Inventarea cuiului

Nimeni nu cunoaşte cu exactitate când a fost folosită pentru prima dată o bucată din metal pentru prinderea a două bucăţi de lemn şi nici cine a inventat-o. Există, desigur, o probabilitate destul de mare ca aceasta să fi apărut în timpul uneia dintre erele metalelor, deşi ideea unor tije metalice ascuţite exista încă dinainte, sub forma acelor de păr şi a broşelor ornamentale din aur, argint sau cupru. Dovezile istorice indică faptul că cel mai rudimentar tip de cui a apărut prin jurul anului 3000 î.Hr.

În vremea romanilor se foloseau cuiele forjate manual, în special sub formă de „ţinte”, obiecte aparent tipic romane folosite pentru fixarea bucăţilor de piele, utilizate şi în prezent în producţia de încălţăminte. Cu ocazia săpăturilor arheologice şi a cercetării epavelor romane au fost descoperite tipuri diferite de cuie, datând din jurul anului 500. În afara artefactelor descoperite, documentele istorice atestă faptul că romanii foloseau cuiele, în întinsul lor imperiu, într-o varietate largă de aplicaţii, inclusiv ca o componentă importantă a unei metode de execuţie de o cruzime inimaginabilă: crucificarea.

Dezvoltarea cuiului a fost simplă şi liniară, acesta suferind îmbunătăţiri doar în situaţiile în care, la fel ca şi pentru alte invenţii, s-au realizat progrese ale procesului de producere. În orice loc în care se găseau minereuri de fier, oamenii puteau, cu ajutorul unor cunoştinţe minime de metalurgie, să construiască cuptoare rudimentare de topire, proces termic prin care metalele sunt aduse la o formă în care pot fi utilizate. Prin acest proces se putea obţine o gamă largă de obiecte simple din fier, de exemplu unelte de bucătărie, potcoave de cai, jenţi de roţi pentru căruţe, piese pentru construirea corăbiilor, precum şi uneltele cu care acestea erau fasonate, uşurând astfel viaţa oamenilor.

O perioadă îndelungată, până în anii 1700, confecţionarea cuielor utilizate la construirea caselor, corăbiilor, căruţelor sau butoaielor a căzut în sarcina fierarului sau, mai precis, a „forjorului de cuie”. Totuşi, acest lucru nu era atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece proprietăţile lemnului variază, iar o scândură de lemn va crăpa de-a lungul fibrelor dacă forma şi dimensiunile cuiului nu sunt potrivite. În secolul al XVI-lea era folosită o gamă largă de cuie, inclusiv „cuiul fără cap” sau cuiul de finisare. Acest cui este foarte subţire, asemănător unei bucăţi de sârmă, având capul rotunjit, astfel că putea fi „îngropat” în întregime în lemn şi practic dispărea.

Inventarea „maşinii de retezat” în 1565, un dispozitiv special conceput pentru producerea în masă a unor fire de sârmă şi vergele care puteau să fie tăiate sub formă de cuie, a reprezentat începutul revoluţionarii cuiului. Maşina de retezat, de obicei acţionată de forţa apei, alătura două tije cu flanşe sau coliere ascuţite. Când o tablă metalică era împinsă prin aceste coliere, metalul era tăiat sau „retezat” sub formă de „vergele de cuie”. Grosimea vergelei putea fi variată prin ajustarea poziţiei şi dimensiunii colierelor. Apoi aceste vergele erau trimise la forjorii care le tăiau sub formă de cuie, cu un capăt ascuţit şi celălalt plat.

Un mănunchi de vergele cântărea de obicei 60 de livre şi avea între 1,2 şi 1,8 m. Fiecare mănunchi era cântărit atunci când îi era înmânat forjorului, iar produsul finit era cântărit din nou pentru a se justifica întreaga cantitate de metal, cu excepţia unor mici pierderi. Cuiele se caracterizau în funcţie de greutate şi de numărul rezultat din cantitatea de metal folosită. „Mia lungă” însemna producerea unui număr de aproximativ 1.200 de cuie din 4 livre de metal, devenind cunoscută sub numele de mănunchi de 4 penny. Cuiele mai lungi erau mai rentabile, deoarece erau mai uşor de fabricat. Produse cu sutele, acestea erau numite „lucrul la sută”.

Independent de aceste progrese, finisarea finală a cuiului era realizată tot manual de forjorul de cuie. Între 1790-1830 era produs aşa-numitul tip A de cuie, prin lovirea cuiului pe o singură parte pentru a i se obţine vârful, în timp ce tipul B, lovit din mai multe părţi pentru obţinerea unei fixări mai bune în lemn, a fost produs între 1820-1900, perioadă în care cuiele forjate manual au fost înlocuite aproape complet de cuie cu dimensiuni exacte, produse cu maşini speciale.

Totuşi, având în vedere că lucrările de restaurare necesită forma pe care-o poate oferi doar un cui sau o piesă realizată manual, multe cuie se produc în continuare tradiţional de către forjori artizani, care adesea lucrează chiar pe locul maşinilor de retezat vechi de sute de ani. Totuşi, beneficiile procesului modern de fabricare a cuielor nu poate fi trecut cu vederea.

În prezent, cuiele sunt disponibile cu lungimi ce variază între 2,5 şi 15 cm. Cuiele mai lungi de 15 cm sunt numite „piroane”, cum sunt cele folosite la montarea şinelor de cale ferată. Diametrul acestora creşte odată cu lungimea. Cuiele de finisare cu capetele rotunjite sunt folosite şi astăzi, alături de o varietate extrem de largă de tipuri de cuie cu utilizări specializate. Un exemplu ar fi cuiele speciale folosite în cazul în care lemnul crapă uşor.

Acest cui, mai subţire decât cele obişnuite, este acoperit cu sacâz, iar frecarea produsă în timpul baterii cuiului încălzeşte sacâzul şi-l lipeşte de lemnul adiacent. Neajunsul acestui tip de cui este tendinţa exagerată de a se îndoi în timp ce este bătut. Din fericire pentru tâmplar, şi romanii s-au înfruntat cu aceeaşi problemă cu multe secole în urmă, astfel că au inventat o unealtă indispensabilă în cazul folosirii cuielor: „ciocanul cu vârf spintecat”, ce are o formă special concepută pentru scoaterea cuielor îndoite din lemn.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …