Inventarea disjunctorului

Atunci când Thomas Alva Edison, Nikola Tesla, George Westinghouse şi alţi inventatori celebri au creat sistemul electric, ei lucrau, desigur, cu o forţă puternică, ce putea fi mortală fie prin şocul produs, fie prin provocarea unui incendiu. Prin urmare, a devenit necesară conceperea unui număr mare de dispozitive de siguranţă, care să-i protejeze pe oameni şi bunurile acestora de inconvenientele provocate de electricitate.

A fost creată o gamă largă de astfel de dispozitive, dar niciunul nu a fost mai important decât „siguranţa”, care s-a transformat în „disjunctor”. Acesta avea un singur rol fundamental: păstrarea siguranţei clădirilor şi a ocupanţilor acestora. Pentru a înţelege funcţionarea disjunctorului, trebuie mai întâi înţeleasă funcţionarea electricităţii.

Într-o casă există în primul rând „circuite”, o serie de fire îngropate în pereţi şi în tavan care furnizează curent electric diferitelor dispozitive electrice din casă. O casă obişnuită are de obicei trei tipuri de circuite: unul general, unul pentru electrocasnice mici şi unul pentru electrocasnice individuale. Cel general, numit şi „circuitul de lumină”, activează luminile şi alte lucruri care nu necesită multă energie. Cel pentru electrocasnice mici serveşte electrocasnicele cu consum redus, precum mixerele, prăjitoarele de pâine şi altele, în timp ce circuitul pentru electrocasnice individuale alimentează obiecte cu un consum mare, cum ar fi maşinile de spălat automate.

Din punct de vedere electric, aceste circuite se deosebesc prin „tensiune”, adică diferenţa de potenţial dintre borne, şi „intensitate”, care reprezintă modul de cuantificare a curentului. Ideea de bază este că circuitele ar trebui să aibă capacitatea potrivită pentru dispozitivele pe care le alimentează. De exemplu, dacă circuitul alimentează un aparat care foloseşte un curent de 20 de amperi, înseamnă că firul de alimentare trebuie să aibă un diametru suficient de mare pentru a nu se încinge la transportarea unui asemenea curent, lucru ce se întâmplă atunci când un curent prea mare este „transportat” de un conductor prea mic.

Aici apare rolul siguranţei/disjunctorului. Un disjunctor are rolul de a detecta „supraîncărcări” pe fir; în momentul în care detectează aşa ceva, el opreşte alimentarea cu electricitate, „declanşându-se”. Poate să facă acest lucru deoarece este construit dintr-o bandă bimetalica, două resorturi şi două puncte de control.

În cazul unei suprasarcini, banda se îndoaie, desprinzându-se de pe punctele de contact care asigură continuitatea circuitului; în acest fel alimentarea cu electricitate este oprită. Pentru reactivarea circuitului, trebuie doar comutat butonul disjunctorului. De fapt, modul optim de deschidere a unui disjunctor este comutarea lui pe „Închis” şi apoi din nou pe „Deschis”. Dacă apare vreo problemă, disjunctorul va opri din nou alimentarea. În cazul unei siguranţe fuzibile, aceasta se „arde”, ceea ce înseamnă că banda subţire de metal prin care curge curentul electric se topeşte, „sacrificându-se” pentru a întrerupe alimentarea.

Primul disjunctor a apărut în 1829, iar principiul său de funcţionare era bazat pe releul electric, inventat de fizicianul american Joseph Henry. Apoi, odată cu apropierea secolului al XX-lea, disjunctoarele au început să utilizeze arcuri şi electromagneţi. Dacă intensitatea creştea prea mult - adică supraîncarcă circuitul - releul se declanşa, întrerupând astfel conexiunea electrică. Siguranţa fuzibilă a fost inventată de fizicianul englez James Joule.

El a descoperit, în 1840, o formulă cu care se putea calcula cantitatea de căldură creată de un curent electric. Bazându-se pe această formulă, putea să determine cât de subţire sau de gros trebuie să fie un conductor pentru a se topi. Formula sa egala cantitatea de căldură cu produsul dintre pătratul intensităţii curentului şi rezistenţa (opoziţia materialului la curgerea curentului electric) circuitului. Chiar şi în prezent, unii oameni încearcă „să păcălească” siguranţele fuzibile - nu se cunoaşte nici o metodă prin care acestea ar putea fi înşelate - aşezând fise sub siguranţe, pentru ca luminile să nu se stingă nici în cazul unei suprasarcini.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …