Inventarea microscopului

La fel ca şi în cazul altor invenţii, identitatea inventatorului primului microscop nu se cunoaşte dar există multe informaţii contradictorii referitoare la prima persoană care a realizat acest aparat. Iniţial, unii au crezut că Galileo Galilei a realizat microscopul, inversându-şi propria invenţie, telescopul. Însă acest fapt nu este dovedit. Se consideră că primul microscop a fost construit în jurul anului 1595 de către Zacharias Jansen din Middleburg, Olanda. Unii sunt de părere că acest fapt era inevitabil, deoarece olandezii erau familiarizaţi cu mărirea prin intermediul unei lentile unice la început, apoi cu ajutorul a două lentile din care a fost creat microscopul compus.

În acea vreme inventatorii realizau, de obicei, mai multe copii ale invenţiilor lor pentru a le putea dărui capetelor încoronate, atât ca semn de recunoştinţă, cât şi pentru a fi evaluate. Deşi nici unul dintre exemplarele originale dăruite de Jansen membrilor casei regale nu a supravieţuit până în prezent, unul dintre microscoapele sale a rezistat până la începutul secolului al XVII-lea. Suficient pentru ca Cornelius Drebbel, prietenul din copilărie al lui Jansen, să-l examineze şi să-şi noteze observaţiile.

Acesta a descris instrumentul original ca fiind compus din trei tuburi ce culisau unul în celălalt. Alungit complet, instrumentul măsura 46 cm în lungime şi 5 cm în diametru. Conţinea două lentile şi avea diafragme între tuburi, astfel că acestea culisau cu uşurinţă unul în celălalt şi reduceau strălucirea provocată de lentile. Mult deosebit faţă de instrumentele actuale, acest microscop funcţiona totuşi, mărind de trei ori când era închis şi de nouă ori când era alungit. În acea vreme, descoperirea a produs ceva agitaţie.

Următoarea îmbunătăţire a fost un sistem cu trei lentile, introdus, se pare, la scurt timp după microscopul lui Jensen. Acesta funcţiona datorită folosirii ocularului cu două lentile al lui Huygens, utilizat în acea vreme cu succes pentru telescoape. În numai câţiva ani se răspândiseră zvonurile despre microscop, iar mulţi se apucaseră să-l construiască, astfel că, în scurt timp, mulţi oameni erudiţi precum Galileo au început să-l utilizeze. În timp, microscopul cu lentilă compusă a devenit cel mai popular model. Caracteristica ce-l făcea atât de apt pentru îmbunătăţiri era „lentila acromatică”, ce era folosită la ochelari şi fusese concepută de Chester Moore Hall în 1729. Deşi realizarea acestor lentile cu dimensiuni suficient de mici pentru a se potrivi la un microscop era o sarcină dificilă, cercetările au continuat, iar în 1900 lentila acromatică avea cel mai mare număr de deschideri.

În timp ce inventatorii lucrau la obţinerea unor lentile mai puternice apăruseră şi alte probleme. Se căutau metode de îmbunătăţire a contrastului, deoarece a existat dintotdeauna problema iluminării (nu se putea aduce suficientă lumină pe sau prin subiectul studiat), iar prin sporirea contrastului obiectul putea fi observat mai clar. Suportul a făcut, de asemenea, o parte integrată din microscop şi a evoluat cu timpul. Iniţial, acesta nu arăta ca un suport. Obiectul cercetat era înfipt într-un ac, fiind poziţionat prin rotirea unui şurub. Ulterior, acul a fost înlocuit cu un suport plan ce permitea observarea obiectelor mai mari şi cu forme diferite. A fost, de asemenea, rezolvată şi problema iluminării. Sursa de lumină a fost aşezată sub suport şi filtrată prin proba observată.

Mai târziu au fost dezvoltate şi alte metode de contrast cu rezultate din ce în ce mai bune, până la introducerea, în 1970, a unei metode electronice de vizualizare. Inventatorii au continuat să îmbunătăţească şi să controleze contrastul. „Microscopul electronic” modern „vede” detalii mult mai mici decât şi-ar fi putut imagina vreunul dintre primii inventatori. Deşi s-au realizat progrese extraordinare în evoluţia microscopului, versiunile moderne au acelaşi principiu de funcţionare ca şi cele originale. Un telescop modern funcţionează aproximativ la fel ca un telescop cu refracţie, cu mici diferenţe.

Un telescop trebuie să adune o cantitate cât mai mare de lumină de la un obiect îndepărtat şi obscur, astfel că are nevoie de o lentilă cât mai mare pentru a aduna multă lumină şi a o focaliza într-un punct strălucitor. Datorită mărimii lentilei-obiectiv, aceasta poate focaliza imaginea obiectului doar la peste 1 m în spate, motiv pentru care telescoapele sunt mult mai mari decât microscoapele. Ocularul telescopului măreşte apoi acea imagine şi o aduce sub ochiul observatorului.

Pentru a funcţiona corespunzător, microscopul trebuie să adune lumină de pe un specimen bine luminat aflat la distanţă mică. Prin urmare, microscopul nu are nevoie de o lentilă-obiectiv de mari dimensiuni. Imaginea trimisă de aceasta este mărită de o a doua lentilă, numită „lentilă-ocular”, apoi este adusă sub ochiul observatorului. Indiferent de aceste aspecte, microscopul este exact ceea ce înseamnă numele său: un instrument ce-i permite utilizatorului să observe lucruri mai mici decât pot fi detectate cu ochiul liber.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …