Inventarea calculatorului

Dacă timpul costă bani, atunci calculatorul merită cu siguranţă să se afle pe lista primelor 100 de invenţii din toate timpurile. Acesta a economisit extraordinar de mult din timpul contabililor, al magazinerilor şi al altor categorii de oameni care sunt obligaţi să realizeze calcule matematice în cadrul activităţii lor zilnice. Calculatorul a fost o invenţie îndelung aşteptată.

La început, oamenii numărau pe degete pentru a face socoteli. După un timp acest sistem a fost înlocuit de abac, apărut în China. Sute de ani mai târziu, în 1614, matematicianul scoţian John Napier folosea bucăţi de os marcate care se rearanjau în poziţii fixe pentru a face diverse calcule. „Oasele lui Napier”, aşa cum era numită metoda sa, a evoluat transformându-se în „rigla de calcul”. Matematicianul francez Blaise Pascal a construit prima maşină care semăna cu calculatorul modem şi care conţinea o serie de mecanisme cu roţi dinţate.

Calculatorul a fost ulterior dezvoltat prin intervenţiile unui număr mare de inventatori. De exemplu, Thomas de Colmar, care locuia în Alsacia-Lorena, a construit în 1820 o maşină comercială numită „aritmometru”. De asemenea, şi englezul Charles Babbage lucra la o maşină automată de calcul în anul 1871, când a murit. Prima maşină de calcul brevetată în America a fost cea a lui O.L. Castle din Alton, Illinois, în 1850. Aceasta avea zece taste şi nu putea decât să adune numerele de pe o coloană.

De asemenea, nu putea să tipărească rezultatul. Un alt brevet pentru o maşină de calcul i-a fost acordat în 1875 lui Frank Baldwin şi, deşi maşina nu funcţiona prea bine, Baldwin a primit cel puţin un premiu prestigios pentru invenţia sa: Medalia John Scott din partea Institutului Franklin. Asemenea multor altor invenţii, precum becul electric şi motorul cu aburi, a fost nevoie de un om care să perfecţioneze calculatorul, în aşa fel încât acesta să fie acceptat pe scară largă. Acest om a fost William Seward Burroughs.

Burroughs s-a născut în Auburn, New York, pe 28 ianuarie 1855. Tatăl său, Edmund, era constructor de modele pentru noile invenţii, dar, la început, Burroughs nu şi-a manifestat interesul pentru munca acestuia. În schimb, la vârsta de 15 ani a obţinut un post de contabil la o bancă. Burroughs considera această activitate plictisitoare şi repetitivă, 90% dintre calcule trebuind să fie făcute manual. El şi-a pus întrebarea dacă nu cumva ar putea inventa un dispozitiv care să simplifice toată această muncă şi să reducă numărul de ore petrecute calculând, deoarece începuseră să-i afecteze sănătatea.

Până la urmă această muncă obositoare s-a dovedit prea grea pentru el, şi a fost nevoit să-şi dea demisia. S-a mutat împreună cu familia în St. Louis şi o vreme şi-a ajutat tatăl în atelierul de producere a modelelor, în acelaşi timp continuând să muncească la realizarea unui calculator. Într-o zi, i-a prezentat proiectul la care lucra bancherului Thomas B. Metcalf, care l-a sfătuit să continue dezvoltarea maşinii. Ceea ce a şi făcut, de această dată într-un atelier din St. Louis.

În jurul anului 1885 - Burroughs avea pe atunci numai 30 de ani - a realizat o maşină care calcula, înregistra şi tipărea date, iar Metcalf şi doi comercianţi din St. Louis s-au hotărât să-l sprijine, fondând American Arithometer Company care să o producă. Ceea ce au şi făcut, iar oamenii au primit cu încântare noua invenţie. A apărut însă o problemă pe care nici inventatorul, nici finanţatorii săi n-o prevăzuseră, o problemă legată de utilizarea maşinii de către oameni.

Pentru a o acţiona, utilizatorul trebuia să tragă de o manetă până jos, apoi să-i dea drumul pentru ca tranzacţia să fie înregistrată. Problema era ridicată de faptul că viteza de tragere a manetei nu putea fi controlată în nici un fel, iar dacă cineva trăgea prea repede de manetă, rezultatul era afectat într-un mod negativ. Treptat, oamenii, care păreau incapabili să înveţe modul corect de acţionare a maşinii, au încetat să mai achiziţioneze aceste dispozitive, iar compania a luat drumul falimentului.

Burroughs a reuşit însă să salveze situaţia. În 1890, a inventat o manetă care putea fi acţionată în mod corect. Aceasta conţinea un mic cilindru, umplut parţial cu ulei, şi un piston. La tragerea manetei, cilindrul îi limita viteza maximă de deplasare, indiferent cât de repede era acţionată. Cu alte cuvinte, cilindrul acţiona ca un amortizor. Noii versiuni i-au mai fost adăugate şi alte îmbunătăţiri, după care aceasta a fost oferită spre vânzare.

În 1894 vânzările au mers prost, fiind vândute numai 284 de maşini, dar apoi curba a căpătat o tendinţă ascendentă, iar în 1904 se vindeau anual 1.000 de maşini. În 1913, compania înregistra un venit anual de 8 milioane de dolari, o sumă mare în acea vreme. Din păcate, Burroughs nu a mai fost prezent ca să observe rezultatele muncii sale. După o viaţă marcată de o sănătate precară, a fost diagnosticat în final cu tuberculoză, murind pe data de 14 septembrie 1898. Dar compania al cărei cofondator a fost, există şi în prezent.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …