Inventarea fonografului

Celor care preferă moda retro le reamintim că fonograful a fost descris pentru prima dată de Charles Cros, poet şi om de ştiinţă francez, fiind realizat apoi de Thomas Alva Edison, prima demonstraţie având loc în anul 1877.

Fonograful este una dintre acele invenţii pe cât de practice, pe atât de romantice. Acesta a apărut într-un moment istoric plin de descoperiri în domeniul electronicii şi acusticii şi în care se considera că nimic nu este imposibil. Totodată, a fost iniţiat un şir lung de invenţii similare, interconectate prin tehnologia optică sau acustică, produse de mai mulţi oameni într-o perioadă relativ scurtă.

Realizarea unor dispozitive care să producă sunetul, inclusiv a fonografului, a apărut ca un mijloc de înregistrare a unor arhive istorice. Odată cu trecerea timpului însă, această direcţie a fost modificată, iar fonograful s-a transformat în primul dispozitiv de reproducere a sunetelor emise de un interpret sau un instrument muzical. A ocupat un loc privilegiat înainte de apariţia radioului şi a filmelor sonore.

Primul dispozitiv reuşit de înregistrare sonoră a fost conceput de Leon Scott de Martinville în 1855. Aşa-numitul „fonautograf folosea un tub de înregistrare asemănător unei trompete şi o membrană de care era ataşat un cui metalic ce înregistra undele sonore pe o hârtie înnegrită cu fum şi înfăşurată pe un cilindru care se rotea. Începând din 1859, dispozitivul a fost vândut ca instrument de înregistrare sonoră. Însă acesta avea un neajuns major: nu putea să reproducă sunetele înregistrate.

Lumea avea să mai aştepte până în 1877 ca Thomas Alva Edison să proiecteze „fonograful cu folie de staniol”. Ca multe alte invenţii ale sale, acest dispozitiv era primul dintr-o serie, fiind îmbunătăţit până a funcţionat aşa cum îşi dorise inventatorul. De exemplu, Edison a combinat creativitatea şi caracterul practic al fonografului înlocuind trompeta cu un „reproducător”, care consta dintr-o diafragmă mai sensibilă.

Fonograful avea un tambur cilindric acoperit cu staniol, montat pe un ax filetat. De asemenea, dispozitivul era prevăzut cu un tub la care era ataşat un cui ce realiza pe cilindru, în timpul rotirii acestuia, nişte zgârieturi provocate de vibraţiile produse de sunet. Marele avantaj al invenţiei lui Edison consta în faptul că aceasta putea reproduce sunetul înregistrat.

În cadrul primei demonstraţii, Edison a înregistrat poezia „Mary avea un mieluşel”. Deşi încântat de reuşita experimentului, a fost uimit de sunetul propriei sale voci, uşor metalic. Edison a repetat experimentul pentru un prieten care lucra la jurnalul Scientific American. Iată impresiile acestuia referitoare la experimentul din 17 noiembrie 1877: „S-a spus că ştiinţa nu are nimic senzaţional; că este de natură intelectuală, nu emoţională; dar în mod cert nici un alt lucru imaginabil nu poate crea o senzaţie mai puternică, nu poate trezi cele mai vii emoţii umane ca reauzirea vocilor celor morţi. Şi totuşi, ştiinţa anunţă acum că acest lucru a devenit posibil şi poate fi realizat... Sunetul vocii a devenit, cum s-ar spune, nemuritor”.

Edison a fost considerat inventatorul primei „maşini de vorbit”, poate în parte şi datorită celebrităţii sale şi faptului că avea suficiente resurse materiale pentru a produce prototipuri şi a-şi face reclamă, la fel cum fac marile studiouri de film pentru vedetele lor în apropierea nominalizărilor pentru Premiile Oscar. Cu toate acestea, nu a fost primul care a construit un fonograf.

Prima persoană care a realizat un model funcţional a fost parizianul Charles Cros. Acesta a produs un dispozitiv care folosea discuri şi şi-a prezentat invenţia Academiei Franceze de Ştiinţe în aprilie 1877, cu câteva luni înainte ca lui Edison să-i vină ideea fonografului în timp ce lucra la un dispozitiv de telegrafie conceput să înregistreze urme lizibile ale unui semnal în codul Morse pe un disc.

Pe tot parcursul anului 1878, Edison a continuat să-şi perfecţioneze fonograful, iar publicul părea să nu se mai sature de „demonstraţiile” acestui aparat. El înregistra o gamă largă de sunete, de la a vorbi şi până la a tuşi, apoi, aproape ca prin farmec, reproducea acele sunete. De multe ori, cineva din public încerca să dovedească faptul că totul nu este decât un truc şi scotea câte un sunet bizar - de exemplu nechezatul unui cal - pentru a vedea dacă aparatul îl poate reproduce.

Din păcate pentru evoluţia fonografului, în 1878 Edison şi-a concentrat atenţia în altă direcţie: producerea unui bec electric funcţional. Drept urmare, a abandonat fonograful pentru o vreme şi, împreună cu ceilalţi membri ai laboratorului său din Menlo Park, New Jersey, s-a concentrat asupra becului electric, trecând aproape un deceniu până la realizarea unui alt progres al fonografului.

La sfârşitul anilor 1870 şi începutul anilor 1880, descoperirile epocale şi progresul rapid al tehnologiilor de comunicare readuceau fonograful în centrul atenţiei. Atunci când Edison s-a întors din nou la fonograf, a insistat ca dispozitivul să nu fie folosit în exclusivitate pentru distracţie. În 1887 a apărut „gramofonul” Bell-Tainter, care aducea unele îmbunătăţiri esenţiale faţă de modelul original.

În 1891 apăruseră deja în mici magazine şi în cafenele fonografe cu fise, oferind în schimbul unei monede de cinci cenţi aproximativ două minute de muzică. Se spune că industria înregistrărilor comerciale a debutat în 1890. Muzicienii înregistrau simultan pe mai multe fonografe, până în momentul în care s-au produs suficiente cilindre pentru a face faţă cererii. Începând din 1901, compania Gramophone a realizat 60 de înregistrări cu patru vedete ale Operei Imperiale din Rusia. Acesta reprezenta numai începutul unei industrii la nivel mondial ce continuă să se dezvolte şi astăzi.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …