Inventarea creionului şi stiloului

Se poate afirma cu destulă certitudine că instrumentele de scris sunt folosite de multă vreme, deşi nimeni nu poate şti cu exactitate când a fost inventat primul dintre ele. Din acest motiv, o descoperire făcută în 1564 în Borrowdale, Anglia, este considerată momentul naşterii creionului din zilele noastre. Povestea spune că un trecător a descoperit că de rădăcinile unui copac prăbuşit atârnau câteva bucăţi de material negru şi lucios, care puteau fi folosite pentru a scrie şi a desena.

Descoperirea a provocat destul de multă agitaţie, iar materialul respectiv, grafitul (o formă de carbon), a rămas cunoscut sub numele de „plumb negru”. Găsirea unei modalităţi prin care să se poată utiliza grafitul a reprezentat o problemă, deoarece acesta este moale şi uşor friabil. Materialul avea nevoie de un suport. La început, bucăţele de grafit erau înfăşurate cu sfoară. Mai târziu, grafitul a fost introdus în beţe de lemn găurite manual. Deşi laborioasă, această metodă s-a dovedit productivă şi astfel a luat naştere creionul cu suport de lemn.

Primul proces brevetat de producere a creioanelor a fost introdus în 1795 de chimistul francez Nicolas Conte. Brevetul său cerea utilizarea unui amestec de grafit şi argilă care era ars şi apoi introdus în suportul de lemn. Cele mai timpurii creioane realizate prin acest procedeu aveau o formă cilindrică şi erau prevăzute cu un şănţuleţ. După introducerea amestecului de argilă şi grafit (numit mină) în şănţuleţ, creionul era închis cu o fâşie îngustă de lemn. Un element important al procesului lui Conte era capacitatea de a produce mine cu o gamă largă de durităţi, în funcţie de felul în care ardea pulberea de grafit. Acest aspect era important pentru artişti, scriitori şi desenatori.

Deşi primele creioane produse la scară industrială au fost realizate în Europa şi exportate peste ocean în Statele Unite, războiul izbucnit în Europa a blocat aceste importuri, iar americanii s-au văzut nevoiţi să-şi producă singuri creioanele. Astfel, William Monroe, tâmplar în oraşul Concord, Massachusetts, a făcut în 1812 primele creioane de lemn americane. Se pare că i-au ieşit bine. El studiase activitatea celor care comercializaseră cu succes aceste instrumente, chiar dacă erau importate. De exemplu, Benjamin Franklin făcea publicitate creioanelor prin intermediul publicaţiei sale, Pennsylvania Gazette, în 1729, iar George Washington cartografiase în 1762 teritoriul statului Ohio cu un creion.

Atunci când creioanele au început să fie produse în masă, nu erau vopsite tocmai pentru a se vedea calitatea lemnului din care erau realizate. Primele creioane au fost produse din lemn de cedru roşiatic, un lemn de esenţă tare care nu producea aşchii şi care creştea în sud-estul Statelor Unite şi în partea de est a statului Tennessee. În zilele noastre sunt produse anual milioane de creioane, de aproape orice culoare şi duritate, şi sunt proiectate pentru a fi folosite pe aproape orice tip de suprafaţă. Creionul este cu siguranţă un instrument indispensabil comercianţilor, desenatorilor şi scriitorilor.

Stiloul are o istorie cel puţin la fel de fascinantă. Primul sistem stilou-hârtie a apărut în Egiptul antic. Scribii faraonilor şi marii preoţi foloseau trestii cu capetele cioplite sub forma unor filamente capabile să reţină cerneala. Odată cu trecerea timpului, pe măsură ce calitatea pigmenţilor s-a îmbunătăţit, stilourile s-au transformat în instrumente ascuţite cu fante tăiate la capăt. În secolul al XVI-lea au apărut peniţele obţinute din pene de pasăre, această invenţie reprezentând un salt considerabil al calităţii instrumentelor de scris. Aceste peniţe puteau să fie ascuţite, erau mai elastice şi se rupeau mai greu sub presiunea exercitată de mâna celui ce le folosea.

Trei secole mai târziu la începutul veacului al XIX-lea, se folosea peniţa din metal, dar utilizatorii erau în continuare nevoiţi să înmoaie instrumentul într-o călimară şi să scrie până la uscarea cernelii din vârf. Astfel, peniţele metalice se utilizau, în esenţă, la fel ca trestiile, cu mii de ani înainte. Această stare de fapt a durat până în 1827, când românul Petrache Poenaru (1799-1875), absolvent al Şcolii Politehnice din Paris, brevetează primul toc rezervor din lume. Această invenţie a fost înregistrată mai întâi la Viena, apoi la Paris, sub titulatura „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”. Ea a revoluţionat domeniul mijloacelor de scris, punând la dispoziţia oamenilor un instrument deosebit de util.

Tocul cu rezervor de cerneală „Poenaru”, cunoscut sub numele de stilou, elimina zgârieturile de pe hârtie, produse prin utilizarea trestiilor, penelor şi tocurilor cu peniţă metalică, şi, în acelaşi timp, scurgerile nedorite de cerneală. În schimb, acesta asigura un flux constant al cernelii şi posibilitatea înlocuirii unor părţi componente. Stiloul inventat de Petrache Poenaru a fost primul instrument de acest fel din lume, perfecţionat ulterior, în 1863, de Brissant şi Coffin şi, mai apoi, în 1884, de Watterman.

Agentul de asigurări Lewis Waterman se săturase de metoda incomodă de a înmuia din când în când peniţa în călimară şi a ajuns la concluzia că pentru a păstra fluxul de cerneală la o presiune constantă pe măsura consumului, aceasta trebuie înlocuită de aer. Pentru a obţine rezultatul dorit, a creat două sau trei canale ce permiteau mişcarea simultană a aerului şi a cernelii. Mai târziu au apărut pixurile cu bilă. Diferenţa dintre stilouri şi pixuri este considerabilă.

În cazul unui pix cu bilă, cerneala este supusă forţei de gravitaţie, adică înspre hârtie în cazul în care pixul este îndreptat cu vârful în jos (în timpul scrierii). Cerneala se usucă imediat, iar mecanismul este similar vopsirii unui perete cu un trafalet. De asemenea, cerneala unui pix este mai vâscoasă decât cea a unui stilou. Până în prezent, se pare că nimeni nu a reuşit să rezolve principala problemă a pixurilor cu bilă: scurgerea pastei. Putem spera ca aceasta să fie următoarea descoperire tehnologică.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …