Inventarea navei din lemn

Navele mai mici sau mai mari din lemn - bărcile cu pânze, iahturile sau chiar velierele mari, populare ca mijloc de recreare şi vedetele festivalurilor maritime - sunt considerate în prezent desuete. Comerţul, campaniile de explorare şi, din păcate, războaiele s-au desfăşurat de la apariţia omului pe pământ şi până la mijlocul secolului al XIX-lea cu ajutorul navelor din lemn. În orice loc în care existau aşezări omeneşti şi întinderi de apă a fost concepută câte o formă de barcă. Rămăşiţe de plute şi de canoe scobite în trunchiuri de copac s-au descoperit în toate colţurile lumii. Celebra expediţie Kontiki din anii 1950 a demonstrat faptul că este posibil ca oamenii să fi migrat din Asia sau din Polinezia în America de Sud folosind doar plute primitive.

Cu toţii ştim că Cristofor Columb a traversat Atlanticul cu trei galioane în 1492, dar multe dovezi evidente sugerează faptul că Leif Erickson ar fi ajuns în America de Nord cu bărcile sale de viking cu sute de ani înaintea acestuia. Indiferent dacă este reală sau nu această supoziţie, navele din lemn au deschis calea spre Lumea Nouă şi chiar spre întreaga lume, facilitând explorările şi colonizarea noilor teritorii. Chiar şi în Europa, majoritatea oraşelor importante erau porturi la ocean, la mare sau la principalele fluvii. Nava din lemn reprezintă o invenţie care a făcut şi a schimbat istoria.

Prima navă din lemn cu un design funcţional a apărut în Fenicia în jurul mileniului al IV-lea î.Hr. Situaţi pe teritoriul actual al Libanului şi în nordul Israelului, fenicienii şi-au construit „biremele” şi „triremele” - bărci cu o lungime de aproape 60 m şi propulsate, în condiţiile unui vânt favorabil, de o singură velă. În apele liniştite sau atunci când era necesară o viteză suplimentară, barca era propulsată de zeci de vâsle, mânuite de aproximativ 200 de vâslaşi aşezaţi pe două sau trei niveluri. Astfel, fenicienii au reuşit să facă negoţ sau să viziteze toate zonele Mediteranei. Celebra vopsea „purpuriu regal”, care a devenit un simbol al statutului social la Roma, fusese exportată de fenicieni.

Cheresteaua feniciană - „cedrii libanezi” - era un material excelent pentru construirea navelor primitive, iar egiptenii au importat-o pentru necesităţi proprii. Într-un şantier arheologic din apropierea piramidelor de la Giseh s-a descoperit, în 1954, o „corabie funerară” aproape intactă, folosită probabil pentru transportarea rămăşiţelor mumificate ale faraonului Kheops de la Memphis până la piramida ce-i purta numele. În urma restaurării, s-a constatat că nava avea 45 m lungime şi 6 m lăţime. Barca a fost construită din scânduri fixate pe interior cu frânghii, fiind propulsată cu cinci perechi de vâsle, lungi de aproximativ 9 m. Perechile de vâslaşi erau aşezate la prora pentru a direcţiona nava fără cârmă.

Grecii antici i-au urmat pe fenicieni şi egipteni în ceea ce priveşte construcţia de nave şi exploatarea acestora în scopuri comerciale şi militare. Bărcile comerciale greceşti erau mai mici decât navele feniciene şi egiptene. De cele mai multe ori, erau mai mici de 30 m şi foloseau pentru propulsie un singur catarg de mari dimensiuni, plasat la mijlocul bărcii. La pupa era montat un mecanism primitiv folosit drept cârmă. Navele foloseau de asemenea şi vâslaşi, care erau aşezaţi pe punte pe nişte bănci.

De obicei, grecii nu navigau pe vreme urâtă sau în timpul nopţii. Regula fundamentală a navigatorilor greci era ca noaptea sau pe vreme de furtună să tragă bărcile la mal. Căpitanii greci acţionau într-un mod foarte conservator, păstrând permanent contactul vizual cu ţărmul când navigau pe Mediterana, deşi câţiva s-au aventurat şi mai departe, în Atlantic şi în alte zone necartografiate.

Epavele greceşti descoperite pe fundul Mării Mediterane aveau încărcătura de amfore - vase mari de lut - încă intactă. Tot grecii au fost cei ce au folosit pentru prima dată navele din lemn în campaniile militare. Navele din „flota” lor erau ceva mai lungi decât bărcile comerciale, având o proră alungită cu 3,5 m, pe care o foloseau ca să lovească navele inamice. Căpitanii greci încercau chiar să-şi lipească nava de cea inamică, iar apoi să-i rupă vâslele şi să se urce la bord. Atenienii foloseau „bireme” şi „trireme” mai mari, cu mai multe bănci de vâslaşi. Însă aceştia nu erau sclavi sau recruţi, ci mercenari bine plătiţi. Şi romanii foloseau nave din lemn, numai că acestea nu le depăşeau pe cele greceşti nici în privinţa aspectului, nici a aplicaţiilor.

În primele secole ale primului mileniu creştin, vikingii au perfecţionat în mare măsură bărcile de lemn de mici dimensiuni. Tărâmurile scandinave ale vikingilor - în prezent, cea mai mare parte a Norvegiei - furnizau materialul de construcţie pentru bărci. Numeroasele fiorduri - golfuri înguste către ocean - făceau orice aşezare scandinavă favorabilă transportului pe apă, în timp ce pădurile întinse erau surse inepuizabile de cherestea de esenţă tare. Cea mai importantă inovaţie a bărcilor vikinge a fost adăugarea „chilei”, o fâşie lungă de lemn care se întindea de-a lungul părţii inferioare a bărcii şi se prelungea în jos în apă. Chila a redus semnificativ tendinţa bărcii de a se înclina sau de a se rostogoli, i-a sporit viteza şi i-a uşurat cârmirea.

Vikingii au construit două tipuri principale de nave: „knorr” sau navele comerciale, lungi de aproximativ 15 m, şi „navele lungi”, proiectate pentru luptă, care ajungeau la lungimi de 30 m. Navele de război aveau o proră prelungită ce se curba în sus şi era adesea decorată cu forme sculptate. Principalul mod de propulsie era reprezentat de vele, dar navele de război foloseau în plus şi până la cincisprezece vâslaşi pentru o apropiere sau o depărtare rapidă. În cazul unei invazii majore, războinicii vikingi atacau adesea cu câteva sute de nave de luptă.

Vikingii se foloseau, de asemenea, şi de metode practice de navigare, în funcţie de poziţia Soarelui şi a stelelor. Ei au creat primele tabele cu latitudini, folosind beţe de măsurare cu care înregistrau înălţimea Soarelui la miezul zilei. Cu ajutorul acestor tehnici şi a altora, încă necunoscute, vikingii s-au aventurat departe în largul mării, de unde au iniţiat debarcări şi invazii brutale în toată Europa, în Groenlanda şi, probabil, în America de Nord în anii 900.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …