Inventarea imageriei de rezonanţă magnetică

Imageria de rezonanţă magnetică (MRI) era numită cu ceva timp în urmă imagerie de rezonanţă magnetică nucleară (RMN), dar la termenul „nuclear” s-a renunţat pe plan internaţional în urmă cu aproximativ 15 ani, din cauza temerii că oamenii se vor gândi la ceva radioactiv, când de fapt nu este vorba de aşa ceva. Rezonanţa magnetică este o metodă de dobândire de imagini ale diferitor părţi ale corpului, fără utilizarea radiaţiilor X sau a computerului tomograf, şi care prezintă o serie de avantaje. Asemenea multor invenţii supertehnologizate, rezonanţa magnetică a avut o perioadă lungă de gestaţie.

Astfel, au fost necesari mulţi ani de cercetări înaintea testării primului MRI pe o fiinţă umană, pe data de 3 iulie 1977. Acest eveniment nu a produs nici o reacţie în exteriorul comunităţii medicale, numai că în fiecare an au început să se producă din ce în ce mai multe aparate. Prima imagine a fost obţinută în aproape 5 ore şi, privită din punctul de vedere al standardelor actuale, era destul de rudimentară. Totuşi, Raymond Damadian, medic şi cercetător, alături de Larry Minkoff şi Michael Goldsmith, au lucrat intens pentru a perfecţiona sistemul. Într-adevăr, ei au numit primul aparat Neîmblânzitul.

În 1982, în Statele Unite, existau numai câteva scanere MRI, dar în prezent există mii de aparate. Imaginile care înainte erau obţinute după câteva ore se obţin acum în numai câteva secunde. Aparatele au dimensiuni mai reduse (deşi nu par deloc mici atunci când le priveşti), au mai multe opţiuni şi sunt mai silenţioase decât modelele timpurii, însă tehnologia rămâne complicată. Un aparat de MRI arată ca un cub uriaş. Are aproximativ 2 m înălţime, 2 m lăţime şi 3 m lungime, fiind străbătut dintr-o parte în alta de un tunel orizontal. Acest tunel este numit axul magnetului, ce reprezintă componenta-cheie a dispozitivului.

Pacientul, întins pe spate, este introdus în acest tunel pe o masă specială. Tipul de examinare stabileşte dacă pacientul este introdus cu capul sau cu picioarele înainte şi cât de mult timp. Aparatul funcţionează în felul următor: o antenă de unde radio trimite semnale corpului, apoi receptează semnalele respinse. Aceste semnale de întoarcere sunt transformate în imagini de un computer cuplat la scaner. Imaginile pot fi prelevate din orice zonă a corpului şi se pot concentra pe secţiuni mai subţiri sau mai groase de ţesut.

Lucrând în tandem cu undele radio, un MRI poate selecta un punct din interiorul corpului unui pacient şi poate identifica tipul de ţesut din care este format acesta. Scanerul este capabil de o mare precizie: punctul sau secţiunea selectată poate avea un volum de numai 0,5 mmc. Apoi, sistemul de rezonanţă magnetică parcurge întregul corp al pacientului, punct cu punct, construind o hartă a tipurilor de ţesut şi apoi integrează toate aceste informaţii sub forma unor imagini bi- sau tridimensionale. Imaginile au o calitate mult superioară faţă de orice alt sistem de imagerie, precum radiografia sau tomografia computerizată. Un alt avantaj al aparatului cu rezonanţă magnetică este reprezentat de faptul că acesta poate „privi” ţesuturile moi ale corpului.

Creierul, măduva spinării şi nervii sunt văzuţi cu o claritate mult mai bună prin imageria de rezonanţă magnetică decât prin intermediul radiografiei sau al tomografiei computerizate. De asemenea, datorită faptului că muşchii, ligamentele şi tendoanele se observă foarte bine, scanările MRI sunt utilizate pentru examinarea genunchilor şi umerilor în urma unor accidente. Siguranţa este un alt avantaj pe care-l oferă acest aparat. Spre deosebire de radiaţia emisă în timpul radiografierii sau de beneficiile limitate ale unei tomografieri, un MRI prezintă riscuri foarte mici pentru sănătate şi conferă siguranţă marii majorităţi a pacienţilor.

Dezavantajele sunt constituite de faptul că unii pacienţi suferă de claustrofobie (teama de spaţii închise) sau se sperie de zgomotele asemănătoare unor lovituri, emise în timpul procesului de scanare. Din acest motiv, pacienţii folosesc dopuri pentru urechi. Un dezavantaj pentru operator - nu pentru pacient - este faptul că mediul camerei de scanare trebuie controlat cu atenţie. Câmpul magnetic din interiorul aparatului şi din jurul său este foarte puternic şi orice obiect metalic poate fi tras înăuntru.

Din acest motiv, tehnicienii trebuie să se asigure că pacientul nu are asupra lui nici un obiect metalic (piesele metalice din interiorul corpului în general nu ridică probleme) şi că nici în camera de scanare nu există aşa ceva. Printre obiectele care trebuie îndepărtate se numără cârdurile de credit, filmul şi orice alt obiect cu un cod de bare care poate fi afectat de efectele forţei magnetice. Viitorul imageriei de rezonanţă magnetică pare nelimitat. Aceste aparate au fost utilizate pe scară largă în ultimii 20 de ani, având deja contribuţii medicale uriaşe.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …