Inventarea filmului

Filmul este una dintre acele invenţii a căror importanţă reală pentru omenire este oarecum pierdută din vedere. Există tendinţa să fie considerat ca ceva firesc, ceva care pur şi simplu există. Însă când cineva reflectă la lucrurile pe care le poate face (desigur, cu ajutorul unui aparat fotografic), concluzia este destul de impresionantă. Să ne gândim, de exemplu, la problemele întâmpinate de poliţie în cazul unei crime, dacă nu ar putea realiza fotografii ale acesteia.

Ori la aplicaţiile sale în domeniul militar sau ştiinţific, unde este folosit pentru a conserva instantaneu lucruri pe care altfel nu le-am putea înregistra. De asemenea, să luăm în considerare rolul jucat de această invenţie la realizarea cărţilor şi a revistelor. Este aproape imposibil să ni le închipuim fără imagini. Şi desigur, amintirile noastre. Câtă plăcere ne face să vedem fotografii cu prieteni, membri ai familiei sau animalele de companie din anii trecuţi.

Filmul funcţionează prin utilizarea substanţelor chimice sensibile la lumină, adică la porţiunea vizibilă a unui spectru larg de radiaţii electromagnetice care include şi energie invizibilă sub forma undelor radio, razele X şi gamma, şi radiaţia infraroşie şi cea ultravioletă. Zona relativ îngustă de radiaţie percepută de ochiul uman poartă numele de spectru vizibil, cunoscut sub numele de culoare. Ochiul uman percepe cele mai lungi radiaţii vizibile drept culoarea roşie, iar cele mai scurte drept culoarea violet, între acestea existând culorile portocaliu, galben, verde şi albastru.

Prismele şi curcubeele descompun lumina în toate culorile spectrului vizibil. Fotosensibilitatea unor compuşi ai argintului, în special a azotatului şi a clorurii de argint, a fost descoperită încă din anii 1700. În Anglia, la începutul secolului al XIX-lea, Thomas Wedgwood şi sir Humphry Davy au încercat să utilizeze azotat de argint pentru transferarea unei imagini pictate pe piele sau hârtie. Ei au reuşit să producă o imagine, dar aceasta nu era stabilă în timp, suprafaţa înnegrindu-se atunci când era expusă la lumină.

În Franţa, Joseph Nicephore Niepce a obţinut în 1826 prima fotografie reuşită, aşezând în spatele unei camere obscure o placă din aliaj de staniu şi plumb acoperită cu bitum (un material fotosensibil). Ulterior, Niepce a folosit plăci de cupru şi clorură de argint în locul aliajului de staniu-plumb şi al bitumului. În 1839, după moartea lui Niepce, Louis Jacques Mande Daguerre a prezentat o versiune îmbunătăţită a procedeului, pe care a numit-o „daghereotipie”. Daghereotipia producea imagini pe o placă de cupru lucioasă, portabilă.

Deşi populare, acestea au fost înlocuite la sfârşitul anilor 1850 de un procedeu cu negativ şi pozitiv conceput în Anglia de William Henry Fox Talbot. Acesta expunea pentru scurt timp o hârtie sensibilizată cu săruri de argint la lumină şi apoi o trata cu alte substanţe chimice, pentru a produce o imagine vizibilă; din acest negativ se puteau produce mai multe imagini pozitive. Începând din 1850, suportul de hârtie pentru negativ a fost înlocuit de o placă de sticlă.

Sărurile de argint erau suspendate în „colodiu”, un lichid vâscos. Negativele pe sticlă produceau imagini mai clare decât cele pe hârtie, deoarece detaliile nu se mai pierdeau, din cauza texturii hârtiei. Acest procedeu a devenit cunoscut sub numele de „metodă cu placă umedă”. Datorită faptului că metoda cu placă umedă implica prepararea suportului de sticlă chiar înaintea expunerii şi developarea imediată a imaginii, a început să fie cercetată posibilitatea obţinerii unei metode „uscate” a aceluiaşi procedeu. Plăcile uscate, bucăţi de sticlă acoperite anterior cu o emulsie de gelatină şi bromură de argint, au fost inventate în 1878.

Mai târziu, americanul George Eastman a inventat un sistem flexibil: placa de sticlă a fost înlocuită de o bandă lungă de hârtie. În 1889, Eastman a deschis drumul tuturor tipurilor de film produse în prezent din poliester sau acetat, materiale plastice mai puţin inflamabile decât celuloidul. Cu excepţia câtorva experimente izolate, filmele color nu au fost folosite decât începând cu secolul al XX-lea.

Autocromia, un proces conceput în Franţa de fraţii Auguste şi Louis Lumiere pentru obţinerea fotografiilor color, a devenit disponibil, bucurându-se de mult succes comercial în 1907, dar epoca fotografiei color nu a debutat decât odată cu apariţia filmului color Kodacrom în anul 1935 şi Agfacolor în 1936. Ambele produceau folii color transparente pozitive sau „diapozitive”. Eastman-Kodak a introdus filmul Kodacolor pentru negative color în 1942. Acesta le-a acordat acces amatorilor unui procedeu negativ-pozitiv color simplu.

Filmul fotografic utilizează substanţe chimice cu reacţii diferite faţă de diferite lungimi de undă ale luminii vizibile. Filmele timpurii alb-negru utilizau substanţe sensibile la lungimile de undă mai mici ale spectrului vizibil, în principal la lumina percepută ca albastră. Într-o fotografie timpurie care reprezenta nişte flori colorate, cele albastre apăreau în tonuri deschise, în vreme ce florile roşii sau portocalii apăreau mai întunecate. Pentru corectarea acestui efect, în emulsie au fost încorporaţi compuşi speciali numiţi coloranţi de sensibilizare, şi astfel culorile au fost înregistrate ca tonuri diferite de gri. La ora actuală, cu câteva excepţii specializate, filmele sunt sensibile la toate culorile spectrului vizibil.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …