului.

O altă problemă era reprezentată de faptul că, după ce brăzdarul săpa un şanţ, pământul dislocat cădea înapoi în şanţ, iar fermierul era nevoit să-l dea la o parte. Pentru a rezolva această problemă, chinezii au inventat cormana, o placă metalică curbată care prelua pământul arat şi îl împingea la distanţă de şanţ. O altă îmbunătăţire a fost inventarea unui plug cu adâncimea de săpare ajustabilă, un avantaj pentru folosirea pe tipuri diferite de sol. Europa şi restul lumii au aflat despre aceste îmbunătăţiri ale plugului inventate de chinezi în secolul al XVII-lea, în momentul în care China şi-a deschis porţile pentru negoţ.

Negustorii olandezi au adus aceste informaţii referitoare la plug în Europa, lucru indicat de faptul că tipul comun de plug folosit în nordul Europei în secolul al XVIII-lea purta numele de „Rotherham”, după localitatea din comitatul englez Yorkshire unde era fabricat, iar originea sa era în Olanda. Plugul realizat integral din fier a apărut în Europa la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Îmbunătăţirile ulterioare aduse plugului au inclus piesele ce puteau fi înlocuite şi brăzdarele de schimb, adaptate solului pentru care erau folosite.

Până în jurul anului 1850, plugul era tras de boi sau de cai, iar mai târziu a apărut plugul acţionat cu puterea aburilor. Totuşi, în acea perioadă acestea erau atât de scumpe, încât erau deţinute în general de persoane care le închiriau, şi mai rar de fermieri. Avantajele erau însă majore. În timp ce animalele domestice puteau trage pluguri cu mai multe brăzdare pe un sol afinat, versiunea mecanizată putea face acelaşi lucru pe terenuri bătătorite şi pe o suprafaţă de 12 acri pe zi.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea au fost realizate pluguri mecanizate individuale şi mobile, iar fermierul nu avea altceva de făcut decât să controleze volanul maşinăriei ce tracta plugul. În secolul al XX-lea a fost introdus motorul cu ardere internă, iar plugurile mecanizate au fost echipate cu acest tip de motor în locul celui cu aburi, devenit perimat.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …