Inventarea maşinii de spălat

Încă de când au început să poarte haine, oamenii au căutat un mod de a le curăţa. Înainte de 1797, hainele erau transportate până la cea mai apropiată sursă de apă, întinse pe o piatră şi bătute efectiv cu o altă piatră de mărime potrivită până la dispariţia mizeriei.

În 1797 s-a înregistrat un progres prin apariţia scândurii de spălat. Prima maşină propriu-zisă de spălat era manuală şi imita acţiunea spălării manuale pe scândură. Aceasta era acţionată prin învârtirea unui levier care mişca o suprafaţă curbată peste o alta, având aceeaşi formă, îndepărtând astfel mizeria. Acest tip de maşină a fost brevetat pentru prima dată în Statele Unite, în anul 1846, fiind folosit până în 1927. În 1851, James King a brevetat prima maşină de spălat care folosea un tambur, iar în 1858 Hamilton Smith a brevetat maşina de spălat cu rotaţie.

Deşi spălatul rufelor a fost considerat dintotdeauna ca fiind responsabilitatea femeii, lui William Blackstone îi venea foarte greu să-şi vadă soţia făcând această muncă istovitoare. În 1874, el a perfecţionat maşina de spălat (în ideea unui cadou cu ocazia zilei de naştere a soţiei sale) construind o cuvă de lemn cu un mâner ce acţiona mecanismul intern. Acest mecanism prindea rufele şi le rotea prin apă, îndepărtând mizeria prin mişcare.

Aceasta a reprezentat o descoperire fantastică, deşi poate nu atât de extraordinară din punctul de vedere al unui marinar. De secole, şi din cauza lipsei altei variante, marinarii aflaţi în larg îşi puneau hainele murdare în plase prinse cu funii rezistente. Aceste pachete, aruncate peste bord şi târâte în urma vasului, erau spălate odată cu trecerea apei prin haine.

Este important de reţinut că până în 1907 toate maşinile de spălat erau manuale. Prima maşină de spălat electrică, numită Thor, a fost introdusă de Alva J. Fisher, un inventator de la Hurley Machine Company, în 1908. Această maşină uşura foarte mult munca depusă la spălarea rufelor, dar motorul care rotea cuva nu era izolat de scurgerile de apă, astfel că se produceau adesea scurtcircuite şi şocuri electrice.

În 1911 deveniseră disponibile maşini cu cilindri oscilanţi şi cuve din tablă, montate pe cadre metalice înclinate cu cilindri perforaţi din metal sau din şipci de lemn. Odată cu progresul acestei invenţii creşteau şi provocările pe care le întâmpinau inventatorii. Erau necesare un motor mai puternic şi un mecanism de pornire mai bun, suficient de puternic pentru a pune maşina în mişcare, dar nu într-atât încât să ardă motorul sau să se supraîncălzească. Şocurile electrice reprezentau o altă problemă, astfel că mecanismul trebuia etanşat printr-o modalitate oarecare, iar odată etanşat era nevoie de un ventilator sau de un alt dispozitiv de răcire pentru a reduce riscul supraîncălzirii.

Trebuia, de asemenea, aduse unele îmbunătăţiri chiar şi cuvei. Cuvele din lemn şi din fontă au fost înlocuite cu unele dintr-un metal mai uşor. Începând din anii 1920, tabla albă emailată pentru cuvă a înlocuit cuprul, iar prin anii 1940 aceasta devenise varianta preferată, fiindcă era considerată mai igienică şi mai uşor de întreţinut. Cu toate aceste îmbunătăţiri, maşina de spălat era în continuare o raritate în majoritatea gospodăriilor. Abia din 1936, în ciuda Marii Depresiuni, oamenii au început să achiziţioneze aceste maşini. Până atunci, femeile se duceau la spălătoriile locale, în zonele în care exista această variantă, unde se găseau rânduri întregi de maşini de spălat noi, sclipitoare, cutii cu detergent, precum şi sucuri răcoritoare şi dulciuri.

La începutul anilor 1950, producătorii americani construiau maşini care nu numai că spălau rufele, dar le şi uscau prin centrifugare. Acest sistem a eliminat necesitatea unui „storcător”, dispozitiv care extrăgea apa din haine prin stoarcerea acestora între două rulouri. Şi ca şi cum acest lucru n-ar fi fost destul, în 1957 compania General Electric a prezentat o maşină de spălat cu butoane, prin care se controla temperatura apei de spălare, cea a apei de clătire, viteza agitatorului şi viteza de rotaţie.

Maşina de spălat îşi intrase în rol. De la cea manuală la cea cu gaz şi până la cea electrică, adăugându-se o serie de funcţii acţionate cu butoane, maşina de spălat a devenit un aparat electrocasnic de care nu se putea lipsi nici o gospodărie şi nici o femeie. La ora actuală, maşinile de spălat sunt disponibile într-o paletă largă de culori şi cu o mare varietate de opţiuni, pe care generaţiile anterioare nici nu şi le-au imaginat.

Pentru femei, posibilitatea achiziţionării unei maşini de spălat la domiciliu a fost în acelaşi timp o binecuvântare şi un blestem. Este adevărat că această variantă este mai convenabilă, economiseşte timp şi este mai eficientă decât căratul rufelor până la cea mai apropiată spălătorie, unde femeile îşi petreceau toată ziua. Însă acea zi nu constituia numai o sarcină care trebuia îndeplinită, ci şi un eveniment social. Spălătoria era un loc unde femeile se strângeau să discute, să-şi împărtăşească secretele, să afle ultimele noutăţi şi să ciugulească ceva în timp ce toată munca fizică era preluată de maşina de spălat. Maşina de spălat în propria lor casă le-a privat de acest aspect social.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …